Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 304 din 5 iunie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 304 din 5 iunie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 786 din 22 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Viorel Ştiube în Dosarul nr. 3.135/296/2020 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.285D/2020.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 63 din 24 februarie 2022.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.135/296/2020, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969. Excepţia a fost ridicată de Viorel Ştiube într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată, în temeiul art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de liberare condiţionată, întrucât nu a fost executată fracţia de 3/4 din pedeapsa de 9 ani de închisoare, iar, pentru că petentul condamnat nu a muncit, nu a putut beneficia de reducerea cu 1/2 din pedeapsă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969 sunt echivoce, neclare, nerezultând dacă voinţa legiuitorului a fost de a exclude de la beneficiul/vocaţia liberării condiţionate persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, în regim de detenţie, care, din cauza stării de boală, nu au putut fi folosite la muncă pe durata executării pedepsei şi care au executat fracţia de 1/2 sau, după caz, 2/3 din pedeapsa aplicată de instanţa de judecată, ori, dimpotrivă, în cazul acestor persoane, având în vedere că nu există o atitudine culpabilă a lor, ci o imposibilitatea obiectivă de a presta munca, vocaţia la liberare condiţionată se naşte în momentul executării efective a fracţiei de pedeapsă prevăzute de art. 59 alin. 2 teza a doua din Codul penal din 1969. Subliniază că ambiguitatea textelor de lege criticate a condus la formularea unor interpretări diferite în jurisprudenţă, existând soluţii în ambele sensuri, astfel că, prin Decizia nr. 25 din 12 octombrie 2009, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a decis că, în interpretarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969, pentru a putea beneficia de liberarea condiţionată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătăţii ori din alte cauze trebuie să execute efectiv fracţia întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, respectiv la art. 59^1 alin. 1 din acelaşi act normativ. Susţine însă că neclaritatea cu privire la interpretarea normelor penale criticate persistă în condiţiile în care, ulterior pronunţării deciziei instanţei supreme, menţionată anterior, art. 204 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede că, la solicitarea instanţei de judecată, în comisia pentru liberarea condiţionată se analizează şi deţinuţii condamnaţi la una sau mai multe pedepse privative de libertate, care nu au executat fracţiunile prevăzute de Codul penal.
    6. Tribunalul Satu Mare - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, nu a formulat opinia sa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969. Deşi Codul penal din 1969 a fost abrogat prin prevederile art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, Curtea reţine că dispoziţiile art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969 produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, sub aspectul alegerii legii penale mai favorabile. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins:
    - art. 59 alin. 2 teza întâi din Codul penal din 1969: „ În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, (...)“;
    – art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969: „(1) Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.“

    11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, normele penale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (1) - (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că liberarea condiţionată este o măsură de politică penală de mare importanţă pentru realizarea scopului pedepsei închisorii, întrucât este concepută ca un stimulent pentru condamnaţii care dau dovezi de îndreptare şi constă în reducerea perioadei de privare de libertate, fiind destinată să accelereze procesul de reeducare şi de reinserţie socială a condamnatului. Liberarea condiţionată este, totodată, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, având în vedere că priveşte faza executării acesteia, iar instanţa, deşi liberă să aprecieze asupra temeiniciei şi necesităţii acordării liberării condiţionate, nu poate proceda la judecarea cererii de liberare condiţionată fără să existe la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat de comisia pentru liberare condiţionată şi deci caracterizarea condamnatului şi a comportării acestuia în timpul executării pedepsei.
    13. În conţinutul prevederilor art. 59 din Codul penal din 1969 referitoare la liberarea condiţionată şi, respectiv, ale art. 59^1 din acelaşi act normativ privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunii săvârşite din culpă, legiuitorul a prevăzut în mod accesibil şi previzibil condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată unei persoane condamnate înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, aceasta reprezentând un beneficiu legal, şi nicidecum un drept absolut al condamnatului. Astfel, liberarea condiţionată se putea acorda ca urmare a constatării îndeplinirii unor condiţii, pe de-o parte, fracţiunile de pedeapsă pe care condamnatul trebuie să le execute, acestea, la rândul lor, diferenţiindu-se în raport cu două criterii, primul vizând forma de vinovăţie, ce presupune distincţia dintre infracţiunile intenţionate şi infracţiunile de culpă, şi cel de-al doilea privind un cuantum legal de pedeapsă, respectiv cele care nu depăşesc 10 ani şi cele care depăşesc această limită, iar, pe de altă parte, condiţiile referitoare la comportarea condamnatului pe timpul executării pedepsei, la rândul lor, expres concretizate, şi anume stăruinţa în muncă şi disciplină, să dea dovezi temeinice de îndreptare, antecedentele penale ale acestuia. Totodată, legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 60 din Codul penal din 1969 cazuri speciale în care poate fi acordată liberarea condiţionată. Astfel, în norma penală menţionată a fost reglementat cazul condamnatului care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, ipoteză în care acesta poate fi liberat după executarea fracţiunilor de pedeapsă menţionate la art. 59 sau, după caz, la art. 59^1, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.
    14. În ipoteza mai sus menţionată rezultă că, prin voinţa legiuitorului, a fost înlăturată de la examinarea posibilităţii acordării beneficiului liberării condiţionate numai condiţia stăruinţei în muncă, aceasta fiind justificată prin particularitatea situaţiilor care pot interveni, şi anume a condamnaţilor care nu au fost niciodată folosiţi la muncă sau a celor care, deşi au fost folosiţi la muncă, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei în care au fost folosiţi şi indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibilă continuarea muncii. Inexistenţa condiţiei stăruinţei în muncă în cazul mai sus precizat exclude considerarea ca executată, pe baza muncii prestate, a unei părţi din pedeapsă, consecinţa fiind aceea că persoana condamnată trebuie să execute fracţiunea întreagă corespunzătoare pedepsei, în condiţiile art. 59 alin. 1 şi ale art. 59^1 alin. 1 din Codul penal din 1969. Aşa încât, dispoziţiile art. 59 alin. 2 teza a doua şi, respectiv, ale art. 59^1 alin. 2 teza a doua din Codul penal din 1969 - în care se specifică în mod concret fracţiunile reduse pe care trebuie să le execute efectiv, faţă de cuantumul pedepsei ce nu depăşeşte 10 ani şi, respectiv, când pedeapsa este mai mare de 10 ani, în raport cu partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate - nu le sunt aplicabile condamnaţilor care nu mai pot fi folosiţi la muncă din cauza stării de sănătate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 25 din 12 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
    15. În acelaşi sens, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 141 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 octombrie 2000, Deciziei nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, şi Deciziei nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, Curtea Constituţională a statuat că este firesc şi echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă şi dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Astfel, legiuitorul a avut în vedere situaţia specială a altor categorii de condamnaţi, stabilind în acest sens, prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal din 1969, condiţiile liberării condiţionate în cazuri speciale. De asemenea, Curtea a constatat că este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă.
    16. În aceste condiţii jurisprudenţiale şi de reglementare, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate, câtă vreme liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa toată pedeapsa, ci doar o posibilitate care se aplică dacă sunt îndeplinite şi constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat. Aşadar, liberarea condiţionată constituie un instrument juridic prin care instanţa de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin hotărârea definitivă de condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe durata executării pedepsei, dovedeşte că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate.
    17. Totodată, Curtea constată că susţinerile autorului privind ambiguitatea normelor penale criticate nu tind spre evidenţierea unei reale contradicţii între textele de lege supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea normei juridice de către organele judiciare, care nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate şi sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
    18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Ştiube în Dosarul nr. 3.135/296/2020 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 304 din 5 iunie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 304 din 5 iunie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 304 din 5 iunie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza întâi şi ale art. 60 alin. 1 din Codul penal din 1969