Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 300 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 300 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1099 din 27 noiembrie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Perusha H. Edison şi Roman M. Dragoş-Mihai în Dosarul nr. 7/199/2018/a25.1 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 56D/2021.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iulie 2024, cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat succesiv pronunţarea, iar la data de 29 mai 2025 a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 30 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7/199/2018/a25.1, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Perusha H. Edison şi Roman M. Dragoş-Mihai într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva încheierii prin care judecătorul fondului, care a pronunţat hotărârea de condamnare a inculpaţilor, a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar dispuse faţă de aceştia.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că dispoziţiile criticate sunt incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie raportat la dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, de către o instanţă imparţială. Susţine că, din momentul pronunţării hotărârii, judecătorul fondului îşi pierde obiectivitatea şi imparţialitatea în raport cu inculpaţii din cauză, ceea ce face să nu mai fie în măsură să se mai pronunţe cu privire la măsurile preventive ce îi vizează pe aceştia. Arată că dispoziţiile criticate nu se corelează cu alte dispoziţii ale Codului de procedură penală, precum art. 399 alin. (1) şi art. 406 alin. (1). Susţine că, în cazul măsurilor preventive care pot fi luate faţă de inculpat în cadrul procesului penal, trebuie reglementat un cadru normativ care să garanteze imparţialitatea organului judiciar care se pronunţă cu privire la menţinerea măsurii preventive, deziderat care nu este însă atins de reglementarea criticată.
    5. Tribunalul Bacău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că instanţa de fond este obligată ca, până la sesizarea instanţei de apel, la cerere sau din oficiu, să se pronunţe cu privire la luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat. Simpla pronunţare a unei soluţii de condamnare nu atrage în mod automat o lipsă de imparţialitate a instanţei de fond, în condiţiile în care aceasta nu urmează să dea o nouă soluţie pe fondul cauzei, ci se pronunţă strict cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, în cadrul unui dosar asociat. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că autorii excepţiei nu au arătat în ce mod ar fi afectată imparţialitatea instanţei de fond ce are obligaţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei unei măsuri preventive, prin simpla depăşire a termenului de recomandare de 30 zile de la pronunţare, privind redactarea hotărârii.
    6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „După pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condiţiile legii.“
    10. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea va reţine ca normă de referinţă şi normele constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor ce decurg din dispoziţiile art. 6 din Convenţie.
    11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Curtea a reţinut că scopul şi condiţiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală şi sunt aplicabile indiferent de măsura preventivă care se instituie, condiţiile specifice de luare a fiecărei măsuri şi procedura de urmat, conţinutul şi efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secţiunile a 2-a (Reţinerea), a 3-a (Controlul judiciar), a 4-a (Controlul judiciar pe cauţiune), a 5-a (Arestul la domiciliu) şi a 6-a (Arestarea preventivă) ale capitolului privind măsurile preventive. Totodată, Codul de procedură penală stabileşte obligaţia organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiţii generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] - condiţia necesităţii măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată prin caracterul excepţional al acestora [art. 9 alin. (2)] - şi să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.
    12. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Aşadar, luarea măsurilor preventive este condiţionată de existenţa cel puţin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. Totodată, existenţa unuia dintre scopurile menţionate se impune să fie verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât şi atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menţinerea unei astfel de măsuri. Prin scopul măsurii preventive se înţelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligaţia să aleagă măsura potrivită şi suficientă pentru atingerea acelui scop (Decizia nr. 656 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iunie 2024, paragrafele 13 şi 14).
    13. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 203 din Codul de procedură penală, reţinerea poate fi luată faţă de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, numai în cursul urmăririi penale, iar controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată. Totodată, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată.
    14. Curtea reţine că verificarea măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii se realizează de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în funcţie de faza procesuală în care se află cauza şi de natura măsurilor preventive. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală dispun în sensul că, după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală reglementează un caz specific în care, în funcţie de elementele cauzei, se poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condiţiile legii.
    15. Din însuşi textul de lege criticat rezultă că acesta se referă numai la situaţia inculpatului în privinţa căruia instanţa de judecată, prin sentinţa prin care soluţionează fondul, pronunţă o soluţie de condamnare. Or, potrivit art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând condamnarea dacă constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
    16. Curtea a constatat, prin Decizia nr. 217 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 31 iulie 2017, paragrafele 35-40, că dispoziţiile anterior precizate sunt o reflectare a principiului independenţei judecătorilor, care reprezintă garanţia constituţională a „nesupunerii“ judecătorului unei alte puteri, unor altor persoane sau interese, dinăuntrul sau din afara sistemului judiciar, şi a „supunerii“ sale doar legii, astfel încât orice structură de subordonare sau de comandă asupra acestuia este exclusă şi nu îi poate afecta independenţa. Noţiunea de „lege“ este folosită în sensul său larg, care include, pe lângă Legea fundamentală, toate celelalte acte normative cu forţă juridică echivalentă legii sau inferioară acesteia, care constituie ansamblul normativ pe care trebuie să se fundamenteze actul de justiţie (a se vedea Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011).
    17. Cât priveşte sintagma „îndoială rezonabilă“ conţinută de dispoziţiile art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, Curtea, prin Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, paragraful 42, a constatat că aceasta este de sorginte jurisprudenţial-europeană, înţelesul fiind regăsit, de exemplu, în Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunţată în Cauza Boicenco împotriva Republicii Moldova, paragraful 104, potrivit căreia standardul de probă „dincolo de un dubiu rezonabil“ permite deducerea sa şi din coexistenţa unor concluzii suficient de întemeiate, clare şi concordante sau a unor prezumţii de fapt similare şi incontestabile.
    18. De asemenea, prin Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 27 aprilie 2016, paragraful 15, Curtea a reţinut că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă îşi are originea în modul de reglementare a sistemului probator, referitor la care doctrina identifică două orientări majore: cea a capacităţii probelor de a convinge, respectiv de a conduce la formarea convingerii intime a judecătorului aflat în situaţia de a soluţiona o cauză penală, orientare specifică sistemului de drept continental, şi cea a capacităţii probelor de a demonstra vinovăţia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, specifică sistemului de drept anglo-saxon şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    19. Aşadar, judecătorul trebuie convins „dincolo de orice dubiu rezonabil“ de către procuror sau de către părţi, el neavând sarcina de a administra probe pentru aflarea adevărului, aşa cum se întâmpla sub imperiul vechiului cod, decât în mod subsidiar pentru formarea convingerii sale, astfel cum rezultă din prevederile art. 100 alin. (2) din Codul de procedură penală.
    20. Preluarea în sistemul continental a standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, specific sistemelor adversariale, este rezultatul tendinţei de obiectivizare a standardului convingerii intime a judecătorului care, în esenţa sa, presupune un grad apreciabil de subiectivitate. Acest standard poate fi pe deplin înţeles doar prin raportare la standardul in dubio pro reo, care, la rândul său, constituie o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie şi reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat la art. 5 din Codul de procedură penală, este aplicat în materia probaţiunii. El se referă la aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, instanţele judecătoreşti nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să îl achite.
    21. Aşa fiind, standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă din cuprinsul dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală constituie o garanţie procesuală a aflării adevărului şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, acest standard asigură respectarea prezumţiei de nevinovăţie până la momentul asumării de către judecător a convingerii cu privire la vinovăţia inculpatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, asumare concretizată prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti de condamnare.
    22. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea observă că scopul pedepsei este diferit de cel al măsurilor preventive, indiferent de natura acestora din urmă (privative sau neprivative de libertate). Astfel, în literatura juridică de specialitate s-a statuat că scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se realizează, în ceea ce îl priveşte pe condamnat (prevenţia specială), prin adaptarea sancţiunii periculozităţii faptei şi persoanei condamnate. Pedeapsa are şi un scop preventiv general, decurgând, pe de-o parte, din caracterul său inevitabil şi, pe de altă parte, din limitele de pedeapsă alese de legiuitor, în cadrul individualizării legale, în vederea descurajării săvârşirii faptelor care aduc atingere valorilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal (Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal. Partea generală, Editura Hamangiu, 2016, pg. 234). În ceea ce priveşte scopul măsurilor preventive, acesta este prevăzut, astfel cum anterior s-a menţionat, de dispoziţiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală şi se circumscrie asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
    23. Aşa fiind, luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în temeiul art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală, este supusă condiţiilor generale şi scopului reglementate de dispoziţiile art. 202 din Codul de procedură penală. Pronunţarea unei hotărâri de condamnare nedefinitive, potrivit art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, nu reprezintă temeiul luării, revocării, înlocuirii sau menţinerii unei măsuri preventive dispuse conform art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală.
    24. În continuare, Curtea reţine că incompatibilitatea constă în imposibilitatea legală pentru un subiect procesual de a participa într-o cauză penală, spre a nu influenţa caracterul echitabil al procesului penal (Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 15). Or, în condiţiile în care scopul luării, revocării, înlocuirii sau menţinerii unei măsuri preventive este diferit de cel urmărit prin dispunerea pedepsei, nu poate fi reţinută o lipsă de independenţă şi imparţialitate a instanţei judecătoreşti care aplică dispoziţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Perusha H. Edison şi Roman M. Dragoş-Mihai în Dosarul nr. 7/199/2018/a25.1 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 mai 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 300 din 29 mai 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016