Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 30 din 3 iunie 2019  referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 30 din 3 iunie 2019 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 588 din 17 iulie 2019
    Dosar nr. 648/1/2019

┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- pentru preşedintele │
│Valentina│Secţiei a II-a civile a │
│Vrabie │Înaltei Curţi de Casaţie şi │
│ │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Petronela│- judecător la Secţia a II-a│
│Iulia │civilă │
│Niţu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a II-a│
│Monica │civilă │
│Duţă │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marian │- judecător la Secţia a II-a│
│Budă │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a│
│Dorin │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a II-a│
│Horia │civilă │
│Mihăianu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a II-a│
│Trănica │civilă │
│Teau │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Paulina │- judecător la Secţia a II-a│
│Lucia │civilă │
│Brehar │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a II-a│
│Magdalena│civilă │
│Dănăilă │ │
├─────────┴────────────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 648/1/2019 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Valentina Vrabie, pentru preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarelor probleme de drept:
    " în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?;
 prin sintagma «creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă» folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?"

    După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, doamna judecător Valentina Vrabie, preşedintele completului de judecată, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 23.710/281/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menţionate.
    2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 1 martie 2019 cu nr. 648/1/2019, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 3 iunie 2019.

    II. Temeiul juridic al sesizării
    3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:
    "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."


    III. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    4. Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, denumită în continuare Legea nr. 77/2016:
    "ART. 3
    Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord."

    "ART. 4
    (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
    a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
    b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
    c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
    d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
    (2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului. [...]"

    "ART. 7
    (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
    (2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.
    (3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.
    (4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
    (5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
    (6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată."


    IV. Expunerea succintă a procesului
    5. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la 27 octombrie 2016 cu numărul 23.710/281/2016, contestatoarea-creditoare A a chemat în judecată pe intimaţii-debitori B şi C, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să admită contestaţia formulată, să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi să respingă ca inadmisibilă Notificarea înregistrată cu nr. 79.168 din 12 octombrie 2016 privind darea în plată a imobilului compus din teren - construcţii în vederea stingerii creanţei izvorâte din Contractul de credit nr. 10/30.11.2007 modificat prin actele adiţionale nr. 1/26.03.2009, nr. 2/08.09.2009 şi nr. 3/30.09.2011 şi Contractul de credit nr. 4.317.930/22.04.2008.
    6. Intimaţii-debitori au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de către contestatoarea- creditoare, respectiv constatarea dării în plată a imobilului ipotecat, prin transmiterea dreptului de proprietate către A şi stingerea datoriei izvorând din Contractul de credit nr. 10/30.11.2007, Actul adiţional nr. 1/26.03.2009, Actul adiţional nr. 2/08.09.2009, Actul adiţional nr. 3/30.09.2011, Contractul de credit nr. 4.317.930/22.04.2008, Actul adiţional nr. 1/08.09.2011, Actul adiţional nr. 2/30.09.2011, Contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30.11.2007 şi Contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30.09.2011.
    7. Instanţa de fond a disjuns cererea reconvenţională, cauza având ca obiect doar cererea privind contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016.
    8. Prin Sentinţa civilă nr. 9.885 din 7 decembrie 2017, Judecătoria Ploieşti a admis contestaţia formulată de contestatoarea A, a anulat Notificarea nr. 79.168 din 12 octombrie 2016, transmisă de către intimaţi contestatoarei privind darea în plată în vederea stingerii datoriei izvorâte din Contractul de credit nr. 10/30.11.2007, Actul adiţional nr. 1/26.03.2009, Actul adiţional nr. 2/08.09.2009, Actul adiţional nr. 3/30.09.2011, Contractul de credit nr. 4.317.930/22.04.2008, Actul adiţional nr. 1/08.09.2011, Actul adiţional nr. 2/30.09.2011, Contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30.11.2007 şi Contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30.09.2011, şi a repus părţile în situaţia anterioară emiterii notificării.
    9. Prima instanţă a reţinut că între A, în calitate de creditoare, şi intimaţii B, în calitate de împrumutat, şi C, în calitate de codebitor, a fost încheiat Contractul de credit nr. 10 din 30 noiembrie 2007, având ca obiect acordarea către intimaţii- debitori a unui împrumut de 60.000 euro, pe durată de 264 de luni.
    10. Totodată, în scopul garantării rambursării sumei ce a făcut obiectul contractului de credit mai sus menţionat, părţile au încheiat şi Contractul de ipotecă autentificat cu numărul 1.604 din data de 30 septembrie 2011 de către Biroul Notarului Public D, prin care a fost instituită în favoarea lui A o ipotecă de rang I asupra imobilului tip teren curţi construcţii.
    11. De asemenea au fost încheiate Actul adiţional nr. 1/26.03.2009, Actul adiţional nr. 2/08.09.2009 şi Actul adiţional nr. 3/30.09.2011.
    12. La 22 aprilie 2008 a fost încheiat între părţi Contractul de credit nr. 4.317.930, având ca obiect acordarea către intimaţii-debitori a unui împrumut de 12.000 lei, pe durată de 120 de luni.
    13. Prin Notificarea înregistrată cu nr. 79.168 din 12 octombrie 2016, debitorii-intimaţi au solicitat stingerea obligaţiilor asumate prin Contractul de credit nr. 10/30.11.2007 şi Contractul de credit nr. 4.317.930/22.04.2008, prin darea în plată a imobilului teren curţi construcţii.
    14. În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate, instanţa a reţinut prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, care statuează că: „pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
    a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
    b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
    c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
    d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi“.

    15. În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor necesare pentru a fi admisibilă o astfel de acţiune, instanţa, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, mai sus citate, a reţinut următoarele:
    16. Intimaţii debitori au calitatea de consumatori, o astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 este conformă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg (Hotărârea Costea contra României, C-1 10/14, EU:C:2015:538, punctul 21), care a statuat că singurul criteriu pe care instanţele trebuie să îl aibă în vedere la momentul analizării caracterului de consumator este criteriul obiectiv, respectiv dacă persoana a acţionat în afara activităţii sale profesionale, comerciale sau industriale.
    17. A constatat că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, având în vedere că obiectul contractului l-a constituit acordarea unui împrumut în valoare de 60.000 euro, respectiv 12.000 lei, care, la data acordării, reprezenta o sumă inferioară pragului de 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit.
    18. În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 4 lit. c) din Legea nr. 77/2016, instanţa a constatat că şi aceasta este îndeplinită, însă numai în ceea ce priveşte creditul în sumă de 60.000 euro, fiind garantat cu imobilul având destinaţia de locuinţă, aspect ce rezultă din cartea de identitate a intimatului, precum şi din contractul de ipotecă încheiat între părţi.
    19. Referitor la Contractul de credit nr. 4.317.930/22.04.2008, instanţa a reţinut că acest credit nu a fost contractat de către debitori cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă şi nici, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, nu este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.
    20. Cu privire la cea de-a patra condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea 77/2016, respectiv aceea ca debitorul consumator să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, instanţa a constatat că, la dosarul cauzei, au fost depuse certificatele de cazier judiciar ale intimaţilor debitori, din care reiese că aceştia nu au fost condamnaţi pentru vreo infracţiune.
    21. În continuare, instanţa a arătat că simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu este suficientă pentru darea în plată a unui imobil, ci este necesar ca debitorii intimaţi să facă dovada existenţei unui caz de impreviziune de natură să rupă echilibrul contractual. În acest sens, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a statuat că art. 11 teza întâi raportat la art. 3 teza a doua, art. 4,art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.
    22. Instanţa a constatat că intimaţii debitori nu au dovedit îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, respectiv faptul că, din cauza unei împrejurări excepţionale, exterioare şi care nu putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului, aceştia nu îşi mai pot executa obligaţiile izvorâte din contractul de credit. Simpla notificare de dare în plată a imobilului nu echivalează cu îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, din moment ce nu s-a făcut dovada intervenirii împrejurării extraordinare sus-menţionate, astfel cum impunea art. 249 din Codul de procedură civilă, conform căruia cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
    23. Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel pârâţii B şi C, solicitând schimbarea Sentinţei civile nr. 9.885/7.12.2017 în sensul respingerii contestaţiei creditorului ca neîntemeiată.
    24. Prin motivele de apel, cu privire la destinaţia creditului şi/sau a imobilului ipotecat, s-a arătat că prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator“ legiuitorul a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, iar nu cel consemnat în contractul de credit, prima instanţă greşind în privinţa ambelor contracte când a apreciat că nu au fost încheiate cu scopul de a dobândi sau extinde o locuinţă.
    25. În literatura de specialitate s-a reţinut că nu este obligatoriu ca în cuprinsul contractului să fie menţionată destinaţia creditului, astfel că debitorul poate face dovada acestei destinaţii, întrucât, aşa cum rezultă din formularea legii, determinant este scopul avut în vedere de consumator, şi nu scopul pentru care a fost acordat de creditor (...) cerinţa evocată de art. 4 alin. (1) lit. c) este îndeplinită şi în cazul în care, prin ipoteză, creditul a fost acordat de creditor fără ca acesta să cunoască sau să condiţioneze creditul de scopul utilizării sumelor împrumutate.
    26. Astfel, având în vedere formularea art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, chiar dacă în cuprinsul acestora este prevăzut scopul - nevoi personale nenominalizate, cele două contracte de credit - nr. 10/30 noiembrie 2007 şi nr. 4.317.930/22 aprilie 2008 - intră sub incidenţa legii.
    27. Executarea obligaţiilor izvorând din Contractul de credit nr. 10/30 noiembrie 2007, prin care pârâţii au obţinut un împrumut de 60.000 de euro, a fost garantată prin instituirea unei ipoteci asupra bunului imobil, ce se doreşte a fi dat în plată, prin contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30 noiembrie 2007. Scopul avut în vedere de pârâţi a fost achitarea preţului convenit pentru un imobil.
    28. Suma de 60.000 de euro a fost majorată cu suma de 2.288 de euro, reprezentând dobânzi şi comisioane, prin Actul adiţional nr. 3/30.09.2011, ocazie cu care garanţia a fost actualizată asupra sumei de 62.288 de euro, prin contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30.09.2011.
    29. Astfel, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016.
    30. Suma împrumutată prin Contractul de credit nr. 4.317.930/22 aprilie 2008 a fost utilizată de pârâţi pentru extinderea locuinţei lor. Utilizând sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de (...)“, legiuitorul a avut în vedere scopul prefigurat de debitor, iar nu cel consimţit de creditor.
    31. Mai mult, aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de evaluare întocmit de expert E, în Dosarul de executare nr. 541/1012, al Biroului Executorului Judecătoresc F, locuinţa pârâţilor a fost modernizată după achiziţie, astfel confirmându-se cele susţinute în cuprinsul apărărilor acestora.
    32. Totodată, pârâţii îndeplinesc condiţiile impreviziunii, respectiv caracterul continuu al elementelor faptice, neprevăzute şi al efectelor acestora; impreviziunea se raportează la criteriul lipsei mijloacelor de plată şi condiţiile obiective şi subiective ale impreviziunii.
    33. Intimata B a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi a formulat apel incident la considerentele Sentinţei civile nr. 9.885/7 decembrie 2017.
    34. La termenul de judecată din 8 iunie 2018, apelanţii B şi C au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    - prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă folosit în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?“.

    35. În şedinţa publică din 7 septembrie 2018 instanţa a invocat din oficiu necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?“.

    V. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii
    36. Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a arătat că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    37. Din cuprinsul acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a impus o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, şi anume:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    38. Completul învestit cu soluţionarea apelului a apreciat că aceste condiţii sunt îndeplinite, având în vedere următoarele considerente:
    a) sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este formulată în cadrul unui dosar aflat în curs de judecată, aflat pe rolul Tribunalului Prahova - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în ultimă instanţă.
    Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016 reglementează procedura de judecare a litigiilor întemeiate pe acest act normativ, iar din interpretarea logică şi sistematică a acestora rezultă că împotriva hotărârilor pronunţate în astfel de litigii, cum este şi cel de faţă, se poate exercita o singură cale de atac, respectiv apelul, hotărârea prin care se soluţionează această cale de atac fiind definitivă.
    Prin urmare, Legea nr. 77/2016, ca lege specială, exclude posibilitatea exercitării căii de atac a recursului în cazul litigiilor privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Fiind vorba de norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, ele sunt de strictă interpretare şi se aplică prioritar.
    Pe de altă parte, chiar dacă litigiul este evaluabil în bani, în cauză nu este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională, dată fiind Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin care s-a statuat asupra întinderii efectelor acestei decizii astfel: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei.“
    Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat problema aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017. Astfel, se arată că efectele acestei decizii se produc numai cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei.
    Cuantumul pretenţiilor din speţă se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar litigiul a fost pornit anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate în Monitorul Oficial al României, Partea I, (20 iulie 2017), situaţie faţă de care decizia ce se va pronunţa nu poate fi supusă căii de atac a recursului.

    b) de lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 depinde de soluţionarea pe fond a cauzei;
    c) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestor probleme de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    Sesizarea priveşte o chestiune de drept susceptibilă de interpretare diferită a prevederilor Legii nr. 77/2016 care poate genera practică neunitară.



    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea
    39. Prin încheierea de sesizare s-a arătat că, în opinia unui membru al completului de judecată, prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor. Posibilitatea stingerii a două sau mai multe creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de acelaşi debitor cu acelaşi creditor (cum este cazul de faţă) sau cu creditori diferiţi nu este reglementată de lege, din terminologia folosită de art. 4 (stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit) rezultând dorinţa legiuitorului ca efectele legii să vizeze un singur contract de credit. A interpreta în alt mod înseamnă a adăuga la lege prin acordarea consumatorului de drepturi mult mai extinse decât a dorit legiuitorul, în detrimentul creditorului.
    40. În opinia celuilalt membru al completului de judecată, în principiu, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    41. Prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“ folosit în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 se apreciază că legiuitorul a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului care a fost consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    42. Scopul trebuie cunoscut de către creditor la momentul încheierii contractului, având în vedere şi faptul că acesta are anumite obligaţii suplimentare faţă de debitor la încheierea unui astfel de contract, aşa cum rezultă din cuprinsul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010.
    43. Faţă de aceste considerente s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept.

    VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    44. Apelanţii-intimaţi B şi C au arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept, la utilizarea sintagmei „creditul a fost contractat de consumator“ legiuitorul având în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, iar nu cel consemnat în contractul de credit şi, astfel, cunoscut de creditor.
    45. Apelanta-reclamantă A a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate în sensul că nu se află într-o cauză care să fie judecată în ultimă instanţă, soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept identificate, iar chestiunea de drept nu este nouă.
    Totodată, a mai arătat că, atât timp cât legea nu limitează prin dispoziţii exprese mijloacele de probă, scopul contractării contractului poate fi probat prin mijloacele de probă permise de lege, în măsura în care acestea îndeplinesc şi celelalte condiţii de admisibilitate.


    VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    46. Cu titlu prealabil, pentru o mai bună lecturare a acestui capitol, prima problemă de drept a instanţei de trimitere, respectiv „în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de creditor cu acelaşi debitor“, va fi denumită, în continuare, „prima întrebare“, iar a doua problemă de drept a instanţei de trimitere, respectiv „- prin sintagma «creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă» folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?“ va fi denumită, în continuare, „a doua întrebare“.
    47. Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor din circumscripţie cu privire la prima întrebare a fost în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de creditor cu acelaşi debitor, cu singura condiţie ca acest imobil să garanteze toate contractele de credit.
    Referitor la a doua întrebare s-a arătat că teza I a art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 trebuie interpretată coroborat cu teza a II-a a normei: „sau indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă“.
    Astfel, se apreciază că, raportat la teza I, scopul prefigurat de consumator trebuie să rezulte expres din cuprinsul contractului, cu identificarea imobilului respectiv, întrucât în această situaţie creditul nu este garantat cu un imobil.
    În schimb, în cazul tezei a II-a, acest lucru nu este necesar, deoarece creditul este garantat cu un imobil, care este identificat în contractul de credit şi cel de garanţie imobiliară.

    48. La nivelul Curţii de Apel Bacău, judecătorii din cadrul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Neamţ au apreciat că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, potrivit dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, iar referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    Judecătorii din cadrul Judecătoriei Roman, înaintând o hotărâre judecătorească, referitor la a doua întrebare, au apreciat că a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
    Punctul de vedere conturat la nivelul Tribunalului Bacău a fost în sensul că prin darea în plată a aceluiaşi imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă scopul încheierii contractelor se poate subsuma scopurilor determinate de legiuitor în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016.
    Textul anterior menţionat are în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, scop ce poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, nefiind exclusiv şi predeterminat relevant scopul menţionat în contract, cu rezerva că, în măsura în care scopul este prevăzut în contract, nu este necesară administrarea unor dovezi în plus de către consumator pentru a dovedi scopul, iar în măsura în care contractul nu menţionează destinaţia contractului, se pot administra alte mijloace de probă pentru a dovedi scopul avut în vedere de consumator.

    49. La nivelul Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, în urma evaluării problemei de drept şi faţă de conţinutul încheierii de sesizare, s-a considerat că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte încheiate de debitor cu acelaşi creditor, susţinerea rezultând din interpretarea art. 4 din Legea nr. 77/2016.
    Referitor la a doua întrebare, legiuitorul a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului care a fost efectiv inserat în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală, fără a fi făcute alte dovezi, prin orice mijloc de probă.
    Judecătorii Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov, cu privire la prima întrebare, au arătat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, în sensul acestui punct de vedere ataşându-se jurisprudenţă.
    Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov, cu privire la prima întrebare, a fost în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, în măsura în care imobilul garantează contractele în discuţie, iar referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului şi care este dovedit cu cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

    50. Judecătorii Secţiei a V-a civile a Curţii de Apel Bucureşti au apreciat că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    Referitor la a doua întrebare s-a considerat că a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    Magistraţii din cadrul Secţiei a VI-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la prima întrebare, au considerat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de acelaşi debitor cu acelaşi creditor. S-a apreciat că prin sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 4 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat „stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale“ nu s-a urmărit limitarea dreptului debitorului de a stinge datoriile decurgând dintr-un singur contract, atât timp cât situaţia premisă descrisă în cauză presupune acordarea mai multor credite ipotecare de către acelaşi creditor pentru achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea aceluiaşi imobil sau constituirea unei garanţii în legătură cu acelaşi imobil.
    Referitor la a doua întrebare s-a considerat că a fost avut în vedere scopul consemnat în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului, întrucât creditorul trebuie să cunoască scopul contractării şi să aibă minima previziune că în legătură cu raporturile contractuale decurgând din convenţia de creditare debitorul se poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 77/2016.
    Tribunalul Bucureşti a comunicat că folosirea de către legiuitor a sintagmei „un contract de credit“ în conţinutul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu este pur întâmplătoare, ci relevă intenţia legiuitorului de a se stinge prin mecanismul dării în plată datoria izvorând dintr-un singur contract de credit, iar nu din două sau mai multe contracte de credit.
    Ansamblul de mijloace procedurale instituit de Legea nr. 77/2016 este pus în mişcare prin notificarea de dare în plată, aceasta constituind premisa indispensabilă a aplicării legii. Emiterea şi comunicarea notificării sunt operaţiunile prealabile care pot conduce la încheierea unui act notarial, la formularea contestaţiei creditorului ori la formularea acţiunii judiciare a debitorului.
    Or, tocmai cu privire la această notificare, care constituie factorul declanşator al demersurilor procedurale ulterioare, legiuitorul a folosit, singura dată în corpul legii, sintagma „un contract de credit“, arătând că trebuie emisă notificarea pentru stingerea datoriilor dintr-un contract de credit.
    Pentru aceste considerente s-a considerat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    Referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    În urma consultării magistraţilor din instanţe arondate Tribunalului Ilfov s-au conturat următoarele puncte de vedere:
    Într-o opinie exprimată de magistraţii Tribunalului Ilfov, ai Judecătoriei Cornetu şi unii judecători din cadrul Judecătoriei Buftea s-a apreciat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, neexistând o dispoziţie limitativă a legiuitorului sub acest aspect. De asemenea s-a apreciat că în această situaţie creditorul şi-a asumat riscul pierderii garanţiei prin încheierea ulterioară a unor contracte de credit garantate cu acelaşi imobil asupra căruia sa instituit o garanţie de rang inferior.
    Într-un alt punct de vedere, minoritar, exprimat de unii judecători din cadrul Judecătoriei Buftea s-a apreciat că nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, susţinându-se în esenţă că ar fi lipsite de garanţie contractele garantate cu o ipotecă de rang inferior.
    Referitor la a doua întrebare s-a arătat că a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală; magistraţii Tribunalului Ilfov şi ai Judecătoriei Cornetu au apreciat că nu este necesară consemnarea expresă în contractul de credit a scopului debitorului de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţia de locuinţă, îndeplinirea cerinţei legale putând fi dovedită cu orice mijloc de probă.
    Punctul de vedere al magistraţilor Judecătoriei Buftea a fost în sensul că scopul contractului se poate dovedi doar cu menţiunea contractuală, întrucât aceasta este cea cunoscută şi este avută în vedere de creditor la momentul analizării oportunităţii acordării contractului de credit.
    Opinia judecătorilor Tribunalului Teleorman - Secţia civilă cu privire la prima întrebare a fost în sensul că, în interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
    Cu privire la prima întrebare, judecătorii de la Judecătoria Alexandria au arătat că darea în plată a unui singur imobil poate opera şi cu privire la creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit, în măsura în care, cu privire la creanţele respective, sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a opera darea în plată. Această interpretare rezultă chiar din exprimarea utilizată de legiuitor prin indicarea pluralului cu privire la datoriile ce pot face obiectul dării în plată.
    Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. În acest sens, pentru a nu fi eludate dispoziţiile legale referitoare la darea în plată, prin sintagma menţionată se înţelege scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    În ceea ce priveşte judecătoriile Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele, cu privire la prima întrebare s-a apreciat că, în interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
    Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Videle a fost în sensul următor:
    - în interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor;
    – referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului.

    În urma consultării magistraţilor din cadrul Tribunalului Ialomiţa şi instanţelor arondate au rezultat următoarele:
    Opinia majoritară exprimată cu privire la prima întrebare a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    De asemenea, referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    Tribunalul Giurgiu a comunicat că, la nivelul Judecătoriei Giurgiu, opinia majoritară a colectivului de magistraţi a fost în sensul că referitor la interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    De asemenea, referitor la a doua întrebare se are în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului de credit şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bolintin-Vale a fost cel potrivit căruia, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

    51. La nivelul Curţii de Apel Cluj, practica Tribunalului Sălaj a fost în sensul că poate fi dat în plată un imobil pentru stingerea unor creanţe provenite din două sau mai multe contracte încheiate cu acelaşi creditor dacă valoarea imobilului este suficientă pentru a acoperi totalul creanţelor.
    Poate fi probat prin orice mijloc de probă şi scopul prefigurat de debitor la încheierea contractului chiar dacă nu este menţionat în contract, fiind ataşată, exemplificativ, o hotărâre judecătorească.
    Judecătoria Cluj-Napoca, cu privire la prima întrebare, a transmis că nu au fost identificate cauze în care să se fi ridicat o astfel de problemă.
    Referitor la a doua întrebare, din jurisprudenţa instanţei reiese că ceea ce se are în vedere este scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, şi nu doar cel consemnat efectiv în contract, ataşându-se practică relevantă.
    În urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş s-a relevat opinia majoritară că dispoziţiile art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite se interpretează în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit, cu condiţia ca imobilul respectiv să fie ipotecat pentru toate aceste creanţe.
    Referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, scop care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
    Judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, au arătat că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor dacă acelaşi imobil este garanţie în toate contractele de credit, iar referitor la a doua întrebare se înţelege scopul consemnat efectiv în contractul de credit; dacă este credit de nevoi personale, atunci se va avea în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
    La nivelul Secţiei civile a Judecătoriei Bistriţa s-au conturat două opinii, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016; o parte dintre judecători a considerat că, în principiu, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, în măsura în care fiecare creanţă în parte ar îndeplini cerinţele Legii nr. 77/2016.
    S-a exprimat şi opinia contrară, şi anume că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor. Posibilitatea stingerii a două sau mai multe creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de acelaşi debitor cu acelaşi creditor nu este reglementată de lege, însă din terminologia folosită de către legiuitor în art. 4 din Legea nr. 77/2016 transpare intenţia legiuitorului ca efectele legii să vizeze un singur contract de credit. O interpretare contrară ar însemna a adăuga la lege şi, în consecinţă, a acorda consumatorului drepturi mult mai extinse decât a dorit legiuitorul, în detrimentul creditorului.
    Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. Scopul trebuie cunoscut de către creditor la momentul încheierii contractului, ţinând seama de faptul că acesta are anumite obligaţii suplimentare faţă de debitor la încheierea unui astfel de contract, astfel cum reiese din cuprinsul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010.
    Opinia majoritară a judecătorilor de la Tribunalul Specializat Cluj, cu privire la prima întrebare, a fost în sensul că, în interpretarea normelor menţionate, este posibil ca prin darea în plată a unui singur imobil să se stingă creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    Referitor la a doua întrebare, în practica instanţei s-a reţinut că sintagma în discuţie a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, anexându-se o hotărâre judecătorească.

    52. La nivelul Curţii de Apel Constanţa, opinia teoretică a colectivului de judecători din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa a fost aceea că dreptul de a apela la căile deschise de Legea nr. 77/2016 se naşte în măsura în care creanţele izvorâte din contracte de credit sunt garantate cu imobile având destinaţia de locuinţă.
    Aşa cum rezultă din redactarea art. 4 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 77/2016, legiuitorul a reglementat două situaţii în care consumatorul poate apela la Legea nr. 77/2016:
    a) creditul a fost contractat de consumator, cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă - sens în care scopul este consemnat, efectiv în contractul de credit, este cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală şi/sau
    b) „indiferent de scopul pentru care a fost contractat“, creditul este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă - sens în care scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

    Opinia formulată în cadrul Judecătoriei Babadag a fost aceea că pentru dovedirea scopului avut în vedere de consumator la încheierea contractului poate fi folosit orice mijloc de probă, inclusiv menţiunea contractuală, fără însă ca aceasta să fie singura probă admisibilă. Judecătoria Măcin a arătat că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor; posibilitatea stingerii a două sau mai multe creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de acelaşi debitor cu acelaşi creditor (cum este cazul de faţă) sau cu creditori diferiţi nu este reglementată de lege, din terminologia folosită de art. 4 (stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit) rezultând dorinţa legiuitorului ca efectele legii să vizeze un singur contract de credit. A interpreta în alt mod înseamnă a adăuga la lege prin acordarea către consumator de drepturi mult mai extinse decât a dorit legiuitorul, în detrimentul creditorului.

    53. Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Craiova a fost următoarea:
    - în interpretarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 77/2016 apare ca posibilă ipoteza în care prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor. Textul cuprinde sintagma „datoriile izvorâte din contractele de credit“ în care legiuitorul a utilizat la plural termenii „datorii“ şi „contracte de credit“, precum şi sintagma „darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului“, în care s-a referit la darea în plată a „imobilului ipotecat“, deci a unui singur imobil;
    – referitor la a doua întrebare, legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului, care poate fi dovedit cu menţiunea din contract.
    Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile a Tribunalului Gorj a fost în sensul că legiuitorul, prin terminologia folosită la art. 4 din Legea nr. 77/2016 („stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit“), s-a referit la un singur contract de credit, o interpretare contrară echivalând cu o adăugare la lege. Astfel, opinia a fost în sensul că, prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge două sau mai multe contracte de credit încheiate de un debitor cu acelaşi creditor.
    Punctul de vedere al judecătorilor în privinţa celei de-a doua chestiuni de drept a fost în sensul că sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţia de locuinţă“, folosită de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

    54. La nivelul Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă s-a arătat că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, având în vedere că acesta din urmă a acceptat garantarea cu acelaşi imobil, deci, în urma propriei evaluări, a considerat că bunul este suficient de valoros încât să garanteze toate creditele acordate.
    Prin sintagma din art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, acesta fiind chiar parte a înţelegerii contractuale şi justificând, astfel, riscul pentru creditor ca debitorul să utilizeze beneficiul conferit de lege prin darea în plată a imobilului.
    Referitor la prima întrebare, magistraţii din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Galaţi au apreciat că se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    În ceea ce priveşte a doua întrebare, magistraţii din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Galaţi au considerat că s-a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, dacă nu există alt scop contrar menţionat în contract.
    Judecătoria Făurei a comunicat că punctul de vedere al judecătorilor în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost acela că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte, iar, referitor la a doua întrebare, scopul este cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală, ataşându-se practică judiciară.

    55. La nivelul Curţii de Apel Iaşi, Judecătoria Iaşi a comunicat că, în opinia majoritară, s-a apreciat că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor. Posibilitatea stingerii a două sau mai multe creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de acelaşi debitor cu acelaşi creditor (cum este cazul de faţă) sau cu creditori diferiţi nu este reglementată de lege, din terminologia folosită de art. 4 (stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit) rezultând dorinţa legiuitorului ca efectele legii să vizeze un singur contract de credit.
    Într-o opinie minoritară s-a apreciat faptul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor garantate cu unul şi acelaşi imobil, debitorul având vocaţia stingerii tuturor creditelor prin darea în plată a imobilului (garanţie comună). Astfel, prin darea în plată a imobilului nu se va putea stinge doar unul dintre credite, restul devenind credite negarantate.
    Referitor la dovada destinaţiei creditului s-a apreciat unanim faptul că, în măsura în care în conţinutul contractului se prevede expres scopul creditului, această clauză este suficientă în plan probator, echivalând cu exhibarea dovezii că însuşi creditorul, la momentul acordării creditului, a cunoscut scopul avut în vedere de consumator, creditorul trebuind să facă dovada contrară că, ulterior încheierii contractului, consumatorul a schimbat destinaţia imobilului.
    Dacă, însă, în cuprinsul contractului de credit nu se prevede scopul creditului, debitorul va putea face dovada, cu elemente extrinseci contractului, că a contractat creditul pentru unul dintre scopurile enunţate de lege: de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil.
    Opinia magistraţilor din cadrul Judecătoriei Paşcani, cu privire la prima întrebare, a fost în sensul ca prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    Referitor la a doua întrebare, opinia magistraţilor Judecătoriei Paşcani a fost în sensul că prin sintagma amintită s-a avut în vedere scopul consemnat în contract şi cunoscut de creditor şi nu cel prefigurat de debitor şi care nu a fost adus la cunoştinţă creditorului şi nu se află consemnat în contract.
    Opinia conturată la nivelul Judecătoriei Vaslui, la care achiesează şi judecătorii Tribunalului Vaslui, în ceea ce priveşte prima problemă de drept a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.
    Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

    56. La nivelul Curţii de Apel Oradea, judecătorii Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Satu Mare, referitor la prima întrebare, au apreciat că posibilitatea de a da în plată un singur imobil pentru plata mai multor contracte de credite este posibilă în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 şi art. 3 teza a 2-a din acelaşi act normativ.
    Cu alte cuvinte, în măsura în care consumatorul este fideiusor, codebitor sau coplătitor în mai multe contracte de credit încheiate cu acelaşi creditor, respectiv imobilul proprietatea sa a fost ipotecat pentru garantarea mai multor contracte de credit şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 pentru fiecare contract de credit, în principiu este posibilă darea în plată a unui singur imobil pentru stingerea mai multor contracte de credite.
    În ce priveşte cea de-a doua întrebare s-a apreciat că, în lipsa unei prevederi exprese care să prevadă ca şi condiţie ce trebuie îndeplinită cumulativ cu cele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 - necesitatea ca scopul achiziţionării imobilului să fie menţionat ca şi clauză contractuală, pentru a fi cunoscut de către creditor în momentul încheierii contractului, pentru a fi îndeplinită condiţia de la lit. c) a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 este suficient scopul prefigurat de către consumator la încheierea contractului ce poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.

    57. La nivelul Curţii de Apel Piteşti, cu privire la prima întrebare, punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Argeş a fost în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţele debitorului izvorâte din mai multe contracte de credit încheiate cu acelaşi creditor.
    Se are în vedere că prin darea în plată a imobilului se transferă dreptul de proprietate asupra imobilului către creditor concomitent cu stingerea tuturor datoriilor pe care debitorul le are faţă de creditor izvorâte din contractul de credit.
    Dacă cu un imobil s-a garantat restituirea mai multor credite contractate de la acelaşi creditor, este normal ca prin darea în plată a acelui imobil să fie stinse toate datoriile pe care debitorul le are faţă de acel creditor.
    Cu ocazia acordării creditelor garantate cu un singur imobil, creditorul a considerat că valoarea imobilului acoperă toate împrumuturile acordate, apreciere bazată pe evaluarea imobilului la instituirea ipotecii asupra imobilului.
    Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    Potrivit art. 3 din Legea nr. 77/2016, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractul de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului. Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că de esenţa dării în plată este garantarea creditului cu imobilul pe care debitorul îl dă în plată pentru stingerea datoriei contractate, indiferent de destinaţia creditului, cu excepţia creditelor care nu cad sub incidenţa acestui act normativ prevăzute la art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016.

    58. Curtea de Apel Ploieşti nu a identificat practică relevantă şi nu a comunicat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
    59. Curtea de Apel Suceava a înaintat practică judiciară, care nu priveşte problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
    60. Opinia de principiu a judecătorilor de la nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş a fost în sensul că se pot stinge, prin darea în plată a unui singur imobil, creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, însă doar cu condiţia ca acel imobil să figureze drept bun ipotecat în favoarea creditorului în fiecare dintre contractele de credit din care rezultă creanţa care urmează a fi stinsă prin modalitatea dării în plată, astfel cum prevede expres art. 3 din Legea nr. 77/2016.
    În Dosarul nr. 6.036/320/2016 al Tribunalului Specializat Mureş, prin Decizia nr. 560 din 23 octombrie 2017, instanţa a dat eficienţă Legii nr. 77/2016 şi a admis cererea de dare în plată a unui imobil cu privire la trei contracte încheiate între aceleaşi părţi.
    Referitor la a doua întrebare, opinia majoritară exprimată a fost aceea că în contextul unei menţiuni contractuale care să facă referire expresă la scopul contractării nu se mai impune nicio altă probă. În absenţa însă a unei asemenea menţiuni, poate fi recunoscută admisibilitatea mijloacelor de probă în vederea dovedirii scopului pentru care a fost contractat creditul, în special pentru ipotezele de extindere, modernizare, amenajare şi reabilitare imobil.

    61. La nivelul Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Timişoara s-a opinat în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, conform valorii imobilului, iar scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
    Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Timiş a fost în sensul că nu pot fi stinse mai multe credite având scopuri diferite, chiar încheiate cu acelaşi creditor prin darea în plată a unui singur imobil, dacă creditele nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016; prin sintagma prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 se poate avea în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului şi care ar putea fi dovedit prin orice mijloc de probă, atunci când în cuprinsul contractului nu a fost declarat în mod amănunţit, direct şi neechivoc acest scop, dacă se tinde a se dovedi că împrumutul a fost luat pentru modernizare, amenajare sau reabilitare a unui imobil cu destinaţie de locuinţă.

    62. Ministerul Public, prin Adresa nr. 584/C/1037/III-5/2019 din 17 aprilie 2019, a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    63. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii nr. 77/2016, atât în ansamblu, cât şi asupra unor articole din cuprinsul acesteia, cu titlu exemplificativ, putând fi menţionate:
    - Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi sa constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională, iar prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4,7 şi 8 din acelaşi act normativ sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, respectiv, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016;
    – Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 şi s-a constatat că dispoziţiile anterior menţionate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

    64. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevante, sub aspectul considerentelor, sunt următoarele hotărâri:
    - Decizia nr. 61 din 18 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.101/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017;
    – Decizia nr. 6 din 22 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.477/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 26 martie 2018;
    – Decizia nr. 37 din 4 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 426/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018; şi
    – Decizia nr. 13 din 11 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.917/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 19 aprilie 2019.
    Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 866/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, s-au admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 41.380/299/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în Dosarul nr. 6.892/101/2014 şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 529/2/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).
    Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale şi a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.778/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.


    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    65. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 23.710/281/2016 este inadmisibilă.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    66. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    67. Conform art. 519 din noul Cod de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    68. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, respectiv:
    a) existenţa unei cauze în curs de judecată;
    b) judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    c) ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    69. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ.
    70. În plus, problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din noul Cod de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    71. Verificându-se întrunirea acestor condiţii, se constată că ele se regăsesc doar parţial, sesizarea neîndeplinind toate exigenţele procedurale menţionate pentru a fi admisibilă.
    72. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; litigiul are ca obiect o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2006 prin care contestatoarea creditoare, primind notificarea formulată de consumator în temeiul art. 5 din lege, contestă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de acest act normativ; cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Ploieşti conform normei speciale de competenţă materială şi teritorială prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia „cererea se judecă în procedură de urgenţă cu citarea părţilor de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul“.
    73. Este îndeplinită şi condiţia referitoare la relaţia de dependenţă dintre dezlegarea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, constituie o critică principală în calea de atac a apelului modalitatea în care prima instanţă a făcut interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2006, în legătură cu împrejurarea dacă prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, precum şi dacă prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“ folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.
    74. De asemenea se constată a fi îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate.
    75. Astfel, norma care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, iar examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o practică unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.
    76. Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    77. Se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei ce constituie obiect al sesizării.
    78. Verificând circumstanţele sub care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată se constată neîndeplinirea exigenţei referitoare la învestirea instanţei de trimitere cu soluţionarea cauzei „în ultimă instanţă“.
    79. Se reţine că, în conformitate cu prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (normă incidentă în litigiile pornite în intervalul cuprins între data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă - 15 februarie 2013 - şi 31 decembrie 2018), hotărârile de primă instanţă sunt exceptate de la recurs doar în situaţia în care legea prevede că sunt supuse numai apelului.
    80. Contestaţia întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2016 este o cerere atribuită de legiuitor în competenţa materială de primă instanţă a judecătoriei, indiferent de valoarea litigiului, printr-o lege specială, în temeiul art. 94 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
    81. În temeiul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, natura pricinii, iar nu valoarea litigiului, este criteriul atribuirii competenţei materiale de primă instanţă a judecătoriei. Această precizare este necesară pentru a se arăta inaplicabilitatea exceptării de la calea de atac a recursului a hotărârilor pronunţate în cererile evaluabile în bani situate sub un anumit prag valoric, în acest sens fiind şi Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017.
    82. Alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 77/2016 prevede că: „Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate“.
    83. Această prevedere legală constituie o normă derogatorie de la dispoziţiile de drept comun cuprinse în art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă numai în ceea ce priveşte termenul de apel.
    84. Competenţa de soluţionare a apelului revine tribunalului, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
    85. Potrivit regulii generale cuprinse în art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărârile date în apel sunt supuse recursului, cu excepţiile cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, excepţii între care nu se regăsesc şi hotărârile pronunţate în litigiile atribuite prin lege, în temeiul art. 94 pct. 3 din Codul de procedură civilă, în competenţa materială de primă instanţă a judecătoriei.
    86. Ca atare, hotărârile pronunţate în litigiile întemeiate pe art. 7 din Legea nr. 77/2016 sunt susceptibile de recurs, prin aplicarea regulii instituite de art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    87. Această normă nu ar putea fi interpretată în sensul derogării de la legea generală şi în ceea ce priveşte posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, ea fiind de strictă interpretare şi aplicare.
    88. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să suprime recursul în cazul acestor litigii ar fi prevăzut în mod expres că hotărârea pronunţată în astfel de litigii poate fi atacată numai cu apel.
    89. Neexistând o astfel de prevedere în legea specială, vor deveni aplicabile dispoziţiile dreptului comun cuprinse în prevederile art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    90. Este de menţionat că aceeaşi interpretare a fost dată şi în cuprinsul deciziilor nr. 6 din 22 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 2.477/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 26 martie 2018, şi nr. 37 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 426/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018.
    91. Este adevărat că prevederile art. 482 alin. (2) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în sensul că hotărârile pronunţate în cererile ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 au fost excluse explicit, de la controlul pe calea recursului.
    92. Însă, acest text de lege nu este aplicabil în litigiul în care s-a formulat prezenta sesizare, în raport cu prevederile art. 24,art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta rămânând supus legii de procedură în vigoare la data începerii procesului (27 octombrie 2016), respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la data declanşării demersului judiciar.
    93. În concluzie, hotărârea ce urmează a fi pronunţată de instanţa de apel în cauza în care a fost formulată prezenta sesizare este supusă recursului, situaţie în care se constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

    Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 23.710/281/2016, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?; prin sintagma «creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă» folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?“.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2019.



                    p. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE,
                    judecător Valentina Vrabie
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice