Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 3 din 13 ianuarie 2021  asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 3 din 13 ianuarie 2021 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 87 din 27 ianuarie 2021

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, formulată de Preşedintele României.
    2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.279 din 16 noiembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.074 A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin modul în care a fost adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate.
    4. Astfel, cu ocazia adoptării legii criticate de către Camera decizională, s-a operat o modificare asupra Legii nr. 1/2011, cu un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de iniţiatori şi de cel adoptat de prima Cameră. Practic, în Camera decizională s-a adoptat în plus o altă reglementare, fără vreo legătură cu cele adoptate de prima Cameră sau cu conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020, fiind modificat alin. (7) al art. 213 din Legea nr. 1/2001, în sensul eliminării dispoziţiei prin care mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără vreo limitare.
    5. Analizând parcursul legislativ al legii criticate şi comparând formele acesteia din momentul iniţierii şi de la momentul adoptării, se poate observa că în Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, textul şi soluţia eliminării limitării mandatelor rectorilor adoptate de Senat nu au fost dezbătute, legea dedusă controlului fiind semnificativ modificată de către Camera decizională faţă de forma iniţiatorului şi a primei Camere sesizate. Prin urmare, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată şi să hotărască asupra soluţiei legislative nou-introduse de Camera decizională.
    6. Se apreciază că, în cazul de faţă, Senatul a realizat o modificare ce, prin ea însăşi, este de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului, deoarece aceasta este o modificare de concepţie a reglementării. Se consideră că, în fapt, noua modificare legislativă este una substanţială, cu consecinţe semnificative, ce reprezintă o schimbare radicală de filosofie legislativă, cu efecte asupra viziunii manageriale a conducerii instituţiilor universitare. Astfel, managementul instituţiilor de învăţământ superior se realizează printr-un mecanism complex, care are ca principal obiectiv asigurarea calităţii procesului de învăţământ la nivel academic. Alături de perspectiva de integritate, acest mecanism are şi o componentă ce ţine de modalitatea de ocupare a funcţiilor de conducere, inclusiv a celei de rector, care are importanţă şi în ceea ce priveşte decizia privind persoanele care ocupă funcţiile de conducere la nivelul universităţii. Mai exact, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 stabileşte, cu precădere, în sarcina rectorului, organizarea concursului public pentru funcţiile de decan şi selectarea acestora, precum şi numirea prorectorilor şi menţinerea în funcţie a directorului general administrativ, pe baza acordului scris al acestuia de susţinere executivă a planului managerial al noului rector. Prin urmare, orice schimbare legislativă ce ţine de conducerea universităţilor reprezintă o intervenţie cu impact semnificativ asupra democraţiei interne a instituţiilor de învăţământ superior.
    7. În cazul de faţă, Senatul, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere completările care vizează aspecte importante ale legii, precum eliminarea limitării numărului de mandate care pot fi obţinute de rectori, cu posibilitatea reînnoirii acestora fără limită, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie. Faţă de această modificare, se apreciază că legea transmisă la promulgare încalcă principiul bicameralismului.
    8. Cu referire la situaţia relevată în cauză, se prezintă conţinutul principiului bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 624 din 26 octombrie 2016, nr. 62 din 13 februarie 2018, nr. 472 din 22 aprilie 2008, nr. 190 din 27 mai 2020). Având în vedere statuările de principiu cuprinse în această jurisprudenţă, se consideră că o creştere a calităţii managementului instituţiilor de învăţământ superior se poate realiza doar dacă mecanismele care ghidează procesul de decizie al funcţiilor de conducere din mediul universitar sunt precis stabilite, asigură reprezentativitate, dialog şi dezbatere publică. O asemenea modificare legislativă cu privire la mandatul rectorilor reprezintă o schimbare de esenţă a viziunii guvernanţei universitare, cu consecinţe semnificative la nivel electiv, fiind de natură să afecteze eficacitatea politicii manageriale de conducere pentru fiecare universitate din România. De aceea, ar fi fost obligatoriu ca abordarea subiectului privind numărul de mandate al rectorilor să reprezinte rezultatul dezbaterii şi deliberării fiecărei Camere, deci inclusiv a Camerei Deputaţilor, şi nu rezultatul opţiunii deliberative unilaterale, a unei singure Camere.
    9. În considerarea argumentelor expuse, se solicită Curţii Constituţionale admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în ansamblu.
    10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    11. Preşedintele Senatului a comunicat punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.946 din 8 decembrie 2020, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    12. Arată că pentru analiza şi soluţionarea acestei obiecţii de neconstituţionalitate trebuie cercetate trei aspecte de principiu. Primul dintre acestea vizează competenţa Parlamentului de a modifica printr-o normă juridică cu putere de lege un text normativ cu forţă juridică similară, „cu alte cuvinte“ trebuie stabilit dacă „Parlamentul este liber să-şi schimbe la un moment dat viziunea sau concepţia legislativă asupra unor relaţii sociale pe care este interesat să le reglementeze într-un alt mod, decât le-a reglementat în trecut“. Se apreciază că, din acest punct de vedere, „sesizarea de neconstituţionalitate prezintă vulnerabilităţi de admisibilitate, Preşedintele având la dispoziţie, în cazul dezacordului între opţiunea sa normativă şi voinţa legislativă a Parlamentului României, ca for reprezentativ suprem al naţiunii şi unică autoritate legiuitoare a ţării, dreptul să ceară Parlamentului reexaminarea legii criticate“. În opinia preşedintelui Senatului, „formulând această falsă critică de neconstituţionalitate a unui act normativ adoptat de Parlament cu respectarea strictă a procedurii legislative, Preşedintele României încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor, în componenta acestuia de obligaţie a autorităţilor publice de aşi datora una alteia respectul colaborării instituţionale loiale potrivit Constituţiei“.
    13. Un alt aspect ridicat - sub aceeaşi formă de întrebare - în punctul de vedere formulat vizează conceptul de mandat, raportat la mandatul de rector, utilizat în cuprinsul art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011. Se arată că noţiunea de mandat, în sensul de împuternicire acordată unei persoane pentru a îndeplini o anumită funcţie în interesul unei comunităţi sociale largi, este o noţiune juridică specifică dreptului public, dar construită pe unele caracteristici ale contractului de mandat, ca instrument juridic aparţinând structural dreptului civil. Constituţia se referă, între altele, la termenul de mandat al deputaţilor şi senatorilor, mandatul Preşedintelui României, mandatul Guvernului, mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale. În alte acte normative, termenul de mandat, cu sensul de durată a îndeplinirii de către o persoană a unei funcţii publice ce implică autoritatea statului, se referă la alte instituţii publice.
    14. În dreptul public, numărul de mandate atribuite unei persoane pentru a îndeplini anumite funcţii publice poate fi limitat, aşa cum este cazul, de pildă, în privinţa mandatului Preşedintelui României. Alte funcţii publice pot fi însă exercitate fără stabilirea unei anumite durate, asimilate termenului de mandat. Este cazul, între altele, al preşedintelui Consiliului Legislativ, care nu este ales în această funcţie pentru un anumit mandat. Limitarea numărului de mandate pentru exercitarea/ocuparea unei funcţii publice a fost una dintre revendicările revoltei populare din 22 decembrie 1989 şi poate fi justificată de la caz la caz, în funcţie de voinţa legislativă a forului legiuitor, care este liber să ţină seama de anumite interese şi chiar conjuncturi social-politice.
    15. Se arată însă că nu este o regulă generală ca numărul de mandate pentru exercitarea/ocuparea unei funcţii publice să fie limitat. În cazul anumitor funcţii publice de autoritate, cum este şi cea a Preşedintelui României, există raţiuni şi temeiuri suficiente pentru limitarea exercitării funcţiei respective la două mandate. De regulă, mandatele pentru exercitarea funcţiilor publice care presupun autoritatea puterii de stat pot fi reînnoite o singură dată, reglementare care nu se justifică în cazul funcţiilor publice de gestiune. În cazul funcţiilor publice reglementate prin norme ale dreptului privat, regula este „nelimitarea numărului de mandate“, excepţia constituind-o, de pildă, limitarea numărului de mandate de rector al unei instituţii de învăţământ superior - a se vedea, între altele, dispoziţia cuprinsă în art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 sau textul art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, aflat în prezent în vigoare.
    16. Se mai arată că Legea nr. 1/2011 prevede în art. 207 alin. (2^1) că „Funcţiile de conducere prevăzute la alin. (2) reprezintă funcţii în domeniul didactic a căror desfăşurare nu presupune prerogative de putere publică“. Cum funcţia de rector este o funcţie de conducere exercitată în temeiul unui contract de drept privat, încheiat de acesta cu Senatul universitar [art. 211 alin. (3) din Legea nr. 1/2011], care nu presupune utilizarea forţei şi autorităţii publice a statului, nu este o necesitate imperioasă ca numărul de mandate pentru funcţia respectivă să fie limitat. Rămâne la latitudinea Parlamentului să aprecieze, de fiecare dată, dacă un rector poate îndeplini două sau mai multe mandate. Oricum, desemnarea sa se face în baza acordului corpului academic, prin concurs public sau prin vot universal. Există, prin urmare, un instrument democratic şi care ţine de autonomia universitară pentru evaluarea capacităţii unei persoane de a îndeplini mai multe mandate de rector sau, dimpotrivă, numai un singur mandat. Se conchide astfel că termenul de mandat folosit în art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, nefiind un mandat de drept public ce presupune intervenţia forţei publice a statului şi, implicit, pericolul acumulării unei puteri personale discreţionare, nu justifică o normă restrictivă a numărului de mandate ce pot fi exercitate de o persoană, „iar utilizarea sa improprie, de către semnatarul sesizării de neconstituţionalitate, se cere sancţionată de plenul Curţii Constituţionale“.
    17. O ultimă întrebare în structura expunerii punctului de vedere se referă la forma legii deduse controlului anterior de constituţionalitate, adoptată de Senat, şi anume dacă aceasta diferă prin conţinutul său juridic în mod semnificativ de cea adoptată de Camera Deputaţilor. Se arată că modificarea adusă de Senat art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, deşi nu a făcut obiectul dezbaterii în prima Cameră, nu dă naştere unor deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma legii rezultate din prima lectură legislativă. De asemenea nu se poate susţine nici că între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului ar exista configuraţii deosebite, semnificativ diferite şi nici de concepţie legislativă. Această soluţie legislativă corespunde întru totul principiului constituţional al autonomiei universitare, care recunoaşte dreptul comunităţii academice de a stabili prin Carta universitară condiţiile de eligibilitate pentru ocuparea unei astfel de funcţii publice de conducere, cu luarea în considerare a performanţelor manageriale ale fiecărui candidat, inclusiv ale rectorului unei instituţii de învăţământ superior care ar dori să-şi reînnoiască mandatul.
    18. Se arată că „se pune aici o problemă practică: este de preferat ca alegerea rectorului instituţiei de învăţământ superior să se facă de către comunitatea academică (care cunoaşte cel mai bine capacitatea managerială a unei persoane de a îndeplini o astfel de funcţie), cu posibilitatea infirmării dosarului de concurs public sau, după caz, a nealegerii prin procedura votului universal, a persoanei care candidează, ori intervenţia fermă a puterii de stat prin limitarea exercitării funcţiei de rector la cel mult două mandate, cu consecinţa reînnoirii, printr-o practică universitară nocivă, a unui mandat de rector mai puţin performant?“
    19. Se opinează că, în legătură cu această problemă, se confruntă două concepţii legislative: pe de o parte, cea a noului legiuitor, care modifică în sensul arătat conţinutul art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, iar, pe de altă parte, vechea concepţie legislativă de limitare a numărului de mandate de rector, susţinută de Preşedintele României. Or, Preşedintelui României i s-a refuzat de către Adunarea Constituantă dreptul de a exprima o voinţă legislativă proprie, recunoscându-i-se doar latitudinea de a avea opţiuni legislative, situaţie în care poate cere o singură dată Parlamentului să reexamineze legea pe care acesta a adoptat-o. Din această perspectivă, se solicită Plenului Curţii Constituţionale să sesizeze caracterul limitat al atribuţiei Preşedintelui României, prevăzută în art. 77 alin. (2) din Constituţie, de a cere forului legislativ să reexamineze o lege şi, totodată, să sancţioneze conduita neloială a autorului sesizării de neconstituţionalitate, care invocă un motiv inexistent de neconstituţionalitate, când avea la dispoziţie aplicarea prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţie.
    20. Se mai arată că este eronată susţinerea autorului sesizării potrivit căreia modificarea art. 213 alin. (7) operată de legiuitor ar avea „un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de către iniţiator şi de cel adoptat de prima Cameră“. Se arată că, în motivarea adoptării ordonanţei sale de urgenţă, Guvernul precizează că aceasta are în vedere, între altele, adoptarea unor măsuri urgente în domeniul „managementului instituţiilor şi unităţilor de învăţământ propriu“, adică al învăţământului militar, inclusiv al celui superior. Se menţionează pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020, cu referire la modificarea art. 177 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, potrivit căruia „Conducerea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se realizează de comandant, care are caracter de rector.“ Ca urmare, în opinia preşedintelui Senatului, intervenţia legislativă a Senatului asupra art. 213 alin. (7), cu efecte juridice asupra statutului funcţiei publice de rector în toate instituţiile de învăţământ superior, nu este o extindere exagerată a obiectului de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020. Ca argument, se face referire la „rezerva Guvernului de a contesta la Curtea Constituţională constituţionalitatea legii criticate“. Se mai arată că, la Senat, legea respectivă a întrunit 109 voturi pentru şi doar 12 împotrivă, ceea ce arată că actul normativ a primit votul favorabil şi al majorităţii senatorilor membri ai grupurilor parlamentare care susţin Guvernul şi care au votat alături de ceilalţi membri ai Senatului.
    21. Faţă de cele arătate, se solicită Plenului Curţii Constituţionale să constate „lipsa de temei a obiecţiei aduse Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi, în consecinţă, să o respingă ca fiind inadmisibilă şi, totodată, nefondată“.
    22. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.340 din 23 decembrie 2020, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată.
    23. Se precizează că Senatul, în calitate de Cameră decizională, a modificat substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Camera Deputaţilor, introducând prevederi care pot fi apreciate ca esenţiale din perspectiva arhitecturii iniţiale a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 şi a variantei adoptate în Camera de reflecţie. Ca urmare, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, este încălcat principiul bicameralismului.
    24. Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul său de vedere.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
    26. Astfel, sesizarea a fost formulată de Preşedintele României, titular al dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de textele mai sus menţionate, acesta vizând Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişei legislative, legea criticată a fost adoptată în data de 21 octombrie 2020 de către Senat, în calitate de Cameră decizională. În 27 octombrie 2020 a fost depusă la secretarul general al Senatului, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar în data de 29 octombrie 2020 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 16 octombrie 2020, aşadar în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie. Rezultă, prin urmare, că sesizarea este admisibilă sub toate cele trei aspecte ce privesc legalitatea sesizării analizate.
    27. Examinând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea reţine următoarele:

    (1) Parcursul legislativ al legii criticate
    28. Potrivit fişelor legislative disponibile pe paginile de internet ale Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor, în data de 27 mai 2020 a fost înregistrat la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Aceasta cuprindea un articol unic: „Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.“
    29. Referitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020, se observă că, potrivit preambulului acesteia, a fost adoptată „în considerarea faptului că este imperios necesară reglementarea într-o manieră clară, precisă şi previzibilă a categoriei instructorilor militari, instructorilor de informaţii şi instructorilor de ordine publică“, având în vedere că „în contextul generat de dinamica evoluţiei epidemiologice, funcţionarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională reclamă adoptarea unor măsuri urgente în domeniul educaţiei militare şi managementului instituţiilor şi unităţilor de învăţământ proprii“ şi „constatând dificultăţile de recrutare, selecţie şi admitere generate de măsurile cu caracter excepţional impuse la nivel naţional, luând în considerare că asigurarea cu resurse umane, ca prioritate majoră şi continuă pentru instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, necesită crearea premiselor-cadru pentru utilizarea eficientă a resurselor proprii şi revenirea etapizată, fără sincope majore, la situaţia de normalitate“, respectiv „ţinând cont de nevoia stringentă de asigurare a condiţiilor optime pentru desfăşurarea procesului educaţional în unităţile şi instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, astfel încât repercusiunile asupra pregătirii viitorilor absolvenţi să fie minimizate“. Potrivit preambulului aceleiaşi ordonanţe de urgenţă a Guvernului, „neadoptarea modificărilor legislative propuse, în regim de urgenţă, are efecte negative pe termen scurt şi mediu asupra pregătirii resursei umane calificate, ceea ce conduce la diminuarea capacităţilor operaţionale ale instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională“, şi toate aspectele menţionate „vizează interesul public, iar reglementarea lor nu poate fi amânată întrucât vulnerabilizează capacitatea de asigurare a securităţii naţionale“.
    30. În realizarea acestor obiective, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 au fost modificate următoarele articole ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011:
    - art. 34 şi 36 cuprinse în secţiunea a 9-a - Învăţământul militar preuniversitar, precum şi art. 44 cuprins în secţiunea a 11a - Învăţământul postliceal din capitolul II - Structura sistemului naţional de învăţământ preuniversitar, cuprins în titlul II - Învăţământul preuniversitar, dispoziţii referitoare la caracterizarea învăţământului militar preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar militar, de ordine publică şi securitate naţională şi, respectiv, admiterea în învăţământul postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională;
    – art. 142 din secţiunea a 5-a - Admiterea în programe de studii şi art. 150 din secţiunea a 10-a - Ciclul I - Studii universitare de licenţă cuprinse în capitolul III - Organizarea studiilor universitare din titlul III - Învăţământul superior, dispoziţii referitoare la calitatea de student militar sau de poliţie şi, respectiv, durata studiilor de licenţă;
    – s-a introdus art. 176^1 în secţiunea 1 - Organizare şi funcţionare din capitolul VI - Învăţământul superior militar şi învăţământul de informaţii, de ordine publică şi de siguranţă naţională din titlul III - Învăţământul superior, dispoziţii referitoare la admiterea absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat ai învăţământului liceal militar la programele de studii universitare de licenţă din instituţiile de învăţământ superior militar din Ministerul Apărării Naţionale;
    – art. 177 din secţiunea a 2-a - Managementul şi finanţarea investiţiilor din capitolul VI - Învăţământul superior militar şi învăţământul de informaţii, de ordine publică şi de siguranţă naţională din titlul III - Învăţământul superior, dispoziţii referitoare la conducerea instituţiilor de învăţământ superior militar, de ordine publică şi de securitate naţională şi, respectiv, personalul didactic şi personalul didactic asimilat din aceleaşi instituţii de învăţământ;
    – art. 199 din secţiunea 1 - Dispoziţii generale din capitolul X - Promovarea universităţii centrate pe student din titlul III - Învăţământul superior;
    – art. 208 din secţiunea 1 - Dispoziţii generale din capitolul XI - Conducerea universităţilor din titlul III - Învăţământul superior, dispoziţii referitoare la Senatul universitar, modificarea vizând învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională;
    – art. 249 din secţiunea a 3-a - Funcţiile didactice şi didactice auxiliare. Condiţii de ocupare din capitolul I - Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar din titlul IV - Statutul personalului didactic, vizând formarea profesională nonuniversitară din Ministerul Apărării Naţionale;
    – art. 285, 286, 287 şi 291 din secţiunea 1 - Norma universitară din capitolul II - Statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior din titlul IV - Statutul personalului didactic, dispoziţii referitoare la instructorii asociaţi, cadre didactice universitare asociate invitate şi, respectiv, personalul didactic în contextul învăţământului superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională;
    – art. 331 din capitolul I - Dispoziţii generale al titlului V - Învăţarea pe tot parcursul vieţii, cu referire la instituţii de formare continuă nonuniversitară din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii.

    31. Se observă, aşadar, că toate modificările şi completările operate de legiuitorul delegat, circumscrise scopului ordonanţei de urgenţă a Guvernului adoptate, vizează învăţământul superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională. Totodată, prin art. II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 s-a stabilit că „prin excepţie de la prevederile art. 142 alin. (3), pentru anul universitar 2020-2021, condiţiile de admitere, inclusiv cifrele de şcolarizare sunt făcute publice, de către universitate, cu 30 de zile înainte de susţinerea concursului de admitere“.
    32. În data de 17 iunie 2020, proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă a fost adoptat de către Camera Deputaţilor, cu o serie de modificări, respectiv în privinţa următoarelor articole din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020:
    - art. I pct. 7 alin. (3) al art. 177 - în sensul reformulării modului de redactare, respectiv al înlocuirii sintagmei „funcţia de comandant (rector) se ocupă prin concurs“ cu sintagma „funcţia de rector, care are şi calitatea de comandant, se ocupă prin concurs“;
    – art. I pct. 7 alin. (5) al art. 177 - în sensul introducerii condiţiei ca personalul didactic la care se referă textul să fie absolvent de studii universitare de licenţă şi al modulului de pregătire psihopedagogică;
    – introducerii a două puncte noi după punctul 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020, având următorul cuprins:
    "10^1. La articolul 238, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(6) Pregătirea psihopedagogică trebuie să asigure şi competenţe digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul on-line şi se finalizează prin obţinerea diplomei de master didactic ori a certificatului de absolvire a programelor de formare psihopedagogică."
10^2. La articolul 245, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(3) Formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control se realizează în funcţie de evoluţiile din domeniul educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în ceea ce priveşte curriculumul naţional, precum şi în funcţie de interesele şi nevoile personale de dezvoltare, urmărindu-se a se asigura şi competenţele digitale pentru organizarea procesului de învăţământ on-line."
"


    33. Forma finală a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, adoptată în Camera decizională (Senat), cuprinde o serie de modificări şi completări circumscrise materiei şi textelor vizate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 (art. 34, 177, 199) şi, de asemenea, preia modificările din Camera Deputaţilor în privinţa introducerii unor noi puncte după punctul 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020, iar, pe lângă cele două puncte introduse în Camera Deputaţilor, mai adaugă un punct, după cum urmează:
    "10^1. La articolul 213, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins: (7) Durata unui mandat de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi reînnoit."

    34. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin modul în care a fost adoptată, legea supusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, cu referire la principiul bicameralismului. Diferenţa de reglementare sesizată, de natură a aduce atingere acestui principiu constituţional, priveşte adăugarea celui de-al treilea punct menţionat, aşadar, modificarea, exclusiv în Senat, în calitate de Cameră decizională, a alin. (7) al art. 213 din Legea nr. 1/2011, în sensul eliminării dispoziţiei prin care mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără vreo limitare.


    (2) Jurisprudenţa Curţii Constituţionale asupra principiului bicameralismului
    35. Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă prin care a statuat că, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32).
    36. Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 53).
    37. Având în vedere aceste considerente, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea acestor criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 54). Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, evaluarea respectării criteriilor menţionate impune un examen comparativ între forma legii adoptată de Camera de reflecţie şi cea adoptată de Camera decizională prin raportare inclusiv la conţinutul proiectului/propunerii legislativ(e), în sensul de filosofie, de concepţie originară a actului normativ.
    38. Conchizând, pentru verificarea respectării principiului bicameralismului trebuie avute în vedere: „(a) scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragraful 63, sau Decizia nr. 190 din 27 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 4 iunie 2020, paragraful 26).


    (3) Verificarea respectării, prin legea criticată, a principiului bicameralismului
    39. În ceea ce priveşte scopul iniţial al reglementării, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020, acesta vizează o serie de modificări legislative în privinţa învăţământului superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională. Acest scop este reflectat în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020, care se referă, exclusiv, la domeniul menţionat.
    40. În Camera de reflecţie - Camera Deputaţilor, au fost adăugate o serie de modificări vizând competenţele digitale ale personalului didactic, fără distincţie în privinţa formelor de învăţământ, modificări circumscrise domeniului general de reglementare, adică al Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
    41. În Camera decizională - Senat, pe lângă aceste modificări, a mai fost adăugată o modificare ce nu se circumscrie nici conţinutului, nici scopului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 şi, de asemenea, nici nu a făcut obiectul dezbaterilor în Camera Deputaţilor, fiind străină, practic, de corpul reglementării, aşa cum a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Această modificare se referă la posibilitatea de reînnoire a mandatului rectorilor, fiind eliminată limita existentă în prezent, şi anume de „două mandate succesive, complete“. Astfel cum se poate observa, este vorba despre modificarea unei dispoziţii cu caracter general, cuprinsă în capitolul XI - Conducerea universităţilor al titlului III - Învăţământul superior, distinctă de prevederea din art. 177 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cuprinsă în capitolul VI - Învăţământul superior militar şi învăţământul de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională din acelaşi titlu, care se referă, punctual, la managementul în aceste din urmă unităţi de învăţământ, inclusiv statutul rectorului. Prin urmare, nu poate fi reţinut punctul de vedere al Senatului în sensul că, fiind vorba tot despre statutul funcţiei publice de rector, modificarea operată nu ar fi „o extindere exagerată a obiectului de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020“.
    42. Examinând din această perspectivă reglementarea adoptată, prin prisma exigenţelor ce configurează principiul bicameralismului, Curtea reţine că a sancţionat încălcarea acestuia atunci când a constatat, în esenţă, deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Evaluarea realizată presupune raportarea la criterii nu atât de natură cantitativă (pentru că pot exista numeroase modificări în Camera decizională necesare pentru corelarea reglementării, ceea ce, în sine, nu este contrar principiului bicameralismului), cât, mai cu seamă, de natură calitativă, de substanţă a reglementării.
    43. Curtea constată că modificarea operată în cauză direct în Camera decizională constituie o astfel de modificare de substanţă a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, întrucât vizează conducerea la cel mai înalt nivel a unităţilor de învăţământ universitar, care prezintă importanţă deosebită în economia actului normativ şi a modului de configurare a principiilor pe care le instituie. Prin urmare, indiferent de soluţia adoptată de legiuitor în această privinţă (întrucât nu soluţia legislativă, în sine, este aici în discuţie, ci modul în care a fost introdusă în lege), aceasta trebuie să formeze obiectul dezbaterilor în ambele Camere ale Parlamentului, iar nu să fie pur şi simplu „adăugată“ în Camera decizională, în afara proiectului/propunerii legislativ(e) şi a supunerii/dezbaterii în Camera de reflecţie. Din această perspectivă, nu prezintă nicio relevanţă numărul de voturi în favoarea legii în Camera decizională, întrucât viciile de neconstituţionalitate ale unui act normativ nu pot fi acoperite prin vot.
    44. În concluzie, din punct de vedere calitativ, modificarea legii constatată reprezintă o deosebire majoră, substanţială, de conţinut juridic al legii, ceea ce determină o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale de referinţă, cu consecinţa încălcării principiului bicameralismului şi a neconstituţionalităţii legii în ansamblul său.
    45. În privinţa efectelor deciziei de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine distincţia realizată în sensul că admiterea unei obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă comportă o dublă perspectivă. Prima perspectivă vizează viciul de neconstituţionalitate ce priveşte însăşi adoptarea ordonanţei de urgenţă sau conţinutul normativ al acesteia, după caz, iar cea de-a doua perspectivă vizează viciul de neconstituţionalitate ce priveşte adoptarea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă sau conţinutul normativ propriu al acestei legi, după caz (a se vedea Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019). Cu privire la această din urmă perspectivă, care constituie obiectul cauzei de faţă, Curtea a reţinut că, de principiu, proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă cuprinde un articol unic de aprobare a ordonanţei de urgenţă, însă conţinutul propriu al legii poate fi modelat în cadrul procedurii parlamentare de adoptare a acesteia, prin depunerea şi aprobarea unor amendamente. Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate extrinsecă vizează procedura parlamentară de adoptare a legii, în timp ce viciul de neconstituţionalitate intrinsecă poate privi textele amendamentelor astfel admise şi aprobate, care au devenit parte a corpului legii. Astfel, aceste vicii de neconstituţionalitate nu ţin nici de adoptarea ordonanţei de urgenţă şi nici de conţinutul normativ propriu al acesteia, astfel cum a fost adoptat de Guvern. În sensul acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, constatarea neconstituţionalităţii legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă în ansamblul său impune reexaminarea legii, respectiv păstrarea proiectului de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă cu care a fost sesizat Biroul permanent al Camerei competente, eliminarea aportului normativ propriu al celor două Camere din conţinutul legii adoptate şi reluarea procesului legislativ de la momentul înregistrării proiectului de lege, cu conţinutul pe care acesta îl avea la acel moment.
    46. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,


    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 13 ianuarie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016