Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Olteanu în Dosarul nr. 12.206/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 148D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece se solicită modificarea prevederilor legale criticate, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, fiind invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019 şi Decizia nr. 744 din 21 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.206/225/2017, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Olteanu într-o cauză având ca obiect confirmarea unei soluţii de renunţare la urmărirea penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, spre deosebire de prevederile art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, nu permit judecătorului de cameră preliminară ca odată cu respingerea cererii de confirmare a ordonanţei procurorului de renunţare la urmărire penală să dispună începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, atunci când probele administrate au fost suficiente. Se susţine că, pentru acest motiv, dispoziţiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalităţii în drepturi. Se arată, de asemenea, că textul criticat este neconstituţional, întrucât, în ipoteza respingerii cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, nu îl obligă pe judecător să indice procurorului ce probatoriu trebuie să administreze, oferindu-i acestuia posibilitatea unor interpretări şi soluţii diferite, fapt care încalcă principiul calităţii legii, ce decurge din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform căruia normele juridice trebuie să fie clare, precise şi previzibile. 6. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că cele două instituţii de drept procesual penal prevăzute la art. 318 şi art. 341 din Codul de procedură penală sunt diferite, astfel încât soluţiile ce pot fi dispuse de către judecătorul de cameră preliminară sunt şi ele diferite, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În consecinţă, se arată că art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală nu încalcă standardele de calitate a legii şi nici principiul egalităţii în drepturi. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului arată că prevederile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se susţine că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind invocată, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, respectiv Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi Deciziile nr. 107 din 13 iunie 2000 şi nr. 781 din 17 noiembrie 2015. Se susţine că procedura prin care judecătorul de cameră preliminară admite sau respinge o cerere de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală asigură toate garanţiile procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. În subsidiar, se arată că aspectele criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează interpretarea şi aplicarea legii, competenţe care aparţin exclusiv instanţelor de judecată. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate şi, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară: a) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; […]" 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în ipoteza în care este sesizat cu o cerere de confirmare a unei soluţii de renunţare la urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară este învestit în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate. Ca urmare a verificărilor anterior menţionate, acesta poate pronunţa una dintre următoarele două soluţii: desfiinţarea soluţiei de renunţare la urmărire penală şi trimiterea cauzei la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; desfiinţarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală şi dispunerea soluţiei de clasare. 14. Aşa fiind, în ipoteza invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aceea a desfiinţării de către judecătorul de cameră preliminară a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, atunci când a fost pusă în mişcare acţiunea penală, iar probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cererii formulate conform art. 318 din Codul de procedură penală nu poate proceda la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, conform art. 342 din Codul de procedură penală. Aceasta, întrucât procedura prevăzută la art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu îi oferă acestuia competenţa funcţională de a reţine cauza spre a o soluţiona conform procedurii camerei preliminare. Aşa fiind, în ipoteza analizată, pentru învestirea instanţei în vederea desfăşurării verificărilor specifice etapei camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu cererea de încuviinţare a renunţării la urmărirea penală va proceda conform art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, desfiinţând soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimiţând cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale. Acesta din urmă, dacă apreciază, la rândul său, că probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată a inculpatului, va proceda la emiterea rechizitoriului şi la sesizarea instanţei competente în vederea începerii procedurii camerei preliminare. 15. Această soluţie legislativă este în acord, pe de o parte, cu natura şi caracteristicile etapei urmăririi penale, iar, pe de altă parte, cu cele ale etapei camerei preliminare. 16. Astfel, potrivit art. 56 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul este organul judiciar competent să conducă şi să controleze nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege, şi, de asemenea, să supravegheze ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor art. 285-341 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că întreaga activitate de urmărire penală se desfăşoară sub supravegherea procurorului şi se încheie, conform art. 327 din Codul de procedură penală, fie cu emiterea actului de sesizare a instanţei, respectiv a rechizitoriului, fie cu emiterea ordonanţei prin care se clasează cauza sau se renunţă la urmărire penală. Aşa fiind, în vederea sesizării instanţei cu rechizitoriul, procurorul este cel care apreciază cu privire la existenţa faptei, la săvârşirea sa de către inculpat şi la capacitatea acestuia de a răspunde penal, astfel cum aceste aspecte rezultă din materialul de urmărire penală. Prin urmare, doar în urma emiterii rechizitoriului conform considerentelor anterior arătate, se poate trece la judecarea cauzei în etapa camerei preliminare, conform art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală. 17. Pe de altă parte, procedura prevăzută la art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală are ca scop unic verificarea legalităţii şi a temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală, neconfundându-se şi neputând fi extinsă la cea specifică etapei camerei preliminare. Aceasta din urmă presupune, conform art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, repartizarea aleatorie a dosarului, stabilirea unui termen pentru soluţionarea cererilor şi a excepţiilor formulate sau ridicate din oficiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, precum şi pronunţarea unei soluţii dintre cele prevăzute la art. 346 din Codul de procedură penală. În urma acestei proceduri, poate fi pronunţată însă oricare dintre soluţiile prevăzute la art. 346 din Codul de procedură penală, respectiv începerea judecăţii, ipoteză invocată de autorul excepţiei, şi restituirea cauzei la parchet, pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, continuarea procedurii prevăzute la art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală cu procedura camerei preliminare, prevăzută la art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, poate avea ca efect restituirea cauzei la procuror pentru alte motive decât cele prevăzute la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, aspect ce ar deturna procedura de verificare a legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală de la scopul propus de legiuitor. Pentru acest motiv, instituţia renunţării la urmărire penală, în ipoteza prevăzută la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, nu şi-ar mai atinge finalitatea. 18. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că nereglementarea de către legiuitor a posibilităţii judecătorului de cameră preliminară de a proceda la soluţionarea cauzei în etapa camerei preliminare, în cazul în care acesta este sesizat conform art. 318 din Codul de procedură penală, iar probele administrate în cauză sunt suficiente pentru trimiterea în judecată a inculpatului, are ca scop respectarea naturii celor două instituţii de drept procesual penal, renunţarea la urmărire penală şi judecata în primă instanţă, precum şi asigurarea atingerii scopului acestora. 19. Mai mult, această manieră de reglementare a procedurii soluţionării cererilor de confirmare a renunţării la urmărire penală constituie opţiunea legiuitorului, exprimată potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta. 20. În ceea ce priveşte discriminarea invocată de autorul excepţiei între inculpaţii cărora le sunt aplicate prevederile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală şi cei cărora li se aplică dispoziţiile art. 314 din Codul de procedură penală, sub aspectul posibilităţii judecătorului de cameră preliminară de a proceda la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi de a dispune începerea judecăţii, în ipoteza prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, soluţie ce nu poate fi dispusă în cazul prevăzut la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că această diferenţă este dată de natura instituţiei renunţării la urmărire penală. 21. Renunţarea la urmărire penală reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii procesului penal, specific dreptului continental, principiu prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală, instituită în favoarea principiului oportunităţii urmăririi penale, specific dreptului anglo-saxon, a cărei reglementare a fost motivată de supraîncărcarea organelor judiciare cu cauze penale şi de necesitatea unei soluţii intermediare, între soluţia de clasare şi cea de trimitere în judecată. Această instituţie este caracterizată prin faptul că actul renunţării la urmărire penală presupune hotărârea procurorului de a renunţa la realizarea activităţilor de investigare a infracţiunilor săvârşite şi la tragerea la răspundere penală a suspecţilor, în situaţia în care constată săvârşirea de către aceştia a unor fapte prevăzute de legea penală, dacă apreciază că nu există interes public în urmărirea penală a respectivelor fapte. 22. Aşa fiind, persoanele în privinţa cărora procurorul dispune soluţia renunţării la urmărire penală sunt într-o situaţie diferită de cele în privinţa cărora a fost dispusă o soluţie de clasare, soluţie împotriva căreia este formulată plângere, conform art. 340 din Codul de procedură penală. Această diferenţă justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul posibilităţii judecătorului de cameră preliminară de a dispune soluţia trimiterii în judecată în ipotezele prevăzute la art. 318 alin. (15) lit. a) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. 23. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. 24. În subsidiar, Curtea constată că neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi dedusă din compararea ei cu o altă dispoziţie legală, ci din raportarea celei dintâi la prevederile Legii fundamentale, motiv pentru care nu pot fi reţinute criticile ce au la bază compararea prevederilor art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală cu cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. 25. Cu privire la critica potrivit căreia textul criticat este neconstituţional întrucât, în ipoteza respingerii cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, nu îl obligă pe judecător să indice procurorului ce probatoriu trebuie să administreze, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. În acest sens, Curtea reţine că, din interpretarea prevederilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală în ansamblul instituţiei renunţării la urmărire penală, în ipoteza analizată, judecătorul de cameră desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, ca urmare a constatării că există un interes public în urmărirea faptei. Cu toate acestea, începerea sau completarea urmăririi penale presupune desfăşurarea acestei etape procesuale de către organele de urmărire penală, în sensul realizării unor activităţi de cercetare penală care să aibă ca rezultat strângerea şi administrarea de probe sau de noi probe, în scopul trimiterii în judecată. Aşa fiind, cunoaşterea de către judecătorul de cameră preliminară, la momentul pronunţării soluţiei prevăzute la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, a probelor necesare, ce urmează a fi administrate după trimiterea cauzei la procuror, este, practic, imposibilă, acestea urmând a fi rezultatul activităţii de cercetare penală ce urmează a fi efectuată. Mai mult, conform art. 56 alin. (1) din Codul de procedură penală, activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale este condusă şi controlată de către procuror, acesta supraveghind ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea legii. Prin urmare, soluţia juridică analizată, care nu îl obligă pe judecătorul de cameră preliminară ca, în ipoteza prevăzută la art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, să indice probele ce urmează a fi administrate ca urmare a trimiterii cauzei la procuror, este în acord cu natura şi caracteristicile etapei urmăririi penale, textul criticat nefiind contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Olteanu în Dosarul nr. 12.206/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
