Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 296 din 29 mai 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 296 din 29 mai 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 652 din 11 iulie 2025

Comenteaza legea


┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache    │- preşedinte          │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan  │- judecător           │
│Licu             │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana    │- judecător           │
│Scântei          │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan    │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina      │- judecător           │
│Stanciu          │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simina-Elena     │- judecător           │
│Tănăsescu        │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila     │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│-                     │
│Krupenschi       │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de Preşedintele interimar al României, domnul Ilie Bolojan.
    2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă cu Adresa nr. 2CP1/415 din 25 aprilie 2025, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.732 din 25 aprilie 2025 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.665AI/2025.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că legea criticată contravine principiului bicameralismului şi principiului legalităţii, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2), art. 73 alin. (3) lit. m), art. 75 şi art. 76 alin. (1) şi (2), art. 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    4. Prin legea criticată a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care au fost modificate dispoziţiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale, în sensul transformării funcţiilor de şef birou în funcţii de şef serviciu, respectiv a funcţiilor de şef serviciu în funcţii de director în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Intervenţia legislativă a fost generată, pe de o parte, de intrarea în vigoarea a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, care a desfiinţat funcţia publică de conducere de şef birou, şi, pe de altă parte, de reorganizarea inspectoratelor judeţene de stat în construcţii, prin echivalarea funcţiei publice de inspector-şef judeţean cu funcţia publică generală de conducere de şef serviciu.
    5. Totodată, prin acelaşi act normativ criticat, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost completat cu două noi alineate vizând gestionarea participaţiilor statului la societăţile din domeniul energiei prevăzute de art. 2 alin. (7) din această ordonanţă, precum şi instituirea unor reguli privind transferul de acţiuni deţinute de statul român din administrarea Ministerului Energiei în administrarea unei instituţii publice, transfer aprobat de Guvern, prin hotărâre. În viziunea iniţiatorului, se creează cadrul necesar pentru realizarea unor transferuri de acţiuni într-un mod organizat şi eficient, permiţând adaptarea rapidă la schimbările necesare în administrarea participaţiilor statului, în funcţie de contextul economic şi strategic al momentului.
    6. Procesul legislativ de adoptare a legii criticate este marcat de adoptarea propunerii legislative de către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, fără modificări şi completări, în timp ce Camera Deputaţilor a introdus trei amendamente şi a adoptat legea definitiv.
    7. Dintre cele trei amendamente, două sunt justificate prin raţiuni de tehnică legislativă, însă al treilea vizează modificarea art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, care reglementează excepţiile de la regulile privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat. Amendamentul introdus de Camera Deputaţilor instituie un drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru titularii de licenţe ori permise de exploatare care desfăşoară activităţi miniere pe respectivele terenuri.
    8. Introducerea acestui amendament sub forma articolului unic din legea criticată a fost motivată de faptul că situaţia titularilor licenţelor sau permiselor de exploatare care desfăşoară activităţi de exploatare minieră este similară cu cea a constructorilor de bună-credinţă care au ridicat construcţii pe terenurile din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, categorie care, la rândul său, beneficiază în prezent de un drept de preempţiune la cumpărare pentru terenurile pe care au construit, cu exceptarea acestor vânzări de la procedura de licitaţie publică.
    9. Or, instituirea unui nou drept de preempţiune pentru titularii de licenţe sau permise de exploatare miniere, circumscris domeniului regulilor privind exercitarea dreptului de proprietate privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, nu are legătură şi nici nu reprezintă un domeniu conex cu obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024, şi anume echivalarea unor funcţii publice din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, respectiv gestionarea acţiunilor statului la societăţile prevăzute de art. 2 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020. Modificările aduse au scopuri diferite, iar instituirea lor afectează unicitatea reglementării în materie, ca exigenţă a tehnicii legislative stabilită de prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    10. Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă prin care a valorificat normele de tehnică legislativă statuând că prin respectarea acestora se asigură sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ, caracteristici care, la rândul lor, concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016).
    11. Totodată, Curtea Constituţională a arătat că prin completarea unui proiect de lege cu alte norme, străine de obiectul de reglementare şi de scopul urmărit de iniţiatori, se creează în mod deliberat un act normativ eterogen, fără unitate normativă şi conceptuală, care vizează relaţii sociale variate, în contradicţie cu principiul legalităţii şi al securităţii juridice (Decizia nr. 421 din 28 septembrie 2022, paragraful 47).
    12. Autorul sesizării consideră că aceste considerente de principiu extrase din jurisprudenţa constituţională sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul prezentei legi deduse controlului de constituţionalitate.
    13. Astfel, modificările care nu se circumscriu reglementărilor avute în vedere de prima Cameră sesizată, care a adoptat o formă identică cu cea a iniţiatorului, extind în mod nejustificat sfera de reglementare a legii şi modifică scopul şi domeniul său de aplicare. O astfel de intervenţie, fără nicio conexiune logică cu obiectul iniţial de reglementare, contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii şi la respectarea principiului securităţii juridice.
    14. Dintr-o altă perspectivă, prin modificările aduse de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se încalcă şi principiul bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa prin care instanţa de contencios constituţional a stabilit şi criteriile esenţiale care, îndeplinite cumulativ, configurează cazurile de încălcare a principiului bicameralismului, şi anume: deturnarea scopului iniţial al legii de la finalitatea urmărită de iniţiator, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (deciziile nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 413 din 14 aprilie 2010, nr. 1533 din 28 noiembrie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 624 din 26 octombrie 2016, nr. 62 din 13 februarie 2018 sau nr. 3 din 13 ianuarie 2021).
    15. Din perspectiva scopului originar al propunerii legislative, se arată că acesta vizează, potrivit expunerii de motive, echivalarea unor funcţii publice specifice cu funcţiile publice generale din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii şi crearea cadrului normativ necesar realizării unor transferuri de acţiuni deţinute de statul român într-un mod organizat şi eficient, permiţând astfel adaptarea rapidă la schimbările necesare în administrarea participaţiilor statului, în funcţie de contextul economic şi strategic al momentului. Aşadar, obiectivul iniţiatorului, însuşit de Senat prin adoptarea tacită a formei depuse de acesta, a fost intervenţia asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ - dar strict din perspectiva echivalării funcţiilor respective - şi, respectiv, asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020. Or, faptul că cea de-a doua Cameră a intervenit tot asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 nu înseamnă că este respectat scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ, întrucât domeniul regulilor privind exercitarea dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu stabilirea modalităţilor de exercitare a dreptului de proprietate privată, a regulilor speciale privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat şi a excepţiilor de la aceste reguli, nu are vreo legătură cu echivalarea funcţiilor publice.
    16. Cât priveşte condiţia referitoare la existenţa unor deosebiri substanţiale de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, se arată că în Camera decizională a fost adoptat un amendament într-un domeniu nou, neavut în vedere nici de iniţiatori, nici de prima Cameră, domeniu cu un impact semnificativ asupra exercitării dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
    17. Astfel, regimul juridic al activităţilor miniere este reglementat în prezent de Legea minelor nr. 85/2003, care prevede în detaliu dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere, regimul de punere în valoare a resurselor minerale, drepturile şi obligaţiile titularilor de licenţe sau permise de exploatare şi alte reglementări relevante care alcătuiesc, în ansamblul lor, regimul juridic special al acestui tip de activităţi.
    18. Potrivit art. 364 alin. (3) din Codul administrativ, alte excepţii de la procedura licitaţiei publice se pot stabili prin legi speciale. Or, excepţiile de la regulile privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat au fost reglementate în mod strict şi limitativ, legiuitorul asigurând în acest fel o protecţie suplimentară a proprietăţii private a statului şi o garanţie izvorâtă din art. 136 din Constituţie. Autorul sesizării susţine că regimul juridic distinct, impactul unei astfel de modificări, domeniul în care aceasta intervine, derogarea de la procedurile licitaţiei publice sunt tot atâtea argumente în favoarea existenţei unor deosebiri substanţiale între forma iniţiatorilor, adoptată tacit de Senat, şi cea adoptată de Camera Deputaţilor.
    19. Referitor la al treilea criteriu enumerat în analiza respectării principiului bicameralismului, se susţine că există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două camere ale Parlamentului, întrucât forma adoptată de Camera decizională cuprinde un articol suplimentar faţă de forma iniţiatorilor şi a Senatului. Nu este însă important numărul articolelor modificate sau completate, sub aspect cantitativ, ci importantă este substanţa reglementării, Curtea Constituţională reţinând, de exemplu, prin Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite chiar şi în situaţia în care o propunere legislativă adoptată de Camera de reflecţie cuprindea un articol, iar forma adoptată de Camera decizională cuprindea două articole.
    20. În concluzie, se apreciază că legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă, prin modul de adoptare, principiul bicameralismului.
    21. Cât priveşte neconformitatea aceleiaşi legi faţă de exigenţele cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. m), art. 75 şi art. 76 alin. (1) şi (2), art. 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se susţine, în esenţă, că legea criticată a fost adoptată ca lege ordinară, deşi, ca urmare a intervenţiei Camerei decizionale, care vizează regimul juridic general al proprietăţii, aceasta se plasează, în realitate, în domeniul legilor organice.
    22. Legea criticată instituie un drept de preempţiune pentru titularii licenţelor sau permiselor de exploatare asupra terenurilor pe care se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare. Acestui drept de preempţiune îi corespunde, în mod corelativ, obligaţia statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, în calitate de titulari ai dreptului de proprietate privată asupra terenurilor respective, de a-l respecta. Obligaţia vânzătorului de respectare a dreptului legal de preempţiune grevează asupra dreptului de proprietate ca modalitate de exercitare a prerogativei dispoziţiei. Dreptul de preempţiune reprezintă, aşadar, o limită legală a dreptului de proprietate, iar ansamblul limitelor legale ale exercitării dreptului de proprietate asupra unui bun - prevăzute de Constituţie, dar şi de acte normative cu forţă inferioară - constituie regimul juridic al acelui bun.
    23. Plecând de la distincţia operată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale între regimul general al proprietăţii, care impune reglementarea prin lege organică, şi regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate care pot fi stabilite prin legi ordinare, la fel ca unele modalităţi de transfer al dreptului de proprietate (Decizia nr. 432 din 5 octombrie 2022, paragraful 41), se arată că, în cazul de faţă, criteriul material este determinant pentru a stabili natura legii. Or, se apreciază, în acord cu jurisprudenţa menţionată a Curţii Constituţionale, că o lege care va cuprinde condiţii ad validitatem de transfer al dreptului de proprietate asupra unei categorii importante de terenuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare, condiţii ce constau în obligaţia respectării dreptului de preempţiune, trebuie calificată ca o lege organică.
    24. Indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra lor, terenurile pe care se desfăşoară activităţi miniere sunt supuse regimului de punere în valoare a resurselor minerale, neputându-se susţine ideea că regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate în ceea ce le priveşte reprezintă o realitate juridică de o importanţă redusă. Dimpotrivă, desfăşurarea activităţilor miniere în baza unor licenţe sau permise - ca ansamblu de lucrări privind prospecţiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea, prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea şi închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere şi reabilitare a mediului -‚ care va permite achiziţionarea terenurilor respective în condiţii preferenţiale, reprezintă aspecte ce evidenţiază o valoare socială semnificativă atât anterior, cât şi ulterior operaţiunii de vânzare-cumpărare.
    25. În plus, prin raportare la domeniul vizat, Legea minelor nr. 85/2003 a fost ea însăşi adoptată ca lege organică, aceasta cuprinzând o serie de dispoziţii faţă de care, aplicând criteriul material, se justifică din mai multe perspective o astfel de natură a legii.
    26. De asemenea, chiar dispoziţiile art. 355 din Codul administrativ stabilesc că bunurile care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se află în circuitul civil şi se supun regulilor prevăzute de Codul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel. Or, dreptul comun în materia dreptului de preempţiune îl constituie dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil - lege organică -‚ iar exigenţele de tehnică legislativă dispun că derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază, potrivit art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    27. Dintr-o altă perspectivă, instituirea unui drept de preempţiune pentru aceste terenuri implică şi o derogare de la procedura de vânzare a terenurilor respective prin licitaţie publică, prin regula stabilită la art. 363 alin. (1) din Codul administrativ. Or, modalitatea de vânzare a bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, în virtutea dreptului de dispoziţie, reprezintă, de asemenea, un element al regimului general al proprietăţii, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 136 din Constituţie.
    28. În privinţa unor modificări legislative care creează un regim diferit pentru o categorie importantă de terenuri, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că acest lucru poate crea o breşă semnificativă în aplicarea unitară a regimului juridic general al proprietăţii. Totodată, introducerea pentru prima dată în Camera decizională a unor reglementări suplimentare faţă de forma iniţială a legii determină modificarea naturii juridice a propunerii legislative în cursul procedurii parlamentare de legiferare, prin însuşi conţinutul său juridic şi impactul creat în sfera regimului juridic al proprietăţii (Decizia nr. 432 din 5 octombrie 2022, paragrafele 45 şi 46).
    29. În cazul legii criticate, amendamentul adus în Camera Deputaţilor, Camera decizională, a produs acest efect şi a transformat automat natura juridică iniţială a legii, plasând-o în categoria legilor organice. Adoptarea legii ca lege ordinară s-a realizat, astfel, cu nesocotirea regimului juridic al legilor organice şi a nesocotit, totodată, caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie. În acelaşi timp, normele juridice nou-introduse sunt lipsite de claritate, încălcând standardele de calitate a legii cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu rezultă în mod clar dacă de dreptul la preempţiune beneficiază toţi titularii licenţelor sau permiselor de exploatare ori doar cei care deţin construcţii pe terenurile respective.
    30. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
    31. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În ceea ce priveşte critica referitoare la principiul bicameralismului, se arată că, într-adevăr, Senatul a adoptat o formă a proiectului de lege ce viza doar aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024, fără alte modificări sau completări, în timp ce forma adoptată definitiv la Camera Deputaţilor a avut în vedere instituirea unui drept de preempţiune pentru titularii de licenţe sau permise de exploatare miniere, circumscris domeniului regulilor privind exercitarea dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Or, această procedură de adoptare creează premisele unor vicii de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie.
    32. Totodată, legea criticată aduce în discuţie şi principiul unicităţii de reglementare, relevante fiind considerentele din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat, în esenţă, că procedura specială de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă impune Parlamentului, la încuviinţarea acesteia prin lege, să se limiteze la obiectul acesteia, fără a putea promova soluţii legislative ce nu se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei sau nu sunt în legătură cu acesta. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, se consideră că actul normativ criticat a fost adoptat şi cu încălcarea art. 115 alin. (7) şi a art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    33. Cu referire la incidenţa dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie în sensul că legea criticată trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ca lege ordinară, Guvernul reiterează jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind, în esenţă, rangul legii prin care se reglementează regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, ori prin care pot fi modificare norme juridice de natura legii organice sau ordinare.
    34. În sfârşit, în raport cu critica potrivit căreia modificările aduse asupra art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ prin legea atacată sunt lipsite de claritate şi contrare standardelor de calitate a legii ce decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie, sunt indicate şi anumite considerente reţinute prin deciziile în materie ale Curţii Constituţionale.
    35. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    36. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce cuprinde următoarele prevederi:
    "ARTICOL UNIC
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73 din 21 iunie 2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 25 iunie 2024, cu următoarele modificări:
    - Articolul I se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. I
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 364, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 363 alin. (1), în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii sau se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare, constructorii de bună-credinţă ai acestora şi titularii licenţelor/permiselor de exploatare beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor. Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz.

    (2) Proprietarii construcţiilor şi titularii licenţelor/permiselor de exploatare prevăzute la alin. (1) sunt notificaţi în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului local sau judeţean şi îşi pot exprima opţiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării.
    2. La anexa nr. 5^1, numărul curent 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: (...)"

    37. Textele constituţionale indicate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la principiul securităţii juridice şi principiul legalităţii, în componenta referitoare la exigenţele de calitate a legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului) şi ale art. 75 - Sesizarea Camerelor.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    38. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate.
    39. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    40. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate din perspectiva celor trei condiţii de admisibilitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    41. Astfel, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, se reţine că obiecţia de neconstituţionalitate este formulată de Preşedintele interimar al României, domnul Ilie-Gavril Bolojan. Cât priveşte competenţa Preşedintelui interimar al României de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea unei obiecţii de neconstituţionalitate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, Curtea observă că această atribuţie nu se regăseşte printre cele expres enumerate în art. 98 alin. (2) din Legea fundamentală, care se referă la atribuţiile pe care Preşedintele interimar nu le poate exercita pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale, ceea ce înseamnă că sesizarea este legal formulată.
    42. Termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Aceste termene nu sunt însă incidente în ipoteza în care dreptul de sesizare este exercitat de Preşedintele României, căruia i se aplică prevederile art. 77 din Constituţie, în sensul că acesta poate sesiza Curtea Constituţională pe durata termenului ipotetic stabilit de art. 77 alin. (1) şi (3) pentru promulgarea legilor, şi anume de 20 de zile, respectiv de 10 zile de la data primirii legii (a se vedea, cu privire la termenul de promulgare, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70).
    43. Legea supusă controlului de constituţionalitate a priori a fost adoptată în procedură de urgenţă la data de 8 aprilie 2025, depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului la data de 14 aprilie 2025 şi trimisă pentru promulgare Preşedintelui României la data de 16 aprilie 2025, care, în data de 28 aprilie 2025, a adresat Curţii Constituţionale prezenta sesizare înăuntrul termenului de promulgare de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie.
    44. În sfârşit, cât priveşte obiectul sesizării, acesta este reprezentat de o lege adoptată şi încă nepromulgată, încadrându-se în ipoteza normativă prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

    (2) Parcursul legislativ şi soluţiile legislative preconizate
    45. Proiectul de lege în cauză a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 16 septembrie 2024 prin procedura adoptării tacite şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 8 aprilie 2025.
    46. Analizând comparativ formele adoptate de fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, Curtea constată că forma Senatului este identică cu cea a iniţiatorului proiectului de lege (Guvernul) şi cuprinde un articol unic, de aprobare pură şi simplă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 25 iunie 2024.
    47. Forma definitivă adoptată de Camera decizională aprobă ordonanţa mai sus menţionată cu o serie de modificări, care vizează, în esenţă, conţinutul normativ al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024.
    48. La rândul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024, redactarea în prezent în vigoare, este structurată pe două articole, art. I şi II.
    49. Art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 vizează o anexă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, în sensul că dispune modificarea nr. crt. 6 din anexa nr. 5^1 - Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţii publice generale din cadrul unor autorităţi şi instituţii publice din Codul administrativ, punctul 6 din aceasta referindu-se la anumite funcţii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii.
    50. Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 a intervenit asupra unui alt act normativ, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1307 din 29 decembrie 2020, în sensul că a introdus în structura art. 2 al acestui act normativ două noi alineate, alineatele (7^1) şi (7^2), texte care au următoarea redactare: „(7^1) Exercitarea dreptului de proprietate privată a statului asupra acţiunilor societăţilor prevăzute la alin. (7) se supune dispoziţiilor art. 362 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare. (7^2) În aplicarea prevederilor alin. (7^1), orice transfer de acţiuni deţinute de statul român din administrarea Ministerului Energiei în administrarea unei instituţii publice implicate se realizează numai la propunerea justificată a Ministerului Energiei şi se aprobă de Guvern, prin hotărâre.“
    51. Cu prilejul adoptării definitive a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024, Camera Deputaţilor a operat o serie de intervenţii legislative faţă de redactarea anterior adoptată de Senat, în sensul modificării art. I din ordonanţa menţionată, referitor la Codul administrativ. Modificarea de substanţă vizează intervenţia asupra art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, marcată prin noul art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024, celelalte intervenţii fiind operate pentru respectarea normelor de tehnică legislativă.

    (3) Analiza criticilor de neconstituţionalitate
    52. În esenţă, autorul sesizării susţine că prin amendamentul admis în Camera Deputaţilor la adoptarea definitivă a legii criticate, referitor la modificarea art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, prin care se stabileşte acordarea dreptului de preempţiune în cazul vânzării unui teren proprietate privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere titularilor licenţelor/permiselor de exploatare ale acestor terenuri, a fost încălcat principiul bicameralismului, al unicităţii de reglementare şi al legalităţii, legea fiind totodată adoptată în mod greşit ca lege ordinară, şi nu organică.
    53. Cu privire la principiul bicameralismului, Curtea reiterează că acesta se întemeiază pe dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie şi semnifică, în esenţă, că, indiferent de ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului, la elaborarea, dezbaterea şi adoptarea unei legi contribuie în mod specific ambele Camere ale Parlamentului, legea adoptată fiind opera întregului Parlament, privit ca unică autoritate legiuitoare a ţării. Principiul bicameralismului nu înseamnă mimetism, în sensul că fiecare for legislativ ar fi obligat să adopte forme identice ale propunerii legislative supuse procedurii parlamentare de adoptare şi că ar fi împiedicat să opereze orice modificare faţă de forma adoptată de prima Cameră, ci reprezintă expresia unicităţii autorităţii sale de reglementare, a loialităţii şi a colaborării constituţionale, astfel că fiecare Cameră parlamentară dispune, fiecare separat, dar şi într-o modalitate interdependentă, de libertatea şi autonomia proprie de reglementare.
    54. Limitele principiului bicameralismului au fost stabilite pe calea jurisprudenţei constituţionale, Curtea Constituţională consacrând o serie de criterii esenţiale pentru determinarea cazurilor în care prin procedura parlamentară se încalcă acest principiu, şi anume: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (criteriul de calitate, de substanţă) şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere (criteriul cantitativ). Cu alte cuvinte, o Cameră parlamentară nu este limitată în activitatea sa de reglementare, însă contribuţia sa legislativă trebuie să respecte şi să se circumscrie, sub aspect calitativ, obiectului, scopului, intenţiei şi filozofiei de reglementare avute în vedere la elaborarea propunerii legislative de către autorii acesteia, exprimată ca atare în expunerea de motive, iar sub aspect cantitativ, intervenţiile operate să nu modifice în mod semnificativ configuraţia/structura iniţială a actului normativ adoptat. În ipoteza în care în procesul legislativ una dintre Camere adoptă o dispoziţie care, prin conţinutul şi natura sa, se înscrie în competenţa decizională a celeilalte Camere, Constituţia prevede, la art. 75 alin. (4) şi (5), aşa-numita soluţie a întoarcerii legii la respectiva Cameră, astfel încât acesteia din urmă să nu îi fie negat rolul de legislator (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 iulie 2019, paragraful 77, sau Decizia nr. 421 din 28 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1048 din 28 octombrie 2022, paragraful 35).
    55. Analizând comparativ formele legii criticate în prezenta cauză, astfel cum a fost adoptată de fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, în lumina considerentelor principiale de mai sus, Curtea observă că, în procesul legislativ de adoptare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Camera Deputaţilor a adoptat definitiv legea într-o formă diferită de cea adoptată de Senat.
    56. Diferenţa specifică dintre cele două forme rezidă într-o serie de intervenţii, dintre care una singură este de natură substanţială şi vizează modificarea art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, în sensul introducerii unei excepţii de la prevederile art. 363 alin. (1), prin care se acordă un drept de preempţiune, în cazul vânzării unui teren aflat pe proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere, titularilor licenţelor/permiselor de exploatare ale acestor terenuri.
    57. Celelalte intervenţii (trei) sunt de ordin formal şi ţin de respectarea tehnicilor de reglementare, având în vedere că, în urma introducerii soluţiei legislative de substanţă mai sus menţionate, a fost necesară reformularea părţii introductive a art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 astfel încât în legea de aprobare art. I să fie structurat pe 2 puncte - pct. 1 cu referire la modificarea art. 364 alin. (1) şi (2) şi pct. 2 cu preluarea textului în prezent în vigoare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 cu referire la modificarea anexei 5^1, nr. crt. 6 şi a tabelului în formă nemodificată.
    58. Dacă în ceea ce priveşte intervenţiile impuse de normele de tehnică legislativă Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că acestea nu ridică probleme de neconstituţionalitate din perspectiva încălcării principiului bicameralismului, pentru intervenţiile de substanţă operate de Camera decizională trebuie verificată condiţia existenţei unei minime conexiuni sau legături cu materia aflată în procedura de legiferare, astfel încât noua reglementare să se circumscrie, de principiu, obiectului avut în vedere de autorii iniţiativei legislative (Decizia nr. 421 din 28 septembrie 2022, precitată, paragraful 46).
    59. În acest sens, Curtea observă că forma adoptată tacit de Senat, identică cu aceea depusă de Guvern în calitate de iniţiator al proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024, nu conţine nicio reglementare proprie, ci se limitează la aprobarea pură şi simplă a ordonanţei menţionate, fără a se decela astfel vreo intenţie de reglementare a unor aspecte distincte faţă de cele deja cuprinse în forma în vigoare a ordonanţei menţionate.
    60. Însă, în propria procedură de adoptare a aceluiaşi proiect de lege, Camera Deputaţilor a operat direct modificarea art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ şi a introdus o nouă soluţie legislativă, referitoare la crearea unei noi excepţii de la regula cuprinsă în prezent la art. 363 alin. (1), potrivit căreia vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se face, ca regulă, prin licitaţie publică.
    61. Astfel, în noua redactare a art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, ar beneficia de un drept de preempţiune, alături de constructorii de bună-credinţă ai unor construcţii edificate pe terenul aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi titularii licenţelor/permiselor de exploatare minieră a acestor terenuri. Or, instituirea unei noi categorii de beneficiari ai unui drept de preempţiune la vânzarea unor anumite terenuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale nu are nicio legătură cu echivalarea unor funcţii publice din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, materie ce face obiectul de reglementare al nr. crt. 6 din anexa nr. 5^1 - Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţii publice generale din cadrul unor autorităţi şi instituţii publice din Codul administrativ, astfel cum a fost modificată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024.
    62. Prin urmare, Camera Deputaţilor a legiferat în mod direct şi exclusiv asupra unor aspecte străine de materia supusă aprobării prin legea criticată şi care nu au făcut obiectul dezbaterii în prima Cameră, ceea ce echivalează cu nerespectarea principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie.
    63. Autorul sesizării susţine în critică şi că soluţia legislativă adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului vizează, totodată, un domeniu cu un impact semnificativ asupra exercitării dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, astfel că, în virtutea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, această lege trebuia adoptată ca lege organică, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, şi nu ca lege ordinară.
    64. Curtea reţine că dispoziţiile art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, astfel cum au fost preconizate de Camera decizională, adaugă o nouă categorie de beneficiari ai unui drept de preempţiune la vânzarea unor terenuri proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, la categoria deja existentă a constructorilor de bună-credinţă care beneficiază de dreptul de preempţiune la vânzarea unor astfel de terenuri pe care aceştia au ridicat construcţii, se adaugă şi titularii licenţelor/permiselor de exploatare minieră, cu referire la terenul pe care aceştia desfăşoară activitatea minieră.
    65. Dreptul de preempţiune este definit la art. 1.730 din Codul civil ca fiind dreptul legal sau convenţional al unei persoane de a cumpăra cu prioritate un bun. Dreptul de preempţiune limitează - prin lege sau contract - exercitarea plenară a dreptului de proprietate în sensul restrângerii prerogativei dispoziţiei/abusus, ca element esenţial al dreptului de proprietate. Dispoziţiile art. 1.730-1.740 din Codul civil, privitoare la dreptul de preempţiune, reprezintă cadrul legal general în această materie şi sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel.
    66. Curtea reţine, pe de o parte, că art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie impune legiuitorului să reglementeze regimul juridic general al proprietăţii exclusiv prin lege organică. Pe de altă parte, art. 44 alin. (1) teza finală din Legea fundamentală permite legiuitorului să stabilească limitele şi conţinutul dreptului de proprietate „prin lege“, fără a prevedea expres caracterul organic al acesteia.
    67. Prin urmare, în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a arătat distincţia dintre aspectele ce intră în sfera regimului juridic general al proprietăţii şi care sunt de domeniul strict al legii organice, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, şi celelalte elemente prin care legiuitorul configurează conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi care pot fi şi de nivelul legii ordinare.
    68. Curtea a stabilit de principiu că regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992). Regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat, însă nu orice modalitate de transfer al dreptului de proprietate se încadrează în domeniul strict limitativ rezervat legii organice (a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 108, Decizia nr. 627 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 6 mai 2020, paragraful 28, sau Decizia nr. 432 din 5 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 28 octombrie 2022, paragraful 41).
    69. Faţă de constatările cu valoare de principiu anterior menţionate, Curtea urmează să determine, prin aplicarea criteriului material, dacă modificările aduse art. 346 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ prin legea criticată sunt de natură să influenţeze regimul juridic general al proprietăţii astfel încât să se impună reglementarea acestora prin lege organică, în acord cu prevederile art. 76 alin. (1) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie.
    70. Din definiţia prevăzută la art. 1.730 din Codul civil rezultă că dreptul de preempţiune conferă un drept de prioritate la cumpărarea unui bun unei anumite persoane, în condiţiile stabilite prin lege sau contract. Exercitarea dreptului de preempţiune de către preemptor împiedică astfel vânzarea respectivului bun către orice altă persoană. Aceste trăsături definitorii ale dreptului de preempţiune sunt suficiente pentru a configura rolul central pe care existenţa de plano şi exercitarea in concreto a unui drept legal de preempţiune îl poate avea asupra exercitării plenare a dreptului de proprietate, în sensul limitării unuia dintre atributele sale esenţiale: dreptul de a dispune. Prin urmare, exercitarea dreptului de preempţiune afectează în mod direct şi nemijlocit dreptul de proprietate în dimensiunea sa privind dreptul de dispoziţie, ceea ce justifică incidenţa art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, în sensul că reglementarea unui asemenea beneficiu în favoarea unei anumite categorii de persoane sau a condiţiilor în care acesta poate fi exercitat trebuie să aibă loc printr-o lege organică.
    71. În ceea ce priveşte obiectul dreptului de preempţiune stabilit prin legea criticată, Curtea reţine că acesta priveşte terenurile proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere, deci terenuri care, prin resursele lor naturale, au o valoare semnificativă pentru economia şi securitatea naţională.
    72. Referitor la regimul juridic aplicabil domeniului privat al statului şi proprietăţii sale private, Curtea reţine că art. 355 din Codul administrativ stabileşte că bunurile care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se află în circuitul civil şi se supun regulilor prevăzute de Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, dacă prin lege nu se prevede altfel. Totodată, dispoziţiile art. 362-364^1 din acelaşi Cod administrativ stabilesc anumite reguli cu privire la exercitarea dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. În ceea ce priveşte procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, aceste dispoziţii prevăd reguli speciale, potrivit cărora vânzarea acestor categorii de bunuri se face prin licitaţie publică, cu respectarea anumitor condiţii şi principii stabilite în Codul administrativ şi doar dacă autorităţile competente apreciază vânzarea ca fiind oportună. În ceea ce priveşte vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor imobile proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se aprobă, de regulă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului.
    73. Aşadar, Codul administrativ stabileşte o procedură clară şi strictă cu privire la vânzarea bunurilor imobile proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, iar dispoziţiile introduse prin legea criticată aduc o nouă categorie de beneficiari ai dreptului de preempţiune în cazul vânzării unor terenuri pe care se desfăşoară activităţi miniere autorizate. Prin urmare, chiar şi sub aspect cantitativ, nu doar calitativ, această normă introdusă prin legea criticată afectează dreptul de proprietate privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale în sensul că noile dispoziţii ale art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ vizează, în realitate, toate terenurile din România pe care se desfăşoară activităţi miniere sub licenţă şi cu privire la care titularii acestor licenţe/permise de exploatare vor avea un drept preferenţial de cumpărare. La fel ca şi în cazul constructorilor de bună-credinţă pe terenul proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, şi titularii licenţelor/permiselor de exploatare minieră vor fi notificaţi, potrivit art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului local sau judeţean şi îşi vor putea exprima opţiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării, preţul de vânzare fiind stabilit pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz.
    74. Dată fiind specificitatea terenurilor ce formează obiectul dreptului de preempţiune stabilit prin legea criticată, Curtea observă directa incidenţă a Legii minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, lege specială cu caracter organic. Această lege defineşte termenii utilizaţi în Codul administrativ (termeni ca „activitate minieră“, „licenţă“ sau „titular“), modalităţile de dobândire a folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere, precum şi regimul de punere în valoare a resurselor minerale. Prin urmare, trebuie stabilit un anumit grad de corelare între această lege organică şi textele în discuţie din Codul administrativ, corelare care impune, prin filtrul exigenţelor de tehnică legislativă, inclusiv reglementarea printr-o lege cu forţă juridică cel puţin egală cu cea a Legii nr. 85/2003, deci printr-o lege organică.
    75. Aşadar, dată fiind directa conexiune şi influenţă pe care dispoziţiile preconizate ale art. 364 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, adoptate prin legea supusă controlului de constituţionalitate, le au asupra regimului juridic general al terenurilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere, Curtea constată că legea criticată trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ca lege ordinară.
    76. În acest context, Curtea Constituţională consideră că nu mai este necesară analiza celorlalte critici de neconstituţionalitate formulate în cauză, având în vedere că prin considerentele anterior exprimate s-a constatat că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine principiului bicameralismului şi că aceasta nu a fost adoptată cu respectarea majorităţii specifice la adoptarea legilor organice, vicii de neconstituţionalitate extrinsecă faţă de care va fi constatată neconstituţionalitatea întregii legi. Totodată, constatarea Curţii vizează exclusiv legea criticată, şi nu conţinutul normativ al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 în vigoare, aprobată prin această lege.

    77. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia formulată de Preşedintele interimar al României şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 mai 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 296 din 29 mai 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"