Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 29 din 29 ianuarie 2020  asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 29 din 29 ianuarie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 128 din 19 februarie 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, formulată de un număr de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
    2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.407 din 16 decembrie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.367A/2019.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată, mai întâi, că la data de 28 iunie 2019 a fost înregistrat la Senat Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane. Această iniţiativă legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din data de 23 septembrie 2019 şi a fost transmisă spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie. La data de 1 octombrie 2019, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane a fost înregistrat la Camera Deputaţilor cu nr. Pl-x 407/2019. La aceeaşi dată, proiectul a fost trimis pentru raport la Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi la Comisia pentru transporturi şi infrastructură, iar pentru aviz la Comisia buget, finanţe şi bănci şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat iniţiativa legislativă supusă avizării, expunerea de motive, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ. În urma dezbaterilor s-a hotărât, cu majoritate de voturi, avizarea favorabilă a proiectului de lege, în forma transmisă Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de către Biroul permanent, la data sesizării proiectul de lege fiind în dezbatere la comisiile sesizate în fond în cadrul Camerei Deputaţilor.
    4. Se precizează că prin Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane (PL-x nr. 407/2019) se propune eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se va desfăşoară în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, în cadrul expunerii de motive, se subliniază faptul că, sub aspectul legislaţiei Uniunii Europene, Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 asigură cadrul legal pentru aplicarea directă a prevederilor: Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri; Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006. În această situaţie, în raport cu obiectul reglementării şi domeniul de aplicare, transportului rutier judeţean de călători îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea respectării principiului autonomiei locale, judeţele vor păstra atribuţii în domeniul transportului rutier de persoane. Totodată, proiectul de act normativ cuprinde prevederi ce corelează serviciului public, transportul feroviar şi naval, şi sunt delimitate clar atribuţiile autorităţilor competente, respectiv ale Ministerului Transporturilor, pentru transportul public de persoane naval şi feroviar, şi Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, pentru serviciul public de transport rutier. De asemenea, pentru a nu perturba activitatea de transport judeţean de persoane, proiectul de act normativ prevede norme tranzitorii, potrivit cărora, prin ordin al ministrului transporturilor şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ se aprobă normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transportului rutier judeţean de persoane. Prin intrarea în vigoare a proiectului, vor fi modificate mai multe acte normative.
    5. Distinct de acest proiect de act normativ aflat în dezbatere parlamentară, Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x nr. 656/2019), prin care se propune abrogarea prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, astfel încât transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean să intre în sfera serviciilor publice. În cadrul expunerii de motive, iniţiatorul enumeră actele normative care vor suferi completări/modificări sau vor fi abrogate la intrarea în vigoare a proiectului. La data de 11 decembrie 2019, în urma analizării Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul cu observaţii şi propuneri, semnalând şi faptul că prin obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar, în aplicarea art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
    6. Cu privire la acest din urmă act normativ, asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea, se arată că este neconstituţional, întrucât s-a ignorat obligativitatea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, impusă de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, în care s-a statuat că lipsa acestui aviz nesocoteşte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    7. În continuare se invocă o situaţie conflictuală de natură constituţională între procedura legislativă parlamentară în derulare şi iniţiativa legislativă recunoscută Guvernului pe cale de excepţie de a promova acte normative, sens în care se invocă prevederile art. 61 din Constituţie, care consacră rolul Parlamentului, apreciindu-se că, prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat prevederile constituţionale privind unica autoritate legiuitoare reprezentată de Parlament, dar şi deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, în condiţiile în care, în cadrul dezbaterilor parlamentare există proiecte de lege sau iniţiative legislative care urmează să reglementeze diferite aspecte ale vieţii politice sau sociale, Guvernul are obligaţia de a se prezenta la dezbaterile parlamentare, de a susţine puncte de vedere şi posibilitatea de a formula amendamente. Atunci când Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, acesta, prin obiectul reglementării, trebuie să conţină prevederi ce se circumscriu clar doar asupra unui singur domeniu. Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod distinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice.
    8. Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege are drept particularitate faptul că proiectul nu mai urmează procedura legislativă prevăzută în regulamentele celor două Camere, acesta fiind supus unei dezbateri strict politice, având drept consecinţă menţinerea în continuare sau demiterea Guvernului în funcţiune prin retragerea încrederii acordate de Parlament şi declanşarea, în condiţiile prevederilor Constituţiei, a procedurii pentru alcătuirea unui nou Guvern. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o soluţie extremă, la care poate recurge Guvernul atunci când, pentru adoptarea într-un timp scurt a proiectului, nici procedura de urgenţă şi nici procedura ordonanţelor de urgenţă nu mai pot da rezultatele scontate. Adoptarea unui proiect de lege pe această cale, reprezintă nu numai o măsură de ocolire a regulilor procedurii legislative, dar şi o modalitate ultrarapidă, generată de împrejurări excepţionale, de adoptare a legii. Cu acest prilej este însă necesar să se respecte nu numai regulile strict prevăzute de Constituţie cu privire la adoptarea proiectului de lege, ci şi obiectul reglementării, respectiv circumscrierea acestuia la analizarea unei singure materii, clar delimitată şi impusă de circumstanţe extraordinare. Ca atare, nu pot face obiectul asumării răspunderii Guvernului proiectele legislative complexe, care prin efectele lor pot depăşi limitele previziunii parlamentare. Totodată, Guvernul nu poate să modifice, să completeze sau să abroge un număr mai mare sau mai mic de acte normative. Un astfel de proiect de lege are rolul de a aduce în câmpul legislativ o nouă reglementare juridică, fără de care lucrurile ar lua o turnură cu consecinţe de neimaginat. Ca atare, urgenţa legislativă nu poate fi determinată de starea legislaţiei existente, de modificarea sau abrogarea acesteia, ci de inexistenţa unor reglementări juridice într-un anumit domeniu al activităţii umane.
    9. În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate se invocă faptul că instanţa constituţională s-a pronunţat în mai multe cauze cu privire la conflictul care se naşte între procedura legislativă parlamentară în derulare şi iniţiativa legislativă recunoscută Guvernului pe cale de excepţie de a promova acte normative. Cu privire la procedura prevăzută de textul constituţional menţionat, Curtea Constituţională a stabilit, pe calea interpretării sistematice a Constituţiei, o serie de condiţii şi limite, sens în care se invocă Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011. Potrivit jurisprudenţei menţionate, criteriile a căror respectare este impusă de art. 114 din Constituţie sunt: existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; importanţa domeniului reglementat; aplicarea imediată a legii, condiţii care nu sunt întrunite în cauză.
    10. Astfel, se arată că nu poate fi reţinută urgenţa ca motiv pentru promovarea unor modificări prin procedura angajării răspunderii deoarece, în prezent, dispoziţiile referitoare la transportul de persoane sunt în derulare şi se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane, prevederi ce produc efecte depline până la finalizarea procedurii parlamentare de adoptare sau de respingere a ordonanţei. Mai mult, faptul că Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare a fost deja stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.
    11. Prin urmare, se consideră că Guvernul avea obligaţia legală de a aştepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane. Întrucât nu a procedat astfel, Guvernul a încălcat principiul securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, astfel încât se impune admiterea sesizării şi constatarea faptului că modificările asumate de Guvern cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x nr. 656/2019) sunt neconstituţionale.
    12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele lor de vedere.
    13. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 2/320 din 16 ianuarie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 271 din 16 ianuarie 2020, prin care arată că prin angajarea răspunderii asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, Guvernul a sfidat rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi a încălcat principiul separaţiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, creând un precedent foarte periculos prin care se poate generaliza o practică de ocolire a dezbaterilor parlamentare.
    14. În cuprinsul punctului de vedere formulat este caracterizată instituţia angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, cu referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, prin care Curtea a stabilit că, pentru a fi conformă cu art. 114 din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului trebuie să îndeplinească o serie de criterii, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, prin care Curtea a statuat asupra necesităţii demersului său de identificare a acestor reguli, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, prin care Curtea a adăugat, dincolo de criteriile de ordin formal anterior stabilite, faptul că în exercitarea opţiunii pentru procedura de urmat pentru adoptarea unui act normativ trebuie să se ţină seama că anumite domenii de legiferare, prin specificul lor, recomandă ca reglementările în materie să fie dezbătute în Parlament, „iar nu adoptate pe calea unei proceduri cu caracter de excepţie, prin care Parlamentul este ocolit, dar obligat la un vot tacit asupra unui conţinut normativ aflat la aprecierea aproape exclusivă a Guvernului“. Aceste considerente au fost însoţite de sublinierea, pentru buna funcţionare a statului de drept, a principiului loialităţii constituţionale. Încălcarea aceluiaşi principiu, tot în legătură cu aplicarea art. 114 din Constituţie, a fost constatată de Curtea Constituţională atunci când a analizat actul angajării răspunderii Guvernului cu privire la proiectul Legii educaţiei naţionale, cu prilejul soluţionării conflictului juridic de natură constituţională declanşat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educaţiei naţionale şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect, sens în care se invocă Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Se apreciază că, din nou, este vorba despre o situaţie/conduită pe care Constituţia nu a prevăzut-o şi, în orice caz, nu o interzice, ceea ce creează o aparenţă de conformitate cu principiul separaţiei puterilor în stat. Or, o asemenea conduită este o dovadă de lipsă de respect instituţional, fiind sancţionabilă în consecinţă.
    15. În continuare sunt prezentate derularea procedurii legislative în legătură cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, precum şi derularea procedurii legislative în legătură cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, propus spre adoptare prin angajarea răspunderii Guvernului, reluându-se sub acest aspect conţinutul sesizării, inclusiv criticile vizând lipsa avizului Consiliului Economic şi Social.
    16. Pentru aceste considerente, se apreciază că Guvernul a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, astfel încât se impun admiterea sesizării astfel cum a fost formulată şi constatarea că modificările asumate de Guvern cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x nr. 656/2019) sunt neconstituţionale.
    17. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7.979/2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 282 din 16 ianuarie 2020, potrivit căruia actul normativ criticat respectă exigenţele constituţionale, precum şi condiţiile şi limitele conturate de instanţa constituţională, astfel încât criticile formulate sunt neîntemeiate.
    18. Raportat la critica de neconstituţionalitate privind nerespectarea prevederilor art. 114 din Constituţie şi, implicit, încălcarea principiului securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care sunt interpretate dispoziţiile constituţionale de referinţă, respectiv Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Se subliniază că, potrivit acestei jurisprudenţe, expresia „unui proiect de lege“ trebuie înţeleasă în sens larg, angajarea răspunderii putându-se face şi cu privire la două sau mai multe proiecte de lege sau la un pachet de asemenea proiecte, care pot fi simple ori complexe, singura cerinţă impusă de textul constituţional fiind cea referitoare la specia ori clasa actelor asupra cărora Guvernul îşi poate angaja răspunderea, adică un program, o declaraţie de politică generală ori un proiect de lege. De asemenea, dreptul Guvernului de a stabili conţinutul şi structura proiectului de lege pentru care îşi angajează răspunderea nu este absolut, ci trebuie să se bazeze pe existenţa unui scop unic. Această modalitate de legiferare apare ca o situaţie de excepţie, justificată de existenţa unei stări de tensiune între Guvern şi Parlament, din cauza căreia Guvernul se află în imposibilitatea realizării programului de guvernare, situaţie care, în cazul de faţă, nu a existat. Pentru aceste considerente trebuie examinat dacă s-a justificat recurgerea la procedura angajării răspunderii ori dacă această procedură s-a utilizat doar ca un pretext pentru a se eluda dezbaterea parlamentară, încălcându-se principiul consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Se conchide că, raportat la jurisprudenţa Curţii, critica este neîntemeiată.
    19. În opinia Guvernului, argumentul conform căruia „angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o soluţie extremă, la care poate recurge Guvernul atunci când, pentru adoptarea într-un timp scurt a proiectului, nici procedura de urgenţă şi nici procedura ordonanţelor de urgenţă nu mai pot da rezultatele scontate“ nu poate fi aplicabil în cazul de faţă, condiţiile pentru delegarea legislativă prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie nefiind aplicabile în cazul procedurii angajării răspunderii Guvernului. Astfel, Constituţia impune condiţia situaţiei extraordinare şi a urgenţei reglementării numai în cazul delegării legislative constituţionale, nu şi în cazul angajării răspunderii Guvernului pentru un proiect de lege în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, premisa de faţă presupunând aplicarea prin analogie raportat la procedura legislativă de angajare a răspunderii Guvernului a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    20. Se mai arată şi că, având în vedere faptul că proiectul de lege nu conţine prevederi a căror aplicare să fie amânată după momentul intrării legii în vigoare, domeniul de reglementare, şi anume transportul public de persoane, este un domeniu a cărui importanţă nu poate fi negată, că în cuprinsul expunerii de motive a proiectului de lege este justificată o situaţie ce impune adoptarea actului normativ în regim de urgenţă, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane respectă exigenţele constituţionale, precum şi condiţiile şi limitele conturate de instanţa constituţională, astfel încât criticile de neconstituţionalitate, prin raportare la art. 114 coroborat cu art. 61 şi art. 1 alin. (4) din Constituţie, sunt neîntemeiate.
    21. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    22. În baza art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi a art. 47 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, s-a solicitat Guvernului să transmită, până pe data de 21 ianuarie 2020, dacă a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social cu privire la legea menţionată. Până la data pronunţării prezentei decizii, Guvernul nu a răspuns solicitării Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1,art. 10,art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
    24. Astfel, autorii sesizării sunt 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, titulari ai dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie, fiind cel puţin 50 de deputaţi. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, delimitată de textele mai sus menţionate, acesta vizând Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişei legislative, Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra legii în data de 12 decembrie 2019, la data de 16 decembrie 2019 a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 18 decembrie 2019 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 16 decembrie 2019, aşadar, în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie.
    25. Dispoziţiile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului) şi art. 114 - Angajarea răspunderii Guvernului.
    26. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în motivarea acesteia au fost formulate exclusiv critici de neconstituţionalitate extrinsecă, vizând nerespectarea condiţiilor constituţionale stabilite pentru angajarea răspunderii şi, respectiv, lipsa avizului Consiliului Economic şi Social, critici ce vor fi analizate în mod distinct în cele ce urmează.
    Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 114 din Constituţie. Angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege cu nerespectarea condiţiilor constituţionale

    (1) Jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la instituţia angajării răspunderii asupra unui proiect de lege
    27. Potrivit art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării.“ Constituţia prevede, totodată, două instrumente la dispoziţia Guvernului, care îi permit să intre în sfera de reglementare primară a relaţiilor sociale, fie prin angajarea răspunderii sale în faţa Parlamentului, în condiţiile art. 114, fie prin emiterea de ordonanţe, respectiv ordonanţe de urgenţă, în condiţiile art. 115. Câtă vreme utilizarea acestor instrumente se realizează în conformitate cu cadrul constituţional de referinţă, este respectat rolul Parlamentului, configurat de prevederile cuprinse în art. 61 din Constituţie, precitate.
    28. Dispoziţiile art. 114 din Constituţie, ce constituie sediul materiei în privinţa angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, prevăd că angajarea răspunderii Guvernului se realizează „în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună“, că Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art. 113, adică cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, că, dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat. Constituţia nu stabileşte în mod expres, în art. 114, nicio condiţie referitoare la natura proiectului de lege, structura acestuia, numărul proiectelor de lege cu privire la care Guvernul îşi poate angaja răspunderea în aceeaşi zi sau într-o altă perioadă de timp dată, ori cu privire la momentul în care Guvernul decide să îşi angajeze răspunderea. Aceasta nu înseamnă însă că Guvernul îşi poate angaja răspunderea oricând şi în orice condiţii, sens în care Curtea Constituţională s-a pronunţat, reţinând că „acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare“ (a se vedea Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010). O interpretare dată dispoziţiilor art. 114 din Legea fundamentală în sensul unei puteri discreţionare acordate Guvernului este în totală contradicţie cu cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa şi, prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, încălcând în mod flagrant dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, precitată).
    29. Pornind de la aceste considerente de principiu, bazate pe o interpretare sistematică a dispoziţiilor constituţionale care configurează rolul Parlamentului şi al Guvernului în cadrul regimului de separaţie şi echilibru al puterilor în stat, Curtea a statuat în privinţa condiţiilor în care Guvernul are legitimarea constituţională să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui proiect de lege, în conformitate cu art. 114 din Constituţie, după cum urmează: existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; importanţa domeniului reglementat; aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2010, Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011).
    30. Faţă de jurisprudenţa citată, urmează ca instanţa constituţională să stabilească dacă Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea, îndeplineşte condiţiile mai sus menţionate.


    (2) Analiza actului normativ criticat cu raportare la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 114 din Constituţie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa citată
    31. Examinând, mai întâi, contextul legislativ în care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului legii criticate în prezenta cauză, Curtea constată că în domeniul de reglementare al acesteia au fost adoptate de către Parlament şi, respectiv, de către Guvern, într-un interval de timp relativ scurt (aproximativ 1 an), o serie de acte normative care au consacrat soluţii legislative diferite/opuse, situaţie adusă la cunoştinţă Curţii Constituţionale şi într-o cauză precedentă, printr-o excepţie de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului.
    32. Astfel, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificată prin Legea nr. 328/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 28 decembrie 2018. Potrivit expunerii de motive, legiuitorul primar, prin modificările la Legea nr. 92/2007, a urmărit „delimitarea mai clară a serviciilor în ceea ce priveşte transportul public local şi extinderea acestui serviciu şi la nivel judeţean“. Astfel, în tot cuprinsul legii, s-a înlocuit sintagma „transport public local“ cu sintagma „transport public local şi judeţean“.
    33. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 28 iunie 2019, transportul rutier judeţean de persoane a fost exclus din sfera „serviciului public de transport“, aşa cum este definit de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului (denumit în continuare Regulamentul nr. 1.370/2007), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 315 din 3 decembrie 2007, act european invocat, deopotrivă, în Legea nr. 328/2018, precitată. În mod corelativ, a fost modificată Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, unde au fost stabilite în mod clar atribuţiile consiliilor judeţene în domeniul transportului rutier judeţean de persoane (a se vedea art. IV pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019). Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 a avut, în esenţă, următoarele justificări, precizate în nota de fundamentare: faptul că transportul rutier judeţean nu a îndeplinit caracteristicile de serviciu public şi, în consecinţă, judeţele nu deţin mijloace de transport şi nu au acordat compensaţii pentru obligaţii de serviciu public; lipsa prelungirii licenţelor de traseu pentru operatorii economici ar fi blocat deplasarea călătorilor în interiorul judeţelor, care ar fi pus în pericol drepturile constituţionale privind nivelul de trai şi mobilitatea; potrivit Regulamentului nr. 1.370/2007 şi dispoziţiilor de la art. 4 alin. (1) lit. h) dinLegea nr. 92/2007, prin obligaţie de serviciu public se înţelege o cerinţă definită sau stabilită de autoritatea competentă pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ţine seama de propriile sale interese comerciale, nu şi le-ar asuma sau nu şi le-ar asuma în aceeaşi măsură sau în aceleaşi condiţii fără a fi retribuit. (...) În practică, se constată că transportul rutier judeţean de persoane nu îndeplineşte caracteristicile de serviciu public, întrucât operatorii economici, transportatori licenţiaţi, îşi asumă prestarea transportului de persoane în condiţii de piaţă, fără intervenţia autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale; includerea transportului rutier judeţean de persoane în sfera serviciilor publice atrage implicit acordarea de compensaţii de la bugetele locale ale judeţelor, cu impact negativ asupra cheltuielilor consiliilor judeţene.
    34. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 a format obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 785 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 14 februarie 2020. Curtea a reţinut, în esenţă, că prin criticile formulate au fost invocate aspecte de oportunitate a reglementării, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, precum şi o lipsă a motivării excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea a observat însă că sesizarea formulată de Avocatul Poporului este de natură să atragă atenţia asupra unei probleme importante pentru comunităţile locale şi pentru societate în general. Fără îndoială că ansamblul de reglementări care s-au succedat în domeniu, neclare, contradictorii, fără o precisă fundamentare, acţiunile sau lipsa de acţiune a autorităţilor cu competenţe în materie, situaţia neclară la nivel local în privinţa interpretării şi aplicării cadrului legal de referinţă impun o analiză, dar aceasta excedează celei de constituţionalitate. Ca urmare, Curtea a reţinut că problema ridicată de Avocatul Poporului pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este de competenţa autorităţilor centrale şi locale, precum şi a legiuitorului învestit cu aprobarea ordonanţei de urgenţă criticate. Curtea a constatat în acest sens că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 a fost adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, cu modificări şi completări. Ca urmare, Senatul şi-a însuşit soluţia legislativă a Guvernului (cu modificări), legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă contestate aflându-se în Camera Deputaţilor, retrimisă pentru raport la comisiile de specialitate competente. Examinarea aspectelor de pură oportunitate, în sensul identificării acelei soluţii legislative care este mai adecvată din perspectiva scopului reglementării, revine Parlamentului, care poate aproba sau respinge ordonanţa de urgenţă.
    35. La data angajării răspunderii asupra proiectului de lege criticat în prezenta cauză subzista aceeaşi situaţie constatată cu prilejul examinării excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul Poporului cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019. Astfel, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane, înregistrat la Senat la data de 28 iunie 2019, adoptat în şedinţa din data de 23 septembrie 2019, în sensul aprobării, cu modificări şi completări, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, a fost transmis, spre dezbatere şi adoptare, Camerei Deputaţilor, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie, unde a fost înregistrat la data de 1 octombrie 2019, cu nr. Pl-x 407/2019. La aceeaşi dată, proiectul a fost trimis pentru raport la Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi la Comisia pentru transporturi şi infrastructură, iar pentru aviz la Comisia buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat iniţiativa legislativă supusă avizării, expunerea de motive, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ. În urma dezbaterilor s-a hotărât, cu majoritate de voturi, avizarea favorabilă a proiectului de lege, în forma transmisă Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de către Biroul permanent. Proiectul a fost trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi la Comisia pentru transporturi şi infrastructură.
    36. În acest context şi-a angajat Guvernul răspunderea asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, în data de 12 decembrie 2019, iar legea adoptată a fost transmisă la promulgare la data de 18 decembrie 2019. Potrivit expunerii de motive, „prin proiectul de lege se propune abrogarea prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, astfel încât transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean să intre în sfera serviciilor publice“. Cu alte cuvinte, Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra unui proiect de lege care consacră o soluţie legislativă opusă celei pe care tot Guvernul a promovat-o cu câteva luni în urmă şi care era motivată tot prin invocarea urgenţei măsurilor legislative în domeniu. Mai mult, legea de aprobare a actului normativ anterior (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019) era la momentul angajării răspunderii în procedură legislativă, în comisiile de specialitate în Camera Deputaţilor, după aprobarea, cu modificări, de către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
    37. Examinând, în continuare, actul criticat, cu raportare la condiţiile angajării răspunderii consacrate de normele constituţionale de referinţă, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa sa, Curtea constată că primele două condiţii, respectiv existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea, precum şi necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate, sunt susţinute de iniţiator în expunerea de motive a legii, unde se precizează, la secţiunea „schimbări preconizate“, că „în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 operatorii economici au solicitat prelungirea licenţelor doar pe traseele rentabile, iar cele nerentabile au rămas neacoperite. Se impune adoptarea acestei legi, în regim de urgenţă, pentru includerea transportului judeţean de persoane în sfera serviciilor publice, astfel încât să se asigure accesul la educaţie al elevilor din mediile vulnerabile, respectiv al elevilor care îşi au domiciliul în localităţile care nu sunt cuprinse în trasee rentabile din punct de vedere economic pentru operatorii care prestează transportul rutier de persoane. Aceste consecinţe negative sunt repercutate şi asupra altor categorii de persoane vulnerabile (bătrâni, persoane cu dizabilităţi)“.
    38. Teoretic, această motivare ar putea acredita ideea unei urgenţe a măsurilor în cauză şi a necesităţii de adoptare cu celeritate a modificărilor legislative dacă ar fi însoţită şi de o fundamentare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care stabilesc, în art. 6 şi 7, următoarele:
    - Articolul 6:
    "(1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare.
(3) Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact, după caz.
(4) Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare sunt elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern. Guvernul defineşte tipurile şi structura documentelor de politică publică."

    – Articolul 7:
    "(1) Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative şi a celorlalte proiecte de acte normative reprezintă un set de activităţi şi proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a iniţiativelor legislative. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea şi analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările propuse.
(2) Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de acte normative este considerată a fi modalitatea de fundamentare pentru soluţiile legislative propuse şi trebuie realizată înainte de adoptarea actelor normative.
(3) Fundamentarea noii reglementări trebuie să aibă în vedere atât evaluarea impactului legislaţiei specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât şi evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează.
(3^1) Propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(4) Evaluarea preliminară a impactului este realizată de iniţiatorul proiectului de act normativ. În cazul unor proiecte de acte normative complexe, evaluarea impactului poate fi realizată, pe baza unui contract de prestări de servicii, de către institute de cercetare ştiinţifică, universităţi, societăţi comerciale sau organizaţii neguvernamentale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la achiziţiile publice. (...)"


    39. De asemenea, art. 33 din Legea nr. 24/2000, cu denumirea marginală Studiul de impact, stabileşte că:
    "(1) Scopul elaborării studiului de impact este de a estima costurile şi beneficiile aduse în plan economic şi social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi de a evidenţia dificultăţile care ar putea apărea în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse.
(2) Studiul de impact este întocmit, de regulă, de structurile de specialitate în domeniu ale administraţiei publice centrale, la cererea Guvernului. Pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, studiile de impact se întocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.
(3) În studiul de impact se face referire:
    a) la starea de fapt existentă la momentul elaborării noii reglementări;
    b) la modificările care se propun a fi aduse legislaţiei existente;
    c) la obiectivele urmărite prin modificarea legislaţiei existente;
    d) la mijloacele disponibile în vederea realizării scopurilor propuse;
    e) la dificultăţile care ar putea fi întâmpinate în aplicarea noilor dispoziţii;
    f) la evaluarea costurilor impuse de adoptarea proiectului de lege şi a eventualelor economii bugetare generate de aceasta, la motivele care stau la baza acestei evaluări, precum şi la modalitatea de calcul al costurilor şi economiilor;
    g) la beneficiile rezultate prin implementarea proiectului de lege, altele decât cele de natură economică;
    h) la analiza comparativă a costurilor şi a beneficiilor pe care le implică proiectul de lege, din care să reiasă dacă beneficiile sunt justificate de costuri."

    40. Or, în cuprinsul expunerii de motive se menţionează că măsurile prevăzute de proiectul de lege au impact pozitiv „asupra calităţii transportului rutier la nivel judeţean“, „asupra mediului concurenţial“, „asupra calităţii vieţii tuturor cetăţenilor, inclusiv a elevilor, pensionarilor şi categoriilor de persoane defavorizate“, precum şi „beneficii directe asupra mediului de afaceri, prin stimularea activităţii transportului rutier de călători, în condiţii de concurenţă“, fără nicio referire la vreun studiu/document de fundamentare a acestor concluzii. Mai mult, în condiţiile în care actul normativ abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, „astfel încât transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean să intre în servicii publice“, arătându-se că „pentru asigurarea transportului rutier la nivel judeţean este necesar să se asigure posibilitatea consiliilor judeţene de a implementa procedurile necesare pentru aplicarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice/achiziţiilor sectoriale“, nu se reţine niciun impact asupra sarcinilor administrative.
    41. Analizând, în continuare, condiţia referitoare la aplicarea imediată a legii în cauză, Curtea constată că strict formal, respectiv în ceea ce priveşte intrarea în vigoare în condiţiile art. 78 din Constituţie, legea se aplică imediat. Se observă însă că, în conţinutul expunerii de motive, se reţin următoarele: „pentru asigurarea unei perioade de tranziţie sub aspectul conferirii posibilităţii consiliilor judeţene de a aplica Regulamentul nr. 1.370/2007, se propune termenul 31 decembrie 2020, dată maximă până la care trebuie încheiate contractele de servicii publice, perioadă în care transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean se desfăşoară în baza actualelor licenţe de traseu, eliberate în temeiul art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019“.
    42. Mai mult, art. VI din legea criticată stabileşte următoarele:
    "(1) Consiliile judeţene au obligaţia de a derula, până la data de 1 iulie 2021, procedurile pentru încheierea contractelor de servicii publice, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. l.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Până la data încheierii contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean se desfăşoară în baza actualelor licenţe de traseu.
(3) Valabilitatea actualelor programe de transport judeţean şi, după caz, a licenţelor de traseu pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, la nivel judeţean, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2021"

    43. Cu alte cuvinte, Guvernul a motivat urgenţa angajării răspunderii prin faptul că, în temeiul ordonanţei de urgenţă abrogate, operatorii economici ar fi solicitat prelungirea licenţelor doar pentru traseele rentabile, iar cele nerentabile „au rămas neacoperite“, ceea ce ar afecta diverse categorii de persoane vulnerabile. Cu toate acestea însă, în conţinutul legii se menţine valabilitatea programelor de transport şi a licenţelor de traseu actuale până la 30 iunie 2021. Astfel fiind, nu se justifică intervenţia legislativă pe calea angajării răspunderii, întrucât nu se realizează o rezolvare imediată a unei situaţii care reclamă măsuri urgente, respectiv nu se oferă un răspuns rapid la cerinţele curente sesizate. Legea criticată apare astfel ca fiind adoptată strict pentru promovarea unei alte soluţii legislative decât cea aflată în procedură parlamentară. Or, recurgerea la angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, adică la o procedură excepţională, simplificată şi accelerată de adoptare a unei legi, numai pentru a promova o altă soluţie legislativă decât cea care face obiectul dezbaterilor parlamentare, adică exclusiv pentru ocolirea acestor dezbateri, nu îşi găseşte suport constituţional.
    44. Din această perspectivă, Curtea constată că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la importanţa domeniului reglementat, astfel cum această condiţie a fost caracterizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012. Curtea a realizat, cu acel prilej, o serie de distincţii, dincolo de criteriile de ordin formal stabilite în jurisprudenţa sa de până atunci. Constatând importanţa domeniului de reglementare (acolo cel electoral), Curtea a reţinut că se recomandă ca reglementările în materie „să fie dezbătute în Parlament, iar nu adoptate pe calea unei proceduri cu caracter de excepţie, prin care Parlamentul este ocolit, dar obligat la un vot tacit asupra unui conţinut normativ aflat la aprecierea aproape exclusivă a Guvernului.“ Curtea a subliniat „importanţa pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterile statului, care trebuie să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională“.
    45. În prezenta cauză se observă că în decurs de un an (decembrie 2018-decembrie 2019), s-au promovat de către Parlament şi Guvern, succesiv, pe calea procedurii legislative ordinare, a ordonanţei de urgenţă, a angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, diverse soluţii pentru acelaşi domeniu de reglementare, toate motivate cu raportare la aceeaşi reglementare europeană şi în realizarea aceloraşi deziderate de protecţie a unor drepturi fundamentale şi de protejare şi dezvoltare a mediului concurenţial. Curtea mai observă, în acest sens, că Regulamentul nr. 1.370/2007, de care se prevalează toţi iniţiatorii actelor normative menţionate, nu impune un anumit regim juridic pentru serviciile de transport, ci stabileşte condiţii pentru autorităţi atunci când impun sau contractează obligaţii de serviciu public. Potrivit art. l din regulamentul menţionat, „(1) Scopul prezentului regulament este acela de a defini modul în care, în conformitate cu normele dreptului comunitar, autorităţile competente pot acţiona în domeniul transportului public de călători pentru a garanta prestarea de servicii de interes general care sunt, printre altele, mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună sau au costuri mai scăzute decât cele pe care le-ar fi permis numai acţiunea forţelor pieţei. În acest scop, prezentul regulament stabileşte condiţiile în care autorităţile competente, atunci când impun sau contractează obligaţii de serviciu public, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate şi/sau acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu public. (2) Prezentul regulament se aplică exploatării naţionale şi internaţionale a serviciilor publice de transport de călători pe calea ferată şi cu alte moduri de transport pe şine, precum şi de transport rutier, cu excepţia serviciilor exploatate în principal pentru interesul lor istoric sau turistic. Statele membre pot aplica prezentul regulament transportului în comun pe căi navigabile interioare, fără a aduce atingere Regulamentului (CEE) nr. 3.577/92 al Consiliului din 7 decembrie 1992 de aplicare a principiului liberei circulaţii a serviciilor la transporturile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim) (1), pe ape maritime naţionale.“ Potrivit art. 2 lit. e) din regulament „prin «obligaţie de serviciu public» se înţelege o cerinţă definită sau stabilită de către o autoritate competentă, pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ţine seama de propriile sale interese comerciale, nu şi le-ar asuma sau nu şi le-ar asuma în aceeaşi măsură sau în aceleaşi condiţii fără a fi retribuit.“
    46. Câtă vreme soluţia legislativă anterior identificată şi promovată de Guvern se află în procedură parlamentară, iar în acest domeniu s-au succedat reglementări contradictorii adoptate succesiv de Parlament şi Guvern, contestate la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului, cu privire la care este de notorietate că au produs controverse în spaţiul public, angajarea răspunderii Guvernului în cauză, fără o temeinică fundamentare, pune în discuţie nu doar nerespectarea dispoziţiilor art. 114 din Constituţie, prin neîntrunirea condiţiilor constituţionale ale angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, ci şi încălcarea obligaţiei de loialitate constituţională care trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile publice, în cadrul regimului de separaţie şi echilibru al puterilor în cadrul statului de drept.
    47. Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate de autorii sesizării cu raportare la art. 1 alin. (4), art. 61 şi art. 114 din Constituţie.


    (3) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie - lipsa avizului Consiliului Economic şi Social
    48. Se mai susţine că legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta referitoare la calitatea legii, dat fiind faptul că nu s-a solicitat avizul Consiliului Economic şi Social la elaborarea sa.
    49. Examinând expunerea de motive, se constată că în cuprinsul acesteia s-a consemnat, la rubrica „Informaţii privind avizarea“, doar faptul că s-a transmis de către Consiliul Concurenţei Adresa nr. 17.109/2019. Pentru deplina lămurire a acestui aspect, s-au cerut relaţii Guvernului, însă acesta nu a făcut dovada solicitării avizului Consiliului Economic şi Social. Cât priveşte punctul de vedere transmis şi ataşat la dosarul cauzei, se constată că nu cuprinde nicio referire la critica vizând lipsa solicitării acestui aviz.
    50. Curtea reţine, în acest sens, că, potrivit art. 141 din Constituţie, „Consiliul Economic şi Social este organul consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare.“
    51. Potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea Consiliului Economic şi Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015,
    "(1) Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative.
(2) Domeniile de specialitate ale Consiliului Economic şi Social sunt:
    a) politicile economice;
    b) politicile financiare şi fiscale;
    c) relaţiile de muncă, protecţia socială, politicile salariale şi egalitatea de şanse şi de tratament;
    d) agricultură, dezvoltare rurală, protecţia mediului şi dezvoltare durabilă;
    e) protecţia consumatorului şi concurenţă loială;
    f) cooperaţie, profesii liberale şi activităţi independente;
    f) drepturi şi libertăţi cetăţeneşti;
    g) politicile în domeniul sănătăţii;
    h) politicile în domeniul educaţiei, tineretului, cercetării, culturii şi sportului.(...)"

    52. Potrivit art. 5 lit. a) din acelaşi act normativ, „Consiliul Economic şi Social exercită următoarele atribuţii: a) avizează proiectele de acte normative din domeniile de specialitate prevăzute la art. 2 alin. (2), iniţiate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor, invitând iniţiatorii la dezbaterea actelor normative;“
    53. Legea nr. 24/2000 impune, prin art. 31 alin. (3), ca forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative să facă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al altor autorităţi avizatoare, precum Consiliul Economic şi Social. Desigur că nu este obligatorie şi obţinerea unui aviz, iar procedura legislativă nu poate fi obstrucţionată de pasivitatea autorităţilor avizatoare, însă, în cauză, rezultă că un astfel de aviz nu a fost solicitat. Or, este evident că actul normativ criticat acoperă o sferă de relaţii sociale complexe, subsumate politicilor economice, de protecţie socială, drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Astfel cum se reţine în expunerea de motive a legii, măsurile prevăzute de proiectul de lege sunt preconizate să aibă „beneficii directe asupra mediului de afaceri, prin stimularea activităţii transportului rutier de călători, în condiţii de concurenţă“, precum şi „impact pozitiv asupra calităţii vieţii tuturor cetăţenilor, inclusiv a elevilor, pensionarilor şi categoriilor de persoane defavorizate.“
    54. Ca urmare, având în vedere dispoziţiile constituţionale şi legale citate, absenţa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social este de natură să susţină neconstituţionalitatea extrinsecă a legii, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituţie, criticile formulate fiind întemeiate.
    55. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,


    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane este neconstituţională în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 ianuarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta


    OPINIE CONCURENTĂ
    În acord doar cu unele din motivele pentru care Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane formulăm prezenta opinie concurentă, apreciind că sesizarea de neconstituţionalitate trebuia admisă, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii legii în ansamblu, doar pentru nerespectarea art. 1 alin. 5 din Constituţie pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
    1. Legea supusă controlului de constituţionalitate, anume Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x nr. 656/2019), a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului la data de 12 decembrie 2019 şi avea ca scop includerea transportului rutier de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean în sfera serviciilor publice.
    2. Pentru analiza constituţionalităţii extrinseci a acestei legi este necesar a fi făcut un scurt istoric al reglementărilor referitoare la transportul rutier intrajudeţean de persoane prin servicii regulate. Astfel, la origine, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 avea ca obiect stabilirea cadrului juridic al serviciilor de transport public la nivel local (în comune, oraşe şi municipii). Prin Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 acest cadru juridic a fost extins şi la nivel judeţean, precum şi în zonele asociaţiilor de dezvoltare comunitară. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane a exclus transportul rutier de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean din sfera serviciilor publice. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x nr. 656/2019) a inclus transportul rutier de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean în sfera serviciilor publice.
    După cum se poate constata, în decurs de un an (decembrie 2018 - decembrie 2019) în domeniul transportului rutier intrajudeţean de persoane prin servicii regulate au intervenit succesiv şi cadenţat trei acte normative contradictorii, adoptate prin procedura legislativă ordinară, prin delegare legislativă de urgenţă şi, respectiv, prin angajarea răspunderii Guvernului.

    3. Printre argumentele utilizate în sprijinul tuturor acestor reglementări se numără şi prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier. După cum rezultă din titlul, precum şi din conţinutul normativ al regulamentului european, acesta nu impune niciuna (serviciu public), nici alta (serviciu comercial) din cele două posibile abordări cu privire la transportul rutier intrajudeţean de persoane prin servicii regulate, ci stabileşte doar condiţiile în care autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene pot acţiona în domeniul transportului public de călători în măsura în care ele, în mod autonom, decid că în această materie se impune prestarea contra cost de servicii economice de interes general, în conformitate cu sensul dat acestei noţiuni de dreptul Uniunii Europene prin Cadrul european de calitate pentru serviciile de interes general (SIG). Prin urmare, reglementarea europeană este neutră faţă de antinomia normativă aflată în atenţia Curţii Constituţionale în această speţă.
    4. Principalul argument invocat pentru susţinerea neconstituţionalităţii extrinseci a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x nr. 656/2019) este acela că angajarea răspunderii Guvernului nu este posibilă atunci când prin această procedură se urmăreşte promovarea unei alte soluţii legislative decât una promovată anterior tot de Guvern şi care se află în procedură legislativă ordinară în camera decizională. În sprijinul acestui argument este citată jurisprudenţa evolutivă a Curţii Constituţionale cu privire la angajarea răspunderii Guvernului, care treptat şi constant a restrâns marja de discreţionaritate de care se bucură executivul atunci când doreşte să recurgă la această procedură, şi în mod particular Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010. Prin aceasta decizie, dată în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, Curtea Constituţională a precizat că oprirea procedurii legislative în una din camerele Parlamentului prin angajarea răspunderii Guvernului asupra aceluiaşi proiect de lege ca şi cel aflat în dezbatere parlamentară poate declanşa un blocaj constituţional între Parlament şi Guvern. Altfel spus, dacă Guvernul reuşeşte să stopeze o procedură legislativă aflată în plină desfăşurare, prin angajarea răspunderii asupra aceluiaşi conţinut normativ, care - prin ipoteză - nu este încă în vigoare dar pe care Guvernul îl doreşte aplicabil cât mai rapid şi, în considerarea acestei urgenţe, recurge la procedura legislativă specială constând în angajarea răspunderii sale în faţa Parlamentului, se poate ajunge la împiedicarea legiuitorului de a-şi exercita competenţele decizionale proprii, adică la un blocaj constituţional.
    5. Or situaţia din prezenta cauză este diferită sub două aspecte esenţiale.
    5.1. Pe de o parte, din punct de vedere formal, angajarea răspunderii Guvernului vizează PL-x nr. 656/2019, care este un act normativ distinct, cu un conţinut normativ diferit de cel la care se face referire atunci când se afirmă că se află deja în procedură legislativă ordinară. Într-adevăr, procedura legislativă aflată în desfăşurare în faţa Parlamentului vizează proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane (PL-x nr. 407/2019). Cele două proceduri legislative vizează conţinuturi normative diferite şi tocmai de aceea se pot desfăşura în paralel fără a se afecta reciproc, astfel încât este greu de susţinut că prin angajarea răspunderii sale asupra PLx nr. 656/2019 Guvernul ar fi blocat în vreun fel competenţa legislativă a Parlamentului ori că existenţa a două proceduri legislative diferite, dar ambele referitoare la domeniul transportului rutier intrajudeţean de persoane prin servicii regulate, ar fi în sine o cauză de neconstituţionalitate doar a uneia dintre cele două.
    5.2. Pe de altă parte, din punct de vedere material, în cazul de faţă Guvernul şi-a angajat răspunderea cu privire la un alt conţinut normativ decât cel aflat în dezbatere parlamentară, astfel încât din nou nu se poate susţine că el ar fi blocat în vreun fel competenţa legislativă a Parlamentului ori că existenţa a două soluţii legislative cu privire la domeniul transportului rutier intrajudeţean de persoane prin servicii regulate ar fi în sine o cauză de neconstituţionalitate doar pentru una dintre ele. Este adevărat că soluţia normativă promovată pe calea angajării răspunderii Guvernului este diametral opusă faţă de cea promovată pe calea procedurii legislative ordinare, dar trebuie avute în vedere două elemente:
    - în particular, Guvernul şi-a angajat răspunderea pentru a modifica un act normativ aflat deja în vigoare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, fapt care justifică urgenţa intervenţiei executivului, căci doar pe durata aplicării soluţiei normative din această ordonanţă de urgenţă transportul rutier intrajudeţean de persoane nu se poate desfăşura şi sub formă de serviciu public. Dat fiind că ordonanţele de urgenţă nu pot intra în vigoare dacă nu sunt depuse spre dezbatere, în procedură de urgenţă, la Parlament, la data la care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra soluţiei normative ce constă în reglementarea transportului rutier intrajudeţean de persoane ca serviciu public (PL-x nr. 656/2019) în cadrul autorităţii legislative se afla în desfăşurare o procedură ordinară referitoare la validarea ori invalidarea soluţiei normative ce constă în reglementarea transportului rutier intrajudeţean de persoane ca serviciu comercial (PL-x nr. 407/2019). Însă indiferent de validarea ori invalidarea soluţiei normative referitoare la serviciul comercial, soluţia normativă referitoare la serviciul public urmăreşte să schimbe regimul juridic în vigoare şi nu să împiedice Parlamentul să se pronunţe asupra celeilalte variante;
    – la un nivel mai general, a interzice Guvernului să promoveze soluţii legislative diferite sau contrare faţă de cele care se află în vigoare la un moment dat echivalează cu a interzice adaptarea sistemului normativ la evoluţiile sociale. O astfel de concluzie este greu de susţinut ori acceptat în cadrul democraţiei constituţionale stabilite de Constituţia României. Însă nici promovarea alternativă a unor soluţii normative vădit opuse, la intervale de timp scurte şi regulate, nu poate constitui un răspuns adecvat la necesara corespondenţă care trebuie să se stabilească între realitatea socială şi cea normativă. Pe cale de consecinţă, fundamentarea cât mai temeinică a oricărei soluţii normative, iniţiale sau modificatoare, este un imperativ categoric în sensul filozofiei kantiene.


    6. Pentru a fundamenta cât mai temeinic soluţiile normative adoptate de legiuitorul primar sau de cel delegat procedura legislativă include şi avize din partea unor autorităţi publice autonome. O astfel de autoritate publică este Consiliul Economic şi Social, organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, care trebuie în mod obligatoriu consultat asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau asupra propunerilor legislative ale senatorilor ori deputaţilor chiar dacă avizele sale au doar valoare consultativă. Consiliul Economic şi Social este alcătuit din reprezentanţi ai partenerilor sociali şi ai societăţii civile şi poate contribui în mod semnificativ la fundamentarea unor soluţii normative ce vizează stabilirea unor servicii publice de interes general pentru comunităţile locale ori judeţene. Prin urmare, consultarea sa în cadrul procedurii legislative nu trebuie privită ca o etapă pur formalistă, ci trebuie valorificată la întregul său potenţial.
    7. Procedura de adoptare a legilor a făcut obiectul unui control constant şi atent din partea Curţii Constituţionale, care a subliniat importanţa respectării tuturor regulilor procedurale pentru asigurarea principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    8. Cu privire la rolul Consiliului Economic şi Social şi natura avizului acestuia prin raportare la procedura legislativă, într-o jurisprudenţă anterioară Curtea Constituţională a reţinut că „art. 141 din Constituţie se rezumă doar la consacrarea rolului Consiliului Economic şi Social de organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, iar pentru detalii privind domeniile de specialitate în care acesta este consultat, textul face trimitere la legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Norma constituţională, exprimând sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament şi Guvern al Consiliului Economic şi Social, nu face niciun fel de referire expresă la obligaţia iniţiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social şi nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare şi funcţionare a acestuia, la care Legea fundamentală face trimitere“ (Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, Decizia nr. 354 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 9 decembrie 2013). De altfel, Curtea a afirmat şi că, „dacă voinţa legiuitorului constituant ar fi fost în sensul impunerii obligativităţii solicitării avizului, atunci aceasta ar fi fost exprimată în cuprinsul art. 141 dinLegea fundamentală, într-un mod asemănător celui folosit la redactarea art. 79, pentru reglementarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Legislativ“. Prin urmare, „nesolicitarea obligatorie a avizului consultativ al Consiliului Economic şi Social de către Executiv la iniţiativa proiectului ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României nu poate avea drept consecinţă neconstituţionalitatea ordonanţei, prin raportare la art. 141 din Constituţie“.
    9. Totuşi, în jurisprudenţa sa recentă (Decizia nr. 681 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 11 martie 2019), Curtea a constatat că, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, neanalizate în jurisprudenţa anterioară, „obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece, din consultarea fişei legislative a legii criticate, Curtea reţine că avizul acestei autorităţi nu a fost solicitat“. Pentru a statua astfel Curtea a arătat că „potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.» Or, dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013 - legea organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social - prevăd obligaţia iniţiatorilor de proiecte sau propuneri legislative de a solicita avizul Consiliului Economic şi Social în cazul în care reglementările preconizate vizează domeniile de specialitate ale Consiliului reprezentate de relaţiile de muncă, protecţia socială, politicile salariale şi egalitatea de şanse şi de tratament“. Curtea a constatat că, „în lipsa solicitării avizului cu prilejul declanşării procedurii parlamentare de legiferare a actului normativ examinat, au fost nesocotite prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie“, „neavând relevanţă dacă legiuitorul, în opera sa de legiferare, ar fi ţinut sau nu seama de conţinutul acestuia“ (Decizia nr. 681 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 11 martie 2019).
    Şi mai recent, Curtea Constituţională a statuat că „în aplicarea normelor constituţionale de referinţă, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă impune, prin art. 31 alin. (3), (...), ca forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative să facă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al altor autorităţi avizatoare, precum Consiliul Economic şi Social. Desigur că (...) nu este obligatorie şi obţinerea unui aviz, iar procedura legislativă nu poate fi obstrucţionată de pasivitatea autorităţilor avizatoare. Însă, în cauză, un astfel de aviz nu a fost solicitat. Ca urmare, având în vedere dispoziţiile constituţionale şi legale citate, absenţa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social este de natură să susţină neconstituţionalitatea extrinsecă a legii, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituţie“ (Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019).

    10. În prezenta cauză nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x nr. 656/2019), motiv pentru care, în conformitate cu jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, actul normativ astfel adoptat este neconstituţional în ansamblul său.

    Pentru aceste motive considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane este neconstituţională în ansamblul său numai pentru nerespectarea art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nu şi pentru nerespectarea art. 61 şi a art. 114 din Constituţie.


                    JUDECĂTORI,
                    dr. Livia-Doina Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice