Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197, ale art. 200 alin. (3) şi (4) şi ale art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 10.853/299/2019/a1 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.071D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 3 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.853/299/2019/a1, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 197, ale art. 200 alin. (3) şi (4) şi ale art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Marian Turbatu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei încheieri prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 197 din Codul de procedură civilă sunt neclare şi încalcă art. 16, 21 şi 24 din Constituţie, sens în care arată că, atât timp cât legea nu distinge clar dacă plata eronată a taxei judiciare de timbru în alt cont este asimilată unei neplăţi, se impune clarificarea normei sub acest aspect. Astfel, petentul care a făcut dovada plăţii taxei chiar şi în alt cont este penalizat prin anularea cererii şi i se îngrădeşte dreptul de acces la justiţie. De asemenea, autorul arată că dispoziţiile art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă prevăd că cererea de chemare în judecată va fi anulată, fără însă a se face distincţie cu privire la încălcarea sesizată, valoarea acesteia şi posibilitatea de a fi remediată sau nu. Mai mult, nu se diferenţiază dacă se încalcă obligaţiile doar în privinţa unui singur capăt de cerere. Această nediferenţiere a încălcărilor conduce la sancţiune, cu toate că unele lipsuri pot fi remediate, ceea ce încalcă principiul egalităţii. Cu titlu de exemplu, se arată că art. 194 din Codul de procedură civilă instituie obligaţia de precizare a unui cod numeric personal (CNP). Autorul excepţiei arată că nu deţine CNP şi că i-a mai fost anulată o acţiune pentru că nu a menţionat un CNP, iar cu prilejul reexaminării, instanţa a admis plângerea şi a trimis acţiunea spre continuarea procesului. Astfel, nediferenţierea sarcinilor stabilite de art. 194-197 din Codul de procedură civilă încalcă principiul egalităţii. Prin aplicarea strictă a art. 194 din Codul de procedură civilă se încalcă şi accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, deoarece nu sunt prevăzute excepţii în lege privind cetăţenii intracomunitari, care au aceleaşi drepturi în faţa organelor naţionale. 6. Referitor la art. 519 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei susţine că acest articol nu prevede ca judecătoriile, care emit o hotărâre în ultimă instanţă, să poată solicita o dezlegare a unei probleme de drept care ar fi relevantă pentru soluţionarea cauzei. 7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile art. 197 şi ale art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă respectă art. 16, 21 şi 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituind o disciplină procesuală, tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. Procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Partea este informată cu privire la obligaţiile pe care le are, dar şi în ceea ce priveşte sancţiunea aplicabilă, în caz de neconformare. Dispoziţiile invocate au un conţinut clar şi previzibil, argumentul reclamantului prin care se invocă o presupusă neclaritate a dispoziţiilor criticate fiind lipsit de relevanţă atât timp cât nu a avut în vedere că, oricât de clar ar fi redactate normele juridice invocate, există un element inevitabil de interpretare juridică. Totodată, procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată este o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii. Cu privire la dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că acestea respectă art. 16, 21 şi 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi arată că reglementarea este clară, indicând subiectul sesizării, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 197, ale art. 200 alin. (3) şi (4) şi ale art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Referitor la invocarea art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că, în realitate, sunt vizate dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, urmând a reţine ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii de lege. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 197 din Codul de procedură civilă: „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.“; – Art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă: "(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii." – Art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 12. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 197 şi ale art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, care instituie sancţiunea în cazul netimbrării sau timbrării insuficiente a cererii de chemare în judecată, precum şi reguli referitoare la obligaţiile reclamantului privind completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, raportate la dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză (spre exemplu, Decizia nr. 48 din 26 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 2 aprilie 2021, Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, Decizia nr. 284 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 7 august 2017, Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 98 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, sau Decizia nr. 710 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 27 noiembrie 2015). 14. Curtea a reţinut că sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 197 din Codul de procedură civilă este justificată de faptul că taxele judiciare de timbru reprezintă o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, instituirea unei asemenea exigenţe nefiind de natură să obstrucţioneze, în sine, accesul liber la justiţie. De altfel, art. 200 din Codul de procedură civilă reglementează procedura de regularizare a cererilor de chemare în judecată, oferindu-se reclamantului posibilitatea să complinească eventualele lipsuri ale acesteia, inclusiv pe cele referitoare la neplata taxei judiciare de timbru corespunzătoare, astfel că anularea cererii nu intervine de plano. Aşadar, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. 15. Curtea a precizat că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale, tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. În privinţa cererii de chemare în judecată, Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând, astfel, desfăşurarea judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, paragraful 15). 16. Curtea a observat că, prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii; prin urmare, o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte o bună administrare a justiţiei. Anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât şi cu privire la sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, paragraful 27). 17. Prin înştiinţarea reclamantului de către instanţă cu privire la lipsurile cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii, iar instanţa nu restituie cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile, în termenul prevăzut de lege. Instanţa face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. Aşadar, instanţa încunoştinţează reclamantul în mod concret şi punctual asupra lipsurilor cererii sale, precum şi asupra modificărilor care trebuie efectuate, acordând părţii un termen de 10 zile pentru conformarea la cele solicitate. Acordarea termenului se face cu menţiunea că neîndeplinirea obligaţiilor impuse în termenul stabilit atrage anularea cererii. 18. Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 98 din 25 februarie 2016, precitată, paragraful 13, că încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului şi pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând cunoştinţă de motivele de anulare în termenul legal. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunţate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit. Aşadar, prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă. 19. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică în aceeaşi măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014). 20. Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. 21. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziilor menţionate, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Celelalte aspecte învederate referitoare la modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de judecată reprezintă, în realitate, chestiuni ce ţin de modul de aplicare şi interpretare a legii, care excedează controlului Curţii Constituţionale. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că prevederile de lege criticate stabilesc condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiuni de drept. 24. Având în vedere obiectul litigiului, respectiv soluţionarea unei cereri de reexaminare formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, se pune problema legăturii cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale criticate. Sintagma „legătură cu soluţionarea cauzei“ cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia Curţii Constituţionale nr. 289 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014, paragraful 25, şi Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, paragraful 16). 25. Curtea constată că dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă care vizează soluţionarea în fond a cauzei nu au legătură cu soluţionarea cererii de reexaminare în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi de lege (a se vedea, în sens similar, Decizia nr. 596 din 26 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 din 13 decembrie 2017). 26. În aceste condiţii, Curtea constată că, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 10.853/299/2019/a1 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 197 şi ale art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
