Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 285 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 285 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 897 din 1 octombrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora   │-                 │
│Pop                │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mihai Valentin Popa în Dosarul nr. 712/1/2020/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 155 D/2021.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 547 din 13 iulie 2017 şi nr. 693 din 8 noiembrie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 712/1/2020/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mihai Valentin Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale prin care autorul prezentei excepţii a fost achitat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute la art. 13 din Legea nr. 78/2000.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că sintagma „funcţie de conducere într-un partid“ din cuprinsul textului criticat este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nu este definită legal, permiţând încadrarea în sfera sa de aplicare a unor persoane pentru simplul fapt că fac parte din organe colegiale de conducere ale unor partide politice, chiar dacă în cadrul acestora deciziile sunt luate prin vot majoritar, şi nu individual. Se susţine că, în astfel de ipoteze, potrivit textului criticat, deşi funcţiile de conducere în considerarea cărora se prezumă a fi comise faptele nu pot fi exercitate individual, persoanele care fac parte din astfel de organe de conducere pot fi trase la răspundere penală.
    6. Mai mult, se arată că textul criticat nu distinge între funcţiile de conducere la nivel central ale unui partid politic şi cele de la nivel local. Prin urmare, chiar dacă deciziile se adoptă la nivel central şi sunt doar puse în aplicare la nivel local, potrivit textului criticat, pot fi trase la răspundere penală şi persoanele care conduc formaţiunile locale ale partidelor politice, fără ca acestea să aibă vreo implicare în procesul decizional. Cu titlu de exemplu, se susţine că, în ipoteza în care membrii organelor de conducere locale ale unui partid politic, prin folosirea influenţei şi autorităţii lor (fie aceasta chiar şi zonală), pun în aplicare o decizie a forului superior central al partidului politic, respectiv referitoare la organizarea unui miting, iar prin aceasta obţin un capital de imagine propriu, aceştia pot fi traşi la răspundere penală, conform dispoziţiilor legale criticate.
    7. Se conchide că sintagma „în scopul obţinerii (...) de foloase necuvenite“ din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 78/2000 este imprevizibilă, fiind aptă să genereze interpretări jurisprudenţiale în dezacord cu intenţia legiuitorului de la momentul adoptării Legii nr. 78/2000.
    8. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează discriminare între persoanele care deţin şi cele care nu deţin funcţii în organele de conducere ale unui partid politic. Se arată, în acest sens, că o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic şi se foloseşte de influenţa sau autoritatea sa pentru a obţine diverse foloase urmează să răspundă penal, însă o persoana fără funcţie de conducere într-un partid politic (o persoană aleasă independent, care părăseşte definitiv sau temporar partidul după alegerea sa în funcţie etc.) care săvârşeşte aceeaşi faptă beneficiază de impunitate. Aşadar, o persoană care dobândeşte influenţă sau autoritate în considerarea funcţiei de conducere pe care o exercită într-un partid politic, funcţie pe care apoi o părăseşte înainte de săvârşirea infracţiunii, urmează să fie exclusă din sfera subiecţilor activi ai infracţiunii prevăzută la art. 13 din Legea nr. 78/2000.
    9. Prin urmare, se susţine că ceea ce se pedepseşte, de fapt, conform textului criticat nu este exercitarea abuzivă a funcţiei, astfel cum ar fi trebuit să urmărească legiuitorul, ci apartenenţa/afilierea politică. În susţinerea acestui argument, se arată că, potrivit textului criticat, de exemplu, un primar care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic şi îşi exercită influenţa pentru a primi diverse foloase urmează să răspundă penal, în timp ce un primar independent care comite aceeaşi faptă beneficiază de impunitate. Or, se apreciază că acest regim juridic diferit nu este justificat obiectiv şi rezonabil.
    10. Se arată, totodată, că dispoziţiile legale criticate nu disting între persoanele care îşi folosesc influenţa sau autoritatea conferită de funcţiile de conducere pe care le deţin în cadrul unor partide politice şi persoanele care îşi folosesc aceleaşi atribute dobândite însă fără legătură cu astfel de funcţii (ci prin carismă, prestanţă, bună imagine publică, respect şi recunoaştere profesională etc.). Prin urmare, o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, chiar dacă obţine un folos necuvenit exclusiv ca urmare a exercitării unor atribute personale, intră, ex lege, în sfera de aplicare a prevederilor art. 13 din Legea nr. 78/2000.
    11. Pentru aceste motive, se susţine că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    12. Se arată că jurisprudenţa recentă a cristalizat opiniile exprimate anterior, stabilind că ceea ce caracterizează ca fiind necuvenit folosul obţinut este modalitatea de obţinere a acestuia (prin pretinderea de bunuri în schimb, de către o persoană care nu putea să obţină, în mod licit, bunurile în cauză etc.) - cu alte cuvinte, orice modalitate de obţinere a foloaselor contrară legii realizează scopul cerut de norma de incriminare. Cu toate acestea, această orientare jurisprudenţială, nefiind consacrată legislativ, nu poate deveni unanimă şi nu poate exclude interpretări contrare.
    13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Completul de 5 judecători arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se reţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, precise şi previzibile pentru a permite destinatarilor legii penale să îşi adapteze conduita la rigorile acesteia. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 547 din 13 iulie 2017, paragrafele 24 şi 25.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care au următorul conţinut: „Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.“
    18. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) cu privire la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 11 alin. (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării şi a pedepsei şi ale art. 124 alin. (1) cu privire la înfăptuirea justiţiei.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 547 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 29 noiembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    20. Prin Decizia nr. 547 din 13 iulie 2017, precitată, paragrafele 13-27, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.
    21. În continuare, Curtea a reţinut că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care face parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie. Din modul de reglementare al acesteia rezultă că legiuitorul a incriminat săvârşirea unei infracţiuni calificate prin scop, în dispoziţia criticată menţionându-se că infracţiunea este săvârşită „în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite“. Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 presupune intenţia directă calificată prin scop.
    22. Astfel, modalitatea de săvârşire a infracţiunii se caracterizează prin aceea că voinţa făptuitorului - persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial - este îndreptată spre realizarea unei anumite finalităţi - obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Acest scop al acţiunii trebuie urmărit de făptuitor, indiferent dacă se realizează sau nu.
    23. În ceea ce priveşte sintagma „folos necuvenit“, Curtea a reţinut că, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, a constatat că noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este „legal nedatorat“. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate. În plus, Curtea a reţinut că această noţiune nu este nouă, regăsindu-se în activul legislaţiei şi în art. 11 din Legea nr. 78/2000. Totodată, Curtea a constatat că sintagma respectivă este folosită şi de diverse instrumente internaţionale, precum Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, sau Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, semnată de România la Mérida la 9 decembrie 2003 şi ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004 (Decizia nr. 400 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 19 august 2016, paragrafele 24 şi 25).
    24. Referitor la verbul „a obţine“ folosit de legiuitor în cuprinsul textului criticat, Curtea a observat că acesta are, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sensul de „a primi“, „a dobândi“, „a realiza“. Totodată, expresia „pentru sine ori pentru altul“ se referă la destinaţia foloaselor, prin sintagma „pentru altul“ legiuitorul înţelegând să incrimineze şi o destinaţie colaterală, deviată a foloaselor obţinute din săvârşirea unei infracţiuni de către subiectul activ al acesteia. Astfel, Curtea a considerat că nu are relevanţă existenţa unei relaţii de rudenie/prietenie între funcţionarul public şi persoana care a dobândit avantajul, esenţială fiind dobândirea de către o persoană a unui folos necuvenit (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 89). Având în vedere cele expuse anterior, Curtea a apreciat că, în cazul dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, noţiunile de „folos necuvenit“, „a obţinut“ şi „pentru sine ori pentru altul“ au acelaşi înţeles ca şi în cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000.
    25. În continuare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 au în vedere săvârşirea faptei de către un subiect activ calificat, reprezentat de persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. Astfel, Curtea a observat că, din punctul de vedere al legiuitorului, un element esenţial în reglementarea acestei infracţiuni este reprezentat de funcţia pe care persoana o desfăşoară în respectivele entităţi, aceasta trebuind să fie o funcţie de conducere care se deosebeşte de celelalte (de exemplu, de funcţiile de execuţie) prin anumite caracteristici, precum natura şi amploarea obiectivelor, sarcinilor, autorităţii şi responsabilităţilor. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „conducător“ este acea persoană care conduce un partid, o organizaţie, o instituţie, o întreprindere etc., iar „influenţă“ este acea acţiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluţia, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură).
    26. Plecând de la aceste premise, Curtea a constatat că, din perspectiva dispoziţiei de lege criticate, prin folosirea influenţei sau autorităţii se înţelege întrebuinţarea, uzitarea capacităţii persoanei de a schimba o decizie sau hotărâre, de a insufla cuiva schimbarea de atitudine, concepţie, hotărâre, decizie, ca urmare a funcţiei de conducere pe care aceasta o deţine în entităţile prevăzute de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000.
    27. Astfel, deşi este corectă susţinerea potrivit căreia o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în entităţile prevăzute de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 reprezintă şi apără interesele acestei entităţi, urmărind obţinerea cât mai multor beneficii pentru cei ale căror interese le protejează, nu poate fi acceptată ideea obţinerii acestor foloase/beneficii într-un cadru ce excedează dispoziţiilor legale. Orice bun sau folos care se cuvine, potrivit legii, entităţilor enumerate de dispoziţiile de lege criticate îşi pierde acest caracter dacă acesta a fost obţinut prin utilizarea unor mijloace nelegale - prin folosirea influenţei ori autorităţii - mijloace care în final alterează voinţa liberă ce se regăseşte în relaţiile dintre aceste entităţi şi alte organisme sau persoane. În fapt, în acest caz, prin utilizarea unor mijloace nelegale, se tinde la o deturnare a scopului în care se acţionează, acesta devenind unul ilicit, şi, prin urmare, bunul sau folosul obţinut în acest mod devine necuvenit. Astfel, orice rezultat, orice urmare obţinută prin metode care contravin legii reprezintă întotdeauna un folos necuvenit, în sensul art. 13 din Legea nr. 78/2000.
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat decizia precitată, anterior menţionate, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    29. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 547 din 13 iulie 2017, precitată, Curtea constată că textul criticat nu distinge între membrii de conducere ai partidelor politice, după cum aceştia îşi desfăşoară activitatea la nivel central sau la nivel regional, motiv pentru care este incident în cauză principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
    30. Mai mult, în ceea ce priveşte organele de conducere ale partidelor politice, acestea sunt definite la art. 13 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015. Potrivit alin. (1) al art. 13 anterior menţionat, adunarea generală a membrilor şi organul executiv, indiferent de denumirea pe care o au în statutul fiecărui partid politic, sunt foruri obligatorii de conducere ale partidului politic şi ale eventualelor organizaţii teritoriale ale sale; totodată, conducerile organizaţiilor teritoriale se aleg pentru o perioadă determinată, prevăzută de statut. De asemenea, conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, statutul poate prevedea şi alte organe, cu atribuţii formulate explicit. Aşadar, persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul partidelor politice sunt determinabile prin interpretarea dispoziţiilor statutelor partidelor politice, operaţiune care excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Valentin Popa în Dosarul nr. 712/1/2020/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 mai 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

                    semnează
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 285 din 29 mai 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 285 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 285 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie