Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 284 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 284 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 284 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 584 din 3 iulie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Daniel Drulă în Dosarul nr. 2.910/63/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 19D/2018.
    2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin domnul avocat Alexandru Cuna, cu împuternicire depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care arată că sesizarea Curţii s-a impus din cauza imposibilităţii autorului excepţiei de a-şi recupera prejudiciul material şi moral suferit, întrucât nu se încadrează în ipotezele unei erori judiciare sau ale răspunderii civile delictuale. Arată că după intrarea în vigoare a Normelor privind asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor, magistraţii au obligaţia de a plăti o asigurare de răspundere civilă profesională. În lumina noilor prevederi, avocatul autorului excepţiei apreciază că este necesară reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, astfel că eroarea judiciară nu mai trebuie tratată ca o chestiune abstractă, întrucât aceasta vizează viaţa unor oameni, care pentru o perioadă de timp s-a abătut de la cursul normal. Într-un stat de drept, Constituţia şi legile au în centru lor omul şi în
    folosul acestuia au fost create toate instituţiile statului, care au ca scop protejarea în mod egal a fiecărei persoane.
    4. În concluzie, avocatul autorului excepţiei susţine că dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care se referă şi la persoane care nu au fost private de libertate şi nu exclud răspunderea procurorului pentru erorile existente în actul de inculpare care, în urma cercetării judecătoreşti, a fost apreciat nefondat prin hotărârea de achitare definitivă.
    5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât critica formulată în cauză vizează legiferarea unui nou caz de eroare judiciară, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. În subsidiar, apreciază că excepţia este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 263 din 23 aprilie 2015 şi nr. 374 din 28 mai 2019. Cu privire la dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală, arată că hotărârea prin care se dispune achitarea inculpatului nu echivalează cu constatarea unei erori judiciare care să atragă posibilitatea obţinerii de despăgubiri.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.910/63/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Daniel Drulă, în calitate de apelant în cauza care are ca obiect tragerea la răspundere a statului român pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată, relativ la noţiunea de „erori judiciare“, că aceasta include atât „erorile judecătorului“, cât şi „erorile procurorului“. Concluzia rezultă din modul de redactare a textului art. 96 din Legea nr. 303/2004, în ansamblu, şi, în special, din cuprinsul alin. (2), (4), (5) şi (7) ce se referă la „răspunderea judecătorului“ şi la „răspunderea procurorului pentru erorile judiciare“. Dacă „eroarea judecătorului“ înseamnă pronunţarea unei hotărâri de condamnare în mod greşit, „eroarea procurorului“ nu poate să însemne decât trimiterea în judecată în mod greşit. Mai departe, dacă materializarea „erorii judecătorului“ înseamnă anularea/ desfiinţarea hotărârii de condamnare, materializarea „erorii procurorului“ înseamnă hotărârea de achitare. Or, normele criticate nu trec testul constituţionalităţii, întrucât creează o discriminare, pe de o parte, în privinţa subiectului activ al acţiunii în despăgubiri (care, în baza dispoziţiilor criticate, poate fi numai persoana condamnată), iar, pe de altă parte, şi în privinţa subiectului pasiv-secundar (care se identifică, în baza dispoziţiilor criticate, numai cu persoana judecătorului care condamnă greşit, iar nu şi cu persoana procurorului care trimite în judecată greşit), deşi statul se poate îndrepta atât împotriva judecătorului, cât şi împotriva procurorului. Cu alte cuvinte, „eroarea procurorului“, deşi este sancţionată de lege, nu poate face obiectul unei răspunderi a statului într-o acţiune cum este cea care stă la originea excepţiei de neconstituţionalitate, dacă cel care a greşit judiciar nu este judecător şi dacă obiectul erorii nu este o hotărâre de condamnare. Persoana vătămată nu poate cere despăgubiri nici printr-o acţiune directă împotriva procurorului.
    8. Autorul excepţiei susţine că „erorile judiciare nu trebuie tratate ca nişte chestiuni abstracte, pentru că aceste erori vizează vieţile oamenilor care pentru o perioadă de timp au luat un alt drum decât cel normal“, astfel că „legiuitorul trebuie să aibă în vedere posibilitatea ca cetăţeanul onest, declarat nevinovat, să îşi poată recupera prejudiciile suferite în urma unor soluţii de achitare“. Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 538 şi 539 din Codul de procedură penală, poate beneficia de instituţia reparării prejudiciului produs în urma unei erori judiciare doar un inculpat care a fost condamnat definitiv şi achitat în urma rejudecării cauzei sau care în cursul procesului penal a fost privat nelegal de libertate, apreciază că normele procedurale sunt neconstituţionale, întrucât limitează la situaţiile prevăzute şi nu se referă şi la despăgubirile care se cuvin victimelor în cazul erorilor judiciare produse în cadrul urmăririi penale, respectiv după trimiterea în judecată pe nedrept, ca o componentă a procesului penal. Dispoziţiile criticate contravin şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, sintagma „în condiţiile legii“ folosită de norma constituţională referindu-se la întinderea răspunderii patrimoniale a statului şi nicidecum la înlăturarea răspunderii acestuia în ipoteza unor cazuri ce constituie erori judiciare. Deşi este vorba de aceeaşi calitate în ambele situaţii, legiuitorul dă posibilitatea reparării prejudiciului suferit doar pentru un anumit tip de inculpat, şi anume cel care nu a fost achitat de o instanţă decât după ce a fost iniţial condamnat şi cel faţă de care s-a luat în faza de urmărire penală sau în cea de judecată o măsură privativă/restrictivă de libertate. De aici, concluzia că nu orice tip de inculpat are posibilitatea reparării prejudiciului suferit în cazul unei erori judiciare, existând practic o discriminare între inculpaţi. Or, este evident ca răspunderea statului trebuie antrenată câtă vreme imaginea publică a apelantului-reclamant a fost compromisă ca urmare a faptelor ce au fost greşit reţinute în sarcina sa. Autorul excepţiei nu poartă niciun fel de vină pentru faptul că s-a dispus în mod eronat trimiterea sa în judecată, astfel că nu poate fi pus în imposibilitatea de a-şi recupera sumele de bani cheltuite în scopul apărării sale, care a condus la soluţia de achitare.
    9. Întreaga jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului consacră necesitatea protecţiei cetăţeanului în raport cu erorile sau abuzurile statului, înţeles ca un ansamblu articulat de autorităţi în care este prezentă justiţia, astfel că orice vătămare produsă prin funcţionarea defectuoasă a acesteia trebuie însoţită în mod necesar de măsuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale, cât şi al celor morale. Or, în condiţiile în care acţiunea de recuperare a prejudiciilor suferite a fost întemeiată şi pe dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, mai exact art. 6 şi 8, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate încalcă în mod evident prevederile Convenţiei.
    10. În concluzie, pentru toate aceste argumente, autorul susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 538-542 din Codul de procedură penală, care, consideră acesta, încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2) şi în art. 52 alin. (3).
    11. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă constată că persoana care se consideră vătămată prin actele procurorului nu poate formula o acţiune împotriva statului pentru a solicita repararea prejudiciilor cauzate prin actul de inculpare - rechizitoriul - întrucât cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în cadrul proceselor penale sunt cele stabilite de Codul de procedură penală, fiind excluse alte ipoteze în afara celor care privesc anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare sau cazul privării nelegale de libertate, măsură asupra căreia, în final, se pronunţă tot judecătorul. Prin urmare, deşi art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 consacră răspunderea statului, explicitarea cazurilor şi a condiţiilor în care persoana vătămată poate cere repararea prejudiciului suferit în cursul unui proces penal, exclude practic ipoteza dedusă judecăţii, dar şi cazurile în care procurorul răspunde pentru erorile comise în propria sa activitate, potrivit competenţelor atribuite prin lege.
    Aşa fiind, instanţa apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale numai în măsura în care nu exclud răspunderea procurorului pentru erorile cuprinse în actul de inculpare care, în urma cercetării judecătoreşti, a fost apreciat nefondat prin hotărârea de achitare definitivă.

    12. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004: „Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.“;
    – Art. 538-542 din Codul de procedură penală sunt cuprinse în capitolul VI - Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri din titlul IV - Proceduri speciale din Partea specială a Codului de procedură penală. Dispoziţiile procedurale au ca obiect Dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, Felul şi întinderea reparaţiei, Acţiunea pentru repararea pagubei, respectiv Acţiunea în regres.

    16. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 303/2004 au fost modificate prin art. I pct. 151 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, însă având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 242/2018.
    17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalităţii în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că pretinsa neconstituţionalitate vizează faptul că prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004 şi cele procedural penale referitoare la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, cu care se coroborează, se referă numai la erori judiciare concretizate în condamnarea urmată de achitare după rejudecare, ceea ce echivalează cu imposibilitatea tragerii la răspundere a procurorului pentru întocmirea greşită a actului de inculpare şi de trimitere în judecată.
    19. Curtea constată că prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, instanţa constatând constituţionalitatea lor. În acest sens este Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 11 iunie 2015. Analizând susţinerile autorului excepţiei, Curtea a constatat că „din perspectiva reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, legiuitorul a distins după cum acestea sunt o consecinţă a existenţei erorii în procese penale sau în alte procese; în ce priveşte eroarea judiciară din procesele penale, dispoziţiile legale criticate - art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 - au făcut trimitere la dispoziţiile din Codul de procedură penală, iar în ce priveşte eroarea judiciară ce a izvorât din alte procese; aceleaşi norme - art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 - au instituit dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciului după ce în prealabil a fost pronunţată o hotărâre definitivă (penală sau disciplinară) împotriva judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecării procesului cu condiţia ca aceasta să fi fost de natură să determine eroarea. Este firesc să fie aşa, deoarece numai în procesele penale eroarea judiciară reprezintă o evidenţă în măsura în care, după condamnarea definitivă prin hotărâre, s-a pronunţat o nouă hotărâre definitivă de achitare“.
    20. În cazul de faţă, ca, de altfel, şi în cazul soluţionat prin Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2015, nemulţumirea autorului excepţiei izvorăşte dintr-o cauză în care un procuror a emis un rechizitoriu care nu s-a fundamentat pe fapte care să întrunească elementele constitutive ale vreunor infracţiuni. Pentru a fi pusă în discuţie o eventuală reparare de prejudicii, ar trebui să existe o eroare judiciară în materie penală. Or, eroarea judiciară constă, potrivit dispoziţiilor art. 536 din Codul de procedură penală, într-o condamnare definitivă şi pentru care, în urma rejudecării, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. Prin urmare, nu poate fi pus semnul egalităţii între un rechizitoriu care doar dispune trimiterea în judecată şi o hotărâre definitivă de condamnare, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“, prezumţie care nu poate fi înlăturată de existenţa unui act de trimitere în judecată, care, de altfel, poate fi supus cenzurii, partea interesată având posibilitatea „de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă“ (a se vedea Decizia nr. 412 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 3 iunie 2011).
    21. Cu toate acestea, Curtea a constatat că „poate exista o eroare judiciară, dar nu fundamentată pe tipul de eroare din procesele penale, ci pe tipul de eroare ce izvorăşte din alte procese. Astfel, în măsura în care un procuror îşi exercită atribuţiile specifice cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, acesta poate fi răspunzător disciplinar în condiţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004“, putând fi sesizată Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât, potrivit art. 99^1 din aceeaşi lege, „există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane“ şi „există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual“. Prin urmare, în acord cu dispoziţiile art. 134 alin. (2) din Constituţie, competenţa de a se pronunţa în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor şi de a identifica în concret existenţa unei erori judiciare în alte cauze decât cele penale revine în exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii, care, în astfel de situaţii, îndeplineşte rol de instanţă de judecată, Curţii Constituţionale nefiindu-i atribuită o astfel de posibilitate. Totodată, Curtea a reţinut că „în măsura în care, în exercitarea atribuţiilor specifice, un magistrat săvârşeşte o infracţiune, atunci hotărârea penală de condamnare a acestuia poate constitui temei al acţiunii directe împotriva statului pentru prejudiciile cauzate unei persoane prin acea faptă dacă s-a stabilit că fapta comisă a fost de natură să determine o eroare judiciară. Prin urmare, şi acest tip de fapte generatoare de prejudicii poate intra sub incidenţa erorii judiciare, fiind vorba aşadar de răspunderea statului în condiţiile instituite de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, iar identificarea erorii judiciare în astfel de situaţii reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de drept comun, ţinând de specificitatea fiecărui caz în parte“.
    22. În concluzie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, „deoarece, pe de o parte, situaţia juridică a cetăţenilor care au fost vătămaţi printr-o eroare judiciară nu este identică cu cea a celor care au fost vătămaţi de conduita magistraţilor în alte cazuri decât cele la care se referă art. 96 din Legea nr. 303/2004 şi, pe de altă parte, spre deosebire de faptele ilicite cauzatoare de prejudicii săvârşite de alţi cetăţeni (de exemplu, răspunderea medicului pentru culpa medicală) care pot fi chemaţi direct în judecată, pentru magistraţi, Constituţia, şi nu legea, consacrând principiul răspunderii directe a statului, a instituit cu titlu de excepţie răspunderea subsidiară a acestora“.
    23. Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 132 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, sens în care toate actele întocmite de aceştia, în funcţie de faza procesuală în care au fost emise, sunt supuse cenzurii procurorului ierarhic superior ori instanţelor judecătoreşti stabilite de lege care, în acord cu art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, alături de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înfăptuiesc justiţia.
    24. În aceeaşi Decizie nr. 263 din 23 aprilie 2015, Curtea a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea noţiunii de eroare judiciară consacrată de art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, care „relevă faptul că aceasta este, ca regulă generală, asociată materiei penale şi decurge din ideea de eroare de fapt săvârşită de instanţa care, fiind chemată să se pronunţe asupra temeiului unei acuzaţii penale, pronunţă condamnarea unei persoane nevinovate. Referindu-se la noţiunea de «eroare judiciară», instanţa europeană a statuat că simpla considerare a faptului că investigaţia în cazul reclamantului era «incompletă şi părtinitoare» nu poate prin ea însăşi, în absenţa erorilor judiciare sau a unor încălcări serioase a procedurilor judecătoreşti, a unor abuzuri de putere ori a unor erori evidente în aplicarea dreptului material sau a oricărui alt motiv important ce rezultă din interesul justiţiei, să indice prezenţa unei erori judiciare în procedura anterioară. De aceea, s-a statuat că ceea ce prevalează cu privire la eroarea judiciară comisă de către instanţele inferioare, adică greşelile din administrarea justiţiei, constă în imposibilitatea neutralizării sau corectării sale în alt fel (a se vedea Hotărârea din 21 iunie 2011, pronunţată în Cauza Giuran împotriva României, paragrafele 32, 40)“. Mai mult, Curtea a invocat şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, referindu-se la principiul răspunderii statului cu privire la încălcarea normelor Uniunii Europene prin hotărâri judecătoreşti, a statuat că persoanele particulare trebuie să aibă posibilitatea de a obţine în faţa unei instanţe naţionale repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor lor în urma unei hotărâri, cu condiţia ca aceasta să fie pronunţată în faţa unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie, iar încălcarea să fie suficient de gravă. Această din urmă condiţie se apreciază în funcţie de nivelul de claritate şi precizie al normei, de caracterul intenţionat al încălcării şi de împrejurarea că eroarea nu poate fi scuzabilă (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2003, Cauza C-224/01 - Kobler împotriva Austriei, paragrafele 36, 51, 53 şi 55). Or, Curtea Constituţională a observat că în condiţiile în care întocmirea nelegală a unui rechizitoriu putea fi neutralizată de către instanţele de judecată competente să se pronunţe asupra dezlegării pricinii, fapt care, de altfel, s-a întâmplat, „nu poate fi pusă în discuţie existenţa unei hotărâri judecătoreşti vătămătoare“.
    25. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea urmând să respingă excepţia ca neîntemeiată.
    26. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Daniel Drulă în Dosarul nr. 2.910/63/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016