Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Gabriela Cristina Militaru în Dosarul nr. 1.554/187/2017 al Judecătoriei Beiuş. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.651D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 281 din 8 mai 2014 şi Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.554/187/2017 al Judecătoriei Beiuş, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gabriela Cristina Militaru într-o cauză civilă având ca obiect plângerea contravenţională formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prin reglementarea criticată se instituie o competenţă teritorială exclusivă de soluţionare a plângerii contravenţionale îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost constatată fapta. Această situaţie aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, creând un obstacol considerabil în cazul cetăţenilor care nu locuiesc în raza teritorială unde s-a produs fapta, împrejurare ce este de natură să genereze cheltuieli financiare considerabile ca urmare a deplasării la sediul instanţei competente să soluţioneze plângerea contravenţională. 6. Susţine, de asemenea, că reglementarea criticată se abate de la legislaţia contenciosului administrativ, care prevede posibilitatea alegerii instanţei competente de către persoana contestatoare, astfel încât, procesul-verbal de constatare fiind un act administrativ, întocmit de un agent al unei instituţii aflat în exerciţiul funcţiunii, plângerea formulată împotriva acestui act administrativ având un caracter contencios, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată, totodată, că dispoziţiile Legii nr. 554/2004 stabilesc competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva actelor administrative în sarcina secţiilor de contencios-administrativ ale tribunalelor (pentru actele administrative locale) sau ale curţilor de apel (pentru actele administrative centrale), excluzând competenţa judecătoriilor. Având în vedere posibilitatea legală de alegere a competenţei, stabilită prin Legea nr. 554/2004, aceasta arată că atât prevederile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cât şi cele ale art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 aduc atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, limitând competenţa de soluţionare pentru un litigiu de contencios administrativ la o singură instanţă. 7. În fine, apreciază că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, deopotrivă competente, deoarece limitează competenţa, în mod injust, la o singură instanţă, respectiv judecătoria în raza căreia s-a produs fapta. 8. Judecătoria Beiuş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este neîntemeiată. În acest sens, instanţa de judecată arată, în esenţă, că reglementarea competenţei teritoriale a instanţei în cazul plângerilor contravenţionale nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie, ci are menirea de a da expresie dreptului la un proces echitabil prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. 9. De asemenea apreciază că nu se poate vorbi nici despre producerea vreunei discriminări în privinţa petenţilor domiciliaţi în altă circumscripţie teritorială decât cea în care se află situat locul în care a fost săvârşită/constatată contravenţia, reglementarea criticată fiind aplicabilă tuturor persoanelor sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionalitate, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 131 din 13 martie 2014 şi Decizia nr. 160 din 12 martie 2013. 12. Avocatul Poporului învederează faptul că şi-a mai exprimat punctul de vedere asupra prevederilor legale criticate în sensul constituţionalităţii acestora, acesta fiind reţinut, spre exemplu, în deciziile Curţii Constituţionale nr. 131 din 13 martie 2014 şi nr. 281 din 8 mai 2014, punct de vedere pe care îl menţine şi în prezenta cauză. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, şi cele ale art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea criticilor formulate în susţinerea excepţiei, Curtea constată că, atât în ceea ce priveşte art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi cu privire la art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sunt criticate numai prevederile alin. (1) ale acestor texte legale. Aşa fiind, prevederile criticate, asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa, au următorul cuprins: - Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.“; – Art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“ 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, şi celor ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai făcut obiect al controlului Curţii Constituţionale, din perspectiva unor critici similare, prilej cu care Curtea a statuat în sensul conformităţii acestora cu Legea fundamentală. 18. În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 131 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 12 mai 2014, Decizia nr. 281 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, Decizia nr. 125 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din data de 13 mai 2015, şi Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017, prin care Curtea a reţinut că reglementarea criticată nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. 19. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a statuat că norma legală criticată nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se constată încălcări ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Totodată, Curtea a statuat că stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, respectiv cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 20. Prin Decizia nr. 281 din 8 mai 2014, paragraful 18, precitată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prevederile acesteia se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care, la art. 47, face trimitere, la rândul său, la prevederile Codului penal ori la cele ale Codului de procedură civilă, după caz. Or, prevederile art. 183 alin. (1) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poştă a actelor de procedură, şi o serie de garanţii ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă modificările sau completările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Aşadar, chiar dacă art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie competenţa teritorială exclusivă a instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării faptei contravenţionale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar şi nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situaţii, legiuitorul a reglementat modalităţi alternative care să garanteze exercitarea efectivă şi deplină a drepturilor materiale şi procesuale ale oricărei persoane care doreşte să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. 21. Referitor la prevederile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în jurisprudenţa citată, Curtea a constatat că acestea nu îngrădesc dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti, exprimând chiar o aplicare a principiului specialia generalibus derogant. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale. 22. Din perspectiva dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) Constituţie, prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a constatat că aceste norme constituţionale „conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanţei pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică. Or, în cauza de faţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravenţional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăseşte printre cele strict şi limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie, în privinţa cărora legiferarea are loc numai prin lege organică“. 23. În acelaşi context, prin Decizia nr. 726 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 16 iulie 2008, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate creează o discriminare nejustificată, deoarece plângerile împotriva anumitor acte administrative se soluţionează potrivit Legii nr. 554/2004, iar cele formulate împotriva proceselor-verbale contravenţionale, tot acte administrative, se soluţionează potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea a constatat că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai reţinut cu acelaşi prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată şi responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia susţinută de autoarea excepţiei că soluţionarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin Legea nr. 554/2004. 24. În fine, cu privire la susţinerile autoarei excepţiei potrivit cărora reglementarea criticată contravine dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură civilă (care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, deopotrivă competente), deoarece limitează competenţa, în mod injust, la o singură instanţă, respectiv judecătoria în raza căreia s-a produs fapta, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu normele constituţionale, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Cristina Militaru în Dosarul nr. 1.554/187/2017 al Judecătoriei Beiuş şi constată că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Beiuş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
