Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 275 din 4 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 275 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 755 din 19 august 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Bras - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 32.802/3/2015/a129 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 121D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 32.802/3/2015/a129, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Bras - S.R.L. din Iaşi într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că termenul de 7 zile în care poate fi formulat apelul împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic, în condiţiile în care acestea nu sunt comunicate, ci numai publicate în Buletinul procedurilor de insolvenţă, nu îndeplineşte exigenţele caracterului echitabil al procesului în componenta privind accesul la justiţie. Reducerea acestui termen în raport cu reglementările anterioare, precum şi faţă de termenul de drept comun reprezintă o limitare artificială a accesului la justiţie, care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Se apreciază că, deşi există jurisprudenţă în această materie, se impune un reviriment bazat pe argumentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 în ceea ce priveşte marja de apreciere a legiuitorului în configurarea căilor extraordinare de atac.
    6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(2) Termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel.“
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica raportată la art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că accesul liber la justiţie implică între altele adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006), astfel încât să fie reglementată respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil.
    13. De asemenea, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35).
    14. Or, regimul juridic al procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, reprezentat de Legea nr. 85/2014, cuprinde în titlul II: Procedura insolvenţei, capitolul I: Dispoziţii comune, secţiunea a 2-a: Organele care aplică procedura […] - printre care se regăsesc şi instanţele de judecată, art. 40-44, şi aspecte care transpun principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil în această materie a insolvenţei.
    15. În consonanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut cu titlu de principiu că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), prevederile Legii nr. 85/2014 stabilesc accesul la justiţie pentru toate procedurile prevăzute de capitolul din care fac parte dispoziţiile criticate şi care sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării instanţei, iar dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de legea criticată/analizată [art. 41 din Legea nr. 85/2014].
    16. În acest context sunt prevăzute şi căi de atac, Curtea de apel fiind instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic [art. 43 alin. (1)], iar potrivit prevederilor criticate în prezenta cauză, respectiv art. 43 alin. (2), termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, dacă prin lege nu se prevede altfel. Astfel, spre deosebire de dreptul comun, unde, potrivit art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, în procedura insolvenţei, termenul de apel este de 7 zile, iar apelul va fi judecat de complete specializate, de urgenţă. Aşadar, potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, apelul se judecă potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, cu următoarele derogări: termenul pentru depunerea întâmpinării este de maximum 10 zile de la comunicarea cererii şi a motivelor de apel, răspunsul la întâmpinare nu este obligatoriu, iar judecătorul-sindic fixează, prin rezoluţie, în termen de maximum 3 zile de la data depunerii întâmpinării, primul termen de judecată, care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezoluţiei.
    17. În ceea ce priveşte citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că acestea îşi găsesc justificarea în specificul acestei proceduri, care presupune un număr foarte mare de părţi şi o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfăşurarea procedurii. Acestea constituie o măsură specială prin care se asigură soluţionarea cu celeritate a cauzelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 367 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2009, Decizia nr. 1.436 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 16 decembrie 2009, Decizia nr. 1.453 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2012).
    18. Or, tocmai caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, astfel cum este şi termenul de 7 zile în care se poate formula apelul în materia insolvenţei. Aceste norme de procedură stabilite prin Legea nr. 85/2014 sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126, în virtutea cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Prin urmare, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situaţii specifice, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri principiului egalităţii sau al discriminării în ceea ce priveşte accesul la justiţie sau dreptul la un proces echitabil reglementat de normele legale în materie de insolvenţă în raport cu cele de drept comun reprezentate de Codul de procedură civilă.
    19. Referitor la termenele procedurale, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, respectiv pentru a instaura un climat de ordine (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013), fiind expresia principiului celerităţii judecării procedurilor specifice insolvenţei.
    20. De altfel, procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă, în acord cu scopul şi cu principiile ce guvernează această procedură, spre exemplu, asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri; asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang; asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură; recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile.
    21. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea reţine că prin decizia menţionată a constatat neconstituţionalitatea unei soluţii legislative care condiţiona accesul la calea extraordinară a recursului de un anumit cuantum al cererii evaluabile în bani. Or, coordonatele criticii de neconstituţionalitate formulate în cauza de faţă sunt diferite, acestea vizând, pe de o parte, o cale ordinară de atac, iar, pe de altă parte, aspecte ce ţin de comunicarea hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic şi de termenul scurt de exercitare a apelului împotriva acestora. În consecinţă, considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 nu pot fi aplicate în cauza de faţă.
    22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Bras - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 32.802/3/2015/a129 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016