Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află examinarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de acţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Colegiul de conducere, şi-a arogat atribuţia de legiferare în materia legii organice în ceea ce priveşte modul de constituire şi compunere a completurilor de 3 judecători din cadrul Secţiei penale, cu încălcarea competenţei constituţionale a Parlamentului, cerere formulată de preşedintele Senatului. 2. Cererea fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.592 din 6 noiembrie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.942E/2019. 3. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2019, în prezenţa doamnei Corina Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Acestea au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru data de 22 ianuarie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Cu Adresa nr. I3014 din 6 noiembrie 2019, preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, conflict generat de acţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Colegiul de conducere, şi-a arogat atribuţia de legiferare în materia legii organice în ceea ce priveşte modul de constituire şi compunere a completurilor de 3 judecători din cadrul Secţiei penale, cu încălcarea competenţei constituţionale a Parlamentului. 5. Totodată, se solicită Curţii Constituţionale dispunerea măsurilor necesare şi utile pentru restabilirea ordinii constituţionale între autorităţile statului. 6. Prin cererea formulată, se arată că aceasta priveşte un litigiu cu caracter juridic şi de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât se pune problema încălcării limitelor de competenţă ale acestora, generat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin adoptarea Regulamentului Colegiului de conducere prin care îşi conferă atribuţia şi competenţa de a desemna completurile de judecată de 3 judecători, în contextul în care, potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. l) coroborat cu art. 126 alin. (4) din Constituţie, desemnarea completurilor de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie efectuată de Parlament, prin lege organică. 7. Cu privire la fondul cererii formulate, se arată că art. 19 lit. a^1) şi art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, act administrativ unilateral cu caracter normativ, prevăd că aprobarea compunerii completurilor de 3 judecători se realizează de Colegiul de conducere, iar preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completurile de judecată din cadrul secţiilor, în condiţiile în care Legea nr. 304/2004 nu cuprinde nicio atribuţie a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aproba compunerea completurilor de 3 judecători din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu reglementează modalitatea concretă de compunere/ formare a acestor completuri. Prin urmare, dispoziţiile regulamentare antereferite nu au corespondent în Legea nr. 304/2004, adăugând la aceasta, ceea ce duce la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. l) şi art. 126 alin. (4) din Constituţie. 8. Se arată că aceste dispoziţii regulamentare acordă preşedinţilor de secţii şi Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie putere discreţionară în determinarea compunerii completurilor de 3 judecători, deşi toate aspectele în legătură cu organizarea şi compunerea secţiilor, a secţiilor unite şi a completurilor de judecată trebuie reglementate prin lege organică. Se ajunge la situaţia în care modul de compunere a completurilor de judecată să fie reglementat printr-un act administrativ, iar emiterea acestuia să fie realizată chiar de conducerea instanţei. Se arată că normele de compunere a instanţelor ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate şi stabilitate; or, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a emis hotărâri de stabilire a completurilor, determină o stare de incertitudine juridică, întrucât actele cu caracter infralegal sunt supuse unor schimbări frecvente în timp. 9. Compunerea completurilor, constând în desemnarea nominală a judecătorilor care urmează să formeze un complet, este o problemă de natură jurisdicţională ce ţine de însăşi săvârşirea actului de justiţie şi, prin urmare, trebuie realizată printr-o procedură legală menită să asigure independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Se arată că, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a stabilit, făcând referire la completurile de 5 judecători, că prezumţia de imparţialitate a instanţei este înlăturată dacă se constată că membrii completului nu au fost desemnaţi prin tragere la sorţi, aleatoriu în şedinţă publică. Or, dreptul la un proces echitabil are la bază exact aceste două caracteristici esenţiale, imparţialitatea şi independenţa instanţei, iar lipsa reglementărilor referitoare la compunerea instanţei şi stabilirea completurilor de 3 judecători chiar de către conducerea acesteia atrage, în mod cert, o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanţele să nu fie independente sau imparţiale. Cu privire la independenţa şi imparţialitatea obiectivă a instanţei judecătoreşti, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 179-183, 186-188 şi 190. 10. Se subliniază că, în lipsa unui mecanism procedural care să reglementeze în vreun fel o modalitate şi o procedură de constituire a completurilor de 3 judecători, aceştia fiind numiţi în mod unilateral şi arbitrar de preşedinţii de secţii şi aprobaţi de conducerea instanţei, temerile privind imparţialitatea obiectivă a instanţei apar total justificate. Se menţionează că o serie de instanţe judecătoreşti au sesizat deja Curtea Constituţională, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la compunerea completurilor de 3 judecători, la cererea părţilor aflate în proces, care au solicitat acest demers legal. Se precizează că textele regulamentare antereferite nu reprezintă o garanţie aferentă imparţialităţii obiective a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil. Se menţionează că între aceste garanţii se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât şi al compunerii completului de judecată instituit prin lege, sistem care, însă, nu se aplică desemnării membrilor completurilor de 3 judecători. Cu referire la faptul că desemnarea aleatorie a membrului completului de judecată reprezintă o garanţie a imparţialităţii instanţei, se face trimitere la Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018. 11. În acest context, lipsa reglementării unei compuneri aleatorii a completurilor de 3 judecători şi determinarea acestora prin hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedinţilor de secţii, emise în baza art. 19 lit. a^1) şi art. 32 alin. (1) din Regulament, apare ca fiind în gravă contradicţie cu principiul imparţialităţii şi independenţei instanţei şi, în consecinţă, cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, se arată că aceste prevederi regulamentare instituie un regim diferenţiat şi discriminatoriu în ceea ce priveşte modul de compunere a completurilor de 3 judecători faţă de cele de 5 judecători, în sensul că în cadrul acestora din urmă, judecătorii care le compun sunt traşi la sorţi, pe când în cazul celor de 3 judecători, preşedinţii de secţii stabilesc compunerea acestora şi Colegiul de conducere o aprobă. Prin urmare, se ajunge în situaţia ca persoanele judecate de completurile de 5 judecători să beneficieze de un complet compus aleatoriu, respectiv de garanţia unei instanţe imparţiale în sens obiectiv, pe când cele judecate de un complet de 3 judecători - cu atât mai mult cu cât este vorba de o instanţă de control judiciar - să nu beneficieze de aceleaşi garanţii. O atare situaţie este una contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie. Cu privire la egalitatea în drepturi, se fac referiri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi. În consecinţă, se concluzionează în sensul că prevederile infralegale menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), respectiv ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 prin raportare la art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. 12. În temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale părţilor aflate în conflict asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia. 13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită constatarea inexistenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte. 14. Cu privire la modalitatea de constituire şi compunere a completurilor de 3 judecători, se arată că Parlamentul a legiferat, într-o manieră absolut raţională, stabilind în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară aspectele pe care le-a considerat fundamentale şi cu un înalt caracter de generalitate şi delegând stabilirea aspectelor particulare, precum cel asupra căruia poartă prezentul conflict, către acte normative subsecvente legii, adoptate în speţă de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţii de previzibilitate şi accesibilitate. În domeniile în care Constituţia impune ca reglementarea să se facă prin lege, precum domeniile procedurii de judecată şi organizării judiciare, este de necontestat că legea, care este un act normativ esenţialmente cu caracter general, nu poate reglementa expres fiecare aspect particular, ci acest lucru se realizează în toate domeniile şi prin acte subsecvente, de organizare a aplicării legii, prin care se concretizează dispoziţiile cu caracter general din actul normativ principal, respectiv legea, ca act al Parlamentului. 15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe fondul adoptării Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă, nu a exercitat atribuţia de legiferare în materia legii organice, nu a reglementat contra legii şi nu a alterat dispoziţiile legii, prin înlăturarea sau adăugarea unor aspecte rezervate legiuitorului, ci a acţionat strict în limitele delegării legislative acordate chiar de puterea legiuitoare, care conferă Colegiului de conducere dreptul de a adopta Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 16. Se arată că, prin art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, Parlamentul a abilitat, în mod explicit, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aprobe Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să exercite atribuţiile prevăzute în acest act normativ cu caracter administrativ. În cuprinsul legii, Parlamentul a reglementat exclusiv numărul de judecători care formează completurile de judecată ale Secţiei penale şi, în general, ale secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar organizarea executării acestei legi a impus şi impune stabilirea, prin acte subsecvente, a modalităţilor concrete de formare nominală a completurilor de judecată din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Legiuitorul a conferit colegiilor de conducere ale instanţelor judecătoreşti atribuţia de a stabili compunerea completurilor de judecată, cu respectarea cerinţei asigurării continuităţii acestora şi, implicit, a garantării dreptului la un proces echitabil. Procedura tragerii la sorţi sau a desemnării aleatorii a judecătorilor care formează completurile de judecată este instituită explicit şi limitativ de legiuitor în cazul completurilor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ipoteza în care numărul de judecători necesar formării completului de judecată din cadrul unei secţii a instanţei supreme nu se poate asigura şi se impune constituirea completului de judecată cu judecători din cadrul celorlalte secţii, în cazul completurilor pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi în cazul completurilor pentru soluţionarea unor chestiuni de drept. 17. Atribuţiile preşedinţilor de secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în formarea nominală a completurilor de judecată se exercită în marja strictă impusă de cerinţa asigurării continuităţii, ţin seama de rolul conferit preşedinţilor în organizarea activităţii secţiilor şi de garanţiile de independenţă pe care le presupune numirea, de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a preşedinţilor de secţie ai instanţei supreme, nepunând în discuţie garanţiile de imparţialitate în sensul art. 6 din Convenţie. Se mai arată că ar fi afectată solemnitatea legii dacă aceasta ar reglementa circumstanţe individuale care ţin de aspectele organizatorice ale fiecărei instanţe în parte şi care, în optica legiuitorului, au rămas a fi reglementate prin acte administrative ale conducerii instanţelor. Se susţine că Curtea Constituţională a validat o practică administrativă constantă a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia „constituirii şi compunerii completurilor de judecată“ din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Existenţa unui conflict juridic de natură constituţională presupune existenţa unei atitudini reproşabile a autorităţii căreia i se impută poziţionarea în afara cadrului constituţional, iar opţiunea autorităţii legiuitoare de a nu reglementa modalitatea concretă de formare nominală a completurilor de judecată din cadrul secţiilor instanţei supreme, plasând această reglementare în sfera executării Legii nr. 304/2004, în pofida numeroaselor intervenţii legislative pe care Parlamentul le-a realizat, nu poate fi reproşată Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe calea conflictului juridic de natură constituţională. Se învederează faptul că autorul cererii, preşedintele unei Camere a Parlamentului, reclamă, de fapt, nu o culpă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci o eventuală culpă a legiuitorului însuşi, materializată în omisiunea acestuia de a legifera expres, iar nu prin delegare legislativă în favoarea Regulamentului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 18. În dezvoltarea celor de mai sus, se arată că art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004 a stabilit competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a exercita şi alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar art. 31 alin. (1) din lege a reglementat exclusiv numărul de judecători care formează completul de judecată. Trasând o linie directoare, Parlamentul a concretizat, în cuprinsul art. 52 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2004, o viziune unitară cu privire la forul abilitat de autoritatea legiuitoare să stabilească la nivelul instanţelor judecătoreşti compunerea completurilor de judecată, şi anume colegiul de conducere. În condiţiile în care organizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu formează obiectul de reglementare al unei legi organice distincte, ci este integrată în legea organică privind organizarea judiciară, Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul strict al organizării executării art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi respectând pe deplin viziunea unitară a legiuitorului reflectată în art. 52 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2004, a prevăzut în art. 19 lit. a^1) atribuţia Colegiului de conducere de a aproba compunerea completurilor din cadrul secţiilor instanţei supreme, iar în art. 32 alin. (1), atribuţiile preşedinţilor de secţii de a stabili judecătorii care compun completurile de judecată din cadrul secţiilor, de a transmite spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completurilor de judecată în cadrul secţiilor şi de a programa şedinţele acestora. Se menţionează că o reglementare similară se regăseşte şi în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015. 19. Se subliniază că, în condiţiile în care Legea nr. 304/2004 reglementează exclusiv numărul judecătorilor care formează completurile de judecată ale secţiilor instanţei supreme, organizarea executării legii antereferite reclamă stabilirea modalităţii concrete de formare nominală a acestora. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Colegiul de conducere, nu a exercitat atribuţia de legiferare în materia legii organice, ci a exercitat atribuţia de organizare a executării Legii nr. 304/2004, ca lege organică, cu respectarea strictă a dispoziţiilor acesteia. Cu privire la organizarea executării legii, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 567 din 20 septembrie 2018, paragraful 31. 20. Se susţine că, prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, Curtea Constituţională a validat o hotărâre a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume Hotărârea nr. 14 din 23 ianuarie 2019. Această hotărâre priveşte „constituirea şi compunerea completurilor de judecată“ ale Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se întemeiază pe dispoziţiile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se arată că, prin dispozitivul deciziei antereferite, Curtea Constituţională a stabilit validitatea „constituirii şi compunerii“ completurilor de judecată ale Secţiei penale, realizată prin Hotărârea nr. 14 din 23 ianuarie 2019, precum şi că această hotărâre se situează în cadrul constituţional. Atât din dispozitivul, cât şi din considerentele Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 [paragrafele 147, 159 şi 160] rezultă că instanţa constituţională a considerat că hotărârea dată de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este actul administrativ prin care se dă efect legii în ceea ce priveşte compunerea completurilor de 3 judecători, asigurând validitatea acestora, ceea ce realizează efectivitatea dispoziţiei legii. În consecinţă, se apreciază că preşedintele Senatului, susţinând că aprobarea prin hotărâre dată de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a compunerii completurilor de judecată din cadrul Secţiei penale ar genera un conflict juridic de natură constituţională, intră în contradicţie cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019. 21. Referitor la procedura tragerii la sorţi sau a desemnării aleatorii a judecătorilor care formează completurile de judecată, se arată că aceasta este aplicabilă exclusiv în cazurile prevăzute limitativ de legiuitor, iar nu şi în cazul completurilor de judecată din cadrul secţiilor instanţei supreme sau, în general, al completurilor de judecată din cadrul instanţelor judecătoreşti. Aşadar, legiuitorul a instituit limitativ procedura tragerii la sorţi sau a desemnării aleatorii a judecătorilor care formează completurile de judecată, astfel încât o asemenea procedură este inaplicabilă completurilor de judecată de la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procedura tragerii la sorţi este reglementată în situaţii care implică selectarea unui număr limitat de judecători din totalul judecătorilor unei secţii sau din totalul judecătorilor mai multor secţii, iar nu în situaţii care implică includerea tuturor judecătorilor în completurile de judecată. Coexistenţa a două modalităţi de desemnare a judecătorilor care compun completurile de judecată, şi anume prin tragere la sorţi şi prin hotărârea colegiilor de conducere ale instanţei supreme şi curţilor de apel, realizează un echilibru în judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Aceste modalităţi de desemnare a judecătorilor la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie corespund exigenţei criteriului de instanţă „instituită de lege“, în accepţiunea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, asigurând realizarea unui act de justiţie independent, imparţial, într-un termen rezonabil, dar şi cu respectarea principiului continuităţii completului de judecată. 22. Se arată că Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 se cantonează numai în privinţa completurilor de 5 judecători, iar în absenţa unei reglementări legale şi în contextul în care însăşi Curtea Constituţională a limitat efectele deciziei sale la completurile de 5 judecători, nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici instanţele judecătoreşti nu au un temei legal, în baza căruia să aplice procedura tragerii la sorţi în cazul completurilor de judecată din cadrul secţiilor. 23. Se subliniază că nici Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 şi nici Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 nu pun în discuţie legalitatea şi constituţionalitatea reglementării modalităţii concrete de formare nominală a completurilor de judecată din cadrul secţiilor instanţei supreme prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu pun în discuţie nici includerea acestei reglementări într-un act administrativ cu caracter normativ, adoptat în temeiul Legii nr. 304/2004. 24. Atribuţiile preşedinţilor de secţie reglementate la art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă se integrează în sfera atribuţiilor subsumate rolului preşedinţilor de a organiza activitatea secţiilor şi se realizează conform cerinţei asigurării continuităţii completurilor de judecată stabilite prin art. 11 şi art. 52 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2004, cerinţă ridicată la rang de principiu, alături de distribuirea aleatorie a dosarelor. Aceste atribuţii nu se realizează arbitrar, ci în marja strictă impusă de asigurarea continuităţii completurilor de judecată din cadrul secţiilor instanţei supreme, inclusiv a continuităţii completurilor de judecată din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 25. Atribuţiile preşedinţilor de secţie în formarea nominală a completurilor de judecată sunt fireşti, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, preşedintele organizează, îndrumă şi controlează activitatea secţiei, răspunzând de buna desfăşurare a activităţii de judecată a secţiei pe care o conduce. În îndeplinirea acestor atribuţii, preşedintele secţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere, pe de o parte, asigurarea continuităţii completului de judecată, iar, pe de altă parte, criterii ce ţin de eficientizarea şi echilibrarea activităţii în cadrul secţiei pentru realizarea unei justiţii de calitate. Spre exemplu, la promovarea unor noi colegi judecători se poate propune ca aceştia să fie incluşi în completurile existente alături de judecători cu vechime, în vederea însuşirii practicilor judecătoreşti şi administrative ale secţiei respective. În acest sens, se face referire la Avizul nr. 6(2004) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni asupra procesului echitabil într-un termen rezonabil şi rolul judecătorilor în acest proces, luând în considerare mijloacele alternative a disputelor, pct. 63, care prevede: „Utilizarea completurilor poate compensa lipsa de experienţă din partea membrilor individuali. Aceasta asigură respectarea calităţii şi transferul de experienţă către judecătorii mai tineri. Pot fi dificil de abandonat aceste sisteme în care un judecător tânăr sau o persoană care nu este de profesie ar constitui, astfel, singurul membru al unui tribunal de prima instanţă“. 26. Se arată că atribuţiile preşedinţilor de secţie în formarea nominală a completurilor de judecată ţin seama nu numai de rolul acestora în organizarea activităţii secţiilor, ci şi de garanţiile de independenţă pe care le presupune numirea preşedinţilor de secţie de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Nici atribuţiile preşedinţilor de secţie, nici cele ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniul compunerii completurilor de judecată care nu implică procedura tragerii la sorţi nu pun în discuţie garanţiile de imparţialitate în sensul art. 6 din Convenţie. Cu privire la noţiunea de imparţialitate se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15 septembrie 2015, pronunţată în Cauza Tsanova-Gecheva împotriva Bulgariei, paragrafele 106 şi 108, şi se concluzionează în sensul că desemnarea aleatorie a judecătorilor, inclusiv prin tragere la sorţi, nu constituie, în viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, o exigenţă a imparţialităţii consacrate în art. 6 din Convenţie. 27. Se mai arată că, în urma consultării instanţelor supreme din spaţiul european prin intermediul chestionarului adresat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Reţelei preşedinţilor Curţilor supreme de justiţie din Uniunea Europeană la data de 9 ianuarie 2019, majoritatea curţilor supreme au indicat că desemnarea membrilor completurilor de judecată se realizează de către preşedintele instanţei sau al secţiei, în cadrul unor acte adoptate în conformitate cu normele legale specifice organizării şi funcţionării sistemului judiciar al fiecărei ţări ori de către diferitele organe colective de conducere constituite la nivelul instanţelor supreme. Aşadar, modalitatea concretă de formare nominală a completurilor de judecată la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv la cea penală, este concordantă cu modelul european majoritar de desemnare a membrilor completurilor de judecată de la nivelul instanţelor supreme din Uniunea Europeană. 28. În succesiunea reglementărilor legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 304/2004, nici Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 nu prevedea modalitatea concretă de formare nominală a completurilor de judecată ale instanţei supreme. În măsura în care, aşa cum rezultă cu claritate din cererea de soluţionare a conflictului juridic de natura constituţională şi din succesiunea actelor normative adoptate de Parlament privind instanţa supremă, legiuitorul nu a reglementat modalitatea concretă de formare nominală a completurilor de judecată, omisiunea de reglementare este imputabilă exclusiv Parlamentului, iar nu Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care avea şi are obligaţia de a organiza executarea legii, indiferent de calitatea legii adoptate de Parlament. În aceste condiţii, este greu de admis că poate fi circumscrisă conceptului de „colaborare loială între autorităţile statului“ conduita preşedintelui unei Camere a Parlamentului - for legislativ care timp de aproape trei decenii a stabilit numai numărul judecătorilor care formează completurile de judecată din cadrul secţiilor instanţei supreme - de a sesiza Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională şi de a imputa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că şi-a îndeplinit obligaţia de a organiza executarea legii, indiferent de caracterul pretins lacunar al acesteia, susţinut în cererea preşedintelui Senatului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a înfăptui justiţia, ca serviciu public, neîntrerupt, indiferent de calitatea legii, şi nu poate bloca realizarea acestui serviciu public ori de câte ori Parlamentul nu şi-ar îndeplini obligaţia de a legifera la nivelul de calitate la care face referire preşedintele Senatului. Cu privire la cooperarea loială între autorităţile şi instituţiile publice se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 504 din 18 septembrie 2019, paragraful 136. 29. Se mai arată că, prin cererea formulată, preşedintele Senatului solicită, în realitate, Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra legalităţii art. 19 lit. a^1) şi art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Invocându-se Deciziile Curţii Constituţionale nr. 567 din 20 septembrie 2018, paragraful 35, şi nr. 259 din 24 aprilie 2018, paragraful 15, se arată că realizarea controlului de legalitate a actelor administrative normative ţine de competenţa instanţelor de contencios administrativ, iar cererea preşedintelui Senatului de realizare a unui asemenea control nu poate fi calificată ca fiind o veritabilă cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională. 30. Preşedintele Senatului arată că singura menţiune privind completurile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care judecă în materie penală apelurile pronunţate în primă instanţă de curţi de apel, este cuprinsă în art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, lege organică emisă în conformitate cu art. 126 alin. (4) şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. Art. 31 alin. (1) lit. c) utilizează sintagmele „se compun“, respectiv „este format din“, fără, însă, a reglementa modalitatea/procedura concretă de compunere/ formare a completurilor de judecată şi, cu atât mai mult, fără a da vreo competenţă în acest sens preşedinţilor de secţii şi, după caz, colegiului de conducere. 31. Or, la nivel infralegal, potrivit dispoziţiilor art. 19 lit. a^1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă compunerea completurilor din cadrul secţiilor. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din regulamentul antereferit, preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completurile de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completurilor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora. Noţiunea de „compunere“ a instanţei utilizată de art. 126 alin. (4) din Constituţia României este o noţiune constituţională autonomă, ce nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 177. Prin urmare, nu numai regulile generale de organizare ale instanţei supreme trebuie reglementate prin lege organică, ci toate aspectele în legătură cu organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite şi a completurilor de judecată. 32. Se arată că afirmaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia „nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 şi nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019 nu pun în discuţie legalitatea şi constituţionalitatea reglementării modalităţii concrete de formare nominală a completurilor de judecată din cadrul secţiilor instanţei supreme prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu pun în discuţie includerea acestei reglementări într-un act administrativ cu caracter normativ, adoptat în temeiul Legii nr. 304/2004“, este una eronată, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, paragrafele 115, 118, 136, 164 şi 165. Mai mult, chiar dacă Parlamentul ar fi omis să reglementeze aceste aspecte în cuprinsul legii organice, acesta nu este un argument pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îşi aroge atribuţii care aparţin exclusiv Parlamentului sau Guvernului. Se invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, paragrafele 129 şi 166. 33. Se mai arată că afirmaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, „trasând linia directoare în vederea organizării executării Legii nr. 304/2004, legiuitorul a conferit colegiilor de conducere ale instanţelor judecătoreşti, prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2004, atribuţia de a stabili compunerea completurilor de judecată, cu respectarea cerinţei asigurării continuităţii acestora, şi implicit a garantării dreptului la un proces echitabil“, denotă o lipsă de înţelegere a regulii interpretării sistematice a actului normativ, în condiţiile în care dispoziţiile art. 52 sunt cuprinse în secţiunea a 3-a „Completurile de judecată“ din cadrul capitolului II „Curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile“ din Legea nr. 304/2004 şi nu se aplică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 34. Faţă de cele arătate, se solicită constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de acţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Colegiul de conducere, şi-a arogat atribuţia de legiferare în materia legii organice în ceea ce priveşte modul de constituire şi compunere a completurilor de trei judecători din cadrul Secţiei penale, cu încălcarea competenţei constituţionale a Parlamentului. 35. Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul său de vedere asupra cererii formulate. CURTEA, examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, înscrisurile depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: (1) Admisibilitatea cererii formulate de către preşedintele Senatului 36. Sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, se constată că preşedintele Senatului este titular al acestui drept, conform art. 146 lit. e) din Constituţie. În cauza de faţă, Curtea constată că preşedintele Senatului este un subiect de drept care are competenţa ca, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie, să formuleze cereri cu privire la soluţionarea unor conflicte juridice de natură constituţională, fiind, în acelaşi timp, şi parte în cadrul conflictului juridic de natură constituţională cu care a sesizat Curtea Constituţională. În consecinţă, condiţia de admisibilitate referitoare la titularul cererii este îndeplinită. 37. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 55], autorităţile publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti [Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58], respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii [Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008]. De asemenea, pot fi părţi în conflictul juridic de natură constituţională prim-ministrul sau ministrul justiţiei atunci când îşi exercită o atribuţie proprie, Ministerul Justiţiei sau chiar prefectul [Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragrafele 57 şi 62]. În cauză, pretinsul conflict juridic de natură constituţională poartă între două autorităţi publice consacrate expres în Constituţie, respectiv Parlamentul şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) Analiza cererii formulate de către preşedintele Senatului 38. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Mai mult, Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea“ (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, sau Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014). Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că regula în ceea ce priveşte angajarea competenţei Curţii Constituţionale este aceea că, în măsura în care există mecanisme prin care autorităţile publice să se autoregleze prin acţiunea lor directă şi nemijlocită, rolul Curţii Constituţionale devine unul subsidiar [Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragraful 107]. 39. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că cererea, astfel cum a fost formulată de preşedintele Senatului, vizează o situaţie litigioasă, întrucât priveşte un diferend referitor la modul de constituire şi compunere a completurilor de 3 judecători din cadrul Secţiei penale. De asemenea, situaţia litigioasă are un caracter juridic, întrucât ceea ce se impută Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o conduită care interferează cu rolul constituţional al Parlamentului. Totodată, situaţia juridică litigioasă invocată are natură constituţională, întrucât vizează interpretarea art. 61 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) şi (4) din Constituţie, respectiv rolul şi competenţa celor două autorităţi publice implicate în cauza dedusă judecăţii Curţii Constituţionale, precum şi pretinsa încălcare a art. 21 alin. (3) din Constituţie cu referire la dreptul la un proces echitabil. Pentru a se stabili, însă, existenţa unui conflict în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea trebuie să determine dacă autorităţile publice implicate în acest diferend au încălcat vreun text constituţional, pentru că numai o atare conduită poate sta la baza generării conflictului [a se vedea Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, paragraful 51]. Cu alte cuvinte, Curtea va verifica în ce măsură conduita imputată este contrară textelor constituţionale antefererite. 40. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că, deşi autorul sesizării arată că acest conflict este generat de modul de constituire şi compunere a completurilor de 3 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în realitate, din motivarea cererii sale, rezultă că situaţia generatoare a conflictului este dată de modul de compunere a completurilor de 3 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [pentru distincţia dintre constituirea şi compunerea completurilor, a se vedea Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, şi Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019]. 41. Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, „În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: a) în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 3 judecători“. Totodată, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, „În celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii“. Prin urmare, rezultă că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate prin mijlocirea căreia să se stabilească compunerea completurilor de 3 judecători nici în materie penală, nici extrapenală. 42. Curtea observă că acolo unde legiuitorul a dorit ca stabilirea compunerii unui complet de judecată să se facă după o anumită procedură a reglementat-o în mod expres. Astfel, spre exemplu, în privinţa completurilor de 3 judecători ale instanţei supreme, într-o ipoteză particulară, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 a stabilit că „Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, numiţi, prin tragere la sorţi, de către preşedintele sau unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“. În privinţa completurilor de 5 judecători ale instanţei supreme, art. 32 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 a stabilit că „Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“. 43. Prin urmare, dacă legea nu stabileşte nicio procedură ce trebuie urmată pentru stabilirea compunerii completurilor de judecată, revine organelor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să reglementeze o procedură pentru executarea în concret a legii. În acest sens a fost adoptat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Hotărârea Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 24 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 25 septembrie 2004 [republicată, ulterior, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 30 noiembrie 2005], care la art. 32 alin. (1) prevedea că „preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată şi programează şedinţele acestora“. Ulterior, prin Hotărârea nr. 5/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 14 februarie 2013, textul antereferit a fost modificat în sensul că „preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora“. Ulterior, prin Hotărârea nr. 232/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 30 decembrie 2019, textul în cauză a fost modificat în sensul că „preşedinţii de secţii propun judecătorii care compun completurile de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completurilor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora“. 44. Modificările operate prin Hotărârea nr. 5/2013 şi Hotărârea nr. 232/2019 au fost necesare, întrucât Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat anterior Hotărârea nr. 24/2010 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 8 decembrie 2010, prin care a introdus art. 19 alin. (1) lit. a^1), potrivit căruia Colegiul de conducere „aprobă compunerea completelor de 5 judecători şi a completelor din cadrul secţiilor“ [art. I pct. 8 din hotărâre]. 45. Autorul sesizării apreciază că prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se putea adopta o asemenea soluţie normativă pentru desemnarea membrilor completului de judecată pentru că, pe de o parte, emitentul regulamentului nu avea această competenţă, drept care a adăugat la lege, iar, pe de altă parte, se afectează cerinţele reglementării prin lege a compunerii completurilor de judecată şi al independenţei şi imparţialităţii obiective a acestora. 46. Cu privire la aceste aspecte, Curtea constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca subiect de drept, este o persoană juridică de drept public, care, pe lângă latura jurisdicţională a activităţii sale, cunoaşte şi o latură administrativă. Această din urmă dimensiune priveşte organizarea şi funcţionarea în concret a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru realizarea funcţiei sale jurisdicţionale, fiind reglementată prin lege şi, în aplicarea acesteia, printr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, şi anume Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă. Cele două laturi - jurisdicţională şi administrativă - nu pot interfera între ele, niciuna neputând prelua obiectul activităţii celeilalte. Astfel, actele administrative generate nu pot stabili/influenţa compunerea completurilor sau procedura de judecată din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cum nici hotărârile judecătoreşti pronunţate nu se substituie actelor administrative, ci controlează legalitatea acestora [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 141]. 47. Actele administrative sunt emise în scopul bunei administrări a executării cadrului normativ primar, care reclamă stabilirea de măsuri şi reguli subsecvente, care să asigure corecta aplicare a acestuia. Astfel, spre exemplu, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna în baza legii, secundum legem, şi asigură aplicarea sau aducerea la îndeplinire a legilor [Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 89]. Hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constituie în acte administrative unilaterale cu caracter normativ, emise în vederea organizării executării legii [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 142]. De aceea, acestea nu pot reglementa în mod primar relaţiile sociale, ci sunt acte de executare a legii, emise în limitele competenţei autorităţii publice [Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 146]. 48. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. Prin urmare, reglementarea modului de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-un act administrativ subsecvent cu caracter normativ, respectiv prin regulamentul instanţei supreme adoptat de Colegiul de conducere, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, nu contravine Legii nr. 304/2004, ci este în sensul acesteia, în condiţiile în care legea antereferită nu a stabilit numai un anumit mod de desemnare. 49. Este adevărat că, deşi Legea nr. 304/2004 nu reglementează modul de desemnare a membrilor altor completuri de judecată de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decât în situaţiile antereferite [o ipoteză particulară de desemnare în privinţa completurilor de 3 judecători şi situaţia completurilor de 5 judecători], totuşi, prin regulamentul instanţei supreme s-a stabilit că, în ceea ce priveşte completurile de judecată competente să judece recursul în interesul legii sau chestiunile privind dezlegarea unor probleme de drept, desemnarea membrilor acestora se va face prin tragere la sorţi [art. 27^2 alin. (1) şi art. 27^4 alin. (3) din Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă], însă un asemenea procedeu de compunere a celor două completuri a avut în vedere că acestea nu soluţionează litigii ce privesc drepturi subiective, ci asigură interpretarea unitară a legii, interpretare care are caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti. 50. Prin urmare, coroborând prevederile Legii nr. 304/2004 cu cele ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că (i) desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători nu se face prin tragere la sorţi, ci la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, în virtutea unei prevederi regulamentare exprese, şi (ii) desemnarea membrilor completurilor de 5 judecători şi a membrilor completurilor de 3 judecători în ipoteza necesităţii completării acestora cu un judecător care nu face parte din secţia corespunzătoare, în virtutea unor prevederi legale exprese, şi a celor care judecă recursul în interesul legii/chestiunile privind dezlegarea unor probleme de drept, în virtutea unor prevederi regulamentare exprese, se realizează prin tragere la sorţi. 51. Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale. Legiuitorul a considerat că stabilirea procedurii referitoare la modul de compunere a completurilor de judecată este o chestiune de administrare a justiţiei de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Numai în situaţia în care legiuitorul a reglementat în mod expres o anumită procedură de desemnare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate stabili o altă procedură. Astfel, dacă legea reglementează în mod expres tragerea la sorţi ca procedeu pentru desemnarea membrilor tuturor completurilor de judecată, printr-un act administrativ cu caracter normativ nu se poate reglementa un alt procedeu [a se vedea situaţia completurilor de 5 judecători şi ipoteza particulară de desemnare în privinţa completurilor de 3 judecători]. În schimb, dacă legea nu reglementează o anumită procedură, actul administrativ cu caracter normativ este cel care o stabileşte [a se vedea situaţia celorlalte completuri de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie]. Astfel, în situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar. 52. Astfel, dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri. 53. De altfel, se reţine că art. 52 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2004 prevede pentru instanţele ierarhic inferioare următoarele: „Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului“, iar Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevede la art. 19 alin. (1) lit. h) după cum urmează: „Colegiul de conducere îndeplineşte următoarele atribuţii referitoare la problemele generale de conducere a instanţei: [...] h) stabileşte, la începutul anului, compunerea completelor de judecată şi, acolo unde este cazul, asistenţii judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuităţii acestora“, în timp ce art. 24 alin. (1) lit. b) prevede că „Preşedintele secţiei organizează activitatea administrativ-judiciară a secţiei, având următoarele atribuţii: [...] b) propune colegiului de conducere înfiinţarea şi desfiinţarea, compunerea şi configurarea completelor de judecată, urmărind asigurarea continuităţii acestora.“ 54. Astfel, fără ca situaţia normativă existentă la instanţele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanţele inferioare şi membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează acelaşi algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost şi este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opţiune între tragerea la sorţi şi nominalizare în privinţa completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalităţi de desemnare antereferite. 55. Prin urmare, Curtea reţine că din acest punct de vedere nu se poate susţine că există un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi publice. 56. Prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 177 şi 178, Curtea a reţinut că instanţele judecătoreşti, astfel cum sunt reglementate prin Constituţie şi Legea nr. 304/2004, îşi realizează funcţia de înfăptuire a justiţiei prin intermediul judecătorilor organizaţi în completuri de judecată. Pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme - noţiune autonomă folosită de Constituţie - nu are în vedere numărul total de judecători ai acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională. Astfel, legiuitorul constituţional a dat o mare importanţă ordonării acţiunii puterii judecătoreşti atât la nivelul instanţei supreme, cât şi la nivelul celorlalte instanţe inferioare. Această construcţie constituţională a dus la calificarea la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanţei judecătoreşti ca fiind norme de procedură de ordine publică. De aceea, încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată exprimă o exigenţă de ordine publică, a cărei încălcare atrage nulitatea absolută a actelor pronunţate de acesta. O astfel de viziune asigură coerenţă acţiunii puterii judecătoreşti, garantând, în acelaşi timp, independenţa şi imparţialitatea judecătorului. Dreptul la un proces echitabil are la baza sa exact aceste două caracteristici esenţiale, iar încălcarea reglementărilor referitoare la compunerea instanţei chiar de către aceasta atrage, în mod cert, o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanţele să nu fie independente sau imparţiale. 57. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că compunerea completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. 58. Prin urmare, având în vedere cele expuse, nu se poate afirma că o asemenea modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este de natură să afecteze cerinţa reglementării prin lege a compunerii completurilor de judecată. 59. În privinţa determinării caracterului independent al instanţei, aparenţele joacă un rol deosebit, întrucât ceea ce este în discuţie este încrederea pe care instanţele judecătoreşti, într-o societate democratică, trebuie să o inspire publicului şi, înainte de toate, în privinţa procedurilor penale, acuzatului [Hotărârea din 25 septembrie 2001, pronunţată în Cauza Sahiner împotriva Turciei, paragraful 44]. De asemenea, alături de aparenţe, independenţa instanţei se evaluează în funcţie de modul de numire a membrilor acesteia, durata mandatului lor şi garanţiile împotriva presiunilor exterioare [Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunţată în Cauza Findlay împotriva Regatului Unit, paragraful 73]. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, în aprecierea imparţialităţii obiective, aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor (a se vedea în acest sens şi Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 28-32, Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunţată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25-30, sau Hotărârea din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46-52). Astfel, având în vedere relaţia dintre independenţa şi imparţialitatea obiectivă a instanţei, acestea pot fi analizate împreună [Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pronunţată în cauza Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, paragraful 107]. În sensul celor de mai sus, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 181 şi 183. 60. Prin urmare, Curtea constată că soluţia aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor antereferite la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor de 3 judecători. Curtea mai reţine că desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completurilor nu este unica şi singura modalitate prin care se asigură imparţialitatea obiectivă a acestora, putând exista şi modalităţi alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură a înlătura orice suspiciune privind modul în care sunt repartizaţi judecătorii în aceste completuri. Procedura actuală, care implică o dublă filtrare, atât din partea preşedintelui de secţie, cât şi a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de principiu, asigură transparenţa necesară. Propunerile preşedintelui de secţie nu pot fi arbitrare, întrucât şi acesta trebuie să ţină cont de criterii obiective pentru a se asigura calitatea actului de justiţie, chiar dacă aceste criterii nu sunt expres normate în actul administrativ cu caracter normativ [spre exemplu, asigurarea continuităţii acestora, îmbinarea experienţei judecătorilor cu vechime mai mare la gradul respectiv de jurisdicţie cu cea a noilor promovaţi etc.]. 61. Astfel, în vederea aprobării în deplină cunoştinţă de cauză de către Colegiul de conducere a propunerii preşedintelui de secţie, acesta din urmă îşi motivează propunerile nominale făcute. De altfel, însuşi actul aprobării realizat de Colegiul de conducere - compus din preşedintele, vicepreşedinţii şi câte doi judecători de la fiecare secţie, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor [art. 28 alin. (3) din Legea nr. 304/2004] - este o garanţie a modului obiectiv de realizare a repartizării judecătorilor în cadrul completurilor. 62. Din cele de mai sus rezultă că, din perspectiva cerinţelor de independenţă şi imparţialitate obiectivă, nu se impunea în mod obligatoriu ca regulamentul adoptat de Colegiul de conducere să stabilească un anumit mod de desemnare a judecătorilor în cadrul completurilor de 3 judecători, în speţă, tragerea la sorţi, astfel cum sugerează autorul sesizării, iar procedura reglementată - aprobarea compunerii completurilor de 3 judecători la propunerea preşedintelui de secţie - nu pune în discuţie independenţa şi imparţialitatea obiectivă a acestor completuri. 63. Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Constată că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de modul de compunere a completurilor de trei judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
