Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 264 din 14 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 264 din 14 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 824 din 8 septembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Lincă Simion în Dosarul nr. 28.467/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 954D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta renunţă la excepţia de neconstituţionalitate.
    3. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea cererii autorului excepţiei, precizând că excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publică.
    4. Curtea, în temeiul art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile criticate dispun, cu caracter general, faţă de toţi subiecţii de drept aflaţi în situaţii similare. Susţine că dispoziţiile legale adoptate în materie fiscală reglementează norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, acestea fiind determinate de faptul că obiectul executării silite în acest domeniu îl reprezintă sume provenite din creanţe fiscale ce reprezintă surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli speciale. Apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, deoarece, potrivit Codului de procedură fiscală, se poate formula contestaţie cu privire la orice act efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    6. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2018 (astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 3 aprilie 2019), pronunţată în Dosarul nr. 28.467/299/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Lincă Simion într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 7.480 din 12 octombrie 2017 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în urma soluţionării unei contestaţii la executare.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 110 raportat la art. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt norme de procedură fiscală aplicabile exclusiv creanţelor fiscale, iar organul de executare fiscală aplică aceste norme abuziv, în materia executării silite şi a regulilor privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită, inclusiv creanţelor bugetare izvorâte din raporturi juridice contractuale (în speţa dedusă judecăţii în fond, titlul executoriu îl constituie Sentinţa penală nr. 1.657 din 7 decembrie 2011, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 11.270.1/1/2007, prin care s-a constatat o creanţă bugetară reprezentând despăgubiri civile datorate Ministerului Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Terestre, în urma derulării unui contract de schimb), ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Autorul excepţiei consideră că modalitatea de aplicare de către organul de executare fiscală a normelor anterior menţionate echivalează cu un abuz de drept, ceea ce încalcă prevederile art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, ale art. 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la această Convenţie. Apreciază că dispoziţiile art. 110 raportate la cele ale art. 215 din Codul de procedură fiscală creează o diferenţă de tratament, neexistând un just echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor. Textele legale criticate reglementează termenele de prescripţie în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor fiscale, respectiv executarea silită a acestora, creând o diferenţă de tratament juridic între stat şi particular în legătură cu modul de calculare a termenului de prescripţie privind dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, fără a exista o justificare obiectivă, motiv pentru care, în opinia autorului excepţiei, sunt încălcate şi prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate privată în mod egal, indiferent de titular.
    8. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) raportat la art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, autorul arată că prin acestea a fost eliminată din competenţa executorilor judecătoreşti executarea silită a veniturilor bugetului general consolidat, inclusiv a creanţelor rezultate din raporturi juridice contractuale, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală. Astfel, executorii judecătoreşti, aflaţi în subordinea Ministerului Justiţiei, au fost înlocuiţi cu executorii fiscali, aflaţi în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Susţine că procedura de executare silită declanşată de către executorul fiscal este sustrasă controlului judecătoresc întrucât punerea în executare a unui titlu executoriu privind creanţele bugetare se realizează fără încuviinţarea instanţei, deci cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 şi ale art. 126 din Constituţie, precum şi ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin dispoziţiile criticate, legiuitorul a îngrădit dreptul debitorului de a beneficia de verificarea titlului de către o instanţă imparţială, ceea ce încalcă prevederile art. 21 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.
    9. În final, susţine că dispoziţiile art. 220 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală creează discriminare în condiţiile în care permit unei instituţii publice să aleagă ca executarea creanţelor bugetare să se realizeze fie prin executori judecătoreşti, fie prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, prin urmare contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu următorul conţinut:
    - Art. 110:
    "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.;"

    – Art. 215:
    "(1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.;"

    – Art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15):
    "(1) În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor. (...)
(3) Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod. [...]
(13) În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se conexează şi se efectuează, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În acest caz competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile art. 41-43. (...)
(15) Dacă asupra aceloraşi bunuri ale debitorului au fost pornite executări silite de către un executor judecătoresc şi un organ fiscal de executare silită, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, instanţa judecătorească competentă dispune conexarea executării silite, în condiţiile prezentului articol. Dispoziţiile art. 654 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.;"

    – Art. 226 alin. (3):

    "Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."

    15. Autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi alin. (5) referitor la statul român, art. 15 alin. (1) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la această Convenţie.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la critica potrivit căreia textele de lege criticate creează o discriminare între cetăţeni, pe de o parte, şi stat, reprezentat de către organul fiscal, pe de altă parte, Curtea constată că, prin Decizia nr. 895 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 18 februarie 2021, paragrafele 17-21, a reţinut că stabilirea de către legiuitor a unor norme procedurale derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale, justificate obiectiv, este în deplin acord cu dispoziţiile Legii fundamentale. Împrejurarea că legiuitorul a instituit un termen mai mare în care se prescrie dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale nu este de natură să încalce normele constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aceste elemente ţinând de politica fiscală a statului român. Colectarea creanţelor fiscale reprezintă o situaţie diferită de recuperarea creanţelor de drept comun, protejarea interesului public justificând stabilirea unui termen de prescripţie special, de 5 ani. În această situaţie creditorul este statul, iar instituirea unui termen special în această materie are în vedere ocrotirea unui interes general constând în asigurarea resurselor financiare ale statului.
    17. Curtea a mai învederat faptul că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie. Curtea a statuat, astfel, că stabilirea unui termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale diferit de cel general nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale şi celor din convenţiile la care România este parte, referitoare la interzicerea discriminării, iar soluţia adoptată de legiuitor este determinată de natura juridică specială a creanţelor fiscale, ce reprezintă surse ale bugetului de stat, ceea ce constituie o justificare întemeiată pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Curtea a subliniat, totodată, că şi în alte domenii sunt stabilite termene speciale de prescripţie.
    18. Curtea a mai reţinut că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi a taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.
    19. Totodată, referitor la aplicabilitatea principiului egalităţii între cetăţeni şi stat, în ceea ce priveşte unele aspecte ce ţin de executarea silită a creanţelor fiscale sau bugetare, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie (Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008; Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008). De asemenea, Curtea a stabilit că dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecţii unor asemenea raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, sau Decizia nr. 43 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 20 martie 2013).
    20. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la organele de executare silită în materie fiscală, Curtea, prin Decizia nr. 268 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, paragrafele 16-20, a observat că dispoziţiile art. 220 din Legea nr. 207/2015 prevăd mai multe ipoteze, care au caracter general sau particular. Astfel, cu titlu general, se prevede că, în cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit Codului de procedură fiscală, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/ rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor. În acest caz, organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită [art. 220 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015].
    21. Referitor la creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele care reprezintă venituri proprii, este reglementată expres posibilitatea instituţiei sau autorităţii publice de a efectua executarea silită a propriilor creanţe bugetare, prin propriile compartimente de specialitate, situaţie în care acest organ de executare este în drept inclusiv să instituie măsuri asigurătorii, iar atât procedura măsurilor asigurătorii, cât şi cea de executare silită sunt reglementate de Codul de procedură fiscală [art. 220 alin. (3) din Legea nr. 207/2015].
    22. De asemenea, legea stabileşte că atât organul fiscal care administrează creanţe fiscale, cât şi executorii fiscali organizaţi în compartimente de specialitate sunt organe de executare silită, acestea fiind competente şi pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3), respectiv executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale, care se realizează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
    23. Faţă de această împrejurare, Curtea a observat că şi dispoziţiile Codului de procedură civilă reglementează în acelaşi sens, respectiv exclud din competenţa executorului judecătoresc executarea silită a titlurilor executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat. În acest sens este art. 623 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
    24. Curtea a statuat că trebuie avute în vedere regimul juridic şi destinaţia unei creanţe bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale, iar pentru a determina aceste aspecte a subliniat normele legale ce reglementează cu privire la finanţele publice, respectiv Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006. Din coroborarea cadrului legal în materie bugetar-fiscală, Curtea a constatat că încasarea unei creanţe bugetare care este stabilită printr-o hotărâre judecătorească se face venit la bugetul statului, chiar dacă este datorată în temeiul unui raport juridic contractual, iar executarea silită a acesteia se realizează prin intermediul organelor fiscale, ca organe de executare silită ale statului.
    25. În ceea ce priveşte lipsa controlului judecătoresc asupra actelor de executare realizate de către executorii fiscali, Curtea, prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 6 februarie 2020, paragrafele 23-30, a statuat că, potrivit principiului accesului liber la justiţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, ceea ce presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. Astfel cum au decis Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (a se vedea Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007).
    26. De asemenea, în ceea ce priveşte principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prin Decizia nr. 637 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 9 noiembrie 2006, Curtea a arătat că separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, ci, dimpotrivă, presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, iar aceasta presupune, printre altele, şi posibilitatea instanţei de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, mai ales că în acest interval de timp actul în cauză îşi produce efectele. Această măsură reprezintă o garanţie pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi a valorilor constituţionale.
    27. Aplicând considerentele de principiu la speţa dedusă judecăţii şi având în vedere şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, Curtea a constatat că procedura reglementată de textul de lege criticat nu este contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 21 din Constituţie. Prin Decizia nr. 524 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, paragrafele 16-20, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a acestor norme constituţionale, deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 260 - cu denumirea marginală Contestaţia la executare silită - din Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii (...)“, iar „contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă“.
    28. Prin urmare, procedura executării silite a creanţelor fiscale asigură garanţii suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiţie prin însuşi faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Prin urmare, legiuitorul are libertatea de a stabili modalitatea stingerii creanţelor fiscale prin executare silită, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege.
    29. În ceea ce priveşte dispoziţiile care consacră principiul unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii în înfăptuirea justiţiei, acestea trebuie interpretate în raport cu cele referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii, care au semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege (Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012). Prin urmare, în materia supusă controlului de constituţionalitate în speţa de faţă, actul de justiţie nu este exclus, ci intervine în contextul şi la momentul stabilite de legiuitor în condiţiile precizate mai sus, fiind respectat şi principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii în înfăptuirea justiţiei.
    30. În ceea ce priveşte lipsa imparţialităţii autorităţilor implicate în stingerea creanţelor fiscale prin executare silită, Curtea a observat că independenţa şi imparţialitatea sunt aspecte specifice activităţii instanţelor judecătoreşti, fiind garanţiile unui proces echitabil. Or, relaţiile dintre contribuabil/ plătitor şi organul fiscal se fundamentează pe bună-credinţă, respectiv contribuabilul/plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate, iar organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare, context în care buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul (art. 12 din Legea nr. 207/2015).
    31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    32. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia organul de executare fiscală a aplicat textele de lege criticate inclusiv creanţelor bugetare, ceea ce echivalează cu un abuz de drept, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Aceste aspecte se referă la interpretarea şi aplicarea în concret a normelor criticate la situaţiile particulare invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, fiind aspecte ce ţin de resortul instanţei de judecată şi al autorităţilor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziţii, coroborate cu celelalte norme în materia executării silite, aşa cum se prevede, de altfel, prin art. 3 din Legea nr. 207/2015, prin care se instituie regula de principiu că acest Cod de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale, iar, prin excepţie, unde acest cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicate raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/ plătitori.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lincă Simion în Dosarul nr. 28.467/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 mai 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 264 din 14 mai 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 264 din 14 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 264 din 14 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 raportat la art. 215, precum şi ale art. 220 alin. (1), (3), (13) şi (15) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală