Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Cătălin Petrişor Catrinoiu în Dosarul nr. 7.875/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.413D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.939 din 13 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.875/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Cătălin Petrişor Catrinoiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, coroborată cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014 şi cu aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004, împotriva rezoluţiei de clasare, emisă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a unei sesizări în materie disciplinară, motivat de faptul că aspectele învederate nu conturează indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară nu este o instanţă independentă şi imparţială, este necesar ca instanţa de judecată competentă să judece acţiunea formulată împotriva actului Inspecţiei Judiciare să aibă competenţa de a se pronunţa şi asupra aspectelor de fapt. Sunt menţionate hotărârile din 21 iunie 2016, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Ramos Nunes De Carvalho E Sá împotriva Portugaliei şi Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că art. 47 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 317/2004 instituie dreptul expres al persoanei vătămate de a contesta în instanţă soluţia inspectorului judiciar. Soluţionând pe fond contestaţia, instanţa verifică atât aspectele de legalitate, cât şi cele de fapt, iar argumentele instanţei pentru a pronunţa soluţiile prevăzute de lege se regăsesc în considerentele hotărârii judecătoreşti. Prin urmare, nu se poate susţine că textele legale antereferite aduc atingere accesului liber la justiţie. De altfel, se arată că autorul excepţiei nu prezintă o justificare clară a susţinerii sale potrivit căreia instanţei nu îi este permis să analizeze în concret şi pe fond temeinicia rezoluţiei contestate. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 10. Se arată că, prin natura şi conţinutul ei specific, o procedură prealabilă analizată nu vizează însăşi soluţionarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia. O asemenea cerere nu intră în sfera de incidenţă a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, întrucât procedura analizată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a sesizării, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil. 11. Se subliniază că mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun instituirea unor proceduri referitoare la competenţa instanţelor de judecată şi a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale specifice, precum Consiliul Superior al Magistraturii. De aceea, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, poate stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac al căror unic scop constă în protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale afectate. În acelaşi sens se menţionează Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care la data sesizării Curţii Constituţionale avea următorul cuprins: "(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: [...] b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare" 15. Curtea reţine că textul legal criticat a fost modificat prin art. I pct. 46 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea se va pronunţa asupra textului legal criticat în redactarea în vigoare la data sesizării sale. 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cauză, în urma verificărilor prealabile, Inspecţia Judiciară, prin aplicarea art. 45 alin. (4) lit. b) şi art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a dispus clasarea unei sesizări în materie disciplinară, motivată de faptul că aspectele învederate nu conturează indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. 18. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege, ceea ce a deschis calea de atac împotriva rezoluţiei de clasare emise în ipoteza în care în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. În lipsa unei proceduri de contestare, instanţa judecătorească s-a raportat, prin analogie, pentru a stabili termenul în care se formulează calea de atac, instanţa competentă şi regimul hotărârii pronunţate, la dispoziţiile art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004, care se referă la contestarea rezoluţiei de respingere a sesizării emise în urma efectuării cercetării disciplinare, în cazul în care s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii. Se reţine că etapa cercetării disciplinare este ulterioară etapei verificării prealabile şi începerea sa se dispune, prin rezoluţie, atunci când s-a constatat că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. 19. Astfel, în lipsa unei proceduri de contestare a rezoluţiei de clasare date după finalizarea etapei verificărilor prealabile, s-a aplicat procedura de contestare a rezoluţiei de respingere a sesizării date după finalizarea etapei ulterioare verificărilor prealabile, şi anume a etapei cercetării disciplinare. Chiar dacă, din punct de vedere normativ, textul apare ca fiind inaplicabil ipotezei în care se află autorul excepţiei de neconstituţionalitate, din coroborarea deciziei antereferite a Curţii Constituţionale şi a practicii judiciare, Curtea constată că acesta are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind aplicat în mod concret cauzei a quo. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi urmează a fi analizată pe fondul său. 20. Principala critică de neconstituţionalitate constă în faptul că instanţa de judecată competentă să judece acţiunea formulată împotriva actului Inspecţiei Judiciare trebuie să aibă competenţa de a se pronunţa şi asupra aspectelor de fapt şi chiar aceasta să aplice sancţiunea disciplinară. 21. Curtea reţine că, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, astfel că, în mod primar, revine acestuia să aplice sancţiunile disciplinare corespunzătoare abaterilor săvârşite. Împotriva hotărârii de aplicare a sancţiunii disciplinare se poate face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar aceasta se poate pronunţa atât asupra legalităţii, cât şi a temeiniciei sancţiunii aplicate, putând chiar schimba în tot sau în parte hotărârea Consiliului. Este în logica textului constituţional ca acţiunea disciplinară să fie soluţionată de Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele judecătoreşti neavând competenţe ca ele însele, în mod primar, să soluţioneze acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate admite sau respinge recursul formulat şi, eventual, în caz de admitere să schimbe sancţiunea aplicată. Dar soluţionarea acţiunii disciplinare este şi rămâne o competenţă exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale. 22. În cauza de faţă, Curtea constată că Inspecţia Judiciară nici măcar nu a exercitat acţiunea disciplinară în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, acţiune care este consecutivă verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, ci a clasat sesizarea în etapa verificărilor prealabile. Or, o contestaţie formulată împotriva acestei rezoluţii nu poate duce la concluzia învestirii instanţei judecătoreşti cu competenţa de a efectua ea însăşi cercetarea disciplinară şi de a exercita acţiunea disciplinară pentru ca la final să aplice o sancţiune disciplinară. Ar fi o încălcare a art. 134 alin. (2) din Constituţie, în sensul substituirii instanţei judecătoreşti în rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii. În consecinţă, critica formulată în sensul că o instanţă judecătorească ar trebui ea însăşi să soluţioneze acţiunea disciplinară şi să aplice o sancţiune corespunzătoare este chiar contrară art. 134 alin. (2) din Constituţie, astfel că, de principiu, nu se poate reţine încălcarea art. 21 din Constituţie. 23. Totodată, instanţa judecătorească are competenţa de a analiza atât legalitatea, cât şi temeinicia rezoluţiei de clasare a sesizării, din moment ce niciun text legal nu exclude nici implicit, nici explicit o asemenea competenţă. De altfel, Curtea reţine că afirmaţia autorului excepţiei, potrivit căreia instanţa nu se poate pronunţa asupra aspectelor de fapt, nu este demonstrată, ci doar afirmată. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 21 din Constituţie. 24. În fine, Curtea reţine că hotărârile din 21 iunie 2016, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Ramos Nunes De Carvalho E Sá împotriva Portugaliei şi Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei, nu vizează situaţia autorului excepţiei. Prima hotărâre a fost atacată la Marea Cameră, care a pronunţat, la 6 noiembrie 2018, o hotărâre prin care a constatat că Divizia judiciară a Curţii Supreme portugheze competentă să judece contestaţiile judecătorilor în materie disciplinară împotriva deciziilor Consiliului Superior al Magistraturii beneficiază de garanţiile de independenţă şi imparţialitate, însă a constatat încălcarea art. 6 din Convenţie, încălcare ce a avut loc pe fondul modului deficitar de realizare a controlului jurisdicţional, de motivarea hotărârii judecătoreşti şi de lipsa audierii judecătorului sancţionat. Cea de-a doua hotărâre invocată a abordat, în esenţă, aceleaşi aspecte. Prin urmare, ele nu sunt incidente în cauză, întrucât nu privesc situaţia actelor de clasare a unor verificări prealabile realizate la nivelul Inspecţiei Judiciare. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Petrişor Catrinoiu în Dosarul nr. 7.875/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
