Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 255 din 25 aprilie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal     Twitter Facebook

 DECIZIA nr. 255 din 25 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 561 din 14 iulie 2017


┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal, excepţie ridicată de Szucs Dănilă, Suciu Dănilă şi Szucs Novac în Dosarul nr. 5.786/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.463D/2016.
    2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dreptul de a recurge la procedura simplificată de judecare a cauzelor penale nu este un drept fundamental al inculpatului.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 4 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.786/86/2015, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Szucs Dănilă, Suciu Dănilă şi Szucs Novac într-o cauză penală în care autorii au fost trimişi în judecată pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată, în esenţă, că, în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor calificat, legea penală - art. 33 alin. (2) teza finală din Codul penal - prevede sancţiunea închisorii de la 10 la 20 de ani, fiind exceptată detenţiunea pe viaţă, astfel încât, în această ipoteză, ar trebui să fie admisibilă procedura derogatorie, simplificată, a recunoaşterii vinovăţiei, reglementată de art. 374 alin. (4) şi art. 375 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din acelaşi cod. Susţin că normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, cât şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care exceptează de la beneficiul acordat prin norma criticată infracţiunile care se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă.
    6. Tribunalul Suceava - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, fiind afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, de vreme ce textul criticat exclude inculpaţii trimişi în judecată pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat pe considerentul că legea prevede pentru fapta consumată şi detenţiunea pe viaţă, aspect care rezultă din art. 174 din Codul penal potrivit căruia prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice. Reţine că, potrivit jurisprudenţei instanţei de control constituţional, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, reţine că, faţă de criticile invocate de autori, în prezenta speţă sunt aplicabile considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 975 din 22 noiembrie 2012. Totodată, arată că instanţa de control constituţional s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală prin deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015 şi nr. 726 din 29 octombrie 2015.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal. Dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
    - Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală: „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).“;
    – Art. 32 din Codul penal:
    "(1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.“;"

    – Art. 189 din Codul penal:
    " (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
    a) cu premeditare;
    b) din interes material;
    c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
    d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
    e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
    f) asupra a două sau mai multor persoane;
    g) asupra unei femei gravide;
    h) prin cruzimi,se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.“"


    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin deciziile nr. 250 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015; nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015; nr. 253 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2016; nr. 275 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016; nr. 750 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017 şi nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, reţinând că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu titlu de derogare de la dreptul comun, şi presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.
    14. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Curtea a reţinut, de asemenea, că, indiferent de faptul că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. Aşadar, Curtea a reţinut că dreptul de a recurge la procedura accelerată de judecare a cauzelor penale şi de a beneficia de efectele aplicării acesteia nu este un drept fundamental al inculpatului, ci o opţiune pe care o poate exercita în condiţiile şi limitele prevăzute la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    15. Cu privire la critica potrivit căreia normele procesual penale ale art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, respectiv ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, întrucât exclud de la procedura simplificată cazurile în care acţiunea penală vizează o „infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă“, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, a statuat că voinţa legiuitorului este în această privinţă explicită, în sensul că exclude de la beneficiul aplicării procedurii simplificate acele infracţiuni care se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă, o astfel de reglementare nu capătă valenţe discriminatorii, având o justificare obiectivă şi rezonabilă ce ţine de gravitatea extremă a faptei comise, pedeapsa detenţiunii pe viaţă fiind ultima pe scara graduală prevăzută de sistemul represiv românesc şi care, în acord cu art. 53 din Codul penal, este cea mai aspră dintre pedepsele principale, fiind precedată (din perspectiva gradului de intensitate a măsurii de constrângere) de pedeapsa amenzii şi de închisoarea de la 15 zile la 30 de ani.
    16. De asemenea, prin Decizia nr. 335 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 17 august 2016, paragrafele 18-20, Curtea a constatat că valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracţiunilor din actualul Cod penal pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă (în unele cazuri alternativ cu pedeapsa închisorii) este, în principal, viaţa (art. 189 - „Omorul calificat“, art. 401 - „Atentatul care pune în pericol securitatea naţională“, art. 402 - „Atentatul contra unei colectivităţi“, art. 408 - „Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională“, art. 438 - „Genocidul“, art. 439 - „Infracţiuni contra umanităţii“, art. 440 - „Infracţiuni de război contra persoanelor“) şi, reiterând considerente ce se regăsesc în Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014, instanţa de control constituţional a reţinut că, potrivit formulărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viaţă, statuat în art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezintă „regele drepturilor“, un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei, numărându-se printre prevederile primordiale ale Convenţiei. Curtea a reţinut că instanţa de la Strasbourg acordă preeminenţă, în jurisprudenţa sa, articolului 2, având în vedere faptul că dreptul la viaţă se bucură de un statut special printre dispoziţiile Convenţiei pe care aceasta le consideră primordiale. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei şi reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie şi de instrumentele internaţionale de protecţie a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât şi o funcţie obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activităţii statului, acesta din urmă având obligaţia de a proteja dreptul fundamental la viaţă al persoanei. Aşadar, Curtea a constatat că preeminenţa dreptului la viaţă este, printre altele, cea care justifică opţiunea legiuitorului de a acorda beneficiul procedurii simplificate de judecată şi efectele aplicării acesteia numai în cauzele având ca obiect infracţiuni cu privire la care legea prevede pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii.
    17. În prezenta cauză, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că, în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor calificat, legea penală - art. 33 alin. (2) teza finală din Codul penal - prevede sancţiunea închisorii de la 10 la 20 de ani, fiind exceptată detenţiunea pe viaţă. Apreciază că, în această ipoteză, ar trebui să fie admisibilă procedura derogatorie, simplificată, a recunoaşterii vinovăţiei, în caz contrar normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) fiind contrare dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.
    18. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, potrivit art. 189 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea de omor calificat se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar, potrivit art. 33 alin. (2) din Codul penal, când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală stabileşte că „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10)“. Aşadar, în textul precitat, legiuitorul a reglementat condiţia ca inculpatul să nu fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, fără a face distincţia dacă pedeapsa detenţiunii pe viaţă este pedeapsă unică sau este prevăzută de lege alternativ cu pedeapsa închisorii ori dacă infracţiunea pedepsită cu detenţiunea pe viaţă a fost consumată sau a rămas în faza de tentativă.
    19. Curtea reţine că o condiţie identică era reglementată şi în art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, iar jurisprudenţa a fost majoritară în sensul că procedura simplificată nu se aplică inculpatului care a comis o infracţiune pedepsită cu detenţiunea pe viaţă, chiar dacă infracţiunea a rămas în faza de tentativă.
    20. În continuare, Curtea reţine că art. 174 din Codul penal, similar art. 144 din Codul penal din 1969, prevede că „prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice“, iar art. 187 din Codul penal, similar art. 141^1 din Codul penal din 1969, stabileşte că „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.“ Aşadar, prin „săvârşirea unei infracţiuni“ se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca „infracţiune consumată sau ca tentativă“, cu alte cuvinte se au în vedere faptele pedepsibile, indiferent dacă acestea se prezintă sub forma unei infracţiuni faptă consumată (forma perfectă) sau sub forma unei infracţiuni faptă tentată (forma imperfectă), fiecare formă pedepsibilă, luată separat, constituind o infracţiune. De asemenea, prin „pedeapsă prevăzută de lege“ se înţelege pedeapsa reglementată de norma penală care incriminează fapta săvârşită în forma consumată „fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei sau de majorare a pedepsei“. Cu alte cuvinte, dacă legea procesual penală - în cazul de faţă art. 374 alin. (4) - condiţionează anumite efecte de „pedeapsa prevăzută de lege“, referirea se face la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată (în varianta tip sau calificată), fără a se lua în considerare eventualele cauze generale de agravare (stări de agravare - concursul de infracţiuni, recidiva, circumstanţele agravante) sau de atenuare (stări de atenuare - tentativa, circumstanţele atenuante).
    21. Aşadar, raportând normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală la normele penale precitate, concluzia ce s-ar desprinde ar fi că nu se poate proceda la judecata cauzei potrivit procedurii simplificate în ipoteza unei tentative, aşadar a unei forme imperfecte a infracţiunii, atunci când infracţiunea consumată se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă. Or, faţă de criticile formulate de autorii excepţiei, Curtea reţine că, şi într-o astfel de ipoteză, considerentele deciziilor anterioare ale instanţei de control constituţional rămân valabile, întrucât reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, această instituţie reprezentând un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care şi aceea ca acţiunea penală să nu vizeze o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă (incluzând, astfel cum s-a arătat, şi tentativa). Cu alte cuvinte, legiuitorul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în reglementarea acestei instituţii, atunci când a stabilit că admisibilitatea judecăţii potrivit procedurii abreviate este determinată de gradul abstract de pericol social al faptei, iar nu de periculozitatea concretă a făptuitorului, având în vedere şi faptul că, astfel cum s-a reţinut în precedent, valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracţiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă este, în principal, viaţa, valoare fundamentală a statelor democratice.
    22. Totodată, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, nu se poate vorbi de un proces echitabil în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului în favoarea celerităţii procesului penal, astfel că nu simpla recunoaştere a vinovăţiei este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii, ci stabilirea vinovăţiei. De altfel, Curtea reţine că, chiar şi în ipoteza îndeplinirii condiţiilor pentru a se proceda la judecata potrivit procedurii simplificate, în măsura în care instanţa apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt insuficiente pentru a stabili că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat, aceasta poate respinge cererea formulată, urmând a judeca cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, inculpatul putând beneficia, şi în acest cadru, de un tratament juridic mai blând, în acord cu efectele circumstanţelor atenuante. Altfel spus, conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, stăruinţa depusă pentru a înlătura rezultatul ori paguba produsă, comportarea sinceră în faţa autorităţii, recunoaşterea vinovăţiei şi alte asemenea reprezintă împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante şi pot fi mai favorabile decât beneficiul prevăzut de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. De asemenea, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dreptului la apărare, având în vedere că acest drept conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător, aspecte necenzurate prin norma procesual penală criticată. Totodată, neaplicarea procedurii simplificate şi a beneficiilor recunoaşterii vinovăţiei în ipoteza săvârşirii unei tentative la o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu aduce atingere principiului egalităţii, în condiţiile în care egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar procedura de judecată în cazul pledoariei de vinovăţie nu reprezintă un drept fundamental, condiţionarea accesului la această instituţie având o justificare obiectivă şi rezonabilă ce ţine de gravitatea extremă a faptei comise, chiar şi sub forma imperfectă a infracţiunii, având în vedere, astfel cum s-a arătat, valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracţiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
    23. Pe de altă parte, în completarea celor reţinute la paragraful 19 al prezentei decizii, Curtea reţine că, într-o practică judiciară minoritară, s-a susţinut că „dispoziţiile art. 320^1 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală nu fac referire la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului - situaţie în care se putea interpreta că se are în vedere pedeapsa pentru infracţiunea consumată, chiar dacă infracţiunea este săvârşită în forma tentativei -, ci fac referire expresă la pedeapsa care reprezintă sancţiunea pentru infracţiunea care face obiectul acţiunii penale dintr-o anumită cauză penală.“ În consecinţă, s-a apreciat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a se avea în vedere, în concret, pedeapsa ce poate fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, s-a reţinut că „în situaţia infracţiunii pedepsite cu detenţiunea pe viaţă, săvârşită în forma tentativei, pentru această infracţiune, inculpatul poate fi sancţionat doar cu pedeapsa închisorii, potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Codul penal, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 320^1 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, care prevăd excepţia de la aplicarea prevederilor art. 320^1 alin. (1)-(6) din Codul de procedură penală.“
    24. În aceste condiţii, având în vedere interpretarea diferită care s-a dat în practică normei procesual penale criticate şi faţă de susţinerile autorilor excepţiei, Curtea reţine că autorii excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, ci sunt nemulţumiţi, în realitate, de interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii de către instanţa de judecată. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală cu referire la art. 32 din Codul penal raportat la art. 189 din Codul penal, excepţie ridicată de Szucs Dănilă, Suciu Dănilă şi Szucs Novac în Dosarul nr. 5.786/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 aprilie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ----


Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email




Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 255 din 25 aprilie 2017

Comentarii



Nume
Email
Comentariu

Maximum 3000 caractere.
Cod securitate:
Cod de securitate
Fii primul care comenteaza.
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice

Conflictele de munca pot fi solutionate!

Cititi intreaga legislatie cu privire la neintelegerile si conflictele de munca!

Descarcati GRATUIT Raportul Special "Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice