Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 251 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 251 din 4 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 251 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 697 din 4 august 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Grigoraş în Dosarul nr. 1.608/93/2015/a18 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.982D/2017.
    2. La apelul nominal se prezintă personal părţile Laura Bădescu, Marilena Camelia Lişiţă şi Florin Vişan, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii Marilena Camelia Lişiţă, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată de autorul acesteia. Arată că inculpaţii din dosarul de fond au fost condamnaţi în primă instanţă, fiind achitaţi în apel, iar măsura preventivă a controlului judiciar dispusă cu privire la inculpaţi a fost ridicată abia prin hotărârea de achitare, după aproape un an de la momentul luării ei, măsură pe care o consideră ilegală. Subliniază faptul că inculpaţii au formulat contestaţii împotriva încheierilor prin care instanţa de apel a menţinut măsura controlului judiciar, dar acestea au fost respinse ca inadmisibile, în temeiul dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd posibilitatea de a contesta numai încheierile prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, iar nu şi în calea de atac a apelului.
    4. Părţile Laura Bădescu şi Florin Vişan solicită, de asemenea, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând cele arătate, în acest sens, de antevorbitoarea lor.
    5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    6. Prin Decizia penală nr. 186 din 23 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.970/1/2017, admiţând recursul împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 602 din 8 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 1.608/93/2015/a18, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Grigoraş cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva încheierii prin care instanţa de apel a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpaţi.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, precum şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât sintagma „în primă instanţă“ limitează dreptul la contestaţie doar cu privire la încheierile prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, iar nu şi în calea de atac a apelului. Astfel, consideră că textul de lege criticat creează discriminare între inculpaţii care se află în etapa procesuală a judecăţii în fond şi care pot formula contestaţie împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive şi inculpaţii care se află în exercitarea căii de atac a apelului, care nu pot formula o astfel de contestaţie. Or, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, atât inculpaţii aflaţi în etapa judecăţii de fond, cât şi cei aflaţi în etapa procesuală a apelului, se găsesc în aceeaşi situaţie juridică, se supun aceloraşi măsuri procesuale, au aceleaşi drepturi şi obligaţii, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la finalizarea procesului penal.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, iar, potrivit prevederilor art. 23 alin. (7) din Constituţie, „Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Consideră că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 23 alin. (7) din Legea fundamentală, având în vedere faptul că legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac pentru toate persoanele aflate în situaţii similare. Referitor la pretinsa neconcordanţă între textul de lege criticat şi prevederile art. 6 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că şi această critică este neîntemeiată, în condiţiile în care cauza se află pe rolul instanţei de apel, în al doilea grad de jurisdicţie, după pronunţarea unei hotărâri de condamnare de către instanţa de fond. Arată că, din perspectiva Convenţiei, temeiul verificării legalităţii şi temeiniciei detenţiei unui inculpat, după pronunţarea în primă instanţă a unei hotărâri de condamnare, îl constituie dispoziţiile art. 5 paragraful 1, iar nu prevederile art. 6 din Convenţie, care instituie o serie de garanţii privind dreptul la un proces echitabil ce se impun a fi respectate cu privire la orice persoană acuzată. Totodată, prevederile art. 13 din Convenţie, prin folosirea sintagmei „recurs efectiv“ nu se referă strict la calea de atac a recursului, ci la posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la o instanţă de judecată pentru verificarea legalităţii măsurii preventive, drept de care inculpatul a beneficiat, măsura preventivă fiind verificată de o instanţă de judecată legal învestită. Mai arată că dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie prevăd dublul grad de jurisdicţie doar în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei penale, or acest drept este respectat de legislaţia procesual penală prin instituirea căii de atac a apelului.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, interpretarea şi aplicarea legii excedând competenţei Curţii Constituţionale.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. III pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“
    14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (7) potrivit căruia „Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile de lege criticate reprezintă aplicarea şi dezvoltarea, în cadrul legislaţiei infraconstituţionale, a garanţiilor constituţionale privitoare la libertatea individuală. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituţie, „În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate“, iar, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (7) din Constituţie, „Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Curtea a reţinut, de asemenea, că prevederile art. 23 alin. (9) din Constituţie, care stabilesc că „Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege“, constituie o garanţie a libertăţii individuale care se adaugă celorlalte garanţii stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiaşi text constituţional şi care trebuie deopotrivă respectate şi aplicate.
    16. Prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, citată anterior, Curtea a constatat că, în cuprinsul capitolului I - „Măsurile preventive“ al titlului V - „Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale“ al părţii generale a Codului de procedură penală, sunt prevăzute calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale (art. 204), calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare (art. 205) şi calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii (art. 206). În acest context, prevederile art. 206 din Codul de procedură penală - cu toate că denumirea lor marginală face trimitere, într-o manieră generală, la cursul judecăţii - reglementează doar ipoteza pronunţării, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive. Conform acestor norme procesual penale, împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare [art. 206 alin. (1)], iar încheierile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune în primă instanţă asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 206 alin. (2)].
    17. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, în tot cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri, iar, conform prevederilor alin. (5) al aceluiaşi articol, în tot cursul judecăţii, instanţa verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Curtea a constatat, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezolvarea acţiunii penale presupune condamnarea inculpatului, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. În cuprinsul art. 399 din Codul de procedură penală, legiuitorul a inclus dispoziţii cu privire la măsurile preventive, în ipoteza soluţionării acţiunii penale, prevăzând, la alin. (10), că, după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condiţiile legii.
    18. În ceea ce priveşte apelul, Curtea a reţinut, prin decizia mai sus menţionată, că, potrivit prevederilor art. 417 din Codul de procedură penală, acesta este o cale de atac integral devolutivă, putând fi promovată, în conformitate cu dispoziţiile art. 408 din Codul de procedură penală, împotriva tuturor sentinţelor, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede altfel. Conform prevederilor art. 422 teza a doua din Codul de procedură penală, instanţa de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor privitoare la deducerea duratei reţinerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale şi adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 424 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa de apel se pronunţă asupra măsurilor preventive potrivit normelor referitoare la conţinutul sentinţei, iar, când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau instanţei competente, instanţa de apel poate face aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală. Totodată, conform dispoziţiilor art. 208 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, instanţa de apel este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri sau dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Aceste verificări sunt făcute, conform prevederilor art. 208 alin. (3) din Codul de procedură penală - care fac trimitere la dispoziţiile art. 207 alin. (3)-(5) din acelaşi cod - potrivit procedurii prevăzute în cuprinsul art. 235 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, verificarea măsurilor preventive este efectuată de către instanţa de apel cu ascultarea inculpatului, cu privire la toate motivele pe care se întemeiază propunerea de prelungire a măsurii preventive, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu şi cu participarea obligatorie a procurorului. Or, în cadrul acestei proceduri, inculpatul beneficiază de toate garanţiile pentru a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale, prin formularea de apărări cu privire la fiecare motiv al prelungirii măsurii preventive dispuse împotriva sa, fiindu-i astfel asigurate dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi, totodată, libertatea individuală. Potrivit prevederilor art. 208 alin. (3) coroborate cu dispoziţiile art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanţa de apel dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat, iar, potrivit dispoziţiilor art. 208 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 207 alin. (5) din Codul de procedură penală, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanţa de apel dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
    19. Aşa fiind, chiar dacă împotriva încheierilor prin care instanţa de apel se pronunţă asupra măsurilor preventive nu poate fi formulată contestaţie, conform dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul soluţionării apelului, procedura verificării măsurilor preventive oferă garanţiile procesuale necesare protejării dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare ale inculpatului, cu asigurarea libertăţii sale individuale. Prin urmare, textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (7) din Constituţie şi nici prevederile art. 6 din Convenţie.
    20. Referitor la calea de atac a contestaţiei, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. S-a arătat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi. Curtea a reţinut că aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia. Prin urmare, aşa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluţionării cu celeritate a unor situaţii procesuale de natură a restrânge exerciţiul unor drepturi fundamentale. Prin raportare la aceste considerente, Curtea a constatat că, deşi autorul excepţiei nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestaţie, acest fapt nu este de natură a încălca prevederile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, aşa cum s-a reţinut mai sus, conform dispoziţiilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condiţiile legii. În acest context, Curtea a statuat că reglementarea situaţiilor în care poate fi formulată contestaţie reprezintă opţiunea legiuitorului şi a fost exprimată conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute de dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere stabilită de acestea. Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între inculpaţii care pot formula contestaţie împotriva încheierii prin care se dispune în primă instanţă asupra măsurilor preventive, conform dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi cei în privinţa cărora au fost dispuse măsuri preventive asupra cărora se pronunţă instanţa de apel, întrucât aceştia sunt în situaţii diferite, determinate de etapele procesuale diferite în care se află, aspect ce justifică reglementarea unui regim diferit al recurgerii la calea de atac mai sus menţionată, care, de altfel, a fost prevăzută, astfel cum s-a arătat mai sus, pentru a putea fi invocată în situaţii expres şi limitativ reglementate de lege. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor art. 16 din Constituţie. Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii obligă la instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    22. Pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 13 din Convenţie.
    23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, textul constituţional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de faţă.
    24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Grigoraş în Dosarul nr. 1.608/93/2015/a18 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana-Cristina Puică

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016