Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 240 din 3 iunie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 240 din 3 iunie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 240 din 3 iunie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 504 din 12 iunie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţie formulată de 73 de deputaţi.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.461 din 14 mai 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 599A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată contravine principiului bicameralismului, prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie. În acest sens se arată că legiuitorul primar nu poate schimba în procesul legislativ de aprobare scopul actului normativ, acesta fiind stabilit prin instrumentul de motivare de către legiuitorul delegat. Or, în cauză, cele două Camere au acţionat diametral opus faţă de scopul urmărit de legiuitorul delegat. Prima Cameră a restrâns scopul urmărit prin eliminarea conţinutului normativ al ordonanţei de urgenţă referitor la detalierea unor proceduri din cadrul activităţii electorale premergătoare zilei votului, iar Camera decizională a adăugat scopului avut în vedere de legiuitorul delegat alte dispoziţii normative referitoare la modificarea competenţei Guvernului de a stabili data alegerilor şi transferul acesteia în sarcina Parlamentului. Se prezintă abrogările, modificările şi completările operate de cele două Camere, precizându-se că s-a modificat substanţial termenul de la care încep procedurile electorale, respectiv de la încetarea stării de alertă, şi s-a reglementat ca data alegerilor să fie stabilită de Parlament, şi nu de Guvern. Aceste ipoteze nu au fost avute în vedere de iniţiatorul actului normativ. Se concluzionează că există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi că s-a conturat un alt scop al reglementării faţă de cel iniţial. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul bicameralismului.
    4. Se susţine că art. 2 din lege contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie deoarece nu stabileşte un moment determinat, clar, neechivoc de la care începe să curgă perioada de 6 luni pentru iniţierea procedurilor privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. Astfel, este neclar dacă acest termen curge de la data încetării stării de urgenţă sau a celei de alertă, aplicarea ambelor variante nefiind posibilă, una excluzând-o pe alta. Aşadar, este imposibil de determinat momentul de la care Parlamentul poate proceda la adoptarea legii privind stabilirea datei alegerilor locale. Cu privire la nerespectarea normelor de tehnică legislativă coroborate cu cerinţele constituţionale privind calitatea actelor normative, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012.
    5. Se susţine că art. 3 din lege contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât stabileşte prelungirea mandatelor „consiliilor locale“, ale „Consiliului General al Municipiului Bucureşti“ şi ale „consiliilor judeţene“. Or, în dreptul pozitiv nu există nicio reglementare care să folosească aceste noţiuni, acestea fiind sui generis şi necunoscute cetăţeanului. Astfel, textul criticat este imposibil de aplicat, neclar, imprecis şi imprevizibil, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a principiului securităţii juridice.
    6. Se mai arată că Parlamentul a încălcat principiul cooperării loiale între autorităţile statului. Fiecare autoritate parte a unei puteri în stat îşi desfăşoară activitatea în colaborare loială faţă de Constituţie şi faţă de celelalte autorităţi publice. Intervenţia nepermisă a unei autorităţi în competenţa altei autorităţi publice atrage sancţiuni menite să readucă autoritatea respectivă la matca sa constituţională. Or, prin legea criticată, Parlamentul îşi însuşeşte o prerogativă legală a Guvernului, aceea de a stabili discreţionar data alegerilor locale. Un astfel de demers legislativ, fără nicio motivare şi desprins de contextul normativ general referitor la modul de stabilire a datei alegerilor, nesocoteşte principiul colaborării loiale între autorităţile publice. Această încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie este cu atât mai gravă cu cât Parlamentul îşi arogă, nelegal, dreptul de a stabili data alegerilor, însă lasă în sarcina Guvernului obligaţia de a stabili calendarul perioadei electorale, care începe să curgă din momentul adoptării legii privind stabilirea datei alegerilor locale după încetarea stării de urgenţă sau de alertă, acesta fiind pus în imposibilitate de a respecta termenul de „cel puţin 75 de zile înaintea votării“, în contextul în care legea privind stabilirea datei alegerilor locale are nevoie de o perioadă de timp variabilă pentru a intra în vigoare, în funcţie de procedura aplicată (această perioadă poate fi de minimum 30 de zile, incluzând procedura de sesizare pentru controlul constituţionalităţii legii, procedura de promulgare şi cea de publicare în Monitorul Oficial al României).
    7. Pe rol se află, de asemenea, soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţie formulată de Guvernul României.
    8. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.733 din 28 mai 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 640A/2020.
    9. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată încalcă principiul bicameralismului, prevăzut de art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie. În acest sens se invocă faptul că, la data de 6 aprilie 2020, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020, prin care s-au reglementat atât momentul de debut al procedurilor privind organizarea alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale, modalitatea de stabilire a datei scrutinului, prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi termenul-limită până la care aceasta operează, cât şi o serie de derogări de la prevederile art. 47, art. 49, art. 50 şi art. 51 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi o modificare a art. 151 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
    10. Înregistrată la Senat în vederea aprobării, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a suferit modificări substanţiale, proiectul de lege pentru aprobare prevăzând că art. 1, art. 2, art. 3 şi art. 6 se abrogă. În Camera decizională s-a revenit asupra hotărârii Senatului de a abroga art. 1, art. 2 şi art. 3, soluţia fiind menţinută numai cu privire la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020. Însă, odată cu revitalizarea prevederilor antemenţionate, Camera Deputaţilor a intervenit asupra intenţiei de reglementare şi a conţinutului soluţiilor legislative, astfel cum acestea au emanat de la Guvernul României. Din analiza comparativă a activităţilor de normare efectuate de către Guvern şi de către Camera Deputaţilor reiese că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a primit direct în faţa forului decizional din Parlament o nouă arie temporală de aplicabilitate, fiind legată de încetarea stării de alertă, aspect nu doar neprevăzut de către iniţiator, dar şi nedezbătut de către Camera de reflecţie. Or, atât adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, cât şi întregul proces legislativ desfăşurat în Parlament s-au desfăşurat exclusiv pe perioada stării de urgenţă, având în vedere că dezbaterea şi adoptarea în Camera Deputaţilor a proiectului de lege în discuţie a avut loc la data de 13 mai 2020, când încă era în vigoare Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
    11. Raportat la aceste aspecte, deşi reprezintă o instituţie juridică specifică situaţiilor de urgenţă, starea de alertă nu a fost avută în vedere la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, atât din raţiuni ce ţin de respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, cât şi din perspectiva regimului juridic distinct al stării de alertă faţă de cel al stării de urgenţă, prin prisma căruia s-ar fi impus o altă analiză a soluţiilor propuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, ceea ce ar fi generat şi o altă viziune normativă. În schimb, Guvernul a conceput soluţiile legislative prin raportare la decretele prezidenţiale de instituire, respectiv prelungire a stării de urgenţă şi la măsurile stabilite în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, astfel cum acestea au fost transpuse prin ordonanţele militare şi alte asemenea acte subsecvente, aşadar, prin raportare la specificul stării de urgenţă.
    12. Se apreciază că este imperativ pentru Camera decizională să respecte intenţia de reglementare şi viziunea normativă avute în vedere de către iniţiator. Or, lărgirea câmpului de aplicabilitate al normei la starea de alertă, atât în lipsa dezbaterii acestui amendament în Camera de reflecţie, cât şi fără a avea în vedere raţiunile pentru care Guvernul nu a inclus în conţinutul normativ şi această instituţie juridică, echivalează cu arogarea de către Camera decizională a întregului rol de unică autoritate legiuitoare, care aparţine, conform Constituţiei, celor două structuri ale Parlamentului. Totodată, legea criticată nu realizează o completare sau o modificare a ordonanţei de urgenţă, câtă vreme starea de urgenţă şi starea de alertă comportă regimuri juridice distincte, ceea ce, în consecinţă, determină măsuri legislative şi administrative de naturi diferite, adaptate la amploarea factorilor generatori şi a măsurilor dispuse.
    13. Din contră, amendamentul introdus în Camera decizională nu este numai străin de intenţia de reglementare a Guvernului, dar conduce la schimbarea în integralitate a scopului actului normativ, întrucât condiţionează demararea procedurilor tehnice prealabile procesului electoral de momentul încetării stării de alertă, care duce, în consecinţă, la o prorogare a acestora. Or, amânarea anterior menţionată afectează calendarul avut în vedere de către Guvern pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor autorităţilor publice locale şi, prin efectul acesteia, este afectată însăşi intenţia de reglementare a iniţiatorului, respectiv a Guvernului.
    14. Cu privire la art. 2 din legea criticată, care reglementează modalitatea de stabilire a datei alegerilor, se arată că prin ordonanţa de urgenţă Guvernul a prevăzut că data alegerilor se stabileşte conform cadrului legal în vigoare, prin hotărâre a Guvernului, însă, direct în Camera decizională, Parlamentul a modificat legislaţia existentă, data alegerilor urmând a se stabili prin lege. Astfel, ceea ce se dorea a fi o normă care să nu modifice concepţia cadrului legal existent, ci doar să îl adapteze, punctual, la efectele pandemiei COVID-19, s-a transformat în Parlament într-un act de regândire a întregului mecanism de fixare a datei alegerilor pentru autorităţile publice locale, ceea ce contravine în mod vădit intenţiei de reglementare şi scopului actului normativ avute în vedere de către iniţiator. Aşadar, în Camera decizională nu s-a schimbat doar concepţia actului normativ supus procesului de aprobare, dar Parlamentul a intervenit chiar pe fondul cadrului legal în vigoare, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, ceea ce nu doar că se abate de la intenţia de reglementare a iniţiatorului, dar încalcă principiul bicameralismului în mod grav tocmai deoarece această modificare de deosebită importanţă s-a produs direct şi exclusiv în faza decizională a procesului de legiferare din cadrul Parlamentului.
    15. Referitor la art. 3, atât cu privire la stabilirea duratei de prelungire a mandatelor autorităţilor publice locale, cât şi cu privire la introducerea stării de alertă ca reper, se apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele expuse anterior, sens în care şi cu privire la acest text de lege a fost încălcat principiul bicameralismului.
    16. De asemenea, se subliniază că încălcarea principiului bicameralismului în privinţa prevederilor art. 1, art. 2 şi art. 3 din legea criticată nu se raportează numai la modificarea viziunii şi a concepţiei juridice a soluţiilor legislative, ci, în prezenta situaţie, încălcarea principiului constituţional antemenţionat decurge inclusiv din nerespectarea procedurii de întoarcere a legii, reglementată de art. 75 din Constituţie. Astfel, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020 cu eliminarea art. 1, art. 2, art. 3 şi art. 6 din forma înaintată de către iniţiator, fără a motiva sau fundamenta comportamentul legislativ şi fără a ţine cont de faptul că unele dintre textele de lege ale Guvernului nu au corespondent în fondul cadrului legal existent. Or, Camera Deputaţilor, acţionând în pretinsul rol de Cameră decizională, nu doar că a reactivat dispoziţiile legale abrogate de către Senat, dar a şi intervenit asupra conţinutului normativ.
    17. Se susţine că nu era de competenţa Camerei Deputaţilor să decidă definitiv cu privire la forma integrală a actului normativ, motiv pentru care încălcarea principiului bicameralismului este cu atât mai gravă cu cât Camera care avea, în realitate, competenţa decizională, respectiv Senatul, a apreciat să abroge o serie de prevederi legale care, în cele din urmă, au fost revitalizate cu titlu definitiv prin voinţa Camerei Deputaţilor, care nu avea caracter de Cameră decizională.
    18. Totalitatea modificărilor operate asupra ordonanţei de urgenţă excedează fondului procesului legislativ derulat atât de către Guvern, în calitate de legiuitor delegat, cât şi de către Senat. În concluzie, Camera decizională a modificat viziunea, concepţia şi arhitectura actului normativ, ceea ce, conform prevederilor Legii fundamentale şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reprezintă o încălcare a principiului bicameralismului şi se impune sancţionarea acesteia ca atare.
    19. Cu privire la încălcarea art. 75 alin. (1) şi (4) prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. o), precum şi la art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, deoarece Camera Deputaţilor a ştirbit competenţa decizională a Senatului, arogându-şi această calitate faţă de iniţiativa legislativă în ansamblu.
    20. Din perspectiva obiectului de reglementare al legii în discuţie, respectiv a dispoziţiilor legale adoptate, se apreciază că au fost adoptate soluţii care privesc administraţia publică locală, atât din perspectiva prelungirii mandatelor autorităţilor publice locale, cât şi din perspectiva stabilirii datei următoarelor alegeri locale. Or, chiar dacă în aparenţă soluţiile legislative au caracter electoral, întrucât au înrâurire în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor electorale, se impune a se constata că, în concret, procesul de legiferare vizează măsuri cu incidenţă în privinţa mandatelor entităţilor locale, un aspect esenţial şi legat intrinsec de organizarea administraţiei publice locale. Astfel, în ceea ce priveşte prelungirea mandatelor autorităţilor publice locale, aceasta nu reprezintă o reglementare care să se circumscrie sistemului electoral şi care să se facă potrivit art. 73 alin. (1) lit. a) din Constituţie, întrucât soluţia legislativă propune o măsură temporară, care nu va căpăta caracter definitiv în arhitectura legislaţiei electorale şi care, mai degrabă, va asigura continuitatea în cadrul administraţiei publice locale. Soluţia legislativă vizează modul de organizare al administraţiei publice locale, iar nu sistemul electoral, fiind incidente dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. o) din Constituţie. În consecinţă, se apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie în sensul că prevederile legale în discuţie trebuiau supuse spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, Senatul fiind Camera decizională.
    21. În ceea ce priveşte încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale se impune faţă de orice subiect de drept şi autoritate sau instituţie publică, aşa cum este şi cazul Parlamentului în activitatea de legiferare. Or, în cazul de faţă a fost nesocotită Decizia Curţii Constituţionale nr. 681 din 6 noiembrie 2018.
    22. Raportat la maniera în care a legiferat, se apreciază că Parlamentul a încălcat art. 1 alin. (3) şi (5), coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie, cu referire la principiul constituţional al colaborării şi cooperării loiale, având în vedere că, fără a ţine cont de prerogativa reglementării exercitată în mod legal de către Guvern, a intervenit asupra voinţei acestuia din urmă, anihilând soluţia legislativă, în lipsa unor motive reale sau temeinic justificate. Raportat la aspectele expuse, sub apanajul competenţei de legiferare prevăzute de art. 61 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul primar nu poate proceda la modificarea, completarea sau abrogarea actelor normative adoptate de către Guvern în lipsa unor justificări obiective şi întemeiate, aşa cum, de exemplu, în pofida calităţii de unică autoritate legiuitoare a ţării, nu este acceptat ca Parlamentul să legifereze în domeniile date prin lege în competenţa expresă a Guvernului. Intervenţia legislativă a Parlamentului este cu atât mai mult contrară dispoziţiilor constituţionale cu cât aceasta nu este justificată în niciun mod; din contră, atât amendamentele, cât şi demersurile de abrogare şi eliminare a unor prevederi nu se circumscriu unor raţiuni obiective, justificate în mod real, fundamentate în fapt şi în drept, motiv pentru care acestea pot fi apreciate ca fiind de natură conjuncturală, având un puternic caracter de oportunitate şi care tind să avantajeze formaţiunea sau formaţiunile politice care deţin majoritatea în Parlament, ceea ce este contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 334 din 26 iunie 2013.
    23. Pentru aceste motive, se apreciază că Parlamentul a încălcat principiul constituţional al colaborării şi cooperării loiale şi, în consecinţă, legea criticată nu îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate extrinsecă reglementate de art. 1 alin. (3) şi (5), coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie.
    24. Cu privire la încălcarea art. 102 alin. (1) şi art. 108 alin. (1) şi (2), raportat la art. 1 alin. (4) din Constituţie, se arată că, prin Hotărârea nr. 1/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, Parlamentul, conform atribuţiilor constituţionale, a acceptat programul de guvernare şi a acordat încredere Guvernului astfel învestit pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor prin intermediul instrumentelor prevăzute de lege. Or, potrivit Programului de guvernare (anexa nr. 2 la actul normativ amintit), unul dintre obiectivele principale ale actualului Guvern este organizarea şi desfăşurarea corectă a alegerilor politice programate în 2020. Prin urmare, legitimitatea demersului legislativ al Guvernului emană tocmai de la Parlament, care, prin acceptarea programului de guvernare propus, a materializat prevederile art. 102 din Constituţie şi, în consecinţă, a acordat un mandat expres Guvernului pentru a realiza politica internă a ţării în ceea ce priveşte conducerea generală a administraţiei publice. Aşadar, voinţa Guvernului decurge din voinţa Parlamentului şi, cel dintâi, în baza mandatului acordat, a procedat la adoptarea ordonanţei de urgenţă în scopul executării legilor, în acord cu art. 108 din Constituţie. Prin urmare, din această perspectivă, Guvernului îi aparţine demersul exclusiv ca, în limitele stabilite de Constituţie şi de legislaţia electorală, precum şi în baza stării de fapt, să evalueze şi să stabilească organizarea alegerilor (inclusiv data).
    25. În ceea ce priveşte separaţia puterilor în stat, se invocă Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017 şi se concluzionează că adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 cu modificarea privitoare la competenţa Parlamentului de a decide prin lege organică data alegerilor electorale locale reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât intervine într-un domeniu rezervat prin lege Guvernului. Prin adoptarea actului normativ criticat, Parlamentul şi-a exercitat competenţa prevăzută de Constituţie, însă atribuţiile şi competenţele autorităţilor trebuie să se circumscrie întregii arhitecturi constituţionale. Aşadar, conduita legislativă a Parlamentului anihilează prerogativa Guvernului, fără o justificare temeinică, încălcând competenţa delegată de legiferare a acestuia din urmă. Instituţia delegării legislative instituie o formă de colaborare între Parlament şi Guvern în sfera de legiferare, motiv pentru care, având în vedere că regimul juridic al acesteia este prevăzut de Constituţie, se impune a fi respectat de către ambii actori implicaţi în această construcţie juridică, inclusiv de către Parlament. Prin urmare, Guvernul trebuie să respecte întocmai condiţiile pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă, dar, în egală măsură, şi Parlamentul este obligat să nu intervină în mod discreţionar în sfera procesului de legiferare desfăşurat de către Guvern, deoarece aceasta echivalează cu încălcarea instituţiei delegării legislative, o prerogativă expres reglementată de către Constituţie în sfera atribuţiilor Guvernului.
    26. Pentru motivele arătate, se apreciază că Parlamentul, raportat la maniera în care a intervenit şi a anihilat voinţa legiuitorului delegat, a încălcat ordinea constituţională prin nerespectarea competenţei de delegare legislativă prevăzută în mod expres în sfera atribuţiilor constituţionale ale Guvernului, absolutizând în mod inacceptabil calitatea Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, încălcând, astfel, principiul separaţiei puterilor în stat.
    27. În ceea ce priveşte încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, raportat la prevederile art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 24/2000, precum şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezentată de Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019 şi Decizia nr. 141 din 13 martie 2019, se arată că este necesară atât pentru destinatarii dispoziţiilor legale, cât şi pentru instanţa de contencios constituţional la momentul verificării conformităţii cu Legea fundamentală cunoaşterea motivelor care au stat la baza formei şi a conţinutului soluţiei legislative. Din analiza raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi se poate observa că amendamentele formulate nu sunt însoţite şi de motivare. Or, raportat la faptul că modificările operate de Camera decizională nu sunt însoţite şi de motivare, se apreciază că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale antemenţionate prin raportare la faptul că nu se poate identifica intenţia de reglementare a Camerei decizionale, fiind adoptate, cu titlu definitiv, o serie de dispoziţii legale nefundamentate temeinic, astfel cum prescrie cadrul legal constituţional şi infraconstituţional.
    28. În ceea ce priveşte standardele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate ale normei, se arată că, prin intervenţia Parlamentului în domeniul deja reglementat de către Guvern, s-a produs o încălcare a principiului securităţii juridice, respectiv a principiului încrederii legitime, întrucât aşteptările şi conduita subiectelor de drept, generate de adoptarea ordonanţei de urgenţă, au fost înfrânte de către Parlament, la scurtă vreme, în mod nefundamentat. Astfel, încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispoziţiilor legale adoptate şi, în cele din urmă, în calitatea actului de legiferare privit în ansamblu este afectată, întrucât este imperativ ca activitatea de normare şi rezultatul acesteia să creeze pentru orice subiect de drept previzibilitate în ceea ce priveşte conduita acestuia şi uşurinţă în adaptarea acesteia. Or, în măsura în care entităţile care deţin competenţe de legiferare intervin nejustificat şi nefundamentat în procesul legislativ, doar pentru că deţin atribuţii constituţionale în această sferă, în mod particular, standardul de previzibilitate al normei este puternic afectat, ceea ce generează o gravă insecuritate juridică, respectiv o atingere a încrederii legitime. Prin urmare, legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie.
    29. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului şi Avocatului Poporului, după caz, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    30. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 599A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    31. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma principiului bicameralismului, se arată că modificările aduse la Camera Deputaţilor, evidenţiate de autorii sesizării ca fiind neconforme cu dispoziţiile Legii fundamentale, nu se circumscriu criteriilor esenţiale stabilite de Curtea Constituţională pentru determinarea cazurilor în care, prin procedura legislativă derulată, se încalcă principiul bicameralismului: existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Prin raportare la forma adoptată de Senat, legea dedusă controlului de constituţionalitate conţine un număr similar de dispoziţii de modificare prin care se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, iar intervenţiile legislative realizate sub forma amendamentelor admise la Camera decizională nu reprezintă soluţii normative care, sub aspectul fondului reglementării, se îndepărtează considerabil de conceptele edictate de către Senat. Introducerea sintagmei „sau stării de alertă“ în dispoziţiile art. 1 şi 3 a avut în vedere atât iminenta expirare a stării de urgenţă (instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, pe o durată de 30 de zile, şi prelungită cu 30 de zile începând cu data de 15 aprilie, prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, încuviinţate prin Hotărârile Parlamentului nr. 3/2020 şi nr. 4/2020), cât şi dezbaterea proiectului de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x nr. 251/2020), înscris pe aceeaşi ordine de zi a Camerei decizionale din 13 mai 2020 în care s-a regăsit şi legea criticată, în prezent devenit lege aflată în vigoare. Întrucât măsurile reglementate vizează starea de alertă, este evident că edictarea prelungirii mandatelor autorităţilor locale alese şi iniţierii procedurilor privind alegerile autorităţilor administraţiei publice locale a fost necesar să fie realizată cu considerarea acestui nou cadru normativ, inexistent atât la momentul publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 în Monitorul Oficial al României, cât şi pe parcursul derulării procedurii legislative a legii criticate la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
    32. De asemenea, se arată că perspectiva autorilor cu privire la abrogarea art. 6 nu este realistă, deoarece, prin dispoziţia prevăzută la articolul unic pct. 4 al legii criticate, Camera Deputaţilor confirmă soluţia normativă de abrogare prevăzută în forma adoptată de Senat referitoare la articolul în cauză, şi nu o „abrogare a abrogării anterioare“, interpretare care ar putea fi fundamentată pe ipoteza eronată a intrării în vigoare a formei adoptate de Senat, fapt care ar reprezenta o încălcare directă a art. 61 alin. (2) şi a art. 75 din Constituţie.
    33. Contrar susţinerilor autorilor, forma adoptată de forul decizional nu afectează scopul urmărit de Guvern, acela de prelungire a mandatelor autorităţilor locale alese şi de stabilire a unor măsuri aferente organizării alegerilor locale în anul 2020, legea dedusă controlului de constituţionalitate neaducând atingere nici concepţiei de modificare a alin. (3) al art. 151 din Codul administrativ avută în vedere de iniţiator. Prin urmare, se apreciază că legea criticată respectă şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018 referitoare la cel de-al treilea criteriu în aprecierea bicameralismului: necesitatea menţinerii scopului iniţial al Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020.
    34. Totodată, se menţionează că admiterea argumentaţiei autorilor sesizării ar putea avea ca principală consecinţă eliminarea rolului de Cameră de reflecţie al Senatului, în sensul că acesta ar stabili definitiv conţinutul normativ al proiectului de lege, ceea ce ar însemna că cea de-a doua Cameră, Camera Deputaţilor, în calitatea sa de for decizional în materie, nu ar avea posibilitatea să modifice sau să completeze aceste norme juridice, ci doar să le aprobe ori să le respingă.
    35. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate prezentate prin raportarea prevederilor legii deduse controlului de constituţionalitate la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, încălcându-se în opinia autorilor „principiul securităţii juridice în componenta sa privind calitatea normei juridice“, se arată că, în condiţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, competenţa de legiferare a Parlamentului cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.
    36. Se arată că nu poate fi acceptat punctul de vedere al autorilor referitor la inexistenţa în dreptul pozitiv a noţiunilor de „mandate ale consiliilor locale“, „mandate ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti“ şi „mandate ale consiliilor judeţene“, prin dispoziţiile art. 128 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ fiind stabilit cadrul normativ al prelungirii mandatelor acestor autorităţi ale administraţiei publice locale. Prin simetrie redacţională, parcurgerea prevederilor art. 177 alin. (3) din actul normativ antereferit confirmă utilizarea noţiunii de „mandat al consiliului judeţean“. Prin urmare, noţiunile respective nu doar că au o consacrare în dreptul pozitiv, ci însăşi configurarea prelungirii mandatelor autorităţilor locale alese, din legea criticată, a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor actului normativ care confirmă înţelesul termenilor pe care autorii îi consideră neclari, imprecişi şi imprevizibili pe motiv că nu ar mai fi fost întâlniţi în legislaţia din vigoare.
    37. Contrar susţinerilor autorilor, dispoziţiile art. 1, conform cărora „procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă“, sunt clare cu privire la iniţierea organizării alegerilor, aceasta fiind ultima măsură care va expira dintre cele excepţionale care sunt în desfăşurare sau vor fi instituite în viitor, cu respectarea cadrului normativ în vigoare aplicabil. Guvernul, în calitatea sa de autoritate care va organiza alegerile locale, va avea la dispoziţie un instrument de referinţă suplimentar, anume legea organică prin care Parlamentul va stabili data alegerilor, potrivit dispoziţiilor art. 2 din lege.
    38. Pe cale de consecinţă, prevederile legii criticate sunt clare, în conţinutul acestora nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, fiind redactate într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă normele instituite fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, ale Legii nr. 115/2015 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile criticate sunt constituţionale şi prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    39. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate prezentate prin raportarea la principiul cooperării loiale între autorităţile statului, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât legea criticată stabileşte ca data alegerilor locale din anul 2020 să fie stabilită prin lege şi nu prin hotărâre a Guvernului, se arată că sunt semnificative, în ceea ce priveşte conformitatea iniţierii procedurii organizării şi desfăşurării alegerilor locale cu Constituţia, legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care aceasta este declanşată, respectiv ca actul normativ prin care se stabileşte data la care urmează să aibă loc alegerile să emane de la autoritatea îndrituită constituţional să stabilească sistemul electoral.
    40. Hotărârile Guvernului reprezintă expresia competenţei prevăzute la art. 108 din Constituţie, rezultată din rolul Guvernului de autoritate publică a puterii executive. Delegările primite prin actele normative la nivel de lege, care constituie temeiurile juridice ale emiterii hotărârilor, sunt circumstanţiate unor realităţi sociale a căror dinamică determină deseori reconsiderarea cadrului normativ edictat iniţial. Implicit, legea va putea reconfigura limitele reglementării, introducând noi competenţe în sarcina Guvernului, dispunând modificarea celor existente sau chiar eliminând prerogative instituite prin delegarea normativă anterioară. Esenţial este ca limitele organizării executării legilor, prevăzute la art. 108 alin. (2) din Constituţie, să fie stabilite de forul legislativ, cu considerarea împrejurărilor care determină reanalizarea acestora.
    41. Este de netăgăduit că implicaţiile epidemiei COVID-19 asupra activităţilor cu aflux important de cetăţeni şi evaluarea situaţiei epidemiologice pe teritoriul ţării care indică o potenţială creştere a numărului persoanelor infectate au determinat necesitatea prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale aflate în funcţiune, cu perspectiva desfăşurării în condiţii optime a proceselor electorale aferente organizării alegerii acestora. În aceste condiţii, Guvernul nu poate avea referinţele necesare şi utile cu privire la stabilirea datei votării, faţă de care trebuie să organizeze desfăşurarea alegerilor locale, prelungirea mandatelor autorităţilor locale în exerciţiu determinând ca raportarea la datele iniţiale de ajungere la termen a acestora să nu mai fie relevantă.
    42. Prin urmare, faptul că autoritatea legiuitoare şi-a retras delegarea acordată prin prevederile art. 10 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, urmând să emită o lege distinctă prin care să stabilească data alegerilor locale, se înscrie în exigenţele constituţionale referitoare la competenţa sa de a decide asupra acestui aspect.
    43. Nu se poate accepta afirmaţia potrivit căreia „această încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie este cu atât mai gravă cu cât Parlamentul îşi arogă, nelegal, dreptul de a stabili data alegerilor“, întrucât prin reglementarea criticată este stabilit chiar cadrul exercitării competenţei respective, nefiind în situaţia în care autoritatea legiuitoare să fi adoptat un act normativ care să stabilească expres data votării pentru alegerile locale, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 115/2015, manifestare de voinţă care ar fi avut evidente trăsături de nelegalitate.
    44. Conduita Parlamentului este, în consecinţă, conformă cu considerentele care fundamentează Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, potrivit cărora colaborarea loială presupune, dincolo de respectul faţă de lege, respectul reciproc al autorităţilor/instituţiilor statului, ca expresie a unor valori constituţionale asimilate, asumate şi promovate în scopul asigurării echilibrului între puterile statului, iar conduita instituţională care se circumscrie colaborării loiale are, prin urmare, o componentă extra legem, întemeiată pe practici constituţionale, care au ca finalitate primordială buna funcţionare a autorităţilor statului, buna administrare a intereselor publice şi respectul faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Evitarea conflictelor interinstituţionale şi înlăturarea blocajelor în exerciţiul prerogativelor lor legale reprezintă finalitatea secundară.
    45. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 640A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    46. Cu privire la încălcarea principiului bicameralismului, se arată că modificările aduse la Camera Deputaţilor nu se circumscriu criteriilor esenţiale stabilite de Curtea Constituţională pentru determinarea cazurilor în care, prin procedura legislativă derulată, se încalcă principiul bicameralismului: existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Prin raportare la forma adoptată de Senat, legea criticată conţine un număr similar de dispoziţii de modificare prin care se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, iar intervenţiile legislative realizate sub forma amendamentelor admise la Camera decizională nu reprezintă soluţii normative care, sub aspectul fondului reglementării, se îndepărtează considerabil de conceptele asupra cărora Senatul s-a pronunţat. Introducerea sintagmei „sau stării de alertă“ în dispoziţiile art. 1 şi 3 a avut în vedere atât iminenta expirare a stării de urgenţă (instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, pe o durată de 30 de zile, şi prelungită cu 30 de zile începând cu data de 15 aprilie, prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, încuviinţate prin Hotărârile Parlamentului nr. 3/2020 şi nr. 4/2020), cât şi dezbaterea proiectului de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x nr. 251/2020), înscris pe aceeaşi ordine de zi a Camerei decizionale din 13 mai 2020 în care s-a regăsit şi legea criticată, în prezent devenită Legea nr. 55/2020. Întrucât măsurile reglementate vizează starea de alertă, este evident că edictarea prelungirii mandatelor autorităţilor locale alese şi iniţierii procedurilor privind alegerile autorităţilor administraţiei publice locale a trebuit să fie realizată cu considerarea acestui nou cadru normativ, inexistent atât la momentul publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 în Monitorul Oficial al României, cât şi pe parcursul procedurii legislative a legii criticate la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Faptul că cele două măsuri excepţionale au regimuri juridice distincte nu poate fi reţinut ca fiind relevant, semnificative fiind elementele de continuitate în fundamentarea motivelor care au condus la promovare şi instituire. Instituirea stării de alertă a survenit ulterior înaintării ordonanţei de urgenţă la prima Cameră sesizată, respectiv după finalizarea procedurii legislative la aceasta, prin urmare nu putea fi avută în vedere în mod obiectiv de Guvern la momentul iniţierii actului său, şi nici de Senat, cu prilejul derulării procedurii legislative. Reglementarea de către Camera Deputaţilor în conţinutul normativ şi a situaţiei de alertă este determinată, pe de o parte, de corelarea cu ansamblul reglementărilor interne, cerinţă prevăzută la art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, cât şi, pe de altă parte, de dezideratul ca redactarea să cuprindă toate circumstanţele care generează imposibilitatea derulării fără riscuri a proceselor electorale cu participarea largă a populaţiei, care reprezintă sorgintea şi, în acelaşi timp, motivul esenţial al demersului legislativ delegat al Guvernului. Astfel, indiferent de succesiunea măsurilor excepţionale care pot fi instituite pe viitor, o nouă încuviinţare a stării de urgenţă, care ar putea fi urmată de edictarea unei alte stări de alertă, trebuie să îşi găsească consacrarea şi la nivelul legislaţiei organice privind organizarea alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020. Prin soluţia normativă criticată, elementul cu grad ridicat de imprevizibilitate, care este constituit de evoluţia epidemiologică naţională, este încorporat în actul de bază cu tehnica legislativă corectă care să permită destinatarilor să înţeleagă cu uşurinţă textul şi să îşi adapteze corespunzător conduita.
    47. Cu privire la susţinerea autorului potrivit căreia Parlamentul a modificat legislaţia existentă mutând competenţa de stabilire a datei alegerilor de la executiv la autoritatea legiuitoare se apreciază că decizia Senatului de abrogare a art. 2, adică a dispoziţiei care reglementa prerogativa Guvernului de stabilire a datei alegerilor locale din anul 2020, are semnificaţia că forul de reflecţie nu a fost de acord cu această perspectivă avută în vedere de autoritatea executivă prin ordonanţa de urgenţă emisă. Redactarea adoptată de Camera Deputaţilor reprezintă atât confirmarea fondului soluţiei normative materializate prin exercitarea competenţei în materie a primei Camere sesizate, cât şi îndeplinirea propriului rol de Cameră decizională, prin reglementarea stabilirii datei alegerilor în sarcina organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţie], într-un an în care ajungerea la termen a mandatelor autorităţilor locale alese nu mai poate fi o referinţă obiectivă pentru Guvern în sensul respectiv. De asemenea, perspectiva autorilor cu privire la reactivarea dispoziţiilor „legale abrogate de Senat“ nu este realistă, deoarece prezintă o interpretare care ar putea fi fundamentată pe ipoteza eronată a intrării în vigoare a formei adoptate de Senat, fapt care ar reprezenta o încălcare directă a art. 61 alin. (2), art. 75 alin. (1) şi (3) şi art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie.
    48. Contrar susţinerilor autorilor, forma adoptată de forul decizional nu afectează scopul urmărit de Guvern, acela de prelungire a mandatelor autorităţilor locale alese şi de stabilire a unor măsuri aferente organizării alegerilor locale în anul 2020, legea criticată neaducând atingere nici concepţiei de modificare a alin. (3) al art. 151 din Codul administrativ avută în vedere de iniţiator. Prin urmare, legea criticată respectă şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018 referitoare la cel de-al treilea criteriu în aprecierea bicameralismului: necesitatea menţinerii scopului iniţial al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020. Totodată, admiterea argumentaţiei autorilor sesizării ar putea avea ca principală consecinţă eliminarea rolului de Cameră de reflecţie al Senatului, în sensul că acesta ar stabili definitiv conţinutul normativ al proiectului de lege, ceea ce ar însemna că cea de-a doua Cameră, Camera Deputaţilor, în calitatea sa de Cameră decizională în materie, nu ar putea să modifice sau să completeze aceste norme juridice, ci doar să le aprobe ori să le respingă.
    49. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi (4) şi ale art. 73 alin. (3) lit. o), precum şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale se arată că, raportat la obiectul său de reglementare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 nu conţine dispoziţii care să vizeze organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală, cu excepţia art. 8 prin care este modificat alin. (3) al art. 151 din Codul administrativ, redactare care este menţinută, fără modificări, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Stabilirea datei alegerilor este prevăzută în dreptul pozitiv naţional şi a fost dintotdeauna reglementată în acte normative la nivel de lege organică electorală: pentru sufragiul referitor la alegerea Preşedintelui Românei, se regăseşte la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, este reglementată la art. 10 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare; pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă sediul materiei; pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, stabilirea datei alegerilor este prevăzută prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.
    50. Analizarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, aprobată prin legea criticată, evidenţiază faptul că la instituirea soluţiei normative privind stabilirea datei alegerilor însuşi autorul sesizării a recurs la redactarea unei norme de trimitere la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, articolul rezultat [art. 2] determinând astfel o dublă consacrare legislativ-electorală, atât prin reglementarea propriu-zisă a măsurilor cu privire la data sufragiului local, cât şi prin accentuarea concordanţei acestora cu o lege eminamente electorală, materie care se circumscrie dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, pentru care competenţa materială a dezbaterii în calitate de primă Cameră aparţine Senatului, prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin legea criticată, apartenenţa la legislaţia organică electorală este, de asemenea subliniată, prin redactarea dispoziţiei derogatorii care se regăseşte la articolul unic pct. 2. Este adevărat că soluţiile edictate rezultate astfel „privesc administraţia publică locală“, însă acestea sunt semnificative în aceeaşi măsură în care prevederile legii organice aplicabile alegerilor locale sunt incidente în determinarea caracterului predominat electoral al legii prezentate controlului de constituţionalitate.
    51. În multiplele sale consacrări legislative, data alegerilor reprezintă, în mod esenţial, o componentă intrinsecă a legislaţiei electorale, întrucât prin raportare la aceasta debutează procedurile aferente perioadei specifice alegerilor: începutul şi încheierea campaniei electorale, constituirea organismelor electorale şi componenţa acestora, termenul de la care curge dreptul alegătorului de a adresa primarului solicitarea privind înscrierea în Registrul electoral [art. 42 alin. (1) din Legea nr. 208/2015], punerea la dispoziţia candidaţilor a extraselor din Registrul electoral, depunerea candidaturilor şi, indirect, rămânerea definitivă acestora, tragerea la sorţi a ordinii de înscriere a candidaturilor pe buletinele de vot, iar perioada electorală este definită prin reţinerea ca referinţă a datei alegerilor [art. 119 din Legea nr. 208/2015].
    52. Un argument suplimentar cu privire la parcursul constituţional corect al legii criticate este chiar modalitatea în care autorul sesizării a aplicat dispoziţiile art. 115 alin. (5) teza întâi din Constituţie, prin depunerea la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, a proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020. Procesul de legiferare a aprobării ordonanţei de urgenţă s-a desfăşurat cu considerarea competenţelor materiale ale Camerelor Parlamentului şi prin analizarea traseului legislativ al unei iniţiative parlamentare care are un conţinut normativ similar, din perspectiva criticilor aduse.
    53. Pentru aceasta, conformitatea sesizării Camerei de reflecţie cu Constituţia este atestată de Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. 324 din 7 aprilie 2020, prerogativa pronunţării sale în materie fiind circumscrisă dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea fundamentală şi ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ.
    54. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la principiul cooperării loiale între autorităţile statului şi la competenţa Guvernului, prin pretinsa încălcare a art. 1 alin. (3) şi (5), art. 102 alin. (1), art. 108 alin. (1) şi (2), şi a art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie, se apreciază că rolul Guvernului este acela de realizare a liniilor de politică internă şi externă a ţării, ceea ce, sub aspect juridic se poate concretiza prin iniţierea de proiecte legislative şi adoptarea unor hotărâri pentru aplicarea acestora, în vederea îndeplinirii Programului de guvernare pentru care a primit învestitura din partea Parlamentului. Chiar dacă una dintre funcţiile pe care le exercită este aceea de stabilire a strategiilor prin care se exercită autoritatea de stat, în domeniul electoral competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire a unor măsuri care ţin de esenţa sistemului electoral, precum condiţiile în care se aleg ori se exercită mandatele autorităţilor administraţiei publice locale alese, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului, desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Din această perspectivă se face referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390 din 6 iunie 2017. În consecinţă, reglementarea prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale alese este necesar să fie realizată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, şi nu prin ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu poate fi adoptată şi nu poate afecta drepturile electorale, aşa cum prevede art. 115 alin. (6) din Constituţie. Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale este o decizie care afectează drepturile electorale prevăzute de Constituţie, respectiv dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, fapt pentru care Constituanta a permis ca aceasta să fie luată doar de către Parlament prin intermediul unei legi organice.
    55. Periodicitatea alegerilor constituie unul dintre principiile patrimoniului electoral european, enunţate încă din primul articol al Liniilor directoare adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare: „Cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Mai mult decât atât, alegerile trebuie organizate în mod periodic“. Dată fiind importanţa acestui principiu, excepţiile - cu consecinţa prelungirii mandatelor aleşilor - sunt strict şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de lege şi privesc situaţii extreme, cu caracter cu totul deosebit, cum ar fi starea de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Semnificative, sub aspectul conformităţii iniţierii procedurii organizării şi desfăşurării alegerilor locale cu Constituţia, sunt legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care aceasta este declanşată, respectiv ca actul normativ prin care se stabileşte data la care urmează să aibă loc alegerile să emane de la autoritatea îndrituită constituţional să stabilească sistemul electoral.
    56. Hotărârile Guvernului reprezintă expresia competenţei prevăzute la art. 108 din Constituţie, rezultată din rolul Guvernului de autoritate publică a puterii executive. Delegările primite prin actele normative la nivel de lege, care constituie temeiurile juridice ale emiterii hotărârilor, sunt circumstanţiate unor realităţi sociale a căror dinamică determină deseori reconsiderarea cadrului normativ edictat iniţial. Implicit, legea va putea reconfigura limitele reglementării, introducând noi competenţe în sarcina Guvernului, dispunând modificarea celor existente sau chiar eliminând prerogative instituite prin delegarea normativă anterioară. Esenţial este ca limitele organizării executării legilor, prevăzute la art. 108 alin. (2) din Constituţie, să fie stabilite de forul legislativ, cu considerarea împrejurărilor care determină reanalizarea acestora.
    57. Implicaţiile epidemiei COVID-19 asupra activităţilor cu aflux important de cetăţeni şi evaluarea situaţiei epidemiologice pe teritoriul ţării care indică o potenţială creştere a numărului persoanelor infectate au determinat necesitatea prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale în funcţie alese, cu perspectiva desfăşurării în condiţii optime a proceselor electorale aferente organizării alegerii acestora. În aceste condiţii, Guvernul nu poate avea referinţele necesare şi utile cu privire la stabilirea datei votării, faţă de care trebuie să organizeze desfăşurarea alegerilor locale: nu este autoritatea care instituie starea de urgenţă, această prerogativă aparţinând Preşedintelui României, nu este nici cea care încuviinţează măsura adoptată, competenţa fiind exercitată de Parlament, iar prelungirea mandatelor autorităţilor locale în exerciţiu determină ca raportarea la datele iniţiale de ajungere la termen a acestora să nu mai fie relevantă. Prin urmare, faptul că autoritatea legiuitoare şi-a retras delegarea acordată prin prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, urmând să emită o lege distinctă prin care să stabilească data alegerilor locale, se înscrie în exigenţele constituţionale referitoare la competenţa sa de a decide asupra acestui aspect.
    58. Conduita Parlamentului este, în consecinţă, conformă cu considerentele care fundamentează Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017. De asemenea, afirmaţia cu privire la preluarea „întocmai“ în expunerea de motive a iniţiativei legislative parlamentare a argumentelor Guvernului cuprinse în Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 nu este acceptabilă, redactarea instrumentului de prezentare fiind realizat anterior depunerii la Parlament a actului normativ al autorităţii executive, însoţit de expunerea sa de motive.
    59. Potrivit competenţelor prevăzute de Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată [art. 115 alin. (4)], iar acestea intră în vigoare numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea în Monitorul Oficial al României [art. 115 alin. (5)]. Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege [art. 115 alin. (7)]. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se apreciază că perspectiva autorului, potrivit căreia Parlamentul are obligaţia să nu intervină în sfera procesului de legiferare desfăşurat de Guvern, deoarece o atare poziţionare ar echivala cu încălcarea instituţiei delegării legislative, este contrară regimului juridic constituţional al ordonanţelor de urgenţă, nu este fundamentată în raport cu rolul Parlamentului în ansamblul autorităţilor publice cu rang constituţional şi este în contradicţie vădită cu jurisprudenţa instanţei constituţionale.
    60. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie se arată că legea criticată respectă în ansamblul său cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Actul normativ este clar, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000. Neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile criticate sunt constituţionale şi prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    61. Preşedintele Senatului, în Dosarele nr. 599A/2020 şi nr. 640A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    62. În legătură cu criticile de neconstituţionalitate privind principiul bicameralismului se arată că, în calitatea sa de for legislativ de reflecţie, Senatul a eliminat din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 dispoziţiile articolelor 1, 2, 3, 4 şi 6 şi a păstrat neschimbat, din forma ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern ca legiuitor delegat, conţinutul normativ al articolelor 5, 7 şi 8. Intervenţia Senatului asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 este legitimată constituţional de rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului şi unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi de dispoziţiile art. 115 alin. (7) din Legea fundamentală, potrivit cărora ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege. În virtutea acestui rol constituţional, Camerele Parlamentului pot să stabilească oportunitatea efectuării unor intervenţii normative asupra proiectelor de lege şi propunerilor legislative cu care sunt sesizate potrivit competenţelor lor constituţionale şi regulamentare.
    63. În cadrul procedurii legislative de aprobare, Camerele Parlamentului au dreptul constituţional nu numai de a aproba sau respinge ordonanţa de urgenţă, ci şi de a o supune altor evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea şi, chiar, suspendarea unor dispoziţii ale acesteia. În acest sens, Curtea Constituţională a decis că o atare lege fie aprobă pur şi simplu ordonanţa de urgenţă, fie aprobă ordonanţa de urgenţă cu modificarea, completarea sau chiar suspendarea unor dispoziţii ale acesteia (Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015).
    64. În procedura legislativă decizională desfăşurată la Camera Deputaţilor, forma proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, adoptată de Camera de reflecţie, a suferit o serie de schimbări, în sensul că s-a renunţat la eliminarea de către Senat a art. 1 din ordonanţa de urgenţă, fiind reluat conţinutul normativ iniţial al acestuia, dar care a fost extins, pentru a putea fi utilizat şi într-o altă ipoteză de reglementare decât cea avută iniţial în vedere de către Guvern. Noul conţinut juridic al art. 1 al ordonanţei de urgenţă stabilit de către Camera Deputaţilor este mai adecvat evoluţiei pandemiei epidemiologice SARS-CoV-2, care afectează coordonatele tehnice ale organizării şi desfăşurării operaţiunilor electorale la nivel local în acest an. De asemenea, Camera Deputaţilor a preluat dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, eliminate de Senat în procedura legislativă de reflecţie, şi le-a reintrodus, cu un conţinut normativ modificat, în proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă menţionate.
    65. Se subliniază că modul de formulare a obiecţiei de neconstituţionalitate vizează problema sferei sau întinderii competenţei legislative a fiecărei Camere a Parlamentului, conferite acestora de art. 75 alin. (1) din Constituţie. În legătură cu această problemă, Curtea Constituţională a reţinut în mai multe decizii anterioare că bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri de la forma adoptată de Camera de reflecţie (a se vedea Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012).
    66. Din examinarea intervenţiilor legislative operate de Camera Deputaţilor asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 votat de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, dar şi a conţinutului propriuzis al acestei ordonanţe, rezultă că forma finală a legii, aflată pe rolul Curţii Constituţionale, nu schimbă obiectul esenţial al proiectului de lege. Atât legea a cărei constituţionalitate este contestată de grupul de deputaţi, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 au un obiect de reglementare identic: prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale până când organizarea şi desfăşurarea normală a operaţiunilor electorale nu vor mai fi restricţionate sau împiedicate de măsurile luate pentru eliminarea actualei pandemii SARS-CoV-2.
    67. Dimpotrivă, se poate constata cu uşurinţă că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, astfel cum au fost aprobate şi modificate prin legea criticată, stabilesc un cadru normativ mult mai adaptat şi predictibil pentru organizarea viitoarelor alegeri locale, în funcţie de evoluţia în ţară a situaţiei epidemiologice, care de altfel a şi determinat Guvernul să adopte un astfel de act normativ.
    68. În consecinţă, Parlamentul nu a schimbat concepţia normativă originară a Guvernului, ca legiuitor delegat, ci a adus Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 acele modificări care o fac mai adaptată la realităţile sociale existente şi la cele previzibile.
    69. Cu privire la critica referitoare la încălcarea competenţei legislative diferenţiate a celor două Camere ale Parlamentului, se arată că aceasta este infirmată de simpla lectură a dispoziţiilor legii criticate, care au ca obiect de reglementare exclusiv prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale alese în urmă cu patru ani, şi nu aspecte ale organizării administraţiei publice locale.
    70. Referitor la critica încălcării principiului securităţii juridice în componenta sa privind calitatea normei juridice raportat la faptul că legea criticată ar folosi termeni juridici inexistenţi în ordinea juridică naţională, şi anume noţiunea de mandat (în curs) al Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi mandat al consiliilor locale, se arată că art. 128 din Codul administrativ se referă expres la „mandatul consiliului local“, iar art. 177 din acelaşi act normativ reglementează „mandatul consiliului judeţean“. De altfel, chiar în titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 şi în cuprinsul acesteia este utilizat termenul de mandat al autorităţilor administraţiei publice locale, or acestea sunt, potrivit art. 121 alin. (1) din Constituţie, consiliile locale alese şi primarii.
    71. Cu privire la încălcarea principiului cooperării loiale între autorităţile publice, se arată că, în concepţia semnatarilor obiecţiei de neconstituţionalitate, de vreme ce prin Legea nr. 115/2015 s-a stabilit că data alegerilor locale se fixează prin hotărâre a Guvernului, Parlamentul nu mai poate schimba acest sistem. Se arată că aceasta este o eroare de raţionament: Parlamentul poate modifica oricând o normă juridică pe care tot el a instituit-o anterior. Principiul separaţiei puterilor în stat şi, în mod corespunzător, principiul cooperării loiale între autorităţile publice ar fi fost încălcate numai dacă Constituţia ar fi conferit Guvernului competenţa exclusivă de a stabili prin hotărâre data alegerilor locale, iar Parlamentul ar fi legiferat în sensul că data alegerilor se stabileşte prin lege. Se apreciază că şi această critică de neconstituţionalitate este lipsită de temei.
    72. Guvernul, în Dosarul nr. 599A/2020, şi Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 640A/2020, nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.
    73. Curtea, la termenul de judecată din 27 mai 2020, a amânat dezbaterile în Dosarul nr. 599A/2020 pentru data de 3 iunie 2020. La această dată, pe rol fiind şi Dosarul nr. 640A/2020, Curtea, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate, a dispus conexarea Dosarului nr. 640A/2020 la Dosarul nr. 599A/2020, care este primul înregistrat, şi a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    74. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    75. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care au următorul cuprins:
    "ARTICOL UNIC
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44 din 6 aprilie 2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 8 aprilie 2020, cu următoarele modificări:
    1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 1
    Procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă.
    2. Articolul 2 modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 2
    Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, data alegerilor prevăzute la art. 1 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.
    3. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 3
    Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă.
    4. Articolul 6 se abrogă."

    76. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie cu referire la principiul colaborării loiale între autorităţile publice, al legalităţii şi al securităţii juridice, în componenta privind calitatea actelor normative, ale art. 61 alin. (2) privind principiul bicameralismului, ale art. 73 alin. (3) lit. o) privind domeniile legilor organice, ale art. 75 alin. (1) şi (4) privind ordinea sesizării Camerelor şi procedura întoarcerii legii, ale art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, ale art. 108 alin. (1) şi (2) privind actele Guvernului, ale art. 115 alin. (5) şi (7) privind delegarea legislativă şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    77. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de 73 de deputaţi şi, respectiv, de Guvernul României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.
    78. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    79. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 8 aprilie 2020 şi înregistrată la Biroul permanent al Senatului la data de 8 aprilie 2020. Legea a fost adoptată de Senat la data de 28 aprilie 2020, iar de Camera Deputaţilor la data de 13 mai 2020.
    80. La data de 13 mai 2020, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale şi trimisă la promulgare în data de 15 mai 2020. La data de 14 mai 2020, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 73 de deputaţi. La data de 28 mai 2020, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României.
    81. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv în termenul ipotetic de 20 de zile de promulgare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional [a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipotezele întâi şi a treia].

    (2) Analiza propriu-zisă a obiecţiei de neconstituţionalitate
    82. Curtea reţine că textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate vizează, în esenţă, colaborarea constituţională dintre Parlament şi Guvern, procedura parlamentară propriu-zisă, precum şi cerinţele de calitate a legilor. În ceea ce priveşte ordinea analizării criticilor de neconstituţionalitate, Curtea reţine, mai întâi, că aceasta trebuie să ţină seama de natura textelor invocate. Astfel, aspectele care ţin de raporturile dintre Parlament şi Guvern se analizează cu prioritate faţă de cele care ţin de derularea procedurii parlamentare propriu-zise sau de aspectele de redactare a dispoziţiilor actelor normative, având în vedere că privesc însăşi arhitectura instituţională a statului.
    83. În cazul de faţă, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au invocat încălcarea principiului colaborării loiale dintre Parlament şi Guvern, din perspectiva faptului că Parlamentul şiar fi însuşit o prerogativă legală a Guvernului, aceea de a stabili discreţionar data alegerilor locale. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterile statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial constituind o garanţie a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat [Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012]. Curtea a mai statuat că, sub aspectul colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, „o primă semnificaţie a conceptului de stat de drept o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate în vigoare într-o anumită perioadă temporală, care reglementează în mod expres sau implicit competenţe, prerogative, atribuţii, obligaţii sau îndatoriri ale instituţiilor/autorităţilor statului. […] loialitatea instituţiilor/autorităţilor statului trebuie manifestată întotdeauna faţă de principii şi valori constituţionale, în vreme ce relaţiile interinstituţionale trebuie guvernate de dialog, de echilibru şi de respect reciproc“ [Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragrafele 106 şi 112].
    84. Astfel, Curtea urmează să se pronunţe asupra respectării principiului colaborării loiale dintre Parlament şi Guvern. În cazul constatării nerespectării acestui principiu, devine inutilă pronunţarea sa cu privire la celelalte critici de neconstituţionalitate invocate, întrucât încălcarea astfel constatată poate afecta nu doar constituţionalitatea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, ci însăşi ordonanţa de urgenţă.
    85. Raporturile dintre Parlament şi Guvern fac obiectul unui capitol distinct al Constituţiei [capitolul IV al titlului III], ceea ce indică importanţa pe care legiuitorul constituant a dat-o acestora. Premisa acestor raporturi este controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului, iar delegarea legislativă este parte componentă a raporturilor dintre Parlament şi Guvern, activitatea de legiuitor delegat al acestuia din urmă fiind sub controlul Parlamentului. Loialitatea constituţională presupune atât un permanent dialog pe care Guvernul trebuie să îl poarte cu Parlamentul [informarea Parlamentului cu privire la iniţiativele legislative cu impact bugetar, răspunsuri la întrebări, interpelări, prezentarea unor măsuri concrete în urma adoptării unei moţiuni simple, adoptarea ordonanţelor/ordonanţelor de urgenţă, depunerea la Parlament a legii de aprobare a ordonanţei/ ordonanţei de urgenţă etc.], cât şi obligaţia Parlamentului de a adopta legi în mod responsabil, fără a pune în pericol obligaţiile internaţionale ale statului, securitatea juridică sau execuţia bugetară.
    86. Astfel, loialitatea constituţională trebuie analizată dintr-o dublă perspectivă, iar în cazul delegării legislative, mai precis în situaţia în care una dintre cele două autorităţi implicate consideră că cealaltă a încălcat normele de loialitate constituţională, aceasta presupune parcurgerea a două trepte de analiză, şi anume dacă Guvernul şi-a exercitat competenţele în mod constituţional, iar, în cazul unui răspuns afirmativ, Curtea poate mai departe să verifice dacă Parlamentul a avut sau nu un comportament loial faţă de Guvern, respectiv dacă nu îl împiedică în realizarea politicii interne şi externe a ţării sau în exercitarea conducerii generale a administraţiei publice [art. 102 alin. (1) din Constituţie]. Cu alte cuvinte, analiza loialităţii Parlamentului faţă de Guvern este subsecventă celei a Guvernului faţă de Parlament.
    87. Pentru a verifica dacă Guvernul şi-a exercitat în mod constituţional această competenţă, Curtea este chemată să verifice dacă domeniul în care a intervenit ordonanţa de urgenţă, şi anume prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, poate face obiectul delegării legislative sau, din contră, poate fi reglementată în mod exclusiv prin lege. În măsura în care Curtea va ajunge la concluzia că domeniul reglementat nu poate face obiectul delegării legislative, înseamnă că Guvernul nu putea adopta o astfel de ordonanţă de urgenţă şi că Parlamentul nu o putea aproba, ci trebuia să o respingă, astfel că nu se mai pune problema dacă Parlamentul a avut sau nu un comportament loial faţă de Guvern [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 48]. Ar însemna că, de fapt, Guvernul a încălcat competenţele Parlamentului şi nu invers, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (6) din Constituţie. Iar atunci când o autoritate publică nesocoteşte competenţele alteia nu mai poate fi vorba de respectarea normelor de loialitate constituţională, o asemenea conduită reprezentând o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie.
    88. Prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragrafele 77 şi 89, Curtea a statuat că în sistemul constituţional român regula este aceea că Guvernul nu dispune de dreptul de reglementare primară a relaţiilor sociale, ci doar de dreptul de a adopta legislaţia secundară. Cu toate acestea, Constituţia instituie prin art. 108 alin. (3) şi art. 115 alin. (1)-(3) competenţa Guvernului de a emite ordonanţe, deci o competenţă normativă derivată dintr-o lege de abilitare, adoptată de Parlament, iar prin dispoziţiile cuprinse în art. 115 alin. (4)-(6), competenţa Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă, în condiţiile prevăzute expres în însăşi norma constituţională. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competenţa de a cenzura ordonanţa de urgenţă a Guvernului, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al oportunităţii, dispoziţiile art. 115 alin. (8) din Constituţie statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
    89. Astfel, în procedura parlamentară, cele două Camere realizează atât un control de constituţionalitate nejurisdicţional, cât şi unul de oportunitate asupra ordonanţei de urgenţă. Parlamentul nu numai că are competenţa de a respinge prin lege ordonanţa de urgenţă, dacă apreciază că aceasta este neconstituţională, ci chiar obligaţia. De aceea, pentru a analiza dacă Parlamentul a cooperat loial sau nu cu Guvernul, ca urmare a aprobării cu modificări a ordonanţei de urgenţă, trebuie mai întâi stabilit dacă Guvernul avea competenţa de a adopta o astfel de ordonanţă de urgenţă cu privire la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi, numai în condiţiile unui răspuns afirmativ, poate fi analizată conduita Parlamentului faţă de Guvern. Altfel, dacă instanţa constituţională ar verifica numai cea de-a doua etapă a acestei colaborări, nu ar putea analiza în mod global/integral problema de constituţionalitate cu care a fost sesizată şi s-ar ajunge la denaturarea principiului cooperării loiale, iar Parlamentul ar urma să tolereze şi să achieseze la un act legislativ neconstituţional.
    90. Rezultă că, atunci când Curtea este învestită cu analiza problemei cooperării loiale între autorităţile publice, trebuie să se pronunţe cu privire la întreaga paletă de probleme pe care această relaţie o presupune, şi nu doar în raport cu anumite secvenţe ale acesteia. Astfel, semnificaţia loialităţii constituţionale nu se reduce la aspecte punctuale şi/sau particulare, privite exclusiv din perspectiva uneia dintre autorităţile aflate în raporturi constituţionale ce impun cooperarea loială, ci la o analiză coerentă şi exhaustivă asupra raporturilor de drept constituţional existente între autorităţile publice. În aceste condiţii, în măsura în care una dintre autorităţile publice implicate în procedura delegării legislative invocă lipsa cooperării loiale a celeilalte autorităţi, art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie impune ca analiza acestui principiu constituţional să fie realizată dintr-o dublă perspectivă, respectiv conduita iniţială a Guvernului, care are iniţiativa de a utiliza instrumentul legislativ reglementat de art. 115 din Constituţie, şi, ulterior, conduita subsecventă a Parlamentului, care are obligaţia de a se pronunţa cu celeritate asupra ordonanţei de urgenţă, adoptând o lege de aprobare sau de respingere, după caz. O asemenea valorizare a normei de referinţă, reprezentată de art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, nu se constituie într-o extindere a criticii de neconstituţionalitate formulate, ci premisa soluţionării corecte a acesteia, cu evitarea concluziilor aparente, parţiale şi incomplete.
    91. Având în vedere cele expuse, Curtea urmează să verifice dacă Guvernul avea competenţa constituţională să emită o ordonanţă de urgenţă având ca obiect de reglementare prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale. Pentru a realiza această analiză, Curtea precizează că, potrivit jurisprudenţei sale constante [a se vedea Decizia nr. 114 din 20 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 3 august 1999, sau Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, precum şi jurisprudenţa citată în paragrafele următoare], evaluarea constituţionalităţii legii de aprobare implică un control de constituţionalitate atât asupra dispoziţiilor normative ale înseşi legii de aprobare, astfel cum a fost adoptată de Parlament, cât şi asupra ordonanţei de urgenţă aprobate, fără a se putea considera că o asemenea abordare jurisprudenţială constantă se constituie într-o sesizare din oficiu. Prin urmare, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020.
    92. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009).
    93. Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori ce priveşte legea de aprobare însăşi îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie (în acest sens, cu titlu exemplificativ, se reţin Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014).
    94. În cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor, se poate contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată [Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 25].
    95. Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori ce priveşte legea de aprobare dacă Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, avea competenţa funcţională de natură constituţională să adopte o ordonanţă de urgenţă într-un anumit domeniu [a se vedea Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, paragraful 48].
    96. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014). În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că viciul de neconstituţionalitate extrinsec ce priveşte însăşi adoptarea ordonanţei de urgenţă determină întotdeauna neconstituţionalitatea legii de aprobare a acesteia, în ansamblu [Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 45].
    97. De principiu, obiect al ordonanţelor de urgenţă îl pot forma numai acele relaţii sociale care sunt susceptibile, la rândul lor, să fie reglementate prin lege [Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, paragraful 51], ceea ce nu înseamnă că toate relaţiile sociale primare pot fi reglementate prin ordonanţă de urgenţă.
    Aceasta poate fi utilizată în domeniile rezervate legii, cu respectarea, însă, a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie.

    98. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că criticile de neconstituţionalitate formulate aduc în discuţie, în principal, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în privinţa prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale pentru anul 2020, aspect reglementat prin art. 1-7 din ordonanţa de urgenţă.
    99. Potrivit art. 121 alin. (1) din Constituţie, „(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii“, iar conform art. 122 alin. (2) din Constituţie, „(2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii“.
    100. Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015, reglementează regimul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale - consilii locale, consilii judeţene, primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene.
    101. Potrivit art. 128 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, „(3) Mandatul consiliului local poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori alte situaţii expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situaţii, nu pot fi organizate alegeri în condiţiile alin. (1)“. Potrivit art. 151 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, astfel cum a fost modificat prin art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, „Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori alte situaţii expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situaţii, nu pot fi organizate alegeri în condiţiile alin. (1)“. Anterior acestei modificări, textul redat stabilea că „Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav“. Totodată, potrivit art. 177 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, „(3) Mandatul consiliului judeţean poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori alte situaţii expres prevăzute de lege atunci când, datorită acestor situaţii, nu pot fi organizate alegeri în condiţiile alin. (1)“.
    102. Textele legale citate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 preiau regula instituită de art. 63 alin. (1) din Constituţie în privinţa mandatelor Camerelor Parlamentului, potrivit căreia „Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora“, regulă ce are la bază principiul periodicităţii alegerilor, respectiv faptul că mandatul unei adunări reprezentative nu trebuie să depăşească o anumită perioadă de timp stabilită de Constituţie sau de lege. O guvernare democratică cere ca poporul, prin corpul electoral, să decidă la intervale regulate de timp, astfel încât reprezentanţii să reflecte voinţa acestuia, poporul fiind informat asupra schimbărilor politice, economice şi sociale ce au avut loc într-o anumită perioadă. Periodicitatea alegerilor constituie unul dintre principiile patrimoniului electoral european, enunţate încă din primul articol al Liniilor directoare adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare („Cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Mai mult decât atât, alegerile trebuie organizate în mod periodic“.). Dată fiind importanţa acestui principiu, excepţiile - cu consecinţa prelungirii mandatelor aleşilor dincolo de termenele prevăzute de lege - sunt strict şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de lege şi privesc situaţii extreme, cu caracter cu totul deosebit, cum ar fi starea de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav, situaţii care nu subzistă în cauză [Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012].
    103. Prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Curtea a statuat că, în măsura în care cauza prelungirii mandatelor [organizarea în acelaşi timp a alegerilor parlamentare şi locale - s.n.] nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile menţionate de Legea nr. 215/2001, cauze care justifică, potrivit Constituţiei, prelungirea mandatelor aleşilor, se ajunge la încălcarea principiului periodicităţii alegerilor şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. De principiu, prelungirea mandatului în curs al reprezentantului unei autorităţi publice este implicit prohibită de dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Constituţie, care, referindu-se la dispoziţiile art. 83 din Constituţie, respectiv la noua durată a mandatului Preşedintelui României introdusă ca urmare a revizuirii Constituţiei, stabileşte că acestea „se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial“.
    104. Domeniul electoral este de esenţa regimului politic democratic. Caracterul democratic al unui stat - aşa cum statul român este definit în primul articol al Constituţiei - nu poate fi conceput fără o legislaţie electorală care să permită, în mod efectiv, exprimarea voinţei reale a cetăţenilor de a-şi alege organele reprezentative, prin alegeri libere, periodice şi corecte. Un sistem electoral democratic şi stabil, inspirat din această voinţă reală a celor care, potrivit art. 2 din Constituţie, sunt deţinătorii suveranităţii naţionale, este de natură să determine o percepţie şi o atitudine civică corespunzătoare a cetăţenilor şi, totodată, poate impune o conduită adecvată competitorilor electorali. Or, potrivit art. 2 din Constituţie, suveranitatea naţională se exercită prin organele reprezentative ale poporului român şi prin referendum, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Pe de altă parte, conform art. 73 alin. (3) lit. a) din Legea fundamentală, sistemul electoral se reglementează prin lege organică [Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012].
    105. Dreptul la alegeri libere este unanim apreciat ca fiind expresia cea mai profundă a organizării unei societăţi cu adevărat democratice şi impune respectarea unor exigenţe, între care şi aceea a stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă [Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012].
    106. Reglementarea sistemului electoral trebuie să se facă, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, cu respectarea interdicţiei prevăzute la art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală şi a documentelor internaţionale care stabilesc principiile fundamentale ale unor alegeri democratice [Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012].
    107. Din cele anterior arătate, Curtea reţine că (i) reglementarea sistemului electoral trebuie să se facă prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, cu respectarea interdicţiei prevăzute la art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală; (ii) prelungirea mandatelor Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc de drept în cazuri excepţionale; (iii) prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale nu este expres reglementată în Constituţie, însă Curtea a preluat regula de la art. 63 alin. (1) din Constituţie şi a statuat că prelungirea acestor mandate poate fi dispusă în cazurile excepţionale prevăzute de art. 63 alin. (1) din Constituţie, şi anume stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora; şi (iv) prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale încalcă art. 37 din Constituţie în măsura în care la aceeaşi dată se organizează atât alegeri locale, cât şi parlamentare.
    108. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că stabilirea şi prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale este un domeniu extrem de sensibil care ţine de organizarea acestor autorităţi. Dat fiind că sunt autorităţi elective, alegerea lor exprimă voinţa persoanelor care compun comunităţile locale şi sunt legitimate prin votul acestora. Opţiunea alegătorilor exprimată prin vot conduce la atribuirea mandatelor politice la nivel local, ceea ce reprezintă un exerciţiu democratic firesc. Se asigură, astfel, reprezentativitatea opţiunilor politice la nivel local pe perioada mandatului conferit. Problema legitimităţii şi reprezentativităţii autorităţilor alese constituie un efect al exprimării libertăţii de voinţă a electoratului [Decizia nr. 390 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 8 august 2017, paragraful 37]. Acest mandat, ca principiu, potrivit reglementărilor generale cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, încetează la termen sau înainte de termen, în anumite cazuri prevăzute de lege, şi nicidecum după termen, ceea ce implică obligaţia de a organiza alegeri în mod periodic.
    109. În capitolul I - Principiile patrimoniului electoral european din Codul bunelor practici în materie electorală. Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), se prevede că cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Pe de altă parte, alegerile trebuie organizate în mod periodic. Art. 25 lit. b) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că alegerile trebuie să fie organizate periodic. Periodicitatea alegerilor este unul dintre fundamentele înseşi ale ideii de democraţie [art. 1 alin. (3) din Constituţie], asigură exprimarea voinţei poporului, fundament al puterii de stat, legitimează exercitarea puterii de stat şi previne acapararea acesteia de cei care sunt vremelnic înzestraţi cu exercitarea puterii de stat. O guvernare democratică presupune ca poporul să îşi desemneze reprezentaţii la nivelul autorităţilor publice la intervale regulate de timp. Rezultă că mandatul autorităţilor publice trebuie să fie limitat în timp. Dacă textul Constituţiei, în privinţa autorităţilor publice alese, a stabilit durata mandatului Parlamentului la 4 ani şi al Preşedintelui României la 5 ani, nu a făcut acelaşi lucru în privinţa autorităţilor administraţiei publice locale, lăsând la latitudinea legiuitorului organic dimensionarea mandatelor acestora. Este axiomatic că legiuitorul constituant nu a avut şi nu putea să aibă în vedere alegerea autorităţilor administraţiei publice locale pe o perioadă nedefinită sau variabilă, ci pentru un mandat cu o durată temporală fixă, asigurând, astfel, caracterul periodic al alegerilor locale. Mai mult, atât art. 121 alin. (1), cât şi art. 122 alin. (2) din Constituţie, atunci când se referă la caracterul ales al autorităţilor administraţiei publice locale, în mod implicit, impun existenţa unei durate a mandatului acestora, asigurând, astfel, periodicitatea alegerilor. Astfel, regula periodicităţii alegerilor este consacrată la nivel constituţional, în mod expres în privinţa Parlamentului şi Preşedintelui României şi, în mod implicit, pentru autorităţile administraţiei publice locale alese. Rezultă că alegerea periodică a autorităţilor administraţiei publice locale - primari, consilii locale şi judeţene - este un aspect intrinsec al regimului lor juridic. Este un aspect instituţional pe care însuşi legiuitorul constituant l-a stabilit în considerarea principiului democraţiei care caracterizează statul român pe toate palierele sale.
    110. Periodicitatea alegerilor vizează în mod direct dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, fiind de la sine înţeles că exercitarea acestora presupune o anumită ritmicitate în privinţa organizării alegerilor şi o durată limitată în timp/fixă a mandatelor în considerarea cărora drepturile fundamentale menţionate sunt exercitate. Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales sunt exercitate în mod firesc în cadrul alegerilor care au loc la termen, mandatul încredinţat neputând depăşi, de principiu, termenul fixat de lege şi cel avut în vedere de corpul electoral. Astfel, este legitimă aşteptarea corpului electoral ca exercitarea acestor drepturi să se desfăşoare într-un cadru predictibil, iar mandatele încredinţate să se supună regulilor avute în vedere la momentul exercitării dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales.
    111. Prin urmare, durata mandatului şi desfăşurarea periodică a alegerii autorităţilor administraţiei publice locale este o cerinţă constituţională, care decurge din coroborarea art. 1 alin. (3), art. 36, art. 37, art. 121 alin. (1) şi art. 122 alin. (2) din Constituţie, iar prelungirea mandatului acestora poate avea loc numai în cazuri de excepţie, şi anume în caz de război sau catastrofă ori alte situaţii expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situaţii, nu pot fi organizate alegeri la termen.
    112. Curtea urmează să evalueze constituţionalitatea ordonanţei de urgenţă aprobate prin raportare la art. 115 alin. (6) din Constituţie, cu referire la interdicţia constituţională de a adopta ordonanţe de urgenţă care să afecteze regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile electorale, parte a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pentru a stabili dacă prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o afectare adusă art. 36, art. 37, art. 121 alin. (1) şi art. 122 alin. (2) din Constituţie. În consecinţă, Curtea urmează să stabilească autoritatea publică competentă să constate intervenţia acestor situaţii excepţionale, să prelungească mandatul autorităţilor administraţiei publice locale şi să stabilească data alegerii acestora.
    113. Parlamentul, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţie, exercită suveranitatea naţională. Suveranitatea naţională, principiu fundamental al statului român, aparţine, potrivit art. 2 din Constituţie, poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Textul constituţional invocat exprimă, aşadar, voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum [Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012, sau Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragraful 92].
    114. În realizarea atribuţiilor constituţionale, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, „în serviciul poporului“. Aceasta implică reprezentarea în lupta politică din Parlament a dezbaterilor politice din societate, a opiniilor, a ideilor ce au ca sursă diferitele categorii sociale, politice, economice sau culturale. În această manieră, poporul, titularul suveranităţii naţionale, îşi exercită suveranitatea nu numai cu prilejul procesului electiv, ci pe întreaga durată a mandatului oferit parlamentarului aflat în serviciul său [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, sau Decizia nr. 25 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2020, paragraful 56].
    115. Ca principiu, rezultat din art. 2 alin. (1) şi art. 121 alin. (2) şi art. 122 alin. (2) din Constituţie, mandatele elective pot fi prelungite numai de o autoritate la rândul ei aleasă şi care se bucură de reprezentativitate la nivel naţional. Numai aceasta are legitimitatea populară necesară. Aşadar, dacă în privinţa Parlamentului Constituţia stabileşte o prelungire de drept a mandatului său în anumite situaţii, nepunându-se problema prelungirii de către o autoritate a acestui mandat, în cazul mandatului autorităţilor administraţiei publice locale legiuitorul a ales ca prelungirea să se realizeze prin lege organică, tocmai pentru că numai o autoritate publică aleasă o poate face, şi anume organul reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul.
    116. Astfel, fiind necesară o măsură legislativă de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, Parlamentul, exercitând suveranitatea naţională ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, este singura autoritate publică în măsură să stabilească dacă se impune o derogare de la cadrul normativ firesc al asigurării periodicităţii alegerilor, cu consecinţa prelungirii mandatelor elective de la nivel local, condiţiile în care se realizează această derogare, precum şi conţinutul său.
    117. Guvernul este o autoritate executivă, fiind numit de Preşedintele României, pe baza votului de încredere acordat de Parlament [art. 85 alin. (1) din Constituţie]. Acesta nu este un organ reprezentativ constituit în urma unor alegeri, astfel că poporul nu poate exercita suveranitatea naţională prin intermediul său. Stabilirea duratei mandatelor şi a cazurilor de încetare a acestora poate fi realizată atât de legiuitorul originar cât şi de cel delegat. Guvernul, astfel cum s-a întâmplat prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2019, a stabilit durata mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale ca o exercitare firească a competenţei sale de legiuitor delegat, însă, derogările de la acest cadru normativ nu intră în competenţa de legiuitor delegat a Guvernului. Aşadar, numai în măsura în care Parlamentul adoptă o astfel de lege, de derogare, Guvernul reţine doar competenţele sale pur administrative, şi anume acelea de a realiza organizarea executării legilor şi nu are competenţa funcţională de a prelungi durata normală a mandatelor aleşilor locali şi astfel de a deroga de la cadrul normativ existent. În schimb, Guvernul poate iniţia un proiect de lege cu acest obiect pentru a-l supune aprobării Parlamentului.
    118. Curtea constată că prelungirea mandatului autorităţilor administraţiei publice locale afectează însăşi regimul acestora, care sunt, prin excelenţă, instituţii fundamentale ale statului [Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015, paragraful 38]. Regimul juridic al acestor autorităţi priveşte alegerea, funcţionarea şi rolul lor, iar sub aspectul alegerii ele reflectă voinţa corpului electoral care şi-a manifestat în mod liber opţiunea politică de a acorda un mandat pe o perioadă de timp prestabilită. Prelungirea acestui mandat vizează în mod direct alegerea lor, astfel că amânarea alegerii acestor autorităţi este de natură să antreneze consecinţe negative raportat la legitimitatea lor populară. Prin urmare, prelungirea mandatului autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o măsură de asigurare a funcţionării acestora în dauna legitimităţii lor, determinată de situaţii extreme, care, în mod obiectiv, nu au putut fi evitate, ceea ce înseamnă că, pe perioada prelungirii mandatului, acestea, deşi beneficiază de plenitudine de competenţă, funcţionează pentru asigurarea continuităţii prerogativelor de autoritate publică. Rezultă că o asemenea reglementare indică faptul că raţiunile ce ţin de bunul mers al administraţiei primează, iar legitimitatea politică a autorităţilor este estompată, afectând regimul constituţional al autorităţilor locale alese.
    119. De asemenea, Curtea reţine că orice prelungire a mandatelor, indiferent de situaţia care a generat-o, afectează dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, întrucât o asemenea măsură consacră per se o interdicţie de a organiza şi de a participa la alegeri la termen, aşadar, imposibilitatea/ restrângerea exercitării acestor drepturi. Prin urmare, blocarea/amânarea alegerilor locale la termen, indiferent de motivele în considerarea cărora a fost realizată, reprezintă în sine o afectare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, drepturi care se află în legătură directă cu obligaţia statului de a asigura periodicitatea alegerilor.
    120. Curtea constată că art. 115 alin. (6) din Constituţie stabileşte în mod generic că ordonanţa de urgenţă nu poate afecta drepturile şi libertăţile fundamentale. Din această categorie generică, legiuitorul constituant derivat a nominalizat în mod expres drepturile electorale ca drepturi fundamentale ce nu pot fi afectate prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă, ceea ce denotă importanţa deosebită acordată acestora. Drepturile electorale sunt drepturi politice şi constituie un element sine qua non al democraţiei, principiu pe care se întemeiază statul român, astfel încât ele nu pot face obiectul unei intervenţii de natură legislativă din partea Guvernului, dacă aceasta are un efect negativ asupra lor.
    121. În consecinţă, derogarea de la regulile instituite ce privesc durata mandatului trebuie realizată de Parlament, prin lege, numai acesta putând consacra existenţa unei abateri normative temporare de la exerciţiul firesc al drepturilor fundamentale, abatere care cuprinde în sine în mod implicit şi ideea revenirii la ciclul electoral normal. O asemenea competenţă a Parlamentului este una exclusivă pentru că numai un organ reprezentativ care exercită suveranitatea în numele poporului şi care are atribuţii legislative poate amâna, în anumite condiţii, data alegerilor periodice. Derogările de la cadrul normativ firesc al duratei mandatelor autorităţilor publice alese nu pot fi realizate decât de organul reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul, tocmai pentru că ele reprezintă în fond abateri de la exerciţiul democratic şi restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi, astfel, au nevoie de o asumare din partea reprezentanţilor poporului.
    122. Din cele de mai sus rezultă că prelungirea mandatului autorităţilor publice locale afectează regimul juridic al unor autorităţi fundamentale, prevăzute expres la art. 121 şi 122 din Constituţie, în componenta privind alegerea lor. Totodată, întrucât cetăţenii nu îşi pot exercita dreptul de vot urmare a încetării mandatelor aleşilor locali la termen, prelungirea acestor mandate afectează art. 36 din Constituţie cu privire la dreptul de vot. De asemenea, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, o prelungire a mandatului autorităţilor administraţiei publice locale afectează art. 37 din Constituţie referitor la dreptul de a fi ales. Spre deosebire de situaţia din Decizia nr. 51 din 25 octombrie 2012, prin care Curtea a constatat că dreptul de a fi ales este încălcat atunci când alegerile parlamentare şi locale se desfăşoară la aceeaşi dată, în situaţia dată, Curtea nu trebuie să analizeze dacă regimul autorităţilor fundamentale sau drepturile elective sunt încălcate, ci numai dacă este afectat pentru că art. 115 alin. (6) din Constituţie stabileşte în mod expres că ordonanţa de urgenţă nu poate afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile electorale.
    123. Prin Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragrafele 54-55, Curtea a statuat, în privinţa condiţiei instituite prin art. 115 alin. (6) din Constituţie, referitor la interzicerea afectării prin ordonanţă de urgenţă a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie, că atunci când obiectul de reglementare al unei ordonanţe de urgenţă îl reprezintă drepturi, libertăţi sau îndatoriri fundamentale, intervenţia legiuitorului delegat trebuie să fie în sensul neafectării acestor drepturi, al instituirii unui regim juridic care să permită exercitarea plenară a tuturor atributelor acestor drepturi. Prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a stabilit înţelesul constituţional al verbului „a afecta“, statuând că sensul juridic al noţiunii, sub diferitele sale nuanţe, este: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“. Acelaşi sens îl are verbul „a afecta“ şi în privinţa regimului instituţiilor fundamentale ale statului [a se vedea Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 10 noiembrie 2009]. Astfel, deşi Curtea Constituţională a reliefat o sinonimie mai mult sau mai puţin perfectă între noţiunile antereferite, totuşi, aceste sinonime reflectă o gradualitate a intervenţiei etatice cu consecinţe negative asupra regimului instituţiilor fundamentale ale statului/drepturilor şi libertăţilor fundamentale, respectiv de la a aduce atingere la suprimarea acestora. Prin urmare, este suficient ca intervenţia statului să antreneze consecinţe negative asupra regimului instituţiilor fundamentale ale statului/drepturilor şi libertăţilor fundamentale, indiferent de intensitatea acestora, pentru a se putea stabili încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie.
    124. Or, în cazul de faţă, prin prelungirea mandatului autorităţilor administraţiei publice locale sunt afectate regimul constituţional al autorităţilor administraţiei publice locale şi drepturile electorale. Premisa axiomatică este aceea că statul de drept, chiar şi în perioada stării de urgenţă, consacră o serie de garanţii menite să asigure respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, respectiv încadrarea autorităţilor publice în coordonatele dreptului. Exigenţele statului de drept impun ca garanţiile juridice ale drepturilor prevăzute de Legea fundamentală în beneficiul cetăţenilor să fie utilizate potrivit scopului pentru care au fost instituite.
    125. Prin urmare, în domeniul antereferit nu se putea şi nu poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă. Eventuala încălcare a acestei repartizări de competenţe între Parlament şi Guvern, în sensul preluării de către Guvern a unei competenţe exclusive a Parlamentului, trebuie sancţionată de Parlament prin adoptarea unei legi de respingere, expresie a controlului parlamentar exercitat asupra activităţii Guvernului.
    126. Stabilirea unei derogări de la cadrul normativ care asigură periodicitatea/ciclicitatea alegerilor nu poate fi asumată de Guvern, ci numai de Parlament. Ca o consecinţă, în cauză devine aplicabil art. 53 din Constituţie, text prin care legiuitorul constituant a stabilit că restrângerea exerciţiului drepturilor sau al libertăţilor fundamentale se realizează prin lege, şi nu printr-un alt act de forţa legii. Mai mult, având în vedere că în discuţie este domeniul reglementat de art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie, înseamnă că această lege este una organică. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie stabileşte că organizarea administraţiei publice locale şi regimul general al autonomiei locale se realizează prin lege organică, în timp ce funcţionarea consiliului local sau a celui judeţean se realizează în condiţiile legii [art. 121 alin. (2) şi art. 122 alin. (2) din Constituţie]; aşadar, această trimitere ar putea fi înţeleasă în sensul că funcţionarea consiliului local sau a celui judeţean se realizează „în condiţiile legii ordinare“, întrucât acolo unde legiuitorul constituant a dorit să stabilească anumite domenii ca rezervate legii organice, le-a nominalizat în mod expres prin trimiterea la această categorie de lege; în schimb, prin trimiterea generică la lege, legiuitorul constituant a avut în vedere legea ordinară. Totuşi, se constată că sintagma „organizarea administraţiei publice locale“ vizează definirea rolului, misiunea şi constituirea autorităţilor administraţiei publice locale, stabilirea legăturilor funcţionale între acestea şi celelalte componente ale administraţiei publice, iar regimul general al autonomiei locale priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, autorităţi care soluţionează şi gestionează, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. În consecinţă, formularea din art. 121 şi 122 din Constituţie denotă mai degrabă o trimitere la reglementările legii aplicabile în domeniu, lege adoptată conform art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie, şi nu la tipologia legii (dihotomia organic - ordinar) [Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 27]. De altfel, art. 128 alin. (3), art. 151 alin. (3) teza a doua şi art. 177 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 reglementează expres faptul că prelungirea mandatului consiliului local, al primarului şi al consiliului judeţean se realizează prin lege organică.
    127. Cu privire la competenţa autorităţilor publice de a stabili data alegerilor în condiţiile prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, Curtea constată că Parlamentul poate reţine această competenţă în măsura în care prin lege derogă de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015. În lipsa unei asemenea derogări exprese, urmează să se aplice dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 115/2015, caz în care competenţa de a stabili data alegerilor revine Guvernului. Astfel, din punct de vedere constituţional, ambele soluţii legislative sunt posibile.
    128. Curtea subliniază că, în măsura în care prin legea de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale - lege care se adoptă în temeiul art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie - se derogă de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, aceasta se va face în temeiul art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, caz în care ordinea sesizării Camerelor va fi decisă de Parlament.
    129. Având în vedere cele expuse, în condiţiile adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, Parlamentul, din punctul de vedere al procesului legislativ, nu putea decât să respingă ordonanţa de urgenţă şi să aplice, după caz, art. 115 alin. (8) din Constituţie [„Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei“].
    130. Astfel, având în vedere că, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă a fost transmisă Parlamentului în vederea dezbaterii şi aprobării, revenea chiar Parlamentului obligaţia ca, în temeiul art. 115 alin. (7) din Constituţie, să respingă ordonanţa de urgenţă astfel emisă, din moment ce prelungirea mandatelor aleşilor locali putea fi realizată exclusiv printr-o lege organică.
    131. Prin urmare, Curtea constată că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată cu încălcarea art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, reglementând un aspect al relaţiilor sociale care ţine de domeniul legii şi care nu poate face obiectul delegării legislative. Guvernul şi-a arogat în mod neconstituţional competenţa de a prelungi mandatul autorităţilor administraţiei publice locale, nesocotind competenţa exclusivă a Parlamentului în acest domeniu. Contrar susţinerilor Guvernului, Curtea subliniază că Parlamentul are competenţa discreţionară de a respinge o ordonanţă de urgenţă ori de a o abroga, modifica sau completa, după caz, cu respectarea principiilor şi prevederilor Constituţiei, astfel că nu se pune problema ca Parlamentul însuşi să încalce competenţa delegată de legiferare a Guvernului. În schimb, Guvernul este cel care, exercitându-şi această competenţă, trebuie să se asigure că nu aduce atingere competenţei şi rolului Parlamentului. Or, în cazul de faţă, Guvernul şi-a însuşit o competenţă exclusivă a Parlamentului, redimensionând prin propria voinţă repartizarea de competenţe stabilită de Constituţie. În consecinţă, Curtea reţine că, prin emiterea Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020, Guvernul a încălcat normele de loialitate constituţională derivate din art. 1 alin. (4) şi garantate de art. 1 alin. (5) din Constituţie [a se vedea Decizia nr. 449 din 6 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 14 decembrie 2013, pct. IX], ceea ce demonstrează că a nesocotit principiul loialităţii constituţionale pe care trebuia să îl manifeste faţă de Parlament.
    132. Având în vedere neconstituţionalitatea astfel constatată, Curtea nu va mai analiza şi conduita Parlamentului faţă de Guvern [a se vedea paragraful 86 al prezentei decizii], ci se va limita să constate că o ordonanţă de urgenţă adoptată cu încălcarea Constituţiei, în mod obiectiv, nu putea fi aprobată de Parlament. Aşadar, o ordonanţă de urgenţă adoptată într-un domeniu în care Guvernul nu putea să îşi exercite calitatea sa de legiuitor delegat prezintă un viciu de neconstituţionalitate care nu poate fi acoperit de legiuitorul originar.
    133. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale [a se vedea Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, paragrafele 51 şi 52], neconstituţionalitatea extrinsecă afectează actul normativ în ansamblul său. De asemenea, viciul de neconstituţionalitate extrinsecă nu poate fi acoperit prin adoptarea unei legi de aprobare.
    134. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, constatarea neconstituţionalităţii unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului include şi ordonanţa la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 7 iulie 2009, Decizia nr. 1.640 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2010, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014).
    135. În privinţa efectelor concrete ale prezentei decizii, Parlamentul va trebui să respingă prin lege ordonanţa de urgenţă neconstituţională şi, eventual, să reglementeze, în acord cu art. 115 alin. (8) din Constituţie, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020. Deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi lipsite de efecte juridice şi trebuie aplicate, potrivit principiului constituţional al comportamentului loial (a se vedea, cu privire la înţelesul noţiunii, Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012), de către Parlament în sensul restabilirii stării de constituţionalitate.
    136. Totodată, având în vedere că prin efectul prezentei decizii se impune respingerea prin lege a ordonanţei de urgenţă, respingere care nu poate privi doar o parte a acesteia, ci întreaga ordonanţă de urgenţă, Curtea va constata neconstituţionalitatea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă în ansamblul său.
    137. Reluarea conţinutului normativ al art. 8 din ordonanţa de urgenţă [care modifică art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ] într-un act normativ distinct este la latitudinea legiuitorului originar sau delegat, eventuala modificare a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 urmând a fi clarificată în funcţie de opţiunea acestora.
    138. Având în vedere neconstituţionalitatea extrinsecă astfel constatată, nu mai este cazul să se examineze celelalte critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, paragraful 59, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii).
    139. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, în ansamblul lor, sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord parţial cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată considerând că:
    • în raport cu obiectul sesizărilor şi în limitele acestora - astfel cum au fost formulate de autorii sesizărilor, respectiv un număr de 73 de deputaţi şi Guvernul României - Curtea trebuia să constate doar neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, întrucât doar cu privire la neconstituţionalitatea acestei legi a fost învestită şi nu să îşi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra O.U.G. nr. 44/2020, fapt ce echivalează cu o sesizare din oficiu, nepermisă de normele constituţionale şi legale care reglementează atribuţiile instanţei constituţionale. Curtea nu se poate substitui autorului sesizării în formularea unor critici de neconstituţionalitate, deoarece, contrar sistemului nostru constituţional, ar exercita un control din oficiu. Ca atare, exercitarea din oficiu de către Curte a controlului de constituţionalitate asupra O.U.G. nr. 44/2020 a fost realizată ultra vires;
    • prin această extindere nelegală de competenţă, Curtea a schimbat, în mod nepermis, obiectul sesizărilor întrucât, reţinând că Guvernul şi-ar fi încălcat competenţa funcţională prin emiterea O.U.G. nr. 44/2020, corelativ ar fi încălcat şi principiul colaborării loiale între autorităţi, prin raportare la Parlamentul României, despre care, în opinia majoritară, se susţine că era unica autoritate competentă să legifereze cu privire la prelungirea mandatelor aleşilor locali şi stabilirea datei alegerilor.
    Or, Guvernul României - autor al sesizării în prezenta cauză - a fost cel care a invocat încălcarea principiului colaborării loiale între autorităţi de către Parlament, astfel că instanţa constituţională avea obligaţia de a răspunde punctual autorului sesizării cu privire la această critică de neconstituţionalitate şi nu să modifice obiectul criticii, raportându-l la un alt act normativ - O.U.G. nr. 44/2020 - cu privire la care nu a fost sesizată;

    • totodată, Curtea trebuia să constate încălcarea de către Parlament:
    - a principiului bicameralismului, în procesul legislativ desfăşurat în procedura de aprobare a O.U.G. nr. 44/2020, principiu consacrat în art. 61 alin. (2) din Constituţia României;
    – a dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi (4) prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. o), precum şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie;
    – a principiului securităţii juridice, în componenta sa privind calitatea normei juridice, principiu consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţia României;
    – a principiului cooperării loiale între autorităţile statului, principiu consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României, toate acestea determinând neconstituţionalitatea legii în ansamblul său.


    1. Cadrul procesual ce a făcut obiectul sesizărilor adresate Curţii Constituţionale
    1.1. În Dosarul nr. 599A/2020, Curtea a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţie formulată de 73 de deputaţi (PLx nr. 243/2020).
    1.2. În Dosarul nr. 640A/2020 Curtea a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate a aceleaşi legi (PLx nr. 243/2020), obiecţie formulată de Guvernul României.
    1.3. Având în vedere că ambele sesizări au vizat neconstituţionalitatea aceleiaşi legi, respectiv a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, la termenul din 3 iunie 2020, ambele cauze au fost conexate la primul dosar înregistrat.

    2. Situaţia de fapt din prezenta cauză
    2.1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a fost adoptată în timpul stării de urgenţă determinată de pandemia SARS-CoV-2 şi a fost justificată de contextul epidemiologic ce a făcut imposibilă organizarea alegerilor locale în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare, deoarece operaţiunile preelectorale şi electorale ce presupun interacţiunea fizică a alegătorilor, candidaţilor şi oficialilor electorali, precum colectarea semnăturilor de susţinere, înregistrarea candidaturilor, finanţarea campaniei electorale, desfăşurarea campaniei electorale, depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, organizarea votării propriu-zise, numărarea voturilor, centralizarea rezultatelor, controlul finanţării campaniei electorale şi rambursarea cheltuielilor electorale nu pot fi efectuate fără riscuri majore la adresa sănătăţii publice şi fără încălcarea măsurilor dispuse de autorităţile medicale. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 au fost puse în aplicare prevederile art. 128 alin. (3), ale art. 151 alin. (3) şi ale art. 177 alin. (3) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019) care prevăd posibilitatea prelungirii, prin lege organică, a mandatelor primarilor, consiliilor locale şi judeţene atunci când, din cauza unor situaţii precum război, catastrofă ori altele similare şi expres prevăzute de lege, nu pot fi organizate alegeri la termen. Ea a intrat în vigoare la data de 8 aprilie 2020, după ce a fost depusă spre aprobare la Parlament şi a fost publicată în Monitorul Oficial.
    Guvernul României a justificat iniţierea Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020 de apariţia crizei de sănătate provocată de coronavirus (COVID-19), precum şi de instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. S-a stabilit, totodată, prelungirea mandatelor aleşilor locali până la preluarea mandatelor de către noii aleşi, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. Procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale s-a stabilit a fi demarate, cu respectarea termenelor din legislaţia electorală, într-un termen rezonabil de maximum 6 luni de la data expirării mandatelor actuale, dacă situaţia epidemiologică din România va permite.
    Ca atare, obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 l-a constituit adoptarea unor măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din anul 2020 în contextul pandemiei COVID-19, atât raportat la măsurile tehnico-administrative prealabile demarării procesului electoral, cât şi la mandatele autorităţilor administraţiei publice locale, în curs la momentul legiferării.

    2.2. Ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 Parlamentul a adoptat o lege (respectiv Legea privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale) prin care a reglementat în aceeaşi materie, dar în mod diferit şi prin norme juridice lipsite de claritate şi predictibilitate. Acest fapt a determinat Curtea Constituţională ca, prin Decizia nr. 242 din 3 iunie 2020, să declare, în unanimitate, acea lege neconstituţională, pe calea unui control a priori, întrucât ea nu întrunea condiţiile de calitate a legii şi instituia un paralelism legislativ, contrar exigenţelor statului de drept şi principiului legalităţii şi supremaţiei Constituţiei prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală.
    2.3. Prin legea ce a făcut obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, Parlamentul a aprobat, cu o serie de modificări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

    3. Obiectul sesizărilor. Exercitarea din oficiu de către Curte a controlului de constituţionalitate asupra O.U.G. nr. 44/2020 a fost realizată ultra vires.
    3.1. Pe data de 14 mai 2020, 75 de deputaţi au sesizat Curtea Constituţională cu Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, iar în data de 27 mai 2020 Guvernul României a sesizat Curtea Constituţională cu aceeaşi Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020. Niciuna din cele două sesizări nu a vizat O.U.G. nr. 44/2020, nici extrinsec, nici intrinsec, ci ambele au vizat exclusiv Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020.
    3.2. Art. 146 din Constituţie enumeră atribuţiile Curţii Constituţionale. Cu excepţia celei care vizează iniţiativele de revizuire a Constituţiei, nicio altă atribuţie a Curţii Constituţionale nu poate fi exercitată din oficiu. Altfel spus, Curtea Constituţională a României realizează controlul constituţionalităţii legilor organice şi ordinare, precum şi al ordonanţelor Guvernului, simple ori de urgenţă, exclusiv la sesizarea unor subiecte de drept expres enumerate de Legea fundamentală. Ea nu se poate pronunţa din oficiu nici asupra unor acte normative care pot face obiectul controlului său dacă nu a fost sesizată cu privire la acestea şi nici nu poate profita de sesizarea unor subiecte enumerate de Constituţie pentru a verifica acte normative cu privire la care respectivele subiecte de sezină nu au fost îndrituite de Constituţie să sesizeze Curtea Constituţională. De exemplu, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa cu privire la constituţionalitatea regulamentelor parlamentare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu îşi poate exercita din oficiu controlul asupra Codului administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019 în cadrul unei sesizări care ar privi exclusiv o altă ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Exercitarea controlului de constituţionalitate din oficiu asupra unor acte normative care nu au făcut obiectul unei sesizări legale a Curţii Constituţionale şi care nu sunt iniţiative de revizuire a Constituţiei constituie o încălcare a art. 146 din Constituţie.
    3.3. În prezenta cauză Curtea Constituţională a fost sesizată şi de deputaţi şi de Guvern exclusiv cu privire la neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 şi NU cu privire la Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020. În aceste condiţii, extinderea din oficiu a controlului de constituţionalitate şi asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 în dispozitivul deciziei constituie o încălcare a art. 146 din Constituţie.
    3.4.1. În jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională s-a pronunţat în dispozitivul deciziilor sale asupra legilor de aprobare a unor ordonanţe de urgenţă şi asupra ordonanţelor de urgenţă vizate de respectivele legi doar atunci când sesizările pe care le primise au vizat ambele acte normative. Există şi exemple în care Curtea Constituţională a invalidat doar legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă şi a precizat explicit în considerentele deciziei că ordonanţa de urgenţă nu doar că rămâne în vigoare, dar nici nu mai trebuie depusă la Parlament, întrucât acea etapă din procedura legislativă a fost realizată şi nu poate fi repetată. (Decizia nr. 412/2019) Însă, jurisprudenţa care a permis controlul a posteriori al ordonanţelor de urgenţă la sesizarea altor subiecte de drept decât Avocatul Poporului, dar mediat, prin mijlocirea unui control a priori exercitat asupra legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, a început cu Decizia nr. 255/2005 prin care Curtea Constituţională a invalidat legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă exclusiv pentru viciile extrinseci ale ordonanţei de urgenţă şi nu pentru vreun viciu propriu al legii.
    3.4.2. Cu toate acestea, în acel caz (ca de altfel în toate cele care au urmat şi au utilizat acelaşi artificiu) Curtea Constituţională a precizat în considerente:
    "Cu toate că obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2004, în exercitarea atribuţiei sale de control a priori, prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituţie şi de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege, potrivit căruia «în exercitarea atribuţiilor care îi revin Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale», această instanţă a statuat în mod constant în sensul că, într-o atare ipoteză, este competentă de a se pronunţa şi asupra constituţionalităţii ordonanţei de urgenţă astfel aprobate. Opţiunea Curţii, în sensul arătat, este impusă, în prezent, de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie». În conformitate cu aceste prevederi, prin efectul aprobării de Parlament a unei ordonanţe viciate de neconstituţionalitate, viciul preexistent al ordonanţei în cauză nu este acoperit, nu dispare, de vreme ce prin lege nu se poate deroga de la Constituţie, ci, dimpotrivă, se transmite şi legii de aprobare, care devine astfel, în aceeaşi măsură şi pentru aceleaşi motive, neconstituţională.
    Pentru considerentele expuse, Curtea urmează să constate că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2004 şi ordonanţa de urgenţă aprobată sunt neconstituţionale."

    3.4.3. Cu titlu de exemplu adiţional, relevant prin aceea că a vizat măsuri adoptate prin legislaţie delegată pentru a contracara o situaţie de criză economică, în dispozitivul Deciziei nr. 1.257/2009 Curtea Constituţională a constatat că doar Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice a fost neconstituţională, deşi considerentele au analizat exclusiv actul de legislaţie delegată.
    3.4.4. Numai în ipoteza în care Curtea Constituţională a fost sesizată şi cu ordonanţa de urgenţă şi cu legea de aprobare a acesteia ea a declarat în dispozitiv ambele acte normative neconstituţionale. Faţă de această constantă practică anterioară prezenta decizie reprezintă un reviriment jurisprudenţial nemarcat şi nejustificat în considerentele deciziei, ceea ce poate pune în discuţie efectele obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale stabilite prin art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi coerenţa internă a deciziilor Curţii, cu potenţiale consecinţe negative asupra predictibilităţii sistemului normativ.

    3.5. În plus, motivele pentru care Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 a fost declarată neconstituţională în prezenta cauză nu se susţin. Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 respectă atât prevederile art. 115 alin. (4), cât şi cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol din Constituţie, aşa cum aceste dispoziţii constituţionale au fost explicitate în jurisprudenţa Curţii. Astfel, Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 a fost adoptată pentru a face faţă unei situaţii de fapt extraordinară, obiectivă şi independentă de voinţa Guvernului, care risca să pună în pericol un interes public, a cărei reglementare nu putea fi amânată, iar toate aceste elemente au fost explicit menţionate în cuprinsul actului normativ (s.n. - aşa cum Curtea le-a stabilit ca exigenţe pentru constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă în deciziile nr. 255/2009, nr. 1.008/2009, nr. 14/2011 şi nr. 42/2014). Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 vizează prelungirea mandatelor din perioada 2016-2020 ale autorităţilor administraţiei publice locale, mai exact nu afectează în sens negativ (conform sensului dat acestei sintagme în Decizia Curţii nr. 1.189/2008) regimul juridic al unor instituţii fundamentale ale statului şi nici drepturi electorale. Ea pune în aplicare prevederi cu caracter general conţinute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 prin care a fost adoptat Codul administrativ şi care ordonanţă de urgenţă prevede posibilitatea prelungirii unor mandate ale autorităţilor publice locale. Dacă astfel de relaţii sociale (prelungirea unor mandate ale autorităţilor publice locale) nu pot fi reglementate prin ordonanţă de urgenţă, înseamnă că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cât şi Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 sunt neconstituţionale. Or, constatăm că prin Decizia nr. 60 din 12.02.2020 Curtea Constituţională a declarat constituţional Codul administrativ, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, în vreme ce în prezenta decizie Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020 prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, pentru că reglementează acelaşi lucru ca şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 referitoare la Codul administrativ.

    4. În raport cu obiectul sesizărilor şi cu modul de derulare a procedurii legislative Curtea trebuia să constate încălcarea de către Parlament a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţia României.
    4.1. Astfel, în procedura parlamentară, procesul legislativ aplicat oricărei ordonanţe de urgenţă, deci inclusiv Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, are drept finalitate aprobarea sau respingerea conţinutului normativ al unui act juridic cu putere de lege emis de către Guvern în cadrul procedurii de legiferare delegată, prevăzută de art. 115 din Constituţia României. Conform art. 115 alin. (7) din Constituţie, „Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege“. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul, în situaţia aprobării ordonanţei de urgenţă (s.n. cum a fost cazul în speţa noastră), poate interveni asupra conţinutului normativ, modificând sau completând normele, în scopul detalierii sau clarificării conţinutului, pentru o mai bună înţelegere de către destinatarii acestora.
    Este însă de domeniul evidenţei că, în procesul legislativ de aprobare a ordonanţei de urgenţă, legiuitorul primar nu poate schimba scopul actului normativ, acesta fiind stabilit prin instrumentul de motivare (expunerea de motive) de către legiuitorul delegat.
    Or, în prezenta cauză, cele două Camere ale Parlamentului au acţionat diametral opus faţă de scopul urmărit de legiuitorul delegat.
    Totodată, din perspectiva conţinutului Legii de aprobare a O.U.G. nr. 44/2020, supuse criticii de neconstituţionalitate constatăm că ne aflăm în situaţia „unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“, identificând şi modificări de esenţă care conturează alt scop decât cel avut în vedere de iniţiatorul actului normativ, aşa cum vom releva în continuare.

    4.2. Cu privire la principiul bicameralismului şi la obligaţia Parlamentului de a respecta acest principiu există o bogată jurisprudenţă constituţională. Astfel, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 54).
    Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 55).
    Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice. Art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate, însă, modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016 şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 56).
    Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008 şi Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 28).
    Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014; Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 38; Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 39; Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016; Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, paragraful 29; Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 32; Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019 paragrafele 63-66).

    4.3. Aplicând prezentei cauze cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile mai sus citate, constatăm nerespectarea principiului bicameralismului în procesul legislativ desfăşurat în procedura de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020, Parlamentul încălcând astfel dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Constituţie, fapt ce atrage neconstituţionalitatea legii în ansamblul său.
    4.4.1. Astfel, din analiza comparativă a activităţilor de normare efectuate de către Guvern, în calitate de iniţiator, pe de o parte, şi de către Senat şi Camera Deputaţilor, pe de altă parte, rezultă următoarele deosebiri esenţiale:
    În forma iniţiatorului, art. 1 are următorul cuprins: „Procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă“.
    În forma adoptată de Camera decizională, art. 1 prevede următoarele: „Procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă“.
    Astfel, direct în faţa forului decizional din Parlament, O.U.G. nr. 44/2020 a primit o nouă arie temporală de aplicabilitate, nu doar neprevăzută de către iniţiator, dar şi nedezbătută de către Camera de reflecţie.
    Or, important de precizat în acest sens este faptul că atât adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020, cât şi întregul proces legislativ desfăşurat în Parlament s-au derulat exclusiv pe perioada stării de urgenţă, având în vedere că dezbaterea şi adoptarea în Camera Deputaţilor a Proiectului de lege în discuţie au avut loc la data de 13.05.2020, când încă era în vigoare Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
    Ca atare, la momentul adoptării O.U.G. nr. 44/2020 România se afla în stare de urgenţă, motiv pentru care Guvernul a avut în vedere acea realitate.
    Or, lărgirea câmpului de aplicabilitate al normei la starea de alertă, în lipsa dezbaterii acestui amendament în Camera de reflecţie şi fără a avea în vedere raţiunile pentru care Guvernul nu a inclus în conţinutul normativ şi această instituţie juridică, echivalează cu arogarea de către Camera decizională a întregului rol de unică autoritate legiuitoare, care aparţine, conform Constituţiei, celor două structuri ale Parlamentului.
    Totodată, apreciem că Parlamentul nu s-a aflat nici în prezenţa unui act de legiferare prin care s-ar fi produs o contextualizare, o completare inerentă sau o modificare firească a actului normativ, câtă vreme starea de urgenţă^1 şi starea de alertă^2 comportă regimuri juridice distincte, ceea ce, în consecinţă, determină măsuri legislative şi administrative de naturi diferite, adaptate la amploarea factorilor generatori şi măsurilor dispuse.
    ^1 Art. 3 din O.U.G. nr. 1/1999: Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii: a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale; b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
    ^2Art. 2 din Legea nr. 55/2020: Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.

    Dimpotrivă, amendamentul introdus în Camera decizională nu este numai străin de intenţia de reglementare a Guvernului, dar conduce la schimbarea în integralitate a scopului actului normativ, întrucât condiţionează demararea procedurilor tehnice prealabile procesului electoral de momentul încetării stării de alertă, care este incert, pentru că evoluţia pandemiei este incertă şi conduce, în consecinţă, la o prorogare a acestora.

    4.4.2. Cu privire la art. 2, care reglementează modalitatea de stabilire a datei alegerilor, din analiza actului care emană de la Guvern şi a celui care emană de la Parlament rezultă următoarele:
    Conform art. 2 din O.U.G. nr. 44/2020, Executivul a efectuat o trimitere la dispoziţiile unui alt act normativ, respectiv la art. 10 alin. (1)^3 din Legea nr. 115/2015 (pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali), arătând astfel că stabilirea datei alegerilor nu suferă modificări din perspectiva decidentului final şi a termenului, însă, a adăugat la procesul de fixare a datei alegerilor o serie de entităţi atât cu atribuţii în domeniul electoral, cât şi al managementului situaţiilor de urgenţă.
    ^3 Art. 10. - (1) Data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

    Astfel, raportat la contextul stării de urgenţă şi al demersurilor specifice, ca o măsură suplimentară de protecţie a alegătorilor, în sensul de a-i chema la urne fără a-i expune coronavirusului SARS-CoV-2, Guvernul a prevăzut că data alegerilor se stabileşte conform cadrului legal în vigoare, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Interne şi cu avizul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
    Or, direct în Camera decizională, Parlamentul a modificat legislaţia existentă, mutând competenţa de stabilire a datei alegerilor de la Executiv la autoritatea legiuitoare: „Prin derogare de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 [...] data alegerilor prevăzute la art. 1 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării“.
    Astfel, ceea ce se dorea a fi o normă care să nu modifice concepţia cadrului legal existent, ci doar să îl adapteze, punctual, la efectele pandemiei COVID-19, s-a transformat în Parlament într-un act de regândire a întregului mecanism de fixare a datei alegerilor pentru autorităţile publice locale, ceea ce contravine în mod vădit intenţiei de reglementare şi scopului actului normativ avute în vedere de către iniţiator.
    Aşadar, în Camera decizională nu s-a schimbat doar concepţia actului normativ supus procesului de aprobare, respectiv O.U.G. nr. 44/2020, dar Parlamentul a intervenit chiar pe fondul cadrului legal în vigoare, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, ceea ce reprezintă nu doar o abatere de la intenţia de reglementare a iniţiatorului, ci o încălcare a principiului bicameralismului, în mod grav, deoarece această modificare de deosebită importanţă s-a produs direct şi exclusiv în faza decizională a procesului de legiferare din cadrul Parlamentului.
    În plus, de 30 de ani de când avem democraţie, data alegerilor o stabileşte Guvernul, pentru că el organizează în concret alegerile.

    4.4.3. În ceea ce priveşte art. 3, atât cu privire la stabilirea duratei de prelungire a mandatelor autorităţilor publice locale, cât şi cu privire la introducerea stării de alertă ca reper, apreciem că şi cu privire la acest text de lege a fost încălcat principiul bicameralismului, pentru considerentele expuse anterior, care sunt aplicabile mutatis mutandis.
    4.4.4. De asemenea subliniem faptul că încălcarea principiului bicameralismului în privinţa prevederilor art. 1, art. 2 şi art. 3 din legea care face obiectul prezentei sesizări nu se raportează numai la modificarea viziunii şi concepţiei juridice a soluţiilor legislative, ci decurge inclusiv din nerespectarea procedurii de întoarcere a legii, reglementată de art. 75 din Constituţie.
    Astfel, este de observat faptul că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2020 cu eliminarea art. 1, art. 2, art. 3 şi art. 6 din forma înaintată de către iniţiator, fără a motiva sau fundamenta acest comportament legislativ.
    Or, Camera Deputaţilor, acţionând în calitate de Cameră decizională, nu doar că a reactivat dispoziţiile legale abrogate de către Senat, dar a şi intervenit asupra conţinutului normativ al acestora.
    Cu privire la modalitatea şi consecinţele intervenţiei Camerei Deputaţilor asupra prevederilor în discuţie, apreciem că nu Camera Deputaţilor deţinea competenţa pentru a decide definitiv cu privire la forma integrală a actului normativ - aşa cum vom arăta în continuare - motiv pentru care încălcarea principiului bicameralismului este cu atât mai gravă, cu cât Camera parlamentară care avea, în realitate, competenţa decizională, respectiv Senatul, a apreciat să abroge o serie de prevederi legale.
    Aşadar, evaluarea respectării principiului bicameralismului impunea un examen comparativ între forma legii adoptată de Camera de reflecţie şi cea adoptată de Camera decizională, prin raportare la scopul şi filosofia iniţiale ale legii, iar rezultatul unei asemenea operaţiuni trebuia evaluat, la rândul său, prin prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, respectiv a celor două condiţii cumulative (1) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi (2) existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi a limitelor principiului bicameralismului stabilite pe această cale.
    Or, argumentele de fond avute în vedere de către Camera Deputaţilor la momentul amendării Proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 44/2020 demonstrează că totalitatea modificărilor excedează fondului procesului legislativ derulat atât de către Guvern, în calitate de legiuitor delegat, cât şi de către Senat.
    În concluzie, Camera decizională a modificat viziunea, concepţia şi arhitectura actului normativ, ceea ce, conform prevederilor Legii fundamentale şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reprezintă o încălcare a principiului bicameralismului.


    5. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, respectiv cu încălcarea art. 75 alin. (1) şi (4) prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. o), precum şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    Instituţia întoarcerii legii a fost introdusă cu prilejul revizuirii Constituţiei României în anul 2003 şi a avut ca obiectiv înlocuirea procedurii medierii reglementate de art. 76 din Constituţia din 1991, pentru evitarea blocajelor în procesul de legiferare şi pentru buna funcţionare a bicameralismului.
    Astfel, reglementând în cuprinsul art. 75 alin. (1) din Constituţie competenţa partajată de legiferare a celor două camere ale Parlamentului, legiuitorul constituant a prevăzut şi reglementat deopotrivă remediul legal pentru ipoteza în care iniţiativa legislativă supusă adoptării este modificată, în sensul în care o Cameră adoptă o prevedere care, raportat la obiectul de reglementare, face obiectul competenţei decizionale a celeilalte Camere.
    După cum chiar Curtea Constituţională a arătat (Decizia nr. 681/2018 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ al României), „conform art. 75 alin. (4) din Legea fundamentală, dacă în cadrul procesului de legiferare, prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit obiectului său de reglementare, intră, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie, în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi a doua Cameră este de acord“. În situaţia contrară, potrivit căreia a doua Cameră intervine asupra respectivei prevederi (în sensul eliminării sau modificării/completării acesteia), legea, astfel cum a fost adoptată de a doua Cameră, trebuie trimisă primei Camere care, exclusiv în privinţa acelei prevederi, va decide definitiv, prin vot, în procedură de urgenţă. Practic, prima Cameră este repusă astfel în situaţia de a acţiona în calitate de Cameră decizională, în considerarea obiectului de reglementare al respectivei prevederi şi în acord cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie, ca expresie a principiului bicameralismului funcţional.
    Aceeaşi regulă a întoarcerii legii este prevăzută de art. 75 alin. (5) din Constituţie şi pentru situaţia în care a doua Cameră, cea decizională, adoptă o prevedere ce intră, prin obiectul său, în competenţa decizională a primei Camere sesizate. Evident că, în această situaţie, Camera decizională adoptă o prevedere nouă faţă de forma legii primite în urma adoptării acesteia de către prima Cameră sesizată. În acest caz, a doua Cameră nu are competenţă decizională proprie cu privire la obiectul de reglementare al noii prevederi, ci reprezintă forul de reflecţie, astfel că este necesar ca legea să fie trimisă primei Camere, care va decide definitiv numai cu privire la intervenţia legislativă (de noutate) a celei de-a doua Camere. Cu alte cuvinte, nu este posibil ca o prevedere să fie introdusă, în etapa adoptării în Camera decizională, exclusiv de către aceasta, dacă, strict în privinţa ei, această Cameră nu are competenţa de legiferare decizională definitivă atribuită expres de art. 75 alin. (1) din Constituţie, deoarece ar însemna ca acea nomă legală să fie rezultatul adoptării de către o singură Cameră parlamentară, ceea ce contravine principiului bicameralismului.
    5.1. În circumstanţierea aspectelor teoretice şi jurisprudenţiale redate mai sus, arătăm că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, deoarece Camera Deputaţilor a ştirbit competenţa decizională a Senatului, arogându-şi această calitate faţă de iniţiativa legislativă în ansamblu.
    Or, faţă de conţinutul normativ, de obiectul de reglementare al legii care face obiectul prezentei sesizări şi de prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţie, care stabilesc competenţa materială a fiecărei Camere, rezultă că cele două Camere ale Parlamentului au competenţe funcţionale diferite, astfel:
    - Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată pentru domeniile prevăzute la art. 73 alin. (3) lit. e), lit. k) şi lit. o) - organizarea Guvernului; contenciosul administrativ; organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
    – Senatul este primă Cameră sesizată pentru domeniile prevăzute în Constituţie la art. 73 alin. (3) lit. d), lit. j), lit. m) şi lit. p) şi la art. 123 alin. (3) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. t) - organizarea şi desfăşurarea referendumului; statutul funcţionarilor publici; regimul juridic general al proprietăţii; regimul general privind raporturile de muncă şi instituţia prefectului şi atribuţiile acestuia.

    De asemenea, competenţa decizională a Senatului şi, corelativ, de primă Cameră sesizată a Camerei Deputaţilor rezultă inclusiv din art. 92 alin. (8) din Regulamentul Senatului şi se referă la următoarele domenii de legiferare: 1. proiectele de lege şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate ori acorduri; 2. proiectele legilor organice referitoare la: organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de radio şi televiziune şi controlul parlamentar al acestora; dreptul de asociere; dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică; apărarea ţării; organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului; categorii de legi vizând organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; organizarea generală a învăţământului; organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală; Consiliul Legislativ; Guvernul - rolul şi structura şi incompatibilităţi; înfiinţarea de autorităţi administrative autonome; sistemul de apărare; administraţia publică locală - principii de bază; statutul judecătorilor; instanţele judecătoreşti; folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie; Consiliul Superior al Magistraturii - atribuţii; Curtea de Conturi; Curtea Constituţională - structura.
    În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 681/2018 şi Decizia nr. 1.183/2007).
    Aşadar, faţă de obiectul de reglementare al legii în discuţie, apreciem că au fost adoptate soluţii care privesc administraţia publică locală, atât din perspectiva prelungirii mandatelor autorităţilor publice locale, cât şi din perspectiva stabilirii datei următoarelor alegeri locale.
    Astfel, în ceea ce priveşte prelungirea mandatelor autorităţilor publice locale, aceasta nu reprezintă o reglementare care să se circumscrie sistemului electoral şi care să se facă potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, întrucât soluţia legislativă propune o măsură temporară, care nu va căpăta caracter definitiv în arhitectura legislaţiei electorale şi care are, mai degrabă, caracter de a asigura continuitatea în cadrul administraţiei publice locale.
    Or, după cum am mai subliniat anterior, având în vedere că, în concret, intenţia de reglementare a vizat evitarea unor blocaje la nivelul administraţiilor locale, remediu prin care s-a creat cadrul legal pentru ca acestea să îşi exercite mandatele în mod legal în perioada-tampon a ieşirii din starea de urgenţă, apreciem că, în realitate, soluţia legislativă vizează modul de organizare al administraţiei publice locale, iar nu sistemul electoral, fiind incidente dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie: organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală.
    În consecinţă, apreciem că au fost încălcate dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţia României, în sensul că prevederile legale în discuţie trebuiau supuse spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi nu Senatului, acesta fiind Camera decizională.

    5.2. În ceea ce priveşte încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, apreciem că jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezintă un reper în procesul de legiferare, iar în transpunerea caracterului general obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional respectarea acestora se impune faţă de orice subiect de drept şi autoritate sau instituţie publică, aşa cum este şi cazul Parlamentului în activitatea de legiferare.

    6. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a încălcat şi principiul securităţii juridice în componenta sa privind calitatea normei juridice, contravenind dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţia României.
    6.1. Astfel, în art. 3 din lege se statuează că: „Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă.“
    Enumerarea pe care legiuitorul o face, şi care se doreşte a fi exhaustivă, a mandatelor care se prelungesc conţine şi „mandatele în curs ale... consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene“.
    Textul normativ prevăzut de art. 3 este însă unul neclar, imprecis, imprevizibil în aplicarea sa viitoare, chiar imposibil de aplicat, în considerarea faptului că noţiunile de mandate (în curs) ale „consiliilor locale“, ale „Consiliului General al Municipiului Bucureşti“ şi ale „consiliilor judeţene“ nu există în legislaţia românească. Nu există nicio reglementare în dreptul pozitiv care să folosească noţiunile sui-generis mai sus menţionate, astfel că adecvarea comportamentului la norma juridică şi conformarea socială sunt imposibil de realizat.
    Aşadar, lipsa de calitate a normei juridice este una flagrantă, evidentă şi generează o încălcare gravă a principiului securităţii juridice.

    6.2. Pe de altă parte, cu privire la dispoziţiile art. 2 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, conform cărora „Procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă“, apreciem că textul este neclar, deoarece nu precizează un termen determinat, neechivoc, de la care începe să curgă perioada de 6 luni în interiorul căreia se iniţiază procedurile de organizare a alegerilor locale. Este neclar dacă perioada de 6 luni începe să curgă de la încetarea stării de urgenţă sau de la încetarea stării de alertă, aplicarea ambelor variante nefiind posibilă, una excluzând-o pe cealaltă. Practic, este imposibilă determinarea momentului de la care Parlamentul, conform art. 2 din actul normativ supus controlului de constituţionalitate, poate proceda la adoptarea legii privind stabilirea datei alegerilor locale. Prin dispoziţiile normative în vigoare, legiuitorul primar, precum şi cel derivat are obligaţia legală de a elabora acte normative clare, precise şi neechivoce, astfel încât destinatarul normei juridice să poată proceda în deplină cunoştinţă de cauză la adecvarea comportamentului său social la prescripţiile legii. Orice dispoziţie normativă cu caracter echivoc constituie un obstacol în aplicarea corectă a normei.
    Cu privire la obligaţia legiuitorului de a reglementa în mod clar, precis şi neechivoc este şi practica în materie constituţională. Astfel, în viziunea instanţei de control constituţional, „nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii“ (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013).
    Totodată, încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispoziţiilor legale adoptate şi, în cele din urmă, în calitatea actului de legiferare privit în ansamblu este afectată, întrucât este imperativ ca activitatea de normare şi rezultatul acesteia să creeze pentru orice subiect de drept previzibilitate în ceea ce priveşte conduita acestora şi uşurinţă în adaptarea acesteia.
    Or, în măsura în care entităţile care deţin competenţe de legiferare intervin nejustificat şi nefundamentat în procesul legislativ, doar pentru că deţin atribuţii constituţionale în această sferă, apreciem că, în mod particular, standardul de previzibilitate al normei este puternic afectat, ceea ce generează o gravă insecuritate juridică, respectiv o atingere a încrederii legitime.


    7. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a încălcat şi principiul cooperării loiale între autorităţile statului, consacrat prin dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    De esenţa democraţiei este ca puterile statului să îşi desfăşoare activitatea în respect şi colaborare una în raport cu cealaltă, toate fiind obligate să colaboreze în realizarea binelui comun al societăţii.
    În acest scop sunt instituite mecanisme constituţionale de realizare a competenţelor specifice, fiind stabilite limitele acestora prin dispoziţii constituţionale şi legale. Fiecare autoritate parte a unei puteri în stat îşi desfăşoară activitatea în colaborare loială faţă de Constituţie şi faţă de celelalte autorităţi publice. Intervenţia nepermisă a unei autorităţi în competenţa altei autorităţi publice atrage sancţiuni menite să readucă autoritatea respectivă în matca sa constituţională.
    Astfel, prin Legea supusă criticii de neconstituţionalitate în prezenta cauză, Parlamentul României şi-a însuşit o prerogativă legală a Guvernului, aceea de a stabili, discreţionar, data alegerilor locale. Un astfel de demers legislativ, fără nicio motivare şi desprins de contextul normativ general referitor la modul de stabilire a datei alegerilor (s.n. pentru toate celelalte tipuri de alegeri, respectiv alegeri prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare, Guvernul este cel care stabileşte data alegerilor), nesocoteşte principiul colaborării loiale între autorităţile publice.
    Această încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie este cu atât mai gravă cu cât Parlamentul şi-a arogat, nelegal, dreptul de a stabili data alegerilor, însă a lăsat în sarcina Guvernului obligaţia de a stabili calendarul perioadei electorale, care începe să curgă din momentul adoptării legii privind stabilirea datei alegerilor locale, după încetarea stării de urgenţă sau de alertă, Guvernul fiind astfel pus în imposibilitate de a respecta termenul de „cel puţin 75 de zile înaintea votării“, stabilit prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015. Şi aceasta deoarece Legea de stabilire a datei alegerilor locale are nevoie de o perioadă de timp variabilă pentru a intra în vigoare, în funcţie de procedura aplicată, incluzând şi procedura de sesizare pentru control al constituţionalităţii legii, procedura de promulgare şi cea de publicare în Monitorul Oficial al României.
    Faţă de toate aceste argumente, apreciem că Parlamentul, în mod nepermis, a încălcat competenţa de reglementare, competenţa funcţională a Guvernului şi, raportat la maniera în care a legiferat, a încălcat principiul constituţional al colaborării şi cooperării loiale, având în vedere că, fără a ţine cont de prerogativa reglementării exercitată în mod legal de către Guvern, a intervenit asupra voinţei acestuia din urmă, anihilând soluţia legislativă, în lipsa unor motive reale sau temeinic justificate.
    În transpunerea principiului constituţional al colaborării şi cooperării loiale, Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri cu privire la succesiunea evenimentelor legislative asupra aceluiaşi obiect de reglementare, arătând că „Parlamentul poate să intervină în această materie a legislaţiei referendare, cu condiţia de a nu o supune unor modificări strict conjuncturale, pe baza unor susţineri de oportunitate ori a înţelegerii politice, care avantajează una sau alta dintre forţele politice reprezentate în Parlament şi care formează la un moment dat o majoritate parlamentară“ (Decizia nr. 334/2013).
    Pe de altă parte, sub apanajul competenţei de legiferare prevăzute de art. 61 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul primar nu poate proceda, în lipsa unor justificări obiective şi întemeiate, la modificarea, completarea sau abrogarea actelor normative adoptate de către Guvern, aşa cum, de exemplu, în pofida calităţii de unică autoritate legiuitoare a ţării, nu este acceptat ca Parlamentul să legifereze în domeniile date prin lege în competenţa expresă a Guvernului.
    Aşadar, intervenţia legislativă a Parlamentului este cu atât mai mult contrară dispoziţiilor constituţionale cu cât aceasta nu a fost justificată în niciun mod; dimpotrivă, atât amendamentele, cât şi demersurile de abrogare şi eliminare a unor prevederi nu s-au circumscris unor raţiuni obiective, justificate în mod real, fundamentate în fapt şi în drept, motiv pentru care acestea pot fi apreciate ca fiind de natură conjuncturală, având un puternic caracter de oportunitate şi care tind să avantajeze formaţiunea sau formaţiunile politice care deţin majoritatea în Parlament.
    Având în vedere toate aspectele relevate anterior, considerăm că:
    • în raport cu obiectul sesizărilor şi în limitele acestora - astfel cum au fost formulate de autorii sesizărilor, respectiv un număr de 73 de deputaţi şi Guvernul României - Curtea trebuia să constate doar neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, întrucât doar cu privire la neconstituţionalitatea acestei legi a fost învestită, şi nu să îşi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra O.U.G. nr. 44/2020, fapt ce echivalează cu o sesizare din oficiu, nepermisă de normele constituţionale şi legale care reglementează atribuţiile instanţei constituţionale;
    • prin această extindere nelegală de competenţă, Curtea a schimbat, în mod nepermis, obiectul sesizărilor întrucât, reţinând că Guvernul şi-ar fi încălcat competenţa funcţională prin emiterea O.U.G. nr. 44/2020, corelativ ar fi încălcat şi principiul colaborării loiale între autorităţi, prin raportare la Parlamentul României, despre care, în opinia majoritară, se susţine că era unica autoritate competentă să legifereze cu privire la prelungirea mandatelor aleşilor locali şi stabilirea datei alegerilor.
    Or, Guvernul României - autor al sesizării în prezenta cauză - a fost cel care a invocat încălcarea principiului colaborării loiale între autorităţi de către Parlament, astfel că instanţa constituţională avea obligaţia de a răspunde punctual autorului sesizării cu privire la această critică de neconstituţionalitate, şi nu să modifice obiectul criticii, raportându-l la un alt act normativ - O.U.G. nr. 44/2020 - cu privire la care nu a fost sesizată;

    • totodată, Curtea trebuia să constate încălcarea de către Parlament:
    - a principiului bicameralismului, în procesul legislativ desfăşurat în procedura de aprobare a O.U.G. nr. 44/2020, principiu consacrat în art. 61 alin. (2) din Constituţia României;
    – a dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi (4) prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. o), precum şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie;
    – a principiului securităţii juridice, în componenta sa privind calitatea normei juridice, principiu consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţia României;
    – a principiului cooperării loiale între autorităţile statului, principiu consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României,

    toate acestea determinând neconstituţionalitatea legii în ansamblul său.



                    Judecători,
                    dr. Livia Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu


    OPINIE CONCURENTĂ
    În acord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, considerăm că, în mod corect şi - mai ales - în limitele Constituţiei, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, în ansamblul lor, sunt neconstituţionale.
    Curtea, într-o strictă logică juridică, a stabilit că există o anumită ordine de analiză a criticilor de neconstituţionalitate formulate. Astfel, în mod evident, mai întâi se analizează cele extrinseci şi ulterior cele intrinseci; totodată, criticile de neconstituţionalitate extrinsecă sunt la rândul lor susceptibile de a fi analizate într-o anumită ordine, prioritate având cele care privesc raporturile instituţionale între autorităţile publice de nivel constituţional, şi nu cele care aduc în discuţie modul de desfăşurare a unei proceduri constituţionale. Astfel, având în vedere coordonatele cauzei de faţă, relaţia dintre Parlament şi Guvern trebuie analizată în mod prioritar în raport cu orice alte critici de neconstituţionalitate formulate [principiul bicameralismului sau aspectele care ţin de deficienţele de formulare din cuprinsul legii de aprobare]. O abordare diferită ar duce la ignorarea succesiunii fireşti a raporturilor de drept constituţional vizate prin critica formulată.
    Atunci când se invocă principiul colaborării loiale dintre autorităţile publice, prevăzut de art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, ţine de domeniul evidenţei că evaluarea constituţionalităţii unui aspect particular şi de detaliu al relaţiei dintre Parlament şi Guvern [aspect invocat de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate] nu poate face abstracţie de întreaga arhitectură constituţională a raporturilor dintre acestea. O conduită contrară ar demonstra un mod de abordare unilateral, selectiv, subiectiv şi, în acelaşi timp, părtinitor. De aceea, Curtea avea şi şi-a respectat obligaţia constituţională derivată din art. 142 alin. (1) din Constituţie de a examina în ansamblul său problema cooperării loiale dintre autorităţile publice implicate în procedura delegării legislative. Rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei nu permite o analiză a principiului colaborării loiale numai dintr-o singură perspectivă, respectiv cea care convine autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate. De aceea, ea trebuie efectuată dintr-o dublă perspectivă, astfel cum s-a stabilit prin decizia la care formulăm prezenta opinie concurentă, iar o asemenea analiză nu reprezintă o extindere a sesizării, Curtea pronunţându-se strict în limitele art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie.
    O abordare contrară celor de mai sus ar aduce în discuţie o lipsă profundă de înţelegere a raporturilor dintre Parlament şi Guvern şi o distorsionare vădită a acestora.
    Nu poate fi vorba de o sesizare din oficiu a Curţii Constituţionale. Din moment ce a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate ce priveşte legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă, Curtea are competenţa de a se pronunţa atât asupra conţinutului şi procedurii de adoptare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, cât şi asupra conţinutului şi procedurii de emitere a ordonanţei de urgenţă astfel aprobate. Este o jurisprudenţă care a fost fundamentată încă din anul 1999 [Decizia nr. 114 din 20 iulie 1999], prin urmare, există o practică jurisdicţională în acest sens a Curţii Constituţionale de peste 20 de ani.
    Tot în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că un viciu de neconstituţionalitate extrinsec ce vizează ordonanţa de urgenţă nu poate fi acoperit de legea de aprobare a acesteia. Ordonanţa de urgenţă trebuie să fie eliminată din dreptul pozitiv, drept care trebuie respinsă prin lege.
    De aceea este paradoxal faptul că ordonanţa de urgenţă este adoptată într-un domeniu în care Guvernul nu avea competenţa să o facă şi că, în aceste condiţii, numai legea de aprobare a acesteia ar fi neconstituţională. Cu alte cuvinte, într-o logică secvenţială şi limitată, se propune constatarea neconstituţionalităţii numai a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, şi nu şi a ordonanţei de urgenţă. Or, Curtea nu poate în mod indirect să valideze o ordonanţă de urgenţă neconstituţională prin constatarea neconstituţionalităţii numai a legii de aprobare a acesteia. Astfel, nu se poate alege între menţinerea prezumţiei de constituţionalitate a ordonanţei de urgenţă în dauna legii de aprobare, din moment ce ambele sunt contrare Constituţiei.
    În considerarea celor expuse, atât ordonanţa de urgenţă - pentru că a reglementat într-un domeniu în care Guvernul nu avea competenţa funcţională de a interveni -, cât şi legea de aprobare a acesteia - pentru că Parlamentul nu putea să aprobe un act profund neconstituţional - sunt neconstituţionale.
    A analiza în mod fragmentat problema de constituţionalitate relevată în cauză, sub aspectul raporturilor dintre Parlament şi Guvern, pentru a evita problema esenţială ridicată de principiul cooperării loiale, ar aduce în discuţie fie o necunoaştere a acestor raporturi, fie o ignorare a rolului constituţional al acestor autorităţi publice.
    În consecinţă, apreciem că, în mod corect, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că atât Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, în ansamblul lor, sunt neconstituţionale.


                    Judecător,
                    prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016