Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 240 din 16 aprilie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 240 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 538 din 1 iulie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea-Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Andrei Georgescu în Dosarul nr. 1.220/302/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.331D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat constituie o normă de procedură prin care legiuitorul a instituit o cale de atac, asigurând controlul judecătoresc. Or, nici Constituţia, nici Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu obligă la reglementarea a două căi de atac, cu excepţia materiei penale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia civilă nr. 2.821 din 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.220/302/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul-reclamant Andrei Georgescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 6.688 din 3 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis apelul formulat de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti împotriva unei sentinţe civile a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi s-a modificat această sentinţă, în sensul respingerii plângerii contravenţionale ca neîntemeiată.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că deciziile Curţii Constituţionale pronunţate până în prezent au avut ca obiect vechea formă a textului de lege criticat, care prevedea că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată „cu recurs“. După modificarea textului, în sensul că această hotărâre poate fi atacată „cu apel“, Curtea nu s-a mai pronunţat. Autorul excepţiei susţine că acest text de lege este neconstituţional, întrucât limitează dezbaterea sau controlul judecătoresc la instanţa de apel care o soluţionează definitiv şi privează partea de dreptul de a supune cauza unei instanţe de recurs. Astfel, susţine că, în prezentul dosar, i-a fost încălcat dreptul la recurs efectiv, precum şi dreptul exercitării acestei căi de atac, atunci când există motivele de casare prevăzute de art. 488 şi următoarele din Codul de procedură civilă, principiu care trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita cale de atac prin recurs, iar nu în sensul suprimării acesteia, încălcându-se şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie.
    6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că aceasta este facultativă, iar punctul de vedere al instanţei este obligatoriu doar în măsura în care excepţia ar fi fost invocată din oficiu de către instanţa de judecată.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 375 din 7 iunie 2016. De asemenea, arată că art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificaţia asigurării dreptului la calea de atac a recursului, cum afirmă autorul excepţiei, ci doar a posibilităţii de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie. În concluzie, prevederile de lege criticate nu numai că nu aduc atingere art. 21 din Constituţie, ci sunt menite tocmai să asigure persoanelor interesate accesul liber la justiţie. Referitor la art. 24 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, consideră că susţinerile formulate nu au relevanţă constituţională.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu îngrădesc dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale. De altfel, nicio dispoziţie constituţională şi niciun instrument juridic internaţional nu stabilesc câte grade de jurisdicţie şi câte căi de atac trebuie să existe pentru înfăptuirea justiţiei în diferite categorii de cauze, astfel încât existenţa numai a unei singure căi de atac nu aduce nicio atingere dreptului de acces liber la justiţie. În considerarea acestui aspect, Curtea Constituţională a constatat, în jurisprudenţa sa, că art. 13 din Convenţie presupune doar existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157) şi, în consecinţă, „nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac“.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.“
    13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a autorului excepţiei vizează lipsa căii de atac a recursului, în materie contravenţională, ceea ce, în opinia acestuia, este neconstituţional, întrucât limitează dezbaterea sau controlul judecătoresc la instanţa de apel care o soluţionează definitiv şi privează partea de dreptul de a supune cauza unei instanţe de recurs.
    15. Curtea observă că art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat, dobândind conţinutul actual, prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Anterior acestei modificări, art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevedea că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii“. Aşadar, diferenţa dintre cele două reglementări ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - cea anterioară şi cea ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 - constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor prin care se soluţionează plângerile contravenţionale, şi anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865), şi apel, în actuala reglementare. În ambele reglementări, hotărârea prin care se soluţiona calea de atac nu mai poate fi atacată. Modificarea căii de atac din recurs în apel a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie, nepermiţând instanţei analizarea situaţiei de fapt.
    16. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, sau nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012).
    17. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în concordanţă cu cea a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57) şi că el poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93).
    18. Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea Constituţională a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. Curtea a mai reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21).
    19. Analizând conţinutul normativ al art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, paragraful 19, Curtea a reţinut că, potrivit acestor prevederi legale, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea poate fi atacată numai apel. În intenţia legiuitorului, acest text a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă tocmai pentru a fi în concordanţă cu reglementările noului Cod de procedură civilă, în condiţiile în care, anterior modificării, acesta stabilea că hotărârea primei instanţe este atacabilă cu recurs. În optica noului Cod de procedură civilă, calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul putând fi declarat în mod excepţional şi pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârii judecătoriei, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit art. 468 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, urmând a fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, o prevedere rezonabilă luând în considerare natura administrativă a procesului-verbal. Totodată, Curtea a reţinut, la paragraful 20 al acestei decizii, că în noua reglementare procesual civilă apelul constituie o cale ordinară de atac cu caracter devolutiv, prin intermediul căreia instanţa de apel statuează atât în fapt, cât şi în drept, în timp ce recursul a fost conceput drept cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
    20. Având în vedere această jurisprudenţă, Curtea constată că prin reglementarea unei singure căi de atac - cea a apelului - împotriva hotărârilor prin care se soluţionează plângerile contravenţionale, deci a dublului grad de jurisdicţie în materie contravenţională, nu se încalcă dispoziţiile constituţionale şi nici cele ale actelor internaţionale invocate, de vreme ce părţile beneficiază pe tot parcursul soluţionării plângerii şi al soluţionării apelului de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei Georgescu în Dosarul nr. 1.220/302/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice