Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 239 din 16 aprilie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 239 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 553 din 5 iulie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Grozav în Dosarul nr. 2.505/175/2017 al Judecătoriei Aiud şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.242D/2017.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal trebuie coroborate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care prevede obligaţia comisiei ce funcţionează în cadrul penitenciarului de a analiza periodic condiţiile de detenţie ale persoanelor încarcerate şi de a dispune cu privire la menţinerea ori schimbarea regimului de detenţie într-unul cu un grad de severitate inferior. Aşadar, orice persoană încarcerată, indiferent de regimul de executare a pedepsei stabilit la momentul încarcerării, are vocaţia de a fi liberată condiţionat, în măsura în care, ca urmare a comportamentului său, regimul de executare a pedepsei este schimbat în unul inferior, care să îi permită liberarea condiţionată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.505/175/2017, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Daniel Grozav în cauza penală având ca obiect liberarea condiţionată.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele penale criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează o situaţie discriminatorie pentru persoanele private de libertate în funcţie de regimul în care execută pedeapsa. În concret, susţine că nicio persoană privată de libertate, care execută pedeapsa în regim închis sau de maximă siguranţă, nu va putea beneficia vreodată de instituţia liberării condiţionate.
    6. Judecătoria Aiud opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens - coroborând prevederile din Codul penal referitoare la fracţia obligatorie din pedeapsă care trebuie executată pentru a se putea dispune liberarea condiţionată din executarea pedepsei închisorii cu cele din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, referitoare la stabilirea şi modificarea regimului de executare a pedepsei închisorii - constată că îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal depinde strict de conduita persoanei condamnate începând de la încarcerare şi până la executarea porţiunii din pedeapsă ce reprezintă fracţia minimă obligatorie. Apreciază că - atât timp cât legea de executare oferă condamnaţilor încadraţi iniţial în regim închis sau de maximă siguranţă garanţiile necesare ca, în cazul unui comportament adecvat în penitenciar, să ajungă, înainte de executarea fracţiei minime obligatorii din pedeapsă pentru a se putea dispune liberarea condiţionată, la regim semideschis sau deschis, iar celor încadraţi iniţial la aceste tipuri de regim, posibilitatea de a le menţine până la analizarea cererii de liberare condiţionată - impunerea de către legiuitor a condiţiei prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduce atingere principiului egalităţii consacrat de art. 16 din Constituţie.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Reţine că prevederile care reglementează instituţia liberării condiţionate în Codul penal şi Legea nr. 254/2013 sunt în perfectă concordanţă cu orientarea europeană în această materie de a reglementa acordarea liberării condiţionate ţinând cont exclusiv de comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei, pentru că numai în acest fel poate fi influenţată şi modelată mai eficient conduita condamnatului, care dobândeşte astfel o motivare în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate. Aşadar, liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată chemată să evalueze conduita persoanei condamnate constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării, întrucât condamnatul, prin comportamentul avut pe durata executării, dovedeşte că a făcut progrese în vederea reintegrării sociale şi convinge astfel instanţa că nu va mai comite infracţiuni, iar liberarea sa anticipată nu reprezintă niciun pericol pentru colectivitate. Reţine, totodată, că legiuitorul este liber să aprecieze, în mod nediscriminatoriu, reglementarea unor condiţii specifice pentru persoanele condamnate la pedeapsa închisorii şi a detenţiunii pe viaţă, inclusiv din perspectiva regimului de executare a pedepsei în care trebuie să fie încadrată persoana condamnată pentru a avea vocaţie la liberarea condiţionată.
    9. Avocatul Poporului apreciază că normele penale criticate sunt constituţionale. În acest sens reţine că este atributul legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată, precum şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopului pedepsei. Prevederea legală criticată are ca finalitate stimularea condamnaţilor cu pedepse mari de a avea o conduită deosebită pentru a îndeplini condiţiile prevăzute de lege şi pentru a accede spre regimul semideschis sau deschis de executare a pedepsei. Totodată, reţine că acordarea liberării condiţionate nu este obligatorie, ci este lăsată la latitudinea instanţei de judecată ca mijloc de individualizare a executării pedepsei închisorii. Cât priveşte dispoziţiile art. 16 din Constituţie reţine că, potrivit jurisprudenţei instanţei de control constituţional, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal, având următorul conţinut: „Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: [...] b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; [...].“
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii normei penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 100 din Codul penal reglementează condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii. Liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedeşte că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. În acest sens, prin Decizia nr. 238 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Curtea a reţinut că liberarea condiţionată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ, dacă sunt îndeplinite şi constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat.
    15. Sub aspectul condiţiilor de acordare a liberării condiţionate, Curtea reţine că noile dispoziţii relative la liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii prevăd că aceasta poate fi dispusă dacă, pe lângă celelalte condiţii impuse de legiuitor, cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. În aceste condiţii, Curtea reţine că regimul iniţial de executare a pedepsei închisorii se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină şi observare sau după aplicarea regimului provizoriu. La stabilirea regimului de executare se au în vedere durata pedepsei privative de libertate, gradul de risc al persoanei condamnate, antecedentele penale, vârsta şi starea de sănătate ale persoanei condamnate, conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare, nevoile identificate şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, respectiv disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a participa la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională. Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum şi celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului [art. 34 alin. (1) din Legea nr. 254/2013], iar regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani [art. 36 alin. (1) din Legea nr. 254/2013].
    16. Potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are obligaţia ca, după executarea a 6 ani şi 6 luni, în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă, şi a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură, putând dispune trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate. Aceeaşi comisie poate dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracţiune sau a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave [art. 40 alin. (6) din Legea nr. 254/2013], iar dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranţa penitenciarului se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul de maximă siguranţă [art. 40 alin. (7)]. Totodată, comisia are obligaţia de a analiza periodic situaţia persoanei condamnate, în acest caz termenul neputând fi mai mare de un an de la ultima analiză, pentru a dispune referitor la menţinerea sau schimbarea regimului de executare a pedepsei. În acest context, Curtea observă că deciziile Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sunt supuse controlului judecătoresc, împotriva hotărârii comisiei condamnatul putând formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate delegate la penitenciar, în temeiul art. 40 alin. (11) din Legea nr. 254/2013, iar împotriva încheierii prin care se soluţionează plângerea se poate formula contestaţie la judecătoria în circumscripţia căreia se află unitatea de penitenciar, în condiţiile art. 40 alin. (13) din Legea nr. 254/2013, cu respectarea dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate.
    17. Curtea reţine, totodată, că, potrivit art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal, liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiţii, cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
    18. Faţă de cele reţinute anterior, Curtea constată că îndeplinirea condiţiei reglementate la art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal, referitoare la executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, pentru a se putea dispune liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii, depinde de conduita persoanei condamnate, din momentul încarcerării şi până la executarea porţiunii din pedeapsă ce reprezintă fracţia minimă obligatorie. Cu alte cuvinte, persoanelor care execută pedeapsa închisorii în regim de maximă siguranţă li se poate schimba regimul de executare a pedepsei închisorii, în urma unui comportament adecvat în penitenciar şi a eforturilor depuse pentru reintegrare socială, în mod succesiv, până la regimul semideschis, după executarea a o cincime din pedeapsă în regim închis şi, maximum, a încă unui an de închisoare, aşadar anterior executării efective a trei pătrimi din durata pedepsei. Totodată, condamnaţii incluşi iniţial în regimul de executare a pedepsei închisorii închis pot ajunge, prin hotărârea comisiei, la regim semideschis după executarea a o cincime din pedeapsă, anterior executării efective a două treimi din pedeapsă. În mod corelativ, în cazul celor ce execută pedeapsa închisorii în regim semideschis sau deschis, în ipoteza pedepselor cu închisoarea de până la trei ani, regimul de executare se poate schimba întrunul superior ca grad de severitate în cazul comiterii unei infracţiuni, a unei abateri disciplinare grave sau a mai multor abateri disciplinare grave.
    19. Aşadar, cadrul normativ relativ la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reglementează suficiente garanţii pentru ca, în situaţia unei conduite adecvate în penitenciar, condamnaţii să poată ajunge la regim semideschis şi deschis pentru a putea beneficia de liberarea condiţionată, anterior executării fracţiei minime obligatorii din pedeapsă. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015).
    20. De altfel, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, Curtea a statuat că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Grozav în Dosarul nr. 2.505/175/2017 al Judecătoriei Aiud şi constată că dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Aiud şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice