Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 236 din 19 aprilie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 236 din 19 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1068 din 18 decembrie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 2.135/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.540D/2016.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că există precedent constituţional în această materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 1.717 din 18 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.135/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Antonie Popescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de strămutare a unei cereri de strămutare aflate în competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care ar înlătura de la analiza şi competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de strămutare a cauzei de la o curte de apel care este şi ea supusă aceloraşi bănuieli legitime şi îndoieli date de circumstanţele locale, calitatea locală a părţilor, relaţiile conflictuale sau nerespectarea competenţei teritoriale.
    6. Se arată că sintagma „relaţii conflictuale locale“ înlocuieşte vechea sintagmă „vrăjmăşii locale“, având un sens mai larg, intenţia legiuitorului fiind aceea de a da o sferă mai largă de acţiune pe tărâmul protecţiei dreptului la un proces echitabil. Se susţine că motivul de siguranţă publică îl constituie împrejurările excepţionale care presupun că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. Prin urmare, se face o trimitere la conflicte locale mai extinse, care depăşesc sfera conflictelor interpersonale, interfamiliale, rudenia sau afinităţile.
    7. Se mai arată că strămutarea întemeiată pe motiv de bănuială legitimă sau siguranţă publică se poate cere în orice fază a procesului, de către partea interesată sau, după caz, de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, se susţine că nimic nu se opune ca printr-o cerere principală să se ceară strămutarea unei cereri de strămutare aflate în competenţa de soluţionare a unei curţi de apel, instanţă asupra căreia există îndoieli cu privire la imparţialitate, întemeiate pe aceleaşi motive de bănuială legitimă şi vrăjmăşie locală pe care s-a întemeiat prima cerere de strămutare. Aşadar, dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale având în vedere că, în practică, unele instanţe invocă excepţia inadmisibilităţii unor astfel de cereri de strămutare a unei cereri de strămutare.
    8. Se mai apreciază că s-ar impune ca toate cererile de strămutare să revină competenţei de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă unică de nivel constituţional.
    9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate reglementează procedura de soluţionare a cererii de strămutare şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, în condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că este de competenţa legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate fiind reglementate din considerente vizând buna administrare a justiţiei.
    12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 140-142 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
    "ART. 140
    Temeiul strămutării:
    (1) Strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică.
    (2) Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor relaţii conflictuale locale.
    (3) Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.
    ART. 141
    Cererea de strămutare:
    (1) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se poate cere în orice fază a procesului.
    (2) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă poate fi cerută de către partea interesată, iar cea întemeiată pe motiv de siguranţă publică, numai de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    ART. 142
    Instanţa competentă:
    (1) Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.
    (2) Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranţă publică este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndată, despre depunerea cererii instanţa de la care se cere strămutarea.
    (3) La primirea cererii de strămutare, instanţa competentă să o soluţioneze va putea să solicite dosarul cauzei."

    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 privind statul de drept, art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate statuează cu privire la temeiul strămutării, formularea cererii de strămutare şi instanţa competentă să soluţioneze această cerere. Astfel, temeiurile pentru care se poate solicita strămutarea procesului sunt reprezentate de bănuiala legitimă sau de siguranţă publică. În primul caz, cererea de strămutare este generată de calitatea părţilor ori de relaţiile conflictuale locale şi poate fi făcută de orice persoană interesată. În cel de-al doilea caz, cererea de strămutare vizează împrejurări excepţionale, care ar putea conduce la tulburarea liniştii publice prin judecarea procesului la instanţa competentă teritorial, şi poate fi cerută numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Strămutarea poate fi cerută în orice fază a procesului, iar instanţele competente să soluţioneze cererea de strămutare sunt curtea de apel, dacă strămutarea se cere de la judecătorie sau tribunal, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă strămutarea se cere de la curtea de apel.
    18. Aşadar, dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor, în virtutea mandatului constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie. Legiuitorul poate adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude vreo categorie sau vreun grup social de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite. Or, sub acest aspect, textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile Legii fundamentale.
    19. În ceea ce priveşte strămutarea, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că aceasta este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de părtinirea şi lipsa de obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părţilor, dând expresie în acest fel principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 65 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 29 aprilie 2014, sau Decizia nr. 617 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 14).
    20. Astfel, hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, iar nu fondul cauzei. Faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece cererea de strămutare nu ţin de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implică art. 140 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea pricinii.
    21. Strămutarea se defineşte ca fiind acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15).
    22. Aşadar, Curtea apreciază că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reţinut că un element esenţial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independenţa şi imparţialitatea instanţei, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18).
    23. În acest context, Curtea observă că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, imparţialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv - imparţialitatea subiectivă şi din perspectiva unui demers obiectiv - imparţialitatea obiectivă. În acest sens, Curtea a reţinut că demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşanumita imparţialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 19).
    24. Cu privire la imparţialitatea obiectivă, analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, Curtea a constatat că, în unele cazuri, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă şi care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea o anumită calitate a părţilor din proces. Astfel, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta întotdeauna imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că, per se, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia acelei curţi de apel.
    25. În prezenta cauză, autorul excepţiei nu critică dispoziţiile art. 140-142 din Codul de procedură civilă din perspectiva reţinută de instanţa constituţională prin Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitate. Aprecierea că motivele de bănuială legitimă pe care sa fundamentat prima cerere de strămutare ar putea subzista şi în cazul instanţei competente să soluţioneze cererea de strămutare nu poate constitui prin ea însăşi motiv determinant al suspiciunii de parţialitate a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cererii de strămutare. În aceste condiţii, nu se poate identifica vreun motiv care să permită constatarea că normele procesual civile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate şi pot conduce la înfrângerea principiului înfăptuirii în numele legii şi al unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, iar nu fondul cauzei.
    26. De asemenea, susţinerea că toate cererile de strămutare ar trebui să intre în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie tinde la modificarea normelor legale criticate, ceea ce intră în sfera competenţei de legiferare a legiuitorului.
    27. Aşadar, având în vedere cele anterior expuse, Curtea apreciază că aspectele invocate de autorul excepţiei vizează chestiuni ce ţin de soluţionarea cererii de strămutare de către instanţa învestită cu soluţionarea prezentei cauze şi a cererii a cărei strămutare se solicită de autorul excepţiei. Aceste critici vizează interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, şi nu constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedează competenţei instanţei constituţionale.
    28. În analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în prezenta cauză, se critică ceea ce nu reglementează expres dispoziţiile legale, iar problema de drept ridicată de autorul acesteia vizează concilierea conţinutului normativ al art. 140-142 din Codul de procedură civilă cu art. 97 pct. 4 din acelaşi act normativ, or, potrivit jurisprudenţei Curţii, revine instanţei de judecată competenţa de a interpreta textele legale. Prin urmare, posibilitatea formulării unei cereri de strămutare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cererii de strămutare judecate de curtea de apel este o problemă de interpretare a legii, revenind instanţei de judecată competenţa de a soluţiona o astfel de cerere prin interpretarea textelor de lege antereferite. Aşadar, problematica ridicată reprezintă o contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 75 din 28 februarie 2017).
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 2.135/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice