Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 231 din 16 iunie 2025 privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h), coroborat cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 231 din 16 iunie 2025 privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h), coroborat cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 690 din 23 iulie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.796/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala   │- judecător la Secţia I│
│Cristescu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia       │- judecător la Secţia I│
│Dascălu       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Irina         │- judecător la Secţia I│
│Alexandra     │civilă                 │
│Boldea        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra      │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă   │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia  │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ianina        │- judecător la Secţia a│
│Blandiana     │II-a civilă            │
│Grădinaru     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Manole  │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Doina Vişan   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Vasile Bîcu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mădălina Elena│- judecător la Secţia  │
│Vladu Crevon  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Bogdan Cristea│de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.796/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:
    "Personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei, care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h), coroborat cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, şi în situaţia în care pe parcursul carierei au intervenit mutări la cerere în alte puncte de control decât cel în care a fost numit în prima funcţie?"

    5. Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi punctul de vedere din partea intimatului-pârât.
    6. Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.042/108/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind lămurirea problemei de drept anterior menţionate.
    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 decembrie 2024 cu nr. 2.796/1/2024.

    II. Normele legale incidente
    9. Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022
    "ART. 9
    (1) Personalul are dreptul la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, la decontarea cheltuielilor de transport sau la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, în următoarele situaţii: (...)
    h) la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, în limita a 70 km, pentru personalul militar şi poliţiştii mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă; (...)
    (3) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază, în aceleaşi condiţii, şi personalul numit în prima funcţie/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă.
    (4) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază, în aceleaşi condiţii, şi personalul detaşat şi/sau împuternicit să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă, personalul încadrat în structurile teritoriale ale unor unităţi care au sediul în altă localitate, precum şi personalul pus la dispoziţie."

    III. Expunerea procesului
    10. Prin acţiunea introductivă, reclamanţii, având calitatea de agenţi de poliţie de frontieră ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul ITPF O, SPF V, respectiv SPF C, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Poliţiei de Frontieră O, obligarea acestuia la decontarea cheltuielilor de transport efectuate în scopul deplasării de la domiciliu/reşedinţă la locul de muncă şi retur, de la 1 ianuarie 2023, pe durata activităţii profesionale, până la intervenirea de noi acte normative în domeniu.
    11. În motivare au arătat că, în temeiul noilor dispoziţii legislative în domeniul decontării cheltuielilor de transport, Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 şi Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, au întocmit rapoarte în scopul aprobării decontării acestor cheltuieli, dar au primit răspunsuri scrise că cererile lor nu au fost avizate favorabil, pe motiv ca au fost mutaţi la cerere în aceste sectoare, iar nu în interes de serviciu.
    12. Tribunalul Arad, prin Sentinţa civilă nr. 1.116 din 28 noiembrie 2023, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2002 au fost corect interpretate de pârât la exprimarea refuzului de acordare a cheltuielilor de transport, întrucât norma legală utilizează expresia lipsită de echivoc „de personal mutat în interesul serviciului în altă localitate“, care nu include mutarea la cerere prin reorganizarea ITPF O în aceeaşi localitate şi acelaşi sector al Poliţiei de Frontieră şi nici mutarea la cerere în alte puncte de frontieră.
    13. Totodată, în raport cu prevederile art. 3 alin. (2) din capitolul II al Normelor metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, care dispun că: „în vederea acordării contravalorii transportului sub forma sumei forfetare lunare/săptămânale/bilunare, în situaţiile prevăzute la alin. (1), când intervin modificări succesive ale raportului de serviciu/ muncă în localitatea în care se află locul de muncă este relevantă prima modalitate de stabilire/modificare a raportului de serviciu/muncă în acea localitate“, instanţa de fond a reţinut că, pentru acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: locul de muncă să fie situat în altă localitate decât cea de domiciliu şi să fi existat o mutare în această altă localitate decât cea de domiciliu, realizată în interesul serviciului.
    14. Reclamanţii nu îndeplinesc cea de-a doua condiţie, în sensul că nu au fost mutaţi în interesul serviciului în altă localitate decât cea de domiciliu, deoarece, pentru primii trei reclamanţi, mutarea în interesul serviciului s-a realizat în aceeaşi localitate şi în acelaşi punct de lucru în care funcţionau deja, ca urmare a reorganizării, iar pentru ultimele două reclamante nu a existat o astfel de mutare în interesul serviciului, acestea fiind mutate la cererea proprie.
    15. Instanţa de fond a mai reţinut că art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2002 nu reglementează alte condiţii de acordare a cheltuielilor de transport, pentru personalul numit în prima funcţie/transferat/chemat/rechemat în activitate sau pentru cel detaşat şi/sau împuternicit să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă, beneficiul drepturilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ acordânduse „în aceleaşi condiţii“, respectiv cu stabilirea locului de muncă în altă localitate, în interesul serviciului, şi nu la cerere.
    16. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii. În esenţă, recurenţii susţin că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2002, neluând în considerare ipotezele reglementate prin dispoziţiile alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol şi neţinând cont de un aspect esenţial al cauzei, anume acela că nu şi-au desfăşurat niciodată activitatea în localitatea de domiciliu, fiind numiţi în funcţie, încă de la început, în alte localităţi, astfel că au efectuat permanent navetă în interes de serviciu.
    17. În cursul soluţionării recursului, instanţa a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, raportat la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, suspendând judecarea cauzei.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării
    18. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. h), coroborate cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, părţile având opinii divergente cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor menţionate.
    19. Astfel, dacă interpretarea corectă este aceea că ele se aplică, independent de mutările la cerere intervenite pe parcursul carierei, şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea, acţiunea reclamanţilor ar urma să fie considerată întemeiată, în timp ce, dacă s-ar aprecia că o mutare la cerere intervenită pe parcursul carierei are ca efect pierderea dreptului de transport, chiar dacă această mutare s-a făcut cu scopul micşorării distanţei dintre domiciliu şi punctele de control pentru trecerea frontierei unde se desfăşoară activitatea, acţiunea ar urma să fie considerată neîntemeiată.
    20. Pe de altă parte, instanţa de trimitere consideră că problema de drept enunţată este nouă, fiind determinată de intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022, din consultarea jurisprudenţei rezultând că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre. Problema de drept nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    21. Cât priveşte dificultatea problemei de drept, instanţa de trimitere consideră că aceasta rezultă din împrejurarea că, în Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 (în forma în vigoare la data publicării), se prevede, la art. 3 alin. (2), că atunci când intervin modificări succesive ale raportului de serviciu/muncă în localitatea în care se află locul de muncă, este relevantă prima modalitate de stabilire/modificare a raportului de serviciu/muncă în acea localitate. Aceste dispoziţii, pe lângă împrejurarea că reglementează aspecte noi, pe care Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 nu le conţine, fac trimitere atât la stabilirea raportului de muncă, sugerând că se are în vedere prima numire, cât şi la modificarea raportului de muncă, sugerând că se are în vedere prima modificare a raportului de serviciu, existând astfel o neclaritate în privinţa criteriului în raport cu care se stabilesc drepturile de transport.

    V. Punctul de vedere al completului de judecată
    22. Instanţa de trimitere a reţinut că, în ceea ce priveşte dreptul reglementat de art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, textul legal nu oferă suficiente criterii în funcţie de care să se poată stabili categoriile de poliţişti de frontieră care pot beneficia de acesta, norma legală făcând referire doar la personalul militar şi la poliţiştii mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă.
    23. În această situaţie s-ar regăsi poliţiştii care şi-au desfăşurat activitatea în aceeaşi localitate cu cea de domiciliu sau reşedinţă şi care, ulterior, sunt mutaţi în interesul serviciului, aşa cum precizează în mod expres textul legal, într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă. Per a contrario, în situaţia unui poliţist încadrat într-o unitate care îşi are sediul în aceeaşi localitate în care poliţistul îşi are şi domiciliul şi, ulterior, este mutat la cerere într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă, acesta nu beneficiază de dreptul menţionat, întrucât prin voinţa sa a determinat desfăşurarea activităţii la o anumită distanţă faţă de domiciliul său şi, prin urmare, a determinat cheltuieli suplimentare cu transportul la şi de la locul de muncă.
    24. Cu referire la situaţia poliţistului de frontieră care a fost numit încă de la începutul carierei sale într-o altă localitate decât cea de domiciliu, instanţa de trimitere a reţinut că aceasta poate fi circumscrisă uneia dintre cele două ipoteze reglementate de art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, care stabilesc în mod explicit că de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază, în aceleaşi condiţii, şi personalul numit în prima funcţie/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă [alin. (3)], precum şi personalul împuternicit să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă, personalul încadrat în structurile teritoriale ale unor unităţi care au sediul în altă localitate şi personalul pus la dispoziţie [alin. (4)].
    25. Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, instanţa de trimitere a reţinut că, în situaţia poliţiştilor de frontieră al căror loc de muncă s-a aflat, de la numirea în funcţie, în altă localitate decât cea de domiciliu, dreptul la decontarea cheltuielilor de transport este recunoscut încă de la această numire. Schimbările succesive ale locului de muncă, la solicitarea poliţiştilor de frontieră, nu determină pierderea acestui drept, întrucât ipoteza per a contrario a art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 se referă la o altă situaţie, respectiv la mutarea la cerere din localitatea de domiciliu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă.
    26. Trimiterile pe care art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 le face la condiţiile art. 9 alin. (1) lit. h)-j) trebuie înţelese în sensul că se referă la frecvenţa deplasării (zilnic, săptămânal sau bilunar) şi la distanţa pentru care se recunoaşte dreptul de transport, ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 9 alin. (3) (numirea în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă) şi ale art. 9 alin. (4) (încadrarea în structurile teritoriale ale unor unităţi care au sediul în altă localitate) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 fiind diferite de ipoteza mutării în interes de serviciu sau la cerere din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, reglementată de art. 9 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ. Prin urmare, raţionamentul pentru care dreptul nu este recunoscut în ipoteza per a contrario a situaţiei descrise la art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 (mutarea la cerere din localitatea de domiciliu în altă localitate) nu poate fi aplicat şi în situaţia în care mutarea la cerere se face dintr-o localitate în care poliţistul nu îşi are domiciliul într-o localitate în care de asemenea nu îşi are domiciliul.
    27. Aşadar, instanţa de trimitere a concluzionat în sensul că personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei şi care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şia desfăşurat activitatea beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h), coroborate cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, şi în situaţia în care, pe parcursul carierei, au intervenit mutări la cerere în alte puncte de control decât cel în care a fost numit în prima funcţie.

    VI. Punctul de vedere al părţilor
    28. Recurenţii au apreciat că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar nu au formulat un punct de vedere cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor legale supuse analizei. Prin recursul formulat au arătat însă că, în recunoaşterea dreptului la decontarea cheltuielilor de transport, nu are relevanţă dacă a intervenit vreo mutare la cerere, întrucât o atare mutare nu s-a produs din localitatea de domiciliu, poliţiştii de frontieră nedesfăşurând niciodată activitatea în aceeaşi localitate cu cea de domiciliu.
    29. Intimatul-pârât nu a formulat un punct de vedere cu privire la necesitatea sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Modul în care acesta interpretează prevederile legale în discuţie rezultă însă din întâmpinarea depusă la dosar în care a arătat că, în toate situaţiile în care intervine o mutare la cerere a poliţistului, nu mai este recunoscut dreptul la cheltuielile de transport.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    30. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat orientarea unanimă a jurisprudenţei în sensul că personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei, care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h) coroborat cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, şi în situaţia în care, pe parcursul carierei, au intervenit mutări la cerere în alte puncte de control decât cel în care a fost numit în prima funcţie.
    31. În motivarea hotărârilor s-a reţinut că, pentru această categorie de poliţişti de frontieră al căror loc de muncă s-a aflat de la data numirii în funcţie în altă localitate decât cea de domiciliu, dreptul la decontarea cheltuielilor de transport a fost recunoscut încă de la data încadrării, schimbările succesive ale locului de muncă, chiar la solicitarea poliţiştilor de frontieră, nefiind de natură a determina pierderea acestui drept.
    32. Instanţele au mai reţinut că, atunci când intervin modificări succesive ale raportului de serviciu/de muncă în localitatea în care se află locul de muncă, este relevantă prima modalitate de stabilire/modificare a raportului de serviciu/de muncă în acea localitate, făcând, astfel, aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022.
    33. Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Curtea de Apel Iaşi (Decizia civilă nr. 631 din 6.11.2024), Tribunalul Vaslui (Sentinţa civilă nr. 43 din 27.02.2024, Sentinţa civilă nr. 256 din 25.09.2024), Curtea de Apel Timişoara (Decizia civilă nr. 1.096 din 13.11.2023, Decizia civilă nr. 506 din 29.05.2024), Tribunalul Timiş (Sentinţa civilă nr. 749 din 24.09.2024), Tribunalul Arad (Sentinţa civilă nr. 692 din 23.05.2024).
    34. Puncte de vedere teoretice în acelaşi sens au formulat judecătorii de la Tribunalul Ilfov, Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Ploieşti.
    35. Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    36. Instanţa de trimitere a menţionat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai fost sesizată cu o problemă de drept asemănătoare, sesizarea fiind formulată în Dosarul nr. 948/115/2023 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
    37. În urma verificărilor efectuate a fost identificată Decizia nr. 74 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2025, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. h)-j) şi alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022, personalul civil care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza unui contract individual de muncă, având domiciliul în altă localitate la momentul angajării, nu se încadrează în noţiunea de personal „numit în prima funcţie/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă“/„mutat în interes de serviciu“.
    Personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, la care face referire art. 2 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din acelaşi act normativ, doar în situaţia transferului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă şi în situaţia detaşării pentru îndeplinirea funcţiilor întro altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă.

    38. Întrucât tratează o chestiune de drept diferită, respectiv aplicabilitatea art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, coroborat cu art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 şi cu dispoziţiile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, şi în cazul personalului civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Decizia nr. 74 din 18 noiembrie 2024 nu este relevantă pentru cauza de faţă în care se pune problema modului de interpretare a art. 9 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, în privinţa funcţionarilor publici cu statut special care îşi desfăşoară activitatea, prin specificul funcţiei, în alte localităţi decât cele de domiciliu (pe linia frontierei), indiferent de câte mutări în interes de serviciu sau la cerere ar interveni pe parcursul carierei.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    39. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Asupra admisibilităţii sesizării
    40. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, aşa cum rezultă acestea din textele normative care asigură cadrul legal al declanşării acestei proceduri.
    41. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
    42. Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, care prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.
    43. În materia enunţată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    44. Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă în mod corespunzător cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.“
    45. În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
    a) existenţa unei cauze în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac;
    b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024;
    c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    46. Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerinţele legale mai sus enunţate se verifică.
    47. Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect plata unor drepturi de natură salarială (contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate în scopul deplasării de la domiciliu/reşedinţă la locul de muncă şi retur) ale funcţionarilor publici cu statut special care activează în cadrul poliţiei de frontieră, aşadar ale personalului plătit din fonduri publice, cauza fiind în curs de soluţionare, în recurs, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
    48. Prin urmare, litigiul cu care instanţa de trimitere a fost învestită face parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, circumscriindu-se, deci, domeniului de aplicare a acestui act normativ, şi este în curs de judecată, în ultimă instanţă, primele două condiţii de admisibilitate a sesizării de faţă fiind îndeplinite.
    49. De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.
    50. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.
    51. În raport cu obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, este îndeplinită condiţia referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între aceasta şi rezolvarea litigiului rezultând cu prisosinţă din expunerea succintă a procesului, în care reclamanţii solicită decontarea cheltuielilor de transport efectuate în scopul deplasării de la domiciliu/reşedinţă la locul de muncă şi retur, instanţa fiind chemată să stabilească dacă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h), coroborate cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, se aplică şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea, independent de mutările la cerere intervenite pe parcursul carierei.
    52. Cât priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii, examinarea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie verificată prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei „chestiuni de drept“, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 şi 42).
    53. Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare.
    54. În legătură cu acest aspect, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conţinutul său sintagma chestiune de drept, identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea în mod analog a jurisprudenţei deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile reglementat de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificaţia acestei noţiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept“, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.
    55. Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este ţinut în primul rând să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.
    56. Or, în cauza de faţă, analiza de conţinut a întrebării prealabile relevă faptul că instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor de drept în discuţie, expunând un punct de vedere clar şi argumentat cu privire la modul de interpretare a acestora, fără a prezenta şi alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.
    57. În aceste circumstanţe, chestiunea de drept care face obiectul sesizării nu îndeplineşte cerinţa esenţială de a fi o veritabilă problemă de drept, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare, rezolvarea ei presupunând doar realizarea unui raţionament judiciar simplu, relaţionarea textelor de lege în discuţie şi interpretarea logico-sistematică a acestora, ceea ce reprezintă chestiuni obişnuite cu care se confruntă în mod permanent instanţele judecătoreşti şi care, raportat la elementele concrete ale cauzei de faţă, nu prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme.
    58. Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă cu evidenţă că, folosind aceste instrumente de analiză şi interpretare, instanţa a ajuns în mod facil la concluzia că de dreptul la decontarea cheltuielilor de transport la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, în limita a 70 km, recunoscut prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h) Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 personalului militar şi poliţiştilor mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, beneficiază şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea, situaţia acestuia din urmă putând fi circumscrisă uneia dintre cele două ipoteze reglementate de alin. (3) şi (4) ale art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, care stabilesc în mod explicit că: „de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază, în aceleaşi condiţii, şi personalul numit în prima funcţie/transferat/chemat/ rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă“ [alin. (3)], precum şi „personalul împuternicit să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă, personalul încadrat în structurile teritoriale ale unor unităţi care au sediul în altă localitate şi personalul pus la dispoziţie“ [alin. (4)].
    59. Trimiterile pe care alin. (3) şi (4) ale art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 le fac la condiţiile art. 9 alin. (1) lit. h) se referă la frecvenţa deplasărilor (zilnic, săptămânal sau bilunar) şi la distanţa pentru care se recunoaşte dreptul de transport (în limita a 70 de km), iar nu şi la necesitatea existenţei unei mutări în interes de serviciu, această din urmă condiţie vizând în mod exclusiv categoria de personal la care se referă art. 9 alin. (1) lit. h), respectiv personalul militar şi poliţiştii care au avut locul de muncă în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă şi au fost mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate.
    60. Prin urmare, în situaţia personalului care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei, care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea, mutarea la cerere într-un alt punct de frontieră nu atrage incidenţa ipotezei per a contrario a situaţiei descrise la art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, întrucât aceasta presupune o mutare la cerere din localitatea de domiciliu în altă localitate, or, câtă vreme poliţistul aflat în situaţia analizată nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară ori şi-a desfăşurat activitatea, mutarea la cerere din punctul de control în care a fost numit într-o altă localitate este lipsită de efecte din perspectiva dreptului în discuţie.
    61. Practica judiciară cristalizată în legătură cu problema de drept supusă analizei relevă aceeaşi modalitate de abordare şi rezolvare a chestiunii de drept în discuţie, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti transmise de curţile de apel rezultând existenţa unei opinii unanime în privinţa modului de soluţionare a acţiunilor prin care se solicită decontarea cheltuielilor de transport de către poliţiştii de frontieră care îşi desfăşoară activitatea, prin specificul funcţiei, în alte localităţi decât cele de domiciliu sau reşedinţă (pe linia frontierei) şi care nu au avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care lucrează.
    62. Şi opiniile exprimate la nivel teoretic sunt orientate către soluţia adoptată în practică, or, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost tranşată în mod unitar, iar din practica judiciară decelată în legătură cu această problemă de drept nu au rezultat dificultăţi de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. h) în coroborare cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, nu se justifică intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept în discuţie neîndeplinind cerinţa esenţială de a fi o reală şi veritabilă problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii.
    63. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării, or, acest deziderat a fost deja atins în practica instanţelor prin pronunţarea unor hotărâri definitive care au cristalizat o singură orientare jurisprudenţială unanimă cu privire la chestiunea de drept supusă analizei, astfel că aceasta nu mai poate fi calificată ca fiind dificilă.
    64. Împrejurarea că părţile din proces au opinii divergente cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor legale supuse interpretării nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operaţiuni logico-juridice şi nu justifică doar prin ea însăşi declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.
    65. Nici aprecierile instanţei de trimitere cu privire la neclaritatea criteriului în raport cu care se stabilesc drepturile de transport, rezultat din dispoziţiile art. 3 alin. (2) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 (în forma în vigoare la data publicării), nu pot conduce la o altă concluzie. Textul legal invocat reglementează modalitatea de acordare a dreptului la decontarea cheltuielilor de transport în situaţia în care intervin modificări succesive ale raportului de serviciu/muncă în localitatea în care se află locul de muncă, stabilind că trebuie să se dea relevanţă primei modalităţi de stabilire/modificare a raportului de serviciu/muncă în acea localitate. Prin urmare, norma menţionată are o aplicabilitate particulară, restrânsă doar la situaţia expres menţionată în cuprinsul său, şi nu prezintă relevanţă în soluţionarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
    66. În contextul celor mai sus expuse, reţinând că dispoziţiile legale supuse analizei sunt clare şi neechivoce, neavând aptitudinea de a genera vreo interpretare concurentă aceleia care se impune cu evidenţă şi care a fost exprimată atât de instanţa de trimitere, în încheierea de sesizare, cât şi de instanţele învestite cu soluţionarea acestui tip de litigii, în hotărârile pronunţate, este evident că prezenta sesizare nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea practicii neunitare, astfel că, nefiind întrunite exigenţele referitoare la caracterul dificil al chestiunii de drept, urmează a se propune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.042/108/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:
    "Personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei, care nu a avut niciodată domiciliul sau reşedinţa în aceeaşi localitate în care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h), coroborat cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, şi în situaţia în care pe parcursul carierei au intervenit mutări la cerere în alte puncte de control decât cel în care a fost numit în prima funcţie?"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 231 din 16 iunie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"