Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepţie ridicată de Dan-Coman Şova în Dosarul nr. 526/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.773D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Corneliu Liviu Popescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului, care, în prealabil, susţine că excepţia de neconstituţionalitate este atât admisibilă, cât şi întemeiată, în limitele criticii formulate, aşadar doar în ceea ce priveşte critica referitoare la diferenţa de tratament juridic penal pentru societăţile cu capital de stat care nu au misiune de serviciu public şi care nu gestionează proprietatea publică. Pe fondul excepţiei, reţine că motivele de neconstituţionalitate formulate pot fi grupate sub două aspecte. Pe de o parte, susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 16 şi art. 44 din Constituţie, sub aspectul egalei ocrotiri a proprietăţii private şi interzicerii discriminării. Pe de altă parte, susţine că se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 135. Arată că norma ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate vizează definiţia traficului de influenţă, care poate fi realizat fie pe lângă un funcţionar public, fie pe lângă altă persoană care nu este funcţionar public. Diferenţa juridică este importantă, întrucât, dacă traficul de influenţă se realizează în forma tip a infracţiunii, adică pe lângă un funcţionar public, limitele de pedeapsă sunt mai mari. Dacă traficul de influenţă se realizează pe lângă o persoană care nu este funcţionar public, atunci suntem în prezenţa unei variante atenuate a infracţiunii şi limitele de pedeapsă şi termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt mai mici. Arată că definiţia funcţionarului public din art. 175 din Codul penal include ceea ce se critică în cauză, respectiv teza finală a alin. (1) lit. c), aşadar persoana care „exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei [...] persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia“. Susţine că este nejustificat un regim penal prin care directorii societăţilor comerciale cu capital de stat să fie consideraţi funcţionari publici în sensul legii penale. Are în vedere faptul că funcţionarii publici, definiţi de art. 175 din Codul penal, sub celelalte aspecte, excluzând aspectul criticat, au o raţiune perfectă, fiind vorba despre cei care exercită prerogative de putere publică în sfera puterii legiuitoare, executive, judiciare, în acest sens fiind demnitarii, persoanele care au o misiune de serviciu public, persoanele care conduc societăţi comerciale unde se administrează proprietatea publică. Apreciază că norma penală instituie o discriminare între operatorii economici, prin regimul penal de protecţie. Astfel, în ipoteza în care este vorba despre o societate comercială obişnuită, care nu administrează bunuri proprietate publică, care nu are o misiune de serviciu public, ci este un simplu operator privat pe o piaţă economică liberă, concurenţială, distincţia sub aspectul capitalului social - dacă respectiva societate are un capital majoritar de stat ori nu - are semnificaţia unei discriminări. Apreciază că regimul juridic penal nu trebuie să fie influenţat de un act de drept privat, respectiv de mărirea ori majorarea capitalului social al unei societăţi comerciale. Precizează că acţiunile statului la o societate comercială care nu are misiune de serviciu public sunt în domeniul privat al statului. Or, art. 44 din Constituţie prevede că proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Sub acest aspect susţine că se încalcă principiul constituţional al egalei ocrotiri a proprietăţii private, precum şi dispoziţiile constituţionale privind interzicerea discriminării fără un criteriu rezonabil. În final susţine că norma penală criticată aduce atingere şi principiului nediscriminării operatorilor economici privaţi pe o piaţă liberă, şi principiului liberei concurenţe. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că sintagma „funcţionari publici“, cuprinsă în art. 175 din Codul penal, are caracter autonom, diferit de definiţiile ce se regăsesc în alte ramuri de drept. Înţelesul conferit sintagmei „funcţionar public“ este mai larg în dreptul penal comparativ cu alte ramuri de drept, având în vedere caracterul relaţiilor sociale apărate prin incriminarea faptelor socialmente periculoase, faptul că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai largă protejare prin intermediul instrumentelor penale. Arată că definiţia prevăzută de art. 175 din Codul penal prezintă importanţă, întrucât persoanele care au această calitate au vocaţia de a fi subiecţi activi ai infracţiunilor reglementate în titlul V al Părţii speciale din Codul penal, titlu intitulat „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu“, în care se regăseşte şi infracţiunea prevăzută de art. 291 din Codul penal ce face obiect al criticii de neconstituţionalitate. Aceste infracţiuni de serviciu sau de corupţie au ca scop protejarea unui anumit tip de relaţii sociale; obiectul juridic al acestor infracţiuni nu constă în protecţia proprietăţii, fie ea publică sau privată - premise de la care se porneşte în formularea criticilor - astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 44 şi art. 135 din Constituţie. Prin incriminarea acestor fapte nu se urmăreşte protejarea relaţiilor patrimoniale, relaţii aferente proprietăţii publice ori private, ci se urmăreşte protejarea relaţiilor sociale care fac obiectul activităţii funcţionarilor publici, astfel încât acestea să nu fie viciate prin fapte de corupţie ori încălcări ale atribuţiilor de serviciu, astfel cum sunt ele stabilite prin acte normative primare. Prin urmare, scopul definiţiei din art. 175 din Codul penal nu este protejarea proprietăţii publice sau private, ci prevenirea săvârşirii de către persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate de textul de lege a unor fapte de serviciu, respectiv de corupţie. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, apreciază că persoanele juridice la care se face referire nu sunt într-o situaţie identică şi oricine se află în ipoteza normei de incriminare poate să atragă incidenţa art. 291 din Codul penal. Aprecierea calităţii de subiect activ al acestei infracţiuni reprezintă apanajul judecătorului, căruia îi revine sarcina de a stabili dacă inculpatul întruneşte sau nu condiţiile art. 175 din Codul penal. Invocă, totodată, Deciziile Curţii nr. 11 din 14 ianuarie 2016, respectiv nr. 546 din 13 iulie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 9 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 526/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Dan-Coman Şova într-o cauză penală în care autorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din Codul penal raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În cauză, infracţiunea de trafic de influenţă pentru care s-a reţinut vinovăţia autorului excepţiei vizează pretinse fapte săvârşite asupra directorului Societăţii Centrala Electrică de Termoficare Govora - S.A., societate pe acţiuni cu capital integral de stat, persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia precizează că nu critică, în sine, definiţia noţiunii de „funcţionar public“ dată de Codul penal şi nici incriminarea traficului de influenţă, indiferent că fapta este comisă asupra unei persoane care are sau nu calitatea de funcţionar public. În esenţă, susţine că ceea ce critică, sub aspectul neconstituţionalităţii, este faptul că, prin includerea în categoria funcţionarilor publici a persoanelor care îşi exercită atribuţiile în cadrul „altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“ se încalcă prevederile constituţionale referitoare la egala protejare a proprietăţii private indiferent de titular, proprietatea privată a statului fiind privilegiată faţă de proprietatea privată a oricărui alt subiect de drept. Arată că una dintre urmările posibile ale infracţiunii de trafic de influenţă este o pagubă, regimul sancţionator diferit în funcţie de capitalul societăţilor având semnificaţia unei protecţii superioare acordate proprietăţii private a statului faţă de proprietatea privată a oricărui alt subiect de drept. Reţine că societăţile cu capital majoritar sau integral de stat, alături de societăţile cu capital minoritar de stat sau fără capital de stat sunt guvernate de Legea nr. 31/1990 şi sunt persoane juridice de drept privat cu scop lucrativ, iar nu persoane juridice de drept public. A sancţiona diferit fapta de trafic de influenţă săvârşită asupra unei persoane care îşi exercită atribuţiile în cadrul unei societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat faţă de aceeaşi faptă săvârşită asupra unei persoane care îşi exercită atribuţiile în cadrul unei societăţi comerciale care are capital minoritar de stat ori nu are capital de stat înseamnă o violare a principiului egalităţii şi nediscriminării, diferenţa de tratament juridic între societăţi comerciale - toate fiind persoane juridice de drept privat cu scop lucrativ, deci aflându-se în aceeaşi situaţie juridică - fiind complet nejustificată. Totodată, reţine că toate societăţile comerciale acţionează într-o economie de piaţă bazată pe concurenţă, statul fiind obligat să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. Or, protecţia diferită - printr-un regim sancţionator mai aspru al tulburării activităţii lor - impusă, în mod neconstituţional, societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat faţă de protecţia penală stabilită pentru celelalte societăţi comerciale încalcă, în mod evident, principiul constituţional al egalei protejări a proprietăţii private indiferent de titularul acesteia. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază, în raport cu criticile formulate de autor, că pot exista aspecte de neconstituţionalitate care fac necesară examinarea pe fond a cererii de sesizare de către singura autoritate competentă. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât normele penale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. În acest sens reţine că valoarea protejată prin incriminarea faptei de trafic de influenţă o reprezintă relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, iar nu dreptul de proprietate, fiind normală diferenţierea pe care o face legiuitorul sub aspectul pragului de pedeapsă între prejudicierea bunei desfăşurări a unei unităţi private şi cea a unei unităţi cu capital integral sau majoritar de stat. Banii sau foloasele necuvenite, care sunt supuse confiscării, nu constituie obiectul material al infracţiunii, ci constituie bunuri dobândite prin săvârşirea acesteia. Raţiunea definirii funcţionarului public prin raportare la persoanele enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu are în vedere, aşadar, existenţa unui tratament diferenţiat faţă de titularii dreptului de proprietate privată, ci comportamentul culpabil al unor persoane care exercită atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate în cadrul regiilor autonome, operatorilor economici sau al altor persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. 10. Avocatul Poporului precizează, referitor la dispoziţiile art. 291 alin. (1) din Codul penal, că punctul său de vedere, exprimat în sensul constituţionalităţii acestor prevederi, a fost transmis în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.723D/2015 şi nr. 1.737D/2016, fiind reţinut în Decizia Curţii nr. 489 din 30 iunie 2016. Totodată, cu privire la dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele Curţii nr. 1.612D/2017, nr. 280D/2015 şi nr. 1.014D/2015. Menţionează că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 291 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Prin notele scrise, autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal - sintagma „al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“. Faţă de motivele de neconstituţionalitate formulate şi având în vedere cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, cu referire la sintagma „sau al unei persoane juridice cu capital integral (...) de stat“, raportat la art. 291 alin. (1) din Codul penal. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: - Art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal: „Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: [...] c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul (...) unei persoane juridice cu capital integral (...) de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.“ – Art. 291 alin. (1) din Codul penal: „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“ 14. Autorul excepţiei susţine că normele penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) teza întâi potrivit căruia proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, şi art. 135 alin. (1) potrivit căruia economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, şi alin. (2). 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind analizate motive identice celor dezvoltate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect fiind respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016. În paragrafele 16-22 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut că definiţiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanţă sub aspectul faptului că funcţionarii publici în sensul legii penale sunt potenţiali subiecţi activi ai infracţiunilor reglementate în cuprinsul titlului V - „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu“ al Părţii speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate. Din această subcategorie fac parte infracţiunile de luare de mită (art. 289), delapidare (art. 295), abuz în serviciu (art. 297), neglijenţă în serviciu (art. 298), folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299), uzurparea funcţiei (art. 300), conflictul de interese (art. 301), violarea secretului corespondenţei [în varianta agravată, prevăzută la art. 302 alin. (3)] şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304). Infracţiunile enumerate fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie şi de serviciu. Aşa fiind, obiectul juridic al acestor infracţiuni vizează relaţiile sociale ce se formează în legătură cu activităţile profesionale ale funcţionarilor publici, relaţii sociale ce sunt incompatibile cu săvârşirea de către aceştia a faptelor incriminate prin dispoziţiile legale anterior enumerate. 16. Curtea a reţinut, totodată, că obiectul juridic al infracţiunilor analizate nu constă în protecţia penală a relaţiilor sociale referitoare la proprietate, premisă de la care, în mod greşit, pleacă şi autorul excepţiei din prezenta cauză în formularea criticii de neconstituţionalitate atunci când face trimitere la regimul juridic reglementat, prin textul criticat, în favoarea proprietăţii private a statului prin raportare la cel al proprietăţii private aparţinând persoanelor juridice de drept privat. Această subcategorie de infracţiuni de corupţie şi de serviciu a fost reglementată de legiuitor în considerarea importanţei relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a funcţionarilor publici, definiţi la art. 175 din Codul penal, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii de către aceştia a unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. 17. Având în vedere cele arătate, Curtea a reţinut că nici scopul şi nici efectul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu sunt de ocrotire a relaţiilor sociale din domeniul patrimonial, ci de prevenire a săvârşirii de către persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate în cuprinsul acestuia a faptelor prevăzute în cuprinsul normelor legale ce incriminează infracţiunile de corupţie sau de serviciu al căror subiect activ are calitatea de funcţionar public în sensul legii penale. Astfel, legiuitorul a avut în vedere, prin delimitarea sferei funcţionarilor publici, nu ocrotirea superioară a unei anumite forme de proprietate privată, ci amplitudinea socială a activităţii pe care aceştia o desfăşoară, utilizând mijloace penale în funcţie de aceste criterii. În acest sens este primordial interesul general al societăţii, interes care se circumscrie în mod evident domeniilor în care statul exercită prerogative de orice natură, în speţă fiind vorba despre calitatea acestuia de acţionar, majoritar sau exclusiv, în cadrul regiilor autonome, al unor operatori economici sau al altor persoane juridice. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 (paragraful 32), Curtea a reţinut că reglementarea ca subiect activ al infracţiunii de conflict de interese a unor persoane private, prin dispoziţiile art. 308 din Codul penal, este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forţei de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertăţii de acţiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la muncă şi libertăţii economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens. 18. Pentru aceste motive Curtea a constatat că nu poate fi susţinută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, sub forma asigurării de către legiuitor a unei protecţii juridice sporite proprietăţii private a statului, aparţinând persoanelor juridice prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în raport cu cea reglementată în favoarea persoanelor juridice cu capital majoritar sau integral privat. Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2). 19. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Cu privire la acestea, Curtea Constituţională a stabilit, prin jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune acordarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate în situaţii identice. Însă, din punctul de vedere al importanţei sociale a activităţilor desfăşurate de către persoanele angajate în cadrul persoanelor juridice enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, precum şi al importanţei sociale a obiectului de activitate al acestora - aspecte avute în vedere de legiuitor în reglementarea diferitelor categorii de funcţionari publici în sensul legii penale, precum şi a infracţiunilor de corupţie sau de serviciu ce au ca subiect activ persoane având această calitate -, acestea nu se află în situaţii juridice identice cu persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanei juridice cu capital majoritar sau integral privat. 20. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea din urmă asigură libera alegere a meseriei, a ocupaţiei şi a locului de muncă, precum şi libera opţiune a oricărei persoane de a munci sau de a nu desfăşura nicio formă de muncă. Or, prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu îngrădesc drepturile anterior enumerate, ci includ în categoria funcţionarilor publici în sensul legii penale persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute în cuprinsul acestei norme, arătând, în acest fel, importanţa pe care legiuitorul o atribuie activităţilor pe care aceştia le desfăşoară. Prin urmare, Curtea nu a reţinut încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală. 21. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziei precitate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan-Coman Şova în Dosarul nr. 526/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, cu referire la sintagma „sau al unei persoane juridice cu capital integral (...) de stat“, raportat la art. 291 alin. (1) din Codul penal, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
