Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Erica Erlich în Dosarul nr. 26.652/3/2015** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 984D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, în care, în esenţă, apreciază că este neîntemeiată. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.197D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Călin Victor Mateescu, Neculai Viorel Chetreanu, Horia-Teodor-Călin Mateescu şi Valeriu-Mihai-Ion Rădulescu în Dosarul nr. 22.474/ 3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, în care, în esenţă, apreciază că aceasta este, în principal, devenită inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. 7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.197D/2016 la Dosarul nr. 984D/2016, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra textelor de lege criticate în cauza de faţă, constatând constituţionalitatea acestora prin prisma unor susţineri similare. Solicită menţinerea jurisprudenţei existente, apreciind că nu se impune reconsiderarea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 4 mai 2016 şi Sentinţa civilă nr. 1.363 din 13 noiembrie 2015, pronunţate în Dosarul nr. 26.652/3/2015**, respectiv în Dosarul nr. 22.474/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv a prevederilor art. 34 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Erica Erlich şi, respectiv, Călin Victor Mateescu, Neculai Viorel Chetreanu, Horia-Teodor-Călin Mateescu şi Valeriu-Mihai-Ion Rădulescu, în cauze având ca obiect obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unor decizii de compensare prin puncte pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în Dosarul nr. 984D/2016, în esenţă, că termenul de 60 de luni instituit de legiuitor îngrădeşte accesul liber la justiţie, prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 permiţând instanţelor de judecată ca, indiferent de etapa de soluţionare a dosarelor administrative şi de stadiul în care se află acestea, să respingă ca premature cererile de chemare în judecată având ca obiect obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte, ceea ce echivalează cu o interdicţie temporară a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie. De asemenea, autoarea excepţiei arată că textele de lege criticate nu conţin nicio sancţiune în cazul în care cererea nu este soluţionată într-un termen rezonabil, nici după termenul de 60 de luni neexistând speranţa că va obţine măsurile compensatorii ce i se cuvin. Totodată, textul dă posibilitatea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a alege în mod cu totul abuziv dosarele pe care aceasta înţelege să le soluţioneze. Prin faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres un termen de soluţionare în interiorul celor 60 de luni pentru situaţia dosarelor care au hotărâri judecătoreşti prin care a fost soluţionat fondul notificării şi prin faptul că nu a fost stabilit numărul concret de dosare administrative care trebuie soluţionate anual de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor se încalcă efectele obligatorii ale actului jurisdicţional şi ordinea statului de drept, obstrucţionându-se buna funcţionare a justiţiei. Mai arată că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât un organ al administraţiei publice nu se poate substitui autorităţii judecătoreşti, încălcând dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. În cazul în care dosarul administrativ a fost analizat pe fond definitiv/irevocabil în ceea ce priveşte calitatea, dreptul şi întinderea acestuia, nu mai poate parcurge din nou aceeaşi procedură raportat la termenul de 60 de luni prevăzut de art. 34 din Legea nr. 165/2013. Susţine că se încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc au generat un drept de creanţă asupra statului, dând naştere în patrimoniul persoanei îndreptăţite la despăgubiri la un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 11. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarul nr. 1.197D/2016 susţin, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, în măsura în care pot fi aplicate şi cauzelor în care instanţele de judecată exercitaseră deja, la data intrării în vigoare a legii, controlul de legalitate asupra deciziilor emise de organele administraţiei publice, în mod definitiv şi irevocabil. În acest sens, arată că, într-o astfel de situaţie, deşi o instanţă a stabilit deja prin hotărâre irevocabilă dreptul părţii la restituirea în natură a imobilului sau, după caz, la despăgubiri, se creează posibilitatea ca aceste dispoziţii legale să se aplice în mod retroactiv şi cererilor care au fost soluţionate, însă nu au fost puse în executare. În ce priveşte încălcarea principiului egalităţii în drepturi, se susţine că cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 referitor la favorizarea, prin legea nouă, a uneia dintre părţile dintr-un proces în curs, sunt valabile şi în cazul în care noul text de lege este aplicabil unor cauze care au fost deja soluţionate definitiv, aşa cum este şi cauza autorilor excepţiei, în care, la cererea prefectului, decizia luată de primărie a fost supusă controlului de legalitate în mod definitiv de către instanţele de judecată. Astfel, persoanele cărora li se adresează legea sunt într-o situaţie de inferioritate faţă de partea care este obligată să aplice hotărârea instanţei prin care se confirmă dreptul său, întrucât aceasta din urmă dispune de mijloacele necesare să modifice termenul în care trebuie să aplice hotărârea. Se mai susţine că termenul de 60 de luni impus de textul de lege criticat se adaugă unor termene deja foarte lungi pentru soluţionarea notificărilor, fiind astfel încălcată cerinţa termenului rezonabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nu şi-au exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. 15. Avocatul Poporului apreciază, în Dosarul nr. 984D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât critica vizează omisiunea legiuitorului de a prevedea în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor obligaţia de a soluţiona un număr concret de dosare administrative, precum şi un termen de soluţionare în interiorul celor 60 de luni pentru dosarele care conţin hotărâri judecătoreşti pentru care a fost soluţionat fondul notificării. În Dosarul nr. 1.197D/2016, consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, referindu-se la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi precizează că, în opinia sa, analizate dintr-o perspectivă mai largă, motivele invocate relevă, mai degrabă, aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a normelor criticate, raportate la o eventuală situaţie de fapt. Or, modul de interpretare a unei legi şi aplicare a unui act normativ nou asupra proceselor aflate pe rol nu pot fi decât de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, în Dosarul nr. 984D/2016, prevederile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, iar în Dosarul nr. 1.197D/2016, prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013. În ce priveşte acest din urmă dosar, Curtea observă că autorii excepţiei se referă, în motivarea scrisă a acesteia, la prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013. Aceştia utilizează, însă, un raţionament greşit pentru a stabili obiectul în această manieră. Astfel, este adevărat că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se afla o cauză având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului ce conţinea dispoziţia primarului municipiului Bucureşti prin care se propunea acordarea către aceştia de despăgubiri băneşti pentru un teren a cărui restituire în natură nu este posibilă şi la emiterea deciziei privind despăgubirile băneşti cuvenite. Acest litigiu a fost însă soluţionat, în mod definitiv, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin respingerea acţiunii ca devenită prematură. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui nou proces, având un obiect similar, respectiv obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de compensare în puncte, în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Ca atare, Curtea constată că, în cauza de faţă, incidente sunt prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, raportul juridic în cauză vizând domeniul propriu de aplicare a Legii nr. 165/2013. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 ar fi fost utilă în primul proces, început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, situaţia fiind corespunzătoare ipotezei avute în vedere prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. 19. Faţă de cele arătate, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, în ansamblul acesteia, dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut normativ: - Art. 4 teza întâi: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)" – Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. (3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite." 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi şi art. 126 alin. (1) şi (2) privind realizarea justiţiei. De asemenea, invocă prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi în art. 14 - Interzicerea discriminării, precum şi în art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocolul adiţional la aceeaşi convenţie. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzelor, rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care constituie temeiul legal invocat de autorii excepţiei, în calitate de reclamanţi, pentru a solicita instanţei de judecată obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare pentru un imobil revendicat în baza Legii nr. 10/2001, a cărui restituire nu se poate realiza în natură. Fiind vorba, în cauză, despre dosare care erau deja înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea constată că nu au legătură cu cauza dispoziţiile art. 34 alin. (2) din aceeaşi lege, care au în vedere dosarele care vor fi fost transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a acestei legi. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu cauza impusă de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 22. Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt de natură să încalce egalitatea armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, în ipoteza în care se interpretează că termenele prevăzute de acestea sunt aplicabile şi proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Dar această situaţie nu se regăseşte în cauza de faţă, ambele acţiuni introductive fiind înregistrate pe rolul instanţelor de fond corespunzătoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Ca atare, nu este aplicabilă cauza de inadmisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. De aceea, Curtea va examina constituţionalitatea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. 23. Cu privire la acestea, Curtea constată că au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 174 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 19, sau Decizia nr. 574 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 27 decembrie 2017, paragrafele 21-23, instanţa de contencios constituţional a reţinut, referitor la susţinerea potrivit căreia instituirea unui nou termen, de 5 ani, în favoarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, pentru soluţionarea dosarelor de despăgubire, termen a cărui neepuizare determină respingerea ca prematur introdusă a cererii adresate instanţei pentru obligarea acestei autorităţi la soluţionarea dosarului de despăgubire, că textul de lege criticat face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitorul român în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Prin stabilirea unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluţioneze dosarele de despăgubire se realizează o limitare în timp a acestei etape administrative, ceea ce reprezintă o remediere a deficienţei legislaţiei anterioare, care nu prevedea vreun termen în acest sens. În virtutea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoanele care se considerau îndreptăţite în temeiul legilor reparatorii se adresau instanţei de contencios administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei conţinând titlul de despăgubire, în condiţiile în care era asimilată unui refuz nejustificat de soluţionare trecerea unui interval de timp apreciat de acestea în mod subiectiv ca nerezonabil, de natură a justifica un demers jurisdicţional. Aşadar, omisiunea reglementării unui termen legal de soluţionare a dosarelor de despăgubire crea premisele unui comportament arbitrar al autorităţii administrative competente şi punea persoanele care se considerau îndreptăţite în situaţia de a acţiona în mod aleatoriu, valorificând o cale nespecifică de acţiune, la care recurgeau ca urmare a lipsei de certitudine în ce priveşte soluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarelor de despăgubire. Ca atare, instituirea, prin textul de lege criticat în cauza de faţă, a unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să îşi îndeplinească această atribuţie reprezintă o concretizare a intenţiei legiuitorului român de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigenţelor dreptului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. 24. De asemenea, prin Decizia nr. 381 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 1 august 2017, paragraful 20, Curtea a reţinut, în acord cu cele constatate în jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 34, mai sus referită, că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată în vederea îndeplinirii obligaţiilor instituite în sarcina statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, obligaţii ce au implicat modificarea mecanismului de restituire, prin implementarea unor proceduri simplificate şi eficiente, precum şi prin stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, dublate de un control jurisdicţional efectiv, Curtea de la Strasbourg subliniind necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluţionarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat. 25. Totodată, Curtea a reiterat, de exemplu, prin Decizia nr. 381 din 6 iunie 2017, paragrafele 21 şi 22, cele reţinute în jurisprudenţa sa în această materie, în sensul că reglementarea, prin Legea nr. 165/2013, a unui interval de timp fix, cert şi precis determinat în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să soluţioneze dosarele de despăgubire este de natură să asigure un cadru legal care să confere eficienţă dreptului de proprietate recunoscut persoanelor îndreptăţite. În acelaşi timp, Curtea a reţinut că termenele stabilite dau expresie celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot mai sus menţionată. De asemenea, ulterior adoptării Legii nr. 165/2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat măsurile pentru care a optat legiuitorul român, observând că acesta a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119). Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, prin aceeaşi hotărâre, că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor (paragraful 121) şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţie, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 şi 131). 26. În ce priveşte criticile referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea s-a pronunţat, de asemenea, prin mai multe decizii. De exemplu, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 34, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu nesocotesc garanţiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală şi prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, Curtea a reţinut că, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, apreciem că, în cauza de faţă, îşi menţin valabilitatea atât soluţia pronunţată prin deciziile menţionate, cât şi considerentele care au stat la baza acestora. 28. Referitor la criticile în legătură cu caracterul aleatoriu al ordinii de soluţionare a dosarelor de despăgubire, Curtea observă că, prin Legea nr. 103/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 24 mai 2016, au fost introduse în cuprinsul art. 34 din Legea nr. 165/2013 încă două noi alineate, alin. (4) şi (5), care reglementează ordinea de soluţionare a dosarelor. Astfel, art. 34 alin. (4) stabileşte regula potrivit căreia acestea vor fi soluţionate în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naţionale, iar art. 34 alin. (5) consacră situaţiile în care, prin excepţie de la prevederile alin. (4), dosarele se soluţionează cu prioritate. În redactarea actuală, în urma modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 decembrie 2016, art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 165/2013 stabileşte că vor fi soluţionate cu prioritate dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/ definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită, astfel că susţinerile autoarei excepţiei referitoare la această problematică au rămas lipsite de obiect, ca urmare a modificării legislative menţionate. 29. Totodată, Curtea constată, referitor la criticile privind nesocotirea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, invocate în Dosarul nr. 1.197D/2016, că împrejurarea că, în speţă, dispoziţia primarului conţinând propunerea de acordare de despăgubiri a fost supusă controlului de legalitate exercitat de prefect în baza tutelei administrative consacrate de art. 123 alin. (5) din Constituţie nu conferă textelor de lege criticate caracter retroactiv. Instanţa sesizată de prefect cu verificarea legalităţii deciziei emise de primar nu se pronunţă asupra existenţei dreptului, a calităţii de titular al acestuia a persoanei care se consideră îndreptăţită şi nici asupra întinderii dreptului revendicat, ci obligă autoritatea administrativă la analizarea acestor aspecte cu respectarea prevederilor legale, fiind aplicabil principiul tempus regit actum. 30. În ce priveşte art. 34 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, care prevede că numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite, Curtea observă că nu sunt formulate critici explicite cu privire la acestea, astfel că excepţia având acest obiect va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind motivată, astfel cum impun dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Erica Erlich în Dosarul nr. 26.652/3/2015** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi de Călin Victor Mateescu, Neculai Viorel Chetreanu, Horia-Teodor-Călin Mateescu şi Valeriu-Mihai-Ion Rădulescu în Dosarul nr. 22.474/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
