Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 23 din 14 septembrie 2020  referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 23 din 14 septembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 52 din 18 ianuarie 2021
    Dosar nr. 1.468/1/2020

┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iuliana │- pentru preşedintele │
│Măiereanu │Secţiei de contencios │
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria Vasile │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Oana Burnel │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Sorina│- judecător la Secţia │
│Popescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Constantin │- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Elena │- judecător la Secţia │
│Cîrnaru │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana-Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ştefan Pistol│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ioana Alina │- judecător la Secţia │
│Ilie │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lucia Tatiana│- judecător la Secţia │
│Rog │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu Rus │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Barbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Săndel Lucian│- judecător la Secţia │
│Macavei │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia de│
│Marchidan │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia de│
│Ghiculescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘

    Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.468/1/2020 a fost constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul I.C.C.J.).
    Şedinţa a fost prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror şef al Serviciului judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în conformitate cu art. 35 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul asistent a referit cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.468/1/2020, aflat pe rolul completului de judecată, respectiv problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale, „dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»“.
    A mai referit şi cu privire la faptul că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorul-raportor conform art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală şi opiniile procurorului general şi ale specialiştilor consultaţi.
    De asemenea, la data de 14 septembrie 2020, doamnele judecător Oana Burnel, Simona Elena Cîrnaru şi Ioana Alina Ilie au depus punct de vedere cu privire la problema de drept supusă interpretării, diferit faţă de opinia raportorului care, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din Regulamentul I.C.C.J., a fost ataşată la dosar.
    După prezentarea referatului cauzei, preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a acordat cuvântul doamnei procuror Marinela Mincă, procuror şef al Serviciului judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Doamna procuror Marinela Mincă a susţinut că demersul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează o interpretare unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece în urma analizei jurisprudenţei efectuate s-a constatat că atunci când procurorul general a fost cel care a infirmat o soluţie de netrimitere în judecată dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine sau din cadrul structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au existat instanţe care au respins solicitarea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, apreciindu-se că procurorul general nu ar avea calitatea de procuror ierarhic superior, în sensul dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    A mai arătat că această orientare este una minoritară, doar în trei astfel de situaţii instanţele apreciind în acest sens, în alte şase cauze fiind admise solicitările de confirmare a redeschiderii urmăririi penale.
    A susţinut că opinia Ministerului Public este în sensul celei majoritare, în care se apreciază că această calitate a procurorului general de a putea verifica legalitatea unei soluţii de netrimitere în judecată şi, în ipoteza în care constată că este nelegală sau netemeinică să o poată infirma, decurge dintr-o suită de dispoziţii legale ce se regăsesc fie în legea de organizare judiciară, fie în dispoziţiile Codului de procedură penală.
    A mai arătat că în identificarea soluţiei corecte trebuie să se plece de la premisele instituite prin dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Codul de procedură penală, care stipulează că atunci când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.
    De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior.
    Având în vedere rolul de garant al legalităţii procesului penal, care trebuie manifestat în mod activ, a mai învederat că procurorul, respectiv procurorul ierarhic superior poate infirma orice act nelegal sau netemeinic, în orice moment al urmăririi penale, fără a fi necesar să fi fost sesizat în vreo modalitate anume.
    În acest sens a arătat că pentru o situaţie specifică de infirmare a soluţiei nelegale de netrimitere în judecată, legiuitorul a instituit reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, text care, în principal, are în vedere ipotezele de redeschidere a urmăririi penale care intervin ca urmare a reevaluării unei soluţii de netrimitere în judecată dispuse de procuror şi distinge trei situaţii importante, şi anume: controlul exercitat asupra soluţiei de netrimitere în judecată de procurorul ierarhic superior celui de caz; reevaluarea soluţiei de însuşi procurorul de caz, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi şi, respectiv, invalidarea soluţiei, de chiar procurorul de caz, în contextul neîndeplinirii culpabile de către făptuitor a obligaţiilor instituite subsecvent unei soluţii de netrimitere în judecată.
    Totodată, a mai precizat că textul legal antemenţionat, în alin. (5) se referă la redeschiderea urmăririi penale ca urmare a verificării de legalitate efectuate de judecătorul de cameră preliminară asupra unei soluţii de clasare, legiuitorul încercând să acopere toate ipotezele în care se dispune redeschiderea urmăririi penale.
    Referitor la dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, care a primit o interpretare diferită, a arătat că folosirea de către legiuitor în cadrul sintagmei „procurorul ierarhic superior celui de caz“ a substantivului la singular este menită să desemneze categoria procurorului ierarhic superior, din care pot face parte una sau mai multe persoane.
    De asemenea, a arătat că potrivit art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 304/2004), procurorii din cadrul fiecărui parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv, iar acesta este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. În opinia sa, aceste norme trebuie interpretate numai în sensul că procurorii din cadrul unui parchet nu se află în subordinea procurorilor cu funcţie de execuţie din cadrul unui parchet superior, ci doar în subordinea acelora cu funcţie de conducere.
    În continuarea argumentării a mai arătat că textele legale nu pot fi interpretate în sensul că procurorii cu funcţii de conducere nu i-ar avea în subordine decât pe procurorii cu funcţii de conducere din cadrul parchetelor inferioare, deoarece o astfel de interpretare ar contraveni principiului fundamental de organizare a Ministerului Public, acela de subordonare ierarhică, prevăzut de dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţie, şi ar face ca subordonarea ierarhică să se aplice numai în raporturile dintre procurorii unei unităţi de parchet, care s-ar subordona numai conducătorilor lor, rămânând în afara ierarhiei Ministerului Public, respectiv în raporturile dintre conducătorii parchetelor, care se subordonează numai procurorului imediat ierarhic superior.
    În acest context a susţinut că, potrivit Legii nr. 304/2004 procurorul general are o dublă funcţie de conducere, conducând atât Ministerul Public, conform art. 62 alin. (1), cât şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 70 alin. (2), această dublă prerogativă fiind justificată de împrejurarea că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care îl conduce, coordonează activitatea parchetelor din subordine, potrivit art. 70 alin. (1) din actul normativ antemenţionat, unităţi de parchet care alcătuiesc Ministerul Public. Ca atare, legiuitorul a stabilit, prin Legea nr. 304/2004, în sarcina procurorului general atribuţii în raport cu ambele componente ale funcţiei de conducere.
    A mai arătat că dispoziţiile legale din cuprinsul Legii nr. 304/2004 şi cele din Codul de procedură penală la care a făcut referire anterior stabilesc, fără putinţă de tăgadă, faptul că, în realizarea atribuţiilor judiciare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a infirma, din oficiu, pe motive de nelegalitate sau netemeinicie, soluţia oricărui procuror de la orice parchet din subordinea Ministerului Public.
    De asemenea, a susţinut că formularea utilizată în cuprinsul dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală este similară celei cuprinse în dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 iar, prin coroborare cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) sau art. 72 din acelaşi act normativ, se referă la toţi conducătorii de parchete. Astfel, în exercitarea controlului ierarhic, procurorul general poate infirma soluţiile dispuse de oricare procuror din orice unitate de parchet.
    În ceea ce priveşte controlul ierarhic în cadrul căruia se examinează legalitatea soluţiilor procurorului şi se dispune infirmarea şi reluarea urmăririi penale, a susţinut că acesta se poate exercita şi în procedura specială a plângerii formulate împotriva soluţiei procurorului de caz, reglementate de art. 339 din Codul de procedură penală, la sesizarea persoanei vătămate care justifică un interes în contestarea soluţiei sau din oficiu, însă prevederile legale mai sus menţionate nu vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Concluzionând, a susţinut că în practica Curţii Constituţionale s-a dat câştig de cauză principiului subordonării ierarhice, în acest sens fiind considerentele Deciziei nr. 345 din 18 aprilie 2006 şi ale Deciziei nr. 547 din 7 iulie 2020. De asemenea, procedura redeschiderii, care este diferită de procedura prevăzută de art. 339 din Codul de procedură penală, are loc doar în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege şi în toate situaţiile este supusă controlului judecătoresc, nefiind vorba de vreo imixtiune a procurorului general de natură să încalce independenţa procurorului din subordine.
    În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în interesul legii, să se constatate că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este procuror ierarhic superior în ipoteza reţinută în cuprinsul dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Nefiind întrebări pentru reprezentantul Ministerului Public, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, a declarat dezbaterile închise, Dosarul fiind reţinut în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    1. Problema de drept care a generat practica neunitară
    Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar referitor la chestiunea „dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»“.

    2. Examenul jurisprudenţial
    În susţinerea recursului în interesul legii s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la calitatea de procuror ierarhic superior a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    A fost ataşat un tabel cuprinzând soluţiile de respingere a solicitărilor de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţate de Judecătoria Sinaia - Încheierea penală din data de 25.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. 276/310/2016, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Sentinţa penală nr. 190/2918 pronunţată în Dosarul nr. 610/33/2018, Judecătoria Caracal - Încheierea penală nr. 727 din data de 5.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.711/207/2019, Tribunalul Suceava - Secţia penală - Încheierea penală nr. 328 din data de 10.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.044/86/2019. Totodată au fost ataşate hotărârile pronunţate în acest sens de Curtea de Apel Cluj - Sentinţa penală nr. 190/2018 şi Judecătoria Caracal - Încheierea nr. 727/2019).
    De asemenea, a fost ataşat un tabel cuprinzând soluţiile de admitere a solicitărilor de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispuse de către instanţe diferite, precum şi copii ale unor hotărâri pronunţate de instanţa supremă, dar şi de instanţe din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Craiova - Încheierea penală nr. 197 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia penală în Dosarul nr. 8.073/63/2018, a Curţii de Apel Iaşi - Încheierea finală cameră preliminară nr. 111/CP din data de 28 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vaslui - Secţia penală în Dosarul nr. 2.535/89/2017, precum şi un tabel cuprinzând soluţii pronunţate în procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale desfăşurată pornind de la ordonanţe de infirmare a soluţiilor procurorilor de la unităţile de parchet din subordine date de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel.
    2.1 Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti
    A. Într-o primă orientare jurisprudenţială instanţele au respins confirmarea redeschiderii urmăririi penale în cauzele în care soluţiile de clasare infirmate prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie erau dispuse de procurori din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În această orientare s-a susţinut că numai procurorul imediat ierarhic superior celui care a dispus soluţia poate dispune redeschiderea urmăririi penale şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea confirmării. Raţiunea posibilităţii procurorului ierarhic superior de a infirma ordonanţa de clasare şi de a redeschide urmărirea penală rezidă în competenţa procurorului ierarhic superior de a efectua el însuşi actele şi lucrările procurorului controlat. Norma legală a art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală reprezintă o normă legală de competenţă materială exclusivă a procurorului imediat ierarhic superior de a infirma ordonanţa de clasare şi de a dispune redeschiderea urmăririi penale.

    B. Într-o a doua orientare jurisprudenţială, majoritară, în aceeaşi ipoteză, instanţele au confirmat redeschiderea urmăririi penale dispuse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauze soluţionate prin clasare de procurori din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Judecătorii de cameră preliminară au reţinut că prerogativa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a infirma şi redeschide urmărirea penală în orice cauză rezultă din întreaga arhitectură de organizare a Ministerului Public şi îşi are izvorul în Constituţia României, în art. 132 alin. (1) care prevede că „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“ şi de aceea nu poate fi limitată.
    Totodată, s-a arătat că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, privind procurorul ierarhic superior, nu pot fi interpretate decât prin prisma principiului controlului ierarhic ce caracterizează structura Ministerului Public, astfel cum este reglementat de art. 132 alin. (1) din Constituţia României şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 în virtutea căruia orice acte şi lucrări de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare pot fi realizate de însuşi procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa, sens în care a statuat şi instanţa de contencios constituţional cu ocazia examinării constituţionalităţii prevederilor art. 209 alin. (4^1) din Codul de procedură penală anterior.
    Astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are calitatea de procuror ierarhic superior şi în raport cu procurorii din cadrul direcţiilor specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care le conduce, prin intermediul procurorilor şefi direcţie, având astfel competenţa legală de a efectua controlul ierarhic în conformitate cu dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.


    2.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    a) Prin Încheierea nr. 744 din 1 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.229/1/2015, s-a reţinut că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală nu pot fi interpretate decât prin prisma principiului controlului ierarhic ce caracterizează structura Ministerului Public, astfel cum este reglementat de art. 132 alin. (1) din Constituţia României şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în virtutea căruia orice acte şi lucrări de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare pot fi realizate de însuşi procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa.
    b) Prin Încheierea nr. 169 din 9 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 514/1/2015, s-a stabilit că se recunoaşte procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia posibilitatea ca, în cadrul controlului ierarhic efectuat din oficiu sau la plângere, potrivit art. 229 din Codul de procedură penală, să redeschidă urmărirea penală, iar această redeschidere a urmăririi penale se poate dispune de procurorul ierarhic superior, numai în situaţia prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală având ca obiect doar o ordonanţă de clasare.
    c) Prin Încheierea penală nr. 443 din 27 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.705/1/2019, a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale în Dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare, dispusă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordonanţa nr. 2.556/C/2019 din 21 octombrie 2019. În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a reţinut că „...prerogativa procurorului general de a infirma şi redeschide urmărirea penală în orice cauză rezultă din întreaga arhitectură de organizare a Ministerului Public şi îşi are izvorul în Constituţia României - art. 132 alin. (1) - Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei - şi de aceea nu poate fi limitată.“

    2.3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Prin Decizia nr. 345 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 15 mai 2006, Curtea Constituţională a statuat că „principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.
    Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.
    Prin aplicarea principiului controlului ierarhic se asigură îndeplinirea de către toţi procurorii din sistemul Ministerului Public a funcţiei lor de reprezentare a intereselor întregii societăţi, altfel spus, exercitarea atribuţiilor de autoritate publică de către acesta, fără discriminare şi fără părtinire. În virtutea acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorităţi publice.“
    Prin Decizia nr. 175 din data de 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 12 iulie 2018, s-a reţinut că „dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezintă transpunerea - în legea privind organizarea judiciară - a prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, care statuează că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.“
    Totodată, s-a constatat că „dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce vizează redeschiderea urmăririi penale din dispoziţia procurorului ierarhic superior, reprezintă tot o concretizare a principiului constituţional al controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzând că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale.“
    Curtea a observat că „redeschiderea urmăririi penale nu se dispune în mod arbitrar de către procurorul ierarhic superior/procuror, ci doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute prin dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală. Totodată, spre deosebire de reglementarea anterioară, redeschiderea urmăririi penale - potrivit noului Cod de procedură penală - nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci este supusă, în temeiul prevederilor art. 335 alin. (4) şi (4^1) din acest cod, confirmării judecătorului de cameră preliminară, care verifică legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Într-o singură situaţie, şi anume aceea prevăzută de dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, o atare ordonanţă nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, respectiv dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017).“
    Prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „în temeiul Constituţiei şi al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie [art. 65 din lege]. Potrivit prevederilor art. 64 alin. (1),alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 304/2004, dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine; soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, iar lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror (i) în cazul suspendării sau încetării calităţii de procuror; (ii) în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa; (iii) când lasă cauza în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile. În temeiul art. 64 alin. (5) din lege, procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă de procurorul ierarhic superior.“
    Prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 19 august 2020, instanţa de contencios constituţional, în paragraful 65, a reţinut că „Prin asimilarea înţelesului noţiunii de «procuror ierarhic superior» (genul proxim) cu noţiunea de «procuror şef al secţiei» (diferenţa specifică), în cadrul definiţiei pe care norma criticată încearcă să o ofere, legiuitorul identifică «întregul» cu «partea», înlăturând regimul juridic corespunzător statutului de procuror ierarhic superior al procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul S.I.I.J. Cu alte cuvinte, norma supusă controlului nu recunoaşte această calitate, sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor procesual penale, procurorilor adjuncţi ai secţiei şi procurorilor-şefi ai structurilor care se pot constitui în interiorul secţiei, respectiv birouri sau servicii. Or, în condiţiile în care cadrul normativ în vigoare şi regulamentele interioare de organizare şi funcţionare a unităţilor de parchet prevăd posibilitatea constituirii, în interiorul lor, a unor structuri (birouri/servicii) care au ca scop asigurarea unei mai bune administrări a activităţii judiciare, iar principiul controlului ierarhic presupune delimitarea riguroasă a competenţelor procurorilor care conduc aceste structuri atât în raporturile cu procurorii din subordine, cât şi cu procurorii ierarhic superiori, definirea procurorului-şef al S.I.I.J. ca procuror ierarhic superior în toate cazurile şi cu privire la toate aspectele procedurale pe care le implică urmărirea penală a infracţiunilor de competenţa secţiei ignoră principiul constituţional, lipsind de efecte juridice calitatea de procuror-şef adjunct al secţiei sau de procuror-şef al unei structuri din interiorul secţiei (birou/serviciu).“

    2.4. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul recursului în interesul legii.


    3. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    În cuprinsul sesizării s-a susţinut că soluţia legală în materie este ilustrată de cea de a doua orientare jurisprudenţială.
    Astfel, s-a arătat că principiul controlului ierarhic este o garanţie a respectării, de către procurori, în activitatea lor, a celorlalte principii enunţate la art. 132 din Constituţia României, şi anume a principiului legalităţii şi al imparţialităţii.
    În acest sens s-a susţinut că, organizatoric, Ministerul Public se prezintă ca un sistem piramidal, având la bază parchetele de pe lângă judecătorii, iar la vârful piramidei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu cele două direcţii specializate (Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), între acestea interpunându-se ca trepte ierarhice distincte parchetele de pe lângă tribunale şi curţile de apel.
    S-a mai arătat că procurorii sunt subordonaţi conducătorului parchetului din care fac parte, iar acesta la rândul său este subordonat conducătorilor parchetelor ierarhic superioare [art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004], rezultând o subordonare până la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care conduce Ministerul Public, potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
    Corelativ, procurorii cu funcţii de conducere îi au în subordine atât pe procurorii cu funcţie de conducere, cât şi pe cei cu funcţie de execuţie, din cadrul parchetelor inferioare din circumscripţie.
    Orice interpretare contrară în sensul că principiul subordonării ierarhice s-ar aplica doar raporturilor ierarhice imediate, între procurorii de execuţie şi conducătorii acelei unităţi ori între procurorii cu funcţii de conducere direct subordonaţi, şi nu pe toată ierarhia Ministerului Public ar contraveni principiului fundamental de organizare a Ministerului Public, acela al controlului ierarhic, principiu care are rang constituţional, instituit prin art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Conducătorii parchetelor ori alţi procurori cu funcţii de conducere, cu referire la categoria celor competenţi în a soluţiona plângerile contra actelor şi măsurilor procurorilor (prevăzuţi de art. 339 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală) ar ajunge să aibă puteri nelimitate, prin exclusivitatea exercitării controlului jurisdicţional intern asupra soluţiilor procurorilor. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pentru aceleaşi argumente, şi procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel ori procurorii şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ar fi lipsiţi de orice posibilitate de a exercita controlul asupra celor aflaţi în subordinea lor.
    În acest sens s-a mai arătat că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Ministerul Public, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi are o prerogativă deplină a atribuţiei de control ierarhic asupra procurorilor din subordine, inclusiv sub aspect jurisdicţional, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) coroborate cu art. 72 din Legea nr. 304/2004.
    În exercitarea funcţiei de conducere şi în considerarea calităţii de magistrat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe lângă atribuţiile administrative (ordonator de credite, organizarea activităţii instituţiei, evaluarea activităţii profesionale a magistraţilor, exercitarea acţiunii disciplinare faţă de celelalte categorii profesionale ş.a.), are importante atribuţii de ordin judiciar privind verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor şi soluţiilor procurorilor din subordine, promovarea recursurilor în interesul legii, retragerea căilor de atac ş.a.
    Pe de altă parte, s-a arătat că în raporturile procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu toţi procurorii Ministerului Public sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 304/2004 şi, corelativ, cele ale art. 304,art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, care, raportate la prevederile art. 65 alin. (3) şi art. 72 din Legea nr. 304/2004 conduc la concluzia că în realizarea atribuţiilor judiciare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a infirma din oficiu pe motive de nelegalitate şi netemeinicie soluţia oricărui procuror de la orice parchet din sistemul Ministerului Public.
    De asemenea, s-a arătat că dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 instituie o regulă de competenţă, care dezvoltă principiul constituţional al controlului ierarhic specific activităţii procurorilor, fără a aduce vreo atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentând, de fapt, o garanţie a respectării prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, prin eficientizarea activităţii de urmărire penală.
    Totodată, s-a apreciat că principiile constituţionale statuate cu privire la activitatea procurorilor, explicitate prin normele legale privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, îşi găsesc consacrarea şi în dispoziţiile specifice privind desfăşurarea procesului penal, cu referire la art. 304 alin. (2) şi art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, sintagma „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“ din aceste texte trebuind interpretată în întreg contextul organizatoric al Ministerului Public care are o structură piramidală şi este condus în întregul său de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Referitor la redeschiderea urmăririi penale, s-a susţinut că aceasta nu se dispune în mod arbitrar de către procurorul ierarhic superior, ci doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute prin dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, aplicarea acestor prevederi, coroborat şi cu dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezentând o garanţie a realizării principiului aflării adevărului, consacrat de dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură penală.
    Nu în ultimul rând, s-a apreciat că în situaţia în care s-ar considera că infirmarea poate fi făcută exclusiv de procurorul imediat ierarhic superior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi pus în situaţia de a putea efectiv controla şi infirma doar soluţiile date de adjuncţii săi, de procurorii şefi direcţie ori procurorii şefi secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, neavând în fapt nicio modalitate de a îndrepta măsurile neconforme dispuse de procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor din subordinea sa ori în structurile specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Având în vedere că exercitarea controlului ierarhic nu este doar un drept pentru procurorul ierarhic, ci şi o obligaţie care îl responsabilizează în realizarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, s-a arătat că procurorul ierarhic are datoria ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 335 din Codul de procedură penală să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate în adoptarea unor măsuri de redeschidere a urmăririi penale.
    În considerarea acestor argumente, s-a apreciat că o interpretare în sensul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are calitatea de procuror ierarhic superior cerută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în raport cu soluţiile emise de parchetele din subordine ori structurile specializate lipseşte conducătorul Ministerului Public de unul dintre instrumentele sale de control asupra activităţii procurorilor din subordine, încălcând astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, art. 131 alin. (1) privind rolul procurorului şi ale art. 132 alin. (1) privind principiul controlului ierarhic al procurorilor, respectarea principiului legalităţii fiind o garanţie a statului de drept.

    4. Punctul de vedere al specialiştilor exprimat asupra problemei de drept supuse dezlegării
    În condiţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-au solicitat puncte de vedere de la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“ al Academiei Române, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti cu privire la chestiunea de drept soluţionată diferit. A comunicat un răspuns doar Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
    În punctul de vedere transmis s-a exprimat opinia că noţiunea de „procuror ierarhic superior“ este utilizată sistematic, chiar dacă uneori anacronic, în Codul de procedură penală şi în legea de organizare judiciară (Legea nr. 304/2004). Aşa se face că această sintagmă poate fi analizată atât din punct de vedere organic, cât şi prin prisma accepţiunii sale funcţionale, ţinând seama de natura juridică a normei în care este inserată.
    S-a susţinut că, din punct de vedere organic, noţiunea „procuror ierarhic superior“ este folosită în cuprinsul Legii nr. 304/2004, în principal, pentru configurarea structurii piramidale a Ministerului Public, iar din punct de vedere funcţional, aceeaşi sintagmă este folosită pentru specificarea sferei atribuţiilor concrete care incumbă procurorului ierarhic superior, în funcţie de procedura în care intervine sau poate interveni, cu respectarea celorlalte norme de competenţă stabilite de lege.
    În considerarea acestor precizări şi ţinând seama de clasificarea doctrinară a normelor de drept procesual în raport cu obiectul lor (norme de organizare, norme de competenţă şi norme de procedură), s-a învederat că art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, în prima sa parte, conţine o prevedere care stabileşte competenţa funcţională a „procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia“ în ceea ce priveşte infirmarea soluţiei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale.
    Pe de altă parte, s-a arătat că reglementarea cuprinsă în art. 72 din Legea nr. 304/2004 - care prevede că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor - este o normă de organizare, integrată în secţiunea 1 a capitolului II din titlul III al Legii nr. 304/2004, relevantă fiind denumirea marginală a capitolului II: „Organizarea Ministerului Public“. De altfel, toate celelalte dispoziţii cuprinse în art. 70-79 din Legea nr. 304/2004 conferă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numeroase alte atribuţii organice, de reprezentare şi administrative (de pildă, este ordonator principal de credite, emite ordine interne etc.).
    În condiţiile în care problema de drept a cărei lămurire se cere vizează prevederile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, adică o normă care precizează competenţa procurorului ierarhic superior, s-a considerat că nu prezintă relevanţă faptul că din punct de vedere organizatoric procurorul general este procurorul ierarhic superior situat în vârful piramidei Ministerului Public. În acest context, relaţia dintre normele de organizare şi normele de competenţă este asemănătoare relaţiei dintre normele generale şi normele speciale, pentru că norma de organizare stabileşte generic cine poate infirma actele şi măsurile procurorului care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală, în timp ce norma de competenţă nu face altceva decât să ofere un răspuns la întrebarea: „care este procurorul ierarhic superior competent să dispună infirmarea şi redeschiderea urmăririi penale?“.
    În continuare, s-a arătat că în favoarea opiniei expuse pledează şi interpretarea gramaticală, logică şi raţională, a dispoziţiei cuprinse în art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, unde se face referire la „procurorul ierarhic superior celui (s.n.) care a dispus soluţia“. În acord cu una dintre opiniile exprimate în practica judiciară s-a susţinut că această reglementare stabileşte cu certitudine competenţa procurorului imediat ierarhic superior celui care a dispus soluţia care poate dispune redeschiderea şi sesizarea în vederea confirmării.
    De asemenea, s-a susţinut că legiuitorul contemporan a consacrat expres principiul independenţei procurorilor, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în Constituţia României, principiile controlului ierarhic şi independenţei coexistă, cu toate că, în aparenţă, sunt antonimice, motiv pentru care nu trebuie interpretate astfel încât să se excludă reciproc.
    S-a apreciat a fi relevant faptul că prin varianta republicată a Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost abrogat art. 32 alin. (3) din varianta iniţială a aceluiaşi act normativ, în care se stipula că „procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor în subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora, dacă sunt contrare legii“.
    De asemenea, actualul cadru legislativ nu mai prevede posibilitatea procurorului ierarhic superior de a îndeplini oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine, ceea ce înseamnă că nici procurorul general, în calitate de procuror ierarhic superior celorlalţi procurori ierarhici, nu poate prelua atribuţiile pe care aceştia le au, potrivit legii, în ceea ce priveşte infirmarea soluţiilor şi redeschiderea urmăririi penale. Actualmente, art. 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 stabileşte doar că procurorul ierarhic superior poate să dea dispoziţii, în scris şi în conformitate cu legea, acestea fiind obligatorii pentru procurorii din subordine. După cum se poate remarca, posibilitatea de a exercita atribuţiile procurorilor din subordine se deosebeşte de posibilitatea de a da dispoziţii, în scris şi în conformitate cu legea. În ultima ipostază procurorul ierarhic superior nu se subrogă procurorului subordonat ierarhic.
    S-a mai arătat că opinia îmbrăţişată nu anihilează posibilitatea procurorului general de a verifica, în exercitarea controlului ierarhic, activitatea parchetelor din subordine, inclusiv în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia soluţiilor de clasare. În exercitarea controlului ierarhic, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are posibilitatea de a verifica inclusiv legalitatea şi temeinicia actelor şi soluţiilor procurorilor din subordine, indiferent care este parchetul din care fac parte, însă, potrivit art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu are competenţa de a dispune infirmarea soluţiei şi redeschiderea urmăririi penale.
    Concluzionând, s-a apreciat că în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurile specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), nu are calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procuror ierarhic superior“.

    5. Dispoziţii legale aplicabile
    Constituţia României
    "ART. 132
    (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei."

    Codul de procedură penală
    "ART. 304
    Infirmarea actelor procesuale sau procedurale
    (1) Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior.
    (...)
    ART. 335
    Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale
    (1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispoziţiile art. 317 se aplică în mod corespunzător.
    (...)
    (4) Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluţionarea cererii de confirmare."

    Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    "ART. 62
    (1) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii.
    (...)
    ART. 64
    (1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.
    (2) În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.
    (3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice.
    (4) Lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în următoarele situaţii:
    a) suspendarea sau încetarea calităţii de procuror, potrivit legii;
    b) în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa;
    c) lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile.
    (5) Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior.
    ART. 65
    (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.
    (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.
    (3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi.
    (...)
    ART. 72
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor."

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare
    "ART. 1
    (1) Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se înfiinţează Direcţia Naţională Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie.
    (2) Direcţia Naţională Anticorupţie are sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei.
    (...)
    (3^1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Direcţia Naţională Anticorupţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public."

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018.
    "ART. 1
    (...)
    (2) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism."


    6. Raportul asupra recursului în interesul legii
    Referitor la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a considerat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), nu are în toate situaţiile calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“.

    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea de recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
    7.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii
    Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală rezultă că admisibilitatea recursului în interesul legii, mecanism de unificare a practicii judiciare menit să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, este subordonată îndeplinirii mai multor condiţii.
    Astfel, din perspectiva dispoziţiilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, se constată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unul dintre titularii prevăzuţi de dispoziţiile legale evocate.
    De asemenea, potrivit art. 471 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cererea de recurs în interesul legii cuprinde elementele de conţinut la care se referă aceste dispoziţii, respectiv sunt enunţate soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, opiniile relevante exprimate în doctrină, trimiteri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii. În cuprinsul cererii de recurs în interesul legii sunt indicate două orientări jurisprudenţiale în soluţionarea problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, cu motivarea acestora, fiind ataşate copii ale hotărârilor judecătoreşti din care rezultă modul diferit de rezolvare a problemei de drept ce face obiectul judecăţii, de către instanţele naţionale.
    În raport cu dispoziţiile legale evocate, rezultă că una dintre cerinţele de admisibilitate ale recursului în interesul legii constă în identificarea unei probleme de drept care a fost soluţionată în mod diferit de instanţele judecătoreşti prin hotărâri definitive. Astfel, sintagma problemă de drept care a fost soluţionată diferit trebuie înţeleasă în sensul identificării în mod concret a unei dispoziţii sau reglementări legale care este apreciată ca fiind lacunară sau neclară şi silogismul de interpretare al acestei dispoziţii care, în final, a dus la aplicarea neunitară a aceluiaşi text de lege.
    Chiar dacă în practica judiciară pare că s-a conturat un punct de vedere majoritar cu privire la chestiunea de drept supusă analizei, iar opinia minoritară este susţinută de un număr mic de instanţe şi dovedită doar de câteva hotărâri judecătoreşti, instanţa supremă apreciază că aceste aspecte nu pot conduce la concluzia inadmisibilităţii cererii, câtă vreme, pe de o parte, Codul de procedură penală nu impune o condiţie cantitativă cu privire la jurisprudenţa divergentă având ca obiect chestiunea de drept supusă analizei, iar pe de altă parte, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai apreciat în trecut că numărul hotărârilor/instanţelor la nivelul cărora este identificată practică neunitară nu constituie în sine un motiv de inadmisibilitate a cererii (Decizia nr. 24 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2019).
    Totodată, este de observat că la data înregistrării prezentei cereri de recurs în interesul legii, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se afla o sesizare adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, înregistrată sub numărul 264/1/2020 şi care viza pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»“.
    Ca efect al înregistrării cererii de recurs în interesul legii care formează obiectul prezentei cauze însă, prin Decizia nr. 18 din 19 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea.
    Pentru considerentele prezentate, se apreciază că recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală, iar problema de drept care formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, anexate la cerere.

    7.2. Referitor la problema de drept soluţionată diferit de instanţe
    În esenţă, chestiunea de drept soluţionată în mod diferit de instanţe presupune lămurirea dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are calitatea de procuror ierarhic superior faţă de orice alt procuror care activează în unităţile de parchet din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi, pe cale de consecinţă, poate infirma ordonanţa de clasare şi dispune redeschiderea urmăririi penale.
    Clarificarea acestei chestiuni presupune, pe de o parte, lămurirea semnificaţiei sintagmei „procuror ierarhic superior“ prin prisma dispoziţiilor de procedură penală şi a celor de organizare judiciară, iar pe de altă parte, a conţinutului şi întinderii principiului controlului ierarhic ce stă la baza organizării şi funcţionării Ministerului Public, respectiv dacă operează din treaptă în treaptă sau per saltum.
    Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că dispoziţiile art. 131 alin. (1) (în forma iniţială) sau ale art. 132 alin. (1) din Constituţia României consacră principiul controlului ierarhic, chestiune care este de competenţa instanţei de contencios constituţional, atributul instanţei supreme fiind doar lămurirea conţinutului şi limitelor acestui principiu, astfel cum sunt ele determinate prin legile de organizare judiciară. Astfel, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub acest aspect, este determinată şi se limitează la interpretarea dispoziţiilor legii, respectiv a actelor normative care stabilesc conţinutul şi limitele principiului controlului ierarhic. În acest sens, Curtea Constituţională însăşi a reţinut faptul că „legiuitorul constituant a înscris în Constituţie dispoziţii referitoare la Ministerul Public tocmai pentru a sublinia importanţa instituţiei, dar a lăsat ca reglementarea de amănunt să se realizeze prin lege, însă fără a extinde sau a restrânge conţinutul prevederilor legii fundamentale“ (Decizia nr. 339 din 18 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997) şi „ca urmare a consacrării prin Constituţie a principiului controlului ierarhic în activitatea procurorilor, art. 28 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, care este inclus în capitolul I „Dispoziţii comune“ al titlului III „Ministerul Public“, stabileşte conţinutul şi limitele acestui principiu“ (Decizia nr. 293 din 5 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 4 decembrie 2002).
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public, reglementat de dispoziţiile art. 131-132 din Constituţie, a cunoscut de-a lungul timpului abordări substanţial diferite, ca urmare a modificărilor aduse legislaţiei în materie de organizare judiciară, dar şi a evoluţiei sistemului judiciar în ansamblul său.
    Astfel, în perioada de activitate a Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 28 (art. 32 în varianta iniţială) se prevedea: „Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet.
    Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie teritorială.
    Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor în subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora, dacă sunt contrare legii.
    Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii în subordine. Cu toate acestea, procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză“.
    Învestită cu realizarea controlului de constituţionalitate a art. 28 alin. (3) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, sub imperiul Constituţiei din 1991, Curtea Constituţională reţinea că, „În sistemul consacrat prin Constituţia din 1991, principiul subordonării ierarhice a procurorilor a fost formulat într-o manieră mai puţin rigidă sub denumirea de «control ierarhic», pentru armonizarea lui cu celelalte două principii prevăzute de art. 131 alin. (1), şi anume principiul legalităţii şi principiul imparţialităţii (Decizia nr. 293 din 5 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 4 decembrie 2002), iar „principiul subordonării ierarhice sau al unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public constituie o aplicare a prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie şi semnifică legătura existentă între membrii Ministerului Public, în virtutea căreia sunt obligaţi să se supună şefilor lor, adică să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unor acte care intră în competenţa lor, din ordinul acestora. În virtutea organizării ierarhice, dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora, dacă sunt contrare legii“ (Decizia nr. 137 din 3 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 12 mai 2003).
    Dispoziţiile legale expuse au suferit modificări ca urmare a adoptării Legii nr. 304/2004, care în varianta iniţială prevedea în art. 61 că „(1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. (2) În soluţiile dispuse, procurorul este autonom“, iar potrivit art. 62 „(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv. (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. (3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori inspectori“.
    În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că prin art. 133 din Legea nr. 304/2004 a fost abrogată dispoziţia cuprinsă în art. 28 alin. (3) teza I din Legea nr. 92/1992, potrivit căreia procurorul ierarhic superior putea să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine. De altfel, o dispoziţie similară se regăsea şi în cuprinsul art. 209 alin. (6) din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia „procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot îndeplini oricare dintre atribuţiile procurorilor din parchetele ierarhic inferioare...“, dispoziţie care a fost abrogată prin art. I pct. 117 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi.
    Apare astfel ca fiind evidentă schimbarea de optică a legiuitorului în ceea ce priveşte prerogativele procurorului ierarhic superior în exercitarea controlului ierarhic asupra actelor întocmite de procurorii din subordine, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului de rang constituţional al controlului ierarhic ce stă la baza organizării Ministerului Public.
    În urma modificărilor succesive aduse Legii nr. 304/2004, în prezent prevederile legale relevante au următorul conţinut:
    - art. 64 alin. (1): Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine;
    – art. 64 alin. (3): Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice (prevederea legală menţionată a fost definită ca fiind o normă de competenţă, iar nu de organizare judiciară, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 175 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 12 iulie 2018);
    – art. 65: (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv. (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. (3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi;
    – art. 72: Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor.

    Dispoziţiile art. 64 alin. (1),art. 65 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 72 din Legea nr. 304/2004 constituie norme de organizare judiciară care stabilesc limitele şi conţinutul principiului controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public prevăzut de art. 132 din Constituţie, ultimele două texte legale reglementând explicit activitatea de control pe care procurorul general o poate exercita asupra procurorilor şi, respectiv, asupra parchetelor.
    Referitor la dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că printr-o recentă decizie, Curtea Constituţională arăta că, „La nivel infraconstituţional, prevederile art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară dezvoltă principiul constituţional al controlului ierarhic specific activităţii procurorilor, stabilind faptul că procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. De asemenea, legea prevede că exercitarea controlului de către procurorul general al P.Î.C.C.J., de către procurorul-şef al D.N.A., de către procurorul-şef al D.I.I.C.O.T. sau de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi. Astfel, în raporturile de serviciu în care intră procurorul de şedinţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora «(1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine», iar «(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale». De asemenea, sunt incidente prevederile procesual penale cuprinse, de exemplu, în art. 304,art. 335 alin. (1),art. 328 alin. (1) sau în art. 339 alin. (2). Prin urmare, procurorii din cadrul Secţiei judiciare a P.Î.C.C.J. se subordonează, potrivit legii, doar procurorului-şef al secţiei din care fac parte şi, prin intermediul acestuia, procurorului general al P.Î.C.C.J. În mod similar, procurorii din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu soluţionarea cauzei se subordonează, potrivit legii, doar procurorului-şef al parchetului din care face parte şi, prin intermediul acestuia, conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie şi, în final, procurorului general al P.Î.C.C.J.“ (Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 19 august 2020, paragrafele 75 şi 76).
    În raport cu dispoziţiile legale evocate, este dincolo de orice îndoială că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se află în vârful piramidei care caracterizează organizarea Ministerului Public şi că, în virtutea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 coroborat cu alin. (3) al aceluiaşi articol şi cu art. 72 din actul normativ evocat, are prerogative de control, direct sau prin procurori anume desemnaţi, asupra tuturor procurorilor, şi respectiv, asupra tuturor parchetelor din subordinea sa.
    Modul în care este redactat textul art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 obligă însă la diferenţierea tipului de control pe care procurorul general îl poate exercita şi determină următoarele concluzii:
    - controlul prevăzut de art. 64 alin. (3) din lege diferă în mod substanţial de cel prevăzut de art. 72 din lege, respectiv primul se referă la atribuţiile judiciare şi permit controlul legalităţii şi temeiniciei actelor întocmite de procurorii din subordine în calitatea lor de organe judiciare, în timp ce secundul se referă la componenta administrativă a activităţii instituţiilor care funcţionează în cadrul Ministerului Public. Dincolo de interpretarea literală, concluzia este susţinută şi de succesiunea reglementărilor, respectiv atribuţia de control la care se referă art. 64 alin. (3) este inclusă la capitolul I al titlului III din Legea nr. 304/2004 - Atribuţiile Ministerului Public, în timp ce prerogativa menţionată la art. 72 este prevăzută la capitolul II - Organizarea Ministerului Public, secţiunea 1 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
    – dispoziţiile art. 64 alin. (3) din lege constituie dreptul comun în materia competenţei funcţionale recunoscute în favoarea procurorului ierarhic superior, inclusiv a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se completează sau suferă derogări, după caz, în raport cu regulile speciale instituite prin dispoziţiile Codului de procedură penală. În acest sens, este de subliniat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că: „dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 instituie o regulă de competenţă, care dezvoltă principiul constituţional al controlului ierarhic specific activităţii procurorilor, fără a aduce vreo atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor întrun termen rezonabil, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentând, de fapt, o garanţie a respectării prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, prin eficientizarea activităţii de urmărire penală“ (Decizia nr. 175 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 12 iulie 2018, paragraful 28).

    Referitor la distincţia dintre normele de procedură penală şi cele de organizare judiciară, se poate reţine că dispoziţiile de procedură penală care au consacrat de-a lungul timpului diferite proceduri sau căi de contestare ori atac împotriva soluţiilor adoptate de procuror, prin instituirea unui control de legalitate şi temeinicie exercitat de procurorul ierarhic superior, au reprezentat atât o dezvoltare a principiului controlului ierarhic, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Constituţie, cât şi o garanţie a respectării sale prin eficientizarea activităţii de urmărire penală, constituind, deopotrivă, o regulă de procedură, pe care legiuitorul are libertatea să o adopte, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală (în acelaşi sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 450 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 3 decembrie 2019, paragraful 22).
    Ori de câte ori în cuprinsul Codului de procedură penală este utilizată sintagma „procuror ierarhic superior“, dispoziţiile de resort fac referire la competenţa funcţională a procurorului învestit cu exercitarea unor atribuţii judiciare şi, implicit, la competenţa materială şi după calitatea persoanei în situaţia în care privesc cauze de competenţa unor unităţi de parchet de pe lângă instanţe de grad diferit de jurisdicţie sau structuri de parchet a căror organizare este reglementată prin legi speciale. De altfel, spre exemplu, dispoziţiile art. 339 alin. (3) din Codul de procedură penală prevăd în mod explicit că dispoziţiile alin. (1) şi (2) (care se referă la ierarhia funcţiilor în Ministerul Public) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor întro structură a parchetului este stabilită prin lege specială.
    Se mai reţine că dispoziţiile Codului de procedură penală, care se circumscriu principiului constituţional al controlului ierarhic specific organizării şi funcţionării Ministerului Public, îmbracă două forme: fie se referă în mod generic la „procurorul ierarhic superior“, uneori prin adăugarea sintagmei „celui care a dispus soluţia“, fie se referă, în mod explicit, la funcţia determinată pe care o ocupă procurorul în ierarhia parchetelor. În toate cazurile însă referirea la procurorul ierarhic superior vizează activitatea judiciară a acestuia, ca subiect procesual oficial, respectiv la competenţa funcţională a acestuia, iar nu la atribuţiile de natură administrativă sau manageriale pe care le implică funcţia respectivă.
    Prima formă, cea a sintagmei „procuror ierarhic superior“, este utilizată pentru determinarea competenţei funcţionale în rezolvarea unor incidente procesuale, cum ar fi cele prevăzute de art. 63 alin. (4) din Codul de procedură penală - soluţionarea conflictului de competenţă dintre doi procurori, de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură penală - soluţionarea abţinerii sau a recuzării, de art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală - infirmarea unor acte procesuale sau procedurale, de art. 325 din Codul de procedură penală - preluarea cauzelor de la alte parchete, de art. 415 alin. (3) din Codul de procedură penală - retragerea apelului sau de art. 478 alin. (2) din Codul de procedură penală - acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
    Ce de-a doua formă, respectiv individualizarea funcţiei ocupate în ierarhia Ministerului Public este utilizată tot pentru determinarea competenţei funcţionale, însă în legătură cu atribuţii judiciare care se circumscriu funcţiei de control al legalităţii şi temeiniciei unor măsuri preventive [art. 209 alin. (15) din Codul de procedură penală], a renunţării la urmărire penală [art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală], a rechizitoriului (art. 328 din Codul de procedură penală) sau a actelor procurorului (art. 339 din Codul de procedură penală).
    În aceste din urmă cazuri, Codul de procedură penală determină în mod expres competenţa funcţională în favoarea prim-procurorului parchetului (pentru procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii şi tribunale), a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel (pentru procurorii din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel), a procurorului-şef de secţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru procurorii din cadrul acestui parchet) sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru procurorul-şef de secţie din cadrul acestui parchet). Este de remarcat că şi în aceste situaţii, în care a individualizat funcţia procurorului în favoarea căruia a stabilit competenţa funcţională de a efectua controlul de legalitate şi temeinicie, legiuitorul a prevăzut că atunci când actul controlat a fost întocmit de un procuror cu funcţie de conducere, această verificare va fi realizată de procurorul ierarhic superior acestuia, revenind la sintagma generică specifică primei categorii şi care atrage incidenţa art. 65 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Spre exemplu, art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală, art. 328 alin. (1)din Codul de procedură penală, art. 339 alin. (2) din Codul de procedură penală - în cazul în care ordonanţa/rechizitoriul a fost întocmită de prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.
    În raport cu modul de reglementare a categoriei „procuror ierarhic superior“ se pot desprinde următoarele concluzii:
    - calitatea de procuror ierarhic superior poate să rezulte exclusiv din lege, fie prin individualizarea funcţiei în cuprinsul unei norme de procedură penală care determină competenţa funcţională (spre exemplu: art. 328 din Codul de procedură penală), fie prin trimiterea din cuprinsul normei de procedură la o normă de organizare judiciară care stabileşte care este conducătorul unui anumit parchet (spre exemplu: art. 334 din Codul de procedură penală). În acelaşi sens, prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 19 august 2020, Curtea Constituţională a reţinut că: „este evident că noţiunea de «procuror ierarhic superior» vizează întotdeauna o poziţie întro ierarhie, determinată prin raportare la o anumită structură organizatorică. (....) Ordinea ierarhică nu poate avea ca fundament soluţiile dispuse în anumite cauze, ci o structură predeterminată, care funcţionează, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, după principiile legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic“ (paragraful 68);
    – regula generală este aceea că „procuror ierarhic superior“ este conducătorul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit actul supus verificării de legalitate sau temeinicie sau, în cazul în care acesta este procurorul care a întocmit actul, conducătorul parchetului ierarhic superior, iar regula specială este aceea că „procuror ierarhic superior“ este fie procurorul care deţine o funcţie de conducere intermediară şi este menţionat explicit de o normă legală care îi atribuie competenţa funcţională (spre exemplu: procuror şef-secţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), fie procurorul care deţine o funcţie de conducere reglementată printr-o lege specială, cum sunt Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. De altfel, prin art. 18 alin. (3) lit. e) şi art. 26 alin. (3) lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 şi 623 bis din 26 august 2014, se prevede că procurorul-şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi procurorul-şef al Secţiei judiciare analizează legalitatea şi temeinicia soluţiilor adoptate sau propuse de către procurorii din subordine. În mod similar, în temeiul dispoziţiilor art. 30 lit. e),art. 79 lit. g) şi ale art. 80 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, procurorii şefi de secţie, procurorii şefi ai serviciului teritorial şi procurorii şefi ai birourilor teritoriale verifică temeinicia şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din subordine.

    Reamintind că prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 19 august 2020, Curtea Constituţională a reţinut că „este evident că noţiunea de procuror ierarhic superior vizează întotdeauna o poziţie într-o ierarhie, determinată prin raportare la o anumită structură organizatorică“, concluzia care se impune este aceea că atât din perspectiva normei de organizare judiciară (Legea nr. 304/2004), cât şi a normei de competenţă (Codul de procedură penală), controlul legalităţii şi temeiniciei actelor întocmite de procurori se realizează din treaptă în treaptă şi numai în mod excepţional, când legea prevede expres, este posibilă realizarea acestui control prin omiterea unor funcţii intermediare (spre exemplu, în cazul soluţiilor adoptate de către conducătorii parchetelor de pe lângă tribunale sau curţi de apel).
    Un argument în sprijinul acestei concluzii este faptul că, potrivit unei teorii unanim acceptate, competenţa funcţională (ratione officii) este forma de competenţă prin care se stabileşte activitatea pe care o poate înfăptui organul judiciar şi este prevăzută prin norme imperative, în toate cazurile sub sancţiunea nulităţii absolute. Totodată, ca o consecinţă a principiului legalităţii, odată învestit cu soluţionarea unei cauze ce intră în competenţa sa funcţională, organul judiciar nu poate refuza să îşi îndeplinească atribuţiile care îi revin, cu excepţia cazurilor în care legea permite dezînvestirea şi transferul competenţei în favoarea altui organ judiciar.
    Or, întrucât, pe de o parte, calitatea de „procuror ierarhic superior“ poate rezulta exclusiv din lege, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 constituie norme de competenţă (potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 175 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 12 iulie 2018) şi pe cale de consecinţă sunt norme de ordine publică:
    - determinarea „procurorului ierarhic superior“ prin prisma atribuţiilor judiciare (nu manageriale) nu poate să depindă de voinţa procurorului general de a-şi asuma sau nu această calitate, ea derivând direct din normele de organizare judiciară, fiind prevăzută de lege;
    – calitatea de „procuror ierarhic superior“ incumbă procurorului în toate cazurile în care competenţa funcţională determinată de principiul controlului ierarhic este incidentă potrivit legii, neputând să fie lăsate la latitudinea procurorului cazurile în care îşi va exercita atribuţiile ce derivă din această calitate.

    Un alt argument în favoarea concluziei că în cadrul Ministerului Public controlul de legalitate şi temeinicie exercitat de către procurorul ierarhic superior operează din treaptă în treaptă poate fi desprins din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 547 din 7 iulie 2020, prin care s-a arătat că „Prin asimilarea înţelesului noţiunii de «procuror ierarhic superior», (genul proxim) cu noţiunea de «procuror şef al secţiei» (diferenţa specifică), în cadrul definiţiei pe care norma criticată încearcă să o ofere, legiuitorul identifică «întregul» cu «partea», înlăturând regimul juridic corespunzător statutului de procuror ierarhic superior al procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul S.I.I.J. Cu alte cuvinte, norma supusă controlului nu recunoaşte această calitate, sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor procesual penale, procurorilor adjuncţi ai secţiei şi procurorilor-şefi ai structurilor care se pot constitui în interiorul secţiei, respectiv birouri sau servicii. Or, în condiţiile în care cadrul normativ în vigoare şi regulamentele interioare de organizare şi funcţionare a unităţilor de parchet prevăd posibilitatea constituirii, în interiorul lor, a unor structuri (birouri/servicii) care au ca scop asigurarea unei mai bune administrări a activităţii judiciare, iar principiul controlului ierarhic presupune delimitarea riguroasă a competenţelor procurorilor care conduc aceste structuri atât în raporturile cu procurorii din subordine, cât şi cu procurorii ierarhic superiori, definirea procurorului-şef al S.I.I.J. ca procuror ierarhic superior în toate cazurile şi cu privire la toate aspectele procedurale pe care le implică urmărirea penală a infracţiunilor de competenţa secţiei ignoră principiul constituţional, lipsind de efecte juridice calitatea de procuror-şef adjunct al secţiei sau de procuror-şef al unei structuri din interiorul secţiei (birou/serviciu) (paragraful 65) ... stabilind structura ierarhică din cadrul P.Î.C.C.J., legea nu poate crea raporturi de conducere/subordonare decât în plan vertical, iar nu şi în plan orizontal între diferitele secţii/direcţii ale P.Î.C.C.J. Principiul subordonării ierarhice este aplicabil în interiorul fiecărei structuri, procurorii fiind supuşi controlului exercitat de procurorul ierarhic superior, toate aceste structuri fiind subordonate procurorului general al P.Î.C.C.J.“ (paragraful 69).
    Aplicând raţionamentul Curţii la ipoteza ce formează obiectului prezentei cereri de recurs în interesul legii, desigur mutatis mutandis, se poate concluziona că interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 304/2004 în sensul în care este asimilată înţelesului noţiunii de „procuror ierarhic superior“ (genul proxim) noţiunea de „procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“ (diferenţa specifică), în toate cazurile şi în raport cu toţi procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor parchetelor, ignoră principiul constituţional al subordonării ierarhice, lipsind de efecte calitatea de procuror ierarhic superior al unor procurori care deţin funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public. Desigur, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate avea calitatea de procuror ierarhic superior în anumite cazuri determinate, circumscrise dispoziţiilor Codului de procedură penală care reglementează competenţa funcţională în ipotezele respective. Acest lucru nu permite însă o extindere a competenţei funcţionale a procurorului general la toate instituţiile juridice în care este incidentă verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de procurorii ierarhici inferiori sau la soluţionarea incidentelor procesuale, cu ignorarea funcţiilor care se circumscriu noţiunii de „procuror ierarhic superior“, astfel cum poate fi definită prin prisma dispoziţiilor art. 64 şi 65 din Legea nr. 304/2004.
    Pe cale de consecinţă, în cazul prevăzut de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are în toate situaţiile calitatea de procuror ierarhic superior faţă de procurorul care a dispus soluţia de clasare pe care o infirmă şi cu privire la care dispune redeschiderea urmăririi penale. Mai exact, strict în ceea ce priveşte cazul reglementat de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va avea această calitate în ipotezele în care între acesta şi procurorul din cadrul unui parchet din subordine, care a adoptat soluţia de clasare supusă controlului de legalitate şi temeinicie, se interpune funcţia de conducător al acelui parchet în sensul Legii nr. 304/2004 sau o altă funcţie de conducere individualizată, prevăzută expres de o dispoziţie legală. Per a contrario, procurorul general poate avea această calitate în cazurile în care soluţia de clasare a fost adoptată de conducătorii parchetelor subordonaţi potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ori de către procurorii cu funcţii de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aflaţi în subordinea sa directă.


    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 473 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale va stabili că:
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), nu are în toate situaţiile calitatea expres prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale stabileşte că:
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), nu are în toate situaţiile calitatea expres prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Simona Dănăilă


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016