Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 227 din 29 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 227 din 29 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 19 din 14 ianuarie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 13.056/211/2019 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.855D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 633 din 13 decembrie 2022, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.056/211/2019, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu de instanţa judecătorească, într-o cauză penală aflată în etapa procesuală a apelului.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească arată că, prin reglementarea textului criticat, legiuitorul s-a îndepărtat de considerentele din expunerea de motive care a însoţit proiectul noului Cod penal - adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Caracterul proporţional al pedepsei în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau cuantumul acesteia, ci şi în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit. Reintegrarea socială a infractorului prin mijloace alternative la executarea pedepsei este condiţionată în acelaşi timp de evaluarea conduitei acestuia pe parcursul procesului penal şi de atitudinea faţă de actul de justiţie. Astfel, infractorul care s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, nu poate beneficia de renunţarea la aplicarea pedepsei, de amânarea aplicării pedepsei ori de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât între conduita acestuia pe parcursul procesului penal şi natura şi scopul acestor măsuri există o vădită incompatibilitate.
    6. Pentru aceste considerente au fost reglementate două instituţii noi, respectiv renunţarea la pedeapsă şi amânarea aplicării pedepsei, şi a fost regândită instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, care sunt concepute într-o succesiune progresivă determinată de gravitatea infracţiunii comise, periculozitatea infractorului, gradul de intervenţie pentru îndreptarea condamnatului şi consecinţele asupra acestuia.
    7. În realitate, modul în care au fost reglementate aceste instituţii se îndepărtează de intenţia legiuitorului declarată în expunerea de motive indicată şi încalcă dreptul de apreciere al instanţelor judecătoreşti cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, în condiţiile în care instanţele judecătoreşti sunt cele care au competenţa constituţională de a înfăptui justiţia.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul arată că instanţa care a invocat excepţia din oficiu s-a mărginit să enumere o serie de dispoziţii constituţionale şi convenţionale, despre care afirmă că ar fi încălcate de dispoziţiile legale criticate, dar nu arată concret în ce constă contradicţia între acestea şi Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea modalităţilor de individualizare a executării pedepselor şi a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă o măsură sau alta nu este de natură a afecta caracterul legal al sancţiunii penale ori proporţionalitatea acesteia, de vreme ce legea penală prevede în mod expres, prin norme clare, accesibile şi previzibile condiţiile în care pot fi dispuse renunţarea la urmărirea penală şi amânarea aplicării pedepsei. În plus, stabilirea modalităţilor de individualizare a executării pedepselor şi a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispuse reprezintă o opţiune de politică legislativă, ea constituind atributul exclusiv al legiuitorului, în virtutea rolului său constituţional. Soluţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei reprezintă o măsură de individualizare a executării pedepsei ce nu constituie un drept al inculpatului, ci doar o facultate a instanţei de judecată, care o poate dispune sau nu.
    10. Totodată, se susţine că instituţia prevăzută de art. 91-98 din Codul penal nu este una cu consacrare constituţională explicită; cu alte cuvinte, consacrarea sa la nivel legislativ nu reprezintă altceva decât o opţiune a legiuitorului în vederea asigurării caracterului proporţional al represiunii prin raportare la gravitatea infracţiunii şi periculozitatea făptuitorului.
    11. Pe de altă parte, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - astfel cum sunt ele consacrate în titlul II din Legea fundamentală - sunt ghidate de anumite „dispoziţii comune“ care dobândesc, în această materie, statutul de veritabile principii. Dintre acestea, principiul egalităţii în drepturi presupune, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv. Rezultă, aşadar, faptul că egalitatea în drepturi, consacrată de art. 16 din Constituţie, este un principiu constituţional care se impune tuturor destinatarilor legii, deci inclusiv legiuitorului în activitatea de legiferare, astfel încât toate drepturile şi obligaţiile consacrate la nivel constituţional trebuie recunoscute şi interpretate inclusiv în lumina acestui principiu.
    12. Se poate observa faptul că, dispunând o soluţie de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa este obligată să aplice condamnatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, stabilind în hotărârea de condamnare două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia [art. 93 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală]. În acest context, faptul că munca se execută la domiciliul condamnatului este o soluţie firească ce beneficiază şi acestuia din urmă. În acele situaţii în care condamnatul nu se află pe teritoriul României, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală reglementează posibilitatea recunoaşterii hotărârii penale române în statul de domiciliu al condamnatului, în vederea punerii în executare a acesteia din urmă.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, cu următorul conţinut: „(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii: [...] c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.“
    16. Instanţa judecătorească susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 148 alin. (2) - (4) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii şi art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 49 referitor la principiul legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, prin Decizia nr. 616 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 24 noiembrie 2020, şi Decizia nr. 666 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 19 aprilie 2019. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că manifestarea de către infractor a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii constituie o condiţie esenţială pentru executarea obligaţiei reglementate în art. 93 alin. (3) din Codul penal, în acord cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora „munca forţată este interzisă“, având în vedere că art. 42 alin. (2) lit. b) din Constituţie statuează că „Nu constituie muncă forţată: [...] b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; (...)“, acestea din urmă fiind singurele excepţii admise de legiuitorul constituant, cu relevanţă în domeniul penal. De altfel, Curtea a constatat că, în situaţia premisă reglementată la art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, persoana condamnată nu se află în detenţie, nefiind privată de libertate, astfel că munca neremunerată în folosul comunităţii nu este prestată în perioada de detenţie. Prin urmare, situaţia de excepţie referitoare la munca prestată în perioada de detenţie nu este incidentă în cauză.
    18. De asemenea, Curtea a reţinut că situaţia premisă reglementată la art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal vizează dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, astfel încât situaţia de excepţie referitoare la munca prestată în perioada de libertate condiţionată nu este incidentă în cauză. Prin urmare, Curtea a constatat că, în ipoteza dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, orice muncă neremunerată în folosul comunităţii trebuie să fie calificată ca fiind forţată, în lipsa consimţământului infractorului.
    19. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 4 paragraful 3 lit. a) din Convenţie privind interzicerea sclaviei şi a muncii forţate, numai munca impusă în mod normal unei persoane aflate în detenţie, adică în condiţiile prevăzute de art. 5 din Convenţie sau în timpul cât se află în libertate condiţionată, nu este considerată muncă forţată sau obligatorie. De asemenea, Curtea a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, spre exemplu Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată în Cauza Stummer împotriva Austriei, paragrafele 116119, şi Hotărârea din 7 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Rantsev împotriva Ciprului şi Rusiei, paragraful 283, Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunţată în Cauza Van der Mussele împotriva Belgiei, paragraful 32, şi Hotărârea din 18 iulie 1994, pronunţată în Cauza Karlheinz Schmidt împotriva Germaniei, paragraful 22, şi Hotărârea din 20 iunie 2006, pronunţată în Cauza Zarb Adami împotriva Maltei, paragraful 44.
    20. În continuare, instanţa de control constituţional a reţinut prevederile internaţionale incidente în materia analizată, de exemplu art. 8 paragraful 3 lit. a) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, art. 2 paragraful 1 din Convenţia nr. 29/1930 privind munca forţată sau obligatorie, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii, ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958.
    21. În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că norma penală criticată, potrivit căreia instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere numai dacă, printre alte condiţii, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, este conformă cu dispoziţiile constituţionale şi din actele internaţionale precitate. Cu alte cuvinte, obligarea infractorului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, fără acordul acestuia, pe perioada de supraveghere, este contrară dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Constituţia României, art. 4 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 8 paragraful 3 lit. a) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 2 paragraful 1 din Convenţia nr. 29/1930 privind munca forţată sau obligatorie, atât timp cât munca prestată cu ocazia suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu se încadrează în cele două ipoteze reglementate expres în art. 42 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, art. 4 paragraful 3 lit. a) din Convenţie, art. 8 paragraful 3 lit. c) pct. (i) din Pact şi art. 2 paragraful 2 lit. c) din Convenţia nr. 29/1930, respectiv munca unei persoane condamnate prestată în perioada de detenţie sau de liberare condiţionată (în acelaşi sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragrafele 317321).
    22. Totodată, Curtea a observat că în numeroase state europene efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, respectiv efectuarea unei „munci de interes general“ - în situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a suspendării condiţionate a executării pedepsei, a suspendării procesului cu punerea sub probaţiune, a substituirii/înlocuirii pedepsei amenzii sau închisorii ori ca pedeapsă principală sau complementară -, se dispune de către instanţă doar cu consimţământul condamnatului/infractorului.
    23. Curtea a reţinut că reglementarea condiţiilor suspendării executării pedepsei sub supraveghere intră în atribuţiile organului legiuitor, Parlamentul, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin reglementarea condiţiilor prevăzute în art. 91 alin. (1) din Codul penal, în care instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, inclusiv aceea a manifestării de către infractor a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. Condiţionarea dispunerii de către instanţă a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prin norma penală criticată, reprezintă o opţiune de politică legislativă ce nu poate fi considerată ca neconstituţională, neaducând atingere vreunei prevederi din Constituţie, mai mult, norma criticată fiind în acord cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) din Legea fundamentală.
    24. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că, prin condiţionarea prin lege a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu se aduce atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalităţii cetăţeanului, o şansă egală acordată fiecărui individ şi, din această cauză, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta. Cu alte cuvinte, textul constituţional invocat vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o măsură de individualizare a executării pedepsei.
    25. Astfel, Curtea a constatat că necesitatea manifestării de către inculpat a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cazul dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, este o condiţie sine qua non pentru ca aceasta să nu fie considerată muncă forţată, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 42 din Constituţie.
    26. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 13.056/211/2019 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 227 din 29 aprilie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016