Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 225 din 16 aprilie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 225 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 556 din 5 iulie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea-Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, excepţie ridicată de Gabriel Popa, Medana Mihuţa şi Elena Teodora Constantin, în Dosarul nr. 9.781/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 678D/2017.
    2. La apelul nominal răspunde doamna avocat Georgiana-Raluca Trandafir, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, fără împuternicire avocaţială. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Având cuvântul, avocatul autorilor excepţiei solicită lăsarea cauzei mai la urmă, pentru a putea depune la dosar împuternicirea avocaţială. Preşedintele admite cererea de lăsare a cauzei mai la urmă.
    4. La a doua strigare a cauzei, răspunde doamna avocat Georgiana-Raluca Trandafir, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte.
    5. Având cuvântul, avocatul autorilor excepţiei susţine, în esenţă, că excepţia este admisibilă, fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, inclusiv cele stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011. Cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 61 alin. (1). Referitor la încălcarea art. 1 alin. (4), raportat la art. 61 alin. (1), coroborat cu art. 115 din Constituţie, susţine că delegarea legislativă se face în condiţiile prevăzute în Constituţie şi detaliate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000. Însă, în speţă, urgenţa reglementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 nu a fost motivată. Mai mult, legiuitorul a precizat faptul că se impune adoptarea acestui act normativ pentru că, în practică, au apărut situaţii divergente. Or, urgenţa nu poate fi motivată de utilitatea reglementării, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005. În al doilea rând, interpretarea unei norme de drept este atributul instanţelor judecătoreşti, iar nu al Guvernului care - fiind parte în litigiu, în cazul de faţă - intervine în echilibrul procesual şi schimbă soarta litigiului în favoarea sa. În al treilea rând, a interpreta un act normativ nu înseamnă a-l modifica. Or, Guvernul a modificat art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, care fusese deja aprobată prin Legea nr. 174/2015 şi modificată de Parlament prin Legea nr. 293/2015. Prin urmare, Guvernul a intervenit într-un domeniu deja reglementat de către Parlament, ceea ce Curtea Constituţională a sancţionat prin deciziile nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 447 din 29 octombrie 2013, reţinând că Guvernul nu poate interveni prin ordonanţe de urgenţă în reglementarea adoptată în Parlament, fără a îndeplini condiţiile din art. 115 din Constituţie. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, se arată că reglementarea criticată retroactivează, Guvernul stabilind că o normă de drept anterioară nu se aplică unei anumite categorii de funcţionari publici. În acest sens se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 120 din 15 februarie 2007, nr. 409 din 4 noiembrie 2003 şi nr. 812 din 9 noiembrie 2006, prin care s-a stabilit că o lege retroactivează atunci când modifică o situaţie juridică anterioară. Or, prin modificarea legislativă criticată, Guvernul a intervenit într-un litigiu pendinte, ceea ce încalcă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, atunci când legiuitorul intervine printr-o modificare legislativă menită să-i creeze un avantaj în raport cu cealaltă parte, se încalcă dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, se susţine, în esenţă, că prevederile criticate încalcă principiul egalităţii în faţa legii, deoarece managerii publici sunt funcţionari publici, beneficiind de toate drepturile acestora. Or, exceptarea managerilor publici de la creşterile salariale este nejustificată, creând o discriminare negativă. Se invocă în acest sens Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, prin care Curtea a reţinut că „violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite“. În plus, se invocă Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010 referitoare la reducerea salariilor judecătorilor, opinie emisă la solicitarea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei. În ceea ce priveşte încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la modificările legislative intervenite în timpul unui litigiu. În final, se solicită constatarea încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece conduita legiuitorului delegat încalcă principiul supremaţiei legii, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014.
    6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece, în nota de fundamentare a actului normativ criticat, Guvernul a motivat urgenţa adoptării acestuia şi a explicat necesitatea modificării art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, scopul urmărit fiind acela al înlăturării unor inechităţi salariale. Raportat strict la managerii publici, aceştia sunt funcţionari publici cu statut special, prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 şi salarizaţi conform art. 37 din aceasta. Astfel, în privinţa acestora nu se punea problema înlăturării unor inechităţi salariale. Întrucât situaţiile juridice invocate nu sunt identice, tratamentul juridic aplicat managerilor publici a fost pe deplin justificat în mod obiectiv şi rezonabil.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 13 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.781/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Gabriel Popa, Medana Mihuţa şi Elena Teodora Constantin, în cadrul soluţionării unei cauze de contencios administrativ având ca obiect „litigiu funcţionari publici (Legea nr. 188/1999)“, prin care se solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie obligată pârâta, în principal, la majorarea salariului de bază cu 75%, iar, în subsidiar, cu 50%, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt contrare art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece, pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, nu au existat circumstanţe excepţionale care să impună o reglementare de urgenţă, pentru apărarea unui interes public care, altfel, ar fi grav periclitat. Nici dificultăţile de interpretare a dispoziţiilor de lege referitoare la modul de salarizare a personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului sau aparatului de lucru al Guvernului nu pot fi încadrate în tiparul unei situaţii extraordinare, care să necesite adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. În concluzie, invocând, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la interpretarea art. 115 alin. (4), din Constituţie şi analizând precizările din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, autorii excepţiei conchid că motivarea situaţiei extraordinare şi a urgenţei este insuficientă şi nu corespunde cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi nici jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    9. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) din Constituţie, privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, autorii excepţiei susţin, în esenţă, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că motivul pentru care s-a adoptat art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 a fost acela că textul modificat prin aceste dispoziţii - şi anume, art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 - „determină interpretări diferite privind aplicarea“ legii. Or, în baza art. 1 alin. (4) din Constituţie, potrivit legilor în vigoare, activitatea de interpretare şi aplicare a legii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, se susţine că „adoptarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului în scopul aparent al indicării modului în care trebuie interpretată o anumită dispoziţie normativă, iar în mod concret pentru modificarea substanţială a normei, întruneşte elementele unui abuz de drept şi a unei deturnări nepermise a excepţiei în materia legiferării de la scopul pentru care a fost recunoscută în favoarea aparatului executiv“. Deşi intenţia Guvernului a fost aceea de a adopta o normă interpretativă, având în vedere că a interpreta nu înseamnă a modifica, nu se poate considera că art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 explică modul în care art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 trebuie interpretat, ci, în fapt, îi conferă un alt conţinut, schimbându-i radical substanţa. Pe de altă parte, se precizează că art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 a fost modificat prin Legea nr. 174/2015 privind aprobarea acesteia, prin Legea nr. 293/2015 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016. Astfel, domeniul de reglementare a fost modificat, în ultimă instanţă, de Parlament, prin Legea nr. 174/2015, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 intervine în cadrul reglementat deja prin această lege.
    10. În ceea ce priveşte încălcarea art. 15 alin. (2), raportat la art. 21 alin. (3) din Constituţie, se susţine că, având în vedere succesiunea legilor în timp, drepturile salariale cuvenite din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 174/2015 şi până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 sunt drepturi câştigate, adică facta praeterita, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, modificatoare, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiului neretroactivităţii legii. Analizând principiul neretroactivităţii legii, prin prisma principiului dreptului la un proces echitabil, autorii excepţiei susţin că „având în vedere contextul în care intervine Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, şi anume în timp ce era în plină desfăşurare procesul ce avea ca obiect satisfacerea drepturilor salariale acordate în temeiul Legii nr. 174/2015, necesitatea respectării acestui principiu devine evidentă“, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 se încalcă o serie de garanţii constituţionale, fundamentale. Această idee este întărită prin hotărârile pronunţate de instanţa de contencios al drepturilor omului, care a statuat că „legile pot fi adoptate înainte de introducerea unui litigiu“ sau „după finalizarea procedurii“, acestea fiind cazurile ce nu ridică probleme, în temeiul art. 6 din Convenţie.
    11. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, se susţine că situaţia premisă este reprezentată de Legea nr. 174/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, care, prin art. 6, recunoştea personalului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului dreptul de a beneficia de salariul stabilit la nivelul de salarizare maxim aflat în plată, aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Analiza acestei prevederi legale relevă faptul că singura condiţie prevăzută de legiuitor pentru acordarea majorării salariale este ca persoana să fie încadrată pe o funcţie din aparatul de lucru al Guvernului. Statutul managerului public este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public, denumit manager public. Potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Anexa nr. I cap. I lit. A lit. e), „managerul public are calitatea de funcţionar public, beneficiind de toate drepturile şi obligaţiile stabilite prin lege pentru funcţionarii publici“. Aşadar, din aceste dispoziţii de lege rezultă fără dubiu că funcţia de manager public reprezintă o funcţie publică. Raportat la modul în care sunt numiţi în funcţie, respectiv prin ordine de numire, managerii publici trebuie să fie consideraţi ca fiind încadraţi în aparatul de lucru al Guvernului. Prin emiterea Ordonanţei de urgenţă nr. 43/2016, Guvernul intervine în procesul ce-i avea ca părţi, pe de-o parte, pe anumiţi manageri publici, iar, pe de altă parte, Secretariatul General al Guvernului, proces pendinte, care avea ca obiect tocmai valorificarea dreptului recunoscut prin Legea nr. 174/2015, respectiv majorarea salariului de bază. Aşadar, exceptarea funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public, prin art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, de la aplicarea majorării salariale prevăzute de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, aprobată prin Legea nr. 174/2015, conduce la încălcarea principiului egalităţii, deoarece acest tratament juridic diferit nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Astfel, funcţia de manager public beneficiază de un statut şi o reglementare proprie, iar analizând condiţiile de admitere, precum şi procesul de formare a unui manager public, devine dificil a fi identificat un singur motiv care să justifice, în mod raţional şi obiectiv, diferenţa de tratament juridic, instituită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016. Prin urmare, excluderea categoriei managerilor publici de la facilităţile salariale recunoscute personalului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului nu este justificată de existenţa vreunui criteriu obiectiv şi raţional de diferenţiere faţă de ceilalţi funcţionari publici, fiind încălcat principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării.
    12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că, prin adoptarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, se încalcă principiul egalităţii armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, deoarece momentul în care intervine această exceptare a managerilor publici de la majorările salariale este ulterior declanşării de către reclamanţi a acţiunii privind obligarea Guvernului la plata majorărilor salariale cuvenite în temeiul art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, aprobată prin Legea nr. 174/2015. În concluzie, pentru a contracara riscul apariţiei unui dezechilibru procesual şi pentru a conferi, în acelaşi timp, eficacitate principiilor constituţionale general obligatorii, se susţine că aplicarea art. V din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2016 este contrară principiului dreptului la un proces echitabil, în principal prin nesocotirea garanţiei egalităţii armelor, sens în care se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 728 din 16 decembrie 2014.
    13. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că modul în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pretinde că interpretează nu se circumscrie tiparului legal permis de lege. „A interpreta“ înseamnă „a da un anumit înţeles, o anumită semnificaţie unui lucru“. Întrucât art. V exclude din sfera de aplicare a art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, aprobată prin Legea nr. 174/2015, anumite categorii de salariaţi, rezultă că ceea ce face, în realitate, legiuitorul delegat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 este modificarea acestui text de lege. Astfel, sub pretextul formal al interpretării, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 devine un mijloc de modificare a art. 17 alin. (2), lucru căruia i se opun normele de tehnică legislativă şi, implicit, principiul constituţional al legalităţii. Conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, „la ordonanţele de urgenţă, preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impun recurgerea la această cale de reglementare“. Pe cale de consecinţă, nu este cu putinţă ca, admiţând, prin absurd, că necesitatea acordării unei interpretări este o situaţie extraordinară ce implică intervenţia legiuitorului delegat, urmărindu-se interpretarea unui anumit act normativ, şi anume a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, să se ajungă la modificarea, prin excludere a unor funcţii, de la aplicabilitatea unui text de lege care nu are nicio legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi cu urgenţa în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor acesteia. Totodată, se remarcă lipsa completă de corelare dintre art. V şi întregul ansamblu normativ al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.
    14. În final, se susţine că Guvernul, parte în procesul pendinte, înţelege să recurgă la un subterfugiu, şi anume includerea art. V în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în scopul influenţării parcursului procesului în care era antrenat în calitate de pârât. Acesta nu doar că ocoleşte cadrul legislativ creat tot la iniţiativa sa, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, ci îl încalcă, aducându-i modificări intempestive şi discriminatorii. Se susţine că, practic, în speţă, urgenţa adoptării art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 este dată de existenţa litigiului în care Guvernul era parte şi al cărui deznodământ trebuia influenţat.
    15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    18. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat Secretariatului General al Guvernului, prin Adresa cu nr. 1.851 din 12 martie 2019, să comunice următoarele: „1. Care au fost temeiurile legale pentru salarizarea funcţiilor de inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, pentru care Secretariatul General al Guvernului are calitatea de angajator, în perioada 3 iulie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 174/2015) - 31 august 2016 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016)?; 2. Care au fost raţiunile pentru care funcţiile de inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public din cadrul aparatului de lucru al Guvernului au fost exceptate, prin art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, de la egalizarea salarizării la nivel maxim?“. Prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.140 din 25 martie 2019, Secretariatul General al Guvernului a comunicat că nu este abilitat, potrivit atribuţiilor sale legale, să emită interpretări general valabile şi obligatorii ale legislaţiei în vigoare, şi a redat conţinutul notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, răspunsul trimis de Secretariatul General al Guvernului la solicitarea Curţii Constituţionale, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei prezent la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, având următorul conţinut: „În cuprinsul art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 17 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma «se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului» se înţelege aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public.“ Art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 avea următorul conţinut: „Salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.“
    21. Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie obligată pârâta, în principal, la majorarea salariului de bază cu 75%, iar, în subsidiar, cu 50%, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014.
    22. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 61 alin. (1), potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării şi art. 115 alin. (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, din analiza actelor dosarului, că autorii excepţiei deţin funcţia publică specifică de manager public în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Prin cererea de chemare în judecată, aceştia au solicitat instanţei obligarea Secretariatului General al Guvernului la majorarea salariului de bază, în principal, cu 75%, iar, în subsidiar, cu 50%, conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, introdus prin Legea nr. 174/2015 de aprobare a acestei ordonanţe. Autorii excepţiei susţin că, drept urmare a acestei modificări, funcţionarii publici din cadrul Secretariatului General al Guvernului au beneficiat de o majorare salarială de 50%, cu excepţia lor.
    24. Curtea mai reţine că statutul managerului public este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2008. Potrivit art. 27 alin. (1) din acest act normativ (care face parte din capitolul IV: Drepturi salariale), „Pentru activitatea desfăşurată, persoanele numite în funcţii publice specifice de manager public au dreptul la un salariu stabilit în condiţiile prevăzute la art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, care se aplică în mod corespunzător“, iar, în conformitate cu alin. (2) al art. 27, „Managerii publici beneficiază de prime, spor de vechime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii“. Art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 prevede faptul că salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului „se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“. În acest context legislativ, dispoziţia criticată din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 reglementează un anumit înţeles al sintagmei „se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“, în sensul că prin aceasta se înţelege aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excluderea funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public.
    25. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit acestei norme constituţionale, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Referitor la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea Constituţională a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Sintagma „situaţii extraordinare“ a fost analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional“, utilizat în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară“, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale, prin care a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că, pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“.
    26. În cauza de faţă, Curtea constată că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 se menţionează că reglementarea criticată a fost adoptată „ţinând cont că plata drepturilor salariale aferente lunii august 2016 se face în sistemul bugetar în perioada 5-15 septembrie 2016, având în vedere faptul că în aparatul de lucru al Secretariatului General al Guvernului nu se regăsesc toate funcţiile din cadrul ministerelor, ceea ce ar conduce la salarii diferite pentru aceeaşi funcţie, dar cu gradaţii diferite, […] având în vedere că art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 [...] prevede că salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, text care determină interpretări diferite privind aplicarea, ţinând cont că există riscul real al generării de inechităţi între funcţionarii publici sau personalul contractual din cadrul aceleiaşi instituţii prin diminuarea salariilor unor categorii importante de funcţii, inclusiv de conducere […]“. Având în vedere aceste precizări şi ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea constată, pe de-o parte, că împrejurarea unor interpretări şi aplicări diferite ale textului art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/20114 se poate încadra în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii. Astfel, ordonanţa criticată modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 care reglementează, în principal, salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Or, interpretarea şi aplicarea diferită a unei norme referitoare la salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului, ce generează riscul unor inechităţi între funcţionarii publici sau personalul contractual din cadrul aceleiaşi instituţii, este o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public, şi anume salarizarea unitară şi echitabilă a personalului din unele instituţii publice din sfera puterii legislative şi executive. Pe de altă parte, Curtea reţine că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 se precizează că aceasta a fost adoptată ţinând cont că există riscul real al generării de inechităţi între funcţionarii publici sau personalul contractual din cadrul aceleiaşi instituţii, prin diminuarea salariilor unor categorii importante de funcţii, inclusiv de conducere, corelat cu momentul efectuării plăţilor salariale. Prin urmare, critica referitoare la încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată.
    27. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că motivul pentru care s-a adoptat art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 a fost acela că textul modificat prin aceste dispoziţii - şi anume, art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 - „determină interpretări diferite privind aplicarea“. Or, în baza art. 1 alin. (4) din Constituţie, potrivit legilor în vigoare, activitatea de interpretare şi aplicare a legii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale a fost aplicat mai întâi pe cale jurisprudenţială de către Curtea Constituţională, fiind consacrat expres în Constituţie, ulterior, în urma revizuirii acesteia din anul 2003. Prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a constatat că pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, nu poate fi reţinută, din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai, potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea a constatat că ordonanţa de urgenţă respectivă nu reprezintă o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, paragraful 28, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.
    28. Având în vedere cele anterior exemplificate, Curtea constată că dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 nu consacră nerecunoaşterea unor hotărâri judecătoreşti, caz în care ar afecta principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, ci reglementează înţelesul sintagmei „se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“, sintagmă prevăzută de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, ca fiind „aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public.“ Este adevărat că, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. „Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). Însă această jurisprudenţă nu exclude posibilitatea legiuitorului (fie el delegat) de a reglementa un anumit înţeles al art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, prin care, practic, clarifică sintagma „se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“, în sensul că prin aceasta se înţelege aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excluderea funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public.
    29. Referitor la susţinerea potrivit căreia domeniul de reglementare fusese deja modificat, în ultimă instanţă, de Parlament, prin Legea nr. 174/2015, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 intervine în cadrul reglementat deja prin această lege, Curtea constată că această modalitate de reglementare - emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului care modifică prevederile unei legi - nu este neconstituţională, evident dacă respectă condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, prevăzute de Constituţie şi detaliate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    30. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, referitor la competenţa Guvernului de a adopta acte cu caracter normativ cu putere de lege, prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 73, Curtea a invocat jurisprudenţa sa, prin care a statuat că prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a ţării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică care adoptă legi. Conceptul de „lege“ se defineşte prin raportare la două criterii: cel formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“, cu prevederile art. 67, 76, 77 şi 78, potrivit cărora Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, care sunt supuse promulgării de către Preşedintele României şi care intră în vigoare la trei zile după publicarea lor în Monitorul Oficial al României, dacă în conţinutul lor nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate, sub acest aspect Parlamentul având plenitudine de legiferare. La paragrafele 74 şi 75 ale Deciziei nr. 68 din 27 februarie 2017, Curtea a reţinut că, sub aspectul competenţei de legiferare, relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se desăvârşeşte prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori, pe cale constituţională, în situaţii extraordinare, şi numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, în cauză Curtea nu poate reţine că prin emiterea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 s-au încălcat dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    31. Pentru aceleaşi argumente, nu se poate reţine nici critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, pe motiv că, aşa cum susţin autorii excepţiei, „sub pretextul formal al interpretării, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 devine un mijloc de modificare a art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, lucru căruia i se opun normele de tehnică legislativă şi, implicit, principiul constituţional al legalităţii“.
    32. În ceea ce priveşte încălcarea art. 15 alin. (2), raportat la art. 21 alin. (3) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că, având în vedere succesiunea legilor în timp, drepturile salariale cuvenite din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 174/2015 şi până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 sunt drepturi câştigate, adică facta praeterita, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, modificatoare, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiului neretroactivităţii legii. Analizând principiul neretroactivităţii legii, prin prisma principiului dreptului la un proces echitabil, autorii excepţiei susţin că, „având în vedere contextul în care intervine Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, şi anume în timp ce era în plină desfăşurare procesul ce avea ca obiect satisfacerea drepturilor salariale acordate în temeiul Legii nr. 174/2015, necesitatea respectării acestui principiu devine evidentă“, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la aceste susţineri, Curtea reţine că sunt neîntemeiate, din moment ce art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 se aplică de la data intrării sale în vigoare. Astfel, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor. Dispoziţiile de lege criticate prevăd, în cuprinsul art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, că prin sintagma „se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“ se înţelege aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public. Astfel, chiar dacă dispoziţiile criticate stabilesc un anumit înţeles al sintagmei prevăzute de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, Curtea reţine că acestea se aplică de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    33. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că, prin adoptarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, se încalcă principiul egalităţii armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, deoarece momentul în care intervine această exceptare a managerilor publici de la majorările salariale este ulterior declanşării de către reclamanţi a acţiunii privind obligarea Guvernului la plata majorărilor salariale cuvenite în temeiul art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, aprobată prin Legea nr. 174/2015. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine, în primul rând, că Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, invocată de autorii excepţiei în susţinerea referitoare la încălcarea principiului egalităţii armelor în procesul civil, nu este aplicabilă cauzei. Astfel, prin decizia sus-menţionată, Curtea a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţii din Legea nr. 165/2013, prin care erau anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de părţi în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea din nou a procedurii administrative (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 25). În acest context, Curtea a reţinut că, deşi desfăşurarea şi finalizarea procesului fuseseră prefigurate şi anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul iniţierii acestuia, cursul procesului era alterat, ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifica regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanţa în soluţionarea acestuia. Or, spre deosebire de acea situaţie juridică, în prezenta cauză Curtea reţine că modificarea legislativă criticată, referitoare la salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului, a intervenit în cursul litigiului privind aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, la nivelul aparatului de lucru al Guvernului. Această situaţie nu poate conduce de plano la încălcarea principiului egalităţii armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, deoarece Guvernul, exercitându-şi competenţa de la art. 115 alin. (4)-(6), a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a reglementat înţelesul unor dispoziţii de lege referitoare la salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului.
    34. Astfel, referitor la încălcarea dreptului la un proces echitabil prin neasigurarea egalităţii armelor, prin Decizia nr. 782 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 15 martie 2017, paragraful 21, Curtea a reţinut că, în cazul litigiilor care implică interese private oponente, „egalitatea armelor“ presupune acordarea fiecărei părţi a unei posibilităţi rezonabile de a-şi prezenta cauza - inclusiv depunerea personală a mărturiilor - sub rezerva condiţiilor care n-o plasează într-o situaţie dezavantajoasă faţă de adversarul său (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Ankerl împotriva Elveţiei, paragraful 38). De asemenea, referitor la principiul egalităţii armelor, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în sensul că fiecare parte într-un proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte probele, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 969 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, şi hotărârile din 27 octombrie 1993 şi 16 noiembrie 2006, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragraful 33, şi în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). Având în vedere acestea, Curtea constată însă că, în prezenta cauză, nu se pune în discuţie posibilitatea părţilor de a-şi expune cauza în faţa instanţei judecătoreşti, ci, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de faptul că dispoziţia de lege criticată, referitoare la salarizarea lor, a intervenit în cursul procesului prin care solicitau acordarea acelor drepturi salariale de la care susţin că au fost excluşi prin intervenţia legislativă.
    35. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie privind principiul egalităţii în drepturi, autorii excepţiei susţin că excluderea categoriei managerilor publici de la facilităţile salariale recunoscute personalului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului nu este justificată de existenţa vreunui criteriu obiectiv şi raţional de diferenţiere faţă de ceilalţi funcţionari publici, fiind încălcat principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a stabilit că acest principiu „presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor“ (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).
    36. Aplicând considerentele de principiu stabilite de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, referitoare la principiul egalităţii în drepturi, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu prevăd discriminări sau privilegii care să constea în excluderea de la un drept sau în acordarea unui avantaj nejustificat, nefiind de natură să contravină art. 16 din Constituţie. Astfel, dispoziţiile de lege criticate clarifică - în cuprinsul art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 - sintagma „se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“ şi exclud, în mod expres, de la aplicarea lor, funcţiile de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public.
    37. Aşa cum se precizează în adresa trimisă de Secretariatul General al Guvernului la solicitarea Curţii Constituţionale, precum şi în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, „s-a impus adoptarea unei norme de interpretare care să clarifice voinţa legiuitorului, stabilind un mod unic şi echitabil de salarizare a personalului care intră sub incidenţa acestei dispoziţii. Astfel, prin norma de interpretare s-a prevăzut că prin sintagma «se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului» se înţelege faptul că se aplică acelaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Totodată, dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 nu s-au aplicat şi nici nu puteau fi aplicate funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public, pentru următoarele considerente:
    - funcţiile de demnitate publică (ministru, secretar de stat şi asimilaţii acestora) se regăsesc în toate ministerele, ceea ce presupune o salarizare unitară;
    – consilierii pentru afaceri europene şi managerii publici, funcţii cu statute speciale, se regăsesc atât în administraţia centrală, cât şi în cea locală, fiind salarizaţi unitar prin reglementări speciale, respectiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Corpului consilierilor de integrare, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public, precum şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public;
    – salarizarea funcţiei corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de inspector guvernamental a fost stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2007 prin asimilare cu salarizarea funcţiei de subprefect al judeţului categoria I, ceea ce a presupus menţinerea acestei echivalări şi evitarea unor diferenţe salariale în situaţia aplicării mobilităţii între cele două funcţii“.

    38. De altfel, în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 se mai arată că „norma interpretativă este necesară cu atât mai mult cu cât în aplicarea acestor dispoziţii legale există posibilitatea unei interpretări conform căreia nu ar rezulta obligaţia acestei majorări salariale decât sub condiţia asimilării funcţiilor din Secretariatul General al Guvernului, Administraţia Prezidenţială şi personalul serviciilor Parlamentului cu cele din structura cu nivelul maxim de salarizare aflată în plată din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Acest mod de interpretare poate genera inechităţi, aplicându-se neunitar funcţionarilor publici şi contractuali din cadrul aceleiaşi categorii, justificat de imposibilitatea identificării funcţiilor echivalente prin raportare la structura comparată. Or, există o imposibilitate obiectivă în identificarea funcţiilor echivalente, având în vedere faptul că fiecare din instituţiile comparate au o activitate specifică. Cu titlu de exemplu, [...] majoritatea funcţiilor din cadrul serviciilor Parlamentului au un statut special fiind imposibil de regăsit în orice structură din cadrul aparatului de lucru al Guvernului“.
    39. Având în vedere aceste precizări din nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, Curtea constată că exceptarea persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public, de la aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a avut o justificare obiectivă şi rezonabilă. Astfel, în ceea ce priveşte managerii publici, această măsură legislativă a avut în vedere atât specificul statutului acestei categorii de personal bugetar, statut reglementat de legislaţia specială, cât şi faptul că aceste funcţii se regăsesc atât în administraţia centrală, cât şi în cea locală. Modificarea legislativă criticată a urmărit evitarea unor inechităţi în salarizarea funcţionarilor publici din cadrul aceleiaşi categorii, dar încadraţi în instituţii publice diferite.
    40. Aşadar, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public nu sunt în aceeaşi situaţie juridică - sub aspectul reglementării statutului - cu alte categorii de personal din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi, prin urmare, tratamentul juridic aplicabil acestora trebuie să fie unul diferit. Aşa cum a reţinut Curtea, în jurisprudenţa sa, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003).
    41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Popa, Medana Mihuţa şi Elena Teodora Constantin în Dosarul nr. 9.781/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice