Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 224 din 29 aprilie 2025  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 224 din 29 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1209 din 30 decembrie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Costea, în Dosarul nr. 8.344/325/2021 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.217D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile art. 342 alin. (1) din Codul penal trebuie coroborate cu cele ale art. 1, 2, 5 şi 10 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Arată că, în raport de împrejurările cauzei, se va stabili dacă dispozitivul utilizat se încadrează în dispoziţiile legii. De asemenea, emiterea ordonanţei procurorului de clasare faţă de autorul excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile de lege criticate nu îl împiedică să sesizeze judecătorul de cameră preliminară pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, potrivit art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 7 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.344/325/2021, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Costea într-o cauză penală în care s-a dispus soluţia clasării şi a confiscării unor bunuri.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul penal este lipsită de claritate şi previzibilitate. Aceasta nu identifică dispozitivele a căror deţinere sau port sunt interzise de legea penală, neîntrunind condiţiile de claritate şi previzibilitate.
    6. Judecătoria Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile criticate sunt clare, previzibile şi accesibile, acestea completându-se cu cele ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 care defineşte exact sistemele şi dispozitivele destinate armelor.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum acesta reiese din încheierea de sesizare, îl reprezintă sintagma „sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, din analiza încheierii de sesizare şi a motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia a criticat sintagma „sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conţinut: „Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.“
    11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legii.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea legii, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului acesteia se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea a reţinut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul - în concret, orice normă juridică ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară) pentru a emite un act de aplicare legal.
    13. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi MilitaruPidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93; în acest sens, a se vedea Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragrafele 16 şi 17).
    14. Totodată, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că exigenţele art. 23 alin. (12) din Constituţie nu impun legiuitorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penal substanţial şi că lipsa unor asemenea definiţii nu echivalează, de plano, cu încălcarea principiului constituţional al legalităţii incriminării şi a pedepsei (a se vedea Decizia nr. 449 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 21 august 2018, paragraful 22).
    15. Plecând de la aceste statuări de principiu, Curtea observă că, într-adevăr, sintagma „sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul textului de lege criticat nu este definită expres în cuprinsul Codului penal. Cu toate acestea, Curtea reţine că Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, reglementează definiţiile unor termeni utilizaţi în acest domeniu, spre exemplu, armă, armă de foc, componentă esenţială, muniţie etc., a indicat categoriile de arme şi muniţii, precum şi clasificarea armelor din punctul de vedere al destinaţiei şi din punct de vedere constructiv. Totodată, prin acelaşi act normativ, s-au legiferat, printre altele, aspecte referitoare la procurarea, înstrăinarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor şi a muniţiilor de către persoanele fizice sau de către persoane juridice, la regimul circulaţiei armelor şi a muniţiilor, la regimul operaţiunilor cu arme, piese şi muniţii.
    16. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, din coroborarea actelor normative anterior menţionate (precum şi a altor acte care au incidenţă în ceea ce priveşte domeniul respectiv), se pot determina înţelesul sintagmei „sau dispozitivele acestora“, precum şi persoanele care fac parte din categoria subiecţilor activi care pot săvârşi infracţiunea reglementată de dispoziţiile art. 342 alin. (1) din Codul penal.
    17. Astfel, atât organele judiciare chemate să aplice legea penală, cât şi persoanele cu o educaţie medie, apelând, eventual, la interpretarea dată de către un profesionist, pot stabili dacă faptele săvârşite pot fi plasate în sfera de incriminare a normei penale prevăzute la art. 342 alin. (1) din Codul penal, putându-şi adapta actele şi, respectiv, conduita la exigenţele dispoziţiilor legale analizate.
    18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Costea în Dosarul nr. 8.344/325/2021 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi constată că sintagma „sau dispozitivele acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016