Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.538/1/2017
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Mirela │- preşedintele Secţiei │
│Sorina │penale a Înaltei Curţi de │
│Popescu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia │
│Alina Ilie│penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Luciana │- judecător la Secţia │
│Mera │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Elena │penală │
│Cîrnaru │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Florentina│- judecător la Secţia │
│Dragomir │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Grădinaru │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Angela │- judecător la Secţia │
│Dragne │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria │penală │
│Vasile │ │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 7.778/62/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "a) Dacă angajaţii unei persoane juridice de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat au calitatea de funcţionari publici potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969.b) Dacă persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Ioana Niculae, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.538/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate (tribunalele Bucureşti, Ialomiţa, Teleorman, Braşov, Covasna, Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Dolj şi Olt şi judecătoriile Topliţa, Luduş, Odorheiu Secuiesc, Rupea, Sfântu Gheorghe, Novaci, Balş, Vaslui şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), fiind conturate două opinii, astfel cum sunt menţionate în raportul depus la dosar. Pe de altă parte, răspunsurile curţilor de apel Bacău, Constanţa, Craiova, Oradea, Suceava, Târgu Mureş, ale tribunalelor Arad şi Mehedinţi cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării, iar curţile de apel Iaşi şi Alba Iulia au transmis hotărâri pronunţate în materie de Judecătoria Paşcani şi, respectiv, de Tribunalul Sibiu. De asemenea a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din cadrul universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Timişoara, Universităţii Nicolae Titulescu Bucureşti, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“ al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind transmis un singur punct de vedere de către Facultatea de drept din cadrul Universităţii din Craiova. Totodată, au fost depuse puncte de vedere de către Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, acesta din urmă, prin Adresa nr. 1.435/C/1.452/III-5/2017 din 23 iunie 2017, aducând la cunoştinţă că în cadrul Ministerului Public nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa. În continuare, a arătat că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost înaintat, la data de 21 iulie 2017, Parchetului şi părţilor (inculpatele T.F. şi R.A.N. şi partea civilă C.B. S.A.), potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. La dosar au fost depuse concluzii scrise de către inculpata T.F., prin avocat ales, şi partea civilă C.B. S.A. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema suspusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.538/1/2017. Reprezentantul Ministerului Public, susţinând punctul de vedere exprimat în scris, a apreciat îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de art. 475 din Codul de procedură penală, arătând că problema de drept supusă dezlegării urmează să aibă înrâurire concretă asupra soluţiei ce va fi dată în cauză dacă s-ar aprecia că legea favorabilă este vechea reglementare, având efect asupra răspunderii penale şi încadrării juridice, astfel încât demersul instanţei de apel nu este unul ipotetic. A arătat că este adevărat că problema de drept supusă dezlegării vizează doar faptele comise anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale şi pentru care instanţa apreciază că vechea reglementare este mai favorabilă, având în vedere că sub imperiul noului Cod penal, prin art. 175, s-a definit expres noţiunea de funcţionar public, fiind evident că o persoană care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu în cadrul unei societăţi bancare cu capital integral sau majoritar de stat este indubitabil funcţionar public în sensul legii penale, dar problema de drept ce face obiectul sesizării este de actualitate şi impune o dezlegare de principiu, îndeplinind şi condiţia de pertinenţă raportat la soluţionarea pe fond a cauzei. Ca atare, pornind de la definiţia dată funcţionarului în art. 147 din Codul penal de la 1969, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că, în ipoteza expusă, funcţionarul care îşi exercită atribuţiile de serviciu în cadrul unei societăţi cu activitate financiar-bancară cu capital integral sau majoritar de stat este o persoană ce îşi îndeplineşte atribuţiile în cadrul unei persoane juridice de interes public, ce prestează un serviciu public, dat fiind că aceasta întruneşte condiţia referitoare la autorizarea dată de o autoritate publică centrală în scopul satisfacerii unui interes legitim public, verificarea acestei cerinţe realizându-se prin raportare la definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, a învederat că C.B. S.A., ce este o persoană juridică de drept privat, societate bancară cu capital integral de stat, îndeplineşte condiţia de a desfăşura o activitate de interes public, ca urmare a unei autorizări şi sub controlul unei autorităţi publice centrale, respectiv a Băncii Naţionale a României, aceasta din urmă având o competenţă exclusivă în domeniu, independent de structura ori provenienţa publică sau privată a capitalului social al unei astfel de persoane juridice, a cărei funcţionare nu poate avea loc decât în baza şi în limita autorizării menţionate. Împrejurarea că autorizarea este dată de Banca Naţională a României în calitate de autoritate publică centrală rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Constituţia României, republicată. Faţă de aspectele expuse, a apreciat că angajatul în discuţie are calitatea de funcţionar public potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969, iar persoana juridică de drept privat în cadrul căreia îşi desfăşoară atribuţiile de serviciu, societate cu activitate financiar bancară cu capital integral sau majoritar de stat, este o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969. La interpelarea preşedintelui Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în legătură cu soluţia propusă de judecătorul-raportor în sensul inadmisibilităţii sesizării, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 18/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost stabilite criteriile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 145 şi art. 147 din Codul penal de la 1969, procurorul de şedinţă a precizat că susţine punctul de vedere expus în scris de procurorul general, deşi, personal, împărtăşeşte opinia menţionată anterior. Astfel, a opinat că, în măsura în care s-a statuat deja cu privire la acest aspect, stabilindu-se că, în noua reglementare, angajatul unei societăţi bancare cu capital privat este funcţionar public în sensul legii penale, cu atât mai mult această concluzie trebuie reţinută şi în privinţa funcţionarului angajat la o societate cu activitate bancară cu capital integral sau majoritar de stat, mai ales în condiţiile în care, în considerentele Deciziei nr. 18/2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit suficiente criterii pentru instanţa de trimitere pentru a identifica singură răspunsul cu privire la problema de drept supusă dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din 2 mai 2017 pronunţată în Dosarul nr. 7.778/62/2013, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, de inculpatele T.A. şi R.A.N. şi partea civilă C.B. S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 142/S din 2 iunie 2015 a Tribunalului Braşov - Secţia penală, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: a) Dacă angajaţii unei persoane juridice de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat au calitatea de funcţionari publici potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969. b) Dacă persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969. II. Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul nr. 61/P/2010 din 14 noiembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatelor T.A. şi R.A.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 248 din Codul penal de la 1969 raportat la art. 248^1 din Codul penal de la 1969, combinat cu art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969 (câte 12 acte materiale), în sarcina primei acuzate reţinându-se şi infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal de la 1969 raportat la art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 78/2000. Circumscris infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, s-a arătat, în esenţă, în fapt, prin actul de sesizare a instanţei, că, în calitate de director al C.B. S.A. - Sucursala Braşov, respectiv de director operaţiuni (până la data de 5 ianuarie 2009) şi şef serviciu credite în cadrul aceleiaşi bănci, inculpatele T.F. şi R.A.N., în perioada aprilie 2008-februarie 2009, cu ştiinţă, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aprobând şi acordând, cu încălcarea normelor bancare, un număr de 12 credite societăţilor comerciale D.T. S.R.L. Bucureşti, N.E. S.R.L. Constanţa/G.A. S.R.L., E.E. S.R.L. Bucureşti, H.S. S.R.L. Braşov, T.C.S. S.R.L. Braşov, M.B.M. S.R.L. Braşov, C.I. S.R.L. Braşov, G.C. S.R.L. Braşov, MB&C.R. S.R.L. Braşov, E. 74 S.R.L. Braşov, P. S.R.L. Braşov şi G.P. S.R.L. Braşov, fapte prin care s-a cauzat o pagubă totală patrimoniului C.B. S.A. în sumă de 7.020.000 lei şi s-a obţinut de către S.C. O.A. S.R.L. Braşov şi, implicit, de S.C. C.J. S.R.L. un avantaj patrimonial echivalent cu valoarea creditelor. Prin Sentinţa penală nr. 142/S din 2 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 7.778/62/2013, printre altele, inculpata T.F. a fost condamnată la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal de la 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 248 din Codul penal de la 1969 raportat la art. 248^1 din Codul penal de la 1969, combinat cu art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969 (12 acte materiale) şi art. 5 din Codul penal, în timp ce inculpata R.A.N. a fost condamnată la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal combinat cu art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (12 acte materiale), art. 309 şi art. 5 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 248 din Codul penal de la 1969 raportat la art. 248^1 din Codul penal de la 1969, combinat cu art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969 (câte 12 acte materiale). Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor stabilite pentru cele două inculpate şi a omisiunii de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) din Codul penal faţă de inculpata R.A.N., partea civilă C.B. S.A., precum şi inculpatele T.F. şi R.A.N., care au criticat hotărârea pentru greşita lor condamnare, solicitând, în esenţă, achitarea pentru infracţiunile de abuz în serviciu reţinute în sarcina lor, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. În plus, invocând lipsa calităţii de funcţionari publici, în sensul art. 147 din Codul penal de la 1969, au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimise în judecată în infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 248^1 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art. 258 alin. 1 din Codul penal de la 1969, considerat ca fiind lege penală mai favorabilă. Sub acest aspect, s-a arătat, în esenţă, că C.B. S.A. este persoană juridică de drept privat, care nu aparţine vreunei autorităţi publice dintre cele enumerate limitativ în titlul III din Constituţie şi căreia nu i-a fost atribuit prin lege atributul de interes public, situaţie în care, această bancă nefiind inclusă în categoria entităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, nici angajaţii săi nu pot avea calitatea de funcţionari publici, în sensul art. 147 din Codul penal de la 1969. Căile de atac promovate au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, formând obiectul Dosarului nr. 7.778/62/2013. III. Opinia completului care a dispus sesizarea III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunilor de drept invocate, având în vedere că acuzaţia formulată de parchet priveşte infracţiunea de abuz în serviciu ce se reţine că ar fi fost săvârşită de cele două inculpate în calitate de funcţionari publici. De asemenea, Curtea a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra respectivelor probleme de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar acestea nu fac în prezent obiectul unui asemenea recurs. III.2. Cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a considerat, pornind de la prevederile art. 145 şi art. 147 din Codul penal de la 1969, precum şi de la dispoziţiile legislaţiei speciale ce reglementează activitatea bancară (Legea nr. 58/1998) şi statutul Băncii Naţionale a României (Legea nr. 312/2004), că persoana juridică cu capital de stat ce desfăşoară o activitate financiar bancară reprezintă o instituţie ce prestează un serviciu de interes public, întrucât întreaga activitate financiar bancară derulată de băncile din România este o activitate de interes public supusă controlului şi supravegherii Băncii Naţionale a României. Astfel, băncile, indiferent de capitalul lor, de stat sau privat, îndeplinesc cumulativ condiţiile de a exercita un serviciu de interes public şi de a realiza acest serviciu sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice (Banca Naţională a României), determinantă pentru încadrarea unei asemenea instituţii de credit în sfera de cuprindere a dispoziţiilor art. 145 din Codul penal de la 1969 nefiind natura capitalului său social (public, privat sau mixt), ci specificul activităţii desfăşurate de aceasta şi măsura în care respectiva activitate poate fi asimilată unui serviciu public. Or, din economia reglementărilor legale care guvernează activitatea bancară în România (Legea nr. 58/1998, republicată), instanţa de trimitere a reţinut că băncile reprezintă instituţii de credit a căror funcţionare este permisă doar în urma autorizării de către Banca Naţională a României şi numai în limitele acestei autorizaţii, natura activităţilor şi serviciilor pe care acestea sunt autorizate să le presteze fiind destinată să servească satisfacerii unor interese de ordin general. De asemenea, în activitatea lor, băncile se supun reglementărilor şi ordinelor emise de Banca Naţională a României, date în aplicarea legislaţiei privind politica monetară, de credit, valutară, de plăţi, de asigurare a prudenţei bancare şi de supraveghere bancară şi orice modificare în situaţia băncii este supusă aprobării B.N.R., în condiţiile stabilite de aceasta prin reglementări specifice, respectiva autoritate exercitând şi dreptul de dispoziţie cu privire la retragerea autorizaţiei de funcţionare. Totodată, în scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a băncilor autorizate să desfăşoare activitate pe teritoriul României, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară, urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, impunerea măsurilor necesare şi aplicarea de sancţiuni, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare, obiectiv în vederea realizării căruia băncile sunt obligate să prezinte B.N.R. situaţiile lor financiare constând în elemente ale bilanţului contabil, precum şi alte date cerute de aceasta, la termenele şi în forma stabilite prin reglementări, şi să permită personalului Băncii Naţionale a României şi auditorilor financiari, numiţi de aceasta, care efectuează inspecţia, să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de administrarea, controlul intern şi operaţiunile băncii, astfel cum vor fi solicitate de către aceştia. Nu în ultimul rând, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate hotărî, în cazuri expres prevăzute de lege, măsuri de instituire a supravegherii speciale şi, apoi, de administrare specială a băncilor, iar dacă, în final, constată că redresarea financiară a instituţiei de credit nu este posibilă, aceasta hotărăşte retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente în vederea declanşării procedurii falimentului. Ca un argument suplimentar, Curtea de apel a mai arătat că recunoaşterea băncilor ca fiind instituţii de interes public a dobândit şi o consacrare legislativă, art. 34 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 incluzând, în această categorie, şi instituţiile de credit. Pe de altă parte, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor Legii nr. 312/2004, Banca Naţională a României este o instituţie publică independentă, al cărei obiectiv fundamental constă în asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor şi care are ca principale atribuţii, printre altele, autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, precum şi promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare. În calitatea sa de autoritate de supraveghere prudenţială bancară, Banca Naţională a României are competenţa exclusivă de autorizare a instituţiilor de credit şi răspunde de supravegherea prudenţială a acestora, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 58/1998, sens în care, pentru asigurarea funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar, este împuternicită să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare, să controleze şi să verifice, pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale instituţiilor de credit autorizate, pe care le consideră necesare. Deopotrivă, cu toate că, potrivit statutului său legal (art. 1 din Legea nr. 312/2004), Banca Naţională a României este definită drept o instituţie publică, având în vedere, totuşi, importanţa deosebită a acestei entităţi în cadrul politicii economico-financiare generale a statului, specificul competenţelor ce-i sunt atribuite prin lege în vederea realizării obiectivului său fundamental, constând în asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor, fiind singurul organism din România care are atribuţii privitoare la elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi de curs de schimb, la autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, la promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare, la emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României şi la stabilirea regimului valutar, supravegherea respectării acestuia şi administrarea rezervelor internaţionale ale României, precum şi eficienţa mijloacelor legale ce-i sunt puse la dispoziţie pentru aducerea la îndeplinire a acestor atribuţii, B.N.R. având competenţa de a emite acte cu caracter normativ în domeniul bancar (regulamente, ordine, norme) a căror respectare este obligatorie pentru subiecţii cărora li se adresează, s-a apreciat de către Curtea de Apel Braşov că, în sensul legii penale, Banca Naţională a României este o veritabilă autoritate publică ce exercită, în mod exclusiv, controlul sau supravegherea asupra băncilor, a căror autorizare de funcţionare îi revine, de asemenea, în mod exclusiv. Ca atare, s-a considerat, în temeiul argumentelor expuse, că funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital de stat sau privat, exercită un serviciu de interes public, în cadrul unei instituţii de interes public autorizate şi aflate sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice (Banca Naţională a României), astfel că, în sensul legii penale, acesta are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea art. 145 şi art. 147 din Codul penal de la 1969. IV. Punctele de vedere ale părţilor: Inculpata T.F., prin apărător ales, a apreciat îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, apreciind că Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este obligatorie doar cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării în acea cauză, respectiv existenţa calităţii de funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, a unui funcţionar bancar angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat. Totodată, pe fondul chestiunii supuse dezlegării, inculpata, făcând trimitere la dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a arătat că funcţionarii C.B. S.A. nu au fost numiţi într-o funcţie publică conform acestei legi, iar din reglementarea art. 147 alin. 1 şi art. 145 din Codul penal de la 1969 nu rezultă cu claritate o asemenea calitate în persoana angajatului unei societăţi bancare cu capital de stat, deşi o astfel de transparenţă se impunea în virtutea principiilor legalităţii incriminării, al accesibilităţii şi predictibilităţii legii penale. S-a subliniat că majoritatea actelor normative care definesc funcţionarul public, serviciul public şi persoanele juridice de interes public sunt legi nepenale care, însă, nu se raportează şi la noţiunea de serviciu de interes public, sintagmă utilizată în cuprinsul art. 145 din Codul penal de la 1969. În plus, s-a arătat că doar dacă în legea privind Statutul CEC Bank s-ar fi stabilit că aceasta este o persoană juridică de interes public sau că desfăşoară un serviciu de interes public sar putea susţine că această persoană juridică de drept privat se află, conform legii, printre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969. Partea civilă C.B. S.A., în principal, a considerat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov întrucât prin considerentele Deciziei nr. 18 din 30 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost stabilite criteriile necesare pentru a se aprecia cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 145 şi art. 147 alin. (1) din Codul penal de la 1969, cu referire la persoanele juridice de drept privat - societăţi bancare cu capital de stat şi la funcţionarii bancari, angajaţi ai acestora. În secundar, partea civilă a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov şi stabilirea faptului că persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate din cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar funcţionarul bancar, angajat al unei asemenea societăţi, are calitatea de funcţionar public, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969. În acest sens a solicitat să se aibă în vedere natura activităţii desfăşurate de societăţile bancare cu capital de stat, ca şi cea derulată de alte instituţii de credit, toate autorizate de Banca Naţională a României, instituţie de interes public, activitatea lor derulându-se sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice (B.N.R.), situaţie în care pot fi încadrate în categoria persoanelor juridice care exercită un serviciu de interes public în sensul art. 145 din Codul penal de la 1969. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele arondate cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării În urma consultării instanţelor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală sa evidenţiat opinia majoritară potrivit căreia persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajaţii unei asemenea entităţi juridice au calitatea de funcţionari publici, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior. În sprijinul acestui punct de vedere s-a arătat, în esenţă, că activitatea desfăşurată de societatea bancară, indiferent de natura capitalului său (public sau privat), este una de interes public, astfel încât o asemenea persoană juridică efectuează un serviciu de interes public, în sensul art. 145 din Codul penal de la 1969, fiind autorizată de Banca Naţională a României şi aflându-se sub supravegherea şi controlul acestei autorităţi publice. Ca atare, s-a considerat că şi funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital de stat sau privat, efectuează un serviciu de interes public, astfel încât are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior. În acest sens au opinat curţile de apel Bucureşti, Galaţi, Piteşti şi Timişoara, tribunalele Bucureşti, Ialomiţa, Teleorman, Braşov, Covasna, Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Dolj şi Olt şi judecătoriile Topliţa, Luduş, Odorheiu Secuiesc, Rupea, Sfântu Gheorghe, Novaci, Balş, Vaslui şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. În acelaşi timp, la nivelul Curţii de Apel Braşov şi al judecătoriilor Roman, Urziceni şi Paşcani, s-a conturat punctul de vedere contrar, conform căruia instituţiile bancare nu desfăşoară un serviciu de interes public, ci doar raporturi de comerţ în care sunt implicaţi profesionişti şi/sau persoane fizice, astfel încât nu fac parte dintre unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajaţii acestora nu sunt funcţionari publici în sensul art. 147 alin. 1 din aceeaşi codificare. Răspunsurile curţilor de apel Suceava, Oradea, Târgu Mureş şi Craiova, ale tribunalelor Arad şi Mehedinţi, precum şi cele ale judecătoriilor Făgăraş, Zărneşti, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Motru, Târgu Cărbuneşti, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Orşova şi Strehaia cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. De asemenea, curţile de apel Iaşi şi Alba Iulia au transmis hotărâri pronunţate în materie de Judecătoria Paşcani şi, respectiv, de Tribunalul Sibiu. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării Analizând în mod coroborat dispoziţiile legale ce reglementează activitatea bancară şi statutul Băncii Naţionale a României, precum şi jurisprudenţa relevantă în materie a instanţei supreme şi a Curţii Constituţionale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajaţii unei asemenea entităţi juridice au calitatea de funcţionari publici, în sensul art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969. În argumentare s-a făcut trimitere la prevederile art. 4, art. 32 şi art. 101 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi la cele ale art. 2 alin. (2) lit. b) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, arătându-se, în esenţă, că societatea financiar bancară cu capital integral sau majoritar de stat este o persoană juridică de interes public, care prestează un serviciu de interes public, fiind autorizată de Banca Naţională a României, autoritate publică care îi supraveghează şi controlează activitatea. Astfel, pornind de la normele constituţionale cuprinse în titlul III al legii fundamentale intitulat „Autorităţile publice“ şi de la consideraţiile doctrinare în materia dreptului administrativ, parchetul a subliniat existenţa a două categorii de autorităţi centrale autonome, şi anume unele de rang constituţional, create de legiuitorul constituant (Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Curtea de Conturi, Consiliul Economic şi Social) şi altele înfiinţate prin lege organică, între care se regăseşte (alături de Consiliul Concurenţei, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Autoritatea de Supraveghere Fiscală) şi Banca Naţională a României, a cărei activitate este reglementată prin acte normative ce fac parte dintr-o asemenea categorie, aspecte ce justifică concluzia că această instituţie reprezintă o autoritate centrală autonomă, parte a administraţiei publice, la rândul său una dintre autorităţile publice prevăzute de Constituţia României, republicată. De altfel, calificarea instituţiei de credit ca fiind persoană juridică de interes public a primit o consacrare normativă, prin dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991. Ca atare, s-a menţionat că activitatea prestată în realizarea obiectului de activitate de către o instituţie de credit este autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unor nevoi comunitare, de interes general pentru membrii societăţii, îndeplinind astfel condiţia de a răspunde unui interes legitim public, aşa cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar angajatul unei asemenea instituţii realizează un serviciu de interes public, fiind, potrivit legii penale, funcţionar public. Referindu-se, în concret, la cauza în care au fost invocate problemele de drept ce formează obiectul sesizării, parchetul, făcând referire la prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea privatizării, a arătat că CEC Bank - S.A. este persoană juridică de drept privat, care este organizată şi funcţionează ca bancă, fiind, aşadar, o instituţie de interes public supusă autorizării Băncii Naţionale a României, ai cărei angajaţi sunt funcţionari publici întrucât prestează un serviciu de interes public. VII. Opinia specialiştilor consultaţi asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a opinat în sensul că persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o persoană juridică de interes public, adică o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajaţii acesteia au calitatea de funcţionari publici, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior. Sub acest aspect s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, C.B. S.A. reprezintă o instituţie de credit care, aşa cum stipulează art. 34 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, este persoană juridică de interes public. Deopotrivă, s-a subliniat că, pentru calificarea unei societăţi financiar bancare, nu prezintă relevanţă natura capitalului său (public sau privat), ci specificul activităţii desfăşurate, precum şi faptul că băncile reprezintă persoane juridice de interes public întrucât sunt autorizate, supravegheate şi controlate în desfăşurarea unui serviciu public de către o autoritate publică, şi anume de Banca Naţională a României, instituţie care, potrivit reglementărilor legale în materie, în scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, asigură supravegherea prudenţială a băncilor, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară, urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, precum şi impunerea măsurilor necesare şi aplicarea de sancţiuni, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare. De asemenea, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, aceasta este singura competentă să autorizeze instituţiile de credit şi, totodată, cea care răspunde de supravegherea acestora. În concluzie, s-a arătat că instituţiile de credit, prin natura activităţilor desfăşurate şi serviciile pe care le prestează, sunt destinate să servească satisfacerii unor interese de ordin general. VIII. Examenul jurisprudenţei VIII.1. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie VIII.1.1. Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, pronunţată într-un recurs în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, în cuprinsul căreia instanţa supremă a statuat că „activitatea bancară, deşi se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public“. Ca atare, s-a arătat că prevederile legale supuse interpretării, atribuind contractelor de împrumut bancar, fără nicio distincţie, valoarea de titlu executoriu, au în vedere, prin prisma unor interese de ordine publică şi a regulilor prescrise executării silite în natură a obligaţiilor, nu numai contractele care se vor încheia după intrarea în vigoare a textului menţionat, dar şi pe cele perfectate sub imperiul vechii reglementări. VIII.1.2. Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, prin care, stabilindu-se că expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza I din Codul penal, s-a arătat că, în vechea codificare penală generală, respectiv art. 147, „prin funcţionar public şi funcţionar se avea în vedere o paletă foarte largă de persoane, de la demnitari ce exercită atribuţii ale puterii executive, legislative şi judecătoreşti până la salariaţii care prestează o activitate pentru şi sub autoritatea persoanelor juridice de drept privat“, subliniindu-se, sub acest aspect, că „din perspectiva legii penale, pentru a avea calitatea de funcţionar public, este necesară îndeplinirea unei singure condiţii, şi anume persoana, titulară a funcţiei, să aibă o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice sau altei persoane juridice de interes public“, fără să intereseze natura însărcinării, dacă aceasta este permanentă sau temporară, titlul sau modul în care a fost învestită, numită sau aleasă şi nici dacă este remunerată sau nu. Aşadar, potrivit art. 147 din Codul penal de la 1969, „legiuitorul a optat … pentru soluţia atribuirii conceptului de «funcţionar public» oricărei persoane care îndeplineşte o activitate pentru un serviciu public, de orice natură“. Totodată, explicând înţelesul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, instanţa supremă a menţionat, printre altele, că se includ în categoria funcţionarilor publici asimilaţi şi „particularii care primesc gestiunea unui serviciu public naţional sau local, economic sau sociocultural, devenind, astfel, de utilitate publică. Este vorba despre subiecţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăţi comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, după caz, bunurile şi serviciile publice“. VIII.1.3. Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, care a statuat că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. În considerente, configurând sensul noţiunii de „funcţie publică“, Înalta Curte a arătat că aceasta „reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale“, iar „interesul public“ este „acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte“, cele două concepte aflându-se în strânsă corelaţie, din moment ce ambele urmăresc satisfacerea unor trebuinţe de interes general, în baza prerogativelor constituţionale care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat. Referindu-se, totodată, la noţiunea de „serviciu public“, instanţa supremă a arătat că aceasta „desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc.“, din categoria serviciilor de interes public făcând parte „acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii“. VIII.1.4. Decizia nr. 7 din 3 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 23 iunie 2017, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Avocatul Poporului privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 147 raportat la dispoziţiile art. 145 din Codul penal din 1969, în sensul de a stabili dacă funcţionarul bancar angajat într-o societate bancară pe acţiuni (C.B. - S.A.), care aparţin în proporţie de 100% statului român, se încadrează în categoria funcţionarilor publici. În acest sens, Înalta Curte a constatat că sesizarea ce face obiectul cererii nu îndeplineşte premisa caracterului „actual“ al problemei de drept, din moment ce dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită - art. 147 alin. 1 şi art. 145 din Codul penal de la 1969 - au fost abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, act normativ care, în art. 175 alin. (1) lit. c), redefineşte respectivele noţiuni şi tranşează fără echivoc chestiunea de drept. A mai constatat neîndeplinită şi condiţia existenţei unei jurisprudenţe neunitare la nivel naţional, având în vedere că autorul sesizării nu a făcut dovada unei rezolvări diferite a problemei de drept supuse interpretării. VIII.1.5. Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, prin care sa stabilit că, în sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. În acest sens, analizând îndeplinirea primei cerinţe instituite de textul de lege menţionat pentru întrunirea calităţii de funcţionar public, respectiv exercitarea de către persoana în discuţie a unui serviciu de interes public, instanţa supremă a arătat că o asemenea examinare, care vizează sfera atribuţiilor persoanei, trebuie făcută prin raportare la „definiţia dată serviciului public în dreptul administrativ, prin art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căreia reprezintă activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public“, presupunând, astfel, „verificarea împrejurării dacă, prin realizarea serviciului prestat, se urmăreşte satisfacerea unui interes general şi dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică“. De asemenea, sa reţinut că „noţiunea de serviciu public desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc.“, din categoria serviciilor de interes public făcând parte „acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii“. Totodată, s-a făcut trimitere la consideraţiile doctrinare în materie, potrivit cărora procesul de publicizare a dreptului bancar este rezultatul interesului deosebit pe care îl prezintă pentru orice stat activităţile permise instituţiilor de credit şi este dedus din regimul de autorizare, reglementare şi supraveghere jurisprudenţială a acestor instituţii, exercitat de Banca Naţională a României, instituţie publică, independentă, din caracterul imperativ al dispoziţiilor actelor normative din domeniul bancar, precum şi din monopolul instituit cu privire la desfăşurarea activităţilor bancare, monopol care se justifică prin interesul clientelei şi necesitatea protejării acesteia, aspect ce reclamă ca astfel de operaţiuni să fie efectuate doar de entităţi care oferă siguranţă. Ca atare, având în vedere aceste aspecte şi raportându-se la considerentele deciziilor nr. 20 din 29 septembrie 2014 şi nr. 26 din 3 decembrie 2014 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi la cele ale Deciziei nr. XIII/2006 a Secţiilor Unite ale instanţei supreme, Înalta Curte a statuat că banca (instituţia de credit) cu capital integral privat desfăşoară o activitate de interes public, şi anume activitatea bancară, ce este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 ca reprezentând „atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu.“ Astfel, natura activităţii desfăşurate de băncile (instituţiile de credit) cu capital integral privat depăşeşte sfera interesului particular şi se situează în sfera interesului public, fiind incluse în cadrul persoanelor juridice care exercită un serviciu de interes public, aspect ce îşi găseşte şi o consacrare legislativă în art. 34 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, potrivit căruia „În înţelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înţelege: (…) instituţiile de credit (…)“. Concluzionând, Înalta Curte a arătat că, pe baza naturii activităţii desfăşurate, „banca (instituţia de credit) cu capital integral privat reprezintă o persoană juridică abilitată să exercite un serviciu de interes public“. VIII.2. Jurisprudenţa naţională în materie Din relaţiile transmise de curţile de apel şi instanţele arondate rezultă că, la nivel naţional, nu există jurisprudenţă relevantă sub aspectul problemelor de drept a căror dezlegare se solicită în prezenta cauză, având în vedere că au fost înaintate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală doar două hotărâri care vizează funcţionari bancari, angajaţi ai unei societăţi bancare cu capital de stat (CEC Bank - S.A.), iar în una dintre acestea nu a fost analizată calitatea de funcţionar public a persoanei trimise în judecată (Decizia nr. 705/A din 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2.183/90/2012). În cuprinsul celeilalte decizii s-a apreciat că angajatul bancar al CEC Bank - S.A. nu este funcţionar public, în sensul art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior (Decizia nr. 1.382/A din 19 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.900/116/2012). VIII.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale VIII.3.1. Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care s-a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253^1 din Codul penal, constându-se că acestea sunt neconstituţionale. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat că „Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ“, iar „noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal“. Totodată, s-a stabilit că noţiunea de „autorităţi publice“ are în sfera sa de cuprindere, potrivit titlului III din Constituţia României, republicată, „pe lângă organele administraţiei publice (centrale de specialitate şi locale), şi Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, precum şi autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii)“. VIII.3.2. Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în cuprinsul căreia instanţa de contencios constituţional a subliniat că, prin delimitarea sferei funcţionarilor publici, legiuitorul nu a avut în vedere „ocrotirea superioară a unei anumite forme de proprietate privată, ci amplitudinea socială a activităţii pe care aceştia o desfăşoară, utilizând mijloace penale în funcţie de aceste criterii. În acest sens este primordial interesul general al societăţii, interes care se circumscrie în mod evident domeniilor în care statul exercită prerogative de orice natură, în speţă fiind vorba despre calitatea acestuia de acţionar, majoritar sau exclusiv, în cadrul regiilor autonome, al unor operatori economici sau al altor persoane juridice“. În plus, analizând conformitatea textului legal criticat cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Curtea a menţionat că, „din punctul de vedere al importanţei sociale a activităţilor desfăşurate de către persoanele angajate în cadrul persoanelor juridice enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, precum şi al importanţei sociale a obiectului de activitate al acestora - aspecte avute în vedere de legiuitor în reglementarea diferitelor categorii de funcţionari publici în sensul legii penale, precum şi a infracţiunilor de corupţie sau de serviciu ce au ca subiect activ persoane având această calitate - acestea nu se află în situaţii juridice identice cu persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanei juridice cu capital majoritar sau integral privat“. VIII.3.3. Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ raportat la art. 291 alin. (1) din Codul penal, în ale cărei considerente instanţa de contencios constituţional a arătat că, pentru ca o persoană să facă parte din categoria funcţionarilor publici asimilaţi, reglementată de art. 175 alin. (2) din Codul penal, „este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii: să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. Analiza îndeplinirii primei cerinţe, care vizează sfera atribuţiilor persoanei, se face ţinând seama de definiţia dată serviciului de interes public în doctrina de drept administrativ. Altfel spus, trebuie observat dacă, prin realizarea serviciului, se urmăreşte satisfacerea unor nevoi de interes general şi dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică“. De asemenea, Curtea a reţinut că „noţiunea de «serviciu public» desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii“. Ca atare, pornind de la aceste aspecte şi având în vedere că, în speţa în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, subiectul pasiv secundar (funcţionar în cadrul CEZ România - S.A. şi CEZ Distribuţie - S.A.) îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei persoane juridice care prestează, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, un serviciu public - activitate de interes general în domeniul energiei electrice, sub supravegherea/monitorizarea unei autorităţi publice, respectiv a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, conform Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, Curtea a constatat că acesta poate fi încadrat în sfera funcţionarilor publici asimilaţi, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. VIII.3.4. Decizia nr. 790 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 8 martie 2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal. În mod similar, în cuprinsul acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că „subiectul pasiv secundar al infracţiunii de cumpărare de influenţă, pentru săvârşirea căreia autoarea excepţiei a fost trimisă în judecată, sunt membrii Comisiei de reanaliză din cadrul E.On Iaşi, având calitatea de funcţionari în cadrul unei companii al cărei obiect de activitate constă în prestarea unui serviciu de interes public - activitate de interes general în domeniul energiei electrice -, fiind autorizată şi monitorizată de o autoritate publică, respectiv de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condiţiile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012“. IX. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie corespunde opiniei majoritare exprimate de instanţele judecătoreşti, precum şi celei prezentate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, în sensul că funcţionarul bancar angajat în cadrul unei bănci cu capital de stat are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969, iar băncile cu capital de stat constituie persoane juridice de interes public, conform art. 145 din aceeaşi codificare, atât prin natura activităţii pe care sunt autorizate de către Banca Naţională a României să o desfăşoare, cât şi prin acţionariat, deţinut de statul român. Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, instituţiile de credit cu capital de stat desfăşoară o activitate de interes public, şi anume activitatea bancară, care depăşeşte sfera interesului particular, fapt ce situează băncile în cadrul persoanelor juridice de interes public, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. XIII/2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 677 din 7 august 2006, şi cum se prevede expres şi în art. 34 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991. Ca un argument în susţinerea opiniei exprimate s-a mai arătat că înfiinţarea şi statutul C.B. - S.A. sunt stabilite prin lege sau acte normative cu putere de lege (Legea nr. 66/1996 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2005), prevăzânduse că acesta este organizat şi funcţionează ca societate bancară pe acţiuni, ce aparţin în totalitate statului român, care îşi exercită drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile prin Ministerul Finanţelor Publice. Ca atare, instituţia menţionată derulează o activitate care interesează publicul larg (activitatea bancară) şi care depăşeşte sfera intereselor particulare, constituentul C.B. - S.A. fiind însuşi statul român. De asemenea, făcându-se trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 11/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, s-a remarcat faptul că, şi în noua codificare penală generală [art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal], funcţionarii bancari angajaţi în cadrul unei bănci cu capital integral sau majoritar de stat au calitatea de funcţionari publici, legiuitorul asigurând astfel o continuitate a reglementării faţă de vechiul Cod penal. În acelaşi timp, băncile (instituţiile de credit) cu capital de stat reprezintă „întreprinderi publice“ şi în accepţiunea prevederilor art. 2 lit. a) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, iar funcţionarul bancar angajat în cadrul unei asemenea „întreprinderi publice“ are calitatea de „agent public“, în sensul aceloraşi dispoziţii. X. Dispoziţii legale incidente X.1. Codul penal din 1969 "ART. 145 Public Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. ART. 147 Funcţionar public şi funcţionar Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145. Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat. ART. 246 Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. ART. 248 Abuzul în serviciu contra intereselor publice Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. ART. 248^1 Abuzul în serviciu în formă calificată Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. ART. 258 Fapte săvârşite de alţi funcţionari Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime. În cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. (1)-(4), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1." X.2. Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni, republicată "ART. 1 (1) Casa de Economii şi Consemnaţiuni, denumită prescurtat C.E.C., persoană juridică română de drept privat, se reorganizează în societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român. (…) ART. 3 Cerinţele impuse de dezvoltarea unei politici prudenţiale specifice cu privire la garantarea împrumuturilor acordate populaţiei, întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a altor împrumuturi se stabilesc de către Consiliul de administraţie al Casei de Economii şi Consemnaţiuni, în conformitate cu reglementările prudenţiale cuprinse în legea bancară şi în normele Băncii Naţionale a României emise în aplicarea acestei legi. ART. 5 În activitatea sa Casa de Economii şi Consemnaţiuni se supune reglementărilor cuprinse în legea bancară, precum şi celor emise de Banca Naţională a României în aplicarea politicii monetare, de credit, valutare, de plăţi, de asigurare a prudenţei bancare şi este subiect al supravegherii prudenţiale a Băncii Naţionale a României." Notă - Legea nr. 66/1996 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2005 la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 425/2008 privind aprobarea Statutului CEC Bank - S.A., cu modificările şi completările ulterioare. X.3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea privatizării, aprobată prin Legea nr. 285/2005, cu modificările ulterioare "ART. 1 Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., denumită în continuare C.E.C. - S.A., persoană juridică română de drept privat, este organizată şi funcţionează ca bancă în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, fiindu-i aplicabilă legislaţia în domeniul bancar, cu excepţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. 2 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă capitalul social al C.E.C. - S.A. este de 1.497 miliarde lei, împărţit în 1.497.000 de acţiuni nominative cu o valoare nominală de 1.000.000 lei/acţiune. Până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute la C.E.C. - S.A. acestea aparţin în totalitate statului român, care îşi exercită drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile prin Ministerul Finanţelor Publice. (…)" X.4. Statutul CEC Bank - S.A., aprobat prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 425/2008 (forma în vigoare la data faptelor) "ART. 1 Denumirea 1.1. Denumirea societăţii comerciale reglementate prin prezentul statut va fi CEC BANK - S.A. 1.2. În toate actele oficiale CEC BANK - S.A., denumită în continuare Banca, se identifică prin denumire, forma juridică, capitalul social, adresa sediului social, numărul şi data înmatriculării în registrul comerţului, codul unic de înregistrare, numărul şi data înmatriculării în registrul instituţiilor de credit şi prin emblema Băncii. ART. 2 Forma juridică 2.1. CEC BANK - S.A. este persoană juridică română, organizată în forma juridică a unei societăţi pe acţiuni, şi îşi desfăşoară activitatea ca bancă, în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile, ale prezentului statut, ale regulamentului propriu de organizare şi funcţionare adoptat de Bancă (Regulamentul de organizare şi funcţionare) şi ale reglementărilor interne emise în condiţiile legii (Reglementările interne). ART. 6 Obiectul de activitate 6.1. Activitatea principală a Băncii este „Alte activităţi de intermedieri monetare“ - cod CAEN 6419 şi domeniul principal este „Intermediere monetară“ - cod CAEN 641. 6.2. Banca poate desfăşura, în limita autorizaţiei acordate de Banca Naţională a României, precum şi sub rezerva obţinerii celorlalte autorizări cerute de lege, următoarele activităţi: a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile - cod CAEN 6419; b) contractare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare - cod CAEN 6419; c) servicii de transfer monetar - cod CAEN 6419; d) emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică - cod CAEN 6419; e) emitere de garanţii şi asumare de angajamente - cod CAEN 6419; f) tranzacţionare în cont propriu sau în contul clienţilor - cod CAEN 6419, în condiţiile legii, cu: - instrumente ale pieţei monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit; – valută; – contracte futures şi options; – instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii; – valori mobiliare şi alte instrumente financiare; g) intermediere, în condiţiile legii, în oferta de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii aferente - cod CAEN 6612; h) acordare de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de aceasta, consultanţă şi prestare de servicii cu privire la fuziuni şi achiziţii de societăţi comerciale - cod CAEN 6612; i) intermediere pe piaţa interbancară - cod CAEN 6419; j) administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de aceasta - cod CAEN 6612; k) păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte instrumente financiare - cod CAEN 6512; l) prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării - cod CAEN 6612; m) închiriere de casete de siguranţă - cod CAEN 6512; n) depozitare de active ale fondurilor de investiţii şi societăţilor de investiţii - cod CAEN 6612; o) distribuire de titluri de participare la fonduri de investiţii şi acţiuni ale societăţilor de investiţii - cod CAEN 6499; p) acţionare ca operator al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare - cod CAEN 6612; q) operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea - cod CAEN 6612; r) operaţiuni în mandat - cod CAEN 6612, cod CAEN 6622: - distribuţie pentru obligaţiuni municipale; – distribuţie pentru obligaţiuni corporative; – distribuţie de acţiuni; – distribuţie de dividende; – efectuare de operaţiuni privind execuţia de casă a bugetului statului în limita mandatului primit; – efectuare de operaţiuni în calitate de agent de asigurare; – acţionare în calitate de agent în cadrul contractului de credit sindicalizat, în baza mandatului primit de la celelalte bănci cofinanţatoare; – efectuare de operaţiuni de debitare automată a contului clienţilor, persoane fizice şi juridice, în baza mandatului acordat de aceştia; – efectuare de plăţi compensatorii cuvenite persoanelor fizice şi juridice ca urmare a declarării falimentului unor bănci, în baza contractului de mandat încheiat cu Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; – deschidere de conturi ale clienţilor la alte bănci şi efectuare de operaţiuni în numele şi pe seama acestora, pentru colectarea de numerar; – plata beneficiilor cuvenite deţinătorilor de titluri de participare ale fondurilor deschise de investiţii şi, respectiv, dividende cuvenite acţionarilor societăţilor de investiţii, în numele şi pe seama acestor fonduri şi a societăţilor de investiţii; s) servicii de procesare de date, administrare de baze de date ori alte asemenea servicii pentru terţi - cod CAEN 6203, cod CAEN 6311, cod CAEN 8532; t) participare la capitalul social al altor entităţi - cod CAEN 6420; u) închiriere de bunuri mobile şi imobile, în condiţiile legii, către terţi - cod CAEN 6820; v) primire de sume spre consemnare, efectuare de plăţi, schimb valutar - cod CAEN 6419; w) transport intern şi internaţional cu mijloace proprii şi închiriate pentru necesităţile generale ale băncii, precum şi activităţi de pază a bunurilor şi persoanelor - cod CAEN 8020; x) orice alte activităţi permise a fi desfăşurate de bănci în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu autorizările legale aferente. (…) ART. 18 Conducerea Băncii (…) 18.3. Banca este angajată prin semnătura a cel puţin 2 directori sau a cel puţin 2 salariaţi ai Băncii, potrivit listei de semnături autorizate, împuterniciţi de Comitetul de direcţie, în conformitate cu regulamentele proprii ale Băncii şi cu reglementările emise de Banca Naţională a României în acest sens. (…) ART. 23 Registrele Băncii 23.1. În afară de evidenţele prevăzute de lege, Banca întocmeşte şi păstrează la sediul său social documente şi evidenţe originale, în limba română, cuprinzând: (…) d) un registru al şedinţei şi deliberărilor Consiliului de administraţie, Comitetului de direcţie şi ale comitetelor prevăzute de lege sau de reglementările Băncii Naţionale a României şi, după caz, ale comitetelor constituite pe baza hotărârii organelor statutare ale Băncii; (…) ART. 24 Situaţiile financiare 24.1. Situaţiile financiare anuale vor fi întocmite şi auditate în condiţiile prevăzute de lege şi de reglementările specifice emise de Banca Naţională a României. (…) ART. 27 Reglementări privind funcţionarea Băncii 27.1. Conform legii privind activitatea bancară şi reglementărilor emise de Banca Naţională a României, Banca emite reglementări interne, care determină modul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. 27.2. Banca, Consiliul de administraţie, Comitetul de direcţie, Comitetul de audit, auditorul financiar şi angajaţii Băncii îşi îndeplinesc activitatea în conformitate cu legile în vigoare, cu prezentul statut, cu regulamentul de organizare şi funcţionare şi cu reglementările interne." X.5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007 (forma în vigoare la data faptelor) "ART. 4 (1) Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit. (2) În exercitarea competenţelor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României colectează şi procesează orice date şi informaţii relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal. ART. 5 (1) Se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate juridică, ce nu este instituţie de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora. (…) (5) Banca Naţională a României este abilitată să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, activitate bancară, activitate de emitere de monedă electronică ori activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora. Determinarea naturii activităţii, exprimată de Banca Naţională a României, este obligatorie pentru părţile interesate. ART. 7 (1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. activitate bancară - atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu; 2. autoritate competentă - autoritatea naţională împuternicită prin lege sau alte reglementări să supravegheze prudenţial instituţiile de credit; 3. autorizaţie - un act emis indiferent sub ce formă de către autoritatea competentă, care dă dreptul de a desfăşura activităţi specifice unei instituţii de credit; […] 6. firmă de investiţii - orice persoană juridică a cărei activitate curentă o constituie prestarea unuia sau a mai multor servicii de investiţii către terţi şi/sau desfăşurarea uneia sau a mai multor activităţi de investiţii pe baze profesionale, incluzând societăţile de servicii de investiţii financiare, definite conform Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare. […] 10. instituţie de credit înseamnă: a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu; b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie emitentă de monedă electronică; […] 14. instituţie financiară - o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-l); […] 18. public - orice persoană fizică, persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică, ce nu are cunoştinţele şi experienţa necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a plasamentelor efectuate. Nu intră în această categorie: statul, autorităţile administraţiei publice centrale, regionale şi locale, agenţiile guvernamentale, băncile centrale, instituţiile de credit, instituţiile financiare, alte instituţii similare şi orice altă persoană considerată investitor calificat, în înţelesul legislaţiei, privind piaţa de capital; […] 20. societate de administrare a investiţiilor - o societate de administrare a investiţiilor în sensul Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi o societate de administrare a investiţiilor dintr-un stat terţ, care ar necesita o autorizaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, dacă ar avea sediul principal pe teritoriul României; 21. societate financiară holding - o instituţie financiară ale cărei filiale sunt fie exclusiv, fie în principal, instituţii de credit ori instituţii financiare, iar cel puţin una dintre filiale este instituţie de credit, şi fără a se lua în considerare calitatea sa de societate financiară holding mixtă în înţelesul Ordonanţei de urgenţă nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare, a societăţilor de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar; […] ART. 10 (1) În vederea desfăşurării activităţii în România, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o autorizaţie potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. […] ART. 15 (1) În vederea autorizării unei instituţii de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României trebuie să fie informată cu privire la identitatea acţionarilor sau a membrilor, persoane fizice sau juridice, care urmează să deţină direct sau indirect participaţii calificate la instituţia de credit, şi cu privire la valoarea acestor participaţii. Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de credit, calitatea persoanelor respective este adecvată. […] ART. 18 (1) Instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi: a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile; b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare; c) leasing financiar; d) operaţiuni de plăţi; e) emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi cărţi de credit, cecuri de călătorie şi alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică; f) emitere de garanţii şi asumare de angajamente; g) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu: 1. instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit; 2. valută; 3. contracte futures şi options financiare; 4. instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii; 5. valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile; h) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni; i) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă; j) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta; k) custodie şi administrare de instrumente financiare; l) intermediere pe piaţa interbancară; m) prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării; n) închiriere de casete de siguranţă; o) operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea; p) dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi; r) orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi, dacă este cazul. ART. 20 (1) Instituţiile de credit pot desfăşura şi alte activităţi, permise potrivit autorizaţiei acordate de Banca Naţională a României, după cum urmează: […] ART. 32 (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României. […] (3) Banca Naţională a României acordă autorizaţie unei instituţii de credit, persoane juridice române, numai dacă este încredinţată că instituţia de credit poate asigura desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă şi de respectare a cerinţelor unei administrări prudente şi sănătoase, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori şi buna funcţionare a sistemului bancar, sens în care trebuie să fie respectate dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia. ART. 39 Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei instituţii de credit în următoarele situaţii: a) instituţia de credit nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen de 1 an de la data acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni; b) autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal; c) instituţia de credit nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei; d) instituţia de credit nu mai posedă suficiente fonduri proprii sau există elemente care conduc la concluzia că într-un termen scurt instituţia de credit nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă de deponenţi sau alţi creditori şi, în special, nu mai poate garanta siguranţa fondurilor/instrumentelor financiare care i-au fost încredinţate; e) ca sancţiune potrivit prevederilor art. 229 alin. (1) lit. e). ART. 101 (1) În activitatea lor, instituţiile de credit se supun reglementărilor şi măsurilor adoptate de Banca Naţională a României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României. (2) Instituţiile de credit trebuie să îşi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia. ART. 102 […] (2) Fiecare instituţie de credit are obligaţia de a deschide cont curent la Banca Naţională a României, înainte de începerea activităţii, conform reglementărilor emise de aceasta. ART. 105 Actul constitutiv şi reglementările interne ale instituţiei de credit se transmit Băncii Naţionale a României, în condiţiile prevăzute prin reglementări. ART. 150 (1) Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări şi alte cerinţe de natură prudenţială, precum şi nivelul de aplicare al acestora la instituţiile de credit. Aceste cerinţe pot viza, fără a fi limitative, următoarele: a) riscul de lichiditate; b) operaţiunile instituţiei de credit cu persoanele aflate în relaţii speciale cu aceasta; c) externalizarea activităţilor instituţiei de credit; d) calitatea activelor şi provizioane; e) modificările operate la nivelul instituţiei de credit faţă de condiţiile care au stat la baza autorizării acesteia. […] ART. 153 Instituţiile de credit sunt obligate să prezinte Băncii Naţionale a României situaţiile lor financiare, precum şi alte date şi informaţii cerute la termenele şi în forma stabilite prin reglementări şi instrucţiuni de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de supraveghere. ART. 154 Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări efectuarea de activităţi de audit la instituţiile de credit în alte scopuri decât cel prevăzut la art. 152 alin. (2) şi standardele aplicabile în aceste cazuri. ART. 155 (1) Auditorii financiari ai instituţiilor de credit trebuie să fie aprobaţi de Banca Naţională a României. […] ART. 156 […] (5) Banca Naţională a României are acces la orice documente întocmite de auditorii financiari pe parcursul acţiunii de audit. ART. 157 Banca Naţională a României poate retrage aprobarea acordată unui auditor financiar, în situaţia în care acesta nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege sau nu respectă cerinţele de conduită etică şi profesională specifice. ART. 164 În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat sau subconsolidat, după caz, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare. ART. 165 Instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt obligate să raporteze Băncii Naţionale a României datele şi informaţiile necesare pentru evaluarea respectării dispoziţiilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările emise în aplicarea acesteia, la termenele şi în forma stabilite de aceasta. ART. 167 Banca Naţională a României urmăreşte realizarea unei comunicări eficiente cu fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, care să asigure o cunoaştere aprofundată a activităţii, organizării şi procesului intern al instituţiei de credit de evaluare a adecvării capitalului la profilul său de risc. ART. 170 (1) Verificările la faţa locului se efectuează de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, sau de către auditori financiari sau experţi numiţi de Banca Naţională a României. (2) Banca Naţională a României poate stabili, în anumite situaţii, scopul auditului financiar şi standardele ce trebuie luate în considerare, în condiţiile menţinerii acestuia în aria de competenţă a auditorului financiar. ART. 225 Banca Naţională a României este competentă să dispună, faţă de o instituţie de credit, persoană juridică română, sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă dispoziţiile legii, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea legii, referitoare la supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, măsurile necesare şi/sau să aplice sancţiuni, în scopul înlăturării deficienţelor şi a cauzelor acestora. ART. 226 (1) Banca Naţională a României dispune ca orice instituţie de credit, persoană juridică română, care nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, în reglementările ori în alte acte emise în aplicarea acesteia sau nu dă curs unei recomandări a Băncii Naţionale a României, să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura redresarea situaţiei în cel mai scurt timp. […] ART. 228 Banca Naţională a României poate aplica sancţiuni, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, în cazurile prevăzute la art. 226 alin. (1) ori în cazurile în care constată că o instituţie de credit, persoană juridică română, şi/sau oricare dintre persoanele care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a instituţiei de credit sau persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovate de următoarele fapte: a) încălcarea unei prevederi a prezentei ordonanţe de urgenţă, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia ori a reglementărilor proprii ale instituţiilor de credit, respectiv a regulamentelor de directă aplicare adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă; b) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României; c) încălcarea oricărei condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia acordată; d) efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare sau expunerii instituţiei de credit; e) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date şi informaţii eronate către Banca Naţională a României. ART. 229 (1) În cazurile prevăzute la art. 228, Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni: a) avertisment scris; b) amendă aplicabilă instituţiei de credit, între 0,05% şi 1% din capitalul social al acesteia; c) amendă aplicabilă persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a instituţiei de credit şi persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor şi a sucursalelor acesteia, între 1-6 salarii medii nete pe instituţie de credit, conform situaţiei salariale existente în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta; d) retragerea aprobării acordate persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a instituţiei de credit; e) retragerea autorizaţiei acordate instituţiei de credit. […] ART. 237 (1) Banca Naţională a României poate dispune instituirea măsurii de supraveghere specială asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, pentru încălcarea legii sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, constatată în urma verificărilor efectuate la faţa locului şi/sau a analizării raportărilor transmise de instituţia de credit, precum şi în cazul constatării unei situaţii financiare precare a acesteia. (2) Supravegherea specială se asigură printr-o comisie instituită în acest scop, formată din maximum 7 specialişti din cadrul Băncii Naţionale a României, dintre care unul asigură îndeplinirea funcţiei de preşedinte al comisiei şi unul, pe cea de vicepreşedinte al acesteia. ART. 240 (1) Banca Naţională a României poate dispune instituirea măsurii de administrare specială asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, inclusiv cu privire la activitatea sucursalelor sale din România şi din străinătate. Măsura administrării speciale se poate dispune în cazurile în care: a) instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într-o perioadă de până la 3 luni; b) fondurile proprii se situează la un nivel care nu depăşeşte jumătate din nivelul minim al cerinţelor de capital calculate potrivit reglementărilor emise în aplicarea art. 126 şi 148; c) instituţia de credit a încălcat în mod repetat dispoziţiile legii şi/sau ale reglementărilor ori altor acte emise în aplicarea acesteia; d) la nivelul instituţiei de credit nu mai este asigurată exercitarea responsabilităţilor de administrare şi/sau conducere. […] ART. 252 (1) În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Banca Naţională a României hotărăşte cu privire la oportunitatea menţinerii măsurii de administrare specială şi se pronunţă asupra recomandărilor făcute de administratorul special. (2) Dacă pe baza raportului administratorului special se constată că nu sunt condiţii pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a instituţiei de credit, astfel încât aceasta să respecte cerinţele prudenţiale prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia sau, după caz, nu au fost numite şi aprobate noile persoane care să exercite responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a instituţiei de credit, Banca Naţională a României poate, în funcţie de situaţia concretă, să decidă următoarele: a) stabilirea unui termen în care administratorul special să întreprindă demersuri pentru identificarea eventualelor instituţii de credit interesate în preluarea, prin fuziune/divizare, a instituţiei de credit aflate în administrare specială; b) retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului sau, după caz, retragerea autorizaţiei urmată de dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, potrivit dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a 3-a din prezentul capitol. (3) În cazul continuării administrării speciale, administratorul special trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României, la termenele stabilite de aceasta, rapoarte privind situaţia financiară a instituţiei de credit. (4) Pe baza rapoartelor administratorului special, Banca Naţională a României poate hotărî în orice moment încetarea administrării speciale, cu reluarea activităţii instituţiei de credit sub controlul organelor sale statutare, sau poate retrage autorizaţia instituţiei de credit, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor alin. (2) lit. b). ART. 253 (1) Dacă Banca Naţională a României constată, pe baza rapoartelor administratorului special, că instituţia de credit faţă de care s-a instituit administrarea specială s-a redresat din punct de vedere financiar şi se încadrează în cerinţele prudenţiale stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de reglementările aplicabile sau, după caz, au fost numite şi aprobate noile persoane care să exercite responsabilităţile de administrare şi/sau conducere a instituţiei de credit, Banca Naţională a României poate hotărî încetarea administrării speciale şi reluarea activităţii instituţiei de credit, sub controlul organelor sale statutare. […] ART. 254 În cazul în care Banca Naţională a României hotărăşte retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente în vederea declanşării procedurii falimentului potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, până la desemnarea de către judecătorul-sindic a lichidatorului, administrarea instituţiei de credit se asigură în continuare de către administratorul special. ART. 255 Odată cu retragerea autorizaţiei, Banca Naţională a României dispune dizolvarea urmată de lichidare a instituţiei de credit potrivit prezentei secţiuni sau, dacă instituţia de credit se află în vreuna din situaţiile de insolvenţă prevăzute de legislaţia specială privind falimentul instituţiilor de credit, sesizează instanţa competentă în vederea deschiderii procedurii." X.6. Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (forma în vigoare la data faptelor) "ART. 1 Statutul legal (1) Banca Naţională a României este banca centrală a României, având personalitate juridică. (2) Banca Naţională a României este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti şi poate avea sucursale şi agenţii atât în municipiul Bucureşti, cât şi în alte localităţi din ţară. ART. 2 Obiectivul fundamental şi principalele atribuţii (1) Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. (2) Principalele atribuţii ale Băncii Naţionale a României sunt: a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb; b) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare; c) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; d) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia; e) administrarea rezervelor internaţionale ale României. (3) Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. ART. 25 Reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit (1) Banca Naţională a României are competenţa exclusivă de autorizare a instituţiilor de credit şi răspunde de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit pe care le-a autorizat să opereze în România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pentru asigurarea funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar, Banca Naţională a României este împuternicită: a) să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare; b) să controleze şi să verifice, pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale instituţiilor de credit autorizate, pe care le consideră necesare. (…)" X.7. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare "ART. 2 Semnificaţia unor termeni În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…) b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; (…) m) serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public; (…) p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat; r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice; (…)" X.8. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată (forma în vigoare la data faptelor) "ART. 34 (…) (2) În înţelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înţelege: instituţiile de credit; instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare; entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor şi organismelor de plasament colectiv, autorizate/avizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată; companiile şi societăţile naţionale; persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele internaţionale de raportare financiară. (…)" X.9. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004 "ART. 2 Terminologie În sensul prezentei convenţii: a) prin agent public se înţelege: (i) orice persoană care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat parte, care a fost numită ori aleasă, cu titlu permanent sau temporar, care este remunerată ori neremunerată, şi oricare ar fi nivelul său ierarhic; (ii) orice persoană care exercită o funcţie publică, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică, ori care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al dreptului acestui stat; (iii) orice persoană definită ca „agent public“ în dreptul intern al unui stat parte. Totuşi, în scopurile anumitor măsuri specifice prevăzute în cap. II al prezentei convenţii, prin agent public se poate înţelege orice persoană care exercită o funcţie publică sau care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al dreptului acestui stat; (…)" XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării XI.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Opinia judecătorului-raportor este în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru admisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, având în vedere că, deşi nu există o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii sau o hotărâre prealabilă prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunilor de drept ridicate de instanţa de trimitere, dezlegarea acestora rezultă în mod implicit din cuprinsul unei astfel de hotărâri, pronunţată anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce are caracter obligatoriu, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor. Astfel, s-a arătat că problema de drept referitoare la încadrarea în categoria funcţionarilor publici, reglementată de art. 175 alin. (2) din Codul penal, a funcţionarului bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, a format obiectul examinării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme, acesta statuând, prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, că, în sensul legii penale, persoana menţionată este funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor legale invocate, în considerentele deciziei fiind analizată şi îndeplinirea unor cerinţe prevăzute de vechea reglementare pentru includerea unei asemenea persoane în sfera funcţionarului public, astfel cum era definită şi delimitată de dispoziţiile art. 147 din Codul penal de la 1969. XI.2. Cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării Judecătorul-raportor a apreciat că persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar-bancară cu capital de stat este o unitate din cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar funcţionarul bancar, angajat al unei asemenea societăţi, are calitatea de funcţionar public, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată în cursul judecăţii existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Braşov fiind învestită, în Dosarul nr. 7.778/62/2013, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, partea civilă C.B. - S.A. şi de inculpatele T.F. şi R.A.N. împotriva Sentinţei penale nr. 142/S din 2 iunie 2015 a Tribunalului Braşov - Secţia penală, prin care s-a dispus condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 din Codul penal de la 1969 raportat la art. 248^1 din Codul penal de la 1969, combinat cu art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969 şi art. 5 din Codul penal (inculpata T.F.), respectiv de art. 297 alin. (1) din Codul penal combinat cu art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 309 şi art. 5 din Codul penal (inculpata R.A.N.), în sarcina primei acuzate reţinându-se, în concurs real, şi infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal de la 1969 raportat la art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Este realizată şi cerinţa referitoare la legătura dintre chestiunile de drept sesizate şi soluţionarea pe fond a apelurilor inculpatelor, acestea având o influenţă directă asupra deciziei ce urmează fi dată de curtea de apel cu privire la modul de dezlegare a raportului juridic de drept penal dedus judecăţii, sub aspectul stabilirii răspunderii penale şi a încadrării juridice a faptelor imputate, în condiţiile în care se apreciază ca fiind mai favorabil Codul penal anterior. Sub acest aspect este de remarcat că, deşi în privinţa inculpatei R.A.N. prima instanţă a considerat, prin raportare la prevederile art. 5 din Codul penal, că sunt incidente dispoziţiile din noua codificare penală generală ce incriminează infracţiunea de abuz în serviciu, în cuprinsul motivelor de apel, atât aceasta, cât şi inculpata T.F. au solicitat calificarea în drept a faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei în infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 248^1 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art. 258 alin. 1 din Codul penal de la 1969, considerat ca fiind legea penală mai favorabilă, invocând ca argument lipsa calităţii lor de funcţionari publici, în sensul art. 147 din Codul penal de la 1969, atât timp cât C.B. - S.A. este o persoană juridică de drept privat care nu aparţine vreunei autorităţi publice dintre cele enumerate limitativ în titlul III din Constituţie şi căreia nu i-a fost atribuit prin lege atributul de interes public, situaţie în care nu poate fi inclusă în categoria entităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969. Referitor la cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării instituită de art. 475 din Codul de procedură penală, se constată că aceasta nu este întrunită, având în vedere că, deşi nu există o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii sau o hotărâre prealabilă prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunilor de drept ridicate de instanţa de trimitere, dezlegarea acestora rezultă în mod implicit din cuprinsul unei astfel de hotărâri, pronunţată anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce are caracter obligatoriu, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor. În concret, problema de drept referitoare la încadrarea în categoria funcţionarilor publici, reglementată de art. 175 alin. (2) din Codul penal, a funcţionarului bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, a format obiectul examinării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme, acesta statuând, prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, că, în sensul legii penale, persoana menţionată este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor legale invocate. Chiar dacă limitele învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au vizat exclusiv situaţia juridică a funcţionarului angajat în cadrul unei societăţi bancare cu capital integral privat din perspectiva noii codificări penale generale, în considerentele deciziei a fost analizată îndeplinirea unor cerinţe prevăzute şi de vechea reglementare pentru includerea unei asemenea persoane în sfera funcţionarului public, astfel cum era definită şi delimitată de dispoziţiile art. 147 din Codul penal de la 1969. În acest sens, este de menţionat că, din coroborarea acestor din urmă prevederi legale cu cele ale art. 145 din Codul penal de la 1969, rezultă că funcţionarul public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu şi indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice ori a unei instituţii sau a altei persoane juridice de interes public sau care priveşte administrarea, folosirea ori exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Deşi, în Codul penal în vigoare, conceptul de funcţionar public a fost reconfigurat, prin indicarea mai circumstanţiată, în art. 175 alin. (1), a trei categorii de domenii în care, fiind încadrate, anumite persoane dobândesc calitatea de funcţionari publici, legiuitorul a reglementat, în alin. (2) al aceluiaşi text de lege, şi categoria asimilată acestora, în care sunt incluse acele persoane care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Aşadar, cerinţa prestării unui serviciu de interes public este comună ambelor reglementări penale succesive pentru încadrarea unei persoane într-o anumită categorie a funcţionarilor publici, şi, ca atare, cele statuate sub acest aspect prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt pe deplin aplicabile şi cu privire la problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de hotărârea prealabilă anterioară, care a analizat situaţia funcţionarului bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, în dosarul de faţă, instanţa de trimitere a ridicat chestiunea incidenţei prevederilor art. 145 şi art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969 cu referire la persoana juridică de drept privat - societate bancară cu capital de stat şi, respectiv, la angajaţii acesteia. Or, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea privatizării, aprobată prin Legea nr. 285/2005, C.B. - S.A., ca persoană juridică de drept privat, ale cărei acţiuni sunt deţinute în totalitate de statul român până la data transferării dreptului de proprietate asupra acestora, este organizată şi funcţionează ca bancă, fiindu-i aplicabilă legislaţia în domeniul bancar, astfel încât toate argumentele invocate în decizia menţionată cu privire la calificarea, pe baza reglementărilor legale în materie, a instituţiilor de credit ca persoane juridice de interes public, care exercită un serviciu de interes public, îşi păstrează valabilitatea şi sub aspectul problemelor de drept cu a căror rezolvare instanţa supremă a fost învestită de Curtea de Apel Braşov. Astfel, cu privire la îndeplinirea de către funcţionarul bancar a condiţiei exercitării unui serviciu de interes public, au fost preluate, în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 30 mai 2017, considerente din cuprinsul Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora „noţiunea de «funcţie publică» se află în corelaţie cu noţiunea de «interes public», ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general, în baza prerogativelor constituţionale, care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat, astfel că funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi, ca atare, în exercitarea funcţiei, acesta are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal“, precum şi pasaje din Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 a aceluiaşi complet al instanţei supreme, prin care s-a stabilit că „sunt incluşi (în categoria funcţionarilor publici asimilaţi, potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal) particularii care primesc gestiunea unui serviciu public naţional sau local, economic sau sociocultural, devenind astfel de utilitate publică. Este vorba despre subiecţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăţi comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, după caz, bunurile şi serviciile publice“. Deopotrivă, în considerentele aceleiaşi decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în termeni expliciţi, că băncile (instituţiile de credit) cu capital integral privat desfăşoară o activitate de interes public, şi anume activitatea bancară, ce constă, potrivit art. 7 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, în atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu, natura activităţii desfăşurate depăşind sfera interesului particular şi situându-se în sfera interesului public, motiv pentru care acestea sunt „incluse în cadrul persoanelor juridice care exercită un serviciu de interes public“. Sub acelaşi aspect, s-a făcut trimitere şi la cele stabilite prin Decizia nr. XIII/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, pronunţată într-un recurs în interesul legii, în sensul că „activitatea bancară, deşi se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public“, precum şi la dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, care consacră legislativ recunoaşterea băncilor ca fiind entităţi de interes public, prevăzând că prin persoane juridice de interes public se înţeleg inclusiv instituţiile de credit. De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 18 din 30 mai 2017, fără a distinge în funcţie de natura capitalului băncilor, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme, făcând referire la dispoziţiile legale incidente în materie (ce îşi găsesc corespondent şi în actele normative relevante în domeniu, în vigoare la data faptelor reţinute în sarcina celor două inculpate trimise în judecată în cauza în care au fost ridicate problemele de drept ce formează obiectul sesizării de faţă), a subliniat rolul Băncii Naţionale a României, ca autoritate publică competentă, de a asigura controlul ori supravegherea instituţiilor de credit, persoane juridice române, sens în care s-a arătat, în esenţă, că cele din urmă pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei date de aceasta şi se supun regulamentelor şi ordinelor emise de Banca Naţională a României, având obligaţia să permită personalului Băncii şi auditorilor independenţi care efectuează inspecţia să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de administrarea, controlul intern şi operaţiunile efectuate, iar, în cazul în care constată nereguli, în funcţie de gravitatea acestora, poate aplica sancţiuni, inclusiv retragerea autorizaţiei băncii. Sub acelaşi aspect, s-a menţionat expres că „acelaşi control/supraveghere a activităţii instituţiilor de credit, indiferent de structura şi provenienţa publică ori privată a capitalului social, realizat de către Banca Naţională a României, rezultă şi din dispoziţiile art. 26 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României (în vigoare la data faptelor, în prezent abrogată), care au corespondent în art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, conform cărora Banca Naţională a României este împuternicită să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare, precum să controleze şi să verifice pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere cu privire la băncile autorizate“. Aşadar, prin considerentele Deciziei nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost stabilite criteriile necesare pentru a se aprecia cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 145 şi art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969 cu referire la persoanele juridice de drept privat - societăţi bancare cu capital de stat şi, respectiv, la funcţionarii bancari, angajaţi ai unor asemenea entităţi, repere care vizează, în principal, specificul serviciului de interes public efectuat de acestea şi natura lor de persoane juridice de interes public. Ca atare, decizia menţionată nu conturează doar criteriile pe baza cărora instanţa de trimitere poate stabili dacă persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajaţii acesteia au calitatea de funcţionari publici, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior, ci oferă însăşi soluţia acestor probleme de drept ce formează obiectul sesizării în prezenta cauză. Or, a statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra chestiunilor ridicate de instanţa de trimitere echivalează cu reanalizarea şi expunerea, în termeni substanţial similari, a argumentelor ce au condus la dezlegarea dată deja problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanţei supreme, ceea ce contravine unei cerinţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Aşa cum s-a stabilit de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 12 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 31 mai 2017), asigurarea caracterului obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept asupra cărora instanţa supremă a statuat în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, expres consacrat de art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, presupune nu doar conformarea, pe viitor, la exigenţele dispozitivului deciziei, ci şi aplicarea corespunzătoare a întregului raţionament juridic ce a precedat, în mod necesar, pronunţarea acesteia. Hotărârile prealabile rezultate din mecanismul de unificare a practicii prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală cuprind rezolvări de principiu ale unor chestiuni de drept, clarificând modul de interpretare in abstracto, pe viitor, a dispoziţiilor legale care au generat acea problemă. Soluţia de principiu a instanţei supreme îşi găseşte aplicabilitatea, aşadar, nu doar în cauza în care a intervenit mecanismul de unificare a practicii analizat, ci în toate cauzele în care se ridică o problemă de drept esenţialmente similară şi în care particularităţile procedurii derulate nu influenţează semnificativ coordonatele acelei probleme de drept. Pentru motivele arătate, având în vedere că asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă a statuat deja printr-o hotărâre prealabilă, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 7.778/62/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept: "a) Dacă angajaţii unei persoane juridice de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat au calitatea de funcţionari publici potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969.b) Dacă persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Ioana Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
