Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 21 din 29 octombrie 2019 referitoare la interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 21 din 29 octombrie 2019  referitoare la interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 21 din 29 octombrie 2019 referitoare la interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 981 din 5 decembrie 2019
    Dosar nr. 2.041/1/2019

┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Alexandra│ │
│Iuliana │- judecător la Secţia penală│
│Rus │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marius │ │
│Dan │- judecător la Secţia penală│
│Foitoş │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Daniela │- judecător la Secţia penală│
│Encean │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mirela │ │
│Sorina │- judecător la Secţia penală│
│Popescu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Francisca│ │
│Maria │- judecător la Secţia penală│
│Vasile │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ionuţ │ │
│Mihai │- judecător la Secţia penală│
│Matei │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valentin │ │
│Horia │- judecător la Secţia penală│
│Şelaru │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Săndel │ │
│Lucian │- judecător la Secţia penală│
│Macavei │ │
└─────────┴────────────────────────────┘

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.341/102/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil al inculpatului dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii doar prin hotărârea prin care soluţionează şi fondul cauzei?"

    Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.041/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    La şedinţa de judecată a participat domnul Mădălin Marian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Francisca Vasile, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.041/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    De asemenea a menţionat că prin Procesul-verbal din data de 17.10.2019 s-a dispus înlocuirea doamnei judecător Florentina Dragomir cu domnul judecător Săndel Lucian Macavei, iar prin Procesul-verbal din data de 28.10.2019 s-a dispus înlocuirea doamnei judecător Simona Elena Cîrnaru cu doamna judecător Simona Daniela Encean.
    S-a mai arătat că la dosar au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel Bucureşti, Bacău, Piteşti, Iaşi, Galaţi, Braşov, Timişoara, Ploieşti, Cluj, Târgu Mureş, Suceava, Craiova, Constanţa, Alba Iulia şi instanţele arondate acestora, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de către Centrul de cercetări în ştiinţe penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara.
    În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Francisca Vasile, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.041/1/2019.
    Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş este admisibilă întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, inclusiv condiţia ca dezlegarea ce se va pronunţa să aibă consecinţe asupra soluţionării fondului cauzei.
    A considerat că există o dependenţă între răspunsul ce urmează a fi dat în procedura pendinte şi soluţionarea pe fond a cauzei, existând o repercusiune concretă şi directă asupra modului de soluţionare a apelului.
    Astfel, a menţionat că pronunţarea instanţei de apel asupra cererii de constatare a nulităţii şi a excluderii unor mijloace de probă se repercutează în mod direct la soluţia ce urmează a se da apelului. Pronunţarea instanţei asupra căii de atac presupune verificarea acuzaţiei penale formulate, iar excluderea unor mijloace de probă care au stat la baza formulării acuzaţiei are o influenţă directă asupra fondului cauzei.
    În ceea ce priveşte fondul sesizării, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că o astfel de cerere trebuie soluţionată printr-o încheiere anterioară dezbaterii fondului sau apelului, având în vedere că problema nulităţii probelor este incidentă în tot cursul procesului penal, atât în fond, cât şi în apel.
    Totodată, a menţionat că jurisprudenţial s-a stabilit că soluţionarea cererilor de schimbare a încadrării juridice sau de constatare a nulităţii absolute reprezintă chestiuni ce ţin de fondul apelului, iar pe cale de consecinţă s-a stabilit că ar trebui soluţionate la momentul soluţionării căii de atac.
    A considerat că inculpatul are dreptul de a fi informat pe tot parcursul procesului penal cu privire la acuzaţia ce i se aduce, dar şi cu privire la mijloacele de probă ce susţin acuzaţiile în considerarea respectării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. A apreciat că această exigenţă este respectată numai în măsura în care instanţa se pronunţă cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute printr-o hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei sau calea de atac.
    De asemenea a arătat că instanţa de control constituţional a statuat prin Decizia nr. 250/2019 asupra necesităţii schimbării încadrării juridice printr-o încheiere separată de cea prin care se soluţionează fondul cauzei, având în vedere că schimbarea de încadrare juridică orientează caracterizarea în drept a acuzaţiei penale. A apreciat că aspectele arătate în considerentele deciziei anterior menţionate sunt aplicabile mutatis mutandis cauzei pendinte, considerând că aceeaşi soluţie se impune şi în cazul soluţionării unei cereri de constatare a nulităţii unor probe cu consecinţa excluderii acestora. Având în vedere influenţa directă pe care soluţia pronunţată o are asupra menţinerii şi verificării acuzaţiei penale, instanţa ar trebui să se pronunţe asupra acestei cereri printr-o încheiere anterioară, printr-o hotărâre care să nu soluţioneze calea de atac, considerând că numai în acest mod părţile îşi pot formula apărări, iar dreptul la un proces echitabil nu este unul iluzoriu.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.341/102/2017, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil al inculpatului dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii doar prin hotărârea prin care soluţionează şi fondul cauzei?"


    II. Expunerea succintă a cauzei:
    Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 2.341/102/2017.
    În Dosarul nr. 68/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea s-au desfăşurat cercetări cu privire la mai multe persoane, între care nu se regăsea şi inculpata K.I. Cercetările au avut ca obiect existenţa şi funcţionarea unui sistem clientelar în cadrul relaţiilor dintre Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) şi mai multe societăţi comerciale.
    Pentru descoperirea faptelor care făceau obiectul acestui dosar, Tribunalul Bihor a emis autorizaţiile nr. 157 din 27.08.2010 şi nr. 179 din 24.09.2010, pentru prelungirea interceptării şi înregistrării comunicaţiilor telefonice ale mai multor făptuitori, între care martorul I.K., administratorul S.C.I. - SRL Târgu Mureş. Tribunalul a dispus ca autorizaţiile să fie puse în executare de Serviciul Român de Informaţii, prin direcţiile judeţene de informaţii Satu Mare, Bihor, Cluj şi Mureş, cu sprijinul operatorilor de telefonie.
    Între convorbirile interceptate s-au aflat şi cele din datele de 1, 2 şi 28 septembrie 2010, în care martorul I.K. discuta cu inculpata K.I., director economic al Primăriei Târgu Mureş, cu privire la o sponsorizare pentru Liga Campionilor la fotbal în sală, organizată la Târgu Mureş, şi la achitarea restanţelor pe care Primăria Târgu Mureş le avea în urma lucrărilor executate de societatea administrată de martor. Convorbirile priveau o posibilă faptă de corupţie.
    Prin Ordonanţa din data de 11 mai 2015, emisă în Dosarul nr. 22/P/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a dispus disjungerea şi formarea de dosare separate pentru fapta imputată inculpatei K.I. şi pentru alte 14 fapte.
    Prin Rechizitoriul din 29.06.2017, emis în Dosarul nr. 103/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei K.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
    Prin Sentinţa penală nr. 157 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a dispus achitarea inculpatei, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, reţinându-se că inculpata nu a acţionat cu vinovăţie, nefiind îndeplinită tipicitatea infracţiunii de luare de mită, sub aspect subiectiv, conduita inculpatei nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege pentru a fi considerate infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, iar fapta de pretindere comisă nu a urmărit un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul de vreme ce în sistemul judiciar românesc există posibilitatea sponsorizării, în anumite condiţii, a unor activităţi fără scop lucrativ, reglementată de Legea nr. 32/1994.
    Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
    În motivarea apelului, procurorul a argumentat existenţa celei de a doua condiţii de tipicitate a faptei aduse în discuţie de prima instanţă, şi anume legătura cu atribuţiile de serviciu ale inculpatei, pe baza înregistrărilor convorbirilor telefonice din dosar.
    În cursul judecării apelului, inculpata a formulat, prin avocat, o cerere scrisă prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a interceptării dispuse în faza de urmărire penală, întrucât a fost administrată de către un organ necompetent din punct de vedere material, şi excluderea din dosar a mijloacelor de probă constând în suporturi optice care stochează rezultatele activităţilor de supraveghere tehnică, precum şi a proceselor- verbale de redare, inclusiv excluderea fizică a mijloacelor de probă.
    În motivarea cererii inculpata a arătat că a făcut obiectul măsurilor de supraveghere tehnică, autorizate prin Încheierea Tribunalului Bihor, pronunţată în Dosarul nr. 7.243/111/2010 din data de 27.08.2010, şi că mandatul de supraveghere tehnică a fost pus în executare de către Serviciul Român de Informaţii, considerat ca neavând calitatea de organ de urmărire penală, ceea ce determină nulitatea absolută a procedeului probatoriu şi a mijlocului de probă obţinut, cu consecinţa excluderii acestora din ansamblul probator.
    La termenul din data de 1 aprilie 2019, instanţa de apel a pus în discuţie această cerere şi a prorogat pronunţarea până la judecarea pe fond a apelului.
    În urma solicitării formulate de inculpată, prin apărător, instanţa de apel a dispus, prin Încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2019, emiterea unor adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi Serviciul Român de Informaţii.
    Prin Adresa nr. 103/P/2015 din data de 28 mai 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a răspuns că autorizaţiile de interceptare nr. 157 din 27.08.2010 şi nr. 179 din 24.09.2010 emise de Tribunalul Bihor au fost puse în aplicare cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii, direcţiile judeţene de informaţii Bihor şi Mureş, astfel cum rezultă din adresele nr. S/36 din 27.08.2010, nr. S/36 din 29.08.2010, nr. S/36 din 24.09.2010 şi nr. S/36 din 27.09.2010, declasificate la data de 31.01.2017 şi reînregistrate cu nr. 970/11.1/2019 din 23.05.2019, nr. 972/11.1/2019 din 23.05.2019, nr. 976/11.1/2019 din 23.05.2019 şi nr. 982/11.1/2019 din 23.05.2019, pe care le-a înaintat în copii conforme cu originalul, iar sprijinul tehnic s-a concretizat în introducerea datelor necesare în sistemul naţional de interceptare, urmat de punerea la dispoziţia procurorului de caz a rezultatelor activităţii de interceptare, şi anume traficul comunicaţiilor obţinute prin punerea în aplicare a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare stocat pe suporturi optice.
    Împreună cu suporturi optice, Serviciul Român de Informaţii a înaintat note de redare cu caracter informativ. Discuţiile conţinute de fişierele digitale în format audio rezultate ca urmare a punerii în aplicare a autorizaţiilor au fost redate, în baza delegării date de procuror, de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciului Teritorial Oradea, care au întocmit procesele - verbale conform art. 143 din Codul de procedură penală, care constituie mijloc de probă.
    În Dosarul penal nr. 103/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au fost folosite trei convorbiri telefonice dintre martorul I.K. şi inculpata K.I., respectiv convorbirea telefonică din data de 1 septembrie 2010, ora 12,15:12 (interceptată în baza Autorizaţiei nr. 157 din 27.08.2010), convorbirea telefonică din data de 2 septembrie 2010, ora 13,23:03 (interceptată în baza Autorizaţiei nr. 157 din 27.08.2010) şi convorbirea telefonică din data de 28 septembrie 2010, ora 09,31:40 (interceptată în baza Autorizaţiei nr. 179 din 24.09.2010).
    Redarea discuţiilor înregistrate şi întocmirea proceselor-verbale de transcriere au fost efectuate de ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul unităţii de parchet, în baza delegării date de către procurorul care efectua urmărirea penală, astfel cum rezultă din Ordonanţa de delegare din data de 14 mai 2015. Având în vedere că toate cele trei convorbiri telefonice folosite în cauză au fost purtate în limba maghiară, ascultarea şi traducerea în limba română au fost asigurate de traducătorul autorizat pentru limba maghiară.
    Serviciul Român de Informaţii a răspuns la solicitarea instanţei că prin Adresa nr. S/36 din 24.09.2010, înregistrată la Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor cu nr. S/3003844 din 25.09.2010, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a înaintat Serviciului Român de Informaţii, în legătură cu instrumentarea de către organele de urmărire penală a dosarelor nr. 68/P/2009 şi nr. 63/P/2010, un exemplar din Autorizaţia Tribunalului Bihor nr. 179/2010 din 24.10.2010 (1 filă), împreună cu Încheierea Tribunalului Bihor nr. 8.429/111/2010 din 24.09.2010 (2 file), cu solicitarea de a face demersurile necesare punerii lor în executare şi cu desemnarea, în acest sens, a direcţiilor judeţene de informaţii Bihor, Satu Mare, Cluj şi Mureş. Serviciul Român de Informaţii a asigurat punerea în executare a activităţilor autorizate, în temeiul art. 91^2 teza a doua din Codul de procedură penală anterior. S-a oferit sprijin tehnic, la solicitarea structurii de parchet, în sensul punerii în executare a interceptărilor şi înregistrării convorbirilor telefonice autorizate, însă nu s-au întocmit procese-verbale de redare şi nu s-a participat la activităţi de urmărire penală. Rezultatele activităţilor autorizate de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor (sesiunile audio) au fost transmise integral către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, iar în unele situaţii punctuale s-a asigurat şi transcrierea unor convorbiri telefonice, care au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea atât pe suport hârtie, cât şi pe suport optic.
    Prin încheierile din datele de 3 şi 7 iunie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş a pus în discuţie cererea formulată de inculpata K.I. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse anterior, şi a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

    III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Instanţa de trimitere a precizat că legislaţia procesual penală nu prevede un moment distinct în cadrul fazei judecăţii care să aibă ca obiect evaluarea legalităţii probelor. Legalitatea şi loialitatea probelor sunt verificate în cameră preliminară, iar în faza judecăţii probele obţinute în mod nelegal nu ar putea fi excluse, cu excepţia celor lovite de nulitate absolută, aspect susţinut în considerentele Deciziei nr. 802/2017 pronunţate de Curtea Constituţională.
    S-a arătat că, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, era general acceptată şi considerată echitabilă procedura pronunţării instanţei cu privire la legalitatea şi loialitatea probei odată cu decizia asupra fondului cauzei. Pentru faza judecăţii, Codul de procedură penală, la fel ca şi reglementarea anterioară, nu prevede o etapă prealabilă cercetării fondului dedicată analizei legalităţii probelor. Mai mult, ambele coduri de procedură penală reglementează în mod similar procedura căilor de atac, finalizate cu decizii prin care sunt examinate toate problemele de legalitate sau temeinicie ale hotărârii şi ale încheierilor premergătoare.
    Instanţa de trimitere a identificat şi expus diverse situaţii în care legalitatea obţinerii probelor poate fi analizată în faza judecăţii:
    a) Codul de procedură penală prevede în art. 281 alin. (3) că încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a procesului, adică inclusiv în apel. Dar aceste dispoziţii privesc defecte structurale ale procesului care au dus la pronunţarea sentinţei atacate. S-a arătat că reţinerea unor asemenea încălcări echivalează cu constatarea nelegalităţii sentinţei, cu consecinţa desfiinţării ei, iar, în mod logic, aceasta se face prin decizia prin care este judecat apelul.
    b) În anumite cazuri, Codul de procedură penală prevede o interdicţie expresă de folosire a probelor subordonată nelegalităţii obţinerii lor. În aceste cazuri, instanţa de judecată are atribuţia de a cerceta legalitatea obţinerii probelor, pentru a vedea dacă le poate folosi. Astfel de cazuri sunt prevăzute, spre exemplu, de art. 89 alin. (2), art. 102 alin. (1) şi art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    S-a susţinut că dispoziţiile procedurale leagă în mod expres cercetarea nelegalităţii obţinerii lor de momentul folosirii probei, iar, în principiu, în cursul judecăţii acest moment este cel în care
    instanţa se pronunţă prin hotărâre asupra raportului juridic dedus judecăţii.
    Instanţa de trimitere a mai considerat că uneori evaluarea nulităţii necesită o examinare a întregului material probator din dosar, ca în ipoteza obţinerii probei prin tortură sau prin altul dintre tratamentele prevăzute de art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
    În asemenea situaţii, instanţa de judecată trebuie să aleagă, de la caz la caz, procedura cea mai potrivită pentru respectarea interdicţiei de folosire a probei nule.

    c) Uneori obligaţia de excludere în faza judecăţii a probelor obţinute în mod nelegal este impusă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, atunci când se pune problema obţinerii probei prin mijloace neloiale.
    În această ipoteză instanţa se pronunţă asupra loialităţii probelor odată cu fondul, spre exemplu, prin decizia prin care judecă apelul. Soluţia este impusă de faptul că viciul, vizând neloialitatea administrării probelor, poate fi conturat numai după administrarea întregului probatoriu, aspect ce poate influenţa calificarea în drept a acestor fapte. Spre exemplu, prin Încheierea nr. 725 din 17 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat: „cu privire la critica inculpatului în sensul că a fost provocat de martora denunţătoare cu ocazia convorbirilor telefonice care s-au purtat între cei doi pentru ca acesta să ofere detalii cu privire la contractele de consultanţă şi asistenţă juridică, în scopul conturării elementelor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, se constată că aceste aspecte nu pot fi supuse cenzurii judecătorului de cameră preliminară, întrucât «ţin de fondul cauzei, ele putând fi verificate în urma administrării unor probe numai în faza de cercetare judecătoreasc㻓.
    În măsura în care instanţa de apel analizează loialitatea probelor, o face prin hotărârea prin care judecă apelul. Spre exemplu, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 741/A din 22 iulie 2015, a respins apelul inculpatului împotriva sentinţei de condamnare pe motiv că: „În cauză nu sunt aplicabile cauzele CEDO invocate de către inculpat în apărare, întrucât nu s-a dovedit provocarea şi au fost respectate, atât de organele de urmărire penală cât şi de instanţa de fond, dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului penal.“
    S-a arătat că o astfel de procedură este logică în măsura în care anumite practici neloiale ale organelor de urmărire penală aduc în discuţie nu doar problema excluderii probei obţinute, ci şi a fundamentului tragerii la răspundere penală a inculpatului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în Hotărârea din data de 5 februarie 2008 din Cauza Ramanauskas contra Lituaniei „(...) că acţiunile lui AZ şi VS au avut efectul provocării reclamantului la comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat şi că nu există niciun indiciu că infracţiunea ar fi fost comisă fără intervenţia lor. Având în vedere această intervenţie şi utilizarea ei în procedurile penale reclamate, procesul reclamantului a fost privat de echitatea cerută de articolul 6 din Convenţie (paragraful 73)“.
    Instanţa de trimitere a mai precizat că, dacă, spre exemplu, instanţa de apel descoperă că starea de fapt a fost stabilită de prima instanţă pe baza unor probe obţinute prin astfel de mijloace neloiale, constatarea nulităţii lor implică desfiinţarea sentinţei. S-a susţinut că, în acest caz, atât aspectul privitor la probe, cât şi fondul apelului trebuie soluţionate simultan.
    Instanţa de trimitere a susţinut că în alte cazuri instanţa analizează în faza judecăţii legalitatea administrării probei, ca de exemplu atunci când se aplică Decizia nr. 26/2019 pronunţată de Curtea Constituţională, care a constatat „existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii“.
    Instanţa de trimitere a susţinut că, pentru aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26/2019, se vor analiza modalitatea şi intensitatea sprijinului acordat de Serviciul Român de Informaţii la efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor.
    Instanţa de trimitere a conchis că în cazul în care implicarea Serviciului Român de Informaţii în obţinerea probelor a avut, în concret, o gravitate ridicată şi a afectat legalitatea şi loialitatea probelor obţinute se poate pune problema excluderii acestora şi a probelor derivate. Excluderea probelor derivate poate reprezenta însă „rezultatul unei cântăriri a principiilor pentru ajungerea la verdicte legitime“ (I. Dennis, The Law of Evidence, p. 246).
    S-a menţionat faptul că din jurisprudenţa comparată rezultă că pot exista situaţii în care instanţa, pusă în faţa unei conduite reprobabile a acuzării, trebuie să aprecieze dacă probele concludente din dosar sunt derivate din probele obţinute în mod nelegal, adică dacă sunt „produsul conduitei reprobabile sau rezultatul intenţionat ale acestei conduite“ (Hotărârea Curţii Supreme a Marii Britanii din data de 17 noiembrie 2010 din Cauza R. vs. Maxwell, paragraful 32 din Opinia Lordului Dyson). În cazul unui răspuns afirmativ, instanţa de apel urmează să dispună prin hotărâre achitarea inculpatului. În acest caz, trimiterea cauzei spre rejudecare este inutilă, dar la fel este pronunţarea instanţei printr-o încheiere interlocutorie, prealabilă judecării apelului.
    În concluzie, s-a apreciat că, în cazul constatării nulităţii absolute a actelor de efectuare a interceptărilor şi înregistrărilor, atât în situaţia tipică, cât şi în situaţiile atipice care pot interveni, dispunerea măsurilor legale corespunzătoare de către instanţa de apel, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26/2019, poate fi făcută, în funcţie de împrejurările cauzei, prin hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei.



    IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate:
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    În urma consultării instanţelor de judecată, s-a evidenţiat opinia majoritară potrivit căreia dreptul la un proces echitabil al inculpatului nu este încălcat dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii (cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă) prin hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei, sentinţă sau decizie, apreciindu-se că dovedirea unora dintre situaţiile invocate în sprijinul unei cereri de excludere a probei poate necesita o examinare a întregului material probator administrat în cauză, asupra căruia instanţa se apleacă cu ocazia deliberării şi pronunţării.
    În acest sens au opinat curţile de apel: Braşov, Bucureşti - Secţia I penală, Bucureşti - Secţia a II-a penală, Timiş, o parte a magistraţilor din cadrul curţilor de apel Galaţi şi Iaşi, tribunalele: Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Timiş, Caraş-Severin, judecătoriile: Zărneşti, Olteniţa, Buftea, Cornetu, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Bistriţa, Maramureş, Şimleu Silvaniei, Tecuci, Lieşti, Hârlău, Răducăneni, Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc, Reghin.
    În opinia contrară s-a apreciat că este necesar ca instanţa să se pronunţe asupra nulităţii absolute prin încheiere interlocutorie, dând astfel părţilor şi procurorului posibilitatea de a avea cunoştinţă de materialul probator care va sta la baza pronunţării ulterioare a unei soluţii, în caz contrar, consecinţa ar fi încălcarea dreptului general la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, o informare precisă şi completă cu privire la faptă, încadrare juridică, acte procedurale, probe, fiind o condiţie esenţială a echităţii procedurii.
    În acest sens, au comunicat puncte de vedere curţile de apel: Târgu Mureş, Oradea, o parte a magistraţilor din cadrul curţilor de apel Galaţi şi Iaşi, tribunalele: Covasna, Ilfov, Gorj, Brăila, Iaşi, Vaslui, Bihor, judecătoriile: Roman, Alexandria, Zimnicea, Constanţa.
    Răspunsurile curţilor de apel: Alba Iulia, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Suceava, tribunalelor: Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Harghita, Arad, judecătoriilor: Braşov, Făgăraş, Rupea, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Zalău, Jibou, Năsău, Beclean, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Dragomireşti, Târgu Lăpuş, Mangalia, Medgidia, Hârşova, Tulcea, Măcin, Babadag, Luduş cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

    V. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    Departamentul de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, prin lector univ. dr. Flaviu Ciopec, a opinat în sensul că, în raport cu jurisprudenţa instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, relaţia de dependenţă între dezlegarea pretinsei chestiuni de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei nu este îndeplinită.
    În acest sens s-a apreciat că din modul în care este formulată întrebarea rezultă fără niciun echivoc faptul că, indiferent de soluţia la care s-ar ajunge în ceea ce priveşte chestiunea de drept invocată, fondul cauzei nu este afectat.
    Stabilirea momentului la care s-ar impune pronunţarea asupra unei solicitări de excludere a probelor nu impietează asupra soluţiei pe fond, aceasta reprezentând mai degrabă o opţiune de administrare a dosarului de către organul judiciar învestit cu o astfel de cerere. Astfel, s-a arătat că problema sesizată nu este una de natură a aduce atingere soluţiei ulterioare pe fond, ţinând mai degrabă de cronologia etapelor într-o cauză concretă.
    În acelaşi timp, s-a apreciat că instanţa supremă nu poate, în prezenta procedură, să realizeze un examen general al respectării sau al nerespectării dreptului la un proces echitabil faţă de chestiunea de drept expusă şi, în consecinţă, să pronunţe o hotărâre prealabilă faţă de acest aspect.
    În acest sens a apreciat că sesizarea este, în principiu, inadmisibilă raportat la modul în care este formulată întrebarea.
    Pe fondul sesizării s-a opinat că excluderea unor mijloace de probă ca urmare a invocării nulităţii absolute se poate realiza inclusiv prin hotărârea care soluţionează fondul cauzei, fără a afecta dreptul la un proces echitabil al inculpatului.
    S-a subliniat că în actuala procedură nu există un moment procesual dedicat pentru analiza nulităţii absolute. Posibilitatea invocării acesteia în orice moment a determinat practica judiciară să admită că pronunţarea asupra nulităţii absolute se poate realiza inclusiv la momentul soluţiei pe fond.
    S-a susţinut că procesul de deliberare, care precedă hotărârii finale, trebuie să vizeze două componente majore - legalitate şi temeinicie. A reduce procesul de deliberare care vizează hotărârea finală doar la temeinicia acuzaţiei, fără a lăsa judecătorului libertatea aprecierii legalităţii administrării mijloacelor de probă şi la acest moment, înseamnă a goli de conţinut această etapă procesuală.
    În egală măsură, s-a menţionat că tranşarea nulităţii printr-o încheiere distinctă şi, ca o consecinţă, excluderea probelor anterior soluţiei pe fond, în situaţia în care procesul a trecut de camera preliminară, ar conduce la riscul antepronunţării pe fond de către judecătorul învestit cu o astfel de solicitare. De aceea, pronunţarea cu privire la excluderea uneia sau mai multor probe chiar prin hotărârea finală apare nu numai firească, dar şi inerentă procesului de deliberare, acesta cuprinzând cele două componente - legalitatea şi temeinicia.

    VI. Opinia Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Prin Adresa nr. 1.947/C/2238/32/III-5/2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat punctul de vedere asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu s-a solicitat.
    Prin opinia transmisă la dosarul cauzei s-a apreciat că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil instanţa trebuie să se pronunţe printr-o încheiere separată, anterioară soluţionării fondului cauzei, cu privire la nulitatea absolută a unor probe.
    Astfel, s-a arătat că, potrivit Codului de procedură penală, legalitatea şi loialitatea probelor sunt verificate în camera preliminară, de la această regulă fiind recunoscute excepţii în cazul probelor obţinute prin mijloace neloiale sau lovite de nulitate absolută, ipoteze în care acestea pot fi excluse în cursul judecăţii ca nelegal obţinute.
    Sub imperiul Codului de procedură penală anterior, era general acceptată şi considerată echitabilă procedura pronunţării instanţei cu privire la legalitatea şi loialitatea probei odată cu decizia asupra fondului cauzei. Actuala reglementare, la fel ca cea anterioară, nu prevede expres o etapă prealabilă cercetării fondului în care să fie dezbătută şi soluţionată problema legalităţii probelor. Mai mult, în ambele coduri este reglementată în mod similar procedura căilor de atac, finalizate cu decizii prin care sunt examinate toate problemele de legalitate sau temeinicie ale hotărârii şi ale încheierilor premergătoare.
    Cu toate acestea, s-a apreciat că o soluţie în care instanţa se pronunţă asupra unei cereri de excludere a unor probe doar prin hotărârea asupra fondului sau, mai mult, prin decizia prin care se soluţionează apelul ridică probleme sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil.
    S-a precizat că această concluzie rezultă în primul rând din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019, ale cărei considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în situaţia în care este invocată nulitatea absolută a unor mijloace de probă în cursul judecăţii.
    Astfel, s-a reţinut că prin decizia menţionată Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei.
    În acest sens s-a constatat că, „pentru asigurarea caracterului echitabil al procesului penal şi în vederea exercitării în mod efectiv a dreptului la apărare de către inculpat, singura interpretare care asigură textului criticat [...] conformitatea cu dispoziţiile din Constituţie şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este aceea care impune ca schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare să se realizeze de către instanţa de judecată prin hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ulterior punerii în discuţia părţilor a noii încadrări juridice a faptei, însă anterior soluţionării fondului cauzei“ (paragraful 46). „Cu toate că normele procesual penale criticate nu reglementează, în mod expres, felul hotărârii prin care se pronunţă schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, interpretarea acestora de către instanţa de judecată trebuie să asigure exercitarea efectivă a dreptului la apărare şi caracterul echitabil al procesului. Or, astfel cum s-a arătat în precedent, practica instanţelor de judecată, inclusiv practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este în sensul schimbării încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare la finalul procesului, prin sentinţă sau decizie, în funcţie de stadiul procesual, cu încălcarea atât a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, cât şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale“ (paragraful 47).
    În raport cu această practică a instanţelor de judecată, Curtea reţine că instanţa de control constituţional a statuat că deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea Constituţională are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei“ (paragraful 48).
    Aşadar, s-a apreciat că aceste argumente sunt pe deplin aplicabile şi în ipoteza invocării în cursul judecării fondului cauzei sau a căii de atac a excepţiei nulităţii absolute a unor probe, în vederea asigurării caracterului echitabil al procesului şi exercitării efective a dreptului la apărare.
    La baza formulării, menţinerii sau susţinerii acuzaţiei în materie penală stau probele din care trebuie să rezulte că persoana a săvârşit o infracţiune şi că nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    S-a apreciat că, în măsura în care acestea sunt excluse prin sentinţă sau decizie, nici inculpatul şi nici procurorul nu pot formula concluzii pertinente legate de modul de soluţionare a fondului cauzei.
    Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că un alt argument care pledează pentru soluţionarea cererii de constatare a nulităţii absolute a unor probe printr-o încheiere prealabilă, anterioară judecării fondului cauzei, este oferit de Curtea Constituţională în Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei“ din cuprinsul lor se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.
    În considerentele deciziei s-a arătat că, „cu toate că excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal din procesul penal apare ca fiind o garanţie suficientă a drepturilor fundamentale anterior menţionate, această garanţie este una pur teoretică, în lipsa îndepărtării efective a mijloacelor de probă obţinute în mod nelegal din dosarul cauzei. Mai mult, menţinerea acestora în dosar, pe parcursul soluţionării eventualelor căi ordinare şi extraordinare de atac, ce pot fi invocate, nu poate produce decât acelaşi efect cognitiv contradictoriu, de natură a afecta procesul formării convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului“ (paragraful 23). „În aceste condiţii, Curtea conchide că excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal în procesul penal, în lipsa înlăturării lor fizice din dosarele penale constituite la nivelul instanţelor, este insuficientă pentru o garantare efectivă a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a dreptului la un proces echitabil al acestuia“ (paragraful 24). „Analizând argumentele mai sus invocate, Curtea constată că menţinerea mijloacelor de probă în dosarele cauzelor penale, după excluderea probelor corespunzătoare acestora, ca urmare a constatării nulităţii lor, este de natură a influenţa percepţia judecătorilor, învestiţi cu soluţionarea acelor cauze, asupra vinovăţiei/nevinovăţiei inculpaţilor şi de a-i determina să caute să elaboreze raţionamente judiciare într-un sens sau altul, chiar în lipsa posibilităţii invocării, în mod concret, a respectivelor probe în motivarea soluţiilor, aspect de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie a persoanelor judecate“ (paragraful 26).
    Or, revenind la ipoteza cauzei, s-a apreciat că, în situaţia în care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere a unor probe doar prin hotărârea de soluţionare a fondului, efectul excluderii probelor ar putea fi doar unul teoretic, nemaifiind posibilă înlăturarea lor fizică de la dosarul cauzei, contrar deciziei Curţii Constituţionale.

    VII. Examenul jurisprudenţei în materie
    1. Jurisprudenţa naţională relevantă
    În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat cu privire la cererea de constatare a nulităţii şi excluderii probelor prin hotărârea ce a soluţionat fondul. În acest sens au fost identificate Sentinţa penală nr. 293 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în Dosarul nr. 1.091/338/2017; Decizia penală nr. 1.019 din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori; Sentinţa penală nr. 11 din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 657/39/2017; Sentinţa penală nr. 247 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia penală în Dosarul nr. 8.628/30/2015.
    De asemenea, au fost identificate situaţii în care instanţa s-a pronunţat cu privire la constatarea nulităţii şi excluderea probelor printr-o încheiere interlocutorie. În acest sens a fost identificată Încheierea din 18.03.2019, pronunţată de Tribunalul Brăila - Secţia penală în Dosarul nr. 3.599/91/2013, precum şi două încheieri pronunţate de Tribunalul Bihor - Secţia penală.

    2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
    2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, documentarea prealabilă întocmirii raportului a permis identificarea unor hotărâri judecătoreşti în care instanţa supremă s-a pronunţat cu privire la cererea de excludere de probe odată cu soluţionarea apelului, prin decizie.
    Astfel, prin Decizia penală nr. 134/A din 15 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.365/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a dispus „excluderea probelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în baza Codului de procedură penală şi mandatelor de siguranţă naţională emise în baza Legii nr. 51/1991 şi, în parte, a declaraţiilor inculpaţilor cu referire elemente de fapt decurgând din aceste măsuri“.
    Prin Decizia nr. 135/A din 30 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.555/1/2017, Înalta Curte, ca instanţă de apel, s-a pronunţat cu privire la solicitarea inculpaţilor de constatare a nulităţii absolute şi de excludere a probelor, reţinând că „nu devin incidente deciziile în materia interceptării comunicaţiilor, pronunţate de Curtea Constituţională ulterior administrării probatoriului în prezenta cauză, dar anterior evaluării sale în calea de atac“.
    De asemenea, prin Decizia penală nr. 330/A din 11 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 431/35/2015, s-a dispus „excluderea probelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică şi, în parte, a declaraţiilor inculpaţilor“.
    Totodată, a fost identificată jurisprudenţa conform căreia instanţa supremă s-a pronunţat cu privire la excluderea probelor ca urmare a constatării nulităţii printr-o încheiere interlocutorie, respectiv Încheierea din 12 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.469/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.


    3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018), ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, s-a constatat că „soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara «oricăror înscrisuri noi prezentate» este neconstituţională“.
    În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei“(paragraful 29).
    Prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019), ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, s-a constatat că „dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei“.
    În egală măsură, se reţine aplicabilitatea în cauză şi a Deciziei nr. 26 din 16 ianuarie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019) prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi s-a menţionat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare.


    VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    IX. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul inadmisibilităţii sesizării, întrucât nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei relaţii de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, condiţie stabilită în dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală şi explicată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că, în raport cu jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, chestiunea de drept privind calea procedurală prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii probelor, ca efect al nulităţii absolute, nu întruneşte condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existenţa unei relaţii de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.
    S-a menţionat că, în primul rând, indicarea căii procedurale prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii probelor, ca efect al nulităţii absolute, în sensul de a se stabili dacă instanţa se pronunţă prin încheiere separată sau prin hotărâre (sentinţă ori decizie), nu produce efecte asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, întrucât nu are aptitudinea de a influenţa rezolvarea acţiunii penale, prin pronunţarea unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, ca soluţii prevăzute în art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    În al doilea rând, s-a subliniat că indicarea căii procedurale prin care instanţa de apel se pronunţă asupra excluderii probelor, ca efect al nulităţii absolute, în sensul de a se stabili dacă instanţa se pronunţă prin încheiere separată sau prin decizie, nu produce efecte asupra modului de soluţionare a apelului, întrucât nu are aptitudinea de a influenţa soluţiile pronunţate în apel, reglementate în art. 421 din Codul de procedură penală.
    Calea procedurală prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii probelor, ca efect al nulităţii absolute, încheiere separată sau sentinţă/decizie, constituie o chestiune de drept a cărei dezlegare nu are un caracter determinant pentru soluţionarea pe fond a cauzei, neputând influenţa soluţiile prevăzute în dispoziţiile art. 396 alin. (1) şi în art. 421 din Codul de procedură penală şi nu se repercutează asupra soluţiilor prin care se rezolvă acţiunea penală de către prima instanţă sau de către instanţa de apel ori calea de atac a apelului de către instanţa de apel.
    În acest context s-a opinat că se impune o distincţie între chestiunile de drept privind excluderea probelor şi nulitatea absolută în materia probelor, care ar putea întruni condiţia de admisibilitate privind relaţia de dependenţă în raport cu soluţionarea pe fond a cauzei, şi chestiunile de drept privind procedura prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii
    probelor şi a nulităţii absolute în domeniul probelor, chestiuni procedurale lipsite de aptitudinea de a influenţa soluţionarea pe fond a cauzei. Or, chestiunea de drept care formează obiectul sesizării prealabile este limitată la aspectele procedurale referitoare la excluderea probelor, ca efect al nulităţii absolute, determinând inadmisibilitatea sesizării.
    În mod similar, stabilirea respectării sau a nerespectării dreptului la un proces echitabil, ca rezultat al căii procedurale prin care instanţa de apel se pronunţă asupra excluderii probelor şi a nulităţii absolute în materia probelor, nu întruneşte condiţia de admisibilitate privind existenţa unei relaţii de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât nu produce niciun efect asupra soluţiilor pronunţate în apel, conform art. 421 din Codul de procedură penală.
    Totodată, s-a considerat că stabilirea pe calea hotărârii prealabile a respectării sau a nerespectării dreptului la un proces echitabil, ca rezultat al procedurii prin care instanţa de apel se pronunţă asupra excluderii probelor şi a nulităţii absolute în domeniul probelor, este inadmisibilă şi pentru că nu este susceptibilă de o rezolvare de principiu, întrucât constatarea existenţei sau a inexistenţei unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în accepţiunea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, depinde de particularităţile speţei. De exemplu, în ipoteza pronunţării unei soluţii de achitare sau a menţinerii soluţiei de achitare, chestiunea de drept privind procedura prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii probelor, ca efect al nulităţii absolute, nu are aptitudinea de a pune în discuţie caracterul echitabil al procesului. În ipoteza soluţiei de achitare, pronunţarea prin încheiere separată sau prin decizie cu privire la excluderea probelor, ca efect al nulităţii absolute, nu influenţează caracterul echitabil al procesului.

    X. Dispoziţii legale incidente
    Codul de procedură penală

    "ART. 1
    Normele de procedură penală şi scopul acestora
    (...)
    (2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
    (...)
    ART. 10
    Dreptul la apărare
    (...)
    (2) Părţile, subiecţii procesuali principali şi avocatul au dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării.
    (...)
    ART. 102
    Excluderea probelor obţinute în mod nelegal
    (...)
    (2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
    (3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.
    (4) Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.
    (...)
    ART. 281
    Nulităţile absolute
    (1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:
    a) compunerea completului de judecată;
    b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
    c) publicitatea şedinţei de judecată;
    d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
    e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
    f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.
    (2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.
    (3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a procesului.
    (4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată:
    a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;
    b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii;
    c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei."

    XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Analizând chestiunea de drept supuse dezlegării, judecătorul-raportor a apreciat că se impune admiterea sesizării şi stabilirea că, în interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluţionează fondul cauzei.

    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    Cu privire la admisibilitatea sesizării:
    Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecăţii un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
    În raport cu textul legal evocat se constată că admisibilitatea unei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este subsumată îndeplinirii cumulative a trei condiţii, respectiv:
    - completul de judecată care a formulat sesizarea să fi fost învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – chestiunea de drept care formează obiectul sesizării să nu fi fost dezlegată anterior printr-o hotărâre prealabilă sau să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.

    Examinând îndeplinirea acestor condiţii în cauză, se constată că instanţa care a formulat sesizarea este Curtea de Apel Târgu Mureş, iar aceasta este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mureş, prin care s-a dispus achitarea inculpatei, în
    temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală.
    Din cuprinsul încheierii instanţei de trimitere a rezultat că obiectul sesizării îl vizează următoarea chestiune de drept: în interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil al inculpatului dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii doar prin hotărârea prin care soluţionează şi fondul cauzei?
    Cu referire la condiţia negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă şi să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, se constată că această condiţie de admisibilitate este îndeplinită.
    În mod constant în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat în interpretarea sintagmei „chestiune de drept“ în sensul că, pentru a se putea aprecia că această condiţie este îndeplinită, este necesar, pe de o parte, ca între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii, iar, pe de altă parte, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale ce ţin de particularităţile fondului speţei.
    Din perspectiva condiţiei ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se reţine că în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat, de principiu, asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, prin Decizia nr. 16 din 11 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 23 noiembrie 2018). Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a menţionat că, „prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014), arătându-se că prin aceasta trebuie să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă“, iar prin Decizia nr. 23 din 6 octombrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014) s-a subliniat că „această condiţie de admisibilitate, prin referirea explicită la soluţionarea «pe fond» a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal“.
    În egală măsură, reiterând propria jurisprudenţă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut, prin Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017 că „(...) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei“.
    În raport cu jurisprudenţa constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, chestiunea de drept privind calea procedurală prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii probelor, ca efect al nulităţii absolute, nu întruneşte condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existenţa unei relaţii de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.
    Indicarea căii procedurale prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii probelor, ca efect al nulităţii absolute, în sensul de a se stabili dacă instanţa se pronunţă prin încheiere separată sau prin hotărâre (sentinţă ori decizie), nu produce efecte asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, întrucât nu are aptitudinea de a influenţa rezolvarea acţiunii penale.
    În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că momentul la care se pronunţă instanţa cu privire la constatarea nulităţii absolute nu are un efect real şi concret asupra modului de soluţionare a apelului, neavând aptitudinea de a influenţa soluţiile pronunţate în apel, reglementate în art. 421 din Codul de procedură penală.
    Calea procedurală prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii probelor ca efect al nulităţii absolute - încheiere separată sau sentinţă/decizie - constituie o chestiune de drept a cărei dezlegare nu are un caracter determinant pentru soluţionarea pe fond a cauzei, neputând influenţa soluţiile prevăzute în dispoziţiile art. 396 alin. (1) şi în art. 421 din Codul de procedură penală, şi nu se repercutează asupra soluţiilor prin care se rezolvă acţiunea penală de către prima instanţă sau de către instanţa de apel ori calea de atac a apelului de către instanţa de apel.
    Totodată, se mai reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de normele procesual penale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile atunci când întrebarea formulată depăşeşte cadrul unei interpretări in abstracto a dispoziţiilor legale. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că „(...) sesizarea instanţei de trimitere trebuie să aibă ca obiect dezlegarea unor veritabile chestiuni de drept care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile“ (Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019) şi că (...) „condiţia restrictivă de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală ce vizează dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept“ (Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).
    În acest sens se constată că problema de drept supusă analizei de către instanţa de trimitere nu este susceptibilă de o rezolvare de principiu, întrucât constatarea existenţei sau a inexistenţei unei încălcări a dreptului la un proces echitabil depinde de particularităţile speţei, fiind necesară o analiză concretă în fiecare dosar în parte.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate stabili cu caracter general că dreptul la un proces echitabil este încălcat de fiecare dată când o normă de procedură a fost încălcată, o eventuală încălcare a obligaţiei de pronunţare într-un anumit moment asupra nulităţii absolute nu poate atrage de plano încălcarea dreptului la un proces echitabil.
    În consecinţă, faţă de modalitatea formulării întrebării de către instanţa de trimitere, Înalta Curte constată că nu poate aprecia in abstracto asupra încălcării dreptului la un proces echitabil.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, din raţiuni de acurateţe juridică, se impune o explicitare a întrebării formulate şi o modificare formală a acesteia pentru a da un înţeles clar solicitării instanţei de trimitere, fără însă a afecta sensul problemei de drept supuse analizei.

    Pentru considerentele anterior expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2.341/102/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluţionează fondul cauzei?“.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2019.



                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Mădălin Marian Puşcă


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016