Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 209 din 9 aprilie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din aceeaşi lege, în special

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 209 din 9 aprilie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din aceeaşi lege, în special

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 457 din 16 mai 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 11.789 din 17 decembrie 2024 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.921A/2024.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon şi asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă asupra unor prevederi din legea supusă controlului de constituţionalitate.
    4. Sub aspect extrinsec se susţine, în esenţă, că legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) prin raportare la cele ale art. 115 alin. (7) din Constituţie referitoare la limitele de învestire a Parlamentului în procedura legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă.
    5. Cu titlu introductiv se arată că legea adoptată are ca obiect aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon (PL-x nr. 486/2024). Autoarea sesizării prezintă cuprinsul formelor adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.
    6. Astfel, se arată că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 la 23 septembrie 2024, cu modificări şi completări. Potrivit formei adoptate de Senat, pct. 2, 3, 5 şi 6 vizează completarea prevederilor art. 11, ale art. 20 alin. (2), ale art. 25, respectiv lit. g) a art. 38 din Legea minelor nr. 85/2003 cu soluţii legislative noi, care, pe de o parte, nu au format obiectul reglementării ordonanţei de urgenţă şi, pe de altă parte, nu vizează măsuri necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei; pct. 1 şi 4 din lege vizează modificarea unor prevederi din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, cu menţiunea că modificarea prevăzută la pct. 1 referitoare la art. 2 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 85/2003 nu a fost avută în vedere de Guvern, în calitate de iniţiator al actului normativ, iar pct. 4 vizează modificarea prevederilor art. 21^1 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, soluţie care a constituit obiectul reglementării iniţiale.
    7. Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 la 11 decembrie 2024, cu modificări şi completări. Astfel, pe lângă amendamentele admise de Senat, Camera Deputaţilor a admis alte 4 amendamente, pct. 2, 3, 5 şi 9.
    8. Faţă de cele expuse, autoarea obiecţiei susţine că legea adoptată nesocoteşte prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, întrucât legiuitorul nu s-a limitat la aprobarea pur şi simplu a ordonanţei de urgenţă ori la aprobarea ordonanţei de urgenţă cu modificarea, completarea, abrogarea sau chiar suspendarea unor dispoziţii ale acesteia (în ambele cazuri, cu posibilitatea de adoptare a unor măsuri de corelare a soluţiilor legislative preconizate cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei), ci a legiferat în cadrul procedurii derulate în Parlament cu privire la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon direct în legătură cu aspecte referitoare la Legea nr. 85/2003, neavute în vedere de iniţiatorul actului normativ, respectiv Guvernul.
    9. Soluţiile reglementate în cadrul procedurii legislative, în special cele ce vizează modificarea şi completarea art. 11, modificarea art. 20 alin. (2), completarea art. 25, introducerea art. 25^1 şi 25^2, precum şi modificarea lit. g) a art. 38 din Legea nr. 85/2003, care nu au făcut obiect de reglementare în cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 şi nici nu vizează măsuri strâns legate de efectele juridice ale acesteia ce pot fi reglementate la momentul legii de aprobare în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (7) din Legea fundamentală, se constituie în soluţii legislative noi, de sine stătătoare, care excedează limitelor de învestire a legislativului în procedura legii de aprobare a ordonanţei.
    10. Se arată că modificarea de substanţă efectuată de Parlament se putea realiza, fără afectarea exigenţelor constituţionale, prin iniţierea unui proces legislativ distinct în acest scop.
    11. În continuarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, autoarea obiecţiei susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie privind regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă, deoarece nu sunt întrunite condiţiile constituţionale pentru adoptarea acestui act normativ. Astfel, se arată că, din examinarea notei de fundamentare şi a preambulului ordonanţei de urgenţă, se poate constata că nici condiţia referitoare la existenţa situaţiei extraordinare şi nici cea privind urgenţa reglementării nu sunt îndeplinite. Deşi se invocă în cuprinsul preambulului necesitatea urgentă de consolidare a capacităţii administrative a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, precum şi insecuritatea juridică apreciată la nivelul actelor de concesiune minieră şi de autorizare a începerii lucrărilor miniere, în realitate, scopul emiterii ordonanţei de urgenţă presupune elemente clare de oportunitate legislativă, incompatibile cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. În susţinerea acestei critici de neconstituţionalitate sunt invocate considerente din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 45, şi Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).
    12. Sub aspect intrinsec, autoarea sesizării susţine că dispoziţiile art. I pct. 4 din legea criticată [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea nr. 85/2003] încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiul securităţii raporturilor juridice şi al ierarhiei actelor normative. În acest sens se arată că soluţiile legislative prevăzute la art. I pct. 4 din legea criticată [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea nr. 85/2003] lasă la latitudinea autorităţilor competente prerogativa stabilirii excepţiilor de la regula prevăzută la nivel primar cu privire la aspecte care intră în sfera de reglementare a legii, iar nu a actelor administrative, întrucât, prin conţinutul lor, reglementează aspecte legate de atributele, respectiv modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate, norme care trebuie să beneficieze de reglementare la nivel primar. Astfel, soluţia legislativă care prevede că excepţiile de la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 se stabilesc de către autorităţile competente în domeniu şi cea care dispune că excepţiile de la prevederile art. 11^1 alin. (1) din acelaşi act normativ se stabilesc de către „autoritatea competentă şi de reglementare, pe baza unui studiu privind impactul activităţii miniere asupra sursei de alimentare cu apă, cu avizul autorităţii de protecţie a mediului“, prin conţinutul normativ, reglementează relaţii sociale de nivel primar, contrar prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituţie, deşi specificul actelor normative subsecvente este tocmai acela de executare a prevederilor stabilite la nivel primar. În situaţia vizată de ipotezele normelor juridice menţionate, actele autorităţilor prevăzute de art. 11 alin. (1) şi de art. 11^1 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 nu au ce dispoziţii primare să pună în executare în condiţiile în care legiuitorul nu a reglementat la nivel de lege excepţiile legate de efectuarea de activităţi miniere pe anumite terenuri şi de instituire a dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri.
    13. Totodată, atât timp cât regula privind interzicerea efectuării de activităţi miniere pe anumite categorii de terenuri, respectiv instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri este stabilită la nivel primar, în cuprinsul Legii nr. 85/2003, cu atât mai mult se impune ca excepţiile de la regulă să fie stabilite tot la nivel primar, iar nu prin acte ale autorităţilor competente/de reglementare. Aceasta întrucât excepţiile de la regulă sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel că este necesar ca acestea să fie stabilite expres şi limitativ prin lege.
    14. Instituirea prerogativei legale de stabilire a excepţiilor de la regulile prevăzute de lege de către autorităţile competente în domeniu sau de autoritatea competentă şi de reglementare, în lipsa oricăror criterii legale, conduce la reglementarea unor norme de exceptare arbitrare, prin acte emise la nivel subsecvent, precum şi la golirea de conţinut a regulii stabilite la nivel primar.
    15. Faptul că dispoziţiile art. 11^1 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 prevăd anumite condiţii de procedură ce trebuie îndeplinite de autoritatea competentă şi de reglementare la instituirea excepţiei de la alin. (1), respectiv efectuarea unui studiu privind impactul activităţilor miniere asupra sursei de alimentare cu apă şi existenţa avizului autorităţii de protecţie a mediului, nu complineşte viciile de neconstituţionalitate evidenţiate.
    16. De asemenea, autoarea obiecţiei susţine că prevederile art. I pct. (4) din legea criticată nu respectă nici cerinţa de previzibilitate a reglementării, pentru că nu precizează cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniu, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului.
    17. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate intrinsecă este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragrafele nr. 73-75 şi 76.
    18. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    19. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul său de vedere prin care arată că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la criticile raportate la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 115 alin. (7), precizează că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, competenţa de legiferare a Parlamentului cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Constituţiei. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, şi arată că fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului s-a exprimat cu privire la aceeaşi iniţiativă legislativă, potrivit competenţelor şi cu respectarea regulamentelor parlamentare, iar aceasta a fost supusă spre dezbatere şi adoptare în Camera Deputaţilor, în calitatea de Cameră decizională. Admiterea afirmaţiei autoarei sesizării ar putea avea drept consecinţă eliminarea rolului de Cameră reflecţie al Senatului, în sensul că acesta ar stabili definitiv conţinutul normativ al proiectului de lege, cu rezultatul că a doua Cameră, Camera Deputaţilor, în calitatea sa de Cameră decizională în materie, nu ar putea avea posibilitatea să modifice sau să completeze legea în speţa dedusă controlului de constituţionalitate, ci doar să o respingă ori să o aprobe într-o formă deja determinată. De asemenea, invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind delegarea legislativă, potrivit căreia supunerea ordonanţei de urgenţă spre aprobare Parlamentului reprezintă o formă de control parlamentar asupra activităţii de legiferare delegate Guvernului (spre exemplu, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, paragraful 37, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 88, sau Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, paragraful 43) şi arată că perspectiva potrivit căreia Parlamentul este obligat să nu intervină în sfera de legiferare avută în vedere de Guvern, deoarece asta ar echivala cu încălcarea instituţiei delegării legislative, este contrară regimului juridic constituţional al ordonanţelor de urgenţă, nu este fundamentată prin considerarea rolului Parlamentului în ansamblul autorităţilor publice cu rang constituţional şi este în contradicţie vădită cu jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional.
    20. Totodată, afirmaţia autoarei obiecţiei potrivit căreia Parlamentul ar fi trebuit să se rezume la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 sau să îi aducă acesteia modificări şi/sau completări care să servească scopului avut în vedere de iniţiatorul său este în profund dezacord atât cu rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi cu procedurile parlamentare aplicabile edictării legilor, cât şi cu interdicţia prevăzută la art. 69 din Legea fundamentală care stabileşte că orice mandat imperativ care ar putea fi stabilit în sarcina deputaţilor şi a senatorilor este nul.
    21. În continuare, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât, din examinarea expunerii de motive şi a preambulului actului normativ criticat, rezultă respectarea cerinţelor exprese, calificate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 255 din 11 mai 2005 drept criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea cumulativă a exigenţelor Legii fundamentale la emiterea ordonanţelor de urgenţă. Urgenţa reglementării, asociată existenţei unei situaţii extraordinare, invocată în preambulul ordonanţei de urgenţă aprobate prin legea criticată, este confirmată şi de modul în care sunt alese soluţiile normative cu aplicabilitate imediată şi de efectele juridice concrete, cu titlu de exemplu fiind înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, organizarea, funcţionarea şi competenţele sale, fond al reglementării care conţine elemente obiective şi cuantificabile a căror considerare evidenţiază complexitatea şi rolul strategic al acestei instituţii pentru dezvoltarea economică şi siguranţa naţională, în mod vădit circumscrise interesului public. Apărarea interesului public reprezintă unul dintre elementele reţinute constant de instanţa de contencios constituţional la aprecierea caracterului obiectiv al cazului excepţional de care depinde legitimitatea adoptării ordonanţei de urgenţă, relevante în acest sens fiind Decizia Curţii Constituţionale nr. 83 din 19 mai 1998 şi Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005.
    22. De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că argumentele privind încălcarea art. 1 alin. (3), (4) şi (5) şi a art. 61 alin. (1) din Constituţie nu sunt relevante în speţă. Astfel, intervenţiile legislative asupra dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, realizate succesiv atât prin dispoziţiile art. 10 pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024, cât şi prin prevederile art. I pct. 4 din legea criticată, nu aduc elemente de noutate prin raportare la redactarea anterioară intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă antereferite, şi anume că excepţiile de la regula care instituie interdicţia efectuării de activităţi miniere pe anumite categorii de terenuri expres prevăzute să poată fi dispuse fie prin hotărâre a Guvernului, fie de către autorităţile competente în domeniu. Propriu-zis, încă de la intrarea în vigoare, Legea nr. 85/2003 are reglementate în conţinutul său normativ primar respectiva regulă şi soluţia legislativă de delegare a prerogativei stabilirii excepţiilor de la aceasta către organe ale administraţiei publice. În acest sens, semnificative sub aspectul validităţii excepţiilor sunt legitimitatea şi forţa juridică prin care acestea sunt fundamentate, respectiv ca actul normativ pe care se întemeiază să emane de la autoritatea care are îndrituirea constituţională de edictare primară a regulii în materie, în speţă este Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Din perspectiva analizării existenţei unor situaţii juridice similare în dreptul pozitiv naţional, se invocă exemplul referitor la delegarea Guvernului de stabilire prin hotărâre a datei alegerilor, în multiplele sale consacrări legislative.
    23. În final, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că pretinsa nerespectare a cerinţei privind previzibilitatea reglementării nu poate fi acceptată întrucât actul normativ dedus controlului de constituţionalitate respectă, în ansamblul său, cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice.
    24. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    25. Primul termen de judecată, stabilit pentru data de 4 februarie 2025, a fost preschimbat, potrivit Încheierii din 30 ianuarie 2025, pentru data de 18 februarie 2025, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul cauzei, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 11 martie 2024 şi, ulterior, pentru data de 27 martie 2025, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 2 aprilie 2025 şi, ulterior, pentru acelaşi motiv, pentru data de 8 aprilie 2025. La acest termen, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 9 aprilie 2025, când a pronunţat prezenta decizie.
    26. La dosarul cauzei, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a depus un memoriu amicus curiae prin care susţine constatarea constituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon.
    28. Punctual sunt criticate dispoziţiile art. I pct. 4 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, având următorul conţinut: „La articolul 10, după punctul 1 se introduc două noi puncte, punctele 1^1 şi 1^2, cu următorul cuprins:
    "1^1. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 11
    (1) Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară ale surselor de alimentare cu apă, precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.
    (2) Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc de către autorităţile competente în domeniu
1^2. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 11^1, cu următorul cuprins:
    ART. 11^1
    (1) Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă, precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.
    (2) Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc de autoritatea competentă şi de reglementare, pe baza unui studiu
    privind impactul activităţilor miniere asupra sursei de alimentare cu apă, cu avizul autorităţii de protecţie a mediului."

    29. Din analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă instanţa de contencios constituţional observă că acestea vizează dispoziţiile art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din legea criticată. În consecinţă, Curtea reţine că obiectul criticilor de neconstituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, în ansamblu, şi dispoziţiile art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din aceeaşi lege, în special.
    30. Dispoziţiile din Constituţie invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind principiul securităţii juridice, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul legalităţii, art. 61 alin. (2) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă şi art. 115 alin. (7) privind aprobarea sau respingerea prin lege a ordonanţelor cu care Parlamentul a fost sesizat.
    31. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate.
    32. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul să sesizeze Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    33. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    34. Din consultarea fişei referitoare la derularea procedurii legislative în cauză, Curtea constată că, în data de 23 septembrie 2024, legea supusă controlului a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. În data de 11 decembrie 2024, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, ca lege organică, legea supusă controlului de constituţionalitate. În data de 16 decembrie 2024, legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului, pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii, şi în data de 18 decembrie 2024 a fost trimisă Preşedintelui României, spre promulgare. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 17 decembrie 2024.
    35. Într-o atare situaţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată înăuntrul termenului de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu menţiunea că legea nu a fost încă promulgată de Preşedintele României, astfel că urmează să se constate că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă, sub acest aspect (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70).
    36. Referitor la obiectul controlului de constituţionalitate a priori, Curtea observă că, potrivit actului de sesizare, acesta este reprezentat de Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, adoptată şi nepromulgată încă. În acelaşi timp, Curtea observă că autoarea sesizării formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024, aprobată prin legea criticată.
    37. Curtea subliniază că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor, se poate contesta şi, implicit, Curtea Constituţională poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată (Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 25). Prin urmare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate sub aspectul obiectului sesizării.
    38. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a obiecţiei formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să efectueze controlul de constituţionalitate în cauză.
    39. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate se circumscriu unor motive de neconstituţionalitate extrinsecă formulate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon şi asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024, precum şi unor motive de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din aceeaşi lege.
    40. Din analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă a legii criticate, formulate în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi ale art. 115 alin. (7) referitor la aprobarea sau respingerea prin lege a ordonanţelor Guvernului (simple sau de urgenţă) cu care Parlamentul a fost sesizat, Curtea reţine că acestea vizează, în esenţă, adoptarea de către legiuitorul primar a unor soluţii legislative referitoare la Legea nr. 85/2003, neavute în vedere de Guvern, în calitate de iniţiator al actului normativ.
    41. În jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 56 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 13 aprilie 2022, paragrafele 50 şi 51), Curtea a reţinut că, în măsura în care obiectul legii - exprimat prin titlul său - se referă la aprobarea unei ordonanţe de urgenţă, o dispoziţie care nu reglementează nicio măsură în legătură cu sau conexă ordonanţei de urgenţă nu se integrează în obiectul de reglementare al legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului, încălcându-se, pe de o parte, art. 115 alin. (7) din Constituţie, iar, pe de altă parte, art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010 (a se vedea şi Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 25). Curtea a mai precizat că, în cazul proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor/ordonanţelor de urgenţă, titlul legii este cel care califică obiectul său de reglementare, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 115 alin. (7) din Constituţie, pe de o parte, ordonanţa de urgenţă ar urma să înceteze să mai fie un act normativ de sine stătător şi să devină, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, un act normativ cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea sa de către Guvern, iar, pe de altă parte, legea astfel adoptată va viza numai obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă şi măsurile conexe, de corelare sau de politică legislativă, ce au legătură cu domeniul astfel determinat. În consecinţă, o atare lege fie aprobă pur şi simplu ordonanţa de urgenţă, fie aprobă ordonanţa de urgenţă, cu modificarea, completarea, abrogarea sau chiar suspendarea unor dispoziţii ale acesteia; în ambele cazuri însă legiuitorul este competent să adopte măsuri de corelare a soluţiilor legislative preconizate cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei (a se vedea şi Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragrafele 51 şi 53).
    42. Curtea a mai reţinut că Parlamentul este organul legislativ suprem al poporului român, iar în procedura de legiferare trebuie să respecte exigenţele constituţionale referitoare la aspectele formale ale acesteia. Astfel, în procedura generală de legiferare ţine de opţiunea exclusivă a Parlamentului să adopte reglementările pe care le consideră oportune sau necesare, cu respectarea Constituţiei, iar, în procedura specială de aprobare a ordonanţei emise în baza unei legi de abilitare sau a ordonanţei de urgenţă, Parlamentul trebuie să se limiteze la obiectul acesteia, neputând promova soluţii legislative ce nu se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei/ordonanţei de urgenţă sau nu sunt în legătură cu acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 590 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 13 octombrie 2020, paragrafele 35-37).
    43. Plecând de la aceste considerente, raportat la prezenta cauză, Curtea reţine că obiectul reglementării exprimat sintetic prin titlul legii supuse controlului de constituţionalitate îl constituie aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024. Legea criticată cuprinde două articole prin care legiuitorul primar aprobă cu modificări şi completări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 (art. I) şi dispune cu privire la neaplicarea termenului prevăzut la art. 20 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare (cel puţin 180 de zile înainte de expirarea duratei licenţei de exploatare), în cazul solicitărilor privind prelungirea licenţelor de concesiune pentru exploatare a căror durată expiră în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii (art. II).
    44. În continuare, Curtea observă că obiectul reglementării în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 îl constituie înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, respectiv Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 26 aprilie 2013.
    45. În aceste condiţii, Curtea reţine că legea criticată reglementează unitar relaţii sociale omogene, în domeniile vizate de legiuitorul delegat (minele, petrolul şi stocarea geologică a dioxidului de carbon) şi reflectă o unitate normativă şi un scop unic. Modificările şi completările operate asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 în cadrul procedurii parlamentare de adoptare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă antereferite se circumscriu rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi nu pot primi o altă semnificaţie decât cea a reglementării unor măsuri conexe, de corelare sau de politică legislativă aflate în legătură cu domeniul iniţial determinat.
    46. În consecinţă, reţinând că, prin conţinutul său normativ, legea supusă controlului de constituţionalitate se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 115 alin. (7) din Constituţie nu sunt încălcate.
    47. În continuare, din analiza criticii de neconstituţionalitate extrinsecă formulate asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024, prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, în esenţă, autoarea obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că actul normativ menţionat a fost adoptat cu încălcarea exigenţelor constituţionale care impun existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi obligaţia motivării urgenţei.
    48. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, s-a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019, paragraful 46). Curtea a mai arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009). Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007).
    49. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, din analiza preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 şi a notei sale de fundamentare, Curtea reţine că, în esenţă, la adoptarea acestui act normativ, Guvernul a avut în vedere evoluţia structurii de personal a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, manifestată în sensul diminuării drastice a acesteia şi al imposibilităţi atragerii de personal de specialitate corespunzător perspectivelor de dezvoltare a domeniului petrolier, activităţilor miniere şi de stocare a dioxidului de carbon. De asemenea, intervenţia legislativă pe calea ordonanţei de urgenţă vizează situaţia referitoare la „insecuritatea juridică apreciată la nivelul actelor de concesiune minieră şi de autorizare a începerii lucrărilor miniere, cu consecinţe negative majore în buna desfăşurare a acestor activităţi economice“. Totodată, Guvernul a subliniat „necesitatea implementării la nivel naţional a Regulamentului (UE) 2024/1.252 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 aprilie 2024 de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure şi durabile cu materii prime critice şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1.724 şi (UE) 2019/1.020“.
    50. Având în vedere aceste precizări, Curtea reţine că situaţia care a condus la adoptarea măsurilor legislative prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii.
    51. Totodată, Curtea observă, în acord cu jurisprudenţa sa, că urgenţa reglementării apare atunci când o situaţie extraordinară - care se abate semnificativ de la obişnuit, este preexistentă urgenţei, este cuantificabilă şi obiectivă - determină, prin aceste caracteristici, necesitatea reglementării imediate, fără întârziere, a unor măsuri prompte şi adecvate, în lipsa cărora ar exista riscul iminent al producerii unor consecinţe negative de natură să afecteze un anumit interes public sau chiar un drept fundamental. Totodată, mecanismul comun de legiferare specific Parlamentului, chiar şi în procedură de urgenţă, nu este în măsură să răspundă cu celeritate necesităţii de a se interveni de îndată, astfel că reglementarea de către Guvern, prin procedura ordonanţei de urgenţă, este singura soluţie pentru evitarea unor grave consecinţe (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 60 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 8 mai 2020, paragraful 60).
    52. În aceste condiţii, Curtea reţine că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 se face referire la „necesitatea urgentă de consolidare a capacităţii administrative a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale în ceea ce priveşte personalul de specialitate corespunzător supravegherii şi controlului activităţilor miniere, operaţiunilor petroliere şi stocării geologice a dioxidului de carbon“. De asemenea, se arată că, „în lipsa unor măsuri urgente de ordin legislativ, există riscul de agravare a situaţiei privind capacitatea administrativă a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu consecinţe privind gestionarea bunurilor aparţinând statului român, precum şi perpetuarea insecurităţii juridice a actelor de concesiune minieră, în ceea ce priveşte modificarea acestora şi/sau autorizarea începerii lucrărilor miniere, cu consecinţe negative majore în buna desfăşurare a acestor activităţi economice“, care „vizează interesul public“.
    53. În consecinţă, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 nu încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    54. În plus, analizând susţinerea autoarei obiecţiei potrivit căreia modificările legislative sunt rezultatul unei decizii de oportunitate, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condiţiile prevăzute expres de Legea fundamentală, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie. Aşadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ emis de Guvern, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competenţa de a cenzura ordonanţa de urgenţă a Guvernului, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul oportunităţii, dispoziţiile art. 115 alin. (8) din Constituţie statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea subliniază că nicio altă autoritate publică, aparţinând altei puteri decât cea legislativă, nu poate controla actul normativ emis de Guvern din perspectiva oportunităţii actului de legiferare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 90).
    55. Totodată, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, ceea ce înseamnă o analiză în raport cu prevederile Constituţiei, aceasta fiind o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea să sancţioneze oportunitatea politicii adoptate de stat într-o anumită materie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 497 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 30 octombrie 2023, paragrafele 76 şi 77).
    56. Examinând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, formulate punctual cu privire la dispoziţiile cuprinse în art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea nr. 85/2003] din legea criticată, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că, în esenţă, acestea vizează încălcarea principiilor privind securitatea raporturilor juridice, separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi ierarhia actelor normative, deoarece soluţiile legislative instituite prin norma criticată lasă la latitudinea autorităţilor publice competente prerogativa stabilirii excepţiilor de la regula prevăzută la nivel primar cu privire la aspecte care, în opinia autoarei obiecţiei, intră în sfera de reglementare a legii.
    57. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, paragraful 14). Totodată, instanţa de contencios constituţional a precizat că un ipotetic control cu privire la această oportunitate excedează în totalitate sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, având în vedere că adoptarea măsurii în cauză ţine de marja de apreciere exclusivă a Parlamentului, a cărui opţiune în privinţa caracterului oportun al măsurii nu poate fi cenzurată (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 54 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 3 martie 2022, paragraful 75).
    58. Analizând prevederile art. I pct. 4 din legea criticată, din perspectiva regulilor de tehnică legislativă, Curtea observă că acestea modifică art. 11 din Legea nr. 85/2003 şi introduc în cuprinsul Legii nr. 85/2003 articolul 11^1, prin care, în esenţă, se reglementează interzicerea efectuării de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate anumite obiective de interes public şi se instituie posibilitatea stabilirii de excepţii de la această interdicţie prin acte administrative.
    59. Legea nr. 85/2003 reglementează desfăşurarea activităţilor miniere în România, stimulând valorificarea resurselor minerale, proprietate publică a statului, transpunând, la nivelul legii, prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (3) şi (4). De asemenea, potrivit actului normativ menţionat, resursele minerale sunt puse în valoare prin activităţi miniere, care se concesionează persoanelor juridice române sau străine ori se dau în administrare instituţiilor publice, de către autoritatea competentă. Astfel, potrivit art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2003, concesiunea minieră reprezintă operaţiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă şi de reglementare, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuială proprii, activităţi miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa acestei legi, în schimbul unei redevenţe miniere pentru exploatare şi al unei taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 800 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2016, paragraful 13). Asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implică se instituie în favoarea titularului un drept de servitute legală de trecere [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2003].
    60. În acelaşi timp, Curtea observă că regimul juridic al bunurilor imobile vizate de dispoziţiile legale criticate (monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zone de protecţie sanitară ale surselor de alimentare cu apă sau perimetre de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă) este configurat prin acte normative distincte (a se vedea, spre exemplu, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, sau Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996).
    61. În acest context normativ, Curtea reţine că prevederile art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 şi art. 11^1 din Legea nr. 85/2003] din legea criticată dispun expres cu privire la interzicerea efectuării de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară ale surselor de alimentare cu apă sau perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă şi la interzicerea instituirii dreptului de servitute asupra acestor terenuri [art. 11 alin. (1) şi art. 11^1 alin. (1)], reflectând astfel preocuparea legiuitorului de a asigura ocrotirea acestor categorii de bunuri imobile. De asemenea, dispoziţiile art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea nr. 85/2003] din legea criticată deleagă stabilirea excepţiilor de la interdicţia prevăzută de lege către autorităţile competente în domeniu/autoritatea competentă şi de reglementare.
    62. Sub acest aspect, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată se înscrie în marja de apreciere a Parlamentului, care are opţiunea să stabilească el însuşi excepţiile de la regula instituită sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative. Legiuitorul a optat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative, astfel că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    63. De asemenea, pentru considerentele expuse, nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate potrivit căreia Parlamentul, prin dispoziţiile legale criticate, a procedat, practic, în sensul unei „de-legiferări“ şi, în consecinţă, Curtea constată că, în prezenta cauză, considerentele Deciziei nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragraful 74, invocate de autoarea obiecţiei, nu pot fi aplicate mutatis mutandis.
    64. În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului securităţii juridice şi a principiului legalităţii, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că securitatea juridică reprezintă una dintre valorile fundamentale ale statului, fiind cuprinsă în mod implicit la art. 1 din Constituţie, şi reprezintă o garanţie a statului de drept, iar raţiunea sa constă tocmai în a proteja individul de arbitrar, mai ales în relaţiile dintre individ şi stat. Deşi nu este în mod expres consacrat de Legea fundamentală, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, potrivit căreia „unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice“ (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44, Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99). Curtea europeană a mai statuat că, „odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate şi o coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept“ (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92) - a se vedea, în acelaşi sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, paragraful 146.
    65. De asemenea, în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018, paragraful 151, Curtea a subliniat că, deşi este de dorit, o normă juridică nu poate fi redactată cu o precizie absolută, care să epuizeze în ipoteza sa totalitatea situaţiilor posibile ce pot cădea, la un moment dat, sub incidenţa respectivei reglementări. O explicitare prea detaliată se poate transforma într-o rigidizare excesivă a normei, lipsind-o, astfel, de supleţea şi capacitatea specifice necesare unei norme juridice de a se adapta unor situaţii viitoare, astfel încât să fie asigurată durabilitatea acesteia. În acest sens, art. 23 din Legea nr. 24/2000 prevede, la alin. (2), că „Soluţiile legislative avute în vedere trebuie să prezinte supleţe pentru a realiza îmbinarea caracterului de stabilitate a reglementării cu cerinţele de perspectivă ale dezvoltării sociale“, iar art. 24 din aceeaşi lege precizează că „(1) Soluţiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative. (2) Pentru ca soluţiile să fie pe deplin acoperitoare se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile.“
    66. Curtea a mai reţinut că obligaţia respectării legilor, consacrată de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu presupune, prin conţinutul său, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil (a se vedea Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010).
    67. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, datorită principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31, sau Decizia din 14 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Mikhail Borisenko şi Yerevanyan Bazalt Ltd împotriva Armeniei).
    68. Plecând de la aceste considerente de principiu, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate stabilesc expres regula interzicerii efectuării de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, în zonele de protecţie sanitară ale surselor de alimentare cu apă sau perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă, iar elementele esenţiale ce configurează în mod obiectiv regimul juridic al bunurilor proprietate publică sau care prezintă interes şi/sau utilitate publică, precum şi protecţia, conservarea şi valorificarea acestor categorii de bunuri imobile sunt reglementate de acte normative cu caracter primar, aflate în fondul activ al legislaţiei. În aceste condiţii, posibilitatea acordată autorităţilor competente în domeniu/autorităţii competente şi de reglementare de a stabili excepţii de la regula legală, în considerarea unor cerinţe specifice pe care aceasta le cunoaşte, nu echivalează cu un element de insecuritate juridică, ci reprezintă o soluţie legislativă caracterizată de flexibilitatea necesară pentru eficienta desfăşurare a activităţii miniere în situaţii deosebite, fără a reprezenta o încălcare a art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Reprezentantul puterii executive nu face altceva, în această ipoteză, decât să respecte şi să pună în aplicare termenii legii. Nivelul mai redus de stabilitate al acestei categorii de acte cu caracter infralegal nu este de natură să încalce normele constituţionale invocate, fiind firesc ca efectuarea activităţilor miniere să fie influenţată şi de anumiţi factori externi, cum ar fi situaţia geopolitică regională sau globală, astfel încât, în limitele legale, autorităţile publice competente/autoritatea publică competentă şi de reglementare să poată adapta această activitate la circumstanţele factuale existente. De asemenea, opţiunea pentru o atare modalitate de reglementare nu poate fi considerată arbitrară, în condiţiile în care, pentru verificarea conformităţii actului administrativ cu legea în temeiul căreia acesta a fost emis, acest act este susceptibil a fi supus controlului judecătoresc de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
    69. Curtea reţine, aşadar, că, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în stabilirea unor reglementări caracterizate prin supleţe şi flexibilitate, menite să contribuie atât la ocrotirea, cât şi la valorificarea bunurilor proprietate publică sau care prezintă interes şi/sau utilitate publică, concomitent cu aducerea la îndeplinire a obligaţiilor constituţionale de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional şi ocrotirea mediului înconjurător, conform art. 135 alin. (2) lit. b), d) şi e) din Legea fundamentală.
    70. În consecinţă, Curtea constată că, prin normele deduse controlului de constituţionalitate, dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în componentele amintite, nu sunt afectate.
    71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa punctului 1 şi cu majoritate de voturi în privinţa punctului 2,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, în ansamblu, este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de aceeaşi autoare şi constată că dispoziţiile art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon sunt constituţionale în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 209 din 9 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"