Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 206 din 3 aprilie 2018  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 206 din 3 aprilie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 351 din 23 aprilie 2018

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii Directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, sesizare formulată de un număr de 56 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. 2/1.839 din 22 februarie 2018, Secretarul General al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.468 din 22 februarie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 262L/2/2018.
    3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii acesteia formulează o serie de critici privind neconstituţionalitatea intrinsecă a Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018. Astfel, susţin încălcarea art. 64 alin. (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, pe motiv că obiect al unei comisii de anchetă îl reprezintă doar analiza unor situaţii de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante, în niciun caz persoane. Or, chiar dacă Hotărârea Parlamentului privind constituirea comisiei de anchetă se referă în art. 1 alin. (1) la verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, este absolut evident faptul că verificarea activităţii unei persoane, indiferent de calitatea pe care aceasta o deţine, înseamnă, de fapt, verificarea persoanei respective, aspect care este contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale (deciziile nr. 1.231/2009, nr. 411/2017 şi nr. 428/2017). Pentru a respecta rolul constituţional al comisiilor de anchetă, aşa cum a fost decelat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, hotărârea de constituire a comisiei de anchetă ar trebui să aibă ca obiectiv verificarea unor situaţii de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante generate de activitatea unei instituţii sau a unor instituţii, în niciun caz să vizeze o persoană. Nu trebuie confundată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la persoanele care pot să fie citate/invitate la dezbaterile comisiei de anchetă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la obiectul de activitate al comisiilor de anchetă. Ancheta parlamentară vizează situaţii de fapt cu caracter general, cauze şi evenimente, activităţi desfăşurate de instituţii, nu de persoane, indiferent dacă acestea au calitatea de conducători ai respectivelor instituţii, în acest ultim caz putându-se demara o anchetă disciplinară sau penală de către instituţiile cu atribuţii în domeniu pentru a verifica conformitatea activităţii respectivei persoane cu atribuţiile funcţiei. Desigur, în cadrul unei anchete parlamentare, aceste persoane, care au calitatea de conducător al unor autorităţi, ar putea fi citate/invitate să participe la lucrările comisiei pentru a ajuta la aflarea adevărului cu privire la activitatea autorităţilor pe care le conduc, în conformitate cu atribuţiile pe care le au, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. Autorii sesizării arată că, din anul 1990 şi până în prezent, la nivelul Parlamentului au fost constituite 14 comisii comune de anchetă, dintre care niciuna nu s-a referit la verificarea unei anumite persoane, ci toate au vizat activităţi ale unor autorităţi sau instituţii publice, respectiv clarificarea unor fapte sau împrejurări.
    4. O altă critică vizează încălcarea art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţie. Conform art. 1 lit. b) din hotărârea supusă controlului, comisia de anchetă are ca obiectiv „determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic“, formularea fiind neclară, imprecisă şi de natură a afecta caracterul obiectiv al unei anchete parlamentare. Sintagmele „implicarea în influenţarea unor decizii politice“ sau „implicarea în plan politic“ sunt extrem de vagi, astfel că membrii comisiei de anchetă nu vor putea să îşi ordoneze acţiunile de control pe baza unor obiective clare şi precise. Or, în condiţiile în care scopul comisiei este de a lămuri, de a clarifica împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc anumite acţiuni ori întâmplări, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun, este necesar ca activitatea autorităţii publice şi a conducătorului său să fie evaluată ţinânduse cont de atribuţiile legale ale acestora, nu prin raportare la criterii subiective precum influenţarea unor decizii politice sau implicare în plan politic. În susţinerea criticii sunt invocate prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor“.
    5. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c) şi ale art. 119 din Constituţie. Atunci când jurisprudenţa constituţională admite posibilitatea coexistenţei a două categorii/tipuri de anchete, acestea pot coexista în ideea unei cooperări şi colaborări loiale între instituţiile statului, chiar dacă acelaşi segment al realităţii este cercetat şi documentat. Însă, în mod indiscutabil, cooperarea loială nu presupune decât soluţii în acord cu ordinea normativă constituţională, întrucât temeiul acestora poate fi extra legem, dar nicidecum contra legem. Totodată, colaborarea trebuie să fie făcută în formele prevăzute de lege (Decizia Curţii Constituţionale nr. 611/2017). Or, obiectivele anchetei parlamentare, în componenta ce priveşte activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, astfel cum sunt stabilite la art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 11/2018, excedează funcţiei de control parlamentar şi intră în sfera de competenţă a altor autorităţi constituţionale, respectiv a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a Preşedintelui României. Autorii sesizării arată că, potrivit Legii nr. 51/1991, Parlamentul exercită un control parlamentar asupra activităţii serviciilor de informaţii, având şi o competenţă proprie în numirea directorilor acestor servicii. Spre deosebire de serviciile de informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază este un organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor. Natura juridică diferită a Serviciului de Protecţie şi Pază în raport cu serviciile de informaţii a determinat legiuitorul să stabilească modalităţi de control diferite. Astfel, în cazul Serviciului de Protecţie şi Pază, legiuitorul stabileşte expres forma şi modalitatea în care controlul se realizează, respectiv prin comisiile parlamentare de apărare, faptul că acest control priveşte activitatea instituţiei şi se realizează prin prezentarea de rapoarte referitoare, de asemenea, la activitatea instituţiei. În mod evident, această modalitate de control instituită prin Legea nr. 191/1998 are în vedere şi faptul că, spre deosebire de conducerea serviciilor de informaţii, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază este militar, a cărui răspundere poate fi antrenată numai în acord cu statutul său.
    6. Autorii sesizării susţin că anchetarea de către Parlament a directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, în condiţiile în care acesta este numit şi revocat din funcţie de către Preşedintele României la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, nesocoteşte principiul legalităţii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi încălcă dispoziţiile art. 92 alin. (1) şi art. 94 lit. c) referitoare la rolul şi atribuţiile Preşedintelui României în materie de apărare şi securitate naţională, precum şi pe cele ale art. 119 din Constituţie ce consacră rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Astfel, conform regulilor ierarhiei militare, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază răspunde numai în faţa Preşedintelui României, în calitate de comandant al armatei, aşa cum rezultă din art. 92 alin. (1) din Constituţie, iar comisiile parlamentare, atât cele permanente, cât şi cea de anchetă, controlează activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, şi nu pe cea a directorului acestuia. A admite o interpretare contrară ar însemna să se accepte că o comisie parlamentară de anchetă se poate erija într-o comisie disciplinară.
    7. De altfel, arată autorii sesizării, obiectivele comisiei parlamentare de anchetă înfiinţate prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 sunt specifice, mai degrabă, exercitării unei acţiuni disciplinare decât exercitării unui control parlamentar. Astfel, potrivit art. 1 din această hotărâre, ancheta parlamentară vizează activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, în calitatea sa de manager, or aceasta poate fi verificată numai de autorităţile care i-au încredinţat mandatul.
    8. O altă critică de neconstituţionalitate se întemeiază pe încălcarea art. 1 alin. (5), art. 53, art. 126 alin. (1) şi art. 131 alin. (1) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţie. Autorii arată că organizarea şi desfăşurarea de către Serviciul de Protecţie şi Pază, deschis sau acoperit, a unor activităţi de culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea propriilor atribuţii legale sunt activităţi efectuate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, lege care stabileşte garanţiile pentru realizarea acestor activităţi şi autorităţile care controlează respectivele activităţi. Astfel, cu privire la activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, art. 12^2 din Legea nr. 51/1991 dispune că acestea se efectuează cu îndeplinirea mai multor condiţii, printre care se numără şi obligaţia de a obţine autorizaţia prevăzută de lege. Propunerea de autorizare a unor astfel de activităţi specifice se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnaţi de acesta. Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse. În cazul în care judecătorul constată că solicitarea este justificată şi activităţile se impun, dispune autorizarea, prin încheiere motivată, iar dacă cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată.
    9. Ţinând cont de ansamblul normelor enunţate, autorii sesizării susţin că dispoziţiile art. 1 lit. h) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 acordă comisiei de anchetă o competenţă de verificare a activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază care deja este realizată prin intermediul judecătorului, într-o procedură specială reglementată de Legea nr. 51/1991.
    10. În continuare, autorii criticilor de neconstituţionalitate susţin încălcarea art. 132 alin. (1) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţie, arătând că, potrivit art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, comisia de anchetă are ca obiectiv „determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti“. Norma are în vedere aflarea, de către comisia de anchetă, a unui număr de acte de constatare întocmite la nivelul S.P.P., dar care au fost folosite ca mijloace de probă de către procuror în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti. Aşadar, prin instituirea acestui obiectiv, hotărârea Parlamentului instituie practic un control parlamentar asupra activităţii desfăşurate de procurori, singurii în măsură să comunice numărul de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti, control care încalcă prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie.
    11. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (4), art. 116 alin. (2) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie, autorii susţin că Serviciul de Protecţie şi Pază este o autoritate sui generis, organizată ca structură administrativă autonomă, militarizată, parte componentă a sistemului naţional de apărare, care se bucură de independenţă funcţională în realizarea propriilor atribuţii, fără a fi subordonată ierarhic unei alte autorităţi. Având în vedere obiectivele comisiei de anchetă, prevăzute la art. 1 lit. d), e), f), g), k), n) şi o), Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 instituie un control parlamentar asupra unei autorităţi administrative autonome de natură să afecteze independenţa funcţională a acesteia, încălcând astfel, pe de o parte, limitele controlului parlamentar prin comisii de anchetă şi, pe de altă parte, dispoziţiile art. 116 alin. (2) din Constituţie referitor la autorităţile administrative autonome. Comisia de anchetă capătă atribuţii proprii unui organ ierarhic superior Serviciului de Protecţie şi Pază, care poate verifica modul operaţional în care Serviciul de Protecţie şi Pază şi directorul acestuia şi-au desfăşurat activitatea conform legii.
    12. Mai mult, date fiind raporturile constituţionale dintre Parlamentul României şi Serviciul de Protecţie şi Pază, instituirea unui control ierarhic prin intermediul acestei comisii de anchetă aduce atingere şi principiului separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care regimul Serviciului de Protecţie şi Pază este cel al unei structuri autonome, militarizate, parte a puterii executive, încălcându-se art. 1 alin. (4) din Constituţia României.
    13. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate mai susţin încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 191/1998, care prevăd că „Activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“. Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte cadrul normativ privitor la înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi competenţa comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale, nicio altă comisie parlamentară, indiferent de caracterul acesteia, fie ea permanentă, specială sau de anchetă, nu poate efectua activitatea de control. Caracterul exclusiv este justificat, printre altele, de necesitatea asigurării protecţiei datelor cu caracter clasificat care sunt supuse activităţii de control. Organizarea şi funcţionarea acestei comisii de anchetă, care are drept obiect de activitate exercitarea unei activităţi stabilite prin normă imperativă în sarcina comisiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, încalcă prevederile Legii nr. 191/1998, ceea ce contravine principiului legalităţii, principiu recunoscut şi dezvoltat în practica Curţii Constituţionale din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    14. În fine, autorii sesizării reclamă încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, susţinând că formularea art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, potrivit căruia „refuzul persoanelor invitate la Comisia parlamentară de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, care sunt utile activităţii comisiei, poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală“ este neclară, imprecisă şi poate genera impredictibilitate în aplicare, întrucât se poate interpreta că doar comisia parlamentară de anchetă poate să aprecieze când există o faptă de obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului, urmând ca respectiva faptă să constituie temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală. Or, întrucât obstrucţionarea sau împiedicarea aflării adevărului nu este o infracţiune care să fie reglementată expres de legea penală, în mod evident nu ar putea constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală. Aşadar, în această formulare neclară, art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 este contrară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 430/2017, care a stabilit că „nu fapta persoanei citate de a răspunde la solicitările comisiei constituie infracţiune, ci omisiunea sesizării organelor de urmărire penală, conform art. 267 din Codul penal“, în ipoteza în care persoana avea cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în care îşi îndeplineşte sarcinile şi a omis sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală.
    15. În concluzie, autorii sesizării solicită admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 53, art. 64 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c), art. 119, art. 126 alin. (1), art. 131 şi în art. 132.
    16. Prin Adresa nr. 2/2.089 din 28 februarie 2018, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de un număr de 22 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi 2 deputaţi neafiliaţi referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii Directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare.
    17. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.468 din 22 februarie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 300L/2/2018.
    18. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii acesteia formulează o serie de critici privind neconstituţionalitatea intrinsecă a Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018. Astfel, susţin încălcarea art. 64 alin. (4) din Constituţie, motivând că Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului stabileşte, la art. 9 alin. (1), că înfiinţarea acestora se circumscrie următoarelor obiective: „clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi pentru stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor care se impun“. Cu privire la aspectele care pot face obiectul unei comisii de anchetă parlamentară, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa constantă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 924/2012, Decizia nr. 1.231/2009 ş.a.) că acestea „nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. Mai mult, Curtea apreciază că „este (...) de forţa evidenţei faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane“.
    19. Raportat la prezenta cauză, ţinând cont şi de aspectul că iniţiatorii proiectului de hotărâre nu au respectat dispoziţiile cap. II, Secţiunea a 4-a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care impun însoţirea proiectului de un instrument de prezentare şi motivare, autorii sesizării apreciază că scopul urmărit prin înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă poate fi stabilit doar prin analiza actului normativ. Astfel, încă din denumirea atribuită comisiei parlamentare de anchetă, respectiv Comisia parlamentară de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, se distinge faptul că aceasta a fost înfiinţată în considerarea persoanei directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, având, aşadar, un vădit caracter in personam. În acest sens, la art. 1 din hotărâre sunt stabilite, inter alia, şi următoarele obiective în vederea cărora a fost înfiinţată comisia parlamentară de anchetă: identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a ordinelor de serviciu; determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în influenţarea unor decizii politice sau în planul politic; verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a Serviciului de Protecţie şi Pază în activităţi care excedează cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Silvan; verificarea rapoartelor de activitate ale directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, din ultimii 5 ani ş.a. Astfel, se poate concluziona că obiectivele stabilite comisiei parlamentare de anchetă sunt, în primul rând, controlul activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază şi, în subsidiar, controlul general al activităţii serviciului.
    20. Mai mult, autorii sesizării susţin că, din ansamblul actului normativ, nu rezultă nicio faptă sau eveniment care să reclame instituirea unei comisii parlamentare de anchetă, ci, din contră, din art. 1 al hotărârii rezultă că înfiinţarea comisiei s-a realizat tocmai în vederea identificării unor eventuale fapte nelegale ale directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, aspect contrar prevederilor legale şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care circumscriu activitatea comisiei parlamentare de anchetă constatării „existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă“. Pe cale de consecinţă, solicită a se constata că Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 încalcă art. 64 alin. (4) din Constituţie.
    21. O altă critică vizează încălcarea art. 73 alin. (3) coroborat cu art. 76 alin. (1) din Constituţie. Organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază sunt reglementate prin Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, care are natură organică.
    22. Cu privire la organizarea Serviciului de Protecţie şi Pază, art. 3 din Legea nr. 191/1998 stabileşte că activitatea acestuia „este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază având obligaţia, în acest sens, de a prezenta, anual sau la cererea Parlamentului, rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii. Astfel, faptul că activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ţine de însăşi structura Serviciului de Protecţie şi Pază. Întrucât reglementează aspecte ce ţin de structura Serviciului de Protecţie şi Pază, parte componentă a forţelor armate, în sensul art. 118 alin. (3) din Constituţie, şi de statutul cadrelor militare care activează în cadrul acestuia, dispoziţia normativă cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 191/1998 este de domeniul legii organice. De asemenea, din modul de redactare al art. 3, rezultă fără putinţă de tăgadă că textul are caracter imperativ, destinatarii normei neputând deroga de la acesta, decât, eventual, în condiţiile prescrise de un act normativ de aceeaşi forţă juridică.
    23. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din hotărâre, comisia parlamentară de anchetă vizează, în principal, verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază şi, în subsidiar, controlul general al activităţii Serviciului, iar nu anchetarea unei fapte concrete sau a unui eveniment survenit în derularea raporturilor specifice de serviciu ale ofiţerilor Serviciului. Pe cale de consecinţă, autorii sesizării susţin că între controlul exercitat de comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în temeiul art. 3 din Legea nr. 191/1998, şi controlul instituit prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 nu există diferenţe semnificative de conţinut. Or, în cauza de faţă, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, se consacră o derogare de la aplicarea art. 3 din Legea nr. 191/1998, dispoziţie de domeniul legii organice, prin intermediul unui act normativ cu o natură juridică diferită, care atribuie funcţia de control, stabilită de lege exclusiv în sarcina comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, unei comisii parlamentare de anchetă. Deşi înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă se realizează în virtutea principiului autonomiei regulamentare, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 209/2012, că „autonomia regulamentară [...] poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală“, iar aceasta „nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului“. Prin urmare, instituirea unei derogări de la o dispoziţie de domeniul legii organice, adoptată cu majoritatea absolută, în conformitate cu art. 76 alin. (1) din Constituţie, prin intermediul unei hotărâri parlamentare, act normativ cu o natură juridică diferită, adoptat cu majoritate simplă, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie, excedează limitele stabilite de art. 73 alin. (3) din Legea fundamentală, prin nesocotirea, în procesul de legiferare, a regulilor care stabilesc domeniile de legiferare afectate fiecărei categorii de lege.
    24. Pe cale de consecinţă, autorii sesizării solicită a se constata că Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 încalcă art. 73 alin. (3), coroborat cu art. 76 alin. (1) din Constituţie.
    25. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a comunica punctul de vedere al birourilor permanente.
    26. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 262L/2/2018, Biroul permanent al Senatului a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. XXXV/1017/6 martie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.764 din 6 martie 2018. Arată că examinarea dispoziţiilor referitoare la problematica controlului parlamentar cuprinse în regulamentele celor două Camere legislative, ca şi în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în lumina considerentelor jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aduce o seamă de clarificări conceptuale chiar asupra noţiunii şi finalităţii funcţiei de control parlamentar, astfel cum aceasta este reglementată în dispoziţiile aflate în vigoare, precum şi a modului de efectuare a atribuţiilor de control. Este adevărat că, potrivit jurisprudenţei constituţionale, comisiile de anchetă verifică, examinează fapte sau împrejurări, şi nu persoane, dar faptele (umane ori sociale), realităţile din viaţa comunităţii sunt legate de oameni, astfel că, atunci când, în deciziile sale, plenul Curţii exclude persoanele din activitatea de control parlamentar, are în vedere individul şi tot ceea ce ţine de acesta şi care nu are legătură cu interesul public ce justifică constituirea unei comisii de anchetă. Din această perspectivă, este pe deplin justificată voinţa politică a celor două Camere legislative de a înfiinţa o comisie de anchetă parlamentară care urmează să verifice activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază. Verificarea activităţii conducătorului acestei instituţii publice nu este un scop în sine. Comisia parlamentară urmează să verifice şi să constate dacă drepturile şi libertăţile constituţionale ale unor cetăţeni români, indiferent de funcţiile sau calităţile oficiale ale acestora, au fost încălcate ca urmare a activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază. Acesta nu este o persoană în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 411/2017, ci conducătorul unei instituţii publice, a cărei activitate face obiectul controlului parlamentar exercitat de o comisie de anchetă înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018. Dispoziţiile legale cuprinse în hotărârea menţionată nu urmăresc constatarea vinovăţiei sau a nevinovăţiei directorului S.P.P., cu atât mai puţin stabilirea unei răspunderi juridice în sarcina acestuia, domeniu în care sunt competente alte autorităţi publice, care pot valorifica rezultatele anchetei parlamentare ce urmează a fi desfăşurată potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018.
    27. Cu privire la susţinerea potrivit căreia Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât unele dispoziţii ale sale nu respectă norma de tehnică legislativă cuprinsă la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, Biroul permanent al Senatului arată că analiza gramaticală a textelor criticate demonstrează că acestea respectă forma şi estetica exprimării, nu au dificultăţi sintactice, iar pentru cunoaşterea înţelesului cuvintelor se poate folosi, la nevoie, orice dicţionar de specialitate sau al limbii române moderne.
    28. Cu privire la critica autorilor sesizării, potrivit căreia obiectivele anchetei parlamentare ce urmează a fi realizate de comisia înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului nr. 11/2018 interferează cu sfera de competenţă a altor instituţii publice (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Preşedintele României), Biroul permanent al Senatului consideră că obiectivele comisiei sunt în acord cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c) şi ale art. 119 din Constituţie. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5), art. 53, art. 126 alin. (1) şi art. 131 alin. (1), prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţie, se arată că, în exercitarea atribuţiilor sale, comisia de anchetă poate verifica dacă în activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază (S.P.P.) şi a directorului acestuia a existat preocupare pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la respectarea dispoziţiilor constituţionale şi legale privind apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor care au făcut obiectul unor proceduri tehnice de natura celor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998.
    29. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe art. 132 alin. (1) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţie, se apreciază că, în mod eronat, autorii sesizării introduc în sfera de control parlamentar exercitat de comisia înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 pe procurori, cu privire la activitatea desfăşurată în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti. În realitate, textul criticat se referă doar la numărul de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti. Actele de constatare la care se referă art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998 au, fără îndoială, relevanţă judiciară, dar nu şi numărul acestora. Numărul în sine indică amploarea unor proceduri speciale, or tocmai amploarea unei astfel de activităţi prezintă interes parlamentar. Este important ca Parlamentul să cunoască precis amploarea unei activităţi pentru care a şi creat cadrul legal de desfăşurare.
    30. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 64 alin. (4) din Constituţie, Biroul permanent al Senatului apreciază criticile aduse dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d), e), f), g), k), n) şi o) ca fiind neîntemeiate. Ipoteza normativă a acestora intră în conţinutul activităţii de control parlamentar desfăşurate în mod curent, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 191/1998. Or, semnatarii sesizării de neconstituţionalitate contestă chiar dreptul Parlamentului de a hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă al cărei obiect de verificare să cuprindă activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, pe motiv că Legea nr. 191/1998 s-ar referi la controlul parlamentar asupra acestei instituţii publice, exercitat de comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat şi Camera Deputaţilor. Aşa fiind, „funcţia de control parlamentar a forului legislativ este raţionalizată, aspect ce urmează a fi sancţionat de Curtea Constituţională în decizia pe care urmează să o pronunţe“.
    31. În legătură cu soluţia normativă cuprinsă în art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, se arată că instanţa constituţională a reţinut în Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017, că, în lipsa acestui text, comisia parlamentară de anchetă poate să sesizeze organele de urmărire penală, textul în sine având mai degrabă un caracter declarativ. Organele penale astfel sesizate vor constata dacă refuzul persoanelor invitate la o comisie parlamentară de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau documentele ori alte mijloace de probă deţinute constituie sau nu infracţiune.
    32. În concluzie, Biroul permanent al Senatului consideră că sesizarea trimisă Curţii Constituţionale este lipsită de temei în raport cu obiecţiile formulate şi solicită instanţei de contencios constituţional să o respingă.
    33. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 262L/2/2018, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a transmis, prin Adresa nr. 2/2.148 din 2 martie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.650 din 2 martie 2018, punctul său de vedere în care susţine că hotărârea Parlamentului României supusă controlului de constituţionalitate nu contravine Legii fundamentale.
    34. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 64 alin. (4), art. 131 şi art. 132 prin raportare la art. 64 alin. (4), art. 126 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, pentru a răspunde criticilor de neconstituţionalitate, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor face trimitere la considerentele de principiu enunţate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994), şi anume faptul că regulamentul Camerelor este o hotărâre care reglementează organizarea internă şi proprie, astfel că în prevederile sale stabileşte drepturi şi obligaţii pentru deputaţi, senatori, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Parlamentul. Astfel, rezultă că în faţa comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară subiectele de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul, or, în speţa de faţă, supusă criticilor de neconstituţionalitate, potrivit art. 3 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea acestuia este controlată de Parlament, iar, anual sau la cererea Parlamentului, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază prezintă rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, Serviciului de Protecţie şi Pază. Totodată, „coroborând prevederile art. 3 cu dispoziţiile art. 7 din acelaşi act normativ, care prevăd că «directorul Serviciului de Protecţie şi Pază organizează şi conduce activitatea serviciului şi îl reprezintă», respectiv că «directorul Serviciului de Protecţie şi Pază angajează serviciul», reiese fără drept de tăgadă că directorul Serviciului de Protecţie şi Pază nu este supus anchetei parlamentare în calitatea sa de persoană fizică, cum susţin autorii sesizării prin sintagma [anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoana], ci verifică activitatea acestuia în calitatea sa de reprezentant al serviciului, aşa cum reiese din prevederile art. 7.“
    35. În ceea ce priveşte pretinsa activitate de anchetă judiciară care ar fi desfăşurată de comisia de anchetă, se arată că acest organ are posibilitatea de a audia, de a efectua/cere efectuarea de expertize, de a controla, de a constata săvârşirea unor fapte, de a emite concluzii, recomandări şi propune măsuri ce se impun a se lua. Or, o atare activitate nu poate fi automat calificată ca fiind una jurisdicţională. Acest organ nu dă verdicte prin care se constată vinovăţia unei persoane, ci doar constată o stare de fapt şi face propuneri/recomandări. Compunerea comisiilor de anchetă, de asemenea, nu poate fi motiv de calificare ca jurisdicţională a activităţii lor. Faptul că din acestea fac parte şi cei ce au solicitat înfiinţarea comisiei nu are nicio relevanţă, prin prisma faptului că votul final al Parlamentului este unul esenţialmente politic. În consecinţă, simplele audieri de persoane, modalităţile de citare/invitare a persoanelor, respectiv propunerile din raportul comisiei de anchetă adresate Birourilor Permanente nu califică activitatea acesteia ca fiind una jurisdicţională. Se reţine deci că activitatea de anchetă priveşte lămurirea unor chestiuni de ordine publică, fără a da verdicte şi fără a angaja răspunderea penală sau materială a vreunei persoane. În lipsa unei activităţi jurisdicţionale nu se poate reţine încălcarea art. 126 alin. (1) din Constituţie şi, prin prisma celor expuse, rezultă că nici celelalte prevederi constituţionale invocate [art. 131 şi art. 132 prin raportare la art. 64 alin. (4)] nu sunt încălcate.
    36. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţie, cu referire la art. 1 lit. b) din hotărârea Parlamentului supusă criticilor de neconstituţionalitate, având ca reglementare obiectivele comisiei parlamentare de anchetă şi care prevăd la lit. b) „determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază […] în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic“, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor apreciază că această critică este neîntemeiată. Astfel, analizând textul supus criticii de autorii sesizării conform Dicţionarului explicativ al limbii române, sintagmele „determinarea implicării“ şi, respectiv, „influenţarea unor decizii politice sau în planul politic“ reprezintă a condiţiona în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariţia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui, a fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî, a deduce pe baza unor date, a face ca cineva să ia o anumită hotărâre în a exercita o influenţă asupra unei fiinţe sau a unui lucru, în cazul nostru a unor decizii politice sau decizii în planul politic. Referitor la critica adusă articolului nehotărât unor, acesta nu are înţeles de sine stătător, precede un substantiv şi arată obiectul individualizat, dar nu îl identifică exact pentru vorbitori. În speţă, identificarea se va face în urma audierilor, efectuărilor/cererilor de efectuare a expertizelor, în urma controlului cu privire la săvârşirea unor fapte. Astfel, autorii apreciază că norma îndeplineşte în totalitate condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, fiind enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Aşadar, nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate ridicate de autorii sesizării.
    37. În dezacord cu autorii sesizării, referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4), art. 53, art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c), art. 116 alin. (2) şi ale art. 119 din Constituţie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor consideră că niciunul dintre obiectivele comisiei de anchetă nu aduce atingere şi nici nu obstrucţionează atribuţiile Preşedintelui României în domeniul apărării şi nici nu interferează cu administraţia publică centrală de specialitate, în speţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. A fortiori, nici nu poate fi vorba despre restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăţi. După cum se poate observa, redactarea art. 1 din hotărârea Parlamentului are o succesiune logică a soluţiilor preconizate, realizând o sistematizare a obiectivelor, grupate în funcţie de conexiunile şi de raportul firesc dintre ele, fiind redactate sub forma: identificarea, determinarea, verificarea, existenţa, aflarea, procedura etc., aceste formulări fiind strict de natură procedurală, de control. Parlamentul, în urma raportului comisiei de anchetă, nu poate revoca directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale principiului simetriei juridice. Scopul acestor dispoziţii este de a permite buna funcţionare a instituţiilor în baza cooperării loiale dintre acestea prin instituţia controlului parlamentar. Şeful statului, Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar, toate servesc scopului comun de a promova interesele ţării ca un întreg, nu interesele unei singure instituţii. În mod indiscutabil, cooperarea loială nu presupune decât soluţii în acord cu ordinea normativă constituţională, întrucât temeiul acestora nu poate fi nicidecum contra legem. În acest sens, sunt invocate recomandările Comisiei de la Veneţia, potrivit cărora trebuie să se plece de la principiul că nimeni nu poate împiedica Parlamentul - instituţie autonomă distinctă de justiţie - să îşi desfăşoare propria anchetă. Componenţa unei comisii parlamentare este întotdeauna o alegere politică. Mandatul său este, în principiu, temporar. Chiar dacă ancheta sa vizează conduita unor subiecte de drept, aceasta are un caracter esenţial politic, fără a fi asimilată unei anchete sau proceduri judiciare. Rezultatele sale nu produc niciun fel de efecte pentru ordinea juridică. Raportul prin care se încheie nu este decât o incitare la dezbatere parlamentară şi la propuneri către autorităţile competente a dispune. Scopul final al anchetei comisiei îl reprezintă transparenţa, informarea publicului cu privire la chestiuni care afectează res publica, astfel neputânduse vorbi despre încălcarea normelor şi principiilor constituţionale.
    38. Referitor la critica adusă de autorii sesizării cu privire la refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 720 din 15 noiembrie 2017), care a constatat că normele regulamentare sunt pe deplin aplicabile în procedura desfăşurată în faţa comisiei de anchetă, astfel că persoana despre care comisia are date că ar putea deţine informaţii relevante în ceea ce priveşte sfera sa de activitate are obligaţia de prezentare dacă activitatea instituţiei/autorităţii din care face parte este sub control parlamentar sau dacă reprezintă, în virtutea funcţiei sale de conducere, o autoritate/instituţie publică, chiar dacă aceasta nu se află sub control parlamentar. Toate celelalte persoane, în virtutea dispoziţiilor legale şi regulamentare aplicabile, se pot prezenta în faţa comisiei doar dacă acceptă să fie audiate. Controlul civil asupra activităţii acestui serviciu militar, parte componentă a sistemului naţional de apărare, trebuie să fie unul real, efectiv, susceptibil a determina decizii adecvate, pertinente şi judicioase ale forului de control. Or, critica autorilor sesizării de neconstituţionalitate apare cu atât mai nefondată cu cât controlul parlamentar este prevăzut în mod expres de cadrul legal ca o garanţie a respectării principiului statului de drept, specific democraţiei constituţionale.
    39. Pe de altă parte, observă că dispoziţiile hotărârii criticate nu pun în discuţie drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor care să fie afectate în substanţa lor ca urmare a unei eventuale interpretări arbitrare cu prilejul aplicării acestora de către comisie, deoarece aceasta din urmă nu are vocaţia de juris dictio, în sensul că nu pronunţă hotărâri definitive cu privire la vinovăţia unei persoane, iar orice măsură rezultată ca urmare a sesizării pe care o poate înainta comisia către persoanele sau organele abilitate să ia anumite măsuri este supusă, la rândul său, controlului instanţelor judecătoreşti, persoana vizată beneficiind de toate garanţiile specifice unui proces echitabil (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017). Prin urmare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor consideră că nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie.
    40. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 300L/2/2018, Biroul permanent al Senatului a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. XXXV/1125/13 martie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.967 din 13 martie 2018, în care susţine netemeinicia criticilor de neconstituţionalitate. Arată că examinarea dispoziţiilor referitoare la problematica controlului parlamentar cuprinse în regulamentele celor două Camere legislative, ca şi în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în lumina considerentelor jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aduce o seamă de clarificări conceptuale chiar asupra noţiunii şi finalităţii funcţiei de control parlamentar, astfel cum aceasta este reglementată în dispoziţiile aflate în vigoare, precum şi a modului de efectuare a atribuţiilor de control. Este adevărat că, potrivit jurisprudenţei constituţionale, comisiile de anchetă verifică, examinează fapte sau împrejurări, şi nu persoane, dar faptele (umane ori sociale), realităţile din viaţa comunităţii sunt legate de oameni, astfel că, atunci când, în deciziile sale, plenul Curţii exclude persoanele din activitatea de control parlamentar, are în vedere individul şi tot ceea ce ţine de acesta şi care nu are legătură cu interesul public ce justifică constituirea unei comisii de anchetă. Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază nu este o persoană în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 411 din 14 iunie 2017, ci conducătorul unei instituţii publice, a cărei activitate face obiectul controlului parlamentar exercitat de o comisie de anchetă înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018. Dispoziţiile legale cuprinse în hotărârea menţionată nu urmăresc constatarea vinovăţiei sau a nevinovăţiei directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, cu atât mai puţin stabilirea unei răspunderi juridice în sarcina acestuia, domeniu în care sunt competente alte autorităţi publice, care pot valorifica rezultatele anchetei parlamentare ce urmează a fi desfăşurate potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018.
    41. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 73 alin. (3), raportate la art. 76 alin. (1) din Constituţie, Biroul permanent al Senatului arată că această critică nu are suport constituţional, întrucât Curtea Constituţională a decis în jurisprudenţa sa constantă că hotărârile parlamentare, cu excepţia celor prin care sunt aprobate regulamentele Camerelor legislative, se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa de vot final.
    42. În concluzie, Biroul permanent al Senatului consideră că sesizarea trimisă Curţii Constituţionale este lipsită de temei în raport cu obiecţiile formulate şi solicită instanţei de contencios constituţional să o respingă.
    43. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 300L/2/2018, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/2.536 din 13 martie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.966 din 13 martie 2018. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Constituţie, pentru a răspunde criticilor de neconstituţionalitate, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor face trimitere la considerentele de principiu enunţate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994), şi anume faptul că regulamentul Camerelor este o hotărâre care reglementează organizarea internă şi proprie, astfel că în prevederile sale stabileşte drepturi şi obligaţii pentru deputaţi, senatori, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Parlamentul. Astfel, rezultă că în faţa comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară subiectele de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul, or, în speţa de faţă, supusă criticilor de neconstituţionalitate, potrivit art. 3 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea acestuia este controlată de Parlament, iar anual sau la cererea Parlamentului, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază prezintă rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, Serviciului de Protecţie şi Pază. Totodată, „coroborând prevederile art. 3 cu dispoziţiile art. 7 din acelaşi act normativ, care prevăd că «directorul Serviciului de Protecţie şi Pază organizează şi conduce activitatea serviciului şi îl reprezintă», respectiv că «directorul Serviciului de Protecţie şi Pază angajează serviciul», reiese fără drept de tăgadă că directorul Serviciului de Protecţie şi Pază nu este supus anchetei parlamentare în calitatea sa de persoană fizică, cum susţin autorii sesizării prin sintagma [anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoana], ci verifică activitatea acestuia în calitatea sa de reprezentant al serviciului, aşa cum reiese din prevederile art. 7.“
    44. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că redactarea art. 1 al hotărârii criticate are o succesiune logică a soluţiilor preconizate, realizând o sistematizare a obiectivelor, grupate în funcţie de conexiunile şi de raportul firesc dintre ele, fiind redactate sub forma: identificarea, determinarea, verificarea, existenţa, aflarea, procedura etc., aceste formulări fiind strict de natură procedurală, de control. Parlamentul, în urma raportului comisiei de anchetă, nu poate revoca directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 191/1998 şi principiul simetriei actelor juridice. Scopul acestor dispoziţii este de a permite buna funcţionare a instituţiilor în baza cooperării loiale dintre acestea prin instituţia controlului parlamentar. Şeful statului, Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar, toate servesc scopului comun de a promova interesele ţării ca un întreg, nu interesele unei singure instituţii. În mod indiscutabil, cooperarea loială nu presupune decât soluţii în acord cu ordinea normativă constituţională, întrucât temeiul acestora nu poate fi nicidecum contra legem. Controlul civil asupra activităţii acestui serviciu militar, parte componentă a sistemului naţional de apărare, trebuie să fie unul real, efectiv, susceptibil a determina decizii adecvate, pertinente şi judicioase ale forului de control. Or, critica autorilor sesizării de neconstituţionalitate apare cu atât mai nefondată cu cât controlul parlamentar este prevăzut în mod expres de cadrul legal ca o garanţie a respectării principiului statului de drept, specific democraţiei constituţionale.
    45. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor Secţiunii a 4-a a cap. III din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitoare la instrumentele de prezentare şi motivare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor observă că prevederile art. 31 din acest act normativ nu se referă la hotărârile Parlamentului pentru constituirea comisiilor de anchetă care reprezintă o opţiune, fundamentată constituţional, a Parlamentului. Dispoziţiile art. 31 se referă la actele normative care conţin dispoziţii normative şi au impact asupra evaluărilor statistice, lucrărilor de cercetare, documentelor de politici publice, mediului macroeconomic şi de afaceri, impactului financiar asupra bugetului general consolidat, precum şi impactului asupra sistemului juridic.
    46. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 73 alin. (3) prin raportare la art. 76 alin. (1) şi cu referire la art. 118 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor apreciază că această critică este neîntemeiată, autorii sesizării confundând adoptarea unor reglementări de natura legii cu adoptarea unor reglementări care nu sunt de natura legii, în speţă hotărâri ale Parlamentului. Astfel, prin coroborarea şi interpretarea prevederilor art. 64, art. 67 şi art. 76 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 9 şi art. 10 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului rezultă fără echivoc că Parlamentul, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, poate constitui comisii de anchetă parlamentară. Hotărârea adoptată nu are incidenţă în materia tratată la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în speţă reglementarea organizării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, şi nici în materia reglementată de art. 118 alin. (2) - structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare - care se stabilesc numai prin lege organică, neputând astfel încălca aceste dispoziţii.
    47. Pentru examinarea conformităţii prevederilor hotărârii criticate cu prevederile Constituţiei, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că se impune precizarea, în prealabil, a naturii juridice şi a locului acestei hotărâri în sistemul actelor normative şi al sferei normelor juridice. Din examinarea acestor dispoziţii constituţionale, precum şi a celor care prevăd procedura de legiferare, rezultă că hotărârea, prin conţinutul şi procedura sa de adoptare, nu se încadrează în categoria legilor. Aceasta pentru că, spre deosebire de lege, hotărârea Parlamentului nu este supusă promulgării. Deşi art. 76 din Constituţie stabileşte că hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă, ca şi legile organice, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, acest lucru nu este suficient pentru a-i conferi altă natură juridică distinctă de cea de hotărâre. Cât priveşte sfera normelor juridice care, potrivit Constituţiei, sunt de nivelul hotărârii, acestea sunt stabilite prin efectele juridice rezultate din sistematizarea dispoziţiilor constituţionale privind Parlamentul.
    48. Având în vedere considerentele expuse, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel încât propune respingerea acesteia.
    CURTEA,
    examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoartele judecătorului-raportor, dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii Directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
    49. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 3 alin. (2), art. 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018.
    50. În vederea soluţionării prezentelor sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acestora. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“
    51. În primul rând, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre a plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, deci un act care poate face obiect al controlului de constituţionalitate.
    52. În al doilea rând, analizând dispoziţia legală, Curtea reţine că titulari ai dreptului de a sesiza Curtea Constituţională pot fi: (i) unul dintre preşedinţii celor două Camere; (ii) un grup parlamentar; (iii) un număr de cel puţin 50 de deputaţi; sau (iv) un număr de cel puţin 25 de senatori.
    53. În Dosarul Curţii nr. 262L/2/2018, sesizarea a fost formulată de un număr de 56 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, fiind semnată de liderul grupului parlamentar, astfel că sub aspectul titularului dreptului de sezină este întrunită condiţia de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale.
    54. În Dosarul Curţii nr. 300L/2/2018, Curtea observă că sesizarea a fost formulată de un număr de 22 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, precum şi de 2 deputaţi neafiliaţi. Curtea reţine că deputaţii sau senatorii pot fi titulari ai dreptului de a sesiza instanţa constituţională doar ca subiect colectiv de sesizare, respectiv doar în numărul prevăzut expres de lege sau ca grup parlamentar. Cu alte cuvinte, pentru a învesti în mod legal Curtea Constituţională cu soluţionarea unor critici de neconstituţionalitate care au ca obiect o hotărâre a Parlamentului, deputaţii sau senatorii neafiliaţi unui grup parlamentar, precum şi cei afiliaţi, dar care semnează sesizarea în nume propriu, fără ca aceasta să fie însuşită de grupul parlamentar din care fac parte, trebuie să fie în număr de cel puţin 50 (deputaţi), respectiv 25 (senatori). Prin urmare, în cauza de faţă, Curtea constată că semnarea sesizării de către cei 2 deputaţi neafiliaţi nu produce niciun efect juridic, Curtea urmând a se considera legal sesizată de către Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România, sesizarea fiind semnată de liderul grupului.
    55. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea în prezenta cauză a altor condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt stipulate explicit de lege, dar care reprezintă rezultatul interpretării textelor de lege, dat de Curte în jurisprudenţa sa anterioară. Sub acest aspect, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor parlamentare o constituie relevanţa constituţională a obiectului respectivelor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). De asemenea, Curtea Constituţională a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014).
    56. Pentru a se raporta la noţiunile menţionate în jurisprudenţa Curţii, respectiv valori, principii sau reguli constituţionale, având în vedere că, în speţă, critica de neconstituţionalitate a hotărârii vizează nemijlocit norme consacrate de Legea fundamentală, respectiv art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 53, art. 64 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c), art. 119, art. 126 alin. (1), art. 131 şi art. 132 din Constituţie, Curtea constată că sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.
    57. Având în vedere cele precizate, apreciem că sesizările având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 îndeplinesc condiţiile de admisibilitate.
    58. Actul de sesizare în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 262L/2/2018 are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 20 februarie 2018. Criticile de neconstituţionalitate vizează atât hotărârea Parlamentului României, în ansamblul său, cât şi dispoziţiile care reglementează atribuţiile comisiei de anchetă cuprinse în art. 1, precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (4) din hotărâre. Dispoziţiile criticate punctual au următorul conţinut:
    - Art. 1:
    " Se constituie Comisia parlamentară de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, denumită în continuare Comisia parlamentară de anchetă, având următoarele obiective:
    a) identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a ordinelor de serviciu;
    b) determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în influenţarea unor decizii politice sau în planul politic;
    c) verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a Serviciului de Protecţie şi Pază în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Silvan;
    d) verificarea rapoartelor de activitate ale directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, din ultimii 5 ani;
    e) identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări;
    f) verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor;
    g) identificarea numărului de mandate de supraveghere video/audio solicitate în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi verificarea respectării cadrului legal prevăzut la art. 14 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege;
    h) verificarea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, de către Serviciul de Protecţie şi Pază, fără a-şi depăşi atribuţiile şi competenţele prevăzute la art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege;
    i) identificarea numărului de mandate efectiv obţinute de la procuror în baza art. 14 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege;
    j) determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti;
    k) verificarea procedurii activităţii proprii de apărare a secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii;
    l) existenţa unor verificări în ultimii 5 ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ, din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii abilitate în domeniu, precum şi aflarea rezultatelor acestora;
    m) aflarea numărului de sancţiuni aplicate ofiţerilor de protecţie a demnitarilor în ultimii 5 ani pentru nerespectarea ordinelor de zi pe unitate, a regulamentelor militare şi a prevederilor Legii nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
    n) procedura întocmirii rapoartelor de către ofiţerii de protecţie a demnitarilor, verificarea adresanţilor, a modalităţii de valorificare a informaţiilor obţinute, aflarea în ce măsură informaţiile se referă şi la activităţile din domeniul privat al demnitarilor şi al familiilor acestora;
    o) verificarea modalităţii de gestionare a informaţiilor menţionate în rapoartele ofiţerilor de protecţie a demnitarilor, care nu se încadrează în obligaţiile prevăzute pentru elaborarea rapoartelor conform art. 14 din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
    p) verificarea oricăror altor aspecte specifice domeniului de activitate al Serviciului de Protecţie şi Pază, în măsura în care acestea rezultă din analizarea aspectelor semnalate la lit. a)-o);
    q) verificarea oricăror altor aspecte care reies din derularea lucrărilor comisiei şi care sunt relevante pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopului comisiei."

    – Art. 8 alin. (4): „Refuzul persoanelor invitate la Comisia parlamentară de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, care sunt utile activităţii comisiei, poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.“

    59. Actul de sesizare în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 300L/2/2018 are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 20 februarie 2018. Criticile de neconstituţionalitate vizează atât hotărârea Parlamentului României, în ansamblul său, cât şi dispoziţiile care reglementează atribuţiile comisiei de anchetă cuprinse în art. 1 din hotărâre, al cărui conţinut a fost reprodus mai sus.
    60. Având în vedere faptul că obiectul celor două sesizări îl constituie dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018, pentru o bună administrare a actului de justiţie constituţională, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, plenul Curţii Constituţionale dispune, din oficiu, conexarea celor două cauze, respectiv a Dosarului nr. 300L/2/2018 la Dosarul nr. 262L/2/2018, care a fost primul înregistrat, urmând ca instanţa constituţională să pronunţe o singură decizie prin care să efectueze controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor hotărârii Parlamentului României, în ansamblul său, precum şi asupra dispoziţiilor cuprinse în art. 1 şi în art. 8 alin. (4) din hotărâre, în special.
    61. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 53, art. 64 alin. (4), art. 73 alin. (3), art. 76 alin. (1), art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c), art. 116 alin. (2), art. 119, art. 126 alin. (1), art. 131 şi art. 132 din Constituţie.
    62. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că, referitor la locul şi rolul comisiilor permanente ale Parlamentului, are o jurisprudenţă constantă în care statuează că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru o oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (3) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, „participarea deputaţilor şi senatorilor la şedinţa comună a comisiilor permanente sesizate în fond este obligatorie“. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă al Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).
    63. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele nu au caracter obligatoriu din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Acesta este motivul pentru care Curtea a concluzionat (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, precitată) că „situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze“.
    64. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit „poziţiei preeminente a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de control asupra executivului [...]. Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul său, asemenea activităţi de control, lipsindu-i suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corectă asupra obiectului controlului. [...]“
    65. Acestui rol şi acestor finalităţi le sunt consacrate organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare, privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor. Aşadar, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregătitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Ele trebuie să dispună de toate condiţiile pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii.
    66. Din acest considerent, organizarea şi funcţionarea lor sunt amănunţit reglementate, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie [art. 64 alin. (1) din Constituţia revizuită], prin regulamentul fiecărei Camere. Dispoziţiile constituţionale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activităţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 61 alin. (4) din Constituţie [art. 64 alin. (4) din Constituţia revizuită]: „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.“
    67. În continuare, Curtea reţine că una dintre funcţiile Parlamentului este cea de control, iar atribuţia corespunzătoare acestei funcţii este cea realizată prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă. În acest sens, art. 64 alin. (4) teza întâi din Constituţie prevede că „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale“. Fiind reglementate la nivel constituţional, nici legea şi nici regulamentul parlamentar nu pot ignora această realitate constituţională. Prin urmare, aceste acte normative trebuie să le reglementeze în mod expres şi să instituie proceduri, instrumente şi mijloace suficiente, care să dea substanţă prevederii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 27, şi Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 61).
    68. Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul ţării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conţinut acestei plenitudini. Mai mult, „deplasarea [...] unui centru de decizie constituţional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformă cu menirea celui dintâi“, exprimată clar în prevederile constituţionale (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, pct. 4 din considerente).
    69. Curtea observă, în acest sens, prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cap. I - Organizarea Camerei Deputaţilor, secţiunea a 5-a - Comisiile Camerei Deputaţilor, care, la art. 40, dispun următoarele: „Comisiile Camerei Deputaţilor sunt organisme de lucru ale acesteia, înfiinţate cu scopul de a îndeplini atribuţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament. Comisiile Camerei Deputaţilor pregătesc documentele de lucru pentru lucrările în plen ale acesteia şi exercită controlul parlamentar“. Potrivit art. 41 din acelaşi regulament, comisiile Camerei Deputaţilor sunt comisiile permanente, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Senatul, putând fi instituite comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Pct. 4 din secţiunea a 5-a a cap. I din Regulamentul Camerei Deputaţilor, intitulată Comisii de anchetă ale Camerei Deputaţilor, conţine reglementări (art. 73-79) în privinţa instituirii şi modalităţii de desfăşurare a activităţii unei comisii de anchetă parlamentară, în condiţiile în care Camera Deputaţilor consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor ce se impun. Norme cu un conţinut juridic relativ similar se regăsesc în Regulamentul Senatului (capitolul I, Secţiunea a 4-a, art. 79 şi art. 80) şi în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 4, 9, 13, 75-77 şi 81) (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 33). Astfel, art. 4 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede că, la nivelul Parlamentului, se organizează comisii comune permanente ale celor două Camere, precum şi comisii speciale şi comisii de anchetă parlamentară. În acest scop, „(3) Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Senat negociază componenţa numerică şi propun componenţa nominală a structurilor comune prevăzute la alin. (1) şi (2) şi a conducerilor acestor structuri pentru a asigura respectarea configuraţiei politice a celor două Camere şi raportul dintre numărul deputaţilor şi numărul senatorilor“.
    70. Dispoziţiile art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului reglementează constituirea comisiilor de anchetă parlamentară, atunci când se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi pentru stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor care se impun, la nivelul Parlamentului.
    71. Scopul instituirii comisiei de anchetă, dar şi natura acestui organ de lucru al Parlamentului, precum şi obiectivele propuse, ce răspund imperativului politic şi social de a clarifica anumite aspecte de mare importanţă pentru viaţa publică a comunităţii [fiind incidente, astfel, prevederile art. 2, art. 61 şi art. 69 alin. (2) din Legea fundamentală], urmăresc să asigure Parlamentului posibilitatea reală de exercitare concretă a funcţiei de control, în sensul de a putea avea acces la informaţiile necesare elucidării unor aspecte de interes public. Or, dacă o astfel de activitate nu ar dispune de mijloace adecvate şi nu ar fi înzestrată cu o anumită autoritate, obiectivul propus nu ar putea fi atins, iar comisia de anchetă parlamentară şi-ar reduce rolul la unul teoretic sau chiar decorativ, lipsit de orice eficienţă. Intenţia legiuitorului a fost însă de a asigura comisiei de anchetă o arie mai cuprinzătoare de acţiune, în sensul de a putea obţine informaţii şi de la alte persoane decât subiectele de drept ce se circumscriu raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 49).
    72. Având în vedere aceste argumente, Curtea a apreciat că, în exercitarea funcţiei de control, Parlamentul este îndreptăţit să utilizeze toate instrumentele juridice pe care Constituţia, legea şi propriile regulamente de organizare şi funcţionare i le pune la dispoziţie, comisiile parlamentare, deşi consacrate constituţional, având doar un rol auxiliar în formarea deciziei finale a forului legislativ (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 64). Cu alte cuvinte, Curtea a reţinut că atribuţia corespunzătoare funcţiei de control se realizează prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă, fără a distinge între cele două categorii de comisii.
    73. Ulterior, prin Decizia nr. 720 din 15 noiembrie 2017, paragraful 41, Curtea, examinând comparativ sfera competenţelor celor două tipologii de comisii parlamentare (comisia permanentă de control şi comisia de anchetă), a statuat că „în vreme ce prima categorie are plenitudine de analiză, verificare şi evaluare a activităţii autorităţii publice aflate sub control parlamentar, sub toate aspectele în care autoritatea publică desfăşoară atribuţii, comisia de anchetă are un rol limitat la verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative. Ambele categorii de comisii întocmesc rapoarte prin care stabilesc concluzii, răspunderi şi măsuri care se impun, la nivelul Parlamentului. Pe de altă parte, în vreme ce o comisie permanentă de control, aşa cum arată şi titulatura, îşi exercită competenţa de control pe toată durata mandatului Parlamentului, desfăşurând activităţi de verificare periodice şi continue, în cazul comisiilor de anchetă, acestea acţionează pe o perioadă determinată de timp, încetându-şi activitatea după efectuarea anchetei şi prezentarea concluziilor către plenul Parlamentului. Aşa fiind, având în vedere sfera atribuţiilor şi perioada de exercitare a acestora, Curtea constată că, în situaţia în care cauzele sau împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative sunt legate de activitatea unei autorităţi publice aflate sub control parlamentar, competenţele celor două tipologii de comisii se suprapun“. Cu alte cuvinte, în cazul autorităţilor publice aflate sub control parlamentar exercitat prin intermediul comisiilor permanente, împrejurările concrete în care s-a desfăşurat un anumit eveniment sau acţiune sunt investigate de respectiva comisie, în virtutea plenitudinii sale de control, sau pot fi investigate de o comisie specială de anchetă, înfiinţată expres pentru cercetarea evenimentului sau acţiunii alegate.
    74. Controlul realizat prin intermediul comisiilor permanente sau direct de plenul celor două Camere ale Parlamentului. Din analiza cadrului legislativ care dă consistenţă funcţiei de control parlamentar reţinem că aceasta vizează, pe de o parte, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţie, Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, care sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, şi, pe de altă parte, toate autorităţile publice pentru care legea proprie de organizare şi funcţionare prevede că se află sub control parlamentar. Cu privire la această din urmă categorie, legea infraconstituţională poate dispune (i) controlul parlamentar realizat de către o comisie permanentă de control al activităţii autorităţii publice, reglementată concret de lege, sau (ii) controlul parlamentar realizat prin analiza raportului de activitate pe care autoritatea publică este obligată să îl prezinte periodic (anual) în faţa uneia dintre Camerele Parlamentului sau celor două Camere, în şedinţă reunită.
    75. (i) Controlul parlamentar realizat de către o comisie permanentă de control al activităţii autorităţii publice, reglementată concret de lege, se regăseşte cu privire la Serviciul Român de Informaţii, în cazul căruia art. 1 alin. 3 şi alin. 4 din Legea nr. 14/1992 prevede că, „În vederea exercitării controlului concret şi permanent, se constituie o comisie comună a celor două Camere. Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului se stabilesc prin hotărâre adoptată de Parlament“, respectiv Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. De asemenea, un astfel de control este prevăzut şi asupra Serviciului de Informaţii Externe, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998, „Controlul asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe este exercitat de Parlamentul României, cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare. În acest scop se constituie o comisie specială formată din patru deputaţi şi trei senatori, aleşi din cadrul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere“, respectiv Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.
    76. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt supuse controlului parlamentar, potrivit art. 46 din Legea nr. 41/1994, potrivit căruia,
    "(1) În cadrul activităţii de control parlamentar, prevăzut la art. 31 alin. (5) din Constituţie şi la art. 2 din prezenta lege, comisiile parlamentare pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dreptul să solicite următoarele:
    a) un raport anual, împreună cu contul de execuţie bugetară al fiecărei societăţi;
    b) rapoarte cu privire la probleme specifice activităţii celor două societăţi;
    c) orice fel de informaţii şi documente privitoare la activitatea celor două societăţi.
(2) În legătură cu cele prevăzute la alineatul precedent, comisiile au dreptul să facă verificări proprii.“"

    77. Dispoziţii exprese cu privire la controlul parlamentar exercitat prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt prevăzute referitor la activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, în cazul căruia, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 191/1998, „Activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“, precum şi la activitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, art. 2 din Legea nr. 92/1996 dispunând că „Activitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este controlată de Parlamentul României, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“.
    78. (ii) Controlul parlamentar realizat prin analiza raportului de activitate pe care autoritatea publică este obligată să îl prezinte periodic (anual) în faţa celor două Camere, în şedinţă reunită, se exercită, de exemplu, în ceea ce priveşte activitatea Autorităţii Electorale Permanente, potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, „Autoritatea Electorală Permanentă prezintă Parlamentului anual un raport asupra activităţii sale, conform legii“, a Avocatului Poporului, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, „Avocatul Poporului prezintă, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, rapoarte, anual sau la cererea acestora“, a Consiliului Legislativ, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 73/1993, „Consiliul Legislativ prezintă anual Parlamentului raportul asupra activităţii sale“, a Băncii Naţionale a României, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 312/2004, „În numele consiliului de administraţie, guvernatorul prezintă Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Băncii Naţionale a României, care cuprinde activităţile Băncii Naţionale a României, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit, dezbătute, fără a fi supuse votului, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului“, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, „Raportul anual de activitate al Consiliului se dezbate şi se aprobă de Parlament. Raportul de activitate se depune la birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului până la data de 15 aprilie a anului următor“, a Autorităţii de Supraveghere Financiară, potrivit art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, „În numele A.S.F., preşedintele Consiliului prezintă Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al A.S.F., care cuprinde activităţile acesteia, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit, ce vor fi dezbătute, fără a fi supuse votului în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului“.
    79. În concluzie, acolo unde legea prevede expres controlul parlamentar asupra unei autorităţi publice, acesta se va realiza în formele prevăzute de lege, prin intermediul comisiilor permanente de control al activităţii autorităţilor publice, reglementate concret de lege, respectiv prin intermediul rapoartelor de activitate pe care autorităţile publice sunt obligate să le prezinte periodic (anual) în faţa celor două Camere, în şedinţă reunită, după caz.
    80. Controlul realizat prin intermediul comisiilor de anchetă. Analizând sfera competenţelor comisiei de anchetă, Curtea reţine că aceasta are un rol limitat atât din punctul de vedere al obiectului de cercetare, respectiv verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, cât şi din punct de vedere temporal, activând atât timp cât este necesar pentru clarificarea obiectivelor sale concrete. Evenimentele sau acţiunile cu efecte negative trebuie să aibă un impact relevant asupra interesului public general, de natură a justifica o anchetă la nivel parlamentar, şi trebuie să fie identificabile, să reprezinte fapte concrete, respectiv cercetarea să fie aptă a determina existenţa/comiterea/realizarea evenimentului/acţiunii alegate în vederea adoptării măsurilor corespunzătoare sau a efectuării demersurilor către autorităţile competente să adopte aceste măsuri. Ancheta poate viza evenimente sau acţiuni în care sunt implicate autorităţi aflate sub control parlamentar, dar şi alte autorităţi, pentru care nici Constituţia şi nici legile proprii de organizare şi funcţionare nu prevăd controlul parlamentar. Având în vedere obiectivele stabilite prin hotărâre a Parlamentului, în urma desfăşurării activităţii de verificare, comisia întocmeşte un raport prin care prezintă concluziile şi propune măsurile care se impun, la nivelul Parlamentului. Odată cu finalizarea anchetei şi prezentarea raportului către plenul Parlamentului, comisia îşi încetează activitatea.
    81. Prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, Curtea a stabilit că aceste comisii de anchetă „nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane“, ci scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. „Este, prin urmare, de forţa evidenţei faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane“. Aceste comisii nu au competenţa de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situaţia de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor şi documentelor pe care le-a consultat şi a audierilor efectuate.
    82. Având în vedere aceste consideraţii de principiu, Curtea urmează a analiza dacă dispoziţiile Hotărârii Parlamentului nr. 11/2018 întrunesc condiţiile cumulative, stabilite de normele constituţionale, legale şi regulamentare, precum şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv (i) dacă Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 vizează evenimente/acţiuni care constituie fapte concrete cu efecte negative, relevante asupra interesului public general, şi (ii) dacă Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 nu anchetează/verifică persoane în scopul stabilirii răspunderii juridice a acestora.
    83. Cu privire la primul aspect, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 din hotărâre dispun cu privire la verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, stabilind obiectivele comisiei de anchetă. Analizând conţinutul normativ atât al art. 1 din hotărâre, cât şi al hotărârii, în ansamblul său, Curtea constată că acesta nu face nicio referire la evenimente/acţiuni care constituie fapte concrete, relevante asupra interesului public general, a căror existenţă ar determina un impact negativ asupra societăţii, ci doar se limitează la a stabili competenţa comisiei de a verifica o serie de aspecte care ţin de activitatea curentă din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază.
    84. Astfel, Curtea observă că obiectivele anchetei vizează activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, respectiv modul de îndeplinire a competenţelor pe care acesta le are potrivit legii, printre care: identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a ordinelor de serviciu, verificarea rapoartelor de activitate ale directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, din ultimii 5 ani, identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări, verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor, identificarea numărului de mandate de supraveghere video/audio solicitate în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, verificarea procedurii activităţii proprii de apărare a secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii, procedura întocmirii rapoartelor de către ofiţerii de protecţie a demnitarilor, verificarea adresanţilor, a modalităţii de valorificare a informaţiilor obţinute, aflarea în ce măsură informaţiile se referă şi la activităţile din domeniul privat al demnitarilor şi al familiilor acestora, verificarea oricăror altor aspecte specifice domeniului de activitate al Serviciului de Protecţie şi Pază etc.
    85. Or, toate aceste aspecte privesc activităţi curente ale Serviciului, care, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 191/1998, intră în sfera de control a comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlament. În exercitarea controlului concret şi permanent asupra Serviciului de Protecţie şi Pază, comisiile de specialitate se informează permanent şi sistematic cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii Serviciului, iar în temeiul art. 3 alin. (2) din lege „Anual sau la cererea Parlamentului, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază prezintă rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, Serviciului de Protecţie şi Pază“.
    86. Pe de altă parte, Curtea observă că printre aspectele care urmează a fi cercetate se află determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în influenţarea unor decizii politice sau în planul politic sau verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a Serviciului de Protecţie şi Pază în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Silvan. Din modul în care sunt formulate aceste obiective rezultă că înfiinţarea comisiei nu s-a realizat în vederea constatării sau nu a unor fapte concrete comise de directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, ci tocmai în scopul identificării unor eventuale fapte care se constituie în abateri de la normele legale, aspect contrar prevederilor legale şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care circumscriu scopul activităţii comisiei parlamentare de anchetă la constatarea „existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă“. Mai mult, având în vedere dispoziţiile legale în vigoare, constatarea de către Parlament a unor posibile nereguli în exercitarea competenţelor stabilite de lege în sarcina directorului Serviciului de Protecţie şi Pază poate fi doar rezultatul controlului efectuat prin intermediul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care pot sesiza organele competente să adopte măsurile corespunzătoare constatării unor astfel de nereguli.
    87. De altfel, analizând hotărârile Parlamentului adoptate recent, prin care acesta a înfiinţat comisii de anchetă cu privire la activitatea unor autorităţi publice, Curtea constată că acestea au avut în cuprinsul lor un preambul, prin care se enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării (aşa cum prevăd dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 24/2000), arătând în ce constau evenimentele/acţiunile concrete care sunt supuse verificării şi confirmării comisiei parlamentare. Cu titlu de exemplu, Curtea face trimitere la Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, care în preambul precizează: „Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o posibilă viciere a rezultatului votului pentru alegerea Preşedintelui României, desfăşurat în anul 2009, în vederea elucidării circumstanţelor producerii acestor evenimente şi pentru stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse […], Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.“ De asemenea, în preambulul Hotărârii Parlamentului României nr. 67/2017 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie se precizează: „Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la accesul unor persoane neautorizate în arhiva Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (D.G.P.A.) şi eventuala folosire a informaţiilor obţinute din studierea documentelor în afara prevederilor legale prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea elucidării circumstanţelor producerii acestor evenimente şi pentru stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse […], Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.“
    88. Ţinând seama de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 191/1998 care stabilesc competenţa de control a Parlamentului asupra Serviciului de Protecţie şi Pază, prin intermediul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, şi având în vedere conţinutul normativ al hotărârii criticate, Curtea constată că prin aceasta a fost înfiinţată o comisie de anchetă care nu are un obiect concret de cercetare, respectiv verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative. Întrucât obiectul de verificare al comisiei de anchetă vizează aspecte legate de activitatea curentă a Serviciului de Protecţie şi Pază, hotărârea astfel adoptată contravine prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţie referitoare la comisiile permanente şi comisiile de anchetă, sub aspectul competenţelor fiecăreia dintre aceste comisii.
    89. Cu privire la cel de-al doilea aspect, respectiv dacă Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 anchetează sau nu persoane în scopul stabilirii răspunderii juridice a acestora, Curtea constată că, din analiza titlului actului supus controlului de constituţionalitate, „privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare“, rezultă în mod expres faptul că obiectul anchetei îl constituie modul în care domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în calitate de director al Serviciului de Protecţie şi Pază, şi-a exercitat activitatea, respectiv dacă acesta a implicat instituţia în „activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare“. Cu alte cuvinte, activitatea de cercetare a comisiei de anchetă vizează identificarea unor posibile abateri sau încălcări ale normelor legale privind atribuţiile directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, precum şi a normelor care stabilesc cadrul de funcţionare a Serviciului, de către persoana care ocupă, în prezent, funcţia de director. Mai mult, din analiza obiectivelor pe care comisia de anchetă le are de controlat, Curtea reţine: determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în influenţarea unor decizii politice sau în planul politic, verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a Serviciului de Protecţie şi Pază în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, verificarea rapoartelor de activitate ale directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, din ultimii 5 ani, identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări, verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor, identificarea numărului de mandate de supraveghere video/audio solicitate în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, verificarea procedurii activităţii proprii de apărare a secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii, aflarea numărului de sancţiuni aplicate ofiţerilor de protecţie a demnitarilor în ultimii 5 ani pentru nerespectarea ordinelor de zi pe unitate, a regulamentelor militare şi a prevederilor Legii nr. 191/1998, verificarea modalităţii de gestionare a informaţiilor menţionate în rapoartele ofiţerilor de protecţie a demnitarilor, care nu se încadrează în obligaţiile prevăzute pentru elaborarea rapoartelor conform art. 14 din Legea nr. 191/1998. Toate aceste aspecte privesc, pe de o parte, identificarea unor fapte/acţiuni ale domnului Pahonţu Lucian-Silvan care, în calitate de conducător al unei instituţii publice, s-ar fi implicat în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic sau ar fi determinat implicarea instituţiei în activităţi care excedează cadrului său legal de funcţionare şi, pe de altă parte, verificarea modului în care domnul Pahonţu Lucian-Silvan şi-a îndeplinit atribuţiile de director al instituţiei publice, prin verificarea rapoartelor sale de activitate, a protocoalelor pe care le-a încheiat cu alte instituţii, a modului în care a desemnat ofiţerii de protecţie a demnitarilor, a numărului de mandate de supraveghere video/audio pe care le-a solicitat în baza legii, a modului în care a asigurat apărarea secretului de stat şi a prevenit scurgerea de date sau de informaţii, a modului în care şi-a exercitat competenţa de a sancţiona ofiţerii de protecţie a demnitarilor, precum şi a modului în care a asigurat gestionarea informaţiilor menţionate în rapoartele ofiţerilor de protecţie a demnitarilor.
    90. Competenţele de verificare atribuite comisiei de anchetă, fie că acestea fac trimitere expresă la domnul Pahonţu Lucian-Silvan, fie că au ca obiect modul de îndeplinire a atribuţiilor de director al Serviciului de Protecţie şi Pază, au un evident caracter intuitu personae, controlul efectuat urmând a identifica eventualele sale abateri de la normele legale în vigoare, abateri care dacă s-ar dovedi reale ar fi de natură să atragă răspunderea juridică a acestuia (disciplinară sau penală). Aşadar, prin obiectivele fixate, activitatea de control a comisiei de anchetă, înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, deturnează scopul instituirii comisiilor de anchetă, dar şi natura acestui organ de lucru al Parlamentului, care prin obiectivele propuse trebuie să răspundă „imperativului politic şi social de a clarifica anumite aspecte de mare importanţă pentru viaţa publică a comunităţii“. Este indiscutabil că modul în care o persoană care ocupă o funcţie publică, respectiv domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în calitate de director al Serviciului de Protecţie şi Pază, îşi exercită atribuţiile care îi incumbă prezintă importanţă din punctul de vedere al respectului faţă de lege, al încrederii cetăţenilor în profesionalismul şi integritatea funcţionarului public, al imaginii pe care instituţia publică o are în societate. Însă, pentru stabilirea responsabilităţii juridice a persoanei care ocupă funcţia publică, legea a creat pârghii specifice, a stabilit procedurile speciale şi autorităţile competente să cerceteze abaterile de la normele legale şi să aplice sancţiunile corespunzătoare. O comisie parlamentară nu este abilitată, potrivit legii, să facă o astfel de cercetare, întrucât ancheta parlamentară vizează situaţii de fapt cu caracter general, cauze şi evenimente, iar nu activităţi desfăşurate de persoane, în acest caz putându-se demara o anchetă disciplinară sau penală de către autorităţile competente a verifica conformitatea activităţii respectivei persoane cu atribuţiile funcţiei şi cu prevederile legale.
    91. Prin urmare, ancheta parlamentară declanşată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 nu vizează posibile evenimente sau acţiuni care s-au petrecut şi care au produs efecte negative, deci nu a fost declanşată ca urmare a prezentării în spaţiul public a unor eventuale fapte/abateri care pot fi calificate drept încălcări ale competenţelor proprii ale Serviciului de Protecţie şi Pază şi care, dacă s-ar dovedi reale, ar afecta imaginea acestei instituţii publice, ci se constituie întrun control asupra persoanei domnului Pahonţu Lucian-Silvan, efectuat în afara cadrului legal. Aşa fiind, Curtea constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 nu respectă rolul constituţional al comisiilor de anchetă, prevăzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie, aşa cum a fost stabilit şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, contravenind şi prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie referitoare la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale.
    92. Pornind de la cele constatate în prealabil, respectiv de la faptul că Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 atribuie comisiei parlamentare de anchetă competenţe de control asupra legalităţii activităţii unei persoane, desfăşurate în calitatea sa de conducător al unei instituţii publice, Curtea reţine că hotărârea încalcă şi principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât competenţele atribuite aparţin, potrivit legii, altor autorităţi publice, respectiv Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi Preşedintelui României, pe de o parte, şi Ministerului Public şi instanţelor judecătoreşti, pe de altă parte.
    93. Potrivit art. 1 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, acesta este un organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. În conformitate cu art. 3 din aceeaşi lege, activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Pe de altă parte, în temeiul art. 7 din Legea nr. 191/1998, Serviciul de Protecţie şi Pază este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
    94. Având în vedere actualul cadru normativ, pe de o parte, şi obiectivele comisiei parlamentare de anchetă înfiinţate prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, care sunt specifice mai degrabă unei acţiuni disciplinare, pe de altă parte, Curtea constată că anchetarea de către Parlament a directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, în condiţiile în care acesta este numit şi revocat din funcţie de către Preşedintele României la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, nu numai că depăşeşte sfera de competenţă a Parlamentului, în materia controlului parlamentar, dar intruzionează în sfera de competenţă a acestor autorităţi publice, nesocotind şi principiul legalităţii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    95. Conform art. 1 lit. h) din hotărârea Parlamentului supusă controlului, comisia de anchetă are ca obiectiv „verificarea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, de către Serviciul de Protecţie şi Pază, fără a-şi depăşi atribuţiile şi competenţele prevăzute la art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege“. Conform art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998, Serviciul de Protecţie şi Pază „organizează şi desfăşoară, deschis sau acoperit, activităţi de culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor necesare numai pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1), în condiţiile stabilite prin lege. Orice informaţie cu valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor abilitate prin lege pentru verificarea şi valorificarea acesteia“. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 191/1998, la care norma face trimitere, prevăd că „Serviciul de Protecţie şi Pază este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării“.
    96. Organizarea şi desfăşurarea de către Serviciul de Protecţie şi Pază a unor activităţi de culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor legale sunt activităţi care se realizează „în condiţiile stabilite prin lege“. Legea care stabileşte aceste condiţii este Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, care la art. 13 lit. f) prevede că „În situaţiile prevăzute la art. 3 [n.r. ameninţări la adresa securităţii naţionale a României] organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot, în condiţiile legii privind organizarea şi funcţionarea acestora: […] f) să efectueze activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale“, iar la art. 14 alin. (1) statuează expres care sunt situaţiile în care se efectuează activităţi specifice culegerii de informaţii, respectiv atunci când: nu există alte posibilităţi ori sunt posibilităţi limitate pentru cunoaşterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori ameninţărilor la adresa securităţii naţionale; acestea sunt necesare şi proporţionale, date fiind circumstanţele situaţiei concrete; a fost obţinută autorizaţia prevăzută de lege. Activităţile specifice pot consta în: interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă; căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul întrun loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private; localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în condiţiile legii.
    97. În conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 51/1991, propunerea de autorizare a activităţilor de culegere de informaţii, întocmită în condiţiile prevăzute de lege, se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnaţi de acesta. În urma analizei efectuate, dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanţă motivată, în temeiul art. 15 alin. (3) din aceeaşi lege, iar dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în temeiul art. 15 alin. (4) din lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse.
    98. Potrivit art. 15 alin. (6), solicitarea este examinată, de urgenţă, în camera de consiliu de unul din judecătorii anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul în care se constată că solicitarea este justificată şi activităţile specifice se impun, în temeiul art. 17 alin. (1), (2) şi (4), judecătorul dispune autorizarea, prin încheiere motivată, care trebuie să cuprindă, printre altele, organele care efectuează activităţile autorizate şi durata de valabilitate a autorizaţiei, şi emite un mandat. Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea acestora, dar nu mai mult de 6 luni, şi poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale este de doi ani. În cazul în care judecătorul constată că cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată, în temeiul art. 18 alin. (1) din lege. Încheierea este definitivă.
    99. Potrivit art. 19 alin. (1), „Atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de îndată“. În cazul în care judecătorul apreciază că se impune continuarea activităţilor autorizate de procuror, dispune autorizarea, iar dacă judecătorul apreciază că nu se mai impune continuarea acestor activităţi, confirmă efectuarea acestora şi păstrarea materialelor obţinute sau, după caz, dispune încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen de maximum 7 zile. O copie a procesului-verbal privind distrugerea se transmite judecătorului.
    100. Analizând dispoziţiile legale menţionate, Curtea constată că propunerea de autorizare a activităţilor de culegere de informaţii, întocmită de Serviciul de Protecţie şi Pază, prin structurile sale specializate, este supusă unei prime examinări, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, dacă apreciază că propunerea este întemeiată şi întruneşte condiţiile prevăzute de lege, solicită preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse. În faţa judecătorului, propunerea de autorizare a activităţilor de culegere de informaţii, însoţită de solicitarea procurorului general, este supusă unei noi verificări, mandatul de autorizare a activităţilor specifice fiind emis doar dacă solicitarea este justificată şi activităţile specifice se impun. Aşa fiind, Curtea reţine că activitatea specifică culegerii de informaţii efectuată de Serviciul de Protecţie şi Pază se realizează doar după verificarea temeiniciei şi legalităţii sale de către autorităţile competente să formuleze solicitarea şi să dispună autorizarea acestor activităţi - Ministerul Public, respectiv instanţa judecătorească, cu respectarea unei proceduri stabilite de lege.
    101. În aceste condiţii, obiectivul stabilit de Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, potrivit căruia comisia de anchetă are în competenţă „verificarea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, de către Serviciul de Protecţie şi Pază, fără a-şi depăşi atribuţiile şi competenţele prevăzute la art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege“, se suprapune peste competenţa Ministerului Public, respectiv a instanţei judecătoreşti, care, autorizând activitatea specifică culegerii de informaţii, a realizat inclusiv controlul de legalitate sub aspectul respectării art. 1 alin. (1) din Legea nr. 191/1998. Consecinţa acestei suprapuneri de competenţe, coroborate cu împrejurarea că verificarea vizează activităţi care au parcurs deja procedura de autorizare, este că ancheta parlamentară se converteşte implicit într-o verificare a însăşi actelor emise de aceste autorităţi publice, şi anume a actului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care solicită autorizarea activităţilor propuse, respectiv a mandatului emis de judecătorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care se autorizează activitatea de culegere de informaţii.
    102. Or, o atare situaţie este inadmisibilă, Parlamentul, în exercitarea funcţiei sale de control, neputând acţiona ultra vires, cu depăşirea competenţelor sale legale şi constituţionale şi cu încălcarea atribuţiilor altor autorităţi publice. Prin urmare, Curtea constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 a fost adoptată cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 64 alin. (4) privind dreptul Camerelor Parlamentului de a constitui comisii de anchetă, art. 124 alin. (3), potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, art. 126 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, care consacră realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, competenţa lor şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, precum şi a art. 132 alin. (1) din Constituţie, referitor la statutul procurorilor.
    103. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 1 lit. j) din hotărârea Parlamentului supusă controlului, comisia de anchetă are ca obiectiv „determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti“. Conform art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, Serviciul de Protecţie şi Pază „poate efectua, cu respectarea Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, verificări prin: solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii publice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor momente operative prin mijloace tehnice sau prin constatări personale.“ De asemenea, art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că, „În cazul constatării unei infracţiuni flagrante ori a unor tentative sau acte preparatorii pedepsite de lege, care pun în pericol viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), cărora li se asigură protecţie, ori obiectivele aflate în pază, personalul Serviciului de Protecţie şi Pază poate imobiliza făptuitorul, predându-l de îndată organelor competente, împreună cu actul de constatare şi cu mijloacele materiale de probă“. Mai mult, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, „Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală [n.r. Actele încheiate de unele organe de constatare], însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora“.
    104. Noul Cod de procedură penală defineşte, în art. 97, probele şi procedeele probatorii, enumerând principalele mijloace de probă prin care se obţin probele în procesul penal. Enumerarea nu este limitativă, întrucât art. 97 alin. (2) lit. f) prevede că probele pot fi obţinute şi prin „orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege“. În ceea ce priveşte administrarea probelor, art. 100 din Codul de procedură penală dispune că „(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere“, în vreme ce „(2) În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.“ Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 191/1998, „Serviciul de Protecţie şi Pază nu poate efectua cercetarea sau urmărirea penală, nu poate lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nu dispune de spaţii proprii de reţinere sau de arest“.
    105. Organele de urmărire penală pot fi sesizate fie de o persoană fizică sau juridică, fie de un organ de constatare, fie se pot sesiza din oficiu. Sesizarea organelor de urmărire penală impune acestora obligativitatea efectuării de acte procedurale care implică verificarea regularităţii sesizării, analiza oportunităţii începerii urmăririi penale şi administrarea mijloacelor de probă, astfel încât să fie obţinute informaţiile necesare pentru dispunerea unei soluţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017).
    106. Având în vedere acest cadru normativ, Curtea reţine că Serviciul de Protecţie şi Pază, în calitate de organ de constatare, poate încheia acte, care cuprind date şi informaţii, pe care, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, le transmite organelor de urmărire penală. Potrivit Codului de procedură penală, doar aceste din urmă organe au competenţa de a efectua cercetarea penală, deci de a strânge şi administra probe în procesul penal. Cu alte cuvinte, actele de constatare întocmite în temeiul art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998 ar putea dobândi calitatea de mijloc de probă, iar probele vor fi folosite în cadrul procesului penal, doar dacă organul de urmărire penală, respectiv instanţa de judecată, le recunoaşte această calitate, în urma verificării legalităţii şi loialităţii administrării lor. Serviciul de Protecţie şi Pază, în calitate de organ de constatare, nu are nicio atribuţie în acest domeniu şi, implicit, nici nu poate „determina numărul de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti“.
    107. Prin urmare, Curtea constată că obiectivul prevăzut la art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului nr. 11/2018 excedează cadrului constituţional referitor la comisiile parlamentare de anchetă, întrucât instituie, indirect, o competenţă de control asupra Ministerului Public în ceea ce priveşte activitatea de valorificare a datelor şi informaţiilor transmise prin actele de constatare de către Serviciul de Protecţie şi Pază, cu încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
    108. În acest sens, Curtea apreciază relevante cele reţinute în Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, unde a constatat că, „prin efectul art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 124-134 din Constituţie, judecătorii, procurorii sau membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt supuşi controlului parlamentar“ (paragraful 33). „Procurorii, singurii faţă de care Constituţia stabileşte controlul ierarhic, activitatea lor desfăşurându-se sub autoritatea ministrului justiţiei [art. 132 alin. (1) din Constituţie], nu fac parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, însă, având în vedere strânsa lor legătură cu înfăptuirea actului de justiţie, legiuitorul constituant a ales ca Ministerul Public să nu facă parte din autoritatea executivă, drept care activitatea procurorilor, obiectivizată în instrumentarea fazei de urmărire penală sau a rolului pe care îl joacă în faza judiciară a procesului penal/civil, după caz, nu se află sub control parlamentar, desfăşurarea activităţii acestora fiind realizată sub autoritatea ministrului justiţiei [art. 132 alin. (1) din Constituţie]“ (paragraful 34). De aceea, Curtea a constatat că „reglementările constituţionale referitoare la autoritatea judecătorească […] se opun participării persoanelor care compun aceste autorităţi în faţa comisiilor de anchetă în legătură cu activitatea lor jurisdicţională, judiciară, de urmărire penală sau de audit, după caz“ (paragraful 37).
    109. În fine, Curtea ia act de faptul că autorii sesizării reclamă încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, susţinând că formularea art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, potrivit căruia „Refuzul persoanelor invitate la Comisia parlamentară de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, care sunt utile activităţii comisiei, poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală“ este neclară, imprecisă şi poate genera impredictibilitate în aplicare, întrucât obstrucţionarea sau împiedicarea aflării adevărului nu este o infracţiune care să fie reglementată expres de legea penală, astfel că nu ar putea constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.
    110. Efectuând controlul de constituţionalitate asupra Legii nr. 195/2017 privind completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, Curtea a constatat că, în plus faţă de soluţiile legislative prevăzute în cadrul regulamentelor parlamentare cu privire la comisiile de anchetă, art. 9 din Legea nr. 96/2006 reglementează posibilitatea invitării în faţa comisiei a oricărei alte persoane [în afara celor care lucrează în cadrul Guvernului sau a celorlalte organe ale administraţiei publice, la care se referă alin. (3) şi alin. (4) ale art. 9, şi care pot fi citate în faţa comisiei] care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată [alin. (5) şi alin. (6) ale art. 9]. Scopul instituirii comisiei de anchetă, dar şi natura acestui organ de lucru al Parlamentului, precum şi obiectivele propuse - ce răspund imperativului politic şi social de a clarifica anumite aspecte de mare importanţă pentru viaţa publică a comunităţii [fiind incidente, astfel, prevederile art. 2, art. 61 şi art. 69 alin. (2) din Legea fundamentală] urmăresc să asigure Parlamentului posibilitatea reală de exercitare concretă a funcţiei de control, în sensul de a putea avea acces la informaţiile necesare elucidării unor aspecte de interes public. Or, dacă o astfel de activitate nu ar dispune de mijloace adecvate şi nu ar fi înzestrată cu o anumită autoritate, obiectivul propus nu ar putea fi atins, iar comisia de anchetă parlamentară şi-ar reduce rolul la unul teoretic sau chiar decorativ, lipsit de orice eficienţă. Intenţia legiuitorului a fost, însă, de a asigura comisiei de anchetă o arie mai cuprinzătoare de acţiune, în sensul de a putea obţine informaţii şi de la alte persoane decât subiectele de drept ce se circumscriu raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 49).
    111. Curtea a statuat, în acest context, că lipsirea comisiei de anchetă de o asemenea posibilitate sau limitarea sferei sale de acţiune ar afecta obiectivul pe care comisia de anchetă şi la propus, ar afecta însuşi scopul instituirii ei şi ar goli de conţinut textele constituţionale pe care se fundamentează înfiinţarea, funcţionarea şi rolul acestei comisii de anchetă parlamentară.
    112. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, pentru a fi garantată respectarea obligaţiei persoanelor citate şi a celor invitate, care au acceptat să fie audiate, de a furniza informaţiile solicitate de comisia de anchetă, legea pune la dispoziţia acesteia un instrument juridic, constând în posibilitatea comisiei de anchetă de a sesiza fie conducătorul unităţii sau instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea persoana citată, fie organele de urmărire penală.
    113. Cu alte cuvinte, noile reglementări pun la dispoziţia comisiei de anchetă mijloacele procedurale care să contribuie la caracterul efectiv şi eficient al anchetei parlamentare. Prin urmare, „este firesc ca persoana citată să se prezinte şi să răspundă solicitărilor comisiei; constatarea şi stabilirea abaterilor disciplinare sunt, însă, de resortul exclusiv al titularului acţiunii disciplinare în cazul în care persoana citată nu îşi îndeplineşte aceste din urmă obligaţii, comisia de anchetă neputând avea o asemenea competenţă“ (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 44).
    114. Pe de altă parte, „sesizarea organului de urmărire penală are în vedere constatările comisiei de anchetă referitoare la faptul că funcţionarul public avea cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în care îşi îndeplineşte sarcinile, a omis sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală. Aşadar, nu fapta persoanei citate de a nu răspunde la solicitările comisiei constituie infracţiune, ci omisiunea sesizării organelor de urmărire penală, conform art. 267 din Codul penal“ (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 44).
    115. Mai mult, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 96/2006 realizează o evidentă distincţie, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituţiilor/autorităţilor din care fac parte sunt sub control parlamentar şi care sunt citate în acest sens şi, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcţiei lor de conducere, autorităţi/instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar şi care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, au obligaţia să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangenţă cu instituţiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 55).
    116. Cu privire la persoanele care ocupă o funcţie de conducere într-o autoritate publică a statului, Curtea a reţinut că acestea „trebuie să asigure prestigiul funcţiei exercitate, care impune o conduită legală, socială şi morală în acord cu rangul demnităţii publice, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în autoritatea statului. Exercitarea funcţiilor publice de conducere, ca de altfel a oricărei funcţii publice în stat, nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea drepturilor, obligaţiilor şi îndatoririlor pe care le impune mandatul deţinut, ci presupune a priori loialitate faţă de toate valorile şi principiile consacrate prin Constituţie şi respect faţă de celelalte autorităţi publice cu care intră în raporturi de colaborare. Din acest context rezultă obligaţia principială a oricărui reprezentant al autorităţilor publice de a se prezenta şi de a oferi documentele/înscrisurile sau informaţiile utile şi concludente în faţa comisiilor parlamentare de anchetă în scopul clarificării unor împrejurări de fapt care să conducă la aflarea adevărului într-o chestiune de interes public“ (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 138).
    117. În privinţa terţilor (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice), procedura de a obţine informaţii demarează cu o invitaţie, şi nu o citaţie, aceasta din urmă fiind adresată numai subiectelor de drept care, în temeiul art. 111 din Constituţie, au obligaţia constituţională de a prezenta comisiei informaţiile solicitate. În acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiţie suplimentară, care ţine de acordul de voinţă al persoanei invitate, şi anume acceptarea acesteia de a fi audiată. Persoana invitată are posibilitatea de a răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 52).
    118. Cu privire la categoria persoanelor invitate, Curtea a statuat că „refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, nu constituie infracţiune, organele de urmărire penală nefiind sesizate pentru acest refuz, ci, în urma coroborării datelor existente, comisia poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Nu în ultimul rând, Curtea observă că şi în lipsa acestui text regulamentar, comisia putea să sesizeze organele de urmărire penală, astfel încât acesta are mai degrabă un caracter declarativ decât novator“ (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 45).
    119. În raport cu considerentele de principiu enunţate de mai sus, Curtea a reţinut că prevederile art. 9 din Legea nr. 96/2006 exprimă fără echivoc regulile de conduită ale subiectelor de drept vizate, acestea putând să prefigureze, cu uşurinţă, consecinţele nerespectării acestora (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 128).
    120. În acest context normativ şi jurisprudenţial, Curtea constată că dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, care prevăd că „refuzul persoanelor invitate la Comisia parlamentară de anchetă [...] poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală“, dincolo de caracterul neclar şi ambiguu care poate genera interpretarea potrivit căreia, prin hotărâre a Parlamentului, se instituie o nouă infracţiune (cea de obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului), vin în contradicţie cu rolul şi atribuţiile comisiei parlamentare de anchetă, astfel cum acestea au fost circumscrise prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    121. Cu privire la primul aspect, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34; Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91].
    122. Curtea Constituţională a stabilit că „în materie penală, principiul legalităţii incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale“. Stabilirea conduitei care ar permite configurarea elementului material al laturii obiective a unei infracţiuni prin activitatea altor organe, decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul respectării obligatorii a legilor şi a supremaţiei Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 45). Cu alte cuvinte, Parlamentul poate reglementa infracţiuni doar prin lege, în exercitarea funcţiei sale constituţionale de legiferare, iar nu prin hotărâri, în exercitarea funcţiei sale de control asupra altor autorităţi ale statului.
    123. Cu privire la cel de-al doilea aspect, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea constată că sesizarea organelor de urmărire penală nu poate avea ca temei refuzul persoanelor invitate de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia comisiei documente sau mijloace de probă deţinute, care sunt utile activităţii comisiei, ci poate fi exclusiv consecinţa constatării, în urma coroborării datelor la care are acces comisia, a unor indicii/suspiciuni/presupuneri rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către persoana invitată să se prezinte în faţa comisiei, neputându-se rezuma la faptul că nu s-a prezentat în faţa comisiei şi/sau nu a prezentat documentele cerute. O interpretare contrară, dar care este rezultatul normei supuse controlului, încalcă principiul legalităţii incriminării, prevăzut de art. 23 alin. (12) din Constituţie, şi caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    124. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. l) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizările de neconstituţionalitate formulate de un număr de 56 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi de un număr de 22 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi constată că dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice