Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 203 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (10) şi ale art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 108 alin. (6), ale art. 142 alin. (4), ale art. 144 alin. (2) şi ale art. 150 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 203 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (10) şi ale art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 108 alin. (6), ale art. 142 alin. (4), ale art. 144 alin. (2) şi ale art. 150 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 611 din 30 iunie 2025

Comenteaza legea


┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache     │- preşedinte       │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină  │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan   │- judecător        │
│Licu              │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan     │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina       │- judecător        │
│Stanciu           │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila      │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu   │-                  │
│                  │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (10) şi ale art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Valentin Teodorescu în Dosarul nr. 184/64/2022 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv de Marcian Silviu Dordea în Dosarul nr. 566/57/2022 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 2.123D/2022, respectiv nr. 386D/2023.
    2. Dezbaterile au avut loc la data de 25 februarie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă, când Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 386D/2023 la Dosarul nr. 2.123D/2022, care a fost primul înregistrat. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 25 februarie 2025, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 27 martie 2025, iar, ulterior, pentru aceleaşi temeiuri legale, pentru datele de 2 aprilie şi, respectiv, 8 aprilie, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 12 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 184/64/2022, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (10) şi ale art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Valentin Teodorescu într-o cauză având ca obiect anularea dispoziţiilor art. 6 alin. (3) teza întâi din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori nr. 219 din 10 martie 2020, respectiv referitor la prevederea potrivit căreia „Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea“; anularea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) teza întâi din acelaşi regulament, respectiv referitor la prevederea potrivit căreia „Procurorii care participă la concurs sau examen pentru o funcţie de conducere sunt obligaţi să dea o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii şi nici nu au colaborat cu acestea“; anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori nr. 961 din 19 octombrie 2021 şi anularea Hotărârii nr. 9 din 13 octombrie 2021 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 7 septembrie-9 decembrie 2021. Potrivit notelor scrise ale autorului, în perioada februarie 2007-septembrie 2011 acesta a deţinut funcţia de ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii, iar la data de 12 decembrie 2012 a fost numit în funcţia de procuror.
    4. Prin Încheierea din 13 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 566/57/2022, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (10) şi ale art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004. Excepţia a fost ridicată de Marcian Silviu Dordea într-o cauză având ca obiect revocarea parţială a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori nr. 219 din 10 martie 2020, prin care s-a aprobat Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii; revocarea parţială a regulamentului anterior menţionat, în sensul anulării dispoziţiilor art. 6 alin. (3) teza întâi din acesta, potrivit cărora „Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea“, dispoziţiilor art. 6 alin. (4) teza întâi din regulament, potrivit cărora „Procurorii care participă la concurs sau examen pentru o funcţie de conducere sunt obligaţi să dea o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii şi nici nu au colaborat cu acestea“, şi dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din regulament, potrivit cărora „Înainte de numirea în funcţiile de conducere, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii solicită Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să verifice şi să comunice dacă procurorul a făcut parte din serviciile de informaţii sau a colaborat cu acestea“; revocarea totală a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori nr. 1.061 din 28 iunie 2022, prin care s-a aprobat concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 1 august-16 noiembrie 2022 şi anularea concursului organizat în baza acestei hotărâri; revocarea totală a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori nr. 1.237 din 13 septembrie 2022, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 7 din 7 septembrie 2022 a Comisiei de organizare a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 1 august-16 noiembrie 2022. Prin sentinţa pronunţată în cauză, instanţa de judecată a recalificat acţiunea introdusă de autor ca fiind o acţiune în anularea actelor administrative atacate, formulată în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În perioada august 2005-septembrie 2011 autorul excepţiei a fost angajat în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în funcţia de ofiţer de poliţie, iar la data de 1 iulie 2013 a fost numit în funcţia de procuror stagiar.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate creează o discriminare evidentă între procurorii care, anterior dobândirii calităţii de magistrat, au lucrat în cadrul serviciilor de informaţii înfiinţate după 1990 şi procurorii care, anterior accederii în magistratură, au lucrat în alte domenii de activitate, prin instituirea unei îngrădiri nejustificate a capacităţii de folosinţă în privinţa celor aflaţi în prima categorie, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie. Susţin că, dacă în cazul interdicţiei derivate din apartenenţa ori colaborarea cu serviciile de informaţii anterioare anului 1990 există o justificare raţională, fundamentată pe repercusiunile istorice şi propagarea în timp, în mentalul colectiv naţional, a însemnătăţii perioadei comuniste şi a persoanelor care au făcut parte din structuri represive ori au colaborat cu atari structuri, care au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în cazul interdicţiei pentru perioada de după 1990 până în prezent nu există vreo justificare legitimă şi rezonabilă. De asemenea, susţin că, dacă textele de lege invocate s-ar interpreta în sensul că nu pot ocupa o funcţie de conducere judecătorii/procurorii care, înainte de intrarea în magistratură, au făcut parte din serviciile de informaţii înfiinţate după 1990, ar însemna să se stabilească pentru foştii salariaţi ai acestor instituţii publice o incapacitate permanentă de a ocupa funcţii de conducere în magistratură, independent de vreo culpă a acestora, contrar dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că interdicţia ocupării unei funcţii publice pe viaţă, aplicată celor care au făcut parte din serviciile de informaţii după anul 1990, dar au încetat această activitate înainte de a dobândi calitatea de magistrat, este o sancţiune colectivă aplicată pe baza unei prezumţii de vinovăţie instituite faţă de o întreagă categorie profesională, contrară dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie. Susţin, totodată, că, prin împiedicarea participării la concursul pentru numirea în funcţii de conducere, sine die, fără să fi comis o faptă ilicită, se îngrădeşte dreptul la muncă, garantat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, se interzice accesul la o funcţie publică, se încalcă prezumţia de nevinovăţie, se aplică un tratament juridic vădit discriminatoriu în raport cu magistraţii care anterior intrării în profesie au exercitat alte funcţii publice. De asemenea, susţin că interdicţia ocupării unei funcţii de conducere de către magistraţii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea după anul 1990 nu se poate aplica retroactiv, pentru fapte care la momentul desfăşurării activităţii nu atrăgeau nicio sancţiune, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie. Apreciază că severitatea sancţiunii, prin consecinţele pe care le produce, în plan personal şi profesional, interdicţia ocupării unei funcţii publice pe viaţă, aplicată retroactiv pentru o activitate conformă cu legea atât la momentul desfăşurării acesteia, cât şi în prezent, constituie o încălcare a dreptului la viaţă privată garantat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    6. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în prezent un magistrat nu poate participa la concursul pentru numirea în funcţii de conducere, dacă a făcut parte/a activat în vreun serviciu de informaţii, indiferent de perioada în care a activat (înainte sau după 1989). Consideră că, în măsura în care dreptul unui magistrat de a participa la concursul pentru numirea în funcţii de conducere, indiferent că a făcut sau nu parte din serviciile de informaţii sau că nu a colaborat cu acestea, nu este nominalizat expres în Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de prioritatea obiectivelor urmărite, care sunt condiţiile de participare la un concurs. De asemenea, apreciază că legiuitorul poate să dispună modificarea sau chiar încetarea unor condiţii de participare la concursul pentru numirea în funcţii de conducere, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi pe cele stabilite prin legi. Apreciază, totodată, că pretinsa discriminare invocată de către autor prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu există, deoarece o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil. Subliniază că, în speţă, legiuitorul a reglementat o modalitate adecvată de protecţie a dreptului la muncă, atât timp cât condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (10) raportat la art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 are în vedere doar concursul de numire în funcţii de conducere, nu şi concursul de admitere în magistratură sau de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, respectând principiul proporţionalităţii şi al echilibrului, interesul statului de exercitare a unei funcţii de conducere în cadrul unei instituţii publice de către persoane care nu au făcut parte/nu au activat în vreun serviciu de informaţii servind la încrederea pe care trebuie să o ofere cel care ocupă o astfel de funcţie celorlalte instituţii ale statului şi cetăţenilor, întrucât magistratul care ocupă o funcţie de conducere nu este doar un funcţionar public, ci reprezintă un reper valoric.
    7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. La Dosarul nr. 2.123D/2022, domnul Adrian Octavian Finică şi domnul Grigore Sorin Ciurea, în calitate de amicus curiae, au depus înscrisuri prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi, totodată, solicită extinderea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 108 alin. (6), ale art. 142 alin. (4) şi ale art. 144 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile comunicate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 alin. (10) şi ale art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
    Ulterior sesizării Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 2.123D/2022, respectiv anterior sesizării Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 386D/2023, Legea nr. 303/2004 a fost abrogată prin prevederile art. 294 alin. (5) lit. a) din titlul VI din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022. Întrucât textele criticate din Legea nr. 303/2004 au produs efecte în cauzele în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea se va pronunţa asupra acestora. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 48 alin. (10): „(10) Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.“;
    – Art. 49 alin. (11): „(11) Dispoziţiile art. 48 alin. (10)-(12) şi (14) se aplică în mod corespunzător şi în cazul numirii procurorilor în funcţiile de conducere.“

    13. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile criticate contravin atât prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la valorile supreme în statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (1) şi (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, cât şi prevederilor art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textele de lege criticate fac parte din secţiunea a 2-a - „Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare“, capitolul V - „Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere“ din Legea nr. 303/2004. Art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 dinLegea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, prevede că nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, iar, în scopul realizării economiei de mijloace, dispoziţiile art. 49 din acelaşi act normativ constituie o normă de trimitere, dispoziţiile art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004 aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul numirii procurorilor în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor corespunzătoare judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel. Prevederile art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, anterior modificării prin art. I pct. 68 dinLegea nr. 242/2018, aveau următorul conţinut: „(10) Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.“
    15. Autorii excepţiei, care au făcut parte din serviciile de informaţii după anul 1990, anterior numirii în funcţia de procuror, critică normele ce formează obiectul controlului de constituţionalitate, întrucât, în opinia lor, instituie o discriminare între diverse categorii de persoane, ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018, prin eliminarea sintagmei „înainte de 1990“.
    16. Curtea observă că dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au fost modificate prin art. I pct. 68 dinLegea nr. 242/2018 în sensul că, dacă înainte de modificarea prin Legea nr. 242/2018, magistraţii nu puteau participa la concursul pentru numirea în funcţii de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare dacă au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, prin Legea nr. 242/2018 a fost eliminată sintagma „înainte de 1990“, astfel încât, ulterior modificării aduse prin legea menţionată, imposibilitatea numirii în funcţii de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare vizează situaţia în care magistraţii au făcut parte din serviciile de informaţii, indiferent de perioada în care au activat în acestea (înainte sau după 1990).
    17. Curtea observă, totodată, că propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x nr. 418/2017; L545/2017) a fost iniţiată de 10 deputaţi şi senatori, fiind înregistrată la Camera Deputaţilor la data de 31 octombrie 2017. Succinta expunere de motive a propunerii legislative nu argumentează în niciun fel intenţia normativă, ci enumeră, în cuprinsul câtorva paragrafe, principalele modificări propuse pentru Legea nr. 303/2004, cu referire la o serie de decizii pronunţate de Curtea Constituţională (Decizia nr. 785 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, Decizia nr. 176 din 26 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014, Decizia nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, şi Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017). După primirea raportului comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă în data de 11 decembrie 2017, iar Senatul (Cameră decizională) la data de 19 decembrie 2017. În anexa nr. 1 - Amendamente admise a raportului Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, la nr. crt. 170, pct. 68 - antet de tabel „Forma adoptată de Camera Deputaţilor“, se specifica astfel că „La articolul 48, alineatele (10)-(12) se modifică şi vor avea următorul cuprins: «(10) Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.»“, fără observaţii. Ulterior adoptării propunerii legislative de către cele două Camere ale Parlamentului, Curtea Constituţională a fost sesizată, pronunţând patru decizii în exercitarea controlului de constituţionalitate a priori cu privire la propunerea legislativă menţionată (Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, Decizia nr. 417 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018, şi Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018), fără a fi însă antamată problema de constituţionalitate ce constituie obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
    18. Curtea observă, de asemenea, că, în cauzele în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, interpretând teleologic şi sistematic dispoziţiile art. 6 alin. (3) teza întâi şi alin. (4) teza întâi din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori nr. 219 din 10 martie 2020, precum şi prevederile art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, instanţele de sesizare (Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal) au reţinut că, „dacă înainte de modificarea prin Legea nr. 242/2018, magistraţii puteau participa la concursul pentru numirea în funcţii de conducere condiţionat de a nu fi făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau să nu fi colaborat cu acestea, în prezent cerinţa legii s-a extins şi pentru perioada de după 1990. Aşadar, ulterior modificării aduse prin Legea nr. 242/2018, raportat la prevederile art. 6 din Legea nr. 303/2004, apartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică (înainte de 1990), implică imposibilitatea numirii în funcţia de magistrat, în timp ce situaţia în care se află reclamantul, cea în care acesta a făcut parte din serviciile de informaţii după 1990, conduce la imposibilitatea numirii într-o funcţie de conducere. (...) Interdicţia instituită de art. 48 alin. (10) raportat la art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, reglementate de art. 53 din Constituţie, întrucât condiţia proporţionalităţii dintre scopul urmărit şi restrângerea drepturilor supuse analizei este respectată faţă de evitarea neîncrederii populaţiei în magistraţii care ocupă o funcţie de conducere, cât şi garantarea de către statul român a faptului că cel care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui parchet reprezintă un reper de valori.“
    19. Curtea reţine că, anterior modificării din anul 2018, condiţionarea accesului la funcţii de conducere în magistratură de apartenenţa la serviciile de informaţii înainte de 1990 şi-a găsit sursa în activitatea securităţii statului sau a altor structuri şi instituţii ale statului, care au funcţionat anterior anului 1990 şi ale căror activităţi au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste. Din această perspectivă, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că lustraţia se poate constitui ca reper moral, de rememorare a ororilor comunismului, dar şi ca măsură temporară de excludere de la funcţiile de conducere a unor autorităţi şi instituţii publice a persoanelor care au lucrat sau colaborat cu regimul comunist. Lustraţia nu înseamnă, însă, epurare sau răzbunare pentru alegeri ideologice greşite ori accidente biografice, ci încercarea de regăsire a demnităţii şi încrederii, precum şi redarea autorităţii instituţiilor fundamentale ale statului. Lustraţia accentuează mai ales principiul responsabilităţii în exercitarea demnităţilor publice. Cu toate acestea, nicio persoană nu va putea fi supusă lustraţiei pentru opinii personale şi convingeri proprii sau pentru simplul motiv de asociere cu orice organizaţie care, la data asocierii sau a activităţii desfăşurate, era legală şi nu a comis încălcări grave ale drepturilor omului. Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului (Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, prin care Curtea a constatat că Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este neconstituţională.). În precedent, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, că art. 22^1 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, introdus prin art. I pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, abilita Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să verifice participarea judecătorilor şi procurorilor la activitatea serviciilor de informaţii înainte de 1990, în vederea împiedicării accesului la funcţii de conducere în magistratură [art. 22^1 alin. (3) din Legea nr. 187/1999 prevedea că, „Înainte de numirea în funcţiile de conducere, Consiliul verifică şi comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, apartenenţa sau colaborarea judecătorilor şi procurorilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990“]. În decizia precitată, Curtea a constatat însă că art. 22^1 din Legea nr. 187/1999, prin care se prevedea verificarea apartenenţei judecătorilor şi procurorilor la serviciile de informaţii înainte de anul 1990, indiferent dacă au făcut sau nu au făcut poliţie politică, este neconstituţional, întrucât „instituie premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, fără existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie şi principiul prezumţiei de onestitate, dedus din concepţia legiuitorului constituant, care stă la baza art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală. (...) În acest caz nu se mai cercetează dacă persoana verificată a desfăşurat activitate de poliţie politică, după cum nu se verifică dacă serviciile de informaţii vizate aveau ca obiectiv represiunea împotriva adversarilor regimului comunist sau dacă serveau siguranţei naţionale. În felul acesta, legea creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.“
    20. Curtea reţine că jurisprudenţa menţionată în paragraful anterior pune în lumină aspecte esenţiale, care au condus la constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 22^1 din Legea nr. 187/1999 şi a Legii lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv faptul că: (i) răspunderea juridică şi sancţionarea se întemeiază pe deţinerea unei demnităţi sau funcţii în structurile şi aparatul represiv al fostului regim totalitar comunist; răspunderea juridică, indiferent de natura ei, este o răspundere preponderent individuală şi se întemeiază numai pe fapte juridice şi acte juridice săvârşite de o persoană, iar nu pe prezumţii; (ii) dispoziţiile legale sunt excesive în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permit individualizarea măsurii; se instituie o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, făcută pe criterii politice, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept şi prezumţiei de nevinovăţie instituite prin art. 23 alin. (11) din Constituţie; nu se reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale; (iii) lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului; (iv) se reglementează o sancţiune colectivă care vizează dreptul de a candida şi dreptul de a fi ales în funcţiile de demnitate publică ale persoanelor care au aparţinut anumitor structuri politice şi ideologice contrar prevederilor constituţionale ale art. 37, 38 şi 53; (v) se aduce atingere principiului neretroactivităţii legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu se poate pretinde ca, respectând legile în vigoare şi acţionând în spiritul lor, cetăţenii să aibă în vedere eventuale reglementări viitoare; (vi) Legea lustraţiei a fost adoptată după 21 de ani de la căderea comunismului; caracterul tardiv al legii este relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive, chiar dacă prin acestea s-a urmărit un scop legitim. Aşadar, Curtea reţine că, prin deciziile nr. 51 din 31 martie 2008 şi nr. 820 din 7 iunie 2010, precitate, a sancţionat acte normative ale căror soluţii legislative instituiau o prezumţie de vinovăţie şi o sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, a persoanelor care au avut calitatea de lucrător operativ ori acoperit al organelor de securitate în perioada 1945-1989, inclusiv prin împiedicarea accesului la funcţii de conducere în magistratură.
    21. Distinct, Curtea reţine că activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale se efectuează de către Serviciul Român de Informaţii, organul de stat specializat în materia informaţiilor din interiorul ţării, Serviciul de Informaţii Externe, organul de stat specializat în obţinerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea naţională, şi Serviciul de Protecţie şi Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul prezenţei lor în România, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora [a se vedea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014]. Curtea reţine, totodată, că activitatea acestor structuri este sub control parlamentar [art. 8 alin. (3) din Legea nr. 51/1991]. Totodată, Curtea reţine că Direcţia Generală de Protecţie Internă este structura specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne [a se vedea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 51/1991]. De asemenea, Direcţia Generală de Protecţie Internă se supune controlului parlamentar exercitat în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 51/1991. Comisiile parlamentare însărcinate cu exercitarea controlului activităţilor serviciilor de informaţii sunt Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (a se vedea Hotărârea Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 22 februarie 2018) şi Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (a se vedea Hotărârea Parlamentului României nr. 44/1998 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 5 noiembrie 1998).
    22. Prin urmare, având în vedere aceste din urmă aspecte, Curtea reţine că situaţiile juridice în care se află cele două categorii de magistraţi, care au făcut parte din organele de securitate înainte de 1990, respectiv din serviciile de informaţii după 1990, diferă în mod obiectiv, având în vedere că serviciile de informaţii după 1990 funcţionează, în baza legii, într-un cadru democratic şi constituţional, astfel încât tratamentul juridic instituit nu poate fi decât diferit. Or, Curtea constată că instituirea unui tratament egal în privinţa acestor două categorii de persoane, prin reglementarea interdicţiei de a fi numite în funcţii de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare, indiferent de perioada în care au făcut parte din serviciile de informaţii (înainte de 1990, respectiv după 1990), în absenţa unui criteriu obiectiv şi raţional, are semnificaţia instituirii unei discriminări, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    23. Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel că pot fi instituite tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane sau grupuri dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998). Inegalitatea reală poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea, principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental la diferenţă, iar, în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune are semnificaţia instituirii unei discriminări (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 11 iulie 2018, paragraful 27). Prin urmare, pentru situaţii juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituţional al egalităţii în drepturi (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 martie 2009).
    De asemenea, instanţa de la Strasbourg a statuat, în jurisprudenţa sa, că dreptul de a suferi o discriminare este încălcat şi atunci când, fără o justificare rezonabilă şi obiectivă, un stat nu aplică un tratament diferit persoanelor care se află în situaţii sensibil diferite. Astfel, în Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragrafele 41 şi 42, instanţa europeană a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile.

    24. Prin urmare, Curtea reţine că reglementarea unor soluţii legislative diferenţiate sub aspectul instituirii interdicţiei de numire în funcţii de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare, în raport cu perioada în care magistraţii au făcut parte din serviciile de informaţii (înainte de 1990/după 1990), nu ar reprezenta o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare în raport cu criteriul apartenenţei unei categorii de persoane la organele de securitate, ca poliţie politică, înainte de 1990, pe de o parte, respectiv în raport cu apartenenţa celeilalte categorii de persoane la serviciile de informaţii care funcţionează, în baza legii, într-un cadru democratic şi constituţional, după 1990, în România. Curtea reţine că cele două categorii de cetăţeni nu se află în aceeaşi situaţie de fapt pentru a li se aplica un tratament juridic analog sau identic. Astfel, situaţiilor diferite este firesc să le corespundă tratamente juridice diferite (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, sau Decizia nr. 1.054 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009).
    25. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pentru numirea într-o funcţie de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare, persoana interesată trebuie să fi îndeplinit funcţia de judecător sau procuror pentru o anumită perioadă, aceasta fiind echivalentul vechimii efective în magistratură. Cu alte cuvinte, vocaţia pentru a accede într-o funcţie de conducere este condiţionată de calitatea efectivă de judecător sau procuror pe care persoana interesată trebuie să o fi avut în perioadele stabilite de lege. Or, ţinând cont de faptul că, anterior modificării prin art. I pct. 9 dinLegea nr. 242/2018, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevedea că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor „nu pot fi“ lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, Curtea reţine că persoanele menţionate au fost deja verificate, înaintea numirii în funcţie, sub aspectul apartenenţei la serviciile de informaţii, la data admiterii în magistratură, astfel că este inechitabilă aplicarea unui tratament privilegiat categoriei de magistraţi care nu au făcut parte din serviciile de informaţii după 1990 în raport cu categoria de magistraţi care au făcut parte din serviciile de informaţii după 1990, anterior intrării în magistratură, în ceea ce priveşte vocaţia pentru accederea într-o funcţie de conducere.
    26. Prin urmare, Curtea reţine că trebuie să existe o unitate de tratament juridic cu privire la condiţiile de acces la funcţia publică de conducere (a se vedea Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010), care impune o unitate de reglementare în acest sens, iar derogările de la procedura generală să fie justificate în mod obiectiv, raţional, temeinic şi rezonabil.
    27. Principiul egalităţii accesului la o funcţie publică este consacrat în art. 21 paragraful 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit căruia „Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării sale“, precum şi în art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, potrivit căruia „Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără niciuna dintre discriminările la care se referă art. 2 şi fără restricţii nerezonabile; [...] c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa“. Sunt interzise discriminările bazate pe rasă, sex, religie, opinie, avere, origine socială etc., dar fiecare stat are dreptul să impună, pe cale legislativă, anumite condiţii specifice pentru accederea la o funcţie publică, cum ar fi cetăţenia, exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice, moralitatea etc. Totodată, art. 16 alin. (3) din Legea fundamentală face trimitere la „condiţiile legii“ atunci când reglementează dreptul de a ocupa funcţii şi demnităţi publice, civile sau militare. Dreptul de a fi ales, chiar în varianta sa politică, poate comporta şi comportă, în toate sistemele legislative, anumite limitări, între care şi cea cu privire la categoria persoanelor eligibile (cu titlu exemplificativ, alte limitări ar fi restricţii de vârstă, de conduită socială etc.).
    28. Cu toate acestea, Curtea reţine că nimic nu justifică apariţia unei diferenţieri între cele două momente din cariera unui magistrat, respectiv momentul admiterii în magistratură şi cel al numirii într-o funcţie de conducere. De vreme ce au fost declaraţi admişi la concursul de admitere în magistratură, nu se poate presupune decât că toţi magistraţii, indiferent de funcţia pe care au avut-o anterior intrării în magistratură, au evoluat şi s-au perfecţionat în cadrul unor repere profesionale similare, neexistând niciun motiv pentru conferirea unei mai mari îndreptăţiri la numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare a unei anumite categorii de magistraţi. Între magistraţi, pe parcursul dezvoltării profesionale, nu pot exista decât eventuale discrepanţe generate de gradul individual de pregătire, nicidecum de împrejurări particulare, anterioare admiterii în magistratură (a se vedea Decizia nr. 176 din 26 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014, paragraful 19).
    29. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Tocmai de aceea, aplicând aceste considerente de principiu la speţa de faţă, soluţia pentru îndepărtarea stării de neconstituţionalitate rezultată din condiţiile diferenţiate de acces la funcţiile de conducere în magistratură, pe criteriul funcţiei deţinute după 1990, anterior intrării în magistratură, prevăzute de textul de lege criticat, nu poate fi decât constatarea existenţei unei inegalităţi, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
    30. Încălcarea principiului egalităţii afectează însuşi individul, acesta fiind evaluat şi plasat, în baza unor criterii arbitrare, într-o poziţie de inferioritate. În cauza de faţă, ca efect al interdicţiei generale de numire în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare a magistraţilor care au făcut parte din serviciile de informaţii după 1990, două categorii de cetăţeni sunt tratate în mod diferit. Prima categorie, cea care cuprinde magistraţii care nu au făcut parte din serviciile de informaţii după 1990, are vocaţia de a accede în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare, pe când cea de-a doua categorie, cea care cuprinde magistraţii care au făcut parte din serviciile de informaţii după 1990, nu are vocaţia de a accede în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare, fiind instituită o interdicţie sine die cu privire la aceştia din urmă. Curtea reţine însă că o asemenea diferenţă de tratament nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, întrucât toţi magistraţii, indiferent de funcţia pe care au avut-o anterior intrării în magistratură, au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror pentru o anumită perioadă (vechimea efectivă în magistratură) şi, totodată, îndeplinesc cerinţele legii privind obţinerea unui anumit calificativ şi al lipsei vreunei sancţiuni disciplinare în perioada prevăzută de lege.
    31. Dreptul de acces la funcţiile publice este unul complex, fiind compus din cel puţin trei elemente esenţiale, şi anume: accesul/ocuparea efectivă a funcţiilor publice prin concurs; exercitarea acesteia şi încetarea raporturilor de serviciu. Aceste elemente sunt legate intrinsec de cariera persoanei care ocupă o funcţie publică, fiind, aşadar, inerente oricărei funcţii publice (a se vedea Decizia nr. 402 din 19 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 10 ianuarie 2025, paragraful 41). Or, Curtea reţine că a impune criterii circumstanţiale, precum apartenenţa la un serviciu de informaţii după 1990, într-o manieră care să anihileze însăşi vocaţia de a accede (accesul/ocuparea efectivă) la o funcţie de conducere în magistratură este contrar principiului egalităţii, cu atât mai mult cu cât persoanele vizate au acţionat anterior intrării în magistratură într-o ordine de drept existentă şi recunoscută ca atare atât la nivelul legislaţiei, cât şi al instituţiilor de stat. Curtea reţine, aşadar, că apartenenţa la serviciile de informaţii, care funcţionează după 1990 într-un cadru normativ democratic şi constituţional, nu constituie un criteriu obiectiv şi raţional care să justifice un tratament diferenţiat.
    32. În aceste condiţii, Curtea constată că normele criticate sunt discriminatorii şi, totodată, expun magistratul la o situaţie imprevizibilă ca urmare a extinderii, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, a cerinţei legii şi pentru perioada de după 1990. Din perspectiva lipsei de previzibilitate, Curtea constată că magistratul este pus în situaţia de a nu face faţă noilor cerinţe ale normei, aspect care se transpune într-o interdicţie ad aeternum de numire în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare (capitis deminutio).
    33. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reglementarea carierei personalului, indiferent de categoria profesională în discuţie, trebuie să fie realizată în toate etapele sale în mod clar, coerent şi previzibil (a se vedea Decizia nr. 402 din 19 septembrie 2024, precitată, paragraful 41). Totodată, Curtea a subliniat că principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012). Curtea a mai statuat că securitatea juridică reprezintă una dintre valorile fundamentale ale statului, fiind cuprinsă în mod implicit la art. 1 din Constituţie, şi reprezintă o garanţie a statului de drept, iar raţiunea sa constă tocmai în protejarea individului de arbitrar, mai ales în relaţiile dintre individ şi stat. Deşi nu este în mod expres consacrat de Legea fundamentală, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Totodată, Curtea a reţinut că securitatea juridică a persoanei este un concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (a se vedea în acest sensDecizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). În legătură cu acest principiu, instanţa europeană a reţinut că „unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice“ (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44, Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99).
    34. Aplicând considerentele de principiu menţionate, Curtea constată că, reglementând condiţiile de numire în funcţiile de conducere din magistratură, legiuitorul are obligaţia să identifice o soluţie legislativă raţională care să ţină seama de sistemul normativ existent în care serviciile de informaţii după 1990 funcţionează în mod democratic şi constituţional, fără să fie afectate securitatea juridică şi previzibilitatea normativă. Această obligaţie derivă din principiul securităţii juridice, principiu de rang constituţional prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. În caz contrar, impactul unei reglementări, care expune persoana la situaţii imprevizibile în ceea ce priveşte accesul la funcţiile publice în general şi la funcţii de conducere în magistratură, asupra funcţionării sistemului justiţiei, având în vedere rolul magistraţilor cu funcţii de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare de a contribui la realizarea acesteia, echivalează cu o atingere adusă înseşi exercitării puterii de stat în parametrii stabiliţi de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie în componenta referitoare la statul de drept.
    35. Prin urmare, Curtea constată că sintagma „care au făcut parte din serviciile de informaţii“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, precum şi trimiterea din cuprinsul dispoziţiilor art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 la art. 48 alin. (10) din acelaşi act normativ sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
    36. Curtea precizează că, deşi, în temeiul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, au fost analizate dispoziţiile art. 48 alin. (10) şi ale art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin prevederile art. 294 alin. (5) lit. a) din titlul VI din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, decizia precitată nu se opune, ci chiar impune ca, în temeiul art. 142 alin. (1) din Constituţie, instanţa constituţională să se pronunţe şi să elimine din fondul activ al legislaţiei noile dispoziţii legale ale art. 108 alin. (6), ale art. 142 alin. (4), ale art. 144 alin. (2) şi ale art. 150 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca fiind neconstituţionale în măsura în care acestea menţin soluţia legislativă neconstituţională (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, precitată, Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, paragraful 38, şi Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021).
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentin Teodorescu în Dosarul nr. 184/64/2022 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv de Marcian Silviu Dordea în Dosarul nr. 566/57/2022 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „care au făcut parte din serviciile de informaţii“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 108 alin. (6), ale art. 142 alin. (4), ale art. 144 alin. (2) şi ale art. 150 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor este constituţională în măsura în care vizează serviciile de informaţii anterioare anului 1990.
    2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că trimiterea din cuprinsul dispoziţiilor art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor la art. 48 alin. (10) din acelaşi act normativ este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    Marian Enache
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 203 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"