Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 201 din 3 aprilie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 201 din 3 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 590 din 12 iulie 2018

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ioana Carmen Popescu în Dosarul nr. 37.259/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.244D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că liberarea condiţionată este o vocaţie a persoanei condamnate, şi nu un drept, motiv pentru care legiuitorul este îndreptăţit să stabilească condiţiile acordării sale. Se arată că, de altfel, liberarea condiţionată constituie şi o formă de motivare a persoanei condamnate să îndeplinească astfel de măsuri, în vederea reducerii pedepsei. Se conchide că reglementarea unor condiţii precum cea criticată în prezenta cauză nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia penală nr. 159 din 16 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 37.259/215/2016, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ioana Carmen Popescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulată de autoarea excepţiei împotriva unei sentinţe penale, prin care a fost respinsă cererea de liberare condiţionată a contestatoarei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat este ambiguu, lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, contravenind standardelor de calitate a legii, impuse de dispoziţiile constituţionale şi de cele convenţionale, cu consecinţa încălcării drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. Se arată că, aşa fiind, prevederile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 permit instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cererii de acordare a liberării condiţionate să refuze dispunerea acesteia, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru acordarea sa, transformând, astfel, dreptul persoanei condamnate de a fi liberată condiţionat într-un drept teoretic şi iluzoriu, supus hazardului. Se susţine că, potrivit textului criticat, instanţei judecătoreşti îi este atribuită o competenţă discreţionară, care permite reaprecierea faptelor pentru care persoana condamnată a fost judecată şi reindividualizarea pedepsei, prin adăugarea unui spor, la fracţia din pedeapsă care se impune a fi executată, pentru dispunerea liberării condiţionate.
    6. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că liberarea condiţionată nu reprezintă un drept al persoanei condamnate de a nu executa pedeapsa închisorii, în întregime, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată constată că nu mai este necesară executarea pedepsei cu închisoare în regim de detenţie, până la împlinirea perioadei prevăzute în hotărârea de condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita sa, pe parcursul executării pedepsei, a dovedit că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă pericol pentru societate.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că liberarea condiţionată nu este un drept al persoanei condamnate, ci un mijloc al instanţei de judecată de a constata că nu este necesară executarea întregii pedepse cu închisoarea, în regim de detenţie, şi că punerea în libertate a persoanei condamnate nu prezintă pericol social. Se arată că legiuitorul este liber să stabilească condiţiile care trebuie îndeplinite pentru liberarea condiţionată, în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, şi că posibilitatea judecătorului de a aprecia cu privire la îndeplinirea acestor condiţii are în vedere atingerea scopului final al instituţiei liberării condiţionate, cel al reintegrării sociale a condamnatului. Pentru aceste motive, se susţine că textul criticat este clar, precis şi previzibil.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi că îşi menţine punctele de vedere exprimate în deciziile Curţii Constituţionale nr. 84 din 28 februarie 2013 şi nr. 1.037 din 14 iulie 2011.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins: „După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.“
    13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (9) şi alin. (12) cu privire la libertatea individuală, precum şi prevederilor art. 5 şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă şi la dreptul la un proces echitabil.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate cu privire la acestea mai multe decizii, dintre care, Decizia nr. 84 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 17 aprilie 2013, Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, şi Decizia nr. 1.699 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 10 februarie 2010, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    15. Prin Decizia nr. 84 din 28 februarie 2013, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără diferenţieri pe considerente arbitrare, precum şi faptul că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condiţiilor în care poate fi acordată liberarea condiţionată, aceasta nefiind un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au aceştia, prin voinţa legiuitorului. Prin aceeaşi decizie, s-a reţinut că toţi condamnaţii care satisfac condiţiile impuse de lege, fie sub aspectul fracţiunilor de pedeapsă care trebuie executate, fie prin încadrarea în unul dintre cazurile speciale prevăzute de lege, se bucură de acelaşi tratament fără discriminări. O asemenea reglementare este în concordanţă cu principiul egalităţii, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit.
    16. De asemenea, prin Decizia nr. 1.699 din 17 decembrie 2009, Curtea a reţinut că textul criticat consacră liberarea condiţionată ca măsură de politică penală de mare importanţă pentru realizarea scopului pedepsei închisorii, întrucât este concepută ca un stimulent pentru condamnaţii care dau dovezi de îndreptare şi constă în reducerea perioadei de privare de libertate, fiind destinată să accelereze procesul de reeducare şi de reinserţie socială a condamnatului. Prin aceeaşi decizie, s-a arătat că liberarea condiţionată este, totodată, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, având în vedere că priveşte faza executării acesteia, şi că instanţa este liberă să aprecieze asupra temeiniciei şi necesităţii acordării liberării condiţionate.
    17. Codul penal în vigoare reglementează condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru liberarea condiţionată a persoanei condamnate, la art. 100, care, la alin. (1) lit. d), prevede, printre acestea, convingerea instanţei că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Această condiţie a fost criticată, din perspectiva aceloraşi critici de neconstituţionalitate, formulate în prezenta cauză, ocazie cu care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 638 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 14 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată.
    18. Prin decizia anterior arătată, paragraful 15, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte lăsarea la aprecierea instanţelor judecătoreşti a îndeplinirii condiţiei existenţei „dovezilor temeinice de îndreptare“, că acest drept al instanţei de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele concrete ce pot fi constatate, dacă a survenit îndreptarea conduitei persoanei condamnate, ca urmare a executării unei părţi din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privinţa sa în cadrul unui penitenciar, corespunde însuşi scopului instituţiei liberării condiţionate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepsele penale în stare de detenţie, a dreptului de a executa părţile rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligaţii, expres prevăzute de legiuitor, în situaţia îndeplinirii anumitor condiţii, care sunt, de asemenea, prevăzute prin lege. Astfel, liberarea condiţionată nu este un drept absolut al persoanelor condamnate, ci unul a cărui acordare depinde de îndeplinirea condiţiilor anterior referite, printre care şi cea criticată de autorul excepţiei, cerinţă ce nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul de apreciere al judecătorului cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la liberarea condiţionată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere in concreto a situaţiei persoanelor condamnate. De altfel, o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor conduitelor ce pot duce la concluzia îndreptării persoanei condamnate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă.
    19. Distinct de cele reţinute de instanţa de contencios constituţional, prin jurisprudenţa anterior invocată, Curtea reţine că liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal ce nu reglementează un drept, ci o vocaţie a persoanelor condamnate de a fi puse în libertate, ca urmare a constatării de către instanţa de judecată competentă a îndeplinirii condiţiilor reglementate prin textul criticat, liberare ce produce efectele prevăzute la art. 61 din Codul penal din 1969.
    20. Condiţiile reglementate la art. 59 din Codul penal din 1969, care trebuie îndeplinite cumulativ, în vederea acordării liberării condiţionate sunt următoarele: executarea a cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani; condamnatul să fie stăruitor în muncă, disciplinat şi să dea dovezi temeinice de îndreptare. La acestea se adaugă o apreciere a instanţei de judecată asupra antecedentelor penale ale persoanei condamnate.
    21. Astfel, pentru acordarea liberării condiţionate, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul Codului penal din 1969, un criteriu obiectiv, constând în executarea de către persoana condamnată a unei anumite fracţiuni din pedeapsa dispusă în privinţa sa, şi patru criterii a căror îndeplinire este lăsată la aprecierea instanţei de judecată chemată să soluţioneze cererea de liberare condiţionată. Aceste din urmă criterii sunt reglementate de legiuitor având în vedere scopul pedepselor penale, acela al reeducării persoanei condamnate, al conştientizării acesteia asupra pericolului prezentat de faptele săvârşite, dar şi al scopului instituţiei liberării condiţionate, constând în reintegrarea în societate a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Prin raportare la acestea, condiţiile impuse de legiuitor, prin textul criticat, referitoare la stăruinţa în muncă a persoanei condamnate, la disciplina şi la dovezile temeinice de îndreptare de care aceasta dă dovadă, precum şi la antecedentele sale penale, constituie criterii relevante de apreciere a îndeplinirii scopului celor două instituţii de drept penal anterior menţionate.
    22. Aprecierea îndeplinirii acestor condiţii nu poate fi făcută însă decât în mod concret, în contextul fiecărei cauze având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată. Aşa fiind, cum executarea pedepselor penale constituie o etapă a procesului penal, această apreciere nu poate să revină decât instanţelor judecătoreşti, având în vedere rolul activ, pe care acestea trebuie să îl exercite în desfăşurarea procesului penal.
    23. În aceste condiţii, lăsarea de către legiuitor la aprecierea instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată a aprecierii cu privire la îndeplinirea de către persoana condamnată a condiţiilor enumerate în cuprinsul dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu constituie o soluţie arbitrară, de natură a determina pronunţarea unor soluţii discreţionare, ci o soluţie reglementată în aplicarea principiului legalităţii procesului penal, prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală. Aceasta cu atât mai mult cu cât capitolul VIII din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reglementează detaliat procedura liberării condiţionate, prevăzând, printre altele, la art. 97 alin. (13), dreptul instanţei de a consulta dosarul individual al persoanei condamnate, întocmit în cadrul penitenciarului în care aceasta a executat pedeapsa, şi de a solicita copii ale actelor şi documentelor din acest dosar.
    24. Având în vedere argumentele mai sus formulate, precum şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale invocate, care sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, Curtea reţine că dispoziţiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu sunt de natură a restrânge, în mod discreţionar, libertatea individuală a persoanelor condamnate, ci instituie reguli de drept penal în materia pedepsei penale a închisorii, ce presupun restrângeri ale libertăţii individuale reglementate în acord cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie. De altfel, dreptul fundamental pretins a fi încălcat, prin textul criticat, aşa cum acesta este prevăzut la art. 23 din Constituţie şi la art. 5 din Convenţie, nu instituie un drept absolut al persoanei de a fi liberată condiţionat.
    25. Mai mult, Curtea constată că procedura de soluţionare a cererilor de liberare condiţionată, mai sus analizată, constituie o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
    26. Nu în ultimul rând, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru liberarea condiţionată a persoanelor condamnate, impuse de legiuitor, constituie opţiunea acestuia, exprimată conform politicii sale penale şi în acord cu prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi în marja de apreciere prevăzută de acestea.
    27. În fine, referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 reglementează o normă de drept penal substanţial, iar accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil sunt drepturi fundamentale a căror garantare este asigurată prin norme de drept procesual.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Carmen Popescu în Dosarul nr. 37.259/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    ------

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice