Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 200 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 200 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 665 din 16 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana     │-                 │
│Gulie              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.053D/2021.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 decembrie 2024, în prezenţa reprezentantului Avocatului Poporului, doamna Linda Zenovia Timofan, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată. Pronunţarea asupra cauzei a fost amânată pentru datele de 4 februarie 2025, 11 martie 2025, 27 martie 2025, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi, respectiv, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru data de 18 februarie 2025. De asemenea, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 2 aprilie 2025 şi, respectiv, 8 aprilie 2025, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Adresa nr. 6.408 din 26 martie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.401 din 26 martie 2021, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului susţine că, potrivit art. 150 alin. (3) din Codul civil, curatorul special care îl asistă pe minor în cadrul procedurii succesorale este numit de către notarul public şi validat sau înlocuit de instanţa de tutelă. Or, prin prevederile art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 sunt lipsite de efecte juridice dispoziţiile art. 150 alin. (3) din Codul civil, în ceea ce priveşte validarea de către instanţa de tutelă a curatelei speciale instituite, dat fiind faptul că, până la înfiinţarea şi funcţionarea instanţelor de tutelă, desemnarea unui curator special se face în mod obligatoriu de autoritatea tutelară, iar nu de instanţa de tutelă. Cu alte cuvinte, validarea de către instanţa de tutelă a curatelei special instituite pentru asistarea minorului în cadrul procedurii succesorale este suspendată sine die, până la înfiinţarea şi funcţionarea instanţelor de tutelă.
    5. Se mai precizează că ipoteza normativă a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 vizează două situaţii distincte, şi anume: asistarea minorului la încheierea unor acte de dispoziţie şi, respectiv, asistarea sau reprezentarea acestuia la dezbaterea procedurii succesorale. Astfel, se susţine că numirea curatorului special al minorului de către autoritatea tutelară, cu prilejul încheierii actelor de dispoziţie, nu ridică probleme de constituţionalitate, deoarece aceasta nu poate avea loc decât numai cu validarea sau confirmarea de către instanţă. Prin urmare, lipsa reglementării normelor de organizare şi funcţionare a instanţei de tutelă nu lipseşte de eficienţă scopul legiuitorului instituit prin reglementarea criticată, respectiv acela de implicare a instanţei judecătoreşti în luarea unor decizii privind numirea curatorului special, întrucât, prin validarea sau confirmarea de către instanţă, există un control efectiv din partea unei instanţe judecătoreşti, reglementarea beneficiind astfel de garanţiile de imparţialitate şi de independenţă.
    6. Însă în cazul celei de-a doua ipoteze, respectiv atunci când curatorul special este numit de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în cazul dezbaterii procedurii succesorale, reglementarea legală criticată prevede că nu mai este necesară validarea sau confirmarea de către instanţa judecătorească. Or, se susţine că, în condiţiile în care procedura succesorală este un ansamblu de reguli procedurale sau materiale, având un caracter complex - prin care se realizează transmisiunea şi, respectiv, dobândirea proprietăţii, numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, potrivit art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011, fără validarea instanţei de judecată, lipseşte de eficienţă scopul legiuitorului, şi anume implicarea instanţei judecătoreşti, care beneficiază de garanţiile de imparţialitate şi de independenţă. Astfel, se atribuie unui organ administrativ aflat în subordinea autorităţii publice locale, respectiv autorităţii tutelare, procedura numirii curatorului special în cadrul procedurii succesorale. Or, toate procedurile prevăzute pentru ocrotirea persoanei fizice, potrivit art. 107 alin. (1) din Codul civil, sunt în competenţa instanţei de tutelă.
    7. Se mai susţine că dispoziţiile art. 229 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, la care face referire textul de lege criticat, se referă la stabilirea, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării, funcţionării şi atribuţiilor instanţei de tutelă şi de familie. Or, de la intrarea în vigoare a normelor tranzitorii şi până în prezent, nu au fost adoptate modificări ale legii privind organizarea judiciară referitoare la stabilirea organizării, funcţionării şi atribuţiilor instanţei de tutelă şi de familie.
    8. În acest sens, se arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 795 din 4 noiembrie 2020, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 şi s-a reţinut, în esenţă, că menţinerea sine die în fondul activ al legislaţiei a unei norme tranzitorii contravine scopului unei astfel de reglementări, care trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea a două dispoziţii legale succesive, ceea ce este de natură să încalce cerinţele de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii. De asemenea, Curtea a mai reţinut că delegarea către autoritatea tutelară - organ administrativ aflat în subordinea autorităţii publice locale - a unor atribuţii instituite de legiuitor în sarcina unei instanţe judecătoreşti specializate - instanţa de tutelă - contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, prin faptul că nu există un control judecătoresc asupra deciziei organului administrativ. Totodată, s-a reţinut că lipsa de intervenţie a legiuitorului, în sensul instituirii normelor privind organizarea instanţei de tutelă, de la data intrării în vigoare a Codului civil şi până în prezent, este de natură să denatureze scopul legii, respectiv acela de a acorda unei instanţe judecătoreşti atribuţiile exercitate până la data intrării în vigoare a Codului civil de o autoritate administrativă, respectiv autoritatea tutelară, având în vedere rolul crescut al tutorelui în administrarea bunurilor persoanei puse sub interdicţie judecătorească, rol ce necesită un control efectiv din partea unei instanţe judecătoreşti, care beneficiază de garanţiile de imparţialitate şi independenţă.
    9. În concluzie, Avocatul Poporului susţine că cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 795 din 4 noiembrie 2020 sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în situaţia instituirii, de către autoritatea tutelară, a curatelei speciale a minorului, în cadrul dezbaterii procedurii succesorale. În acest sens, se susţine că identitatea de raţiune este determinată de natura juridică a curatelei speciale a minorului, apropiată de cea a tutelei, de necesitatea existenţei unui control efectiv din partea unei instanţe judecătoreşti în privinţa drepturilor minorului exercitate în cadrul dezbaterii succesorale, precum şi de conferirea de eficienţă juridică a dispoziţiilor art. 150 alin. (3) din Codul civil privind validarea de către instanţă a curatelei speciale.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantei instituţiei Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora:
    "(3^2) Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanţă.
(3^3) Dispoziţiile alin. (3^2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul numirii curatorului special prevăzut la art. 167 din Codul civil."
    La data sesizării cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 167 - Numirea unui curator special din Codul civil aveau următoarea redactare: „În caz de nevoie şi până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia."

    14. Dispoziţiile alin. (3^3) cuprins în art. 229 din Legea nr. 71/2011 au fost abrogate prin art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 mai 2022. Prin acest din urmă act normativ a fost modificat şi art. 167 din Codul civil, care are în prezent următoarea redactare: „În caz de nevoie şi până la soluţionarea cererii de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale, instanţa de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui ocrotire a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia.“
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011, că acestea reglementează două ipoteze distincte: prima situaţie se referă la încheierea de către minor a unor acte de dispoziţie, sub supravegherea curatorului special numit de către autoritatea tutelară şi validat de către instanţa judecătorească, iar cea de-a doua situaţie se referă la dezbaterea procedurii succesorale, caz în care numirea curatorului special se face de către autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanţă, potrivit textului de lege criticat.
    16. Prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1299 din 28 decembrie 2020, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, până la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie, prin legea privind organizarea judiciară, atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorităţii tutelare. Prin această decizie, Curtea a reţinut că prevederea legală criticată contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi dispoziţiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiţiei, având în vedere rolul crescut al tutorelui în administrarea bunurilor persoanei puse sub interdicţie judecătorească, rol ce necesită un control efectiv din partea unei instanţe judecătoreşti, care beneficiază de garanţiile de imparţialitate şi independenţă. În plus, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 a fost constatată şi prin prisma faptului că un organ administrativ, aflat în subordinea autorităţii publice locale, respectiv autoritatea tutelară, se pronunţă asupra exercitării tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia, fără ca partea interesată să poată contesta decizia organului administrativ în faţa instanţei judecătoreşti, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie cu privire la accesul liber la justiţie.
    17. În acord cu cele statuate prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, şi în prezenta cauză Curtea reţine că prevederile art. 229 alin. (3^2) reprezintă o normă tranzitorie, care atribuie în mod temporar, până la înfiinţarea instanţei de tutelă, prerogativele instituite de Codul civil în sarcina acesteia către un organ administrativ aflat în subordinea autorităţii publice locale. Astfel, norma legală criticată stabileşte că, până la intrarea în vigoare a reglementării privind înfiinţarea instanţei de tutelă, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale se face de îndată, de către autoritatea tutelară, la cererea notarului public, fără a fi necesară validarea sau confirmarea de către instanţa judecătorească.
    18. Potrivit art. 107 alin. (1) din Codul civil, procedurile referitoare la ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă. Or, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, paragrafele 26 şi 27, scopul noii reglementări în materia ocrotirii persoanei fizice a fost acela de a institui în sarcina unei instanţe specializate îndeplinirea unor importante atribuţii în materia ocrotirii persoanei fizice, precum şi luarea unor decizii sau soluţionarea unor probleme legate de viaţa persoanei fizice. Dat fiind rolul sporit al tutorelui în cadrul măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, atribuit acestuia prin dispoziţiile titlului III - Ocrotirea persoanei fizice din Codul civil, legiuitorul a apreciat că este necesar să înlocuiască atribuţiile de control ale autorităţii tutelare, ca instituţie administrativă, subordonată autorităţii publice locale, cu cele ale unei instanţe specializate, respectiv instanţa de tutelă.
    19. Astfel, în prezenta cauză, Curtea reţine că instituţia curatelei minorului reprezintă o formă de ocrotire a minorului, cu caracter temporar, instituită în cazurile expres reglementate prin lege. Potrivit art. 150 alin. (3) din Codul civil, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă. Or, numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, fără validarea de către instanţa judecătorească, lipseşte de eficienţă scopul legiuitorului, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 150 alin. (3) din Codul civil, care reglementează un rol decizional al instanţei judecătoreşti în cadrul acestei proceduri. Raţiunea care stă la baza acestui rol constă în necesitatea existenţei unui control efectiv din partea unei autorităţi publice care beneficiază de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate, în privinţa drepturilor minorului, exercitate în cadrul dezbaterii succesorale.
    20. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, anterior citată, paragrafele 31 şi 32, în condiţiile în care legiuitorul a reglementat în mod expres soluţionarea cu celeritate a cererilor referitoare la ocrotirea minorilor, nereglementarea normelor de organizare şi funcţionare a instanţei de tutelă lipseşte de eficienţă scopul legiuitorului instituit prin reglementarea de drept substanţial. Mai mult, Curtea constată că legiuitorul, pentru a pune legislaţia civilă în materia ocrotirii persoanei fizice în acord cu Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, a adoptat Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 mai 2022, prin care a introdus o nouă paradigmă în materia ocrotirii persoanelor lipsite de capacitatea deplină de exerciţiu sub forma unui regim juridic guvernat de subsidiaritate, proporţionalitate şi necesitate, noul regim juridic al tutelei minorilor fiind aplicabil, potrivit art. 171 din Codul civil, şi în cazul persoanelor majore ocrotite prin tutelă specială, consiliere judiciară sau în regim hibrid. Cu privire la autoritatea competentă să desemneze curatorul, legiuitorul a stabilit printr-o dispoziţie cu caracter tranzitoriu din Legea nr. 140/2022 posibilitatea ca până la reglementarea prin lege a organizării şi funcţionării instanţei de tutelă atribuţiile acesteia să fie îndeplinite de instanţele, secţiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori şi familie. Totodată, prin noua lege privind organizarea judiciară, respectiv prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, Parlamentul s-a îndepărtat de obiectivul înfiinţării instanţelor de tutelă şi nu a mai prevăzut norme exprese pentru organizarea acestora, optând pentru soluţia legislativă a organizării în cadrul judecătoriilor a secţiilor sau completurilor specializate pentru minori şi familie [(art. 43 alin. (2)] care să îndeplinească atribuţiile legale în materia ocrotirii persoanei fizice. În aceste condiţii de modificare a strategiei legiuitorului în privinţa modului de organizare a instanţelor judecătoreşti, menţinerea sine die în fondul activ al legislaţiei a normei tranzitorii criticate care are în vedere o posibilitate incertă sub aspectul îndeplinirii, a înfiinţării instanţei de tutelă, contravine scopului unei dispoziţii tranzitorii, care trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea a două reglementări succesive, ceea ce este de natură să încalce cerinţele de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin lipsa de previzibilitate a reglementării. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, noţiunea de previzibilitate a legii impune legiuitorului ca normele pe care le edictează să fie clare, uşor de înţeles, fără un conţinut echivoc, precise, în corelare cu întreg ansamblul normativ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 710 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1014 din 16 decembrie 2016, paragraful 28).
    21. De asemenea, dat fiind faptul că decizia autorităţii tutelare, un organ administrativ aflat în subordinea autorităţii publice locale, nu poate fi contestată în faţa instanţei judecătoreşti, prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Potrivit art. 155 din Codul civil, care reglementează plângerea împotriva tutorelui, doar minorul care a împlinit 14 ani, având, în consecinţă, o capacitate de exerciţiu restrânsă, are posibilitatea de a ataca în justiţie actele vătămătoare ale tutorelui, această posibilitate nefiind reglementată în privinţa minorului care nu a împlinit 14 ani, acesta din urmă fiind lipsit de capacitate de exerciţiu. Prin urmare, în cazul minorului care nu a împlinit 14 ani nu există posibilitatea de a formula plângere la instanţa judecătorească împotriva actelor vătămătoare ale tutorelui, astfel încât numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, fără validarea instanţei de tutelă, este de natură să încalce şi exigenţele constituţionale ale principiului liberului acces la justiţie, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală.
    22. În concluzie, în mod similar cu cele reţinute de Curte în Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, lipsa de intervenţie a legiuitorului, în sensul reglementării, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării şi funcţionării instanţei de tutelă, este de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi dispoziţiilor art. 124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiţiei, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiţiei, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanţial instituite în Codul civil, precum şi cu prevederile Legii nr. 140/2022, care reglementează ocrotirea minorului, permanentizând o situaţie tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuţii date prin lege unei instanţe judecătoreşti.
    23. Aşadar, revine legiuitorului sarcina de a corela dispoziţiile legale din Codul civil referitoare la stabilirea competenţei de a numi curatorul special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale cu cele din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022 care au abrogat prevederile art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011, ceea ce a avut ca efect implicit aplicarea directă a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 71/2011 în sensul îndeplinirii atribuţiilor instanţei de tutelă şi de familie, prevăzute de Codul civil, de către instanţele, secţiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori şi familie, acestea putând realiza controlul asupra măsurilor de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale.
    24. Totodată, Curtea reţine că norma tranzitorie criticată, prin care s-a delegat competenţa instanţei de tutelă la autoritatea tutelară pentru numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale, a vizat intrarea în vigoare a noului Cod civil, şi nu soluţionarea conflictului dintre dispoziţiile Codului civil şi cele ale Legii nr. 140/2022 care a introdus standarde superioare de protecţie care nu pot fi garantate de o autoritate administrativă precum autoritatea tutelară. Cerinţele privitoare la protecţia persoanelor ocrotite prin tutelă specială sau consiliere judiciară trebuie verificate şi respectate inclusiv în aplicarea art. 150 din Codul civil cu privire la numirea curatorului special, inclusiv a celui care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale. Prin urmare, chiar în lipsa unor instanţe specializate de tutelă, implicarea instanţei judecătoreşti, prin secţiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori şi familie, conferă măsurii de ocrotire reglementate la art. 150 alin. (3) din Codul civil şi la art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 garanţiile necesare de imparţialitate şi de independenţă la standardele impuse prin Legea nr. 140/2022.
    25. Pentru motive care pot urmări degrevarea instanţelor judecătoreşti sau numirea cu celeritate a curatorului special în procedurile succesorale reglementate la art. 150 alin. (3) din Codul civil sau pentru a-l asista sau reprezenta pe un minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale, Curtea reţine că legiuitorul are şi opţiunea de a delega notarului public instrumentator al actului notarial de dispoziţie sau al procedurii succesorale competenţa numirii curatorului special, cu reglementarea posibilităţii exercitării controlului jurisdicţional asupra acestei numiri, întrucât notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, are statutul unei funcţii autonome şi oferă garanţii de imparţialitate necesare pentru a asigura persoanelor fizice exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea. În plus, actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc potrivit legii spre deosebire de actele autorităţii tutelare. Un astfel de control este exercitat de lege lata asupra executorului testamentar desemnat de notarul public prin certificatul de executor testamentar, instanţa judecătorească având posibilitatea de a revoca executorul testamentar care nu îşi îndeplineşte misiunea ori o îndeplineşte necorespunzător [art. 1.085 lit. e) din Codul civil]. Cu titlu exemplificativ, trebuie menţionat şi că, în cazul asistentului numit de notarul public pentru încheierea actelor juridice ale unui major cu capacitate deplină de exerciţiu, Legea nr. 140/2022 recunoaşte dreptul oricărei persoane de a face plângere la instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa majorul care beneficiază de asistenţă cu privire la activitatea asistentului păgubitoare pentru major. Plângerea se soluţionează de urgenţă, prin încheiere executorie, de către instanţa de tutelă, şi se comunică notarului public şi autorităţii tutelare.
    26. Curtea constată că prevederile Legii nr. 140/2022 au transpus dispoziţiile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptate la New York de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificate de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 601 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021, în ceea ce priveşte obligaţia de a adopta „măsurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la sprijinul de care ar putea avea nevoie în exercitarea capacităţii lor juridice“, precum şi „măsurile adecvate şi eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilităţi de a deţine sau moşteni proprietăţi“. Astfel, potrivit art. 1-5 din Legea nr. 140/2022, notarului public i s-a încredinţat competenţa numirii asistentului pentru încheierea actelor juridice la cererea majorului care, din cauza unei dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, are nevoie de sprijin pentru a se îngriji de persoana sa, a-şi administra patrimoniul şi pentru a-şi exercita, în general, drepturile şi libertăţile civile, fără ca numirea asistentului să aducă atingere capacităţii de exerciţiu a majorului. Numirea asistentului şi încetarea asistenţei se înregistrează în Registrul naţional de evidenţă a măsurilor de sprijin şi ocrotire luate de notarul public şi instanţa de tutelă, înfiinţat şi ţinut în acest scop de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (U.N.N.P.R.). O altă soluţie legislativă priveşte cazul în care la încheierea actului sau la îndeplinirea procedurii notariale participă, în condiţiile legii, o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, iar în acest caz notarul public asigură informarea şi lămurirea persoanei ocrotite, în modalităţi adaptate stării acesteia, despre efectele încheierii actului sau, după caz, ale îndeplinirii procedurii notariale, precum şi despre utilitatea şi gradul de urgenţă al acestora. Dacă apreciază necesar, notarul public poate acorda un termen pentru încheierea actului sau îndeplinirea procedurii notariale, în vederea informării corespunzătoare a persoanei ocrotite [art. 80 alin. (4^1) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995]. Tot ca expresie a transpunerii principiilor Convenţiei de la New York s-a recunoscut în materia procedurilor succesorale dreptul persoanei cu capacitate de exerciţiu restrânsă (respectiv minorului care a împlinit vârsta de 14 ani şi majorului care beneficiază de consiliere judiciară) de a face singură acte de acceptare a unei moşteniri sau de acceptare a unor liberalităţi fără sarcini, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor, potrivit art. 41 alin. (3) din Codul civil. Prin urmare, utilitatea unei soluţii legislative care ar stabili competenţa notarului public de numire a curatorului special în cazul actelor notariale de dispoziţie şi în procedurile succesorale pe care le instrumentează s-ar evidenţia atât în cazul în care ar exista interese contrare între reprezentantul/ocrotitorul legal şi minor, ambii fiind chemaţi la moştenire, precum şi în cazul încheierii de către succesibilul minor lipsit de capacitate de exerciţiu a unor acte juridice de dispoziţie specifice procedurii succesorale precum actul juridic de acceptare a succesiunii legale/testamentare sau actul de lichidare a regimului matrimonial întrucât lichidarea moştenirii nu poate fi realizată decât de cel care are atributul de dispoziţie juridică, exercitând acest atribut al dreptului real. Drept urmare, la încheierea actului de lichidare de către persoane fără capacitate deplină de exerciţiu, reprezentantul/ocrotitorul legal sau curatorul care îi înlocuieşte exercită/asistă la exerciţiul atributului de dispoziţie juridică chiar şi atunci când se consimte la recunoaşterea cotei de contribuţie egală. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 58 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1128 din 12 noiembrie 2024, prin care a analizat caracterul de act de dispoziţie al actului de acceptare a moştenirii de către minori. În mod similar, pentru încheierea unui act de dispoziţie de partaj voluntar necesar sistării stării de indiviziune cu privire la bunurile moştenite, dacă printre moştenitori se află minori, persoane care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (art. 1.144 din Codul civil).
    27. În considerarea efectelor general obligatorii ale prezentei decizii, de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi până la adoptarea legii pentru punerea în acord cu considerentele prezentei decizii în ceea ce priveşte competenţa numirii curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie, devin aplicabile prevederile de drept comun ale art. 229 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 71/2011 care prevăd că atribuţiile instanţei de tutelă, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanţele, secţiile sau, după caz, completele specializate pentru minori şi familie. Totodată, începând cu aceeaşi dată, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la dezbaterea procedurii succesorale va putea fi realizată şi de notarul public în temeiul dispoziţiilor art. 150 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.
    28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011, Curtea reţine că, după data sesizării sale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, aceste din urmă dispoziţii legale au fost abrogate prin art. 27 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 140/2022.
    29. Prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragrafele 44 şi 45, Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi interpretată în acelaşi fel ca în cazul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16), ceea ce înseamnă că Avocatul Poporului ridică o excepţie de neconstituţionalitate distinct de orice procedură judiciară, aşadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv [a se vedea, cu privire la caracterul abstract al controlului exercitat în condiţiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, iar cu privire la condiţionările şi implicaţiile unui control abstract de constituţionalitate, mutatis mutandis, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 33]. Mai mult, Curtea a statuat că în cadrul acestui control abstract de constituţionalitate nu se poate determina dacă actul normativ abrogat produce în continuare efecte juridice asupra unor raporturi juridice concrete, evaluare care se poate face doar atunci când este vorba despre o excepţie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial (a se vedea Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011 sau Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragraful 16), ceea ce demonstrează inaplicabilitatea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011. Prin urmare, în această din urmă ipoteză, Curtea a condiţionat exercitarea controlului de constituţionalitate, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, de existenţa în fondul activ al legislaţiei a actului de reglementare primară criticat de Avocatul Poporului, aşadar, implicit, a soluţiei legislative cuprinse în acesta; numai în măsura în care soluţia legislativă a fost menţinută, la data pronunţării Curţii, în actul normativ criticat, acesta poate fi analizat pe fond în condiţiile textului constituţional antereferit (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragrafele 16-22).
    30. Curtea a mai statuat că, la momentul judecării excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul Poporului, cerinţa constituţională esenţială este aceea ca actul normativ conţinând soluţia legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislaţiei (Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, paragraful 46; a se vedea în acelaşi sens şi Decizia nr. 90 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 3 iulie 2020, paragrafele 20 şi 21).
    31. Astfel, având în vedere jurisprudenţa sa în materie, în cauza de faţă, reţinând că soluţia legală criticată a fost abrogată în mod expres şi nu face parte din dreptul pozitiv şi având în vedere şi faptul că abrogarea textului criticat a survenit după sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
    32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Avocatul Poporului.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Irina-Loredana Gulie

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 200 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 200 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 200 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) şi (3^3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil