Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 2 din 20 ianuarie 2020 referitoare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «săvârşirea faptei» prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege «data încetării inacţiunii» (data «epuizării» infracţiunii de abandon de familie) sau «data consumării infracţiunii» (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)"
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 2 din 20 ianuarie 2020  referitoare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 2 din 20 ianuarie 2020 referitoare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «săvârşirea faptei» prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege «data încetării inacţiunii» (data «epuizării» infracţiunii de abandon de familie) sau «data consumării infracţiunii» (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)"

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 135 din 20 februarie 2020
    Dosar nr. 2.433/1/2019

┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu │penală │
│Rus │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucia │- Judecător la Secţia │
│Tatiana │penală │
│Rog │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Dan Andrei│- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- Judecător la Secţia │
│Sorina │penală │
│Popescu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Cosma │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Alin Sorin│- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Florentina│- judecător la Secţia │
│Dragomir │penală │
└──────────┴───────────────────────────┘


    Pe rol se află pronunţarea în cauza având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 11.252/256/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «săvârşirea faptei» prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege data încetării inacţiunii (data epuizării infracţiunii de abandon de familie) sau data consumării infracţiunii (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)“.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 27 noiembrie 2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20 ianuarie 2020, când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea din 20 septembrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. 11.252/256/2017, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi persoanele vătămate G.D.M. şi G.L.E., prin reprezentant legal, împotriva Sentinţei penale nr. 566 din 13 martie 2019 a Judecătoriei Medgidia, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «săvârşirea faptei» prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege data încetării inacţiunii (data epuizării infracţiunii de abandon de familie) sau data consumării infracţiunii (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)"


    II. Expunerea succintă a cauzei
    Judecătoria Medgidia, prin Sentinţa penală nr. 566 din 13 martie 2019, a dispus cu privire la latura penală, în temeiul dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) raportat la art. 378 alin. (3) din Codul penal, încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de abandon de familie de către inculpatul G.S. (...) întrucât lipseşte plângerea prealabilă (...).
    În esenţă, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1.052 din 15 septembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Medgidia, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 639 din 26 mai 2016 a Tribunalului Constanţa, a fost obligat inculpatul G.S. la plata unei pensii de întreţinere în cotă de 33% din venitul lunar realizat, în favoarea minorelor G.D.M. şi G.L.E., începând cu data formulării acţiunii (26.01.2015) şi până la data majoratului acestora.
    La data de 5 aprilie 2017, reprezentantul legal al celor două minore, numita I.C., a formulat plângere penală în care a arătat că inculpatul G.S. nu a achitat pensia de întreţinere la care a fost obligat prin Sentinţa civilă nr. 1.052 din 15 septembrie 2015 a Judecătoriei Medgidia.
    În interpretarea coroborată a prevederilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei a apreciat că dacă în cele trei luni, ulterioare rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 1.052 din 15 septembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Medgidia, cel mai târziu la sfârşitul lunii august 2016, inculpatul nu a plătit nicio sumă, fapta de abandon de familie s-a consumat şi de la această dată a început să curgă termenul de 3 luni în care reprezentantul legal al persoanelor vătămate minore îndreptăţite la prestarea pensiei de întreţinere putea introduce plângerea prealabilă.
    Ca atare, a apreciat că termenul de 3 luni de introducere a plângerii prealabile s-a împlinit la sfârşitul lunii noiembrie 2016 şi în lipsa punerii în mişcare a acţiunii penale şi exercitării din oficiu a acţiunii penale de către organele judiciare, conform art. 157 alin. (4) din Codul penal, plângerea penală introdusă de reprezentantul legal al celor două minore este tardivă şi, pe cale de consecinţă, nulă potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi persoanele vătămate G.D.M. şi G.L.E., prin reprezentant legal, motivul de apel fiind comun, respectiv să se constate că plângerea penală a fost formulată în termenul legal de 3 luni. În acest sens s-a invocat de către parchet faptul că plângerea penală poate fi formulată în orice moment după expirarea termenului de trei luni de neplată a pensiei de întreţinere, iar organele de urmărire penală au înţeles să procedeze din oficiu la efectuarea în continuare a urmăririi penale şi la punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 157 alin. (4) din Codul penal, chiar dacă nu au menţionat expres acest lucru, prin invocarea dispoziţiilor art. 157 alin. (4) din Codul penal sau formularea „exercitarea din oficiu a acţiunii penale“.
    Curtea de Apel Constanţa, din oficiu, a pus în discuţie, în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «săvârşirea faptei» prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege data încetării inacţiunii (data epuizării infracţiunii de abandon de familie) sau data consumării infracţiunii (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)“, aspect asupra căruia s-a pronunţat prin Încheierea din 20 septembrie 2019.

    III. Opinia completului care a dispus sesizarea
    III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul procedură penală, respectiv: învestirea cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (soluţia pronunţată în judecarea apelului este definitivă); de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a problemei de drept puse în discuţie depinde soluţionarea cauzei pe fond (admiterea sau respingerea apelului); chestiunea de drept supusă dezlegării nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi a statuat prin două decizii anterioare, întemeiate pe dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală (cu referire la Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, Decizia nr. 4 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017), din care doar una este susceptibilă de a fi aplicabilă în cauză (cea de interpretare a normei penale din noua codificare), fapt ce conduce la o interpretare contrară a sintagmei „săvârşirea faptei“ din conţinutul normei penale prevăzute în art. 296 din Codul de procedură penală cu relevanţă în calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile, condiţie prealabilă pentru exercitarea acţiunii penale în cazul infracţiunii prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

    III.2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării
    Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a considerat că soluţia ce ar trebui adoptată, în cazul interpretării sintagmei „săvârşirea faptei“, prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile), în cazul infracţiunii prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, ar trebui dezlegată în sensul că în cazul infracţiunii unice continue de abandon de familie, prin „săvârşirea faptei“ se înţelege data încetării inacţiunii (data epuizării infracţiunii) şi nu data consumării infracţiunii (expirarea perioadei de trei luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilită de instanţa judecătorească). O asemenea interpretare ar fi motivată de faptul că prin Decizia nr. 4 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, infracţiunea de abandon de familie, în această variantă normativă, reprezintă o infracţiune unică continuă, calificare juridică ce rezidă în aceea că inacţiunea concretizată în neplata pensiei de întreţinere se prelungeşte în timp, în mod natural, după data consumării, până la încetarea activităţii infracţionale, adică la momentul epuizării. Astfel, în acord cu opinia majoritară, exprimată de doctrină şi practica judiciară, s-a stabilit că infracţiunea de abandon de familie se consumă la expirarea perioadei de trei luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, şi se epuizează la momentul reluării plăţii de către debitor sau al condamnării acestuia, prin hotărâre judecătorească, dată la care se încheie ciclul infracţional şi se autonomizează activitatea desfăşurată până la acel moment.
    Pornind de la această calificare juridică s-a apreciat că, în cazul infracţiunilor continue, data săvârşirii faptei este aceea a încetării acţiunii sau inacţiunii, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului fostului Tribunal Suprem şi practica ulterioară constantă a instanţei supreme (Jurisprudenţa instanţei supreme în unificarea practicii judiciare 1968-2008), dată în raport cu care se produc consecinţele juridice privind aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, minoritate, prescripţia răspunderii penale, amnistie şi graţiere şi orice alte consecinţe care sunt condiţionate de epuizarea activităţii infracţionale, o aplicare legislativă a principiului fiind reflectată în dispoziţiile art. 154 alin. (2) din Codul penal în care se arată că, în cazul infracţiunilor continue, termenul (prescripţiei răspunderii penale) curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, mai precis data epuizării infracţiunilor continue.
    S-a apreciat, totodată, că, deşi prin Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, s-a dat o interpretare a dispoziţiilor art. 284 din Codul de procedură penală de la 1968 în sensul că „termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclamat sau a ştiut cine este făptuitorul“, această interpretare nu produce însă efecte faţă de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală, conform cărora plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de 3 luni de la data când persoana vătămată sau reprezentantul legal „a aflat despre săvârşirea faptei“ (şi nu din ziua în care „a ştiut cine este făptuitorul“).


    IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele arondate cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării
    În urma consultării instanţelor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidenţiat, într-o opinie, că prin sintagma „săvârşirea faptei“ prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală se înţelege data consumării infracţiunii (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate), în acest sens pronunţându-se următoarele instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia, Judecătoria Roman, Judecătoria Buhuşi, Curtea de Apel Bucureşti, Judecătoria Călăraşi, Judecătoria Olteniţa, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Constanţa (majoritate), Judecătoria Tulcea, Judecătoria Balş, Judecătoria Corabia, Judecătoria Dolj, Judecătoria Brăila, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui (judecătorii stagiari), Judecătoria Oradea, Judecătoria Beiuş, Curtea de Apel Ploieşti, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Oraviţa, Tribunalul Caraş-Severin şi Tribunalul Timiş, fiind anexate hotărârile judecătoreşti.
    Într-o altă opinie, s-a apreciat că prin sintagma „săvârşirea faptei“ prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală se înţelege data încetării inacţiunii (data epuizării infracţiunii de abandon de familie).
    În acest sens s-au pronunţat: Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Bacău, Judecătoria Oneşti, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Sectoarelor 1 - 6 Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară,
    Judecătoria Bolintin Vale, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Baia Mare, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj (majoritate), Tribunalul Olt (majoritate), Curtea de Apel Galaţi (majoritate), Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Huşi, Judecătoria Vaslui (judecătorii definitivi), Judecătoria Aiud, Curtea de Apel Oradea, Judecătoria Salonta, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Pătârlagele, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Moldova Nouă şi Judecătoria Făget, fiind anexate hotărârile judecătoreşti.
    În opinie minoritară, judecătoriile Buftea şi Cornetu au apreciat că prin sintagma „săvârşirea faptei“ prevăzută de art. 296 din Codul de procedură penală, relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, se înţelege întreaga perioadă situată între data consumării infracţiunii şi cea a epuizării infracţiunii de abandon de familie, în timp ce Judecătoria Măcin a opinat că termenul de 3 luni de introducere a plângerii prealabile curge de la data pronunţării hotărârii definitive privind pensia de întreţinere, cu menţiunea că, în situaţia în care unele sume au fost plătite, iar apoi plata a încetat, termenul curge de la data ultimei plăţi.
    Curţile de Apel Piteşti şi Suceava nu şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se cere, cea din urmă instanţă transmiţând doar jurisprudenţa relevantă în materie.

    V. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării s-a concluzionat de către Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că, în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, ca infracţiune continuă, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală - de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei - curge, prin aplicarea în mod corespunzător a Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei, consumate sau epuizate.
    Termenul de 3 luni prevăzut în art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă: 1. din momentul consumării, în ipoteza în care acest moment este identic cu cel al cunoaşterii săvârşirii faptei; 2. din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, în ipoteza în care acest moment este situat între momentul consumării şi momentul epuizării; 3. din momentul epuizării sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, ipoteză în care nu trebuie depăşit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    În esenţă, opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente:
    Infracţiunea de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal - constând în neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească - reprezintă o infracţiune continuă, caracterizată prin existenţa unui moment al consumării şi a unui moment al epuizării, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 4 din 20 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017.
    Pornind de la interpretarea dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, s-a reţinut că, atunci când s-a referit la „săvârşirea faptei“, legiuitorul Codului de procedură penală nu a inclus nicio menţiune cu privire la infracţiunea continuă şi nu a inserat nicio regulă prin care să determine, ca moment iniţial al curgerii termenului de 3 luni, momentul consumării sau momentul epuizării astfel cum a procedat, în materia termenului de prescripţie a răspunderii penale, art. 154 alin. (2) din Codul penal.
    Dacă s-ar admite că termenul de introducere a plângerii prealabile curge de la momentul epuizării, persoana vătămată sau reprezentantul său legal care cunoaşte momentul consumării nu ar putea să introducă plângerea prealabilă în întreg intervalul cuprins între momentul consumării şi momentul epuizării, soluţie incompatibilă cu ideea de protecţie a intereselor persoanei vătămate.
    Evitarea consecinţelor expuse se poate realiza numai prin aplicarea, în mod corespunzător, a Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008. Transpunând argumentele Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la reglementarea procesual penală în vigoare, s-a apreciat că: „dispoziţiile art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală nu conţin niciun fel de distincţie referitoare la formele de săvârşire a infracţiunii, ceea ce înseamnă că acele dispoziţii se aplică indiferent dacă infracţiunile constau în fapte consumate sau în fapte epuizate“, „că pentru începerea curgerii termenului nu este necesară epuizarea infracţiunii“ şi că „considera altfel ar însemna să se accepte ca persoana vătămată ce cunoaşte săvârşirea faptei consumate să nu introducă plângere prealabilă în 3 luni din acel moment, ci să aibă la dispoziţie 3 luni din momentul epuizării infracţiunii, ceea ce ar fi inadmisibil întrucât s-ar modifica conţinutul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală, creându-se, pe cale judiciară, un alt termen mai lung decât cel prescris de legiuitor.“
    Întemeiat pe argumentele soluţiei adoptate prin Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, s-a arătat că termenul de 3 luni prevăzut de art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală poate să curgă:
    1. din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii săvârşirii faptei;
    2. din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, moment care se poate situa după momentul consumării, până la cel al epuizării;
    3. din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, în care caz nu trebuie depăşit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

    În consecinţă, s-a arătat că dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că termenul de 3 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor continue, curge de la data la care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei, consumate sau epuizate.
    Referitor la Decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului fostului Tribunal Suprem, invocată în încheierea de sesizare, s-a apreciat că nu se susţine soluţia calculării termenului de introducere a plângerii prealabile exclusiv prin raportare la momentul epuizării motivat de faptul că: nu conţine nicio referire explicită la termenul de introducere a plângerii prealabile, reglementat în art. 284 din Codul de procedură penală de la 1968, la data pronunţării deciziei; decizia nu leagă, în cazul infracţiunilor continue, toate consecinţele juridice de momentul epuizării, ci enumeră, exemplificativ, consecinţe juridice legate de momentul epuizării şi consecinţe juridice legate de momentul consumării infracţiunii continue şi faptul că se referă la „alte consecinţe care sunt condiţionate de epuizarea activităţii infracţionale“, or, introducerea plângerii prealabile nu este condiţionată de epuizarea activităţii infracţionale.

    VI. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    Decizia nr. 324 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 iulie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală, în considerentele acesteia reţinându-se că „(...) în ceea ce priveşte durata termenului, precum şi posibilitatea de a introduce plângerea fără posibilitatea obligatorie a cunoaşterii făptuitorului, legea asigură o mai bună protecţie intereselor persoanei vătămate [...]“.

    VII. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a statuat că dispoziţiile art. 284 din Codul de procedură penală de la 1968 se interpretează în sensul că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.
    Decizia nr. 4 din 20 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a apreciat că infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă.

    VIII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării este, în principal, în sensul inadmisibilităţii sesizării, întrucât nu este îndeplinită condiţia esenţială a existenţei unei chestiuni de drept ce ar necesita lămuriri sau interpretări, justificată şi de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de faptul că s-a dat deja o dezlegare problemei de drept prin Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, şi prin Decizia nr. 4 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017.
    În subsidiar s-a apreciat că prin sintagma „săvârşirea faptei“ prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege „data consumării infracţiunii“ (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate), iar nu „data încetării inacţiunii“ (data „epuizării“ infracţiunii de abandon de familie), în argumentare arătându-se că în Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, se pornea de la premisa că pentru începerea curgerii termenului, într-o astfel de ipoteză, nu este necesară epuizarea infracţiunii, fiind suficient să fi fost începută comiterea acesteia sau să fi debutat acţiunea (în cazul infracţiunii continue) ori să se fi comis prima acţiune (în cazul infracţiunii continuate), cu îndeplinirea, evident, a condiţiei ca persoana vătămată să-l fi cunoscut pe făptuitor, precum şi că modificarea adusă prin intrarea în vigoare a actualei codificări vizează nu doar extinderea de la 2 luni la 3 luni a termenului în care poate fi formulată plângerea prealabilă, ci şi momentul de la care începe să curgă acest termen, respectiv ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei, iar nu ziua în care acesta a ştiut cine este făptuitorul (aşa cum era prevăzut în reglementarea anterioară, respectiv art. 284 din Codul de procedură penală de la 1968).
    Or, Decizia nr. 4 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017, a statuat, în considerente, că infracţiunea de abandon de familie prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal este o infracţiune unică continuă ce rezultă din împrejurarea că inacţiunea concretizată în neplata pensiei de întreţinere se prelungeşte în timp, în mod natural, după momentul consumării până la încetarea activităţii infracţionale, adică până la momentul epuizării. Aşadar, infracţiunea se consumă la expirarea perioadei de 3 luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată stabilite prin hotărâre judecătorească, şi se epuizează fie la momentul reluării plăţii de către debitor, fie la cel al condamnării acestuia prin hotărâre judecătorească, dată la care se încheie şi ciclul infracţional şi se autonomizează activitatea desfăşurată până în acel moment.
    S-a mai susţinut că achiesarea la cealaltă opţiune, în sensul că prin „săvârşirea faptei“ s-ar avea în vedere momentul epuizării infracţiunii de abandon de familie, ar permite ca persoana vătămată şi reprezentantul său legal să fie permanent în termenul de introducere a plângerii prealabile.
    Mai mult, circumscrierea acestui moment la expirarea celor 3 luni de neplată nu prejudiciază persoana vătămată, întrucât, într-o astfel de ipoteză, organele judiciare au obligaţia de a se sesiza şi din oficiu.

    IX. Opinia specialiştilor consultaţi asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 475 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.
    Facultatea de drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca a apreciat că în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma „săvârşirea faptei“, prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală, se înţelege data epuizării infracţiunii de abandon de familie, motivat de faptul că natura infracţiunii a fost tranşată de instanţa supremă prin Decizia nr. 4 din 20 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017, ca fiind o infracţiune continuă omisivă, prin urmare, fiind vorba de o unitate legală, a cărei existenţă se prelungeşte în timp, interpretarea nu poate fi dată decât prin raportare la momentul epuizării faptei.
    Totodată, s-a apreciat că nu pot fi aplicate considerentele Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, întrucât termenul de introducere a plângerii prealabile în noua reglementare nu se mai raportează în cazul infracţiunilor continue la momentul cunoaşterii identităţii făptuitorului de către autorul plângerii, ci la cel al datei săvârşirii faptei.
    Într-o opinie contrară, exprimată de Facultatea de drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara s-a arătat că prin sintagma „săvârşirea faptei“, prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală, se înţelege momentul consumării infracţiunii, adică momentul expirării celor trei luni pe durata cărora autorul a rămas în pasivitate, dacă persoana îndreptăţită să introducă plângerea prealabilă a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei la acel moment. Argumentele specialiştilor au fost întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 4 din 20 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017, prin care s-a statuat că infracţiunea de abandon de familie prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal este o infracţiune continuă care se consumă în momentul expirării termenului de trei luni de la data la care autorul nu a plătit, cu rea-credinţă, pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească şi se epuizează la momentul reluării plăţii de către debitor sau al condamnării definitive a acestuia, dată la care se încheie ciclul infracţional. Raportat la aceste argumente s-a apreciat că, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin „săvârşirea faptei“ se înţelege momentul consumării infracţiunii, adică al expirării celor trei luni pe durata cărora autorul a rămas în pasivitate, dacă persoana îndreptăţită să introducă plângerea prealabilă a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei la acel moment.

    X. Dispoziţii legale incidente
    Art. 295 din Codul de procedură penală: Plângerea prealabilă
    "(1) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.
(2) Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii.
(3) Dispoziţiile art. 289 alin. (1)-(6) şi (8) se aplică în mod corespunzător."

    Art. 296 din Codul de procedură penală: Termenul de introducere a plângerii prealabile
    "(1) Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.
(2) Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei.
    (...)."

    Art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal: Abandonul de familie
    "(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
    (...)
    c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."


    XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru admisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, întrucât există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar soluţionarea pe fond a căilor de atac cu care a fost învestită instanţa de apel depinde de lămurirea chestiunii ce formează obiectul prezentei sesizări.
    Pe fondul cauzei, opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, infracţiune unică continuă, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, - de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei - curge, prin aplicarea în mod corespunzător a Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei, consumate sau epuizate.
    Termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din momentul săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării şi c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea chestiunii de drept ce se solicită, reţine următoarele:
    A. Prin reglementarea în conţinutul art. 475 din Codul de procedură penală a condiţiilor de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept s-a prevăzut posibilitatea ca anumite instanţe, printre care şi curtea de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, atunci când constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Din analiza dispoziţiilor legale menţionate rezultă că, sub aspectul admisibilităţii sesizării, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele arătate expres în norma de reglementare, inclusiv a curţii de apel, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    În ceea ce priveşte sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie se constată că este îndeplinită prima condiţie privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, aceasta fiind învestită cu soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi persoanele vătămate G.D.M. şi G.L.E., prin reprezentant legal, împotriva Sentinţei penale nr. 566 din data de 13 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Medgidia, în Dosarul nr. 11.252/256/2017, prin care, în baza dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal raportat la art. 378 alin. (3) din Codul penal, art. 396 alin. (1) şi (6) şi art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, a fost încetat procesul penal având ca obiect infracţiunea de abandon de familie săvârşită de către inculpatul G. S., (...), pentru lipsa plângerii prealabile.
    De asemenea este realizată şi cea de-a doua cerinţă referitoare la legătura dintre chestiunea de drept sesizată şi soluţionarea pe fond a apelurilor declarate de Ministerul Public şi persoanele vătămate, hotărârea prealabilă având în acest caz o influenţă directă (chiar hotărâtoare) asupra deciziei ce va fi dată de instanţa de control judiciar (Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie) cu privire la modul de dezlegare a raportului juridic de drept penal dedus judecăţii, sub aspectul interpretării dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în sensul stabilirii dacă în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma „săvârşirea faptei“ prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege data încetării inacţiunii (data epuizării infracţiunii de abandon de familie) sau data consumării infracţiunii (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate).
    Totodată, se constată că este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate, cu precizarea că respectiva chestiune de drept ce a făcut obiectul sesizării instanţei nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau să fi fost promovat vreun recurs în interesul legii, astfel cum s-a arătat şi în Adresa nr. 2.389/C/2750/III-5/2019 din 31 octombrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal.
    Dezlegarea dată prin Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, deşi a statuat asupra naturii şi calificării juridice a infracţiunii de abandon de familie în varianta normativă prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, nu a statuat asupra interpretării sintagmei „săvârşirea faptei“ din conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, cu efecte asupra momentului de la care poate curge termenul de 3 luni în care poate fi introdusă plângerea prealabilă de titularul declanşării şi desfăşurării procesului penal (acţiunea penală fiind guvernată de principiul disponibilităţii în acest caz). Cu alte cuvinte, chestiunea de drept ce a făcut obiectul prezentei sesizări a primit o dezlegare prin Decizia nr. 4 din 20 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017, numai în ceea ce priveşte natura infracţiunii de abandon de familie în varianta neplăţii pe o perioadă de trei luni a pensiei de întreţinere la care autorul a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească, or, ceea ce se solicită a se dezlega prin această întrebare prealabilă este data de la care curge termenul de 3 luni prevăzut de art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală raportat la momentul săvârşirii faptei de abandon de familie în varianta normativă prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
    Prin Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, s-a dat o interpretare a dispoziţiilor art. 284 din Codul de procedură penală de la 1968 cu privire la data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor continue şi continuate, însă, în vechea reglementare, termenul de 2 luni de introducere a plângerii prealabile curgea de la momentul în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul, criteriu care nu se mai regăseşte în conţinutul art. 296 din Codul de procedură penală, unde legiuitorul operează cu sintagma „săvârşirea faptei“. Ca atare, ceea ce trebuie lămurit este în ce măsură argumentele ce au susţinut interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, dispoziţiilor art. 284 din Codul de procedură penală de la 1968 pot fi aplicabile şi în interpretarea sintagmei „săvârşirea faptei“ din conţinutul art. 296 din Codul de procedură penală. Sub acest aspect, practica instanţelor, dar şi opinia specialiştilor consultaţi au fost diferite în stabilirea momentului de la care curge termenul de 3 luni în care poate fi introdusă plângerea prealabilă de titularul acţiunii penale (relevante fiind soluţiile pronunţate de instanţele din ţară în materie şi care au apreciat ca moment al săvârşirii faptei fie data consumării infracţiunii, fie data epuizării).
    În considerarea celor expuse anterior, având în vedere şi modalitatea reglementării condiţiilor cuprinse în conţinutul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte apreciază că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de norma procedurală invocată.

    B. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prezenta chestiune de drept a fost determinată de dificultatea interpretării şi aplicării sintagmei „săvârşirea faptei“ cuprinse în conţinutul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, în sensul stabilirii momentului de la care curge termenul de 3 luni în care poate fi introdusă plângerea prealabilă de către titularul acţiunii penale în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
    Calificarea juridică a infracţiunii de abandon de familie, în varianta normativă prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal (art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal de la 1969), constând în „neplata cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească“, în sensul că reprezintă o infracţiune unică continuă, cu toate consecinţele ce decurg de aici şi momentele pe care le parcurge inacţiunea concretizată în neplata pensiei de întreţinere, cel al consumării şi al epuizării faptei, a fost dată prin Decizia nr. 4 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 16 mai 2017, argumentele fiind expuse pe larg în conţinutul deciziei şi care nu vor fi reluate. În esenţă, în considerentele deciziei de unificare a practicii judiciare s-au reţinut următoarele „(…) calificarea juridică a faptei de abandon de familie, în varianta de la lit. c) din art. 378 alin. (1) din Codul penal [...], ca reprezentând o infracţiune continuă, rezultă din împrejurarea că inacţiunea concretizată în neplata pensiei de întreţinere se prelungeşte în timp, în mod natural, după data consumării, până la încetarea activităţii infracţionale, adică la momentul epuizării. Astfel, infracţiunea de abandon de familie se consumă la expirarea perioadei de trei luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească şi se epuizează la momentul reluării plăţii de către debitor sau al condamnării acestuia, prin hotărâre judecătorească, dată la care se încheie ciclul infracţional şi se autonomizează activitatea desfăşurată până la acel moment“.
    Fiind o infracţiune la care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (3) din Codul penal, ceea ce trebuie lămurit este înţelesul sintagmei „săvârşirea faptei“ de la care începe să curgă termenul de 3 luni în care poate fi introdusă plângerea prealabilă reglementată de dispoziţiile art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.
    Ca o excepţie de la principiul oficialităţii procesului penal, şi în noua reglementare, legiuitorul a statuat că, în cazul anumitor infracţiuni, printre care şi cea de abandon de familie, declanşarea procesului penal să se realizeze la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 295 din Codul penal, care trebuie introdusă în termenul de
    3 luni (fiind o instituţie de drept penal - cauză de pedepsibilitate şi de drept procedural - condiţie de procedibilitate) de la momentul când persoana vătămată sau reprezentantul legal (în cazul incapabilului sau minorului) a aflat despre săvârşirea faptei, potrivit dispoziţiilor art. 296 alin (1) şi (2) din Codul de procedură penală.
    Prin folosirea sintagmei „săvârşirea faptei“ în conţinutul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a prevăzut nicio distincţie privind termenul de 3 luni de introducere a plângerii în raport cu formele săvârşirii infracţiunii (fapte consumate sau fapte epuizate), prin urmare, termenul curge fără nicio diferenţiere din momentul cunoaşterii faptei de către persoana vătămată sau reprezentantul legal, în lipsa unei dispoziţii legale care să stabilească momentul iniţial al curgerii termenului, respectiv momentul consumării ori cel al epuizării. Atunci când legiuitorul a dorit să facă o astfel de distincţie a arătat în mod expres acest lucru, cum este cazul termenului de prescripţie a răspunderii penale, când a stabilit că, în cazul infracţiunilor continue, termenul curge de la data încetării acţiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 154 alin. (2) din Codul penal.
    Prin urmare, dacă s-ar accepta existenţa unei astfel de distincţii în cazul infracţiunilor continue şi s-ar considera ca moment iniţial al curgerii termenului de introducere a plângerii prealabile momentul epuizării, s-ar ajunge la situaţia în care titularul acţiunii penale, deşi cunoaşte momentul consumării faptei, nu ar putea să introducă plângerea între momentul consumării şi cel al epuizării infracţiunii, adică până la momentul la care făptuitorul ar hotărî reluarea plăţii pensiei de întreţinere la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească. Or, printr-o asemenea interpretare s-ar ajunge la modificarea conţinutului art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală şi stabilirea unui termen mai lung decât cel avut în vedere de legiuitor. Totodată, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cerinţă a declanşării şi desfăşurării procesului penal a avut în vedere atât interesul social şi particular al făptuitorului de a nu lăsa la latitudinea persoanei vătămate să ţină sub ameninţarea formulării unei plângeri prealabile făptuitorul, dar şi protecţia intereselor persoanei vătămate, în acest sens relevantă fiind Decizia nr. 324 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 iulie 2017, care a precizat, referitor la durata termenului prevăzut de art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum şi la posibilitatea de a introduce plângerea prealabilă fără indicarea obligatorie a făptuitorului, că legea nouă asigură o protecţie mai bună intereselor persoanei vătămate (paragraful 24).
    Astfel, în considerarea acestor argumente, în interpretarea dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, nu se poate aprecia că termenul de introducere a plângerii prealabile, pentru infracţiunea continuă de abandon de familie, în varianta normativă prevăzută în conţinutul art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, trebuie raportat la momentul epuizării infracţiunii, după cum acest moment nici nu poate fi exclus pentru ipoteza în care persoana vătămată sau reprezentantul legal au aflat despre săvârşirea faptei la momentul epuizării faptei.
    Având în vedere că noua reglementare a instituţiei plângerii prealabile [art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală] a preluat, în esenţă, conţinutul dispoziţiilor art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală de la 1968, cu câteva mici modificări în ceea ce priveşte stabilirea unui termen mai lung de introducere a plângerii prealabile (de 3 luni în loc de 2 luni), că acest termen curge din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul legal au cunoscut săvârşirea faptei în loc „de la momentul în care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită au cunoscut cine este făptuitorul“, fără vreo distincţie privind termenul de introducere a plângerii prealabile în raport cu formele săvârşirii infracţiunii (continue sau continuate), Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile, mutatis mutandis, dispoziţiile Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, prin care s-a dat o interpretare unitară a dispoziţiilor art. 284 alin. (1) din Codul de procedură penală de la 1968.
    Prin decizia menţionată, s-a stabilit că termenul de două luni prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală de la 1968 poate să curgă: fie din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii făptuitorului; fie din momentul cunoaşterii făptuitorului, moment care se poate situa după momentul consumării infracţiunii, până la cel al epuizării; fie din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea făptuitorului, în care caz nu trebuie depăşit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    Înalta Curte opinează că argumentele care au susţinut această interpretare pot fi transpuse şi în interpretarea sintagmei „săvârşirea faptei“ din conţinutul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.
    În esenţă, acestea au vizat faptul că dispoziţiile art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală de la 1968 nu conţineau nicio distincţie referitoare la formele de săvârşire a infracţiunii, ceea ce înseamnă că aceste dispoziţii se aplică indiferent dacă infracţiunile constau în fapte consumate sau în fapte epuizate, situaţie care se regăseşte şi în actuala reglementare a instituţiei plângerii prealabile. Prin urmare, termenul de 3 luni de introducere a plângerii din actuala reglementare curge, fără nicio diferenţiere, din momentul cunoaşterii faptei de către persoana vătămată sau reprezentantul legal, în lipsa unei dispoziţii legale care să stabilească ca moment iniţial al curgerii termenului momentul consumării ori pe cel al epuizării.
    Un alt argument avut în vedere a fost legat de faptul că pentru începerea curgerii termenului de două luni din vechea reglementare nu era necesară epuizarea infracţiunii, interpretare ce trebuie dată şi dispoziţiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind suficient ca în cazul infracţiunilor continue, cum este şi infracţiunea de abandon de familie în varianta normativă de la lit. c) a art. 378 alin. (1) din Codul penal, să fi fost începută comiterea acesteia sau să fi debutat acţiunea.
    Şi ultimul raţionament al Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, întemeiat pe faptul că a considera altfel ar însemna ca persoana vătămată, care cunoaşte identitatea făptuitorului, să nu introducă plângerea prealabilă în două luni din acel moment, ci să aibă la dispoziţie două luni din momentul epuizării infracţiunii, ceea ce ar fi inadmisibil întrucât s-ar modifica conţinutul art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală de la 1968, îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea în interpretarea dispoziţiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, dacă s-ar opina că termenul de 3 luni de introducere a plângerii prealabile ar curge de la momentul epuizării infracţiunii (în acest caz, momentul reluării plăţii de către debitor sau al condamnării acestuia, prin hotărâre judecătorească), deşi persoana vătămată sau reprezentantul legal cunosc momentul săvârşirii faptei consumate (expirarea perioadei de 3 luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească), ar însemna să se accepte că acestea nu ar putea introduce plângerea prealabilă între momentul consumării şi cel al epuizării faptei, ipoteză care ar conduce la modificarea dispoziţiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin crearea unui nou termen decât cel prevăzut de legiuitor.
    Referitor la Decizia de îndrumare nr. 1 din data de 20 iunie 1987 a Plenului fostului Tribunal Suprem, invocată de autorul
    sesizării, deşi în considerente stabileşte ca dată a săvârşirii faptei, în cazul infracţiunilor continue, data încetării acţiunii sau inacţiunii în raport cu care se produc şi consecinţele juridice referitoare la aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, minoritate, prescripţia răspunderii penale şi alte consecinţe ce sunt condiţionate de epuizarea activităţii infracţionale, se constată că nu conţine nicio referire la termenul de introducere a plângerii prealabile, fiind făcută o enumerare limitată, în cazul infracţiunilor continue, a consecinţelor juridice legate de momentul epuizării şi cele legate de momentul consumării infracţiunii continue, vizând, în esenţă, consecinţele juridice condiţionate de momentul epuizării activităţii infracţionale, astfel că nu are relevanţă în susţinerea opiniei privind data de la care curge termenul de 3 luni de introducere a plângerii prealabile raportat la momentul epuizării faptei.
    În concluzie, în interpretarea dispoziţiilor art. 296 din Codul de procedură penală, Înalta Curte apreciază că termenul de 3 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor continue, curge de la data când persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei, consumate sau epuizate, interpretare îmbrăţişată şi în doctrină în condiţiile în care dispoziţiile ce reglementează termenul de introducere a plângerii prealabile nu conţin vreo distincţie privind formele de săvârşire a infracţiunii (fapte consumate sau fapte epuizate).
    Faţă de toate aceste considerente de ordin teoretic expuse şi având în vedere cele două decizii de unificare a practicii judiciare în materie ale instanţei supreme, Înalta Curte apreciază că termenul de 3 luni de introducere a plângerii prealabile prevăzut de art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării şi c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul penal nr. 11.252/256/2017, urmând a stabili că, în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, infracţiune unică continuă, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală - de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei - curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei.
    Termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării şi c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale“.


    În consecinţă, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul penal nr. 11.252/256/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «săvârşirea faptei» prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege «data încetării inacţiunii» (data «epuizării» infracţiunii de abandon de familie) sau «data consumării infracţiunii» (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)“.
    Stabileşte că: „În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală - de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei - curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei.
    Termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării şi c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale“.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2020.



                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Alina Gabriela Păun


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016