Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, formulată de Guvernul României. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 475 din 13 ianuarie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 101A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. I din lege sunt neclare şi lipsite de previzibilitate. Se arată că „în concret, din aceste prevederi nu rezultă când accesul este gratuit şi când este cu plată, întrucât nu sunt stabilite, la nivel de lege, criterii obiective şi condiţii clare în funcţie de care, ulterior, la nivel de regulament, se va reglementa modul de utilizare a infrastructurilor sportive şcolare“. În susţinerea criticilor se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, fiind citate considerentele referitoare la exigenţele de claritate, precizie şi predictibilitate a dispoziţiilor legale. Faţă de aceste considerente, se arată că „prevederile propuse pentru art. 6 alin. (9) din Legea nr. 69/2000 sunt de natură a contraveni principiului legalităţii (...) prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie“. În concluzie, pentru motivele arătate, se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate. 4. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului pentru a comunica punctele lor de vedere. 5. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 6. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.342 din 8 februarie 2022 s-au solicitat ministrului educaţiei punctul de vedere, precum şi orice alte informaţii relevante. 7. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.532 din 16 februarie 2022 s-a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Ministerului Educaţiei, potrivit căruia textul criticat „este lipsit de previzibilitate, punând destinatarul normei în situaţia de a nu îşi putea ordona conduita în raport cu o normă reglementată care nu respectă condiţiile de calitate ale legii, cu consecinţe grave privind stabilitatea regulilor care guvernează sistemul naţional de educaţie“. 8. Se arată în acest sens, cu referire la prevederile art. 112 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, că baza materială a învăţământului preuniversitar de stat cuprinde toate bunurile imobile şi mobile în care funcţionează/au funcţionat unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Faţă de dispoziţiile art. 112 alin. (6)-(8) din acelaşi act normativ este necesară obţinerea avizului conform al ministrului educaţiei pentru schimbarea destinaţiei, deoarece în spaţiile respective se desfăşoară activităţi comerciale (în cazul în care se face accesul cu plată). În plus, desfăşurarea acestor activităţi trebuie să se facă respectând legislaţia în vigoare, fără să afecteze procesul de învăţământ şi fără să pună în pericol siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice. Se mai arată că aprobarea închirierii spaţiilor respective este de competenţa consiliului local, însă închirierea poate fi aprobată doar după emiterea avizului conform al ministrului educaţiei privind schimbarea destinaţiei spaţiului respectiv, deoarece în spaţiile respective nu se vor mai desfăşura doar activităţi de învăţământ/activităţi sportive, ci şi alte activităţi şi/sau activităţi aducătoare de venit. 9. Potrivit punctului de vedere exprimat, legea criticată prevede faptul că accesul nu va fi îngrădit pentru persoanele străine, astfel că nu se pot respecta prevederile Legii nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. De asemenea, nu este precizat cine supraveghează şi cine răspunde în cazul în care baza materială este deteriorată, cine răspunde de siguranţa elevilor, precum şi a celor care urmează să utilizeze infrastructura sportivă a unităţilor şi a instituţiilor de învăţământ sau dacă în incintă se vor desfăşura doar activităţi sportive, nu activităţi care contravin legislaţiei în vigoare. Directorul unităţii de învăţământ aprobă procedura de acces în unitatea de învăţământ al persoanelor din afara acesteia, în condiţiile stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ, iar personalul din învăţământul preuniversitar are obligaţia de a veghea la siguranţa copiilor/elevilor, pe parcursul desfăşurării programului şcolar şi a activităţilor şcolare, extracurriculare/extraşcolare. De asemenea, unităţile de învăţământ au reglementat accesul persoanelor în unitatea de învăţământ. Drept urmare, administratorul de patrimoniu şi agentul de pază răspund atât de baza materială, cât şi de siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice, însă aceste persoane nu pot fi făcute responsabile de desfăşurarea altor activităţi în afara orelor de curs. Potrivit dispoziţiilor art. 1.376 alin. (1) din Codul civil, conducerea unităţii de învăţământ răspunde pentru prejudiciile cauzate de lucruri, fiind obligată să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. Se poate spune deci că accesul terţelor persoane în incinta bazelor sportive din cadrul unităţilor de învăţământ dă naştere unor răspunderi suplimentare în sarcina conducerii unităţii de învăţământ. 10. Actele normative care reglementează activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ prevăd foarte clar ce măsuri se pot lua astfel încât unităţile de învăţământ să fie un mediu sigur şi propice desfăşurării în condiţii optime a procesului instructiv-educativ. În cazul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi al cluburilor sportive şcolare, legislaţia în vigoare reglementează clar modul în care se asigură utilizarea bunurilor aflate în domeniul public/privat al statului/autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi siguranţa beneficiarilor. În plus, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede la art. 129 alin. (7) lit. f) că „în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: (...) sportul“. Ţinând cont de faptul că, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să înfiinţeze cluburi sportive, se opinează că bazele sportive ale acestora pot fi utilizate pentru practicarea sportului de masă. 11. Se subliniază neconcordanţa dintre expunerea de motive şi conţinutul proiectului legislativ referitor la modalitatea de folosire a bazei materiale a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Se arată că în expunerea de motive se menţionează „dreptul cetăţeanului de a folosi gratuit aceste baze“, iar în lege acest drept de a folosi infrastructura sportivă şcolară din învăţământul preuniversitar se face gratuit sau cu plată. Mai mult, textul nu este integrat şi coroborat cu dispoziţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nu stabileşte criterii obiective astfel încât acesta să poată să fie aplicat şi nu precizează în mod concret modalitatea de acces în infrastructura sportivă şcolară. 12. Un alt aspect subliniat este că legea criticată stabileşte în sarcina unităţilor şi instituţiilor de învăţământ obligaţia de a emite norme privind modul de utilizare a bazelor şi a instalaţiilor sportive proprii, unităţi care nu au competenţa legală de a emite acte administrative cu caracter normativ pentru punerea în aplicare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare. 13. Se mai arată şi că „textul este contradictoriu în raport de normele edictate la art. I şi art. II, unde la art. I se face trimitere numai la unităţile de învăţământ, comparativ cu norma stipulată la art. II unde se face trimitere la unităţile şi instituţiile de învăţământ, fără a se preciza despre care instituţii de învăţământ este vorba“. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. 16. În motivarea cererii au fost invocate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), referitoare la supremaţia Constituţiei şi respectarea legii, cu referire la exigenţele de calitate a legii dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, sens în care se invocă şi trimiterile din această jurisprudenţă la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 17. Verificând admisibilitatea sesizării, Curtea constată că aceasta a fost formulată de Guvernul României, titular al dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de dispoziţiile constituţionale menţionate, acesta vizând o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea priveşte termenul de sesizare se constată că, potrivit fişei legislative de la Camera Deputaţilor, legea criticată a fost adoptată în data de 21 decembrie 2021 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, şi, în aceeaşi dată, a fost depusă la secretarul general al Camerei, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. În data de 27 decembrie 2021, legea a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 13 ianuarie 2022, aşadar în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie. Rezultă, aşadar, că sesizarea este admisibilă. 18. Examinând criticile formulate, Curtea constată mai întâi că, în redactarea în vigoare, art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 are următorul cuprins: „Bazele şi instalaţiile sportive proprii pot fi puse la dispoziţie, gratuit sau cu plată, comunităţilor locale, persoanelor fizice sau juridice interesate, cu obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ şi ale cluburilor sportive şcolare şi universitare.“ 19. În luna mai 2021 a fost promovată o propunere de modificare a acestui text de către un grup de deputaţi şi senatori, cu următoarea expunere de motive: „România se situează între ultimele state membre ale UE cu privire la nivelul de practicare al sportului şi mişcării. Printre motivele care întreţin această stare de fapt, românii menţionează şi lipsa accesului la infrastructură sportivă în zonele în care locuiesc. Consecinţele unui stil de viaţă sedentar sunt bine documentate şi împreună cu alţi factori pot conduce la obezitate, diabet şi boli cardiovasculare, de altfel morbidităţi cu incidenţă ridicată la noi în ţară. Totodată, această statistică nefastă indică faptul că România ratează oportunităţi pe care sportul şi mişcarea au potenţialul de la genera şi în plan socio-economic: creare de noi locuri de muncă, creştere economică, coeziune socială. Prin urmare, este nevoie de o încurajare a unui stil de viaţă activ, plecând în primul rând de la barierele indicate direct de români, în cazul de faţă lipsa accesului la infrastructură sportivă locală. În acest context, avansăm o iniţiativă legislativă care să rezolve cel puţin parţial sus-menţionata problemă de acces. Mai exact, dorim deschiderea către publicul larg a bazelor sportive ce aparţin unităţilor de învăţământ şi a cluburilor sportive şcolare şi universitare. Este vorba despre o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi universitar şi care are avantajul de a se afla în proximitatea zonelor rezidenţiale. Propunem prin urmare o modificare a Articolului 6, la alineatul (9) din Legea 69/2000 a Educaţiei fizice şi sportului, care în prezent reglementează maniera în care unităţile de învăţământ şi cluburile sportive şcolare şi universitare pot pune la dispoziţie propriile baze sportive persoanelor fizice şi juridice. Formularea nouă oferă fără echivoc cetăţeanului dreptul de a folosi gratuit aceste baze, dar cu condiţia respectării programului de activităţi ale şcolilor şi cluburilor sportive şcolare, respectiv universitare. Regimul accesului persoanelor juridice pe de altă parte rămâne neschimbat, decizia permiterii accesului rămânând la latitudinea conducerii unităţii de învăţământ. De asemenea, unităţile de învăţământ vor include în propriile regulamente prevederi cu privire la orarul şi maniera în care se face accesul în incinta bazelor sportive proprii. În acest fel, se oferă predictibilitate cetăţeanului referitor la calendarul de acces precum şi la drepturile şi obligaţiile sale în momentul în care utilizează instalaţiile sportive ale unităţilor de învăţământ.“ Din lecturarea expunerii de motive rezultă un aspect de domeniul evidenţei, şi anume că, în prezent, este reglementată cu caracter general „maniera în care unităţile de învăţământ şi cluburile sportive şcolare şi universitare pot pune la dispoziţie propriile baze sportive persoanelor fizice şi juridice“, prin art. 6 alin. (9) din Legea nr. 69/2000, precitat. Rezultă, de asemenea, intenţia iniţiatorilor de a oferi „fără echivoc cetăţeanului dreptul de a folosi gratuit aceste baze“. 20. În acord cu expunerea de motive, forma iniţiatorilor avea următorul cuprins: "ART. I Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: - La articolul 6, alineatul (9) se modifică şi va următorul cuprins: "(9) Infrastructura sportivă a unităţilor de învăţământ şi cluburilor sportive şcolare şi universitare este utilizată de terţi după cum urmează: a. Copiii şi adulţii au acces gratuit în infrastructura sportivă în aer liber fără a afecta orele de program ale unităţilor care le administrează sau ale terţilor care o utilizează în baza plăţii unui tarif stabilit de respectivele unităţi. În infrastructura acoperită, persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată. b. Persoanele juridice pot avea acces gratuit sau cu plată." ART. II În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, unităţile şi instituţiile de învăţământ vor întocmi după caz un regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare al bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, prevăzute la art. I." 21. După parcurgerea procedurii în Camera de reflecţie - Senatul, legea avea următorul cuprins: "ART. I La articolul 6 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(9) Infrastructura sportivă şcolară din învăţământul preuniversitar este utilizată de terţi după cum urmează: a) copiii sub supravegherea unui adult au acces gratuit în infrastructura sportivă şcolară, în baza unui regulament propriu de folosinţă, în aer liber fără a afecta orele de program ale unităţilor care le administrează sau ale terţilor care o utilizează în baza plăţii unui tarif stabilit de respectivele unităţi. În infrastructura acoperită, persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată; b) persoanele juridice pot avea acces gratuit sau cu plată." ART. II în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, unităţile şi instituţiile de învăţământ vor întocmi, după caz, un regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare al bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, prevăzute la art. I." 22. După adoptarea în Camera decizională - Camera Deputaţilor, legea trimisă la promulgare şi criticată în prezenta cauză are următorul cuprins: "ART. I La articolul 6 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(9) Cu obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ, infrastructura sportivă şcolară din învăţământul preuniversitar este utilizată şi de terţi după cum urmează: a) copiii au acces gratuit în infrastructura sportivă şcolară în aer liber, în baza unui regulament de folosinţă. În infrastructura sportivă acoperită, persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată; b) persoanele juridice pot avea acces gratuit sau cu plată." ART. II În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, unităţile şi instituţiile de învăţământ vor întocmi, după caz, un regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare al bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, prevăzute la art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare." 23. Examinând legea adoptată în raport cu exigenţele de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea reţine mai întâi că, potrivit acestei jurisprudenţe, principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, conducând la caracterul de lex certa al normei (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Legiuitorului îi revine obligaţia ca în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea acestor cerinţe, concretizate în claritatea, precizia şi predictibilitatea legii (a se vedea Decizia nr. 845 din 18 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 mai 2021, paragraful 92). 24. Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce predictibilitatea/previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează (Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23). Totodată, Curtea a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). În concret, cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile întrun caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit) (a se vedea Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23). Or, legea criticată nu îndeplineşte exigenţele de calitate a legii mai sus menţionate. 25. Astfel, termenii utilizaţi sunt lipsiţi de precizie, legiuitorul utilizând o terminologie diferită pentru aparent acelaşi obiect de reglementare: „infrastructura sportivă şcolară“ (art. I) versus „baze şi instalaţii sportive proprii“ (art. II) sau „regulament de folosinţă“ (art. I) versus „regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare“ (art. II). Rigurozitatea limbajului juridic impune utilizarea unei terminologii unitare în acelaşi act normativ, pentru evitarea interpretărilor divergente. 26. Dincolo de terminologia utilizată, reglementarea criticată creează dificultăţi de adaptare a conduitei destinatarilor săi, atât persoanele fizice şi juridice beneficiare (aşa-numiţii „terţi“), cât şi „unităţile şi instituţiile de învăţământ“. Aceasta întrucât, aşa cum rezultă şi din compararea diverselor variante normative (iniţiator, Camera de reflecţie, Camera decizională), în forma legii adoptate nu este clar dacă o categorie de terţi (aşanumiţii „adulţi“ din forma iniţială a legii) mai are acces sau nu la infrastructura sportivă şcolară în aer liber şi în ce condiţii, întrucât această ipoteză normativă nu se mai regăseşte în alin. (9) al art. 6 în forma adoptată de Parlament. Astfel, în privinţa persoanelor fizice aflate în ipoteza normativă a lit. a) a art. 6 alin. (9), legiuitorul stabileşte accesul gratuit al copiilor în infrastructura sportivă şcolară în aer liber, fără a se referi în niciun mod la categoria adulţilor. Ar rezulta că, de fapt, adulţii nu mai au deloc acces la infrastructura sportivă şcolară în aer liber. Noţiunea generală de „persoane fizice“ este utilizată numai atunci când legiuitorul se referă la „infrastructura sportivă acoperită“, unde „persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată“. 27. Lipsa de predictibilitate a legii este determinată, de asemenea, şi de modul de reglementare a art. II, care stabileşte în sarcina unităţilor şi instituţiilor de învăţământ întocmirea, „după caz“, a unui „regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare al bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, prevăzute la art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000“. Nu se poate determina cu exactitate la ce se referă sintagma „după caz“, în corelaţie şi cu întinderea marjei de apreciere a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în asigurarea utilizării de către terţi a bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, câtă vreme legiuitorul foloseşte sintagma „este utilizată“, iar nu „poate fi utilizată“, iar ipotezele normative de la lit. a) şi b) se referă exclusiv la „acces“. 28. Tot astfel nu sunt stabilite criterii obiective şi condiţii clare în funcţie de care ulterior, la nivel de regulament, să se reglementeze modul de utilizare a infrastructurii sportive şcolare în general, precum şi distincţia între gratuit sau cu plată. Sub acest aspect, Curtea reţine că nu se pot transfera în sarcina subiecţilor de drept menţionaţi prerogative de stabilire a unor reguli şi de reglementare a unor raporturi juridice ce ar intra în sfera de competenţă a autorităţilor legislative sau executive, în condiţiile Constituţiei şi legii. În absenţa unor criterii clare, circumscrise prin lege, este dificilă adaptarea conduitei destinatarilor legii. 29. De asemenea, nu se înţelege ce obligaţii incumbă „terţilor“ utilizatori, persoane fizice şi juridice, raportat la exprimarea foarte generală a legii, prin sintagma „obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ“. Din această perspectivă se impune, aşa cum se menţionează şi în punctul de vedere exprimat în cauză de Ministerul Educaţiei, corelarea modificării legislative cu dispoziţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu luarea în considerare a competenţei legale a unităţilor şi a instituţiilor de învăţământ, precum şi a garanţiilor desfăşurării procesului de învăţământ acolo menţionate. 30. Rezultă, aşadar, că, deşi intenţia de reglementare (şi deosebirea sub acest aspect faţă de reglementarea în vigoare care stabileşte şi la acest moment, într-o redactare generală, posibilitatea punerii la dispoziţia comunităţilor locale, persoanelor fizice sau juridice interesate a bazelor şi a instalaţiilor sportive proprii din unităţile şi instituţiile de învăţământ, gratuit sau cu plată) a fost aceea de a facilita accesul persoanelor fizice la infrastructura sportivă a şcolilor („oferă fără echivoc cetăţeanului dreptul de a folosi gratuit aceste baze“), legea rezultată are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest „drept de a folosi“, contrar exigenţelor de calitate a normelor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 31. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că Legea pentru modificarea art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Marieta Safta OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea formulată de Guvernul României trebuia respinsă şi constatată constituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 pentru argumentele ce urmează a fi expuse. În temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. (8) din Legea nr. 69/2000, „toate unităţile de învăţământ, de stat sau particulare, existente sau nou-înfiinţate, au obligaţia să dispună sau să aibă acces la bazele şi instalaţiile sportive, pentru a permite desfăşurarea lecţiilor de educaţie fizică şi practicarea sportului cu elevii şi studenţii“. Cu privire la infrastructura sportivă deţinută de unităţile de învăţământ, dispoziţiile art. 6 alin. (9) din lege prevăd că „Bazele şi instalaţiile sportive proprii pot fi puse la dispoziţie, gratuit sau cu plată, comunităţilor locale, persoanelor fizice sau juridice interesate, cu obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ şi ale cluburilor sportive şcolare şi universitare“. Având în vedere că „România se situează între ultimele state membre ale Uniunii Europene cu privire la nivelul de practicare al sportului şi mişcării“, unul dintre motive fiind lipsa accesului cetăţenilor la infrastructura sportivă în zonele în care locuiesc, fiind nevoie de „o încurajare a unui stil de viaţă activ“, un număr de 51 de deputaţi şi senatori au iniţiat propunerea legislativă ce a avut ca scop „deschiderea către publicul larg a bazelor sportive ce aparţin unităţilor de învăţământ şi a cluburilor sportive şcolare şi universitare. Este vorba despre o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi universitar şi care are avantajul de a se afla în proximitatea zonelor rezidenţiale“ (a se vedea expunerea de motive la lege). Propunerea a vizat modificarea art. 6 alin. (9) din Legea nr. 69/2000, noua formulare a textului legal oferind „fără echivoc cetăţeanului dreptul de a folosi gratuit aceste baze, dar cu condiţia respectării programului de activităţi ale şcolilor şi cluburilor sportive şcolare, respectiv universitare. Regimul accesului persoanelor juridice, pe de altă parte, rămâne neschimbat, decizia permiterii accesului rămânând la latitudinea conducerii unităţii de învăţământ“ (expunerea de motive la lege). Prin urmare, a fost adoptată legea supusă controlului de constituţionalitate, care la art. I prevedea utilizarea de către terţi a infrastructurii sportive şcolare din învăţământul preuniversitar cu respectarea desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ, astfel: „a) copiii au acces gratuit în infrastructura sportivă şcolară în aer liber, în baza unui regulament de folosinţă. În infrastructura sportivă acoperită, persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată; b) persoanele juridice pot avea acces gratuit sau cu plată.“ De asemenea, pentru a asigura implementarea noilor dispoziţii, legea modificatoare prevedea obligaţia unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de a întocmi propriile regulamente ce vor cuprinde norme privind modul de utilizare a bazelor şi instalaţiilor sportive proprii. În expunerea de motive la lege se arăta că „în acest fel, se oferă predictibilitate cetăţeanului referitor la calendarul de acces precum şi la drepturile şi obligaţiile sale în momentul în care utilizează instalaţiile sportive ale unităţilor de învăţământ“. Analizând comparativ norma în vigoare şi norma modificatoare, reţinem că legiuitorul a restrâns sfera de incidenţă a posibilităţii de utilizare de către terţi a infrastructurii sportive şcolare doar cu privire la cea din învăţământul preuniversitar (excluzând infrastructura sportivă din învăţământul universitar) şi a prezervat condiţia ca aceasta să fie pusă la dispoziţia terţilor doar cu obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ, precum şi condiţia ca bazele şi instalaţiile sportive să poată fi puse la dispoziţie, gratuit sau cu plată. De asemenea, noua reglementare a introdus prevederea expresă a accesului gratuit al copiilor la infrastructura sportivă şcolară în aer liber şi obligaţia unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de a întocmi propriile regulamente ce vor cuprinde norme privind modul de utilizare a bazelor şi instalaţiilor sportive. Împotriva Legii pentru modificarea art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, Guvernul României a formulat obiecţie de neconstituţionalitate în care a susţinut că „prevederile art. I, potrivit cărora accesul terţilor - persoane fizice - în infrastructura sportivă şcolară acoperită se va face gratuit sau cu plată, iar accesul terţilor - persoane juridice - în infrastructura sportivă şcolară se va face, de asemenea, gratuit sau cu plată, sunt neclare şi lipsite de previzibilitate. În concret, din aceste prevederi nu rezultă când accesul este gratuit şi când este cu plată întrucât nu sunt stabilite, la nivel de lege, criterii obiective şi condiţii clare în funcţie de care, ulterior, la nivel de regulament, se va reglementa modul de utilizare a infrastructurilor sportive şcolare“. Având în vedere critica formulată, Curtea avea să se pronunţe asupra clarităţii şi previzibilităţii legii în ceea ce priveşte delimitarea situaţiilor în care accesul la infrastructura sportivă este gratuit de cele în care accesul se realizează contra cost. Or, sub acest aspect, reglementarea criticată nu aduce niciun element de noutate, ea prezervă soluţia legislativă aflată în vigoare care prevede posibilitatea unităţilor de învăţământ de a pune la dispoziţie bazele şi instalaţiile sportive proprii, gratuit sau cu plată. Noua reglementare distinge însă categoria copiilor pentru care oferă dreptul de acces gratuit la infrastructura şcolară în aer liber. Cu alte cuvinte, norma prevede, ca regulă, accesul gratuit sau cu plată al persoanelor fizice şi juridice la infrastructura sportivă acoperită şi în aer liber şi, ca excepţie, accesul gratuit al copiilor la infrastructura şcolară în aer liber. Dispoziţiile sunt clare şi previzibile, acordă o facilitate expresă minorilor, iar cu privire la ceilalţi beneficiari, norma prezervă soluţia legislativă în vigoare, căreia îi conferă un grad sporit de implementare prin introducerea obligaţiei unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de a întocmi propriile regulamente ce vor cuprinde norme privind modul de utilizare a bazelor şi instalaţiilor sportive. Astfel, legiuitorul primar a delegat în mod expres legiuitorul secundar ca, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să adopte actele administrative de punere în aplicare a legii. La adoptarea regulamentelor, în ceea ce priveşte normele referitoare la condiţiile de acces, pentru a stabili caracterul gratuit sau cu plată, unităţile şi instituţiile de învăţământ urmau să ţină seama de criterii precum specificul infrastructurii (acoperită sau în aer liber), de respectarea desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ, de gradul de solicitare al bazelor sportive, de costurile de întreţinere a acestora etc. Toate aceste criterii, circumscrise sintagmei „după caz“, utilizată în cuprinsul art. II din legea criticată, conferă previzibilitate normei şi nu justifică admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, cu privire la terminologia folosită de legiuitor, este evident că sintagma „infrastructura sportivă şcolară“ are acelaşi înţeles cu „bazele şi instalaţiile sportive“, că sintagma „regulament de folosinţă“ este explicitată de sintagma „regulamentul ce va cuprinde norme privind modul de utilizare“. Or, Curtea, în opinia majoritară, ajunge în mod discutabil şi nemotivat la concluzia că reglementarea are caracter neclar şi imprevizibil. Curtea s-a abătut de la jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), în care, reţinând că previzibilitatea presupune că actul normativ trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, a statuat că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului). Or, în cazul de faţă, legea supusă controlului este suficient de precisă şi clară pentru a putea fi aplicată, supleţea sa în sensul delegării reglementării normelor privind modul de utilizare al bazelor şi instalaţiilor sportive către unităţile şi instituţiile de învăţământ neimpietând asupra calităţii legii. În concluzie, apreciem că Legea pentru modificarea art. 6 alin. (9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 este constituţională, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Judecători, Daniel Marius Morar Mona-Maria Pivniceru Gheorghe Stan Varga Attila -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
