Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 19 din 22 iunie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 19 din 22 iunie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici"

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 874 din 24 septembrie 2020
Comenteaza legea
    Dosar nr. 895/1/2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina  │Curţi de Casaţie şi    │
│Corbu         │Justiţie, preşedintele │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel        │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru     │penale                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Angelica      │- preşedintele Secţiei │
│Denisa        │de contencios          │
│Stănişor      │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Daniela│- judecător la Secţia  │
│Encean        │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Oana Burnel   │- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela Sorina │- judecător la Secţia  │
│Popescu       │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Constantin    │- judecător la Secţia  │
│Epure         │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ionuţ Mihai   │- judecător la Secţia  │
│Matei         │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Florica│- judecător la Secţia  │
│Voicu         │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Cezar Hîncu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Liliana Vişan │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia  │
│Constantinescu│de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia  │
│Gherasim      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.613/271/2018, prin care se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.“
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de domnul procuror Răzvan Horaţiu Radu, procuror în cadrul Secţiei judiciare.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 895/1/2020 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    De asemenea, menţionează că la dosar au transmis puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Timişoara şi instanţele arondate acestora, precum şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Titu Maiorescu, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La data de 14 mai 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 737/C/962/III-5/2020 prin care s-a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise.
    În continuare, se învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost înaintat părţilor la data de 18 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    Ulterior întocmirii raportului şi comunicării acestuia către părţi, la dosar au trimis punct de vedere Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, precum şi inculpatul din cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a acordat cuvântul domnului procuror pentru susţinerea punctului de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 895/1/2020.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea este admisibilă în raport cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, sunt întrunite toate condiţiile formale de admisibilitate a acesteia, iar de rezolvarea problemei de drept depinde soluţionarea pe fond a apelului din cauză.
    Pe fondul chestiunii de drept, domnul procuror a arătat că noţiunea de „poliţist“ la care fac referire dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal trebuie interpretată în sens larg, incluzând şi poliţistul local, nu doar poliţistul din cadrul Poliţiei Române. Din moment ce legea nu distinge, această noţiune nu poate fi privită decât lato sensu, incluzând toate categoriile de poliţist reglementate în legislaţia noastră.
    Sub aspectul atribuţiilor, a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 6-11 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, poliţiştii locali au o serie de atribuţii asemănătoare cu poliţiştii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv în ceea ce priveşte ordinea publică, paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, în domeniul disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, în domeniul protecţiei mediului, în domeniul activităţilor comerciale, iar riscurile specifice activităţii desfăşurate sunt similare, astfel încât poliţiştii locali trebuie să beneficieze de o protecţie corespunzătoare din partea legii penale, fapt consacrat în dispoziţiile art. 37 din aceeaşi lege.
    Totodată, potrivit art. 12 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, poliţiştii locali pot constata săvârşirea infracţiunilor flagrante, iar procesul-verbal de constatare a infracţiunii este înaintat, conform art. 293 din Codul de procedură penală, organelor de urmărire penală.
    De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 13 din aceeaşi lege, poliţiştii locali pot participa la echipe mixte formate din jandarmi şi poliţişti din cadrul Poliţiei Române, acţionând sub coordonarea directă a Poliţiei Române sau a jandarmeriei, după caz.
    Din această perspectivă legală rezultă cu claritate faptul că poliţiştii locali exercită activităţi comune cu poliţiştii din Poliţia Română şi cu jandarmii, în domeniul menţinerii sau asigurării ordinii publice sau pentru dirijarea circulaţiei rutiere, astfel că ar fi excesiv ca ei să se bucure de o protecţie diferită din partea legii penale.
    De altfel, jurisprudenţa consolidată a instanţelor este în sensul că poliţistul local, la fel ca şi poliţistul naţional, poate fi considerat subiect pasiv al infracţiunii de ultraj, conform art. 257 alin. (4) din Codul penal.
    Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 5 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.613/271/2018, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.“

    II. Expunerea succintă a cauzei
    Prin Sentinţa penală nr. 1.247 din 18.10.2019 a Judecătoriei Oradea a fost condamnat inculpatul T.A.G. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal.
    În baza art. 83 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) din Codul penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinţei.
    În baza art. 85 alin. (1) din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere:
    a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
    b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
    c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
    d) să comunice schimbarea locului de muncă;
    e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

    În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) din Codul penal se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
    În baza art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
    În baza art. 397 alin. (1), art. 19 şi art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 din Codul civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 euro daune morale în echivalent în lei la data plăţii în favoarea părţii civile F.A.I.
    În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
    Prima instanţă a reţinut în fapt că, la data de 7.06.2018, în jurul orei 14,30, în timp ce persoana vătămată F.A.I., poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Oradea, era în exercitarea atribuţiilor de serviciu în municipiul Oradea, str. S, în dreptul imobilului cu numărul X şi încerca ridicarea unui autoturism abandonat, inculpatul T.A.G. l-a bruscat pe acesta prin lovirea cu palma în zona pieptului, prinderea cu mâna de cămaşă şi ţinerea cu forţa.
    În cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a admis cererea procurorului şi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal, reţinută în actul de sesizare, în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal, întrucât, conform art. 4 din Legea nr. 155/2010, poliţia locală se organizează şi funcţionează prin hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale ca un departament funcţional în cadrul aparatului de specialitate al primarului, în timp ce poliţistul la care se referă alin. (4) al art. 257 din Codul penal priveşte persoana angajată în cadrul Poliţiei Române, care face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este o instituţie specializată a statului; or, activitatea poliţistului local nu este reglementată de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
    Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpatul T.A.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
    Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a criticat schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanţă, arătând, în esenţă, că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal nu fac în niciun mod distincţie între poliţistul local sau poliţistul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât, în condiţiile în care legea nu face nicio diferenţiere, nici instanţa de judecată nu trebuie să o facă. Prin varianta agravată de la art. 257 alin. (4) din Codul penal se urmăreşte sancţionarea mai aspră a celor care ultragiază o persoană învestită cu exercitarea forţei publice, aşa cum sunt ambele categorii de poliţişti, iar împrejurarea că poliţia locală se organizează prin hotărâre a administraţiei publice locale ca un compartiment funcţional în cadrul aparatului de specialitate al primarului nu are nicio relevanţă, având în vedere atribuţiile poliţiei locale şi domeniile în care aceasta acţionează.
    În şedinţa publică din 5 martie 2020, instanţa de apel a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile având ca obiect următoarea chestiune de drept: „Dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.“
    S-a arătat că sesizarea este admisibilă, întrucât curtea de apel este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra respectivei chestiuni de drept, iar lămurirea acesteia este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond, având în vedere că aceasta formează obiectul căii de atac exercitate de Ministerul Public.

    III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Curtea de Apel Oradea nu şi-a expus punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept, arătând că aceasta priveşte chiar obiectul apelului formulat în cauză, iar prin exprimarea unei opinii membrii completului ar deveni incompatibili.
    Cu toate acestea, s-a reţinut că Legea poliţiei locale nr. 155/2010 cuprinde dispoziţii privind activitatea, organizarea, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile poliţiştilor locali, precum şi statutul profesional al acestora, cu trimitere la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
    Anterior, exista Legea nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, care s-a constituit prin reorganizarea Corpului gardienilor publici pe unităţi administrativ-teritoriale (reglementat prin Legea nr. 26/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Corpului gardienilor publici) şi ulterior a fost reorganizată ca structură de poliţie locală, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 155/2010.
    În schimb, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române cuprinde dispoziţii privind structura şi organizarea Poliţiei Române, atribuţiile acesteia, enumerându-i printre personalul Poliţiei Române pe poliţişti, cu drepturi şi obligaţii specifice, iar prin Legea nr. 360/2002 este reglementat expres Statutul poliţistului.
    Poliţia Română reprezintă o instituţie specializată în apărarea valorilor de drept, cu un statut special, spre deosebire de poliţiştii locali cărora li se aplică dispoziţiile generale privind statutul funcţionarului public.
    Întrucât între noţiunea de poliţist şi poliţist local nu există similitudine, legea specială privind Poliţia Română face trimitere doar la poliţişti, care au o competenţă generală privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii, iar Legea nr. 155/2010 foloseşte noţiunea de poliţişti locali, care au o competenţă limitată privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
    În plus, art. 14 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 prevede că personalul poliţiei locale este compus din funcţionari publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local, funcţionari publici care ocupă funcţii publice generale şi personal contractual, spre deosebire de art. 29 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care prevede că personalul Poliţiei Române se compune din poliţişti, alţi funcţionari publici şi personal contractual.
    Codul penal reglementat prin Legea nr. 286/2009 face trimitere doar la noţiunea de poliţist aşa cum este menţionată în Legea nr. 218/2002; noţiunea de poliţist local a apărut prin Legea nr. 155/2010, aşadar ulterior publicării noului Cod penal în Monitorul Oficial al României, Partea I, în timp ce aceea de poliţist comunitar a apărut anterior, prin Legea nr. 371/2004.
    S-a mai făcut referire şi la Decizia nr. 11 din 19 iulie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.

    IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    În punctul de vedere formulat după primirea raportului întocmit de judecătorii-raportori, inculpatul T.A.G. a susţinut că noţiunea de „poliţist“ prevăzută în art. 257 alin. (4) din Codul penal trebuie interpretată în sens restrâns, poliţistul local neintrând în această categorie.
    În esenţă, s-a susţinut că nu există similitudine între noţiunea de „poliţist“ şi cea de „poliţist local“, cel dintâi având drepturi şi obligaţii specifice reglementate de Legea nr. 360/2002 şi o competenţă generală privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi respectarea ordinii şi liniştii publice, spre deosebire de poliţistul local, care are o competenţă limitată şi căruia i se aplică dispoziţiile generale privind Statutul funcţionarilor publici.
    În ce priveşte varianta agravată a infracţiunii de ultraj, noul Cod penal a fost publicat în anul 2009 şi nu a făcut referire la această categorie de funcţionari, deşi la acel moment exista poliţia comunitară, iar ulterior, deşi Codul penal a suferit modificări, acestea nu au vizat şi infracţiunea de ultraj, în condiţiile în care în anul 2011 a intrat în vigoare Legea poliţiei locale nr. 155/2010.

    V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Timişoara.
    Într-o primă opinie, exprimată de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Bucureşti (în majoritate), Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Tribunalul Timiş, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Babadag, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Roman, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Tecuci, s-a susţinut că noţiunea de „poliţist“ prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens larg, general, care include şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
    În acest sens s-a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal nu fac nicio distincţie între calitatea de poliţist din cadrul Poliţiei Române şi cea de poliţist local.
    Având în vedere atribuţiile, drepturile şi obligaţiile similare pe care le au atât poliţiştii, cât şi poliţiştii locali, potrivit legii lor de organizare şi funcţionare, în ce priveşte asigurarea respectării legii şi a ordinii publice, nu se justifică o diferenţiere între cele două categorii de poliţişti din perspectiva protecţiei speciale de care aceştia trebuie să se bucure în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
    În cea de-a doua opinie, exprimată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Braşov, Tribunalul Bucureşti (în opinie minoritară), Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Buftea, Judecătoria Buzău, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Caracal, Judecătoria Craiova, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Galaţi, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Sectorului 5, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Videle şi Judecătoria Zărneşti, s-a susţinut că noţiunea de „poliţist“ prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns, care se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
    În acest sens s-a arătat, în esenţă, că poliţistul face parte doar din Poliţia Română, care reprezintă o instituţie cu un statut special, conferit de atribuţiile pe care acesta le are în ce priveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, dar şi de riscurile deosebite pe care le implică activitatea sa.
    În privinţa poliţiştilor locali, aceştia sunt funcţionari publici şi fac parte din poliţia locală, care reprezintă un compartiment în cadrul aparatului de specialitate al primarului, care se organizează şi funcţionează prin hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale.
    Deşi unele atribuţii concrete ale Poliţiei Române sunt conferite şi poliţiei locale, aceasta are o competenţă limitată şi cooperează, potrivit legii, cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române.
    Nu a exprimat o opinie Curtea de Apel Suceava, în timp ce Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Oradea şi Curtea de Apel Ploieşti, deşi nu au precizat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie, au transmis jurisprudenţă considerată relevantă pentru analiza acesteia.

    VI. Jurisprudenţa naţională în materie
    În privinţa hotărârilor judecătoreşti ataşate, majoritatea acestora nu tratează în mod explicit chestiunea de drept supusă analizei, încadrarea juridică fiind cea stabilită în actul de sesizare, fie că este vorba despre varianta agravată a infracţiunii de ultraj având ca subiect pasiv secundar un poliţist local (a se vedea Decizia penală nr. 1.329/A/2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Decizia penală nr. 248/A/2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Decizia penală nr. 316/Ap/2017 a Curţii de Apel Braşov, Decizia penală nr. 759/Ap/2018 a Curţii de Apel Braşov, Decizia penală nr. 266/A/2017 a Curţii de Apel Cluj, Decizia penală nr. 1.227/A/2019 a Curţii de Apel Cluj, Decizia penală nr. 1.148/P/2015 a Curţii de Apel Constanţa, Decizia penală nr. 681/P/2016 a Curţii de Apel Constanţa, Decizia penală nr. 216/P/2018 a Curţii de Apel Constanţa, Decizia penală nr. 576/P/2019 a Curţii de Apel Constanţa, Decizia penală nr. 439/A/2018 a Curţii de Apel Oradea, Sentinţa penală nr. 25/2018 a Judecătoriei Brad, Sentinţa penală nr. 3.986/2016 a Judecătoriei Craiova, Sentinţa penală nr. 27/2015 a Judecătoriei Hârşova, Sentinţa penală nr. 55/2016 a Judecătoriei Hârşova, Sentinţa penală nr. 172/2017 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, Sentinţa penală nr. 820/2019 a Judecătoriei Timişoara, Sentinţa penală nr. 3/2017 a Judecătoriei Turda), fie că este vorba despre varianta simplă a aceleiaşi infracţiuni, în considerarea aceleiaşi calităţi a subiectului pasiv (a se vedea Decizia penală nr. 553/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, Sentinţa penală nr. 62/2017 a Judecătoriei Filiaşi, Sentinţa penală nr. 122/2017 a Judecătoriei Hârşova, Sentinţa penală nr. 95/2019 a Judecătoriei Hârşova, Sentinţa penală nr. 124/2015 a Judecătoriei Zărneşti).
    Prin Sentinţa penală nr. 56/2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 589/A/2017 a Curţii de Apel Oradea, a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, reţinându-se calitatea de poliţist local a persoanei vătămate.
    Prin Sentinţa penală nr. 624/2018 a Judecătoriei Oradea a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, reţinându-se că la data şi ora săvârşirii faptei persoana vătămată, poliţist local, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, poliţistul local este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi a îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege şi beneficiază de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
    Prin Sentinţa penală nr. 155/2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de lovire reţinute în sarcina inculpatului, săvârşite împotriva unui poliţist local aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care a avut ca urmare producerea unor leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal.
    Instanţa a reţinut că, în stabilirea formei agravate a infracţiunii de ultraj, legiuitorul a înţeles să acorde o protecţie deosebită exclusiv poliţiştilor. Chiar dacă denumirile de poliţist şi poliţist local sunt apropiate, există deosebiri între cele două categorii de funcţionari, în sensul că activitatea lor este reglementată de legi diferite (Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, respectiv Legea poliţiei locale nr. 155/2010), au drepturi şi obligaţii diferite şi statute diferite.
    Raporturile dintre poliţiştii locali şi categoria propriu-zisă a poliţiştilor sunt reglementate în art. 2 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 155/2010, care prevăd că, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, poliţia locală cooperează cu unităţile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române; poliţia locală solicită intervenţia unităţilor/structurilor teritoriale competente ale Poliţiei Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice alte situaţii ce excedează atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.
    Conform art. 6 lit. n) din acelaşi act normativ, poliţiştii locali acordă, pe teritoriul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, sprijin imediat structurilor competente cu atribuţii în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice.
    Din dispoziţiile legale care reglementează statutul poliţistului şi activitatea poliţiei locale se constată că ambele categorii sunt considerate de lege ca fiind funcţionari publici învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, însă, în timp ce poliţiştii au un statut special definit astfel prin lege, poliţiştii locali sunt supuşi statutului funcţionarului public, iar atribuţiile lor se rezumă în a acorda sprijin poliţiştilor în activităţile pe care legea le dă în competenţa lor.
    În consecinţă, instanţa a apreciat că nu se poate reţine varianta agravată prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal, nefiind permis ca, printr-o analogie între cele două categorii de funcţionari, norma de incriminare să fie interpretată în defavoarea inculpatului.
    Prin Decizia penală nr. 1.001/AP/2017 a Curţii de Apel Braşov - Secţia penală a fost admis apelul Parchetului, desfiinţată sentinţa penală sus-menţionată, iar în urma rejudecării inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal.
    Instanţa de apel a reţinut că art. 257 alin. (4) din Codul penal face referire la termenul generic de poliţist, fără nicio distincţie în ce priveşte instituţia din care face parte, poliţia locală sau Poliţia Română.
    Potrivit art. 14 şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, poliţistul local este funcţionar public învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi, având în vedere atribuţiile, drepturile şi obligaţiile ce îi sunt conferite prin lege, nu se justifică o diferenţiere între cele două categorii de poliţişti în ce priveşte protecţia specială a acestora în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
    Prin urmare, dacă legiuitorul a precizat la modul general calitatea de „poliţist“ pentru existenţa agravantei de la art. 257 alin. (4) din Codul penal, fără a distinge între diferitele categorii de funcţionari publici: poliţist, poliţist local, poliţist de frontieră, nici judecătorul nu trebuie să distingă, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
    În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei penale nr. 48/2017 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care însă nu a putut îndrepta nelegalitatea încadrării juridice reţinute de prima instanţă, în condiţiile în care a fost învestită cu soluţionarea apelului parchetului, dar în favoarea inculpatului şi a apelului formulat de acesta din urmă.

    VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale:
    - Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal;
    – Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal.

    VIII. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Nu există jurisprudenţă relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

    IX. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu există jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

    X. Opiniile specialiştilor consultaţi
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti a apreciat că noţiunea de „poliţist“ prevăzută la alin. (4) al art. 257 din Codul penal trebuie interpretată în sens restrâns, poliţistul local neintrând în această categorie.
    Deşi unele atribuţii, drepturi şi obligaţii ale poliţistului local coincid cu cele ale poliţiştilor, acest argument nu este suficient pentru a reţine agravanta prevăzută de alin. (4) al art. 257 din Codul penal şi în cazul poliţiştilor locali, pentru că altfel ar trebui să ne întrebăm de ce aceasta nu poate fi reţinută şi în cazul altor categorii de funcţionari ale căror atribuţii pot fi parţial asemănătoare cu cele ale poliţiştilor, unii din ei activând chiar în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (de exemplu, pompierii care îşi desfăşoară activitatea în Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă).
    În ce priveşte înţelesul pe care îl poate primi termenul de „poliţist“ din cuprinsul infracţiunii de ultraj, se arată că poliţia locală nu este o subdiviziune a Poliţiei Române şi, ca atare, din punct de vedere formal, poliţistul local nu face parte din categoria poliţiştilor.
    Poliţiştii sunt funcţionari publici cu un statut special, cărora li se aplică Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, au o pregătire, precum şi drepturi şi obligaţii diferite de poliţiştii locali, cărora li se aplică Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
    Chiar dacă, din perspectiva riscurilor la care se expun cele două categorii profesionale, a atingerii pe care o aduce autorităţii cel care ameninţă sau agresează un poliţist sau un poliţist local, nu se justifică o diferenţă între cele două categorii, din punct de vedere juridic, prin noţiunea de „poliţist“ nu putem înţelege şi poliţist local.
    De altfel, poliţia locală nu este singura categorie de funcţionari care are în titulatură cuvântul „poliţie“. În arhitectura instituţiilor care se ocupă cu apărarea şi ordinea publică întâlnim, pe lângă poliţiştii angajaţi în Poliţia Română (care fac parte din Ministerul Afacerilor Interne), poliţiştii de frontieră (Poliţia de frontieră este structură a Ministerului de Interne), poliţiştii militari (angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale), poliţiştii din penitenciar (angajaţi ai Ministerului Justiţiei), dar aceasta nu înseamnă că toţi intră în categoria „poliţist“ prevăzută la infracţiunea de ultraj.
    Faptul că legiuitorul, în cazul infracţiunii de ultraj, nu a intenţionat să îi includă în categoria poliţiştilor şi pe poliţiştii locali poate fi dedus şi din succesiunea legilor în timp.
    Denumirea de „poliţie locală“ este de dată relativ recentă. Această categorie de funcţionari publici a luat fiinţă în 1993, iniţial sub denumirea de gardieni publici (a se vedea Legea nr. 26/1993 privind înfiinţarea, organizarea, şi funcţionarea Corpului gardienilor publici), a fost ulterior redenumită poliţie comunitară (Legea nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare), iar începând cu 2010 fiinţează sub titulatura de „poliţie locală“ (Legea poliţiei locale nr. 155/2010).
    Ca atare, în momentul în care s-a lucrat la noul Cod penal, exista această categorie de funcţionari, care se intitula atunci poliţia comunitară, dar legiuitorul nu a simţit nevoia să prevadă şi „poliţistul comunitar“ printre subiecţii prevăzuţi la art. 257 alin. (4).
    Deşi noul Cod penal a fost publicat în 2009 (Legea nr. 286/2009), a mai suferit unele modificări prin intermediul Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, modificări ce nu au vizat şi infracţiunea de ultraj, cu toate că între timp, în 2010, a fost publicată Legea poliţiei locale, lege care a intrat în vigoare în 2011.
    Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei se opune aplicării legii penale prin analogie în defavoarea inculpatului, fiind exact ceea ce s-ar face prin includerea poliţistului local în sfera poliţiştilor.
    În ce priveşte protecţia specială prevăzută în art. 37 din Legea nr. 155/2010, poliţistul local este subiect pasiv secundar al infracţiunii de ultraj şi ca atare beneficiază de protecţia instituită prin dispoziţiile alin. (1), (2) şi (3) ale art. 257 din Codul penal, iar aceasta este o protecţie superioară celei statuate în art. 37 din legea specială. De asemenea Legea poliţiei locale a fost publicată în 2010, moment în care actualul Cod penal nu era în vigoare (intrarea în vigoare a avut loc la 1 februarie 2014); ca atare, legea nu se putea referi la protecţia asigurată prin art. 257 alin. (4), care nu era atunci în vigoare. În plus, prin dispoziţii din legi speciale nu s-ar putea aduce modificări Codului penal, prin lărgirea sferei de aplicare a agravantei şi pentru alţi subiecţi pasivi secundari.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a apreciat că noţiunea de „poliţist“ prevăzută la art. 257 alin. (4) din Codul penal este utilizată de legiuitor într-un sens larg, reprezentând un termen generic care include (printre alţii) şi poliţistul local (funcţionar public special, expres indicat prin lege cu utilizarea termenului poliţist, a cărui activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici).
    Astfel, este de observat că dispoziţiile cuprinse în art. 257 alin. (4) din Codul penal nu fac nicio distincţie între categoriile de persoane care exercită funcţia de poliţist, indiferent dacă aceasta poartă exclusiv denumirea în cauză sau este desemnată printr-o sintagmă în cuprinsul căreia se întrebuinţează şi termenul respectiv (poliţie locală, poliţie penitenciară etc.).
    Este indiferentă împrejurarea că art. 257 alin. (4) din Codul penal (Legea nr. 286/2009) este anterior apariţiei Legii poliţiei locale nr. 155/2010, căci anterioritatea preindicată vizează numai promulgarea Codului penal, dar nu şi intrarea în vigoare a acestuia, care a avut loc ulterior apariţiei respectivei legi. Mai mult, prin Legea nr. 187/2012 (legea pentru punerea în aplicare a noului Cod penal) acesta a fost modificat, astfel încât, la acel moment, legiuitorul ar fi putut stipula expres, dacă ar fi intenţionat aceasta, că nu îl are în vedere prin dispoziţia analizată decât pe poliţistul din cadrul Poliţiei Române.
    Totodată, fiecare dintre aceste categorii de poliţişti - poliţiştii din cadrul Poliţiei Române, precum şi poliţiştii locali - are atribuţii şi competenţe în domeniul asigurării ordinii şi siguranţei publice, poliţistul local fiind (la rândul său) abilitat de lege să constate şi să sancţioneze fapte contravenţionale în numeroase domenii, inclusiv în materia convieţuirii sociale.
    În plus, din reglementarea atribuţiilor poliţiei locale (art. 6-13 din Legea nr. 155/2010) rezultă că o parte dintre atribuţiile ce revin poliţiştilor locali pot fi executate în comun cu unităţile/structurile Poliţiei Române sau cu cele ale Jandarmeriei Române, în principal: misiuni din domeniul menţinerii sau asigurării ordinii publice; pentru dirijarea circulaţiei rutiere; pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale. Date fiind aceste competenţe, în ipoteza în care cele trei structuri de funcţionari speciali (astfel indicaţi) învestiţi cu autoritatea de stat ar participa la o misiune comună şi, în aceleaşi împrejurări faptice, ar fi cu toţii ultragiaţi, ar fi injust ca primele două categorii (poliţiştii din cadrul Poliţiei Române şi jandarmii) să beneficieze de o protecţie suplimentară din partea legii penale în comparaţie cu poliţistul local. Aceasta în condiţiile în care cu toţii s-au aflat pe aceeaşi poziţie (în exemplul avut în vedere), în sensul că au acţionat ca agenţi (speciali) ai statului, în scopul protejării unor valori sociale importante ori a unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei, fiind învestiţi cu exerciţiul specific al autorităţii de stat acordat agenţilor de ordine publică.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat că poliţiştii locali nu sunt vizaţi de protecţia oferită de art. 257 alin. (4) din Codul penal, ei fiind funcţionari publici ce sunt protejaţi de incriminarea ultrajului din alin. (1)-(3).
    S-a susţinut că poliţiştii locali sunt funcţionari publici în aparatul administrativ al primăriei, iar condiţiile de angajare şi promovare nu sunt similare cu cele ale poliţiştilor, existând astfel o diferenţă de statut între poliţişti şi poliţiştii locali.
    Ceea ce caracterizează poliţistul este faptul că reprezintă o categorie specială de funcţionari care pot impune reguli folosind forţa, aspect care lipseşte din atributele oferite poliţiei locale.
    Chiar dacă, prin atribuţiile de serviciu, poliţiştii locali se expun unor conduite ultragiante, acesta nu este un argument convingător pentru a face o analogie în defavoarea celui acuzat, în condiţiile în care există şi alte categorii de funcţionari publici care sunt supuşi riscului de a fi ultragiaţi de cetăţeni (de exemplu, inspectorii fiscali sau angajaţii Registrului Auto Român care fac controale în trafic). În plus, considerarea poliţiştilor locali ca fiind „poliţişti“ ridică probleme legate de respectarea principiului legalităţii incriminării, deoarece publicului îi va fi neclar dacă există sau nu două categorii de poliţişti din perspectiva art. 257 alin. (4) din Codul penal.
    S-a mai arătat că, la momentul intrării în vigoare a Codului penal, categoria poliţiştilor locali era deja în sistemul administrativ, iar în expunerea de motive legiuitorul nu a indicat că ar fi avut în vedere şi asimilarea, din perspectiva art. 257 alin. (4), a poliţiştilor locali cu categoria poliţiştilor.
    S-a făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 446/2018, care a argumentat raţiunea agravării răspunderii penale în cazul categoriilor profesionale menţionate în art. 257 alin. (4) din Codul penal prin raportare la statutul lor special, conferit prin lege.
    De asemenea s-a făcut trimitere la Decizia nr. 11/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că poliţistul local are o sferă de competenţă strict limitată şi nu dobândeşte statutul de poliţist ce are „competenţa generală“ de a sancţiona contravenţiile rutiere.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a arătat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea este admisibilă, iar cu privire la fondul chestiunii de drept a susţinut că, în interpretarea noţiunii de „poliţist“, instanţele ar trebui să aibă în vedere sensul larg, extins al acesteia, în condiţiile în care Codul penal nu face nicio diferenţă cu privire la „tipul“ poliţistului, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
    S-a reţinut că, dincolo de actul normativ care le reglementează activitatea şi de diferitele definiţii legale, trebuie analizată contribuţia efectivă a poliţiştilor locali la protejarea valorilor sociale ocrotite de legea penală. Aceasta presupune riscuri semnificative la care aceştia se expun în exercitarea atribuţiilor, ce vizează îndeosebi integritatea fizică şi psihică a acestora, datorită contactului direct cu persoanele care încalcă legea lato sensu şi a cărei respectare o veghează. Prin urmare, este firesc ca legiuitorul penal să le confere acestora o protecţie sporită şi să sancţioneze mai drastic comportamentele infracţionale săvârşite împotriva lor.
    Varianta agravată prevăzută de alin. (4) al art. 257 din Codul penal are în vedere calitatea specială a subiectului pasiv, respectiv o persoană care exercită în principal atribuţii de asigurare a ordinii publice, purtătoare de uniformă. Ultrajul comis împotriva poliţistului este evident mai grav şi implică o îndrăzneală sporită a infractorului, deoarece poliţistul, indiferent de tipul său (local sau în structurile Ministerului Afacerilor Interne), este reprezentantul autorităţii, exercitând atribuţii în legătură cu apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
    Poliţia locală este o „continuitate“ a poliţiei comunitare, a cărei activitate era reglementată prin Legea nr. 371/2004, în vigoare la data adoptării noului Cod penal. Mai mult, la momentul elaborării Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal era în vigoare şi Legea poliţiei locale nr. 155/2010.
    În ce priveşte Decizia nr. 11/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aceasta nu are relevanţă, întrucât se referă la competenţa funcţională a poliţistului rutier, iar nu la problematica comiterii de fapte penale împotriva acestuia.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ a apreciat că între noţiunea de „poliţist“ şi cea de „poliţist local“ nu există similitudine, astfel încât, având în vedere modul de reglementare a instituţiei poliţiei locale şi atribuţiile prevăzute de lege, poliţistul local poate fi subiect pasiv doar al formei de bază a infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal.
    Astfel, dacă analizăm dispoziţiile actelor normative care reglementează organizarea şi activitatea poliţiei, respectiv a poliţiei locale (inclusiv Statutul poliţistului, respectiv Statutul funcţionarilor publici care este incident în cazul poliţiştilor locali), vom observa că noţiunile de „poliţist“ şi „poliţist local“ au înţelesuri diferite, organizarea şi funcţionarea celor două categorii de funcţionari publici fiind reglementată de acte normative diferite.
    Poliţistul este funcţionar public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce poliţistul local funcţionează în cadrul administraţiei publice locale, ca un compartiment funcţional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca instituţie publică de interes local.
    Totodată, din modul de reglementare a celor două noţiuni rezultă că între acestea există deosebiri cu privire la competenţele şi atribuţiile conferite de lege.
    S-a mai făcut referire la considerentele Deciziei nr. 11/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, din care rezultă că nu se poate pune semnul egalităţii între poliţistul rutier şi poliţistul local, competenţele acestuia din urmă fiind limitate şi expres prevăzute de lege.
    Instanţa nu poate să extindă sfera de cuprindere a noţiunii de „poliţist“ şi la cea de poliţist local, deoarece s-ar încălca principiul legalităţii incriminării prevăzut de art. 1 din Codul penal şi dezvoltat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care impune ca judecătorul să nu interpreteze într-un mod extensiv legea penală în detrimentul acuzatului, mai ales prin analogie.

    XI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Noţiunea de poliţist, în accepţiunea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal referitoare la infracţiunea de ultraj, include în sfera sa de incidenţă persoana care exercită funcţia de poliţist local în temeiul Legii nr. 155/2010.
    În dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, legiuitorul Codului penal se referă la noţiunea de poliţist, fără a face o distincţie între persoana care exercită funcţia de poliţist în cadrul Poliţiei Române reglementate în Legea nr. 218/2002, conform statutului stabilit prin Legea nr. 360/2002, şi persoana care exercită funcţia de poliţist în cadrul poliţiei locale reglementate în Legea nr. 155/2010, potrivit statutului prevăzut în Legea nr. 155/2010 şi în Legea nr. 188/1999.
    În absenţa unei distincţii realizate de legiuitorul Codului penal între persoana care exercită funcţia de poliţist în cadrul Poliţiei Române şi persoana care exercită funcţia de poliţist în cadrul poliţiei locale, nu există un temei legal pentru excluderea poliţistului local din sfera noţiunii de poliţist şi, pe cale de consecinţă, din sfera de protecţie a normei penale prevăzute în art. 257 alin. (4) din Codul penal, ca normă care reglementează o variantă agravată a infracţiunii de ultraj.
    În condiţiile în care legiuitorul Codului penal s-a referit la noţiunea generală de „poliţist“ şi nu a exclus din aria de incidenţă a acestei noţiuni persoana care exercită funcţia de poliţist în cadrul poliţiei locale, poliţistul local nu poate fi exclus, pe calea hotărârii prealabile, din sfera noţiunii de poliţist, în accepţiunea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal.
    În consecinţă, noţiunea de poliţist utilizată în dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal cuprinde atât persoana care exercită funcţia de poliţist în cadrul Poliţiei Române, cât şi persoana care exercită funcţia de poliţist în cadrul poliţiei locale.
    În acest sens, în dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 155/2010 legiuitorul stabileşte în mod explicit că:
    "(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii, similară cu a poliţistului din cadrul Poliţiei Române.
(2) Poliţistul local şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie, în condiţiile legii, din partea structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la care ar putea fi supuşi ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu."

    "Protecţia specială similară cu a poliţistului din cadrul Poliţiei Române“, conferită de legiuitor poliţistului local, priveşte şi protecţia penală în materia infracţiunii de ultraj, asigurată prin intermediul normei penale prevăzute în art. 257 alin. (4) din Codul penal, care reglementează o variantă agravată a infracţiunii de ultraj în ipoteza în care subiectul pasiv al infracţiunii are calitatea de poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau fapta este comisă în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale poliţistului."

    Aşadar, dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 nu permit o reducere a gradului de protecţie penală a poliţistului local în raport cu poliţistul din cadrul Poliţiei Române şi, în consecinţă, nu permit excluderea poliţistului local din sfera noţiunii de poliţist, utilizată în norma penală prevăzută în art. 257 alin. (4) din Codul penal.
    În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, reflectată în Decizia nr. 446/2018 (şi reiterată în Decizia nr. 820/2019), „în considerarea acestor două calităţi ale subiectului pasiv al infracţiunii (de poliţist şi de jandarm), legiuitorul a înţeles să prevadă că, în cazul variantei agravate, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, limitele pedepsei prevăzute pentru infracţiunile la care fac referire dispoziţiile art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal se majorează cu jumătate, şi nu doar cu o treime, regim sancţionator prevăzut în cazul celorlalte variante normative ale infracţiunii de ultraj.
    Funcţionarii publici care deţin funcţia de poliţist sau jandarm se află însă într-o situaţie diferită de ceilalţi funcţionari publici, având în vedere atribuţiile şi obligaţiile profesionale pe care aceştia le au în asigurarea securităţii publice, aspect ce justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul sancţionării faptelor de ultraj comise împotriva lor. Având în vedere această diferenţă, legiuitorul a reglementat, în cazul infracţiunii de ultraj săvârşite împotriva unui poliţist sau jandarm, o pedeapsă mai mare, asigurând în acest fel o protecţie penală sporită celor două categorii de funcţionari publici anterior precizate. Acest regim sancţionator, criticat de autorul excepţiei, nu este însă unul de natură a discrimina restul funcţionarilor publici în raport cu poliţiştii sau jandarmii, întrucât diferenţa de regim juridic, constând în majorarea, cu jumătate, şi nu cu o treime, a limitelor speciale ale pedepsei, are o justificare obiectivă, dată de funcţiile publice diferite pe care le deţin subiecţii pasivi ai variantelor normative prevăzute la art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal şi, respectiv, la art. 257 alin. (4) din Codul penal.“
    În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, justificarea obiectivă a reglementării unei protecţii penale sporite pentru persoana care exercită funcţia de poliţist, concretizată în dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, se întemeiază pe atribuţiile şi obligaţiile profesionale ale poliţistului în asigurarea securităţii publice.
    Or, ansamblul atribuţiilor poliţiei locale în asigurarea securităţii publice, prevăzute în art. 6, 12, 13 şi 20 din Legea nr. 155/2010, îndeplinite de persoanele care exercită funcţia de poliţist local, constituie o justificare obiectivă pentru includerea persoanei care exercită funcţia de poliţist local în sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

    XII. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că noţiunea de „poliţist“ prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
    Subiectul pasiv secundar al infracţiunii de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) din Codul penal este funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Din sfera acestor funcţionari prevăzuţi la alin. (1) legiuitorul a ales o sferă şi mai restrânsă, în raport cu care a constituit varianta agravată a incriminării din alin. (4), şi anume poliţistul sau jandarmul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
    În Codul penal anterior, sfera subiecţilor pasivi secundari, în funcţie de care legiuitorul construia agravanta de la art. 239 alin. (5), era mai largă, incluzând judecătorul, procurorul, organul de cercetare penală, expertul, executorul judecătoresc, poliţistul, jandarmul ori militarul, însă la adoptarea noului Cod penal legiuitorul a preferat să restrângă sfera la poliţist şi jandarm, excluzând expertul, executorul judecătoresc şi militarul din sfera funcţionarilor pentru care există o protecţie specială.
    În cazul judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul a construit o altă incriminare, prevăzută în titlul „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei“ - „Ultrajul judiciar“, art. 279 din Codul penal.
    Dacă ne raportăm la reglementarea din Codul penal anterior, unde era menţionată ca şi în prezent noţiunea de poliţist, şi ne-am pune aceeaşi problemă de astăzi, interpretarea că textul se putea referi doar la poliţist ca angajat al Poliţiei Române nu ar avea un fundament logic, pentru că ar fi fost de neînţeles de ce agravanta de la ultraj acorda o protecţie specială executorilor judecătoreşti, militarilor, dar nu şi poliţiştilor locali (mai exact poliţiei comunitare, aşa cum era numită această categorie de funcţionari la momentul respectiv).
    Ca atare, trebuie să acceptăm că sub regimul Codului penal anterior, noţiunea de „poliţist“ nu putea fi privită decât lato sensu, incluzând toate categoriile de poliţist din legislaţia noastră. Preluarea în noul Cod penal a noţiunilor de poliţist şi jandarm, fără nicio explicaţie suplimentară din partea legiuitorului, nu poate justifica o interpretare nouă care ar fi dată acestor categorii, şi anume că actualmente prin „poliţist“ să înţelegem doar angajatul Poliţiei Române.
    În expunerea de motive a Legii privind noul Cod penal nu sunt prezentate raţiunile pentru care legiuitorul a restrâns sfera funcţionarilor publici pentru care legea acordă o protecţie specială prin intermediul unei variante agravate.
    În chestiunea dedusă analizei, respectiv dacă prin noţiunea de „poliţist“, prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal, legiuitorul a avut în vedere noţiunea de „poliţist“ stricto sensu (poliţist din cadrul Poliţiei Române) sau dacă s-a referit la termenul generic care include toate categoriile de poliţişti, indiferent de legea care guvernează forma de organizare sau statutul acestora, am putea opta pentru mai multe direcţii de abordare.
    O primă abordare ar privi voinţa legiuitorului exprimată prin modul în care a fost redactat textul, având în vedere că expunerea de motive tace cu privire la raţiunile care au determinat construirea acestei agravante.
    Dacă folosim interpretarea gramaticală, constatăm că legiuitorul a utilizat o formulă generică, fără să distingă între diferitele categorii de poliţişti existente în sistemul nostru legislativ (poliţist angajat al Poliţiei Române, poliţist de frontieră, poliţist militar, poliţist local). De aceea, am putea spune că este aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
    Distincţiile existente între categoriile de poliţişti sunt relevante din perspectiva modului în care aceştia sunt angajaţi, a statutului, a salarizării, a drepturilor şi obligaţiilor pe care le au. Din perspectiva legii penale, aceste aspecte nu sunt relevante, important fiind faptul dacă destinatarul legii penale poate să înţeleagă care este categoria pentru care legiuitorul acordă o protecţie specială şi să fie în cunoştinţă de cauză asupra repercusiunilor atunci când înţelege să adopte un comportament de înfrângere a legii penale.
    Cu alte cuvinte, pentru persoana care înţelege să săvârşească o infracţiune de ultraj trebuie ca norma penală să fie previzibilă, inclusiv din perspectiva înţelegerii termenului de poliţist. Ar fi excesiv să pretindem destinatarului legii penale să distingă între diferitele categorii de poliţişti şi să ştie că pentru o parte din ei legiuitorul acordă o protecţie specială şi, ca atare, fapta săvârşită împotriva acestora este mai gravă şi sancţiunea mai aspră.
    De aceea, interpretarea dată textului, în sensul că prin „poliţist“ înţelegem noţiunea generică, este una ce corespunde exigenţelor de previzibilitate impuse de normele interne şi internaţionale.
    În al doilea rând, dacă analizăm activitatea desfăşurată de poliţiştii angajaţi în Poliţia Română şi poliţiştii angajaţi ai poliţiei locale, constatăm că nu există o deosebire substanţială de atribuţii, drepturi şi obligaţii ale celor două categorii care să justifice un tratament diferenţiat din partea legiuitorului.
    Astfel, la art. 6-11 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 se stipulează că poliţistul local are atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi al pazei bunurilor, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, în domeniul disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, în domeniul protecţiei mediului, în domeniul activităţilor comerciale, precum şi în domeniul evidenţei persoanelor. În plus, conform art. 12 din Legea nr. 155/2010 coroborat cu art. 293 din Codul de procedură penală, poliţiştii locali pot constata infracţiuni flagrante, procesul-verbal constatator fiind înaintat organelor de urmărire penală.
    Ca atare, domeniile în care îşi desfăşoară activitatea poliţia locală sunt, de cele mai multe ori, comune cu cele în care activează poliţistul angajat al Poliţiei Române.
    Mai mult, legile care guvernează activitatea celor două categorii de poliţişti statuează că unele activităţi pot fi desfăşurate de echipe mixte formate din poliţişti şi poliţişti locali.
    Ca atare, şi din perspectiva atribuţiilor pe care le au cele două categorii de poliţişti, interpretarea prezentată anterior este justificată.
    Mai mult, ca să nu existe vreun dubiu că poliţistul local beneficiază de aceeaşi protecţie ca poliţistul angajat al Poliţiei Române, legiuitorul a înţeles să construiască o normă în legea privind poliţia locală prin care reafirmă această interpretare dată art. 257 alin. (4) din Codul penal.
    Astfel, potrivit art. 37 din Legea nr. 155/2010, „(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii, similară cu a poliţistului din cadrul Poliţiei Române. (2) Poliţistul local şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie, în condiţiile legii, din partea structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la care ar putea fi supuşi ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu“, dispoziţii care materializează conţinutul art. 17 alin. (2) din acelaşi act normativ.
    În al treilea rând, potrivit art. 13 din Legea nr. 155/2010, poliţiştii locali exercită activităţi comune cu poliţiştii din Poliţia Română şi cu jandarmii, sub coordonarea directă a acestora, în domeniul menţinerii sau asigurării ordinii publice ori pentru dirijarea circulaţiei rutiere, astfel încât ar fi discriminatoriu să facem o distincţie între poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, când sunt victime ale infracţiunilor de ultraj.
    În sensul argumentelor de mai sus poate fi invocată şi practica judiciară consolidată, tendinţa instanţelor fiind de a reţine încadrarea prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal în cazul ultrajului asupra unui poliţist local. Astfel, au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti unde instanţa a reţinut încadrarea menţionată: deciziile penale nr. 1.001/2007 a Curţii de Apel Braşov, nr. 732/2015 a Curţii de Apel Cluj, nr. 1.113/2013 a Curţii de Apel Constanţa, nr. 1.839/2016 a Curţii de Apel Craiova, nr. 76/2018 a Curţii de Apel Suceava, nr. 904 A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 1.347/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 1.329 A/2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, nr. 439/2018 a Curţii de Apel Oradea, nr. 909/2019 a Curţii de Apel Timişoara, Sentinţa penală nr. 599/2017 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, orientare confirmată şi de doctrină.
    Mai mult, deşi nu face obiectul cauzei, aceeaşi este şi situaţia în cazul „poliţiştilor de frontieră“, structură subordonată, ca şi Poliţia Română, Ministerului Afacerilor Interne, care, în plus faţă de poliţiştii locali, sunt, ca şi poliţiştii, funcţionari publici cu statut special, fiindu-le, de asemenea, aplicabilă legea privind statutul poliţistului.

    XIII. Dispoziţii legale incidente
    Dispoziţiile legale incidente sunt următoarele:
    - din Codul penal:
    "ART. 257
    Ultrajul
    (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
    (2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
    (4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.“;"

    – din Legea poliţiei locale nr. 155/2010:
    "ART. 1
    (1) Poliţia locală se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:
    a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;
    b) circulaţia pe drumurile publice;
    c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal;
    d) protecţia mediului;
    e) activitatea comercială;
    f) evidenţa persoanelor;
    g) alte domenii stabilite prin lege.
    ART. 2
    [...]
    (2) Poliţia locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, de care a luat cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor şi activităţilor specifice.
    (3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, poliţia locală cooperează cu unităţile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliţiei de Frontieră Române şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în condiţiile legii.
    (4) Poliţia locală solicită intervenţia unităţilor/structurilor teritoriale competente ale Poliţiei Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice alte situaţii ce excedează atribuţiilor ce îi revin, potrivit prezentei legi. [...]
    ART. 3
    (1) La nivelul comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, unde este înfiinţată poliţia comunitară conform prevederilor Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta se reorganizează ca structură de poliţie locală, potrivit prevederilor art. 4.
    (2) La nivelul comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, unde nu este înfiinţată poliţie comunitară conform prevederilor Legii nr. 371/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se poate organiza structură de poliţie locală, potrivit prevederilor art. 4.
    ART. 4
    (1) Poliţia locală se organizează şi funcţionează, prin hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, ca un compartiment funcţional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică. [...]
    (4) Modul de organizare, structura funcţională, statul de funcţii, numărul de posturi şi categoriile de personal încadrat, normele de înzestrare şi consum de materiale ale poliţiei locale se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, elaborat pe baza Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale.
    [...]
    (7) Regulamentul de organizare şi funcţionare a poliţiei locale se aprobă prin hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul consultativ al comisiei locale de ordine publică, constituită potrivit prevederilor art. 28.
    [...]
    ART. 6
    În domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi al pazei bunurilor, poliţia locală are următoarele atribuţii:
    a) menţine ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, aprobat în condiţiile legii;
    b) menţine ordinea publică în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice, a unităţilor sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea şi/sau în administrarea unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică;
    [...]
    f) asigură protecţia personalului din aparatul de specialitate al primarului/primarului general, din instituţiile sau serviciile publice de interes local la efectuarea unor controale ori acţiuni specifice;
    g) participă, împreună cu alte autorităţi competente, la asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor comerciale promoţionale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane;
    [...]
    i) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competenţă;
    j) execută, în condiţiile legii, mandatele de aducere emise de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată care arondează unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, pentru persoanele care locuiesc pe raza de competenţă;
    k) participă, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi celelalte forţe ce compun sistemul integrat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale;
    [...]
    n) acordă, pe teritoriul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, sprijin imediat structurilor competente cu atribuţii în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice.
    [...]
    ART. 12
    În cazul infracţiunilor flagrante, personalul poliţiei locale procedează conform dispoziţiilor art. 293 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 13
    În cazul executării în comun cu unităţile/structurile Poliţiei Române sau cu cele ale Jandarmeriei Române a unor misiuni în domeniul menţinerii sau asigurării ordinii publice ori pentru dirijarea circulaţiei rutiere, efectivele poliţiei locale acţionează sub coordonarea directă a Poliţiei Române sau a Jandarmeriei Române, după caz.
    ART. 14
    (1) Personalul poliţiei locale este compus din:
    a) funcţionari publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local;
    b) funcţionari publici care ocupă funcţii publice generale;
    c) personal contractual.
    [...]
    ART. 16
    (1) Raporturile de serviciu ale poliţiştilor locali şi ale funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice generale se stabilesc, se modifică, se suspendă şi încetează în condiţiile stabilite potrivit prevederilor prezentei legi şi ale Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. [...]
    ART. 17
    [...]
    (2) Poliţistul local este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi a îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege, şi beneficiază de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
    ART. 18
    (1) După numirea în funcţie, poliţiştii locali care au atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi cei cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere, proveniţi din structurile poliţiei comunitare, sunt obligaţi ca, în termen de 6 ani, să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
    (2) După numirea în funcţie, poliţiştii locali care au atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi cei cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere, selecţionaţi ulterior operaţionalizării structurilor poliţiei locale, în condiţiile art. 3 alin. (1), precum şi cei selecţionaţi în vederea încadrării posturilor structurilor de poliţie locală înfiinţate în condiţiile art. 3 alin. (2) sunt obligaţi ca, în termen de un an, să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
    [...]
    ART. 20
    (1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul local are următoarele drepturi principale:
    a) să efectueze control preventiv asupra persoanei şi/sau bagajului acesteia în următoarele situaţii: există indicii clare că s-a săvârşit, se săvârşeşte sau se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni sau persoana participă la manifestări publice organizate în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanţe periculoase;
    b) să invite la sediul poliţiei locale persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, prin aducerea la cunoştinţă, în scris, a scopului şi a motivului invitaţiei;
    c) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru identificarea, urmărirea şi prinderea persoanelor care au comis fapte de natură penală sau contravenţională;
    d) să poarte şi să folosească, în condiţiile prezentei legi şi numai în timpul serviciului, armamentul, muniţia şi celelalte mijloace de apărare şi intervenţie din dotare;
    [...]
    f) să folosească forţa, în condiţiile legii, proporţional cu starea de fapt care justifică utilizarea acesteia, în cazul nerespectării dispoziţiilor pe care le-a dat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
    g) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;
    h) să conducă la sediul poliţiei locale sau al unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române pe cei care prin acţiunile lor periclitează integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanelor, ordinea publică ori alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 12 ore din momentul depistării, ca măsură administrativă.
    [...]
    ART. 33
    (1) Personalul poliţiei locale este dotat cu uniformă, însemne distinctive şi, după caz, cu:
    a) arme letale de apărare şi pază sau arme neletale destinate pentru autoapărare;
    b) mijloace individuale de apărare, intervenţie şi imobilizare prevăzute la art. 24 alin. (1), în cazul poliţiştilor locali, sau cele prevăzute de art. 43 din Legea nr. 333/2003, republicată, în cazul personalului contractual.
    [...]
    ART. 37
    (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii, similară cu a poliţistului din cadrul Poliţiei Române.
    (2) Poliţistul local şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie, în condiţiile legii, din partea structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la care ar putea fi supuşi ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu."

    – din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române:
    "ART. 1
    Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
    [...]
    ART. 26
    (1) Poliţia Română are următoarele atribuţii principale:
    1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii;
    2. aplică măsuri pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, aplică măsuri, potrivit competenţelor stabilite prin lege, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi terorismului, de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii."

    – din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului:
    "ART. 1
    (1) Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.
    (2) Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite.
    (3) Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut.
    ART. 2
    (1) Poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege.
    [...]
    ART. 33
    În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii."



    XIV. Raportul asupra chestiunii de drept
    Opinia judecătorilor-raportori, detaliată în cuprinsul raportului întocmit, este în sensul că, în accepţiunea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal referitoare la infracţiunea de ultraj, noţiunea de „poliţist“ are în vedere şi persoana care exercită funcţia de poliţist local în temeiul Legii nr. 155/2010.

    XV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.613/271/2018, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

    Cu privire la admisibilitatea sesizării
    Sesizarea aparţine Curţii de Apel Oradea, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel).
    Asupra chestiunii în drept supuse dezbaterii nu s-a mai statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    În fine, în ce priveşte legătura dintre chestiunea de drept sesizată şi soluţionarea pe fond a cauzei, este de observat că principala critică din apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea priveşte greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de ultraj în formă agravată în infracţiunea de ultraj în formă simplă, în considerarea calităţii subiectului pasiv secundar de poliţist local.
    Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    Interpretate din perspectivă istorică, dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, care incriminează o variantă agravată a infracţiunii de ultraj în considerarea unei calităţi determinate a subiectului pasiv secundar (poliţist sau jandarm ori membru de familie al acestuia), preiau dispoziţiile similare existente în Codul penal din 1968, care incriminau în art. 239 alin. 5, ca variantă agravată, infracţiunea de ultraj săvârşită împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, poliţist, jandarm ori militar.
    Începând cu anul 1996, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal din 1968, legislaţia penală română a incriminat în mod constant o variantă agravată a infracţiunii de ultraj în considerarea unei anumite calităţi a subiectului pasiv secundar, între care se regăseşte şi aceea de poliţist.
    Legiuitorul şi-a modificat această opţiune odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare, la 11 august 2006, a Legii nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, când, „pentru a asigura o protecţie egală tuturor funcţionarilor publici, a fost înlăturată de la infracţiunea de ultraj circumstanţa prin care răspunderea penală era agravată dacă fapta era comisă împotriva unui magistrat, poliţist, jandarm sau militar“^1.
    ^1 A se vedea expunerea de motive la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, devenit ulterior Legea nr. 278/2006.

    Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 198/2008 privind modificarea şi completarea Codului penal, intrată în vigoare la 8 decembrie 2008, a fost reintrodusă varianta agravată a infracţiunii de ultraj, în considerarea unei anumite calităţi a subiectului pasiv, respectiv judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, poliţist, jandarm ori militar, întrucât s-a constatat că „în ultima perioadă au devenit tot mai numeroase faptele prin care se aduce atingere autorităţii şi înfăptuirii justiţiei, de natură să afecteze imaginea publică a organelor judiciare şi a unor reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, prin acţiuni de natură a sfida organele judiciare sau reprezentanţii unor autorităţi publice“.^2
    ^2 A se vedea preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/2008 privind modificarea şi completarea Codului penal.

    Prin urmare, începând cu anul 1996, cu excepţia unei perioade limitate de timp, calitatea de poliţist a subiectului pasiv secundar determină o agravare a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
    Elementul de noutate adus de Codul penal în vigoare constă în aceea că, de lege lata, varianta agravată a infracţiunii de ultraj, ca infracţiune contra autorităţii, are în vedere doar calitatea de poliţist sau jandarm, în timp ce ultrajul împotriva unui judecător sau procuror este incriminat distinct, sub forma infracţiunii de ultraj judiciar prevăzute în art. 279 din Codul penal şi incluse printre infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei.
    "Justificarea incriminării distincte a infracţiunii de ultraj judiciar faţă de infracţiunea de ultraj constă în aceea că, prin voinţa legii, judecătorul, procurorul sau avocatul au atribuţiile judiciare cele mai importante, iar de modul de îndeplinire a acestora depinde decisiv buna desfăşurare a cursului unui proces şi rezultatul acestuia, astfel că asigurarea unei protecţii sporite împotriva oricărei forme de violenţă exercitată asupra lor este, din această perspectivă, justificată“. Totodată, în ce priveşte includerea ultrajului judiciar printre infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, aceasta a fost susţinută „de necesitatea grupării infracţiunilor îndreptate împotriva justiţiei în cadrul aceluiaşi titlu din Codul penal“.^3
    ^3 A se vedea expunerea de motive la proiectul de Lege privind Codul penal, devenit Legea nr. 286/2009 privind Codul penal."

    Păstrând în noul Cod penal varianta agravată a infracţiunii de ultraj în considerarea calităţii de poliţist sau jandarm a subiectului pasiv secundar, se poate aprecia că legiuitorul şi-a însuşit şi motivele care au justificat o asemenea reglementare în legislaţia penală anterioară, respectiv necesitatea asigurării unei protecţii speciale a reprezentanţilor autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
    Prin urmare, din perspectivă istorico-teleologică, agravarea răspunderii penale în cazul infracţiunilor de ultraj săvârşite împotriva unui poliţist sau jandarm nu are caracter de noutate, ci de continuitate, fiind justificată de atribuţiile acestora în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
    În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, care, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, a reţinut în considerentele Deciziei nr. 446/2018 că „Funcţionarii publici care deţin funcţia de poliţist sau jandarm se află însă într-o situaţie diferită de ceilalţi funcţionari publici, având în vedere atribuţiile şi obligaţiile profesionale pe care aceştia le au în asigurarea securităţii publice, aspect ce justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul sancţionării faptelor de ultraj comise împotriva lor. Având în vedere această diferenţă, legiuitorul a reglementat, în cazul infracţiunii de ultraj săvârşite împotriva unui poliţist sau jandarm, o pedeapsă mai mare, asigurând în acest fel o protecţie penală sporită celor două categorii de funcţionari publici anterior precizate. Acest regim sancţionator, criticat de autorul excepţiei, nu este însă unul de natură a discrimina restul funcţionarilor publici în raport cu poliţiştii sau jandarmii, întrucât diferenţa de regim juridic, constând în majorarea, cu jumătate, şi nu cu o treime, a limitelor speciale ale pedepsei, are o justificare obiectivă, dată de funcţiile publice diferite pe care le deţin subiecţii pasivi ai variantelor normative prevăzute la art. 257 alin. (1) -(3) din Codul penal şi, respectiv, la art. 257 alin. (4) din Codul penal.“
    În ce priveşte calitatea de poliţist, ca subiect pasiv secundar al variantei agravate a infracţiunii de ultraj, este cert că la origine aceasta era deţinută exclusiv de poliţistul care îşi desfăşura activitatea în cadrul Poliţiei Române. Ulterior, în legislaţia în vigoare au apărut reglementări cu privire la diferite categorii de poliţişti (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, Legea nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, Legea poliţiei locale nr. 155/2010, Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare), astfel încât în prezent se pune problema dacă protecţia penală sporită conferită de varianta agravată a infracţiunii de ultraj este acordată doar poliţiştilor din cadrul Poliţiei Române sau şi altor categorii de poliţişti, cum este şi cazul poliţiştilor locali.
    Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, aceasta face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
    În ce priveşte poliţia locală, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, aceasta se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:
    a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;
    b) circulaţia pe drumurile publice;
    c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal;
    d) protecţia mediului;
    e) activitatea comercială;
    f) evidenţa persoanelor;
    g) alte domenii stabilite prin lege.

    Prin urmare, aşa cum se poate constata, atât Poliţia Română, cât şi poliţia locală exercită, generic, aceleaşi atribuţii, având însă o competenţă generală sau, după caz, limitată la anumite domenii.
    Din perspectiva criteriului avut în vedere la incriminarea variantei agravate a infracţiunii de ultraj, atât Poliţia Română, cât şi poliţia locală sunt instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
    Astfel, conform art. 3 din Strategia Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 196/2005, forţele de ordine şi siguranţă publică se compun din forţe principale, forţe de sprijin, forţe complementare şi forţe de excepţie. În timp ce structurile de poliţie fac parte, alături de jandarmi, din forţele principale, care gestionează întreaga problematică din domeniul ordinii publice pe timp de pace sau pe timpul stării de urgenţă, poliţia comunitară şi locală fac parte, alături de alte structuri, din forţele complementare, care participă la efortul forţelor principale şi de sprijin, potrivit competenţelor.
    Printre atribuţiile poliţiei locale în domeniul ordinii şi liniştii publice, enumerate de Legea nr. 155/2010, se regăsesc următoarele:
    • menţine ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, aprobat în condiţiile legii [art. 6 lit. a) din Legea nr. 155/2010];
    • menţine ordinea publică în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice, a unităţilor sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea şi/sau în administrarea unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică [art. 6 lit. b) din Legea nr. 155/2010];
    • participă, împreună cu alte autorităţi competente, la asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor comerciale promoţionale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţul public şi care implică aglomerări de persoane [art. 6 lit. g) din Legea nr. 155/2010];
    • constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competenţă [art. 6 lit. i) din Legea nr. 155/2010];
    • execută, în condiţiile legii, mandatele de aducere emise de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată care arondează unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, pentru persoanele care locuiesc pe raza de competenţă [art. 6 lit. j) din Legea nr. 155/2010];
    • participă, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi celelalte forţe ce compun sistemul integrat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale [art. 6 lit. k) din Legea nr. 155/2010];
    • acordă, pe teritoriul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, sprijin imediat structurilor competente cu atribuţii în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice [art. 6 lit. n) din Legea nr. 155/2010].

    De asemenea, potrivit art. 12 din Legea nr. 155/2010, în cazul infracţiunilor flagrante, personalul poliţiei locale procedează conform dispoziţiilor art. 293 din Codul de procedură penală referitoare la constatarea acestor infracţiuni, recunoscându-se astfel implicit calitatea de organ de ordine publică a poliţistului local.
    Totodată, conform art. 13 din Legea nr. 155/2010, în cazul executării în comun cu unităţile/structurile Poliţiei Române sau cu cele ale Jandarmeriei Române a unor misiuni în domeniul menţinerii sau asigurării ordinii publice ori pentru dirijarea circulaţiei rutiere, efectivele poliţiei locale acţionează sub coordonarea directă a Poliţiei Române sau a Jandarmeriei Române, după caz.
    Din coroborarea tuturor acestor dispoziţii legale rezultă că poliţia locală face parte din forţele de ordine şi siguranţă publică, fiind implicată în menţinerea ordinii şi liniştii publice, singură, în zonele şi locurile prevăzute de lege, sau în misiuni comune, alături şi sub coordonarea directă a Poliţiei Române sau a Jandarmeriei Române, după caz.
    În egală măsură, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit Legii nr. 155/2010, poliţistul local are următoarele drepturi principale:
    • să efectueze control preventiv asupra persoanei şi/sau bagajului acesteia în următoarele situaţii: există indicii clare că s-a săvârşit, se săvârşeşte sau se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni sau persoana participă la manifestări publice organizate în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanţe periculoase [art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 155/2010];
    • să invite la sediul poliţiei locale persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, prin aducerea la cunoştinţă, în scris, a scopului şi a motivului invitaţiei [art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 155/2010];
    • să solicite sprijinul cetăţenilor pentru identificarea, urmărirea şi prinderea persoanelor care au comis fapte de natură penală sau contravenţională [art. 20 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 155/2010];
    • să poarte şi să folosească, în condiţiile prezentei legi şi numai în timpul serviciului, armamentul, muniţia şi celelalte mijloace de apărare şi intervenţie din dotare [art. 20 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 155/2010];
    • să folosească forţa, în condiţiile legii, proporţional cu starea de fapt care justifică utilizarea acesteia, în cazul nerespectării dispoziţiilor pe care le-a dat în exercitarea atribuţiilor de serviciu [art. 20 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 155/2010];
    • să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală [art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 155/2010];
    • să conducă la sediul poliţiei locale sau al unităţilor/ structurilor teritoriale ale Poliţiei Române pe cei care prin acţiunile lor periclitează integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanelor, ordinea publică ori alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 12 ore din momentul depistării, ca măsură administrativă [art. 20 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 155/2010].

    Aceste drepturi ale poliţiştilor locali corespund drepturilor pe care le au poliţiştii din cadrul Poliţiei Române conform art. 31 alin. (1) lit. c), f), k), art. 34 alin. (1) lit. a), art. 36 alin. (1) lit. b), c) şi art. 41 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
    Prin urmare, atribuţiile generice, dar şi cele specifice în domeniul ordinii şi liniştii publice, ca şi drepturile conferite de lege în exercitarea acestor atribuţii, justifică o protecţie penală sporită şi pentru poliţistul local, nu doar pentru poliţistul din cadrul Poliţiei Române, ca subiect pasiv secundar al infracţiunii de ultraj în formă agravată, în condiţiile în care ambele categorii de poliţişti se supun aceloraşi riscuri, în ce priveşte integritatea lor fizică şi psihică.
    În acest context, este de reţinut în primul rând că legea foloseşte termenul generic de „poliţist“, fără a distinge între diferitele categorii de poliţişti, după cum ei fac sau nu parte din Poliţia Română.
    Aşa cum s-a arătat, pe lângă poliţiştii din cadrul Poliţiei Române şi cei din Poliţia de Frontieră Română, care fac parte din structura Ministerului Afacerilor Interne, există şi alte categorii de poliţişti, cum sunt cei locali ori, mai recent, cei care îşi desfăşoară activitatea în sistemul administraţiei penitenciare.
    Împrejurarea că anumite categorii de poliţişti nu erau reglementate ca atare la momentul adoptării sau intrării în vigoare a legislaţiei penale, fie că este vorba despre forma sa iniţială, cum este Codul penal în vigoare, fie că este vorba despre o lege de modificare şi/sau de completare a acesteia, cum sunt legile succesive de modificare a Codului penal din 1968, nu prezintă relevanţă din perspectiva legalităţii incriminării variantei agravate a infracţiunii de ultraj, câtă vreme, pe de o parte, legea foloseşte termenul generic de „poliţist“, iar pe de altă parte, cu referire specială la poliţiştii locali, aceştia au atribuţii şi obligaţii profesionale în asigurarea securităţii publice, care sunt de esenţa activităţii unui poliţist şi justifică o protecţie sporită din partea legii penale, prin sancţionarea mai severă a faptelor de violenţă săvârşite împotriva lor.
    Într-o asemenea ipoteză nu se pune problema interpretării legii penale prin analogie, căci nu este vorba despre o lacună a legii, ci despre un text de lege formulat generic, a cărui aplicare trebuie făcută fără a introduce distincţii pe care acesta nu le prevede, căci ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
    Nici faptul că actuala poliţie locală a rezultat din reorganizarea succesivă a altor instituţii (Corpul gardienilor publici şi Poliţia Comunitară), care existau sau nu la momentul adoptării, modificării şi/sau completării legii penale, cu referire la incriminarea variantei agravate a infracţiunii de ultraj, nu poate conduce la o altă concluzie în ce priveşte protecţia penală specială de care trebuie să se bucure poliţiştii locali în activitatea desfăşurată, în condiţiile în care reorganizarea succesivă a respectivelor instituţii nu a reprezentat doar o schimbare de titulatură, ci a adus modificări şi la nivelul atribuţiilor exercitate.
    Tot astfel, nici împrejurarea că poliţia locală se organizează şi funcţionează prin hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale şi este un compartiment funcţional din cadrul aparatului de specialitate al primarului nu prezintă relevanţă, căci calitatea de subiect pasiv secundar pentru varianta agravată a infracţiunii de ultraj se întemeiază pe atribuţiile şi obligaţiile profesionale ale poliţistului în asigurarea securităţii publice, iar nu pe modalitatea de organizare şi funcţionare a instituţiei din care face parte, după cum nu este condiţionată de recunoaşterea în prealabil a unui statut special în favoarea respectivului poliţist.
    În al doilea rând, însuşi legiuitorul a subliniat în cuprinsul Legii nr. 155/2010 că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local beneficiază de o protecţie similară cu cea acordată poliţistului din cadrul Poliţiei Române.
    Astfel, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 155/2010 prevăd următoarele:
    "(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii, similară cu a poliţistului din cadrul Poliţiei Române.
(2) Poliţistul local şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie, în condiţiile legii, din partea structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la care ar putea fi supuşi ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu."

    O dispoziţie similară există şi în art. 33 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, potrivit căreia „în exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii“.
    Or, această protecţie specială de care beneficiază în egală măsură atât poliţistul din Poliţia Română, cât şi poliţistul local nu poate însemna, din perspectiva legii penale, decât faptul că acesta din urmă este subiect pasiv secundar al infracţiunii de ultraj, în forma agravată prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal, ca şi poliţistul din Poliţia Română.
    Împrejurarea că la data intrării în vigoare a Legii nr. 155/2010 dispoziţiile Codului penal, implicit ale art. 257 alin. (4), nu erau încă în vigoare nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, poliţiştii au avut calitatea de subiect pasiv secundar la varianta agravată a infracţiunii de ultraj atât sub Codul penal din 1968, cât şi sub noul Cod penal.
    În acest context, statutul special conferit de legiuitor poliţistului din cadrul Poliţiei Române, în considerarea atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite, nu se rezumă în cazul său la protecţia penală specială în materia infracţiunii de ultraj, ci justifică drepturile care îi sunt recunoscute în art. 28-40 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, astfel încât acest statut special nu poate constitui un argument pentru o interpretare restrictivă a noţiunii de „poliţist“ folosită în art. 257 alin. (4) din Codul penal.
    În al treilea rând, în practică există situaţii în care, cu ocazia unor misiuni în domeniul menţinerii sau asigurării ordinii publice, desfăşurate în comun de poliţiştii din cadrul Poliţiei Române şi de poliţiştii locali, în condiţiile art. 13 din Legea nr. 155/2010, aceştia sunt deopotrivă ultragiaţi, în aceleaşi împrejurări de fapt. Or, într-o asemenea ipoteză, ar fi nu doar injust ca poliţişti din cadrul Poliţiei Române să beneficieze de o protecţie diferită din partea legii penale în comparaţie cu poliţistul local, ci s-ar putea pune în discuţie însăşi egalitatea în faţa legii consfinţită în art. 16 alin. (1) din Constituţia României, în condiţiile în care cele două categorii de poliţişti au exercitat în fapt şi în drept aceleaşi atribuţii în scopul protejării unor valori sociale importante ori a unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei, fiind învestiţi cu exerciţiul specific al autorităţii de stat acordat agenţilor de ordine publică.
    În fine, în ce priveşte Decizia nr. 11/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aceasta a analizat competenţa de a constata şi sancţiona contravenţiile prevăzute de art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în contextul competenţelor poliţiei locale în acest domeniu.
    Concluzia exprimată în considerentele acelei decizii, în sensul că „nu se poate pune semnul egalităţii între poliţistul rutier şi poliţistul local, competenţele acestuia din urmă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice fiind limitate şi expres prevăzute de lege“, nu a avut la bază constatarea că poliţistul local nu ar fi poliţist.
    Dimpotrivă, analizând una dintre condiţiile cumulative pentru a reţine calitatea de „poliţist rutier“, respectiv aceea de a fi „ofiţer sau agent de poliţie specializat“, Înalta Curte a arătat că aceasta „ar putea fi considerată ca fiind îndeplinită de un poliţist local, prin prisma prevederilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 155/2010, potrivit cărora poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere sunt obligaţi să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (...)“.
    Or, dispoziţia legală menţionată anterior se referă în mod explicit şi la „poliţiştii locali care au atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice“, ceea ce înseamnă că, păstrând acelaşi raţionament exprimat în considerentele deciziei sus-citate, şi aceştia îndeplinesc condiţia de a fi „ofiţer sau agent de poliţie“, adică poliţist.

    În considerarea celor expuse, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.613/271/2018 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici“.
    Va stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, noţiunea de „poliţist“ are în vedere şi persoana care exercită funcţia de poliţist local în temeiul Legii poliţiei locale nr. 155/2010.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    D E C I D E:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.613/271/2018 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici“.
    Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, noţiunea de „poliţist“ are în vedere şi persoana care exercită funcţia de poliţist local în temeiul Legii poliţiei locale nr. 155/2010.

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Simona Dănăilă


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 19 din 22 iunie 2020

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016