Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 188 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 188 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 850 din 16 septembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Gheorghe Dorel Blaj în Dosarul nr. 3.468/62/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.962D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.439D/2020 şi nr. 2.499D/2020, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Jerohin Igor şi Gotra Ivan în Dosarul nr. 47.022/3/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi de Viorel Dosaru în Dosarul nr. 5.692/105/2019 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.439D/2020 şi nr. 2.499D/2020 la Dosarul nr. 1.962D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 136 din 3 martie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin Încheierea din 5 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.468/62/2018, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Dorel Blaj într-o cauză ce priveşte soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de autorul excepţiei, în contradictoriu cu pârâtul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume cu titlu de daune morale, pe motiv că în dosarul penal în care a fost cercetat a fost reţinut şi s-au dispus măsuri restrictive, iar apoi a fost achitat prin hotărâre definitivă.
    8. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 47.022/3/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost ridicată de Jerohin Igor şi Gotra Ivan într-o cauză ce priveşte soluţionarea recursului formulat împotriva Deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie prin care aceasta a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelantul-pârât statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu autorii excepţiei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunile conexe ca nefondate, şi a respins apelul reclamanţilor ca nefondat. Prin acţiunea formulată, autorii excepţiei au solicitat obligarea pârâtului statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata unei sume reprezentând despăgubiri morale pentru perioadele petrecute în arest preventiv în mod nelegal, în condiţiile în care au fost achitaţi prin hotărâri definitive.
    9. Prin Încheierea din 15 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.692/105/2019, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost ridicată de Viorel Dosaru într-o cauză ce priveşte soluţionarea cererii autorului excepţiei prin care acesta solicită obligarea pârâtului statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata unei sume reprezentând despăgubiri morale pentru perioada petrecută în arest preventiv în mod nelegal, în condiţiile în care a fost achitat prin hotărâre definitivă.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază, în esenţă, că dispoziţiile criticate, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aduc atingere plenitudinii de competenţă a instanţei civile, care este redusă rezidual în condiţiile în care, în cauzele penale finalizate printr-o soluţie de achitare, instanţele nu se pronunţă decât asupra măsurilor preventive aflate în curs de executare, iar nu şi asupra acelora care au încetat anterior. Susţin că răspunderea statului trebuie angajată în mod obiectiv (în absenţa ideii de culpă) deoarece statul este garantul drepturilor şi libertăţilor individuale. În concluzie, autorii excepţiei apreciază că interpretarea dată dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017 pronunţată de instanţa supremă, prin care s-a redus sfera de aplicare a acestor norme legale, aduce atingere unor principii fundamentale din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 16, 20, 21, 22, 23, 52, 61 şi 73.
    11. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul a prevăzut prin dispoziţiile criticate obligaţia pentru organele judiciare penale de a verifica legalitatea măsurilor preventive dispuse în cauză, în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea unei hotărâri definitive asupra fondului cauzei. De asemenea, împotriva încheierilor prin care instanţa dispune asupra măsurilor preventive se poate formula contestaţie, iar instanţa învestită cu soluţionarea acesteia are obligaţia de a face un examen al legalităţii măsurii. În consecinţă, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, încalcă prevederile constituţionale invocate. Dispoziţiile legale criticate constituie tocmai o concretizare a acestor prevederi, iar condiţiile impuse de legiuitor sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 din Constituţie, conform cărora procedura de judecată este stabilită numai prin lege. Prevederile art. 539 din Codul de procedură penală instituie dispoziţii procedurale care au fost edictate de către legiuitor tocmai pentru a garanta respectarea valorilor supreme, precum demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane sau dreptatea, astfel că nu pot constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) sau art. 23 alin. (1) din Constituţie care consacră libertatea individuală şi siguranţa persoanei.
    12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că textele criticate îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de standardul constituţional de calitate al legii, reglementând într-o manieră neechivocă faptul că privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată.
    13. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a accesului liber la justiţie, instanţa supremă constată că dispoziţiile legale instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. Atribuirea de către legiuitor a competenţei de a se pronunţa asupra legalităţii măsurilor preventive privative de libertate organelor judiciare care se pronunţă în ultimă instanţă în cauzele penale a fost realizată în exercitarea competenţei sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, iar stabilirea, prin dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, a condiţiei de admisibilitate pentru obţinerea despăgubirilor în faţa instanţei civile este în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
    14. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a stabilit că faptele care dau naştere la bănuieli care justifică arestarea persoanei în cauză nu trebuie să fie de acelaşi nivel ca acelea necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzaţie; acestea urmează să fie probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reţinute. Absenţa inculpării sau a trimiterii în judecată a acestei persoane nu presupune, în mod necesar, că o privare de libertate pentru existenţa unor bănuieli legitime de săvârşire a unei infracţiuni nu ar fi conformă scopului dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. c); existenţa acestui scop trebuie privită independent de realizarea lui, pentru că textul discutat nu impune ca poliţia sau autoritatea care dispune arestarea să fi adunat probe suficiente pentru a formula o acuzaţie completă, fie în momentul arestării, fie pe timpul reţinerii provizorii, care este limitată în timp.
    15. Prin urmare, rezultă că pronunţarea unei hotărâri de achitare nu atribuie implicit şi un caracter nelegal măsurii preventive privative de libertate dispuse în cauza respectivă, caracterul nelegal al măsurii preventive impunându-se a fi stabilit doar de către organele judiciare penale enumerate în dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin actele procesuale menţionate în acesta.
    16. Tribunalul Prahova - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit încheierilor de sesizare, obiectul acesteia îl reprezintă dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 29 noiembrie 2017. Curtea observă că dispoziţiile criticate au fost modificate prin art. I pct. 55 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Cu toate acestea, din analiza încheierilor de sesizare, a motivării excepţiei de neconstituţionalitate şi a actelor aflate la dosare rezultă că autorii acesteia critică dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşa fiind, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei.“ Prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia. Hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate“.
    21. Autorii excepţiei susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), care consacră valorile supreme ale statului român, cu referire specială la principiul statului de drept, art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legii, art. 16 referitor la egalitatea legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 61 referitor la Parlament, art. 73 alin. (1) referitor la legiferare.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepţie, soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau prin achitare a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021.
    23. Problema de drept cu caracter de noutate analizată de Curte cu acel prilej viza existenţa unei măsuri preventive privative de libertate dispuse potrivit legii [respectiv care îndeplineşte cerinţele de legalitate cuprinse în Codul de procedură penală şi art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale], dar care devine nedreaptă ca urmare a unei soluţii de respingere pe fond a acuzaţiei în materie penală formulate (paragraful 25 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    24. În expunerea argumentelor care au fundamentat această soluţie de admitere, Curtea Constituţională a analizat prevederile art. 539 din Codul de procedură penală în contextul interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atât prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii - şi invocată şi în prezenta cauză -, cât şi prin Decizia nr. 11 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 24 iulie 2019. Reţinând cele stabilite în prima decizie menţionată, şi anume că hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate, prin cea de-a doua decizie indicată s-a stabilit, în continuare, cu privire la caracterul nelegal al măsurii preventive privative de libertate, că acesta nu poate fi dedus din soluţia pronunţată în rezolvarea conflictului de drept penal de către instanţa învestită cu soluţionarea în fond a cauzei, ci trebuie constatat de organele competente prin raportare la prevederile legale aplicabile în materie. Aşadar, nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate trebuie demonstrată şi trebuie să rezulte din încălcări determinate ale legii, adică nerespectarea condiţiilor legale de luare, prelungire ori menţinere a măsurii preventive (paragrafele 28 şi 29 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    25. Curtea Constituţională a conchis, în aceste circumstanţe, că soluţia de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală sau de achitare nu califică, în mod explicit sau implicit, privarea de libertate dispusă în cursul procesului penal ca fiind nelegală, ceea ce înseamnă că prevederile art. 539 din Codul de procedură penală exclud dreptul persoanei la repararea pagubei în considerarea acestei ipoteze (paragraful 30 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    26. Curtea a mai reţinut că art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, paragrafele 34 şi 35, permite, de principiu, constatarea caracterului nelegal al privării de libertate din cursul procesului penal numai de către instanţa penală, ceea ce înseamnă că instanţei civile îi rămâne competenţa de a judeca acţiunea pentru repararea pagubei pe baza constatărilor instanţei penale, fără a putea însă valorifica, sub acest aspect, o hotărâre de achitare din moment ce privarea de libertate nu este considerată nelegală prin însăşi hotărârea pronunţată (paragraful 33 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    27. Curtea a reţinut, în consecinţă, că, deşi libertatea individuală a persoanei a fost limitată în cursul procesului penal, limitare care s-a dovedit în final a fi injustă/nedreaptă, persoana în cauză este exclusă de la procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale, prejudiciul suferit rămânând nereparat. Prin urmare, Curtea a examinat dacă un asemenea caz de excludere a răspunderii statului corespunde exigenţelor art. 1 alin. (3), ale art. 23 alin. (1) şi ale art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituţie.
    28. În considerentele referitoare la dreptate, ca valoare supremă a statului român menţionată expres de art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea a arătat, în esenţă, că orice acţiune a statului, chiar legală fiind, dacă prin finalitatea ei devine injustă/nedreaptă pentru cetăţean, trebuie însoţită de un remediu normativ corespunzător în vederea restabilirii stării de dreptate atât în privinţa persoanei în cauză, cât şi pentru societate. Prin urmare, evaluarea acţiunii statului strict dintr-o perspectivă legalistă - subsumată în mod mecanic respectării procedurilor legale - poate duce la o concluzie falacioasă în analiza constituţionalităţii normei juridice. De aceea, ea trebuie realizată şi din perspectiva fundamentelor care stau la baza existenţei statului. Întrucât valorile supreme consacrate prin art. 1 alin. (3) din Constituţie reprezintă garanţii juridice fundamentale pentru asigurarea supremaţiei Constituţiei, rezultă că acestea sunt standarde de referinţă primordiale în cadrul controlului de constituţionalitate a normei juridice şi, în consecinţă, trebuie valorizate în mod corespunzător (paragraful 39 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). Prin urmare, orice limitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie însoţită de un set de garanţii care să asigure societatea, pe de o parte, că măsura etatică nu numai că nu este arbitrară, ci este şi justă, iar, pe de altă parte, că, în cazul unor erori de apreciere ale statului, remediul existent este unul apt să corecteze nedreptatea săvârşită. De aceea, raportat la libertatea individuală, devine axiomatic faptul că, dacă s-a făcut dreptate pe fondul acuzaţiei în materie penală, fiind constatată netemeinicia sa, efectele actului de dreptate se repercutează în mod inevitabil şi asupra măsurilor preventive privative de libertate luate în cursul procesului penal, ceea ce implică necesitatea existenţei unui remediu judiciar de natură să corecteze suferinţa expiată (paragraful 40 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    29. Astfel, faptul că privarea de libertate se dovedeşte a fi injustă şi nedreaptă de-abia la sfârşitul procesului penal nu înseamnă că nu a fost injustă şi nedreaptă chiar la momentul dispunerii ei şi că, prin urmare, persoana supusă măsurii nu ar fi fost nedreptăţită (paragraful 38 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    30. În consecinţă, din moment ce statul a aplicat unul dintre mecanismele care justifică o derogare permisă de la inviolabilitatea libertăţii individuale şi ulterior s-a dovedit că acuzaţia în materie penală adusă nu a fost aptă să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, acţiunea iniţială a statului nu poate fi calificată decât ca o faptă nejustificată şi, în consecinţă, ilicită, care angajează răspunderea sa delictuală în temeiul art. 1.349 din Codul civil, astfel că aceasta trebuie valorizată în procedura specială reglementată de art. 539 din Codul de procedură penală. Soluţia dată/pronunţată pe fondul acuzaţiei în materie penală, favorabilă persoanei acuzate, nu o privează de statutul de persoană prejudiciată şi nu compensează daunele aduse persoanei sale prin privarea sa de libertate dispusă în cursul procesului penal, întrucât această soluţie nu are natura juridică a unei despăgubiri, ci, din contră, generează un drept la despăgubire. Totodată, statul nu se poate exonera de această răspundere nici dacă dovedeşte că fiecare dintre prepuşii săi a acţionat legal. Astfel, este angajată o răspundere obiectivă a statului la repararea pagubei suferite de către persoana în cauză, având ca temei obligaţia statului de a garanta buna funcţionare a serviciului public al justiţiei (paragraful 41 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    31. Având în vedere soluţia de achitare pronunţată în cauza în care s-a ridicat excepţia, Curtea a conchis că dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) care reglementează dreptatea ca valoare supremă a statului român şi ale art. 23 alin. (1) referitoare la inviolabilitatea libertăţii individuale sunt intrinsec legate şi trebuie privite în mod coroborat, acestea reprezentând temeiul pentru justificarea răspunderii delictuale a statului pentru prejudiciul cauzat persoanei supuse unei măsuri preventive privative de libertate. Curtea a reţinut, prin urmare, că încălcarea inviolabilităţii libertăţii individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituţie, dar nu din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei, care s-a bazat pe materialul probator existent în cauză, ci din perspectiva soluţiei procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoană achitată să continue să suporte stigmatul privării de libertate la care a fost supusă, fără a i se face o necesară reparaţie atât materială, cât şi morală. De aceea, condiţionarea dreptului la despăgubiri strict de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate este de natură să limiteze sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) teza întâi coroborat cu art. 23 alin. (1) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie în condiţiile în care, în temeiul acestor dispoziţii constituţionale, şi soluţia de achitare/clasare dată pe fondul acuzaţiei în materie penală angajează răspunderea statului pentru privarea de libertate (paragrafele 43 şi 44 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021).
    32. Având în vedere cele anterior menţionate, Curtea reţine că, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate formulate şi a celorlalte acte aflate la dosare, rezultă că autorii acesteia deduc caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate în condiţiile în care au beneficiat, la finalul proceselor penale, de soluţia de achitare.
    33. În aceste circumstanţe, Curtea constată că Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, intervenită ulterior invocării prezentei excepţii, profită autorilor acesteia prin aceea că le permite ca, în baza soluţiei de achitare pronunţate în beneficiul lor, să aibă deschis dreptul la despăgubiri, pretins direct în faţa instanţei civile, ipoteză ce nu era prevăzută, la data formulării acţiunilor civile, nici de art. 538 şi nici de art. 539 din Codul de procedură penală. Prin urmare, în lumina considerentelor şi soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, obligatorii conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorii prezentei excepţii nu mai sunt obligaţi să demonstreze caracterul nelegal al măsurilor preventive de privare de libertate.
    34. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, mai sus menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezentele cauze, se impune, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, ca devenită inadmisibilă.
    35. Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei constituţionale în materie, decizia de admitere constituie şi în prezenta cauză motiv de revizuire a hotărârii instanţei judecătoreşti, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla spre soluţionare pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 136 din 3 martie 2021 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Decizia nr. 212 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 2 august 2019, paragraful 36).
    36. Curtea a statuat că „o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică“. Prin urmare, autorii prezentei excepţii au posibilitatea, în condiţiile precizate anterior, ca, pe calea revizuirii întemeiate pe prezenta decizie, să beneficieze de efectele juridice ale Deciziei nr. 136 din 3 martie 2021.
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Gheorghe Dorel Blaj în Dosarul nr. 3.468/62/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, de Jerohin Igor şi Gotra Ivan în Dosarul nr. 47.022/3/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi de Viorel Dosaru în Dosarul nr. 5.692/105/2019 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 188 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"