Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 187 din 4 aprilie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 187 din 4 aprilie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 318 din 13 aprilie 2023

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, obiecţie formulată de 42 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi 14 deputaţi neafiliaţi.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.187 din 22 februarie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 396A/2023.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că legea criticată a fost iniţiată, în anul 2022, de către Guvernul României. Potrivit expunerii de motive, legea criticată are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, precum şi a Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. De asemenea, se menţionează că, prin conţinutul său normativ, legea criticată face parte din categoria legilor ordinare, prima Cameră sesizată fiind Senatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie.
    4. Potrivit primei critici de neconstituţionalitate extrinsecă, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    5. Statul de drept se întemeiază pe domnia legii. Din această perspectivă, respectarea normelor legale reprezintă o obligaţie care incumbă atât tuturor cetăţenilor români, cât şi tuturor autorităţilor publice. Activitatea autorităţii legiuitoare este, de asemenea, subsumată obligaţiei expuse mai sus, fiind reglementată prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare. Se susţine, astfel, că respectarea dispoziţiilor regulamentare este fundamentală pentru buna desfăşurare a activităţii de legiferare în România. Orice lege trebuie adoptată în condiţii de deplină transparenţă, prin voinţa politică exprimată conform propriei conştiinţe a fiecărui membru al corpului legiuitor, după studiul aprofundat al normelor supuse dezbaterii parlamentare. Se susţine că, pentru formarea voinţei politice a fiecărui membru al Parlamentului, regulamentele parlamentare şi, în speţă, Regulamentul Camerei Deputaţilor prevăd un termen de 3 sau de 5 zile de la data la care comisia de specialitate avizează, prin raport, legea până la dezbaterea acesteia în şedinţa Camerei Deputaţilor, conform art. 70 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
    6. În consecinţă, se susţine că aceste dispoziţii imperative au fost încălcate în procedura de dezbatere şi adoptare a legii supuse controlului de constituţionalitate, deoarece legea fost avizată de comisia raportoare în data de 21 februarie 2023 şi, în aceeaşi zi, a fost dezbătută şi aprobată în şedinţa Camerei Deputaţilor. Or, se susţine că aplicarea procedurii de dezbatere în şedinţa Camerei Deputaţilor, cât priveşte legea criticată, în aceeaşi zi în care a fost avizată prin raport de comisia raportoare constituie o încălcare a Constituţiei, deoarece deputaţii care nu au fost membri ai comisiei nu au avut posibilitatea să îşi formeze opinia asupra propunerii legislative adoptate cu amendamente de comisia raportoare, aflându-se în situaţia de a exercita un mandat imperativ, dând curs strict indicaţiei partidelor din coaliţia de guvernare, în condiţiile în care ordonanţa de urgenţă cuprinde modificări la mai mult de 130 de articole. Se subliniază că termenul de 5 zile, prevăzut de art. 70 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este imperativ, indiferent dacă este aplicată procedura ordinară de dezbatere sau procedura de urgenţă.
    7. Se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 128 din 6 martie 2019, paragrafele 32 şi 33; nr. 139 din 13 martie 2019, paragraful 85; nr. 261 din 5 mai 2022, paragrafele 73-75, şi se susţine că legea criticată este neconstituţională, fiind contrară prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 69 alin. (2), ale art. 70 alin. (2), ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (3) din Constituţie.
    8. În formularea celei de-a doua critici de neconstituţionalitate extrinsecă se susţine că legea criticată este contrară dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Se arată că, în privinţa condiţiilor pe care ordonanţele de urgenţă trebuie să le îndeplinească pentru a fi în acord cu exigenţele prescrise de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: (i) existenţa unei situaţii extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 255 din 11 mai 2005, nr. 761 din 17 decembrie 2014, nr. 859 din 10 decembrie 2015 şi nr. 361 din 26 mai 2016).
    9. Din această perspectivă se susţine că urgenţa reglementării este motivată doar din punct de vedere formal în cuprinsul ordonanţei. Cât priveşte condiţia existenţei unei situaţii extraordinare, autorii obiecţiei invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 761 din 17 decembrie 2014, potrivit cărora situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. De asemenea, se reţine că, în mod repetat, instanţa de control constituţional a constatat că aspectele de oportunitate nu pot constitui temei pentru adoptarea de ordonanţe de urgenţă, sens în care invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 361 din 26 mai 2016.
    10. Se arată că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, Guvernul a considerat că se impune adoptarea unor măsuri legislative în regim de urgenţă, pentru a contracara posibilele efecte negative asupra sistemului de pensii private din România şi asupra participanţilor la acest sistem. Se subliniază că posibilele efecte negative asupra sistemului de pensii private sunt eventuale, şi nicidecum iminente, astfel că măsurile necesare puteau fi adoptate urmând procedura parlamentară, şi, în acest sens, se invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.540 din 6 decembrie 2011, potrivit cărora „referitor la justificarea unei situaţii extraordinare prin faptul că România ar risca declanşarea procedurii de infringement atât timp cât Comisia Europeană nu a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cadrul acestei proceduri, nu există o situaţie extraordinară în sensul jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional“. De asemenea, se susţine că o împrejurare cu caracter de continuitate şi la a cărei apariţie a contribuit Guvernul însuşi prin inactivitate, acesta nedepunând la Parlament niciun proiect de lege subsumat dezideratelor precitate, nu poate constitui o situaţie extraordinară, a cărei existenţă, potrivit jurisprudenţei Curţii, nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. Se susţine că modificările avute în vedere constau într-o decizie de oportunitate, întrucât nu există o situaţie care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Prin urmare, se susţine că niciuna dintre soluţiile legislative cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată. În acest sens, se invocă considerente ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 366 din 25 iunie 2014 şi nr. 761 din 17 decembrie 2014.
    11. Potrivit celei de-a treia critici de neconstituţionalitate, de natură intrinsecă, prin conţinutul său normativ, legea adoptată aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în componenta referitoare la principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, astfel cum a fost dezvoltat într-o bogată jurisprudenţă constituţională. Se menţionează că textele din legea atacată, criticate sub acest aspect, sunt art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022. Se susţine că prevederile citate nu respectă cerinţele de calitate a legii, sub aspectul clarităţii, previzibilităţii şi preciziei normei, şi sunt excesive, întrucât Autoritatea de Supraveghere Financiară (denumită în continuare A.S.F.) are deja la dispoziţie toate pârghiile sancţionatoare pentru a penaliza şi a impune toate măsurile atunci când constată încălcări ale prevederilor legale. Se subliniază că, în acord cu numeroase alte texte din legile modificate şi completate, dar şi cu modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, la art. 140 din Legea nr. 411/2004 şi art. 120 din Legea nr. 204/2006, A.S.F. dispune măsuri şi aplică sancţiuni, în conformitate cu atribuţiile sale. Se apreciază că celelalte prevederi ale articolelor respective conţin formulări fără echivoc, de tip imperativ, privind natura faptelor pentru care se vor aplica sancţiuni şi se vor impune măsuri.
    12. Se susţine, astfel, că prin introducerea textelor criticate este deschisă calea arbitrarului şi a abuzului, atât timp cât A.S.F. „poate să dispună“ (sau să nu dispună), în mod arbitrar, „măsuri de prevenire a unor situaţii de natură să afecteze [...]“ şi „poate aplica“ măsuri de o duritate extremă, care vor afecta atât patrimoniile subiecţilor vizaţi, cât şi drepturile acestora. Din această perspectivă sunt invocate dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie. Se susţine că restrângerea exerciţiului administratorului de a dispune de propriile active sau interzicerea acestui drept, fără ca A.S.F. să aibă competenţe sau abilitare de a decide/aprecia în niciuna dintre materiile enumerate, în mod limitativ, conform Constituţiei, reprezintă o ingerinţă nepermisă şi neconstituţională în exercitarea dreptului de proprietate.
    13. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative constituie un veritabil criteriu de constituţionalitate prin raportare la aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie (deciziile nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 139 din 13 martie 2019 şi nr. 681 din 21 octombrie 2021). Cu toate că principiul calităţii legii nu este enunţat în mod expres prin Constituţie, acesta a fost recunoscut şi consacrat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit că originea acestuia se regăseşte în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. La modul general, s-a considerat că legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, în sensul adaptării corespunzătoare a conduitei de către aceştia (Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013).
    14. Se susţine că ambiguitatea redacţională a legii supuse controlului de constituţionalitate este evidentă, ceea ce determină serioase îndoieli cu privire la efectele pe care legea le-ar putea produce (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 45). Astfel, se susţine că, prin modul deficitar de redactare, legea contestată încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său. Aşadar, se afirmă că legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi, în acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia principiul securităţii juridice se referă la faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol creat de legiuitor, prin normele juridice pe care le propune şi adoptă, în sens contrar fiind afectată însăşi securitatea juridică a persoanei (deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012, nr. 90 din 3 februarie 2012, nr. 454 din 4 iulie 2018, nr. 836 din 1 octombrie 2018, nr. 240 din 3 iunie 2020, nr. 504 din 12 iunie 2020, nr. 187 din 17 martie 2021, nr. 478 din 7 mai 2021 şi nr. 688 din 21 octombrie 2021).
    15. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.
    16. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    17. În acest sens, apreciază că motivul de neconstituţionalitate extrinsecă, potrivit căruia legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu poate fi reţinut. Reţine că, în conformitate cu art. 64 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul în întregul său şi fiecare dintre cele două Camere ale acestuia se bucură de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce îi guvernează organizarea şi funcţionarea. Ţinând cont de obiectul sesizării de neconstituţionalitate examinate, apreciază că trebuie avute în vedere competenţa materială, ratione materiae, a forului constituţional în privinţa procedurilor aplicabile lucrărilor parlamentare, din perspectiva reglementărilor legale în domeniu, a celor regulamentare şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, precum şi incidenţa şi temeinicia argumentelor invocate din perspectivă constituţională, sub aspectul conţinutului sesizării. Astfel, reţine că, din punctul de vedere al competenţei materiale, Curtea Constituţională s-a pronunţat printr-o jurisprudenţă constantă că exercitarea controlului asupra actelor de aplicare a regulamentelor parlamentare nu este de competenţa sa, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare a celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală (deciziile Curţii Constituţionale nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 786 din 13 mai 2009 şi nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009).
    18. Observă că, în ansamblul sistemului normativ român, regulamentele sau hotărârile Parlamentului sunt acte juridice cu forţă juridică inferioară Constituţiei şi legii stricto sensu. Chiar dacă au un conţinut normativ specific, acestea trebuie să se supună Constituţiei, iar interpretarea şi aplicarea regulilor procedurale nu pot fi făcute în sensul blocării activităţii Parlamentului, ci trebuie realizate întotdeauna cu bună-credinţă, în spiritul unui comportament loial al autorităţii faţă de Constituţie şi al respectării conduitei tradiţionale a acestei autorităţi publice, reflectate prin practica parlamentară. Omisiunea în reglementare nu poate conduce la imposibilitatea Parlamentului de a-şi îndeplini funcţiile şi atribuţiile, ci, din contră, la obligaţia plenului fiecărei Camere de a decide direct asupra problematicii aflate în dezbatere. Invocă jurisprudenţa instanţei de control constituţional potrivit căreia, în cadrul controlului de constituţionalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională nu este competentă să exercite un control de constituţionalitate şi asupra modului de interpretare sau de aplicare a regulamentelor Parlamentului. Obiectul analizei Curţii Constituţionale în cadrul acestei competenţe vizează exclusiv hotărârile parlamentare de adoptare a regulamentelor parlamentare sau de modificare şi/ori completare a acestora sau alte hotărâri parlamentare care au caracter normativ şi conţin dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea Parlamentului în ansamblu ori a fiecărei Camere în parte. Dacă şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, Curtea Constituţională nu numai că ar pronunţa soluţii fără fundament constituţional, dar ar încălca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului consacrat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie, respectiv autonomia regulamentară a Camerei Deputaţilor. În virtutea acestui principiu constituţional, Camerele Parlamentului au competenţa exclusivă să interpreteze conţinutul normativ al regulamentelor proprii şi să decidă asupra modului de aplicare a acestora, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituţionale aplicabile, iar nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata şi rezolva pe căi şi proceduri exclusiv parlamentare (deciziile nr. 44 din 8 iulie 1993, nr. 98 din 25 octombrie 1995, nr. 17 din 27 ianuarie 2000, nr. 47 din 15 martie 2000, nr. 601 din 14 noiembrie 2005, nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 260 din 8 aprilie 2015 sau nr. 128 din 6 martie 2019).
    19. Apreciază, totodată, că motivul de neconstituţionalitate care vizează nemotivarea caracterului urgent al ordonanţei de urgenţă aprobate prin legea supusă controlului de constituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, este neîntemeiat.
    20. Reţine că reacţia promptă a Guvernului a constat în adoptarea unor măsuri legislative, în regim de urgenţă, cu impact asupra interesului general public, pentru a contracara posibilele efecte negative asupra sistemului de pensii private din România şi asupra beneficiarilor acestui sistem. Caracterul urgent al reglementării este pe deplin justificat de necesitatea adoptării unei măsuri imediate în ceea ce priveşte funcţionarea entităţilor din cadrul sistemului de pensii private, astfel încât activitatea sistemului de pensii private să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă pentru participanţi. Reţine totodată că, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege criticat, iminenţa luării acestor măsuri, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, a fost determinată de deprecierea valorii titlurilor de stat aflate în portofoliile fondurilor de pensii, de creşterea riscului de piaţă cauzată de efectele fluctuaţiilor de preţuri, de modul în care portofoliile activelor de pensii private sunt protejate în favoarea beneficiarilor acestora, de încetinirea ritmului de creştere economică, determinată de creşterea ratelor dobânzilor la împrumuturi, de efectele crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, resimţite în mod continuu, care au generat necesitatea unei importante reforme în domeniul sistemului pensiilor private, de natură să consolideze rolul A.S.F.
    21. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia oportunitatea legiferării se limitează la decizia de a adopta sau de a nu adopta actul normativ, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, precum şi Decizia nr. 237 din 3 iunie 2020). În consecinţă, apreciază că elementele înscrise în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă sunt pe deplin subsumate conceptului de „situaţie extraordinară“, în sensul textului constituţional de referinţă, respectiv situaţie cu un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, şi au un caracter obiectiv, întrucât existenţa acestora nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, a fost constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public. Aşadar, apreciază că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii impuse de dispoziţiile constituţionale privind delegarea legislativă, prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituţie, în situaţia adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă.
    22. Cu privire la motivul de fond, care vizează încălcarea de către legea criticată a principiului securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, reţine că acesta vizează dispoziţiile art. 140^1 şi art. 140^2, nou-introduse în Legea nr. 411/2004, precum şi dispoziţiile art. 120^1 şi art. 120^2, nou-introduse în Legea nr. 204/2006. Observă că dispoziţiile criticate au acelaşi conţinut juridic şi reglementează posibilitatea A.S.F. de a dispune măsuri administrative de prevenire a unor situaţii de natură să afecteze buna funcţionare a sistemului de pensii administrat privat sau măsuri de remediere a unor deficienţe, precum şi identificarea acestor măsuri administrative trasate în sarcina A.S.F. Apreciază că susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, întrucât sunt îndeplinite toate condiţiile de calitate şi claritate a legii, textele fiind formulate în vederea asigurării interesului public general. În ceea ce priveşte caracterul pretins excesiv al normei, cu privire la atribuţiile reglementate în competenţa A.S.F., consideră că, în lipsa acestora, nu ar fi posibilă consolidarea rolului A.S.F. prin sporirea capacităţii acesteia de supraveghere.
    23. Consideră că modul de receptare a conţinutului actelor normative de către societate, în sensul de înţelegere a acestora, se referă la claritatea normelor, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale şi a existenţei societăţii în general. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a subliniat importanţa asigurării previzibilităţii legii şi prin care au fost instituite o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe (Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, şi Hotărârea din 25 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Dammann împotriva Elveţiei). Reţine că instanţa de la Strasbourg a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-şi regleze conduita“. Reţine, totodată, că, sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Invocă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (Hotărârea din 14 iulie 1994, pronunţată în C-91/92, Paola Facini Dori împotriva Recreb S.R.L., respectiv Hotărârea din 22 octombrie 1984, pronunţată în C 314/85, Foto-Frost împotriva Hauptzollamt Lübeck-Ost), potrivit căreia principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă.
    24. Reţine că rigorile legiferării îşi găsesc expresia normativă în normele de tehnică legislativă, care trebuie respectate de legiuitorul român la elaborarea oricărui act normativ, în condiţiile în care Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în acest sens o serie de reguli, potrivit cărora textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce; în cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi a noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite; actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc.
    25. Observă că, în numeroase cauze, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate ori ca inadmisibile, după caz, obiecţiile/excepţiile de neconstituţionalitate invocate, reţinând că, sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textelor de lege, se solicită interpretarea acestora, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Existenţa unor probleme de interpretare şi aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate. Invocă considerente ale Hotărârii din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora, prin aplicarea principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene. Întinderea noţiunii de previzibilitate depinde însă, într-o largă măsură, de conţinutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Asemenea consecinţe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O asemenea certitudine absolută, oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat şi, mai mult, poate da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Apreciază că aspectele reţinute conduc cu precădere către o altă exigenţă a principiului securităţii juridice, care priveşte interpretarea legii, întrucât elementul de interpretare a dispoziţiilor legale este inevitabil.
    26. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 21 februarie 2023. Analizând susţinerile celor 56 de deputaţi cuprinse în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceştia critică şi dispoziţiile art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1201 din 14 decembrie 2022.
    28. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi dispoziţiile art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private. Aceste din urmă dispoziţii au următorul conţinut:
    - Art. I pct. 59 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022:
    "Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    59. După articolul 140 se introduc două noi articole, art. 140^1 şi 140^2, cu următorul cuprins:
    [...]
    ART. 140^2
    (1) A.S.F. poate să dispună măsuri administrative de prevenire a unor situaţii de natură să afecteze buna funcţionare a sistemului de pensii administrate privat sau măsuri de remediere a unor deficienţe.
    (2) A.S.F. poate aplica următoarele măsuri administrative:
    a) anularea votului sau suspendarea exerciţiului dreptului de vot al acţionarilor, în cazurile în care nu mai îndeplinesc cerinţele legale privind calitatea acţionariatului unui administrator care desfăşoară o politică individuală sau comună care periclitează asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a administratorului şi a fondului, în detrimentul participanţilor şi beneficiarilor acestora;
    b) limitarea sau interzicerea, pe o perioadă cuprinsă între 90 şi 180 de zile, a anumitor operaţiuni ale administratorului reglementate de lege;
    c) restrângerea exerciţiului administratorului de a dispune de propriile active sau interzicerea acestui drept; [....]».“;"

    – Art. II pct. 59 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022:
    "Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    59. După articolul 120 se introduc două noi articole, art. 120^1 şi 120^2, cu următorul cuprins:
    [...]
    ART. 120^2
    (1) A.S.F. poate să dispună măsuri administrative de prevenire a unor situaţii de natură să afecteze buna funcţionare a sistemului de pensii facultative sau măsuri de remediere a unor deficienţe.
    (2) A.S.F. poate aplica următoarele măsuri administrative:
    a) anularea votului sau suspendarea exerciţiului dreptului de vot al acţionarilor, în cazurile în care nu mai îndeplinesc cerinţele legale privind calitatea acţionariatului unui administrator care desfăşoară o politică individuală sau comună care periclitează
    asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a administratorului şi a fondului, în detrimentul participanţilor şi beneficiarilor acestora;
    b) limitarea sau interzicerea, pe o perioadă cuprinsă între 90 şi 180 de zile, a anumitor operaţiuni ale administratorului reglementate de lege;
    c) restrângerea exerciţiului administratorului de a dispune de propriile active sau interzicerea acestui drept; [...]"

    29. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) care consacră statul de drept şi democratic şi calitatea legii, în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 69 alin. (2) privind mandatul reprezentativ, ale art. 70 alin. (2) privind mandatul deputaţilor şi senatorilor, ale art. 75 privind procedura de adoptare a legilor, ale art. 76 alin. (3) privind adoptarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative cu procedură de urgenţă şi ale art. 115 alin. (4) potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
    30. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale obiecţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Deciziile nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, şi nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    31. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate, prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 56 de deputaţi.
    32. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. Din coroborarea informaţiilor cuprinse în fişele legislative publicate pe paginile celor două Camere ale Parlamentului, Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în procedură de urgenţă, în data de 6 februarie 2023, după care a fost trimisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, la data de 21 februarie 2023. La aceeaşi dată, legea a fost depusă la secretarul general al Senatului şi, respectiv, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, la data de 22 februarie 2023 a fost formulată prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, iar la data de 24 februarie 2023 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aspect ce se încadrează în prima ipoteză din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, aşa încât Curtea constată că aceasta este admisibilă.
    33. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează o lege nepromulgată, şi anume Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, lege adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data 21 februarie 2023.
    34. De asemenea, Curtea constată că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate invocă şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă referitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, respectiv cu privire la dispoziţii din aceasta, ordonanţa fiind emisă pe calea delegării legislative prevăzută de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). De asemenea, Curtea a statuat că este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori ce priveşte legea de aprobare însăşi îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie (în acest sens a se vedea Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). În cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor se pot contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată (Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 25). Curtea este competentă să analizeze dacă Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, avea competenţa funcţională de natură constituţională să adopte o ordonanţă de urgenţă într-un anumit domeniu (a se vedea Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 48). Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, precitate, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, precitată). Ţinând cont de această jurisprudenţă, Curtea urmează să reţină că are competenţa ca, prin mijlocirea legii de aprobare a ordonanţei, să verifice constituţionalitatea dispoziţiilor acesteia integrate în legea de aprobare.
    35. Referitor la parcursul legislativ al legii criticate, din examinarea fişei legislative a actului normativ, la Senat şi la Camera Deputaţilor, precum şi a documentelor ataşate, disponibile în format electronic pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului, Curtea reţine că proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, iniţiat de Guvern (Hotărârea E301 din 8 decembrie 2022), având un „Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private.“, a fost înregistrat la Secretariatul general al Guvernului cu nr. E301 din 8 decembrie 2022 şi înaintat Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbaterea pe fond în procedura de urgenţă, fiind înregistrat la Biroul permanent al Senatului cu nr. Bp818 din 12 decembrie 2022 (L813/2022).
    36. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, conform Avizului nr. 1.185 din 27 octombrie 2022. De asemenea Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de act normativ, conform Avizului nr. 6.709 din 25 octombrie 2022. Proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi (nr. XXVI/1055 din 25 ianuarie 2023) şi de la Comisia pentru antreprenoriat şi turism (nr. LXXIV/227 din 25 ianuarie 2023). Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, sesizată în fond, a supus spre dezbatere şi adoptare Senatului raportul de admitere întocmit, fără amendamente, având nr. XXII/909 din 17 ianuarie 2023.
    37. La data de 6 februarie 2023, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat, în procedură de urgenţă, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private.
    38. În data de 8 februarie 2023, proiectul de lege, în forma adoptată de Senat, a fost prezentat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, s-a înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, şi a fost trimis pentru examinare pe fond, în procedură de urgenţă, la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, cu termen pentru depunerea amendamentelor 15 februarie 2023 şi termen pentru depunerea raportului 22 februarie 2023. Proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale (nr. 4c-6/73 din 15 februarie 2023) şi de la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi (nr. 4C-20/64 din 15 februarie 2023).
    39. În data de 21 februarie 2023, comisiile sesizate în fond au înaintat raportul comun asupra proiectului de lege cu 143 de amendamente admise şi 4 amendamente respinse, redate în anexele nr. 1, respectiv nr. 2 la raport. La dezbaterile din cadrul celor două comisii au participat, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 şi 57 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, un reprezentant (secretar de stat) al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi directorul A.S.F.
    40. La aceeaşi dată, respectiv 21 februarie 2023, au avut loc dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor şi adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, cu amendamentele admise, menţionate în paragraful anterior.
    41. De asemenea, în data de 21 februarie 2023, legea astfel adoptată a fost depusă la secretarul general al Senatului, respectiv la secretarul general Camerei Deputaţilor, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, la data de 22 februarie 2023 a fost formulată prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, iar, la data de 24 februarie 2023, legea a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare.
    42. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea reţine că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie (i) procedura de adoptare a legii criticate, cât priveşte nerespectarea termenului regulamentar privind imprimarea şi difuzarea către deputaţi a raportului comisiei sesizate în fond, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 69 alin. (2), ale art. 70 alin. (2), ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (3); (ii) încălcarea de către Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală; (iii) contrarietatea dintre prevederile art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, din perspectiva previzibilităţii şi clarităţii normelor, precum şi a respectării principiului securităţii juridice. În susţinerea obiecţiei, cât priveşte această din urmă critică de neconstituţionalitate intrinsecă, sunt invocate, în mod formal, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    43. Examinând prima critică de neconstituţionalitate extrinsecă, cât priveşte nerespectarea termenului stabilit prin art. 70 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru imprimarea şi difuzarea către deputaţi a raportului comisiei sesizate în fond, Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată în procedură de urgenţă. Referitor la termenele stabilite în regulamentele parlamentare în cadrul procedurii de adoptare a legilor, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, paragraful 67, următoarele: ca regulă, intervalele de timp stabilite prin Regulament, sub forma termenelor minime sau maxime, sunt un element caracteristic procedurii de adoptare a legilor în procedură generală/comună (art. 75 din Constituţie), iar, ori de câte ori se doreşte comprimarea acestor termene, trebuie să se apeleze la procedura de urgenţă de adoptare a legilor [art. 76 alin. (3) din Constituţie].
    44. Având în vedere critica autorilor sesizării, Curtea constată că, în cauză, ceea ce se invocă în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune care ţine de aplicarea regulamentelor parlamentare în cazul adoptării unei legi aflate în procedura de urgenţă. Analizând o critică similară, potrivit căreia raportul comisiei speciale comune, elaborat în cadrul procedurii din faţa Camerei Deputaţilor, a fost difuzat deputaţilor în chiar ziua votului, aşadar, cu nerespectarea termenului, prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor, de cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor, fapt care ar aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, paragraful 267, Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragrafele 214-216, sau Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 45, că nerespectarea termenului de depunere a raportului constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl constituie, de fapt, modul în care, ulterior prezentării raportului de către Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, au fost respectate normele şi procedurile parlamentare de adoptare a legii. Or, în măsura în care dispoziţiile regulamentare invocate în susţinerea criticilor nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională, aspectele invocate de autorii sesizării nu constituie probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012).
    45. Considerentele menţionate la paragraful anterior sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză, deoarece au vizat o lege aflată în procedură de urgenţă, astfel că, prin respectarea art. 76 alin. (3) din Constituţie, termenele au putut fi scurtate, iar modul în care au fost comprimate şi intervalele de timp rezultate sunt chestiuni de aplicare a regulamentelor parlamentare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, precitată, paragraful 63). Or, aşa cum a stabilit Curtea în mod constant în jurisprudenţa sa, nu este de competenţa sa verificarea modului în care au fost aplicate prevederile regulamentare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995, Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, Decizia nr. 223 din 13 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 6 mai 2016, paragrafele 33 şi 34, Decizia nr. 766 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2017, paragraful 34, sau Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragraful 116).
    46. Curtea reţine, totodată, că invocarea de către autorii obiecţiei de neconstituţionalitate a considerentelor care au condus la soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, citată, nu are relevanţă în prezenta cauză. Astfel, aşa cum a precizat Curtea la paragraful 70 al deciziei menţionate, cu toate că nu a fost cerută/aprobată, procedura de adoptare a legii supuse controlului de constituţionalitate a fost una de urgenţă (deoarece constituirea comisiei permanente de întocmire a raportului, întocmirea raportului în paralel cu desfăşurarea lucrărilor plenului/în pauza luată, luarea unei pauze a plenului pentru a permite finalizarea raportului şi adoptarea legii au avut loc în aceeaşi şedinţă a plenului Camerei parlamentare), ceea ce a condus la nerespectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (3) din Constituţie.
    47. Or, spre deosebire de această situaţie, în cauza de faţă, din analiza parcursului legislativ al Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, rezultă că aceasta a fost adoptată în procedura de urgenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. (3) din Constituţie, astfel că susţinerea privind încălcarea procedurii de adoptare a legii criticate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 69 alin. (2), ale art. 70 alin. (2), ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (3), este neîntemeiată.
    48. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea de către Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, cât priveşte condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, este competentă să analizeze în cadrul controlului a priori de constituţionalitate ce priveşte legea de aprobare însăşi îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, paragraful 34 al prezentei decizii).
    49. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, Curtea a reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi [...]“. Curtea a statuat, totodată, că, întrucât prevederile constituţionale stabilesc cadrul şi limitele exercitării delegării legislative, condiţionând legitimitatea şi deci constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului de îndeplinirea unor cerinţe exprese, calificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale drept criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinireaa exigenţelor constituţionale se poate pronunţa doar instanţa constituţională.
    50. Aşadar, din analiza jurisprudenţei menţionate, Curtea reţine că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, oportunitatea legiferării se limitează, deci, la decizia de a adopta sau de a nu adopta actul normativ, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, şi Decizia nr. 83 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020, paragrafele 33-35).
    51. Pornind de la aceste premise jurisprudenţiale, Curtea va analiza în ce măsură, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, Guvernul s-a conformat exigenţelor constituţionale privind demonstrarea existenţei unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei.
    52. Analizând titlul şi conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, Curtea reţine că, prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul a modificat şi a completat trei acte normative care vizează cadrul de reglementare primar aplicabil sistemului de pensii private, fiind vorba, pe de o parte, despre fondurile de pensii administrate privat (Legea nr. 411/2004), pe de altă parte, despre pensiile facultative (Legea nr. 204/2006), precum şi despre aspecte privind organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private (Legea nr. 187/2011). Aşa fiind, în preambulul ordonanţei de urgenţă, Guvernul avea obligaţia să identifice situaţiile extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi să motiveze urgenţa legiferării cu privire la materiile modificate, menţionate anterior.
    53. Având în vedere nota de fundamentare care a însoţit proiectul ordonanţei de urgenţă, în acord cu descrierea situaţiei actuale în materie, Curtea reţine că, în prezent, cadrul de reglementare care stabileşte modul de funcţionare a sistemului de pensii private, respectiv pilonul II, pilonul III şi Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, este stabilit prin prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, precum şi ale Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 31 octombrie 2011. Astfel cum rezultă din nota de fundamentare, „pentru întărirea cadrului de reglementare primar din sistemul pensiilor private în ceea ce priveşte guvernanţa corporativă, cadrul investiţional, regimul sancţionatoriu etc., au fost avute în vedere o serie de modificări ale reglementărilor menţionate. Deşi în baza legislaţiei primare au fost elaborate reglementări secundare ce asigură supravegherea sistemului de pensii private şi acoperă toate ariile de activitate ale administratorilor de fonduri de pensii private, cadrului primar de reglementare nu i-au mai fost aduse îmbunătăţiri substanţiale. Pentru actualizarea acestuia la cerinţele actuale referitoare la entităţile care activează în domeniul pensiilor private, pentru siguranţa sistemului, s-a impus îmbunătăţirea cadrului primar de reglementare“. La capitolul „Schimbări preconizate“, în nota de fundamentare, Guvernul menţionează că modificările aduse Legii nr. 411/2004 şi Legii nr. 204/2006 cuprind următoarele prevederi: completarea termenilor existenţi în cadrul celor două legi pentru a cuprinde: persoana care deţine o funcţie-cheie, persoana relevantă în raport cu administratorul şi structura de conducere, termeni utilizaţi pe parcursul actelor normative în cauză; principii privind regulile de investire şi atribuţiile directorilor de investiţii din cadrul administratorilor; posibilitatea alocării activelor fondurilor de pensii pilon II şi pilon III în investiţii private de capital (private equity) sub forma acţiunilor la societăţi din România, din state ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori sub forma titlurilor de participare la fondurile de investiţii private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 1% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; în situaţia în care statul român are deţineri sau participaţii în cadrul acestor entităţi, administratorul poate investi în aceste instrumente financiare, în procent de până la 3%, precum şi dispoziţii tranzitorii aplicabile deţinerilor existente în prezent pentru investiţiile deja efectuate în aceste instrumente financiare aflate în portofoliile fondurilor de pensii private, acestea putând fi păstrate pe întreaga perioadă de existenţă a societăţilor sau fondurilor de investiţii private de capital, administratorii neputând efectua investiţii suplimentare contractelor aflate în derulare decât în condiţiile investiţionale stabilite prin noua soluţie legislativă [Art. I pct. 11, art. 25 alin. (1) lit. h^3)]; atribuţiile structurii de management al riscului în cadrul administratorilor; principii privind modul de evaluare a activelor fondurilor şi responsabilitatea administratorilor; suplimentarea activităţilor privind administrarea unui fond de pensii; stabilirea obligaţiei administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni; obligaţia de constituire la nivelul entităţii a unui comitet de investiţii format din membri independenţi (care va adopta decizii pentru operaţiunile de investire/dezinvestire), precum şi a unui comitet de remunerare; introducerea unor prevederi privind cerinţele pentru persoanele cu funcţii-cheie şi introducerea unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane; stabilirea obligaţiilor consiliului de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanţă care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a unei organizaţii, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizaţiei şi prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieţei; segregarea atribuţiilor şi responsabilităţilor diferitelor structuri de conducere, supraveghere şi control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de interese şi să fie acordate autoritatea şi independenţa necesare funcţiilor de control; completarea documentaţiei aferente cererii de autorizare de constituire; informaţii privind politicile şi practicile de remunerare; stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităţilor principale şi a celor secundare/ conexe; prevederi privind obligaţia respectării, în orice moment, pe parcursul activităţii, a condiţiilor de autorizare şi a celor de funcţionare; completarea cerinţelor de raportare şi transparenţă; introducerea unor prevederi privind efectuarea verificărilor asupra evidenţelor contabile ale administratorului şi ale fondurilor de pensii private; stabilirea dreptului participanţilor şi al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private este imprescriptibil; introducerea unor prevederi privind avizarea persoanelor care sunt responsabile pentru activitatea de depozitare a activelor fondurilor de pensii şi pentru activitatea agentului de marketing persoană juridică, desfăşurată în sistemul de pensii private; introducerea posibilităţii ca, în cazul declanşării procedurii de administrare specială, A.S.F. să poată desemna Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private drept administrator special, în condiţiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranţă a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplineşte cerinţele legale în acest sens; abrogarea alin. (5) al art. 86 din Legea nr. 411/2004 este justificată de corelarea cu prevederile art. 86 modificate prin ordonanţa de urgenţă criticată; completarea şi clarificarea regimului sancţionator.
    54. Modificările aduse Legii nr. 187/2011 privesc prevederi referitoare la mandatul directorului general în sensul stabilirii faptului că raporturile dintre Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private şi directorul general al acestuia trebuie să se desfăşoare în baza unui contract de mandat. Modificările urmăresc aplicarea unor principii de guvernanţă care să asigure buna funcţionare a Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, precum şi asigurarea unui cadru armonizat de reglementare, cu privire la entităţile din sistemul de pensii private în sensul punerii în practică a aceloraşi principii de organizare a structurii de conducere şi de evaluare a persoanelor cu funcţii de conducere.
    55. Totodată, Curtea constată că preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 cuprinde o motivare in extenso a urgenţei completării şi modificării cadrului de reglementare primar aplicabil sistemului de pensii private, promovate în cuprinsul său. Astfel, fundamentarea pentru adoptarea actului normativ criticat este motivată de contextul actual caracterizat de nivelurile ridicate ale ratei inflaţiei în zona euro şi în România, precum şi de fenomenul de creştere a preţurilor la energie; de creşterea riscului de piaţă, cauzată de o volatilitate ridicată pe pieţele financiare, în contextul situaţiei pieţelor financiare din Uniunea Europeană marcate de deteriorarea echilibrelor macroeconomice generate de conflictul armat din Ucraina; de efectele volatilităţii ridicate din pieţele financiare asupra portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private, precum şi modul în care acestea adoptă măsurile necesare pentru protejarea activelor participanţilor şi beneficiarilor la sistemul de pensii private, dar şi deprecierea valorii titlurilor de stat aflate în portofoliile fondurilor de pensii; de previziunile care arată încetinirea ritmului de creştere economică, determinate, printre altele, şi de fenomenul creşterii ratelor dobânzilor la împrumuturi, precum şi efectele crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19 care se resimt şi în prezent, care, în opinia Guvernului, constituie tot atâtea situaţii obiective, independente de voinţa sa, având caracter extraordinar şi care impun adoptarea unor măsuri legislative în regim de urgenţă, întrucât pun în pericol un interes public în ceea ce priveşte posibilele efecte negative asupra sistemului de pensii private din România şi asupra participanţilor la acest sistem. Aşadar, interesul public protejat prin aceste prevederi legale este reprezentat, în principal, de protejarea suplimentară a activelor fondurilor de pensii private.
    56. Din analiza coroborată a notei de fundamentare şi a preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, Curtea reţine că raţiunea principală a emiterii acestui act normativ (scopul declarat al acestei reforme în domeniul sistemului pensiilor private) este aceea de a spori capacitatea de supraveghere a A.S.F., de natură să consolideze rolul A.S.F., şi de a impune o mai mare responsabilizare a administratorilor în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de aceştia, pentru a asigura o protecţie suplimentară a activelor fondurilor de pensii private, în beneficiul participanţilor la aceste fonduri, într-un climat economic general caracterizat de nivelurile ridicate ale ratei inflaţiei în zona euro, de încetinirea ritmului de creştere economică şi de creşterea riscului de piaţă, cauzată de o volatilitate ridicată pe pieţele financiare. Curtea constată că aceşti indicatori economici, invocaţi de Guvern în preambulul ordonanţei - între care unii indică starea actuală a economiei, iar alţii confirmă evoluţia acesteia în perioada anterioară, în timp ce o parte anticipează evoluţia viitoare a economiei -, sunt deosebit de importanţi în evaluarea caracterului de situaţie extraordinară, dar şi a urgenţei reglementării. Astfel de evenimente extrem de volatile, cu impact semnificativ asupra economiei, cum sunt cele invocate de Guvern în preambulul ordonanţei, impun o reacţie promptă din partea legiuitorului delegat în adoptarea unor măsuri de ordin legislativ. Aşa încât, Curtea reţine că în astfel de împrejurări marja de apreciere a Guvernului cu privire la caracterul extraordinar al situaţiei, care l-a determinat să adopte ordonanţa de urgenţă, poate fi mai largă.
    57. De altfel, în jurisprudenţa sa, instanţa de control constituţional a statuat că, în evaluarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 115 alin. (4) din Constituţie, „Curtea Constituţională trebuie să ţină seama de materia specifică în care Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă supusă examinării în ceea ce priveşte conformitatea cu acest articol al Legii fundamentale, iar, în situaţii particulare, precum în materie fiscal-bugetară, să acorde Guvernului o marjă de apreciere mai largă. Situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării nu reprezintă noţiuni invariabile, mai ales într-un context caracterizat de o dinamică foarte accentuată, aşa cum este cel fiscal-bugetar, în care trebuie să se ţină seama de o multitudine de factori într-o continuă evoluţie, ci noţiuni care, de la caz la caz, vor căpăta valenţe diferite“ (Decizia nr. 200 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 1 iulie 2021, paragraful 36). În acelaşi sens, în Decizia nr. 175 din 26 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 16 mai 2014, punctul I.4, şi Decizia nr. 309 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 17 decembrie 2018, paragraful 20, Curtea a reţinut că, „din analiza preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 şi a Notei de fundamentare, Curtea poate deduce elementele de fapt/obiective ale situaţiei extraordinare. Situaţia indicată este rezultatul existenţei unor disfuncţionalităţi ale sistemului financiar, care, pe fondul tensiunilor generate de criza economică, ar conduce la pierderea încrederii populaţiei în serviciile oferite de întregul sistem financiar. Chiar dacă disfuncţionalităţile sistemului financiar, privite în mod singular, nu sunt de o atare gravitate încât să afecteze interesul public, coroborate însă cu tensiunile generate de criza economică pot conduce la lezarea interesului public; de altfel, în aprecierea acestor din urmă situaţii Guvernul dispune de o anumită marjă de apreciere.“
    58. Încetinirea ritmului de creştere economică şi creşterea riscului de piaţă, cauzată de o volatilitate ridicată pe pieţele financiare, constituie elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute şi care determină apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Curtea reţine că, în speţă, nu există, în ceea ce priveşte justificările oferite de Guvern în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, elemente care să determine instanţa constituţională să constate că, în realitate, acesta a invocat aspecte de oportunitate. În aceste condiţii, Curtea constată, pe de o parte, că împrejurările reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa instanţei de control constituţional, iar, pe de altă parte, că urgenţa a fost motivată corespunzător în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate.
    59. Pentru aceste argumente, Curtea constată că Guvernul a îndeplinit cele trei condiţii prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, necesare pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, astfel încât critica având acest obiect este neîntemeiată.
    60. Cu privire la critica de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 23 aprilie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, „Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., se înfiinţează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.)“. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, A.S.F. exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra sistemului de pensii private, conform Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 15 iunie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 15 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 21 mai 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 8 aprilie 2009.
    61. Curtea reţine, totodată, că încălcarea legislaţiei care reglementează activitatea entităţilor reglementate şi/sau supravegheate de A.S.F., precum şi a reglementărilor şi a actelor individuale emise în aplicarea acestora se constată de A.S.F. ca urmare a exercitării de către direcţiile de specialitate a unui control permanent, periodic sau inopinat, astfel cum prevede art. 21^2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012. Prin control permanent se înţelege activitatea de supraveghere desfăşurată în mod continuu de A.S.F. Curtea reţine, de asemenea, că actul normativ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.S.F. stabileşte că, în exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere şi control, A.S.F. poate aplica sancţiuni potrivit legislaţiei speciale în domeniu şi/sau poate dispune măsuri în scopul prevenirii ori remedierii oricăror situaţii de nerespectare a dispoziţiilor legale constatate cu prilejul efectuării controlului [art. 21^2 alin. (4)]. Atât Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cât şi Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative reglementează în mod similar, în capitolul XIX, la art. 140, respectiv în capitolul XVII, la art. 120 (astfel cum au fost modificate de prevederile criticate prin prezenta obiecţie), aspecte privind răspunderea juridică pentru încălcarea de către administrator, depozitar, auditorul financiar şi de către agentul de marketing a prevederilor legii, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia şi a reglementărilor interne proprii, care atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz; răspunderea persoanelor menţionate mai sus faţă de participanţi şi beneficiari, după caz, pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor care le revin, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, respectiv răspunderea persoanelor fizice din structura de conducere a administratorului pentru nerespectarea prevederilor legii şi ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia, aplicabile administratorului.
    62. Curtea constată că dispoziţiile criticate prin prezenta obiecţie - art. I pct. 59 şi art. II pct. 59 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 - au completat cadrul de reglementare în materia răspunderii juridice, aplicabil sistemului de pensii private, prin reglementarea în art. 140^1 şi art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, respectiv în art. 120^1 şi art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, a unor soluţii legislative identice cu privire la competenţa A.S.F. de aplicare a sancţiunilor şi a măsurilor administrative pentru încălcarea prevederilor legii şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, pe de o parte, respectiv competenţa A.S.F. de a dispune măsuri administrative de prevenire a unor situaţii de natură să afecteze buna funcţionare a sistemului de pensii administrate privat sau măsuri de remediere a unor deficienţe, pe de altă parte. Art. 141 din Legea nr. 411/2004 şi, în mod similar, şi art. 121 din Legea nr. 204/2006 reglementează faptele care constituie contravenţii în materie, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni.
    63. Având în vedere cadrul de reglementare anterior menţionat, Curtea constată că art. 140^1 din Legea nr. 411/2004, respectiv art. 120^1 din Legea nr. 204/2006, pe de o parte, şi art. 140^2 din Legea nr. 411/2004, respectiv art. 120^2 din Legea nr. 204/2006, pe de altă parte - nou-introduse prin art. I pct. 59, respectiv prin art. II pct. 59 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, au un obiect de reglementare diferit în raport cu dispoziţiile în vigoare din aceleaşi acte normative (art. 140 din Legea nr. 411/2004 şi art. 120 din Legea nr. 204/2006) şi nicidecum nu instituie o suprapunere de competenţe ale A.S.F. în materie de răspundere juridică, astfel cum susţin autorii prezentei obiecţii de neconstituţionalitate. Totodată, Curtea constată că textele de lege nou-introduse au domenii de reglementare diferite între ele. În timp ce prevederile art. 140^1 din Legea nr. 411/2004 şi ale art. 120^1 din Legea nr. 204/2006 stabilesc, printr-o formulare imperativă, cadrul sancţionator aplicabil pentru încălcarea dispoziţiilor legilor speciale şi a reglementărilor emise în aplicarea lor, de competenţa A.S.F., art. 140^2 din Legea nr. 411/2004, precum şi art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 sunt norme dispozitive având caracter prudenţial, aplicabile pentru prevenirea unor situaţii de natură să afecteze buna funcţionare a sistemului de pensii administrate privat/a sistemului de pensii facultative sau pentru remedierea unor deficienţe. Referitor la raţiunea de reglementare a acestor texte, nou-introduse în legile speciale menţionate anterior, Curtea reaminteşte că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, acestea au scopul de a spori capacitatea de supraveghere a A.S.F. şi de a impune o mai mare responsabilizare a administratorilor în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de aceştia, pentru a asigura o protecţie suplimentară a activelor fondurilor de pensii private, în beneficiul participanţilor la aceste fonduri şi al beneficiarilor.
    64. De asemenea, Curtea constată că sintagma „de natură să“ - din cuprinsul art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 şi al art. 120^2 din Legea nr. 204/2006, la care fac referire autorii obiecţiei -, deşi nu beneficiază de o definiţie legală în (vreo) materie, are sensul uzual al termenilor care o compun. Prin urmare, procedând la interpretarea literară a textului, Curtea reţine că sintagma „de natură să“, în contextul normelor criticate, are în vedere orice situaţie care ar putea să afecteze buna funcţionare a sistemului de pensii administrate privat/a sistemului de pensii facultative. Aşadar, Curtea constată că legiuitorul a reglementat sintagma criticată în scopul includerii în ipoteza normei a tuturor situaţiilor care, per se, sunt însoţite de premisele afectării bunei funcţionări a sistemului de pensii administrate privat/a sistemului de pensii facultative.
    65. În jurisprudenţa sa cu privire la motivele de neconstituţionalitate formulate din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie, în sensul lipsei de previzibilitate a normei criticate, Curtea a reţinut că obligaţia respectării legilor, consacrată de dispoziţiile constituţionale precitate, nu presupune, prin conţinutul său, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010). În plus, Curtea a reţinut, în aceeaşi decizie, că intervenţia legislativă este necesară pentru a adapta actele normative la realităţile economice, sociale şi politice existente. De asemenea, controlul realizat de Curtea Constituţională este de constituţionalitate prin raportare la dispoziţii şi principii ale Constituţiei. Relevanţa constituţională a unor norme legale în interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (5), în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor şi ordonanţelor (atâta a priori, cât şi a posteriori), respectiv a normelor de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, a fost stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale pornind de la semnificaţia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o dă noţiunii de „lege“, noţiune care este cuprinsă în art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea Constituţională a statuat că din această jurisprudenţă „se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanţa constituţională a principiului legalităţii, esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi ale accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional“ (Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragraful 52). În această lumină şi cu această circumstanţiere trebuie abordată interpretarea principiului legalităţii în cadrul atribuţiilor Curţii Constituţionale de control al constituţionalităţii legilor înainte de promulgare şi, respectiv, al legilor şi ordonanţelor Guvernului după intrarea în vigoare (Decizia nr. 24 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2019, paragraful 46).
    66. Curtea a constatat, totodată, că stabilitatea normelor juridice constituie o expresie a principiului securităţii juridice instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, sau Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 105). Art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68).
    67. Având în vedere cele reţinute anterior, în lumina reperelor jurisprudenţiale precitate, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 sunt redactate cu suficientă claritate şi previzibilitate astfel încât să poată fi aplicate şi nu produc, în sine, o insecuritate juridică. De altfel, Curtea reţine că legiuitorul este cel care îşi asumă politica de asigurări sociale şi pensii, instanţa de control constituţional nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, iar nu oportunitatea unei măsuri de politică în materia pensiilor (a se vedea, în acelaşi sens, cu privire la reglementarea unor măsuri de politică salarială, Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 23, sau Decizia nr. 139 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 3 iunie 2020, paragraful 15). Or, soluţiile legislative criticate constituie o opţiune a legiuitorului, expresie a politicii de asigurări sociale şi pensii, fără a afecta vreo prevedere constituţională sau vreun principiu constituţional. În plus, Curtea observă că susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate reprezintă, în mare măsură, critici referitoare la oportunitatea adoptării ordonanţei de urgenţă criticată. Din această perspectivă, Curtea reaminteşte că instanţa de control constituţional nu decide dacă o lege este sau nu este bună, dacă este sau nu este eficientă sau dacă este ori nu este oportună. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii adoptării acestora [în acest sens, Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, punctul 3 lit. c).
    68. Curtea observă, totodată, că în formularea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă sunt invocate, în mod formal, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, fără a se evidenţia, în concret, relaţia de contrarietate dintre textele de lege contestate din punctul de vedere al constituţionalităţii şi dispoziţiile constituţionale pretins încălcate. Cu toate acestea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Constituţie, invocate în susţinerea obiecţiei, nu sunt incidente ratione materiae în cauză. Având în vedere că, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, prin însuşi textul Constituţiei se reglementează limitele acestuia, alin. (1) fraza a doua a art. 44 din Constituţie statuând că „conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege“, Curtea reţine că testul de proporţionalitate poate fi efectuat în interiorul dreptului pentru a evalua dacă o eventuală limită stabilită cu privire la dreptul de proprietate al participanţilor la fondurile de pensii private este proporţională cu conţinutul constituţional al art. 44. Aşadar, ne aflăm în ipoteza unui drept relativ cu privire la care prin însuşi textul Constituţiei se reglementează limitele dreptului, însă, întrucât în formularea obiecţiei nu sunt aduse argumente care să facă posibilă efectuarea unui test de proporţionalitate, distinct de art. 53 din Constituţie, instanţa de control constituţional nu poate verifica dacă eventualele limite/condiţionări impuse în reglementarea dreptului sunt sau nu sunt structurate în mod constituţional, respectiv în acord cu natura şi substanţa dreptului.
    69. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 56 de deputaţi şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi dispoziţiile art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    marian Enache
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată considerând că sesizarea formulată se impunea a fi admisă şi Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private trebuia declarată neconstituţională în ansamblu pentru următoarele motive:
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private a fost adoptată fără respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, respectiv în absenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi care să fi fost motivată în cuprinsul actului de delegare legislativă.
    1. În prezenta cauză Curtea Constituţională a fost învestită cu soluţionarea unei obiecţii de neconstituţionalitate care a vizat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, în cadrul căreia au fost invocate motive de neconstituţionalitate atât extrinseci, cât şi intrinseci. Între motivele extrinseci invocate se numără şi faptul că actul de legislaţie delegată a fost adoptat fără respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, adică fără ca la data adoptării OUG nr. 174/2022 să fi existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi care să fi fost motivată în cuprinsul actului normativ.
    2. Conform unei jurisprudenţe constante, atunci când Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unui act normativ în baza unor motive extrinseci, această sancţiune vizează actul normativ în ansamblu şi poate permite jurisdicţiei să nu mai procedeze şi la analiza motivelor de neconstituţionalitate intrinsecă (a se vedea deciziile nr. 747/2015 - paragraful 35, nr. 442/2015, nr. 545/2006 sau, mutatis mutandis, Decizia nr. 82/2009).
    3. Tot conform unei jurisprudenţe constante, atunci când Curtea Constituţională este învestită cu soluţionarea unei obiecţii de neconstituţionalitate referitoare la o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, ea este implicit învestită şi cu verificarea îndeplinirii exigenţelor constituţionale referitoare la delegarea legislativă (art. 115 din Legea fundamentală) de către actul de legislaţie delegată (a se vedea deciziile nr. 255/2005, nr. 584/2007, nr. 1.533/2011). Curtea a explicat că această competenţă extinsă îi revine în virtutea faptului că ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă şi elementele de identificare atribuite de către Guvern (a se vedea deciziile nr. 95/2006 sau nr. 1.039/2009).
    4. De asemenea, o jurisprudenţă la fel de constantă a Curţii Constituţionale a explicitat noţiunea constituţională de „situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată“ prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, arătând că aceasta înseamnă că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea deciziile nr. 255/2005, nr. 761/2014, nr. 859/2015 sau nr. 361/2016). Detaliind, Curtea a precizat că o situaţie extraordinară:
    - exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun;
    – are un caracter obiectiv în sensul că existenţa ei nu depinde de voinţa Guvernului;
    – are un caracter obiectiv şi în sensul că nu a putut fi prevăzută în mod rezonabil;
    – obligă Guvernul să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public.
    Şi Curtea a concluzionat, opinând că „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea deciziile nr. 258/2006 sau nr. 366/2014).

    5. Prin urmare, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei situaţii extraordinare, adică a unei stări de fapt cu un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care nu putea fi prevăzută şi care pune în pericol un interes public astfel încât să impună intervenţia cu celeritate din partea Guvernului. Toate aceste veritabile criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea cărora se poate pronunţa doar instanţa jurisdicţia constituţională, trebuie motivate de Guvern în preambulul actului său de legislaţie delegată.
    6. Din analiza preambulului OUG nr. 174/2022 rezultă că Guvernul a avut în vedere „contextul actual caracterizat prin nivelurile ridicate ale ratei inflaţiei din zona Euro şi România, precum şi de fenomenul de creştere a preţurilor la energie“; „creşterea riscului de piaţă cauzată de o volatilitate ridicată pe pieţele financiare, în contextul situaţiei pieţelor financiare din UE marcate de deteriorarea echilibrelor macroeconomice generate de conflictul armat din Ucraina“ şi „previziunile care arată încetinirea ritmului de creştere economică“, însă a acţionat prin adoptarea unor măsuri legislative în regim de urgenţă exclusiv „pentru a contracara posibilele efecte negative asupra sistemului de pensii private din România şi asupra participanţilor la acest sistem“.
    Or, chiar dacă pot fi situaţii obiective şi care nu depind de voinţa Guvernului, „posibilele efecte negative“ nu sunt situaţii:
    - cu un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun - sau, cel puţin, Guvernul nu a explicat în ce constă caracterul lor extraordinar ori excepţional;
    – iminente - sau, cel puţin, Guvernul nu a explicat în ce constă iminenţa ori urgenţa lor;
    – de neprevăzut - dacă Guvernul declară de pe acum că ele sunt posibile înseamnă că are la cunoştinţă de ele şi poate începe prevenirea sau chiar contracararea lor încă din prezent;
    – cuantificabile - dacă sunt doar posibile este plauzibil ca ele să fie şi puţin probabile sau chiar imposibile în viitor, ceea ce le face greu cuantificabile în privinţa impactului;
    – de natură să pună în pericol un interes public astfel încât să impună intervenţia cu celeritate din partea Guvernului.

    7. Deşi art. 115 alin. (4) din Constituţie face explicit vorbire despre obligativitatea motivării urgenţei „în cuprinsul“ actului normativ de legislaţie delegată, respectiv în preambul, se observă că nici Nota de fundamentare ce a însoţit OUG nr. 174/2022 nu este mai explicită cu privire la acest aspect, realizând o lungă enumerare a modificărilor aduse reglementărilor în materie prin respectiva ordonanţă de urgenţă, însă fără justificarea necesităţii obiective şi imperioase ce ar putea impune intervenţia urgentă a Guvernului. Faptul că activele fondurilor private de pensii ar putea fi mai bine protejate ori mai bine supravegheate de autoritatea naţională de reglementare şi supraveghere reprezintă un obiectiv demn a fi realizat, inclusiv prin instrumente de natură legislativă, dar nu constituie o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie şi al jurisprudenţei Curţii Constituţionale care a detaliat aceste exigenţe de vreme ce mai buna supraveghere ori mai buna protejare sunt oricând posibile şi pot şi trebuie să fie realizate pe calea democratică a procedurilor legislative parlamentare.
    8. În plus, sistemul de pensii private sau administrate privat din România nu are legătură cu domeniul fiscal-bugetar, în cadrul căruia Guvernul beneficiază de o marjă de apreciere mai largă atunci când evaluează necesitatea unor eventuale intervenţii pe calea legislaţiei delegate de urgenţă, aşa cum a arătat Curtea Constituţională în unele decizii (a se vedea decizia nr. 769/2020).
    9. Sistemul public de pensii este gestionat de către stat prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat, care reprezintă planul financiar anual ce arată constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii - între alţi beneficiari - şi a pensionarilor. În fiecare an bugetul asigurărilor sociale de stat face obiectul unei legi distincte de legea prin care este adoptat bugetul de stat, iar acest lucru este unanim apreciat de doctrină şi în practică a fi o realizare importantă, deoarece permite ca resursele sale să fie utilizate integral şi exclusiv pentru ocrotirea socială a cetăţenilor, iar eventualele excedente să fie reportate în anii ulteriori tot exclusiv pentru realizarea acestui obiectiv. Sistemul public de pensii gestionează resursele constituite în fiecare an în urma contribuţiilor de asigurări sociale plătite de angajaţi şi angajatori şi le repartizează pensionarilor aflaţi în plată (pilonul I - pay as you go).
    10. Sistemul de pensii private este compus din pensiile administrate privat (pilonul II), care au devenit obligatorii începând cu 2007 pentru angajaţii care atunci împliniseră vârsta de 35 de ani întrucât asigură un venit suplimentar pensiei plătite de stat, şi pensiile private facultative (pilonul III), care reprezintă o formă de economisire pe termen lung a oricărui cetăţean în vederea obţinerii unui venit suplimentar la pensie. Dacă pilonul I depinde exclusiv de redistribuirea fondurilor colectate anual de la asiguraţii social pe care o realizează statul, iar pilonul II cunoaşte şi o modică participare a statului prin deţineri sau participaţii care nu pot depăşi un prag stabilit de lege, restul fiind proprietatea privată a asiguratului, pilonul III este exclusiv expresia unui drept de proprietate privată al beneficiarului pensiei private. Prin urmare, cel puţin pilonii II şi III nu pot face obiectul unor reglementări de natură fiscal-bugetară fără a fi pusă în discuţie exproprierea sau naţionalizarea economiilor cetăţenilor. Statul poate oricând interveni, inclusiv în plan normativ, pentru o mai bună administrare şi supraveghere a fondurilor constituite în cadrul pilonilor II şi III ori pentru protejarea suplimentară a activelor fondurilor de pensii private (pilonii II şi III), dar nu prin instrumente de natură bugetară, iar o eventuală intervenţie pe calea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului trebuie să respecte - între altele - şi exigenţele stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    În concluzie, pentru toate aceste motive considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private.

                    Judecător,
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 187 din 4 aprilie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"