Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de reclamanţii Radu Viorel Buzea, Horia Ion Gustă, Florentina Lavi şi Daniela Maria Vasile în Dosarul nr. 1.721/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 393D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Bianca Chiurtu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, precum şi, personal, domnul Horia Ion Gustă. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar au fost depuse note de şedinţă din partea Societăţii Civile de Avocatură Popovici Niţu Stoica&Asociaţii, în calitate de reprezentantă convenţională a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prin care se solicită constatarea neconstituţionalităţii reglementării criticate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, şi susţine că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 45. 5. În esenţă, arată că, în fapt, reclamanţii au fost sancţionaţi contravenţional pentru mai multe fapte în baza prevederilor art. 34 din actul normativ precitat, care prevăd că societăţile de administrare a investiţiilor au, cel puţin, obligaţia să acţioneze cu corectitudine şi cu diligenţă profesională în scopul protejării interesului investitorilor şi a integrităţii pieţei. Apreciază că această formulare, corectitudine şi diligenţă profesională, este foarte vagă, iar din această perspectivă se încalcă principiul securităţii juridice şi al încrederii legitime, întrucât, în materie contravenţională, normele trebuie să fie suficient de clare, precise şi previzibile pentru ca destinatarul acestora să îşi poată adapta conduita în mod corespunzător, context în care face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020. 6. Susţine, de asemenea, că art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 reprezintă o transpunere „nefericită“ a Directivei 2009/65/CE, fără ca legiuitorul să precizeze în concret, prin lege sau regulament al Autorităţii de Supraveghere Financiară, cum ar trebui să acţioneze societatea de administrare a investiţiilor astfel încât să se conformeze dispoziţiilor legii. Arată că, în speţă, au fost întreprinse diferite operaţiuni, şi anume, investirea în obligaţiuni, încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare a unor bilete la ordin, şi alte asemenea fapte, pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a considerat că se subsumează acestei prevederi generale cuprinse în art. 34, de a nu fi acţionat cu corectitudine şi diligenţă profesională. Or, în opinia sa, această împrejurare este de natură a produce un efect inhibitor asupra societăţii de administrare a investiţiilor care, astfel, nu îşi mai poate desfăşura activitatea potrivit principiului liberei iniţiative, în contextul în care, în speţă, autoritatea s-a purtat discreţionar şi a sancţionat contravenţional cinci fapte diferite printr-o singură normă generală, în condiţiile în care nu au fost oferite explicaţii sau indicaţiile necesare despre cum trebuie să acţioneze pe piaţă o societate de administrare a investiţiilor. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că în speţă se critică modul de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale, context în care face referire la înseşi susţinerile din pledoaria avocatului prezent cu privire la faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară a acţionat în mod discreţionar aplicând reglementarea criticată. 8. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că cerinţa legală de a acţiona cu corectitudine şi diligenţă profesională există, ca şi obligaţie, şi la alţi subiecţi de drept, şi anume, în legislaţia rutieră sau în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, raportat la conduita/obligaţia acestora de a se abţine de la manifestări care ar aduce atingere prestigiului justiţiei. 9. În drept la replică, avocatul prezent apreciază ca fiind nefondată solicitarea reprezentantului Ministerului Public de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, iar referitor la comparaţia cu categoria magistraţilor învederează faptul că în cazul acestora există legislaţie secundară de punere în aplicare a dispoziţiilor cu caracter general, spre deosebire de cazul societăţilor de administrare a investiţiilor, unde nu există decât dispoziţii strict generale, fără ca acestea să fie dezvoltate prin norme subsecvente. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.721/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Radu Viorel Buzea, Horia Ion Gustă, Florentina Lavi şi Daniela Maria Vasile în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 sunt neconstituţionale, întrucât aduc atingere principiului securităţii juridice, neîndeplinind cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate statuate atât în jurisprudenţa constituţională, cât şi în cea europeană. Arată că art. 34 alin. (2) lit. a) din actul normativ mai sus menţionat implementează în legislaţia naţională art. 14 alin. (1) lit. b) din Directiva 2009/65/CEa Parlamentului european şi a Consiliului din 13 iulie 2009, care a prevăzut doar nişte principii generale, care ulterior, trebuiau să fie detaliate prin norme de conduită elaborate de fiecare stat membru. Aceştia consideră, însă, că legiuitorul român nu a implementat directiva precitată în mod corespunzător, omiţând că art. 14 alin. (1) din Directiva 2009/65/CE este un text care consacră principii, iar nu reguli clare, precise, a căror încălcare ar putea atrage sancţiuni contravenţionale, precum şi faptul că obligativitatea care revine statului membru de a elabora norme de conduită care să reflecte cel puţin principiile enunţate de art. 14 alin. (1) din Directiva 2009/65/CE. În opinia autorilor excepţiei, aceste omisiuni ale legiuitorului au determinat ca prevederi generale, de principiu, din cuprinsul Directivei 2009/65/CE să poată atrage în România sancţiuni semnificative. 12. Autorii excepţiei invocă neconstituţionalitatea reglementării legale criticate din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, având în vedere faptul că nu se specifică înţelesul noţiunilor de „corectitudine“ şi „diligenţă“ în funcţie de care subiecţii menţionaţi la art. 195 din actul normativ precitat trebuie să acţioneze, nu sunt precizate criteriile în raport cu care se apreciază „corectitudinea“ şi „diligenţa“ subiecţilor activi, respectiv care este standardul minim de la care este sancţionată contravenţional acţiunea subiecţilor activi şi, de asemenea, nu se specifică ce se înţelege prin „interesul investitorilor“ şi „integritatea pieţei“ care poate fi prejudiciată prin acţiunea subiecţilor activi. 13. Aceştia susţin, astfel, că norma contravenţională criticată instituie o obligaţie cu caracter general, abstractă, lipsită de previzibilitate şi claritate, susceptibilă a genera imposibilitatea destinatarilor de a înţelege şi de a anticipa obligaţia impusă de lege, astfel încât să îşi poată adapta conduita în raport cu aceasta, precum şi abuzuri din partea autorităţii competente cu aplicarea legii, care poate aplica norma legală în mod arbitrar, ducând astfel în derizoriu principiul legalităţii stabilirii şi sancţionării contravenţiilor. 14. Reglementarea criticată aduce atingere, în opinia autorilor excepţiei, şi principiului constituţional al libertăţii economice, întrucât restricţionează în mod disproporţionat dreptul S.A.I. Certinvest - S.A. de a-şi desfăşura activitatea conform liberei iniţiative, în acord cu scopul economic propus, cu viziunea proprie de organizare a activităţii şi protejare a intereselor investitorilor, constituind, totodată, premisele unui abuz al autorităţii administrative, iar persoanele protejate de textul constituţional al art. 45 aflându-se astfel sub un efect inhibator permanent generat de eventualele interpretări abuzive ale normei legale de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Cu alte cuvinte, consideră că sancţionarea S.A.I. Certinvest - S.A. şi a reprezentaţilor săi pentru săvârşirea unor presupuse fapte, nereglementate/reglementate cu titlu general, distruge pe viitor libera iniţiativă a acesteia de a desfăşura activitate investiţională. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Punctual, arată că art. 34 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 constituie o reglementare cu caracter de principiu, care cuprinde o obligaţie minimală pentru întreaga activitate a societăţilor de administrare a investiţiilor şi are scopul de a oferi repere cu caracter general pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor ce reglementează activitatea acestor societăţi, în concordanţă cu specificul acestora, iar din această perspectivă prevederea de principiu a obligaţiei minimale de a acţiona cu corectitudine şi cu diligenţă profesională în scopul protejării interesului investitorilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare pe care le administrează şi a integrităţii pieţei nu poate aduce atingere principiului securităţii juridice, textul de lege fiind clar, accesibil şi previzibil. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, instanţa de judecată învederează faptul că autorii excepţiei nu au dezvoltat acest motiv de neconstituţionalitate, însă instituirea unor obligaţii minimale de corectitudine şi diligenţă profesională nu aduce atingere acestui drept constituţional. În ceea ce priveşte încălcarea principiului libertăţii economice consideră că acestea privesc aplicarea art. 34 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, respectiv modul de exercitare a dreptului de apreciere de către autoritatea pârâtă şi nu constituţionalitatea textului de lege criticat. 16. În ceea ce priveşte art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, instanţa de judecată apreciază că nici acest text legal nu contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nu aduce atingere principiului securităţii juridice, îndeplinind cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate, iar referitor la susţinerile autorilor excepţiei privind încălcarea art. 21 alin. (3) şi art. 45 din Constituţie arată că aprecierile instanţei referitoare la art. 34 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 sunt valabile şi în cazul art. 195 lit. e) din acelaşi act normativ. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 30 iunie 2012, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015. Prevederile criticate au următorul conţinut normativ: - Art. 34 alin. (2): "S.A.I. are, cel puţin, obligaţia: a) să acţioneze cu corectitudine şi cu diligenţă profesională în scopul protejării interesului investitorilor O.P.C.V.M.-urilor pe care le administrează şi a integrităţii pieţei;" – Art. 195: "Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de către S.A.I., societatea de investiţii autoadministrată sau depozitar şi/sau de către membrii consiliului de administraţie ori ai consiliului de supraveghere, directorii sau membrii directoratului şi reprezentanţii compartimentului de control intern ai unei S.A.I. ori societăţi de investiţii autoadministrate, precum şi de către persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere ori exercită cu titlu profesional activităţi reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă, după caz:[…] e) nerespectarea regulilor de conduită prevăzute la art. 34-43;" 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la previzibilitatea, claritatea şi accesibilitatea legii, ale art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 45 care consacră accesul liber al persoanei la o activitate economică şi libera iniţiativă. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că piaţa valorilor mobiliare reprezintă o piaţă organizată în cadrul căreia se emit şi se tranzacţionează produse cu specific deosebit, respectiv valorile mobiliare, care sunt instrumente financiare negociabile ce se adresează publicului investitor, destinate mobilizării economiilor băneşti şi disponibilităţilor financiare prin intermediul investiţiilor în instrumente financiare, în condiţii de protecţie a investitorilor. Pentru a se oferi fiecărui investitor posibilitatea evaluării riscului investiţional, emisiunile şi tranzacţiile de valori mobiliare se desfăşoară pe o piaţă organizată (reglementată), sub o strictă supraveghere exercitată de autoritatea de reglementare şi control, şi anume Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare/Autoritatea de Supraveghere Financiară, în condiţii de protecţie a investitorilor. 23. Raportat la prezenta cauză, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 reglementează înfiinţarea şi funcţionarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea competentă care aplică prevederile acestei ordonanţe de urgenţă, prin exercitarea competenţelor şi prerogativelor stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă precitată, Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a înfiinţat ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, şi îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor acestui act normativ, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.). De asemenea, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, Autoritatea de Supraveghere Financiară exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control, fiind autoritatea competentă la nivel naţional pentru aplicarea şi urmărirea respectării actelor normative de directă aplicabilitate emise la nivelul Uniunii Europene, în domeniile prevăzute de prezentul act normativ, precum şi pentru transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a acelor prevederi emise la nivelul Consiliului UE, Parlamentului UE, Comisiei Europene, precum şi al altor autorităţi europene. 24. În acest context, Curtea reţine că aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, adoptarea acestui act normativ a fost impusă de transpunerea în legislaţia naţională (1 iulie 2011) a prevederilor Directivei 2009/65/CEa Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, ale Directivei 2010/43/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice, conflictele de interese, regulile de conduită, administrarea riscului şi conţinutul acordului dintre depozitar şi societatea de administrare şi ale Directivei 2010/44/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte anumite dispoziţii referitoare la fuziunea fondurilor, structurile de tip „master/feeder“ şi procedura de notificare. 25. Curtea observă că art. 34 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, criticat de autorii excepţiei, care prevede că societatea de administrare a investiţiilor are, cel puţin, obligaţia să acţioneze cu corectitudine şi cu diligenţă profesională în scopul protejării interesului investitorilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare pe care le administrează şi a integrităţii pieţei, constituie transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din cadrul directivei 2009/65/CE din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), dispoziţii din directivă potrivit cărora: "Fiecare stat membru elaborează norme de conduită pe care societăţile de administrare autorizate în respectivul stat membru le respectă în permanenţă. Aceste norme trebuie să reflecte cel puţin principiile enunţate în prezentul alineat. Principiile respective obligă societatea de administrare: a) să acţioneze, în desfăşurarea activităţilor sale, în mod loial şi echitabil, în interesul OPCVM-urilor pe care le administrează şi al integrităţii pieţei; b) să acţioneze cu competenţa, grija şi diligenţa care se impun, în interesul OPCVM-urilor pe care le administrează şi al integrităţii pieţei; c) să aibă şi să utilizeze eficient resursele şi procedurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor sale; d) să depună eforturi pentru a evita conflictele de interese şi, în cazul în care acestea nu pot fi evitate, să se asigure că OPCVM-urile pe care le administrează sunt tratate în mod echitabil; şi e) să se conformeze tuturor reglementărilor aplicabile în desfăşurarea activităţilor, astfel încât să promoveze cele mai bune interese ale investitorilor săi şi integritatea pieţei." 26. De asemenea, Curtea reţine că potrivit prevederilor art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, nerespectarea regulilor de conduită prevăzute la art. 34-43 de către societăţile de administrare a investiţiilor constituie contravenţii şi se sancţionează de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, în conformitate cu art. 196 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Şi aceste prevederi legale constituie, de asemenea, transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 99 din cadrul Directivei 2009/65/CE din 13 iulie 2009, astfel cum au fost modificate prin Directiva 2014/91/UE din 23 iulie 2014. 27. Aşa fiind, referitor la susţinerile potrivit cărora prevederile art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 aduc atingere principiului securităţii juridice, întrucât sunt lipsite de previzibilitate, accesibilitate şi claritate, Curtea apreciază că acestea nu pot fi reţinute. Astfel, normele cuprinse în art. 34 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 reprezintă o reglementare cu caracter de principiu ce cuprinde o obligaţie minimală [„cel puţin“] pentru întreaga activitate a societăţilor de investiţii, cu scopul de a oferi repere cu caracter general (şi nu punctual) de natură să ajute destinatarul normei în operaţiunea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor ce reglementează activitatea acestor societăţi, în concordanţă cu specificul acestora. În ceea ce priveşte art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, Curtea apreciază că şi această normă legală este clară, întrucât stabileşte subiecţii activi ai răspunderii contravenţionale, iar în ceea ce priveşte fapta cu caracter contravenţional, textul reprezintă o normă de trimitere, cu privire la nerespectarea regulilor de conduită prevăzute la art. 34-43 din acelaşi act normativ. 28. Curtea reţine, de altfel, că referitor la criteriile în raport cu care se apreciază conduita subiecţilor activi, Comisia Europeană a adoptat Directiva 2010/43/UE din 1 iulie 2010 care prevede norme de aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice, conflictele de interese, regulile de conduită, administrarea riscului şi conţinutul acordului dintre depozitar şi societatea de administrare, care îşi găseşte transpunerea în legislaţia naţională tot prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 (în acest sens fiind prevederile art. 36-45 coroborate cu cele ale pct. 2 din menţiunea privind transpunerea actelor Uniunii Europene). 29. În acest context, cu privire la exigenţele de calitate a legii, Curtea, prin Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013, spre exemplu, a reţinut, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, s-a statuat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă şi cu profesioniştii, obişnuiţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea activităţii lor. Astfel, se poate aştepta ca aceştia să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. În lumina acestor precizări, Curtea apreciază că textele criticate îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi predictibilitate şi nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât acestea nu trebuie interpretate în mod singular, ci prin raportare la întregul cadru legislativ relevant cu privire la piaţa de capital. 30. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora prevederile art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că această critică nu a fost motivată, fiind invocată doar generic încălcarea normei constituţionale. Curtea apreciază că nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, împrejurarea că, astfel cum susţin autorii excepţiei, legiuitorul român nu a implementat în mod corespunzător Directiva 2009/65/CE, în sensul că nu au fost emise criterii corespunzătoare, în sensul de a fi stabilite norme de conduită capabile a direcţiona comportamentul societăţilor de administrare a investiţiilor, ceea ce este de natură să atragă sancţiuni contravenţionale semnificative în sarcina acestora. 31. De altfel, în contextul criticilor formulate cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi, implicit, a dreptului la apărare, Curtea reţine că potrivit art. 198 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 195 din ordonanţa de urgenţă precitată se constată de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, care poate delega constatarea săvârşirii contravenţiilor către agenţii împuterniciţi să exercite atribuţii privind supravegherea, investigarea şi controlul respectării dispoziţiilor legale şi ale reglementărilor aplicabile pieţei de capital. La primirea actelor de verificare rezultate în urma activităţii de autorizare, supraveghere sau control, în baza cărora se constată săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute de art. 195, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare dispune aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 196. De asemenea, prin acte individuale, aceasta poate dispune extinderea investigaţiilor, luarea de măsuri conservatorii şi/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare. 32. Totodată, Curtea observă că potrivit art. 199 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, la individualizarea sancţiunii se ţine seama de mai multe aspecte, precum: circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului, în funcţie de gravitatea şi durata încălcării; gradul de vinovăţie a contravenientului; capacitatea financiară a contravenientului, indicată, de exemplu, de cifra de afaceri totală a persoanei juridice sau de venitul anual al persoanei fizice; valoarea profiturilor obţinute sau a pierderilor evitate de către contravenient, pagubele suferite de alte persoane şi, după caz, pagubele aduse funcţionării pieţei financiare sau economiei în ansamblu, în măsura în care acestea se pot determina; gradul de cooperare a contravenientului cu A.S.F.; încălcările anterioare comise de contravenient; precum şi de eventualele măsuri luate de către contravenient, ulterior săvârşirii faptei, pentru a limita pagubele, pentru acoperirea prejudiciului sau pentru desistarea săvârşirii faptei. 33. În situaţia în care părţile se consideră vătămate în drepturile lor, potrivit art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă, „Curţile de apel judecă în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale“, iar coroborat cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti“. Aşa fiind, în măsura în care se consideră vătămate în drepturile recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, acestea se pot adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. 34. Aşa fiind, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, „verificarea legalităţii actelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care sunt acte administrative unilaterale, se face de către o instanţă judecătorească, care se bucură de independenţă şi se caracterizează prin imparţialitate, printr-o procedură care respectă exigenţele unui proces echitabil, în condiţiile asigurării dreptului la apărare al părţilor, acestea având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale pentru a-şi valorifica în mod eficient drepturile procedurale“. 35. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora prevederile art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 aduc atingere principiului libertăţii economice, consacrat de art. 45 din Constituţie, întrucât aceste prevederi legale restricţionează dreptul societăţii de administrare a investiţiilor de a-şi desfăşura activitatea conform liberei iniţiative, în acord cu scopul economic propus, cu viziunea proprie de organizare a activităţii şi de protejare a intereselor investitorilor, Curtea apreciază că din perspectiva criticilor formulate, autorii excepţiei au în vedere, mai degrabă, modalitatea de aplicare a reglementării criticate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, respectiv a modului de exercitare a dreptului de apreciere de către această autoritate. 36. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu fiind Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, s-a reţinut că „potrivit art. 45 din Legea fundamentală, este garantată exercitarea în condiţiile legii a accesului liber al persoanelor la o activitate economică, iar textul de lege criticat nu face decât să sancţioneze nerespectarea unor astfel de cerinţe legale. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora“. Mai mult, Curtea a stabilit că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). 37. Concluzionând, Curtea reţine că potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, societăţile de administrare a investiţiilor au ca obiect de activitate administrarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, stabilite în România sau în alt stat membru, şi funcţionează numai în baza autorizaţiei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Acestea vor respecta în orice moment, pe parcursul desfăşurării activităţii lor, regulile prudenţiale stabilite de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu privire la administrarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi vor trebui să stabilească, să implementeze şi să menţină politici şi proceduri adecvate care să identifice orice risc de nerespectare a obligaţiilor lor, precum şi riscurile asociate şi să adopte măsuri şi proceduri adecvate pentru minimizarea riscurilor respective şi pentru a permite Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să îşi exercite efectiv prerogativele conferite prin ordonanţa de urgenţă precitată. În exercitarea atribuţiilor sale, aceasta desfăşoară o activitate menită să asigure protejarea investitorilor şi a sistemului financiar în ansamblul său, ceea ce reprezintă o concretizare a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamanţii Radu Viorel Buzea, Horia Ion Gustă, Florentina Lavi şi Daniela Maria Vasile în Dosarul nr. 1.721/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 34 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 195 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
