Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi ale Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 28.167/325/2019/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 629D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 apreciază că autorul excepţiei nu formulează nicio critică de neconstituţionalitate. Totodată, susţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 240/2019 este inadmisibilă, deoarece aceste prevederi nu au aplicabilitate în cauza în care a fost ridicată excepţia. Arată că deşi prin Legea nr. 240/2019 au fost abrogate dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, acestea din urmă îşi produc încă efecte, inclusiv în cauza autorului excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 1/R din 18 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 28.167/325/2019/a1, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi ale Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile Legii nr. 240/2019 sunt neconstituţionale deoarece abrogă art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, care reprezenta o reparaţie parţială pentru încălcarea art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că, inclusiv după adoptarea actului normativ prin care s-a introdus art. 55^1 în cuprinsul Legii nr. 254/2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa unor condiţii de detenţie necorespunzătoare, de exemplu, prin Hotărârea din 25 aprilie 2017, pronunţată în Cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României. De asemenea, apreciază că sintagma „24 iulie 2012“ din cuprinsul art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 este neconstituţională. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile Legii nr. 240/2019 şi cele ale art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt în deplin acord cu prevederile constituţionale invocate, în sensul că acestea reglementează modul de calcul al pedepsei executate în regim de detenţie, iar aceste aspecte vizează strict politica penală a unui stat, nefiind încălcate principiile constituţionale invocate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi ale Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Legea nr. 254/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispoziţiile art. 55^1 au fost introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Ulterior, dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 au fost abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. 11. Curtea reţine că art. III din Legea nr. 240/2019 dispune că: „Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi“. 12. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiţia ca textul criticat să fie „în vigoare“, Curtea a reţinut că dispoziţiile abrogate se aplică în continuare persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, urmând ca acestora să li se aplice măsura compensatorie prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019). Aşa fiind, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispoziţiile criticate îndeplinesc condiţia de a fi „în vigoare“, astfel că urmează ca excepţia de neconstituţionalitate să fie analizată pe fond. 13. Totodată, din analiza motivelor de neconstituţionalitate reliefate de autorul excepţiei, rezultă că acesta critică, în realitate, dispoziţiile alin. (8) al art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, acestea cuprinzând sintagma „24 iulie 2012“, precum şi art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, aceste dispoziţii fiind cele prin care a fost abrogat art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. 14. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 şi ale art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, cu următorul conţinut: - Art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013: „Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.“; – Art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019: „Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: […] 2. Articolul 55^1 se abrogă.“ 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 referitor la statul român, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate, prevederile art. 3 privind interzicerea torturii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai făcut obiectul unor critici de neconstituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 26 octombrie 2020, şi Decizia nr. 451 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 28 decembrie 2021. 17. Curtea a menţionat că a luat act de contextul juridic şi social în care legiuitorul şi-a manifestat intervenţia modificatoare a legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. Premisa legiferării a constituit-o jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care instanţa europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare. De asemenea, Curtea a reţinut că obligaţiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sarcina statelor membre ale Convenţiei reprezintă standarde minimale de protecţie cu privire la interzicerea torturii sau tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante, în legătură cu condiţiile de detenţie din penitenciare, standarde pe care statele sunt obligate să le transpună în măsurile legislative sau administrative interne. Cu acelaşi prilej, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea numărului de zile considerate efectiv executate, ca măsură compensatorie pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, este un element care ţine în exclusivitate de opţiunea legiuitorului, existând libertatea de a dispune sub acest aspect pe baza unor considerente de oportunitate, apreciate în funcţie de scopul legii şi de perioada în care se estimează a fi atins acest scop. Aceleaşi argumente susţin şi opţiunea pentru perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare, care se calculează începând cu 24 iulie 2012, data pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii în Cauza Iacov Stanciu împotriva României. 18. Tot prin Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, Curtea a statuat că, deşi, potrivit art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012, măsurile compensatorii devin aplicabile pentru viitor, chiar dacă prin natura lor au în vedere o perioadă trecută/anterioară. Curtea a reţinut că o astfel de situaţie urmăreşte remedierea problemelor structurale legate de supraaglomerare, precum şi a urmărilor acestora, în aşa fel încât să fie respectate dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care interzic în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante. 19. Curtea a observat că, potrivit art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, dispoziţiile acestui articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, însuşi legiuitorul recunoaşte mai multe forme de compensare pentru condiţii necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenţie din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive. Astfel, orice persoană putea solicita instanţelor naţionale acordarea de daune morale/despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, pentru perioada anterioară datei de 24 iulie 2012. Faptul că autorul excepţiei nu a acţionat în instanţă pentru obţinerea de daune morale/despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, pentru perioada dinainte de 24 iulie 2012, nu determină neconstituţionalitatea stabilirii acestei date ca dată de început pentru calcularea perioadei pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare. 20. Curtea a constatat că legiuitorul a pus la dispoziţia persoanelor condamnate, atât anterior, cât şi ulterior datei de 24 iulie 2012, mecanisme juridice prin care persoanele interesate se puteau adresa instanţelor naţionale în vederea acordării de daune morale/despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie. 21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019, Curtea observă că dispoziţiile criticate abrogă soluţia legislativă care norma în privinţa compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare, soluţie introdusă prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013. 23. Prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, Curtea a reţinut că legiuitorul şi-a manifestat intenţia de modificare a legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi de adoptare a soluţiei legislative a compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare într-un anumit context juridic şi social. 24. Plecând de la aceste premise, Curtea apreciază că soluţia de abrogare a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se încadrează în competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, de a identifica şi edicta soluţii normative, cu respectarea exigenţelor constituţionale, în acord cu realităţile prezente ale societăţii. Deplina competenţă în ceea ce priveşte stabilirea acestor soluţii revine legiuitorului, în acest sens fiind prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 25. De altfel, Curtea observă că abrogarea măsurii compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare este însoţită de reglementarea unor dispoziţii tranzitorii care permit aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 persoanelor enumerate în art. III din Legea nr. 240/2019, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019). În acest sens, art. III din Legea nr. 240/2019 dispune că „Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi“. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 28.167/325/2019/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi ale art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
