Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 180 din 28 martie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 180 din 28 martie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 398 din 21 mai 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 15/81/2016 al Curţii Militare de Apel Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.609D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal care permit aplicarea, ca lege penală mai favorabilă, a unor acte normative declarate neconstituţionale sau respinse prin lege, cum este cazul - ordonanţelor de urgenţă -, sunt considerate ca fiind neconstituţionale, încălcând forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale. Apreciază că aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de prioritizare a principiilor care acţionează în mod concomitent, iar, când există astfel de situaţii, legiuitorul va opta pentru una dintre ele. În cazul de faţă s-a făcut opţiunea în favoarea principiului legii penale mai favorabile, lăsând alături principiul forţei obligatorii a deciziilor Curţii Constituţionale. De altfel, într-o astfel de situaţie a fost pusă şi Curtea Constituţională într-o decizie privind imprescriptibilitatea când, fiind în concurenţă principiul dreptului la viaţă şi principiul prescriptibilităţii, Curtea a optat pentru principiul dreptului la viaţă. Nefiind situaţii care să creeze stări de neconstituţionalitate, concluziile reprezentantului Ministerului Public sunt de respingere.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 27 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15/81/2016, Curtea Militară de Apel Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul de drept, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi la calitatea legilor, ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Astfel, dispoziţiile legale declarate neconstituţionale nu pot constitui o lege penală mai favorabilă, o astfel de prevedere încurajând fenomenul infracţional la nivel înalt, ştiut fiind că prin adoptarea unor acte normative vădit neconstituţionale se obţine beneficiul exonerării de răspunderea penală, atenuarea sau înlocuirea răspunderii penale ori, după caz, de executare a pedepsei.
    6. Cetăţenii care se află în situaţii juridice reglementate prin acte normative care sunt declarate neconstituţionale au instituit, prin art. 5 alin. (2) din Codul penal, privilegiul de a li se considera ca lege penală mai favorabilă un act contrar Legii fundamentale, comparativ cu persoanele aflate în situaţii juridice reglementate de acte normative valide din punct de vedere constituţional.
    7. Dacă se admite că poate reprezenta o lege penală mai favorabilă un act normativ ori prevederi din acesta declarate neconstituţionale, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile, s-ar ajunge la situaţia de a nu se aplica, în cauza dată, decizia Curţii Constituţionale care lipseşte normele respective de legitimitate.
    8. În primul rând, în acest mod se instituie excepţii de la principiul constituţional al obligativităţii generale a aplicării deciziilor Curţii Constituţionale, deşi art. 147 alin. (4) din Constituţie nu prevede vreo excepţie de la acest principiu.
    9. În al doilea rând, prin aplicarea în unele speţe a dispoziţiilor legale care anterior au fost declarate neconstituţionale, sunt nesocotite prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, conform cărora dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt eliminate din ordinea juridică normativă, ele încetându-şi efectele de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, fie sub forma suspendării de drept, fie sub forma intervenţiei Parlamentului în sensul punerii de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
    10. Dispoziţiile legale declarate neconstituţionale nu pot constitui o lege penală mai favorabilă, o astfel de prevedere încurajând fenomenul infracţional, inclusiv la nivel mediu şi înalt, ştiut fiind că prin adoptarea unor acte normative vădit contrare Legii fundamentale se obţine beneficiul exonerării de răspunderea penală sau, după caz, de executare a pedepsei.
    11. O situaţie aparte o reprezintă ordonanţele simple şi cele de urgenţă, care nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate înainte de a intra în vigoare.
    12. Curtea Militară de Apel Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în fapt, procurorul face referire la modul de aplicare a legii. Aspectele invocate de acesta nu ridică veritabile critici de neconstituţionalitate ale textului de lege [în speţă art. 74^1 din Codul penal din 1969 la care face referire art. 5 alin. (2) din Codul penal] prin raportare la dispoziţiile constituţionale menţionate.
    13. Până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea lor dispoziţiile dintr-o normă penală se bucură de prezumţia de constituţionalitate. Aceste dispoziţii au fost în vigoare şi au produs efecte juridice până la data publicării în Monitorul Oficial al României, conform art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală; însă deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, încât nu poate fi înlăturată de la aplicare o normă penală posibil mai favorabilă pe considerentul că ulterior aceasta a fost declarată neconstituţională.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite.
    16. Este firesc ca persoanei care a comis o infracţiune sub imperiul unei legi, chiar dacă aceasta a fost ulterior declarată neconstituţională, sau pentru care a intervenit o astfel de lege până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, să îi fie aplicabilă această lege, ca lege penală mai favorabilă, spre deosebire de persoana pentru care raportul juridic de natură penală nu s-a desfăşurat pe timpul existenţei respectivei legi.
    17. Este evident că dispoziţiile legale criticate nu cuprind norme de natură a încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele aplicându-se în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.
    18. Art. 5 din Codul penal, în ansamblul său, este o aplicare a principiului statuat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.“
    19. Aşa fiind, se observă că Legea fundamentală nu face distincţie în funcţie de modalitatea în care legea penală mai favorabilă şi-a încetat efectele (abrogare ori încetarea efectelor în urma declarării neconstituţionalităţii acesteia), statuând, fără excepţie, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. Aşadar, orice altă interpretare a principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    20. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
    21. Cu acel prilej s-a reţinut că, în ceea ce priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze. Prin urmare, Curtea a statuat că orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituţionalitate.
    22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) cu denumirea marginală Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei din Codul penal, care au următorul conţinut: „Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.“
    25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la România ca stat de drept, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi la calitatea legilor, ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia a criticat prevederile art. 5 alin. (2) din Codul penal, apreciind că dispoziţiile legale declarate neconstituţionale nu pot constitui o lege penală mai favorabilă, cu atât mai mult cu cât, dacă s-ar admite contrariul, s-ar ajunge la situaţia de a nu se aplica decizia de admitere a Curţii Constituţionale care lipseşte normele respective de legitimitate.
    27. Cu privire la aceste critici Curtea constată că prevederile art. 5 alin. (2) din Codul penal statuează cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, sens în care, dacă se constată neconstituţionalitatea legii penale mai blânde, legiuitorul recunoaşte că, pe perioada cât aceasta a fost în vigoare, produce efectele juridice asociate unei legi penale mai favorabile.
    28. Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal, atât alin. (1), cât şi alin. (2), este necesar să intervină o lege penală mai favorabilă pentru a cărei sferă de incidenţă s-a adoptat, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, criteriul aprecierii în ansamblu prin raportare la condiţiile prevăzute numai în una dintre legile penale care au apărut în intervalul cuprins între momentul săvârşirii infracţiunii şi momentul judecării definitive a cauzei.
    29. În cauza de faţă, între cele două momente anterior referite, au fost introduse în Codul penal, prin Legea nr. 202/2010, dispoziţiile mai favorabile prevăzute de art. 74^1 din Codul penal din 1969 prin care legiuitorul a urmărit să instituie, în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, noi circumstanţe atenuante care să ducă la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, ajungând până la posibilitatea aplicării unei pedepse cu amendă penală ori a unei sancţiuni cu caracter administrativ dacă, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceste noi prevederi au fost constatate neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, prilej cu care s-a reţinut, pe de o parte, că prin condiţionarea reducerii limitelor de pedeapsă de un anumit moment procesual, respectiv până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, este afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, că atât alin. 1, cât şi alin. 2 al art. 74^1 din Codul penal folosesc o terminologie ambiguă, imprecisă, de natură a lipsi de previzibilitate norma supusă controlului, textul de lege criticat fiind deficitar din perspectiva lipsei de corelare, atât cu alte prevederi similare din Codul penal, cât şi cu cele reglementate în legi speciale, ceea ce este de natură să genereze confuzii, incertitudine şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestuia. Cu toate acestea, chiar dacă art. 74^1 din Codul penal din 1969 a fost constatat neconstituţional, iar, potrivit art. 147 din Constituţie, aplicarea sa încetează, el poate fi, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul penal, interpretat şi aplicat ca o lege penală mai favorabilă.
    30. Prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituţională a statuat că determinarea caracterului „mai favorabil“ are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă, între care se regăsesc şi prevederile art. 74^1 din Codul penal din 1969, constatate ulterior ca fiind neconstituţionale.
    31. Reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, legiuitorul a consacrat în alin. (1) al art. 5 din Codul penal excepţiile de la activitatea legii penale, materializate în ultraactivitatea legii abrogate/modificate/ declarate ca neconstituţională şi retroactivitatea legii noi pentru fapte comise anterior intrării acesteia în vigoare, transpunând, astfel, principiul constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile prevăzut în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, excepţie făcând legea penală sau contravenţională mai favorabilă. Principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art. 1 alin. (5) că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. În materie penală, art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.“ De la regula activităţii normei penale sunt admise două excepţii, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepţii se aplică în situaţiile de tranziţie determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracţiune este săvârşită sub imperiul legii penale anterioare, însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale. Problematica aplicării legii penale în situaţiile de tranziţie a determinat exprimarea a două curente de opinie diametral opuse: teza ultraactivităţii legii vechi, potrivit căreia în caz de tranziţie se va aplica legea existentă în momentul săvârşirii infracţiunii, şi teza retroactivităţii legii în vigoare, potrivit căreia în caz de situaţie tranzitorie se va aplica noua lege penală.
    32. De asemenea, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, impunându-se a fi respectate nu numai de către instanţele judecătoreşti, ci de toate subiectele de drept, atât de Parlament, cât şi de Guvern, respectiv de autorităţile şi instituţiile publice. Forţa deciziilor Curţii Constituţionale, conferită de legiuitorul constituant, prin consacrarea caracterului lor general obligatoriu, impune o mare responsabilitate şi o cumpănită apreciere a efectelor pe care le produc sau le pot produce, respectiv a posibilităţii pe care Curtea, prin deciziile sale, o are de a opri intrarea în vigoare a unor norme juridice care, chiar în ipoteza constatării neconstituţionalităţii ulterioare, produc efecte juridice de mare semnificaţie. Introducerea în cuprinsul art. 5 alin. (2) din noul Cod penal a reglementării referitoare la actele normative constatate ca fiind neconstituţionale, a fost apreciată de doctrină şi s-a arătat că dacă în perioada cât a fost în vigoare, dispoziţia penală a produs efecte mai favorabile, aceste efecte sunt menţinute. Aşadar, în virtutea Legii fundamentale, deciziile Curţii Constituţionale sunt de imediată şi generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că nu se aplică doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situaţiilor juridice în desfăşurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării. Singura excepţie o reprezintă situaţia actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale care reprezintă lege penală mai favorabilă, în sensul art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 5 alin. (2) din Codul penal.
    33. Problema ridicată în prezenta cauză de către autorul excepţiei este legată de posibilitatea ca o dispoziţie de drept penal substanţial mai blândă şi care a fost declarată neconstituţională să poată determina incidenţa instituţiei juridice consacrate de prevederile art. 5 din Codul penal, având drept consecinţă lipsirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care respectiva dispoziţie a fost declarată neconstituţională, de efectul său general obligatoriu.
    34. Astfel, nu poate fi primită critica potrivit căreia ar fi afectate dispoziţiile art. 147 din Constituţie referitoare la deciziile Curţii Constituţionale, deoarece, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale de drept substanţial, acestea s-au bucurat de prezumţia de constituţionalitate. Prin urmare, acestea au fost în vigoare şi au produs efecte juridice depline până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală. În plus, întrucât potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor, nu poate fi înlăturată de la aplicare într-o cauză pendinte o normă penală mai favorabilă pe considerentul că ulterior aceasta a fost declarată neconstituţională, deoarece, aşa cum s-a arătat, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, lege penală mai favorabilă poate fi orice lege indiferent dacă aceasta a fost eliminată din fondul activ al legislaţiei prin abrogare, modificare sau declarare ca neconstituţională. Aceasta reprezintă esenţa principiului neretroactivităţii legii, deoarece, câtă vreme nu se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită avută anterior intrării în vigoare a legii noi care interzice acea conduită (tocmai pentru că acel subiect nu avea cum să prevadă ce va reglementa în viitor legiuitorul cu privire la comportamentul său normal şi firesc în cadrul ordinii de drept în vigoare la data respectivă), tot astfel nu se poate pretinde din partea unui subiect de drept o conduită care să nesocotească prezumţia de constituţionalitate a legii, pe motiv că ulterior aceasta ar putea fi răsturnată. Cu alte cuvinte, este absurd să se pretindă unui subiect de drept că o anumită conduită sau anumite relaţii sociale reglementate de o normă legală nu mai sunt legale/valide ori sunt inexistente, deoarece norma care le materializa a fost declarată neconstituţională. Şi în această ultimă situaţie, subiectul de drept, ca de altfel orice subiect de drept, nu avea cum să prevadă că ulterior norma legală va fi declarată neconstituţională. Prin urmare, principiul neretroactivităţii legii înscris în art. 15 alin. (2) din Constituţie face imposibilă aplicarea retroactivă a oricărei legi penale sau contravenţionale care are caracter mai aspru şi nu are niciun fel de importanţă dacă acest caracter a fost dat de intervenţia Curţii Constituţionale printr-o decizie de admitere sau de intervenţie a autorităţii legiuitoare prin abrogarea sau modificarea normei penale mai blânde.
    35. Practic, critica autorului porneşte de la premisa referitoare la aplicabilitatea erga omnes pentru viitor şi la efectele unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale. Or, dispoziţiile legale criticate au în vedere situaţia referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi nicidecum pe cele referitoare la aplicarea unor decizii ale instanţei de contencios constituţional, întrucât nu aceste decizii intră sub incidenţa textului criticat, ci legea penală mai favorabilă, care capătă acest caracter fie ab initio, prin aceea că aşa a fost adoptată de către autoritatea legiuitoare primară sau delegată, fie ulterior, prin intervenirea unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale. Caracterul mai favorabil nu este dat de decizia Curţii Constituţionale, ci de însuşi conţinutul normei legale din cauză în forma astfel cenzurată de Curte, deoarece pot exista şi decizii de admitere ale instanţei de contencios constituţional care prin efectele lor conferă normei caracterul unei legi mai aspre (de exemplu, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, aplicabilă în cauză). În context, Curtea mai reţine că, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018), a statuat - cu privire la situaţia cauzelor definitiv judecate - că o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare poate avea efecte asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare. Or, câtă vreme este validă o astfel de interpretare cu privire la cauzele definitiv judecate, cu atât mai mult, cu privire la cauzele penale în care litigiul nu a fost epuizat, o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de drept penal substanţial poate avea efecte asimilate efectelor unei legi penale mai favorabile. Per a contrario şi în antiteză, există şi situaţii în care, întrucât decizia Curţii Constituţionale, producând, în conţinutul normei legale analizate, efecte mai aspre, nu poate genera aplicabilitatea normei respective tocmai ca urmare a aplicării principiului constituţional al legii penale mai favorabile [a se vedea în acest sens Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituţională].
    36. De aceea, nu poate fi primită critica referitoare la posibilitatea de a nu se aplica într-o cauză dată o decizie a Curţii Constituţionale care lipseşte normele declarate neconstituţionale de legitimitate, deoarece aplicabilitatea lor este dată de principiul constituţional al legii penale mai favorabile şi nicidecum de ineficienţa deciziei Curţii Constituţionale care, aşa cum s-a arătat, poate genera în conţinutul normei legale efecte care-i conferă caracter mai aspru. În materie penală, deciziile Curţii Constituţionale care produc o împlinire/augmentare a cadrului legal referitor la incriminarea unor fapte sau o eliminare din fondul activ al legislaţiei a unei legi penale mai favorabile nu pot avea efecte asimilate celor ale legii penale de dezincriminare şi nici pe cele ale legii penale mai favorabile. Din contră, din punctul de vedere al aplicării în timp, ele respectă efectele produse pe perioada de activitate a normei penale mai favorabile, iar raporturile juridice vizate de legea penală mai favorabilă devin facta praeterita în raport cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale, astfel încât acestea nu mai pot fi repuse în discuţie. Pronunţând Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, Curtea Constituţională a realizat o corelaţie între dispoziţiile constituţionale ale art. 147 alin. (4) şi cele ale art. 15 alin. (2) teza a doua în privinţa deciziilor ce au ca efect dezincriminarea, corelaţie aplicabilă, în anumite limite, şi în privinţa legii penale mai favorabile. Practic a existat o modelare a art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală în funcţie de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Or, nu acelaşi lucru este valabil în situaţia în care, în urma deciziei Curţii Constituţionale, legea penală devine mai aspră, dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) teza a doua nemaiputându-le modela pe cele ale art. 147 alin. (4), întrucât decizia nu va putea produce efecte similare efectelor legii penale mai favorabile.
    37. Cele de mai sus demonstrează o necesară corelare, pe de o parte, între efectele erga omnes ale deciziei [art. 147 alin. (4) teza întâi din Constituţie] cu aplicarea lor pentru viitor [art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie] şi, pe de altă parte, între efectele pentru viitor ale deciziilor Curţii Constituţionale [art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie] şi efectele pentru trecut ale legii penale mai favorabile [art. 15 alin. (2) teza a doua din Constituţie].
    38. În acest sens Curtea mai arată că, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, a statuat că pentru a răspunde exigenţelor principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie, aşa cum acesta a fost detaliat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale numai în măsura în care, până la încetarea situaţiilor tranzitorii, în virtutea principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, împăcarea poate interveni şi în cauzele începute înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal şi în care a fost depăşit momentul citirii actului de sesizare a instanţei. Aceasta nu înseamnă că decizia instanţei de contencios constituţional retroactivează prin aceea că se permite uzul împăcării şi inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a noului Cod penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit, întrucât nu decizia produce efecte pentru trecut, ci norma legală astfel cenzurată prin actul Curţii Constituţionale.
    39. Aşa fiind, o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii penale mai favorabile nu poate atinge dreptul născut sub imperiul acelei dispoziţii, inclusiv soluţionarea litigiului legat de realizarea acelui drept, întrucât în temeiul acelei prevederi s-au născut şi epuizat raporturi juridice, astfel că prevederea neconstituţională continuă să producă consecinţe şi ulterior încetării efectelor sale juridice/ieşirii sale din vigoare pentru acte/fapte săvârşite în timpul acesteia propriu de aplicare. În acest sens Curtea constată că prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, şi Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 43, a statuat că nu are importanţă eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate, motiv pentru care „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“. De aceea, conform principiului general, o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până în momentul ieşirii sale din vigoare şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate. Sunt şi excepţii de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea şi ultraactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile sau ultraactivitatea legii penale temporare. O lege posterioară astfel izvorâtă/modelată din/de efectele deciziilor de admitere a Curţii Constituţionale nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare mai favorabile, aceasta urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluţionarea litigiului legat de realizarea acelui drept, chiar şi ulterior ieşirii sale din vigoare. În consecinţă, soluţia legislativă consacrată de art. 5 alin. (2) din Codul penal, potrivit căreia dispoziţiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile, este conformă cu principiile constituţionale invocate.
    40. În susţinerea acestui punct de vedere, Curtea face trimitere la împrejurarea că în materia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor se acordă prioritate reglementărilor mai favorabile, acesta fiind şi motivul pentru care dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie acordă prioritate reglementărilor mai favorabile, indiferent că aparţin dreptului intern în opoziţie cu pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului.
    41. În concluzie, împrejurarea că o normă de drept penal substanţial mai blândă a fost declarată neconstituţională printr-o decizie a Curţii Constituţionale nu este de natură a nega existenţa principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, reflectat în art. 5 din Codul penal, deoarece, având caracter axiomatic, nu poate fi limitat de îndeplinirea unor condiţii - cum ar fi apariţia ulterioară a unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale - care din motive obiective nu puteau fi imputate destinatarilor săi. Drept urmare, ori de câte ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivând, fie ultraactivând. Această teză este cu atât mai evidentă cu cât dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală nu instituie niciun fel de distincţie sau excepţie de la aplicarea principiului aplicării legii penale mai favorabile în funcţie de modalitatea concretă în care legea penală mai favorabilă şi-a încetat efectele juridice (abrogare/modificare sau declarare ca neconstituţională).
    42. În sfârşit, Curtea constată că autorul, deşi a făcut trimitere în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) şi art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, nu a arătat în ce constă contrarietatea reclamată. Aşa fiind, din această perspectivă, nu au fost respectate exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, şi, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
    43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de procuror în Dosarul nr. 15/81/2016 al Curţii Militare de Apel Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii Militare de Apel Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 martie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Afrodita Laura Tutunaru


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice