Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 176 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 176 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 266 din 2 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, excepţie ridicată de Societatea Siruba Concept Activ - S.R.L. din Buzău în Dosarul nr. 714/114/2020 al Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.204D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât, prin critica formulată, este vizată o omisiune legislativă, aspect ce nu intră în atribuţiile instanţei de contencios constituţional. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 200/2006 a transpus Directiva Consiliului 80/987/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului şi, astfel cum prevede acest act normativ, pentru ca aceştia să se poată îndestula din fondul de garantare este necesară îndeplinirea unor condiţii, printre care se regăsesc şi următoarele: să fie deschisă o procedură de declarare a insolvabilităţii angajatorului, să fie numit un administrator judiciar şi să existe un act de autoritate fie de constatare/confirmare a deschiderii unei proceduri de insolvenţă, fie de constatare a falimentului. Or, în dreptul naţional, această procedură este reglementată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, iar, în contextul dat, situaţia salariaţilor angajatorului aflat în lichidare, în temeiul Legii societăţilor nr. 31/1990, este diferită şi excedează cadrului legislativ mai sus menţionat.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 714/114/2020, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, excepţie ridicată de Societatea Siruba Concept Activ - S.R.L. din Buzău într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 200/2006.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că din cuprinsul prevederilor legale criticate rezultă, în mod clar, că de dispoziţiile Legii nr. 200/2006 beneficiază exclusiv salariaţii angajatorilor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii de insolvenţă. Or, prin excluderea din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 a salariaţilor angajatorilor aflaţi în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor nr. 31/1990, aceştia sunt practic lipsiţi de orice măsură de protecţie socială, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, iar salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Se învederează că, în speţă, nu există o egalitate de drepturi între salariaţii angajatorilor aflaţi în stare de insolvenţă şi salariaţii angajatorilor aflaţi în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, aceştia din urmă fiind în mod vădit discriminaţi.
    6. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, arată că, deşi există premisele ca excepţia de neconstituţionalitate să fie întemeiată, ţinând seama de sensul general al noţiunii privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi de prevederile Codului muncii în ceea ce priveşte acest drept, critica formulată asupra dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 200/2006 nu poate fi reţinută. Legea în discuţie are rolul de armonizare a legislaţiei naţionale cu aquis-ul comunitar, sens în care transpune Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, cu modificările şi completările aferente, care are o anumită sferă de aplicare. De asemenea, egalitatea în drepturi, astfel cum este consacrată prin Constituţie, presupune că cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, însă nu sunt considerate discriminatorii normele care avantajează sau dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane, în măsura în care acestea nu se află în aceeaşi situaţie juridică. Or, prevederile legale criticate (aplicabile salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului în coroborare cu normele legale în materia insolvenţei) şi cele ce reglementează materia societăţilor nu conţin situaţii identice, întrucât instituţia lichidării determinate de insolvenţă este diferită de instituţia lichidării voluntare reglementată de legislaţia în materia societăţilor. Astfel, Legea nr. 31/1990 prevede cazurile în care, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii, iar Legea nr. 85/2014 stabileşte regulile în domeniul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei, insolvenţa fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 453 din 25 mai 2006. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 2 şi ale art. 19 alin. (3) din Legea nr. 200/2006 au fost modificate prin art. I pct. 1 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2021 pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 februarie 2021. Însă, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 în redactarea criticată, având următorul cuprins:
    - Art. 2: „Din Fondul de garantare se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, denumiţi în continuare angajatori în stare de insolvenţă.“;
    – Art. 19:
    "(1) Stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi efectuarea plăţii acestora se realizează de agenţiile teritoriale, la cererea scrisă a administratorului sau lichidatorului angajatorului în stare de insolvenţă.
(2) Agenţia teritorială poate proceda la stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi la efectuarea plăţii acestora şi în baza cererii formulate de către salariaţii angajatorului în stare de insolvenţă sau de organizaţiile legal constituite ce reprezintă interesele acestora.
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi însoţite de documente care să ateste că împotriva angajatorului a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenţei şi a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare.
(4) Înainte de a se adresa agenţiei teritoriale, salariaţii sau organizaţiile legal constituite ce reprezintă interesele acestora trebuie să notifice în scris administratorul sau lichidatorul angajatorului în stare de insolvenţă, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru plata creanţelor salariale potrivit alin. (1). O copie a notificării se va ataşa la cererea adresată agenţiei teritoriale, potrivit alin. (2)."

    11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 200/2006 transpune în dreptul naţional, cu precădere, Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (Uniunii Europene), seria L, nr. 283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/74/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 270 din 8 octombrie 2002. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a legislaţiei europene, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE, aceasta se aplică creanţelor salariaţilor care izvorăsc din contracte de muncă sau raporturi de muncă încheiate cu angajatori care sunt în stare de insolvabilitate. Potrivit directivei [art. 2 alin. (1)], un angajator este considerat a fi în stare de insolvabilitate în cazul în care a fost formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvabilitatea angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege şi de actele administrative ale unui stat membru, implicând lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale şi numirea unui judecător-sindic sau a unei persoane care exercită o funcţie similară, iar autoritatea care este competentă în temeiul dispoziţiilor menţionate a hotărât instituirea procedurii sau a constatat că întreprinderea sau unitatea angajatorului a fost definitiv închisă şi că activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.
    13. De asemenea, Curtea observă că: art. 1 din Legea nr. 200/2006 dispune că această lege reglementează condiţiile privind constituirea, gestionarea, utilizarea şi controlul Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale (a cărui gestionare se face de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite agenţii teritoriale); art. 2, în forma criticată, stabileşte sfera creanţelor salariale a căror plată se poate realiza din fondul respectiv (creanţele salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare); art. 19, în forma supusă controlului de constituţionalitate, prevede aspecte legate de procedura privind stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi de efectuarea plăţii (care se realizează de agenţiile teritoriale), persoanele îndrituite să formuleze asemenea cereri şi documentele necesare care să ateste că împotriva angajatorului a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenţei şi a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare.
    14. Având în vedere cadrul legislativ mai sus prezentat, precum şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este formulată, pe de o parte, din perspectiva unei comparaţii între situaţia salariaţilor ai căror angajatori se află în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor nr. 31/1990 şi situaţia celor care intră sub incidenţa Legii nr. 200/2006. Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate este dedusă din perspectiva unei omisiuni legislative, dorindu-se o completare a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006, în sensul că, din Fondul de garantare, pe lângă plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, respectiv angajatori în stare de insolvenţă, să se plătească şi creanţele rezultate din procedura lichidării prevăzută de Legea societăţilor nr. 31/1990, respectiv o completare a dispoziţiilor criticate din Legea nr. 200/2006 în sensul antereferit.
    15. Având în vedere aceste aspecte, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Curtea constată, pe de o parte, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestuia cu dispoziţiile şi principiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20). Pe de altă parte, dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală prevăd expressis verbis principiul potrivit căruia „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării“, ceea ce indică, în mod neechivoc, faptul că actul de legiferare este de competenţa exclusivă a Parlamentului. Astfel, Curtea Constituţională nu are îndrituirea să creeze noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigenţele constituţionale şi să constate constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestora (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 162 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, paragraful 27).
    16. Prin urmare, ţinând seama de considerentele antereferite, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 este inadmisibilă.
    17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, excepţie ridicată de Societatea Siruba Concept Activ - S.R.L. din Buzău în Dosarul nr. 714/114/2020 al Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 176 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 176 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 176 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale