Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 170 din 19 mai 2025 privind dreptul la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, precum şi la aplicarea art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporţional cu timpul lucrat

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 170 din 19 mai 2025 privind dreptul la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, precum şi la aplicarea art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporţional cu timpul lucrat

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 630 din 4 iulie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.656/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor        │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina      │- judecător la Secţia I│
│Truţescu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei    │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marian │- judecător la Secţia I│
│Drăghici      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia  │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina     │- judecător la Secţia a│
│Vrabie        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela     │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu    │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan   │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marcela Marta │- judecător la Secţia a│
│Iacob         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria  │- judecător la Secţia  │
│Ilie          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria   │- judecător la Secţia  │
│Păun          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila  │- judecător la Secţia  │
│Farmathy      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana       │- judecător la Secţia  │
│Florina       │de contencios          │
│Secreţeanu    │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia  │
│Ghica-Velescu │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.656/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.853/85/2022.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.
    7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 23 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.853/85/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă prestarea de către reclamantă, medic în cadrul direcţiei de sănătate publică - laboratorul diagnostic şi investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, atât a activităţilor pentru care beneficiază de un spor de 15-25% din salariul de bază, conform art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), cât şi a activităţilor pentru care beneficiază de un spor de 55-85% din salariul de bază, conform art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. II la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (activitatea HIV/SIDA), deschide dreptul acesteia la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, sau devin aplicabile prevederile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporţional cu timpul lucrat în aceste condiţii.

    9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 noiembrie 2024, cu nr. 2.656/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 19 mai 2025.

    II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    10. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 8

    "(1) Sporurile pentru condiţii de muncă se acordă corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru.
(2) Personalul altor unităţi care îşi desfăşoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru beneficiază de sporul prevăzut la locurile de muncă respective proporţional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă.
(3) Personalul care în cadrul programului de lucru îşi desfăşoară activitatea fracţionat la mai multe locuri de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru, cu sporuri diferite, va beneficia de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcţie de timpul efectiv prestat în aceste locuri. Evidenţa timpului lucrat efectiv, în ore şi în zile, în diferite locuri de muncă unde se acordă spor în procente diferite, precum şi certificarea efectuării acestuia se realizează de către şeful fiecărui/fiecărei compartiment/secţii/laborator/structuri.
(4) Sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu se poate acorda cumulat cu alte sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase. În situaţia în care, pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru, ar putea fi acordate sporuri pentru condiţii de muncă ce nu se pot cumula, personalul va beneficia de sporul al cărui cuantum este mai mare."

    Anexa nr. 1 - Mărimea sporului pentru condiţii periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare
    ARTICOL UNIC

    "Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: Spor de la 15% până la 25% din salariul de bază: (...)
7. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din laboratoare/compartimente de analize medicale, de bacteriologie, parazitologie, inframicrobiologie, microbiologie, virusologie, imunologie, enzimologie, chimie sanitară, toxicologie, analize chimice, biologice, biochimice şi citologice; (...)"

    Anexa nr. 2 - Mărimea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare
    ARTICOL UNIC

    "Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
    A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază: (...) 2. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în laboratoarele de microbiologie din cadrul direcţiilor de sănătate publică, care lucrează teste HIV/SIDA; (...)"

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
    11. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă, la data de 29 noiembrie 2022, cu nr. 2.853/85/2022, reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu:
    - obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantum de 85%/lună din salariul de bază începând cu data de 29 noiembrie 2019 şi pe viitor, cuvenit personalului medico-sanitar care îşi desfăşoară activitatea în laboratorul diagnostic şi investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, în condiţii deosebit de periculoase;
    – obligarea la plata diferenţelor dintre sporul pentru condiţii deosebit de periculoase stabilită în cuantum de 85% lunar din salariul de bază şi sporul efectiv achitat de 18%, începând cu data de 29 noiembrie 2019 şi pe viitor, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de la data scadenţei si până la data plăţii efective.

    12. Prin Sentinţa civilă nr. 815 din 18 octombrie 2023 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 55%, calculat la salariul de bază, începând cu data de 29 noiembrie 2019, şi diferenţa rezultată dintre sporul acordat în procent de 18% şi sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 55%, calculat la salariul de bază, începând cu 29 noiembrie 2019, şi pe viitor, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.
    13. Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanta este angajata pârâtei, în calitate de medic primar în specialitate de laborator, desfăşurând activitate în cadrul laboratorului de microbiologie.
    14. Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanta este salarizată în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), care, la art. 23, reglementează acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă. În aplicarea acestui text legal s-a emis Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.
    15. Sporul ce se acordă în locul de muncă unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea este reglementat în anexa nr. 2 din regulamentul-cadru.
    16. Din actele dosarului rezultă că pârâta, prin dispoziţia din 7 mai 2018, a stabilit sporurile în procent diferit pentru angajaţi, respectiv pentru reclamantă în procent de 18%, ce se calculează raportat la un spor de 15-25%, conform art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 şi un spor de 55-85%, conform art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. 2 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, pentru activitatea HIV/SIDA; prin acest act s-a făcut o medie de 4 zile cu 55% şi 16 zile cu 15% prin rotaţie câte o lună pe semestru.
    17. Astfel pârâta a combinat sporul de 55-85%, ce se acordă pentru condiţii deosebit de periculoase, cu sporul de 15-25%, ce se acordă pentru condiţii periculoase.
    18. Instanţa de fond a apreciat că această modalitate de diferenţiere a sporurilor este nelegală, deoarece reclamanţilor nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, deoarece nu sunt încadraţi şi în alte unităţi şi nici nu desfăşoară activitatea fracţionat la mai multe locuri de muncă, iar art. 7 alin. (4) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că sporul pentru condiţii periculoase şi cel pentru condiţii deosebit de periculoase nu pot fi acordate cumulativ aceleiaşi persoane.
    19. Analizând actele şi probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că, în raport cu activitatea desfăşurată de reclamantă şi cu locul de muncă al acesteia, în speţă au aplicabilitate dispoziţiile art. unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, astfel încât reclamanta beneficiază de un spor de la 55% până la 85% din salariul de bază.
    20. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Sibiu, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii pe cale de excepţie, ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.
    21. În motivare, cu privire la fondul cauzei, apelanta-pârâtă a arătat, în esenţă, că acţiunea petentei este netemeinică şi nelegală sub aspectul acordării sporului maxim de 85% pentru condiţii periculoase, având în vedere activitatea în laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 şi că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, suma sporurilor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază la care se adaugă cuantumul gărzilor fără spor.
    22. La termenul din 25 septembrie 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu interpretarea problemei de drept arătate.
    23. Prin încheierea pronunţată la data de 23 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei.

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    24. Instanţa de trimitere a reţinut îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    25. Astfel, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu stabilirii şi/sau plăţii drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât reclamanta, angajată a pârâtei Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu, este salarizată din fonduri publice.
    26. Cauza se află în apel, fiind pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia civilă.
    27. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, Curtea a reţinut că de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanta pretinde un spor de 55-85% pentru condiţii deosebit de periculoase aferent întregului program de lucru, conform prevederilor art. unic pct. 2 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (activitatea HIV/SIDA), iar pârâta pretinde aplicarea prevederilor art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporţional cu timpul lucrat în aceste condiţii, respectiv combinarea sporului în procent de 55-85%, ce se acordă pentru condiţii deosebit de periculoase, cu sporul de 15-25%, ce se acordă pentru condiţii periculoase.
    28. De asemenea, a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate şi aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    29. Părţile nu au exprimat puncte de vedere asupra chestiunii de drept, altfel decât prin poziţiile procesuale rezultate din cererile depuse la dosar.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept
    30. Instanţa de trimitere a arătat că aplicarea fracţionată a tipurilor de sporuri corespondent timpului de muncă efectuat, raportat la fiecare activitate în parte, are în vedere doar personalul care îşi desfăşoară activitatea la mai multe locuri de muncă, cu sporuri diferite, ceea ce nu este cazul reclamantei, care îşi desfăşoară activitatea doar într-un singur loc de muncă - laboratorul de microbiologie. De aceea, nici nu pot fi aplicate în speţă dispoziţiile art. 8 şi 11 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. Nu prezintă relevanţă că personalul lucrează doar sporadic cu pacienţi cu HIV/SIDA, câtă vreme intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda acest spor categoriilor de personal menţionate în Legea-cadru nr. 153/2017, fără distincţiile pretinse de apelantă, tocmai pentru „a acoperi“ financiar riscul la care se supun persoanele care lucrează în locuri de muncă cu risc de contaminare, risc ce există chiar dacă într-un procent foarte mic, dar care, dacă ar fi fost minim, nu ar fi fost reglementat legal ca spor pentru condiţii deosebit de periculoase.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    31. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice cu privire la dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării.
    32. Astfel, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Iaşi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale au apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, iar personalul care desfăşoară atât activităţile reglementate de art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. 2, cât şi pe cele reglementate de art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 va beneficia de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcţie de timpul efectiv prestat în aceste locuri.
    33. Alte instanţe (Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a litigii de muncă şi asigurări sociale) au apreciat că nu au aplicabilitate nici dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi nici ale art. 11 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. În raport cu activitatea desfăşurată de reclamantă şi cu locul de muncă al acesteia, în speţă au aplicabilitate dispoziţiile art. unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în sensul că aceasta beneficiază de un spor de la 55% până la 85% din salariul de bază. Sporul prevăzut pentru condiţii deosebit de periculoase ar trebui acordat cel puţin la nivelul minim prevăzut de lege.
    34. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.
    35. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    36. Prin Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, a reţinut că:
    "27. Cu privire la sporuri şi la protecţia de care se bucură acestea potrivit dispoziţiilor constituţionale, Curtea, prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 februarie 2021, paragrafele 18 şi 19, a reţinut, în esenţă, că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. De asemenea, Curtea a statuat că instituirea şi diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică.
28. În ceea ce priveşte delegarea stabilirii mărimii sporului pentru condiţii de muncă prin acte de reglementare secundară, prevăzută de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea, prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, precitată, paragraful 28, a reţinut că, departe de a constitui o negare a rolului Parlamentului de unică autoritate de legiuitoare, prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie opţiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiţii de muncă, fără a încălca dispoziţiile art. 61 din Constituţie. Astfel, marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice în privinţa stabilirii mărimii sporului pentru condiţii de muncă nu este nelimitată, ci aceasta se exercită, în condiţiile legii, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute de lege. (...)
32. (...) în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine că acestea reglementează sporurile ce pot fi acordate personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea acestora. Dispoziţiile alin. (3) din acelaşi articol de lege prevăd că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
33. Curtea constată că aceste dispoziţii păstrează concepţia legislativă care se regăseşte şi în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităţilor administrative de a stabili, în funcţie de situaţiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia. Astfel, considerentele reţinute mai sus cu privire la dispoziţiile art. 23 şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile şi în privinţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din capitolul II al anexei nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017. (...)"

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    37. Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile şi dificile, care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    38. Cu titlu preliminar, se constată că instanţa de trimitere a formulat două întrebări, pe care le-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ambele derivând din litigiul cu care a fost sesizată şi din starea de fapt reţinută în speţă, conform căreia reclamanta, medic în cadrul direcţiei de sănătate publică - laboratorul diagnostic şi investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, prestează atât activităţi pentru care ar putea beneficia, conform legii, de un spor de 15-25% din salariul de bază [sporul de până la 25% din salariul de bază, pentru desfăşurarea unor activităţi în condiţii periculoase, cuvenit personalului din unităţi, secţii şi compartimente de boli infecţioase, neonatologie, săli de naştere şi din laboratoarele de analize medicale - art. 7 alin. (1) lit. a) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017], cât şi activităţi pentru care ar putea beneficia, conform legii, de un spor de 55-85% din salariul de bază [sporul de până la 85% cuvenit personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, în locurile de muncă enumerate de art. 7 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ]. În acest context factual, cele două întrebări formulate vizează:
    - dacă această stare de fapt deschide dreptul reclamantei la acordarea sporului prevăzut de lege în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru desfăşurat sau
    – dacă devin aplicabile prevederile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.

    39. Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
    40. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal“, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „(...) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze“.
    41. Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    42. Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    43. În ceea ce priveşte chestiunea de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în absenţa definirii acestei sintagme în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 ori în conţinutul art. 519 din Codul de procedură civilă, această cerinţă de admisibilitate este supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţelor de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile, ţinând seama şi de scopul edictării actului normativ pe care se întemeiază sesizarea, precum şi de necesitatea asigurării unei practici unitare, coerente şi previzibile.
    44. În acest sens, din jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezvoltată în cadrul mecanismului de unificare a jurisprudenţei reprezentat de procedura prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept: a) atunci când claritatea normei, respectiv aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; f) când există dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunţată de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcţie de specificul speţei.
    45. De asemenea, cu privire la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa sa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că ceea ce este definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului (Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.277 din 18 decembrie 2024).
    46. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat deja anterior, în jurisprudenţa sa, că este necesar „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“ (spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020 etc.).
    47. Examinând sesizarea instanţei de trimitere, din perspectiva întrunirii condiţiilor de admisibilitate enunţate supra, se constată că primele două condiţii, impuse de prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sunt îndeplinite.
    48. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 deoarece priveşte îndreptăţirea reclamantei de a beneficia de sporul reglementat de art. 7 alin. (1) lit. b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, precum şi cuantumul acestui spor la care este îndreptăţită reclamanta.
    49. De asemenea, se constată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus de către Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.853/85/2022, respectiv de completul învestit cu soluţionarea litigiului dedus judecăţii în calea de atac a apelului.
    50. În egală măsură, chestiunea de drept deferită instanţei supreme nu a făcut obiectul unei statuări anterioare punctuale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul vreunuia dintre mecanismele de unificare a jurisprudenţei.
    51. Cu toate acestea, prin raportare la exigenţele de admisibilitate expuse, rezultă că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept“ care să fie reală, veritabilă şi dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.
    52. Dintr-o primă perspectivă, se observă că, în legătură cu una din întrebările adresate de instanţa de trimitere - posibilitatea cumulării mai multor sporuri, proporţional cu timpul lucrat în condiţiile specifice acordării acestora -, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai fost sesizată în Dosarul nr. 1.695/1/2024, pronunţând în acest sens Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.277 din 18 decembrie 2024.
    53. Prin această decizie au fost respinse ca inadmisibile sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 13.194/3/2024 şi nr. 6.498/3/2024, în vederea dezlegării următoarei probleme de drept: „Posibilitatea acordării cumulate a sporurilor reglementate de art. 7 alin. (1) lit. a)-f) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 (...), astfel cum sunt evidenţiate în cuprinsul anexelor nr. 1-6 şi 8 la Regulamentul-cadru (...) aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (...)“.
    54. Chiar dacă sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că: „60. (...) o singură instanţă (Curtea de Apel Ploieşti) a identificat jurisprudenţă care să tranşeze problema de drept sesizată, concluzia desprinsă din hotărârile judecătoreşti comunicate fiind în sensul interdicţiei cumulului de sporuri; jurisprudenţa înaintată de Curtea de Apel Iaşi nu este relevantă pentru problema de drept sesizată, instanţa de apel concluzionând în hotărârea înaintată că nu se ridică problema cumulului de sporuri, ci aceea a acordării sporului corespunzător încadrării locului de muncă al reclamanţilor din respectiva speţă. La nivel de opinie, doar Curtea de Apel Bucureşti a comunicat rezultatul consultării judecătorilor specializaţi în materia litigiilor de muncă, concluzia fiind în sensul imposibilităţii cumulării sporurilor (...)“.
    55. În considerentele aceleaşi decizii s-a mai reţinut că:
    "63. Prin chiar textul actelor normative care stau la baza sesizărilor se oferă soluţia în ceea ce priveşte posibilitatea
    cumulării diverselor sporuri recunoscute pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială», instanţele de trimitere neargumentând în cuprinsul sesizărilor care este dificultatea sau ambiguitatea textelor legale care ar impune intervenţia mecanismului de unificare a jurisprudenţei.
64. Examinând în continuare admisibilitatea declanşării mecanismului de unificare a practicii judiciare, se reţine că în cuprinsul primei sesizări se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi lămurirea modalităţii de determinare/calcul a/al sporului, în situaţia stabilirii posibilităţii de cumulare cu un alt spor recunoscut şi acordat deja.
65. Se observă că această sesizare nu se circumscrie sferei unei chestiuni de drept, astfel cum este aceasta conturată atât prin raportare la dispoziţiile Codului de procedură civilă, cât şi prin raportare la normele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Problema modalităţii concrete de calcul al sporului, astfel cum este solicitat în cadrul acţiunii judiciare cu care a fost învestită instanţa de trimitere, este atributul exclusiv al acesteia.
66. Aşa cum s-a arătat deja, definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului.
67. Aşadar, verificarea premiselor sesizărilor, determinate de circumstanţele concrete ale litigiilor şi de întrebările formulate, conduce la concluzia că acestea nu pun în discuţie o dificultate de interpretare punctuală, de principiu, a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăresc mai degrabă, în contextul particular al cauzelor, stabilirea efectivă a soluţiei ce urmează a fi adoptată de titularul sesizării."

    56. În acest context jurisprudenţial dezvoltat anterior, se observă că, deşi, prin decizia sus-menţionată, sesizările au fost respinse ca inadmisibile de către instanţa supremă, considerentele acestei decizii îşi păstrează concludenţa şi în cadrul prezentei sesizări, în ceea ce priveşte interdicţia de acordare a mai multor sporuri, dintre cele reglementate de art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. De altfel, o asemenea concluzie decurge în modul cel mai evident posibil din lectura art. 7 alin. (4) din aceeaşi anexă la Legea-cadru nr. 153/2017, conform căruia „sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) şi h) nu pot fi acordate cumulat aceleiaşi persoane“, principiu reluat, într-o formulare similară, şi de prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.
    57. În plus, nici instanţa de trimitere (ca, de altfel, nici prima instanţă sesizată cu litigiul în care s-au formulat întrebările) nu a avut vreo dificultate în a interpreta aceste prevederi legale, subliniind în cuprinsul încheierii de sesizare a instanţei supreme că aplicarea fracţionată a tipurilor de sporuri, corespunzător timpului de muncă efectuat raportat la fiecare activitate în parte, are în vedere doar personalul care îşi desfăşoară activitatea la mai multe locuri de muncă, cu sporuri diferite, ceea ce nu este cazul reclamantei, care îşi desfăşoară activitatea doar într-un singur loc de muncă, respectiv laboratorul de microbiologie, astfel că nu pot fi aplicate în speţă dispoziţiile art. 8 şi 11 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.
    58. Pe cale de consecinţă, a doua parte a întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către instanţa de trimitere, referitoare la posibilitatea acordării cumulate a mai multor sporuri, dintre cele enumerate la art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, proporţional cu timpul efectiv lucrat, nu priveşte o chestiune de drept veritabilă şi dificilă în sensul consacrat în jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme, de vreme ce dispoziţiile art. 7 alin. (4) din acelaşi act normativ interzic expres şi neechivoc acordarea cumulată, către aceeaşi persoană, a mai multor sporuri dintre cele prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a)-f) şi h), iar instanţa de trimitere nu a identificat nicio dificultate de a înţelege şi a aplica acest text de lege.
    59. Pe de altă parte, în privinţa chestiunii legate de îndreptăţirea unei persoane la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, în ipoteza desfăşurării, fie în mod permanent, fie doar temporar şi sporadic a unor activităţi ce se circumscriu, fiecare în parte, condiţiilor de acordare a mai multor sporuri, se constată că instanţa de trimitere nu a menţionat care anume dispoziţii legale incidente raportului juridic dedus judecăţii ar fi neclare, echivoce sau lacunare, astfel încât ar necesita intervenţia instanţei supreme prin mecanismul procedurii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în vederea prevenirii dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare la nivel naţional.
    60. În acest context, trebuie reamintit că, în ceea ce priveşte existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a relevat că sarcina de a identifica normele de drept incidente şi potenţialul acestora de a primi interpretări diferite este atributul exclusiv al instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului, în contextul în care rolul acestui mecanism de prevenire a jurisprudenţei neunitare este acela de a oferi o interpretare cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilite ca incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, apte să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii.
    61. În maniera în care este formulată întrebarea, instanţa de trimitere pleacă de la premisa conform căreia sporurile enumerate de art. 7 alin. (1) din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 se cuvin ope legis persoanelor care desfăşoară, chiar şi numai sporadic, activităţi care se circumscriu condiţiilor de acordare a diferitelor sporuri reglementate de art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, deşi prevederile acestui text de lege conferă doar o vocaţie la a beneficia de unul dintre sporurile enumerate de lege. În acest sens, dispoziţiile analizate, cuprinse în art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, se referă la sporuri care „pot fi acordate“, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-legale, cu respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce presupune analiza tuturor prevederilor legale care stabilesc condiţiile de acordare a acestor sporuri şi limitele în care pot fi acordate.
    62. Din această perspectivă, dispoziţiile art. 7 alin. (3) din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc cu caracter de principiu condiţiile pentru acordarea sporurilor enumerate la alin. (1), statuând că „locurile de muncă (iar nu activităţile sporadice desfăşurate), categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens“.
    63. Examinând aceste dispoziţii legale, Curtea Constituţională a subliniat că „aceste dispoziţii păstrează concepţia legislativă care se regăseşte şi în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităţilor administrative de a stabili, în funcţie de situaţiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 28 februarie 2023, paragraful 33).
    64. În egală măsură, au relevanţă asupra litigiului dedus judecăţii, prin raportare la calitatea reclamantei de angajat al direcţiei de sănătate publică, şi prevederile art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ, conform cărora „personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică poate beneficia, în raport cu condiţiile de muncă, de sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi e), dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul care beneficiază de aceste sporuri“.
    65. De asemenea, dispoziţiile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 stabilesc criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în una dintre categoriile prevăzute în anexe, respectiv periculoase, vătămătoare, deosebit de periculoase, condiţii grele de muncă, periculoase şi vătămătoare, condiţii deosebite (art. 7 din regulamentul-cadru), instituind, în acelaşi timp, prerogativa ordonatorului de credite de a proceda la nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categorii de personal şi mărimea concretă a sporului, în limita prevederilor stabilite prin regulament, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federaţie reprezentativă pe grup de unităţi/sector sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
    66. Nu în ultimul rând, se observă că pârâta-apelantă s-a apărat susţinând că reclamanta nu a contestat dispoziţia de stabilire a sporurilor pentru condiţii de muncă emisă în aplicarea Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 şi nici modalitatea de determinare a acestora, dar şi că reclamanta nu poate beneficia de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, de la 55% la 85%, stabilit de art. 7 alin. (1) lit. b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece aceasta nu îşi desfăşoară întregul program de lucru în condiţiile specifice de muncă ce ar justifica acordarea acestui spor, a cărui acordare peste limitele stabilite de dispoziţie ar conduce la depăşirea limitei de 30% impusă de art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    67. Fără a proceda la o abordare a stării de fapt reţinute, din perspectiva acestor apărări, a dispoziţiilor legale sus-menţionate şi a considerentelor desprinse din jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale mai sus menţionată, instanţa de trimitere a transpus solicitarea adresată de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, legată de pretinsa îndreptăţire a sa de a beneficia de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, sub forma unei întrebări adresate instanţei supreme pe calea mecanismului de prevenire a dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare. În realitate, instanţa de trimitere a solicitat instanţei supreme să valideze un anume raţionament juridic şi o anumită concluzie, pe care instanţa ar dori să o tragă din starea de fapt dedusă judecăţii, conform căreia, în ipoteza în care pârâtul-angajator a procedat la stabilirea unui spor salarial al reclamantei, prin cumularea mai multor sporuri, cu nesocotirea interdicţiei de acordare cumulată a mai multor sporuri uneia şi aceleiaşi persoane, această persoană ar trebui să beneficieze de sporul salarial cel mai avantajos, adică în cuantumul cel mai mare, pentru întregul program de lucru desfăşurat, chiar dacă numai o parte din activităţile prestate în cadrul programului obişnuit de lucru s-ar circumscrie condiţiilor concrete ce ar îndreptăţi reclamanta la acordarea respectivului spor.
    68. Astfel formulată întrebarea adresată instanţei supreme, fără identificarea normei de drept deficitare, susceptibile de mai multe înţelesuri, ori care să fie neclară, ambiguă sau lacunară şi de a cărei corectă interpretare şi aplicare ar depinde soluţionarea cauzei, conturează inadmisibilitatea sesizării, nefiind întrunită condiţia existenţei unei chestiuni veritabile şi dificile de drept în sensul consacrat deja în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezvoltată în considerentele expuse.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.853/85/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă prestarea de către reclamantă, medic în cadrul direcţiei de sănătate publică - laboratorul diagnostic şi investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, atât a activităţilor pentru care beneficiază de un spor de 15-25% din salariul de bază, conform art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi a activităţilor pentru care beneficiază de un spor de 55-85% din salariul de bază, conform art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (activitatea HIV/SIDA), deschide dreptul acesteia la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, sau devin aplicabile prevederile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporţional cu timpul lucrat în aceste condiţii.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 170 din 19 mai 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"