Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 17 din 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) cu referire la art. 227 alin. (2) şi art. 204 alin. (12) teza I din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 17 din 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) cu referire la art. 227 alin. (2) şi art. 204 alin. (12) teza I din Codul de procedură penală

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1040 din 11 noiembrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.458/1/2025


┌───────────────┬──────────────────────┐
│               │- preşedintele Înaltei│
│               │Curţi de Casaţie şi   │
│Lia Savonea    │Justiţie -            │
│               │preşedintele          │
│               │completului           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Eleni Cristina │- preşedintele delegat│
│Marcu          │al Secţiei penale     │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Carmen Elena   │- preşedintele Secţiei│
│Popoiag        │I civile              │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adina Oana     │- preşedintele Secţiei│
│Surdu          │a II-a civile         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- preşedintele Secţiei│
│Elena Diana    │de contencios         │
│Tămagă         │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Rodica Aida    │- judecător la Secţia │
│Popa           │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ilie Iulian    │- judecător la Secţia │
│Dragomir       │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Lucia Tatiana  │- judecător la Secţia │
│Rog            │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Francisca Maria│- judecător la Secţia │
│Vasile         │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ana Hermina    │- judecător la Secţia │
│Iancu          │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona Elena   │- judecător la Secţia │
│Cîrnaru        │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Oana Burnel    │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Alin Sorin     │- judecător la Secţia │
│Nicolescu      │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adriana Ispas  │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valerica Voica │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Luminiţa       │- judecător la Secţia │
│Criştiu-Ninu   │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihail Udroiu  │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Isabelle Tocan │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihai-Alexandru│- judecător la Secţia │
│Mihalcea       │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mirela Vişan   │- judecător la Secţia │
│               │civilă                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Diana Florea   │- judecător la Secţia │
│Burgazli       │civilă                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Minodora       │- judecător la Secţia │
│Condoiu        │a II-a civilă         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valentina      │- judecător la Secţia │
│Vrabie         │a II-a civilă         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- judecător la Secţia │
│Liliana Vişan  │de contencios         │
│               │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu    │de contencios         │
│               │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află Dosarul nr. 1.458/1/2025, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizând următoarea problemă de drept: „Durata măsurii arestului la domiciliu luate în urma admiterii contestaţiei formulate împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.“
    2. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Lia Savonea.
    4. La şedinţa de judecată participă doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    5. Totodată, la şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.
    6. După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Lia Savonea, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat, chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie să susţină punctul de vedere cu privire la problemele de drept supuse dezlegării şi interpretării unitare ce fac obiectul cauzei de faţă.
    7. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea recursului în interesul legii formulat, urmând ca problema de drept supusă dezlegării şi interpretării unitare să primească următoarea dezlegare: „durata măsurii arestului la domiciliu luate în urma admiterii contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă de luare a măsurii arestării preventive este de cel mult 30 de zile, conform art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală, fără ca din durata acesteia să se scadă perioada în care persoana vizată a fost arestată preventiv.“
    8. Preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Lia Savonea, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    I. Obiectul şi titularul sesizării
    9. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 978/111-5/2024, ca urmare a constatării unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: „Durata măsurii arestului la domiciliu luate în urma admiterii contestaţiei formulate împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.“

    II. Dispoziţii legale relevante în lămurirea problemei de drept
    Constituţia României
    ART. 23
    Libertatea individuală

    "(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
    ...............................................................................................
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile."

    Convenţia europeană a drepturilor omului    ART. 5
    Dreptul la libertate şi la siguranţă

    "1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
    a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;
    b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
    c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;
    d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente;
    e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
    f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare."

    Codul de procedură penală    ART. 202
    Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive

    "(4) Măsurile preventive sunt:
    a) reţinerea;
    b) controlul judiciar;
    c) controlul judiciar pe cauţiune;
    d) arestul la domiciliu;
    e) arestarea preventivă."

    ART. 204
    Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale

    "(10) În cazul admiterii contestaţiei formulate de procuror şi dispunerii arestării preventive a inculpatului, dispoziţiile art. 226 se aplică în mod corespunzător. În cazul admiterii contestaţiei formulate de procuror şi dispunerii prelungirii arestării preventive a inculpatului, dispoziţiile art. 236 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
(11) Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, se poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) sau majorarea cuantumului cauţiunii.
(12) În cazul admiterii contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se poate dispune, în condiţiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai uşoară şi, după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză."

    ART. 222
    Durata arestului la domiciliu

    "(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.
    ..................................................................................................
(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.
(10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale."

    ART. 227
    Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

    "(2) Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d)."

    III. Examenul jurisprudenţei naţionale
    10. Examenul jurisprudenţei actuale în materie a evidenţiat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la durata măsurii arestului la domiciliu luate în urma admiterii contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă de luare a măsurii arestării preventive, existând două orientări.
    11. Într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, judecătorii de drepturi şi libertăţi de la instanţele de control judiciar au dispus luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat pentru durata de timp rămasă până la împlinirea termenului de 30 de zile calculat de la momentul luării măsurii arestării preventive de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă.
    12. În urma analizei încheierilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi de la instanţele de control judiciar s-a constatat, raportat la data de la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, precum şi la data admiterii contestaţiei şi luării măsurii arestului la domiciliu, că durata pentru care s-a dispus măsura preventivă reprezintă restul rămas până la împlinirea duratei maxime de 30 de zile pentru care arestul la domiciliu poate fi luat în cursul urmăririi penale.
    13. Au fost identificate hotărâri în care judecătorii de drepturi şi libertăţi de la instanţele de control judiciar au motivat limitarea duratei măsurii preventive a arestului la domiciliu la o anumită perioadă, reprezentând restul rămas până la împlinirea duratei maxime de 30 de zile calculat de la momentul luării măsurii arestării preventive de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă, fiind reţinute în acest sens, printre argumente, similitudinea celor două măsuri preventive prin raportare la deciziile nr. 740/2015 şi nr. 361/2015 ale Curţii Constituţionale, precum şi perioada executată în stare de arest preventiv.
    14. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de instanţele din raza curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Oradea, Suceava, Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (anexele 1-45).
    15. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, minoritară, s-a apreciat că măsura preventivă a arestului la domiciliu poate fi luată pentru o durată de cel mult 30 de zile de la momentul pronunţării încheierii prin care s-a admis contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, în contextul în care dispoziţiile procesual penale nu prevăd deducerea duratei măsurii arestării preventive din cea a arestului la domiciliu într-o astfel de situaţie, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 740/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, nu impune deducerea duratei, întrucât se referă la durata totală a măsurii preventive privative de libertate, arestare preventivă sau arest la domiciliu.
    16. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de instanţele din raza curţilor de apel Bacău, Suceava, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Târgu Mureş, Ploieşti şi Timişoara (anexele 46-65).
    17. Totodată, examenul jurisprudenţial a evidenţiat o lipsă de uniformitate cu privire la această problemă de drept şi în cadrul instanţelor din raza aceleiaşi curţi de apel, fiind identificate pe rolul instanţelor din raza curţilor de apel Bacău, Suceava, Braşov, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Ploieşti hotărâri definitive conţinând ambele orientări jurisprudenţiale.
    18. Cele două orientări jurisprudenţiale asupra problemei de drept în discuţie au făcut obiectul dezbaterilor cu prilejul întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate aspectelor de practică neunitară, desfăşurată la Bucureşti în perioada 31 octombrie-1 noiembrie 2024.
    19. În acest context, opinia Institutului Naţional al Magistraturii a fost că măsura arestului la domiciliu poate fi luată, în această ipoteză, în conformitate cu dispoziţiile art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală, pentru o durată de cel mult 30 de zile, fără ca din durata acesteia să se scadă perioada în care persoana vizată a fost arestată preventiv.

    IV. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    20. IV.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii.
    21. IV.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate mai multe hotărâri care prezintă relevanţă pentru problema de drept analizată, ale căror considerente conturează ambele orientări jurisprudenţiale, respectiv:
    Încheierea nr. 668 din data de 10.10.2023, pronunţată în Dosarul nr. 6.508/1/2023, prin care, soluţionând contestaţia formulată de inculpată, completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control a dispus luarea faţă de inculpată a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 18 zile;
    Încheierea nr. 2/C din data de 13.03.2025, pronunţată în Dosarul nr. 522/1/2023, prin care, soluţionând contestaţiile formulate de inculpaţi, completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control a dispus luarea faţă de persoanele vizate a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de timp reprezentând restul rămas până la împlinirea duratei maxime de 30 de zile, calculat de la momentul luării măsurii arestării preventive de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă;
    Încheierea nr. 152 din data de 21.02.2024, pronunţată în Dosarul nr. 961/2/2024, având ca obiect contestaţie împotriva măsurii arestării preventive. Prin această încheiere, instanţa supremă a admis contestaţia formulată de inculpat împotriva încheierii de luare a măsurii arestării preventive şi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile;
    Încheierea nr. 949/2024 din data de 23.12.2024, pronunţată în Dosarul nr. 7.758/2/2024, având ca obiect contestaţie împotriva măsurii arestării preventive. Prin această încheiere, instanţa supremă a admis contestaţia formulată de inculpat împotriva încheierii de luare a măsurii arestării preventive, a desfiinţat, în parte, încheierea atacată şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data pronunţării.

    V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României
    22. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României au fost identificate mai multe decizii relevante cu privire la problema de drept supusă analizei, respectiv:
    - Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 445/42/2014 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi s-a constatat că dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
    În considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a reţinut că atât persoanele aflate în arest preventiv, cât şi cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, iar din perspectiva naturii/substanţei, efectelor, manierii de executare şi a intensităţii, a condiţiilor şi cazurilor de luare a acestora, cele două măsuri privesc o interferenţă majoră în dreptul la libertatea individuală a persoanei;

    – Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, din oficiu, în dosarele nr. 8.016/63/2014/a38 şi nr. 8.016/63/2014/a39 ale Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi sa constatat că dispoziţiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
    În cuprinsul deciziei instanţa de contencios constituţional a arătat că măsura arestului la domiciliu este similară arestării preventive, atât sub aspectul includerii lor în categoria măsurilor preventive, cât şi sub aspectul naturii lor privative de libertate, al identităţii cauzelor şi condiţiilor în care cele două măsuri pot fi dispuse şi al modului similar de dispunere şi prelungire a lor.
    De asemenea, a mai reţinut că art. 23 alin. (5) din Constituţie face referire doar la durata maximă a arestării preventive, fapt pe deplin justificat din perspectivă cronologică, având în vedere că măsura arestului la domiciliu a fost reglementată, prin dispoziţiile Legii nr. 135/2010, la o dată ulterioară revizuirii Constituţiei şi că la data revizuirii Legii fundamentale singura măsură preventivă privativă de liberate, în afara reţinerii, era arestarea preventivă. În acest context, instanţa de control constituţional a reţinut că norma constituţională analizată trebuie interpretată, în sens larg, ca limitând, pe parcursul urmăririi penale, la 180 de zile durata maximă a arestării, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă sau despre arestul la domiciliu.

    VI. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    23. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului au fost identificate mai multe hotărâri care, deşi nu vizează strict problema de drept supusă analizei, prezintă relevanţă asupra naturii arestului la domiciliu. Astfel, cu titlu de exemplu pot fi enumerate:
    - Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunţată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei (paragrafele 93 şi 95), prin care instanţa de la Strasbourg a statuat că privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conţinutului, cum ar fi obligaţia de a sta într-un spaţiu limitat, izolarea de societate şi de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane;
    – Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 64, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia, pe durata arestului la domiciliu al reclamantului şi a spitalizării sale, condiţiile create erau mai bune decât cele din închisoare. Totuşi, instanţa europeană a reamintit că art. 5 din Convenţie nu reglementează condiţiile privării de libertate. De fapt, noţiunile de „grad“ şi „intensitate“, ce figurează în jurisprudenţa organelor Convenţiei ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5 din Convenţie, vizează exclusiv nivelul restricţiilor legate de libertatea de deplasare, şi nu diferenţa de confort sau regim intern în diferitele locaţii privative de libertate.

    VII. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    24. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că durata măsurii arestului la domiciliu luate în urma admiterii contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă de luare a măsurii arestării preventive este de cel mult 30 de zile, conform art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală, fără ca din durata acesteia să se scadă perioada în care persoana vizată a fost arestată preventiv.
    25. În susţinerea acestui punct de vedere s-a învederat că, deşi există similitudini între măsura preventivă a arestului la domiciliu şi măsura arestării preventive sub aspectul naturii privative de libertate, identităţii cauzelor şi condiţiilor în care cele două măsuri pot fi dispuse, modului de dispunere şi prelungire, cele două măsuri nu sunt identice. Măsura arestării preventive este o măsură preventivă privativă de libertate având un caracter excepţional şi subsidiar faţă de celelalte măsuri preventive, inclusiv măsura arestului la domiciliu. Totodată, arestarea preventivă implică plasarea persoanei într-un spaţiu de detenţie, cu restricţii severe asupra libertăţii acesteia, în timp ce arestul la domiciliu instituie obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, cu eventuale restricţii suplimentare, dar cu posibilitatea pentru inculpat de a i se permite de către judecătorul de drepturi şi libertăţi să se prezinte la locul de muncă, la cursul de învăţământ, la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
    26. Astfel, măsura arestului la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate autonomă, care are o reglementare proprie în dispoziţiile procesual penale, condiţii de luare şi executare specifice, durată reglementată în mod expres şi un grad de severitate diferit faţă de cel al măsurii arestării preventive.
    27. Pe cale de consecinţă, în pofida asemănărilor existente între cele două măsuri preventive privative de libertate, consacrate inclusiv prin jurisprudenţa obligatorie a instanţei de contencios constituţional, procurorul general a apreciat că dispunerea măsurii arestului la domiciliu trebuie să se subsumeze condiţiilor proprii prevăzute de lege pentru luarea acesteia, cu respectarea tuturor componentelor sale, inclusiv cea a duratei pentru care măsura în discuţie poate fi luată faţă de inculpat în cursul procesului penal.
    28. Raportat la dispoziţiile art. 222 alin. (1), (2), (9) şi (10) din Codul de procedură penală, rezultă că, spre deosebire de termenul maxim general de 180 de zile prevăzut de art. 222 alin. (10) cu referire la alin. (9) al aceluiaşi articol din Codul de procedură penală (care include atât arestul preventiv, cât şi arestul la domiciliu), o astfel de dispoziţie, a luării în considerare a duratei arestării preventive pentru calculul termenului maxim special de până la 30 de zile prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol, nu a fost prevăzută de legiuitor, neexistând astfel niciun temei legal pentru a se aprecia că se impune aplicarea prin analogie a dispoziţiei prevăzute de alin. (10), inclusiv în ceea ce priveşte durata acestui termen special.
    29. Or, în lipsa unei prevederi legale care să instituie obligativitatea deducerii duratei măsurii arestării preventive din durata arestului la domiciliu, într-o astfel de situaţie, cea a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-a dispus luarea faţă de persoana vizată a măsurii arestării preventive, ţinând cont şi de principiul legalităţii procesului penal, prevăzut de art. 2 din Codul de procedură penală, dispunerea acestei din urmă măsuri ar trebui să se realizeze în raport cu propriul termen de cel mult 30 de zile, prevăzut de art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală.

    VIII. Opiniile specialiştilor consultaţi
    30. În conformitate cu dispoziţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    31. Academia de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea de Drept a opinat în sensul că, în cazul admiterii contestaţiei, judecătorii de drepturi şi libertăţi de la instanţele de control judiciar vor dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pentru durata de timp rămasă până la împlinirea termenului de 30 de zile calculat de la momentul luării măsurii arestării preventive de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă.
    32. Universitatea din Oradea - Facultatea de Drept a apreciat că sesizarea ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este admisibilă, fiind îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de sesizare prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală, precum şi cele de ordin formal de la art. 472 din Codul de procedură penală, impunându-se dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii.
    33. Asupra fondului problemei de drept a opinat în sensul că, în cazul admiterii contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, se poate dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pe o durată maximală de 30 de zile, care include durata arestului preventiv efectiv executată de către inculpat.
    34. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale a apreciat că sesizarea ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este admisibilă, fiind îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de sesizare prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală, precum şi cele de ordin formal de la art. 472 din Codul de procedură penală, impunându-se dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii.
    35. Asupra fondului problemei de drept a opinat în sensul că durata măsurii arestului la domiciliu luate în urma admiterii contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă, privind luarea măsurii arestării preventive, este de cel mult 30 de zile, conform art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală, fără ca din durata acesteia să se scadă perioada în care persoana vizată a fost arestată preventiv.

    IX. Opinia judecătorului-raportor
    36. Judecătorul-raportor a considerat că sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat în sensul că, în cazul admiterii contestaţiei, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control judiciar va putea dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pentru durata de timp rămasă până la împlinirea termenului substanţial de 30 de zile calculat de la momentul arestării preventive a inculpatului în temeiul dispoziţiei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii
    37. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, conform cărora:
    "(1) Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
(2) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti."

    38. Sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.
    39. Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu textele de lege prezentate, care menţionează procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, se constată că această primă cerinţă referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită.
    40. De asemenea, analizând hotărârile judecătoreşti anexate cererii de recurs în interesul legii, care relevă existenţa unei practici neunitare, cristalizată în două orientări jurisprudenţiale diferite cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală.
    41. Ca urmare, reţinând îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de sesizare prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală, precum şi pe cele de ordin formal de la art. 472 din Codul de procedură penală, se consideră că se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii.

    Referitor la problema de drept soluţionată diferit de instanţe
    42. Potrivit art. 23 alin. (5) din Constituţie (introdus în anul 2003 în urma revizuirii Constituţiei şi care reglementează libertatea individuală), în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
    43. Art. 23 alin. (5) din Constituţie face referire la două termene care vizează măsura preventivă a arestării preventive: termenul de 30 de zile pentru care se poate dispune luarea sau prelungirea arestării preventive în faza de urmărire penală şi termenul de 180 de zile reprezentând durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale.
    44. Măsura arestului la domiciliu a fost reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 135/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010), fiind introdusă în legislaţia procesual penală începând cu 1 februarie 2014, ulterior revizuirii Constituţiei. Astfel, în anul 2003 Codul de procedură penală prevedea doar două măsuri preventive privative de libertate, respectiv reţinerea şi arestarea preventivă.
    45. Analizând dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Constituţie, în Decizia nr. 740/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015) Curtea Constituţională a arătat, în paragraful 27, că norma constituţională analizată trebuie interpretată, în sens larg, ca limitând, pe parcursul urmăririi penale, la 180 de zile durata maximă a arestării, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă sau despre arestul la domiciliu. Această concluzie se impune, având în vedere similitudinea celor două măsuri din perspectiva naturii şi a substanţei acestora, aspect stabilit atât de Curtea Constituţională, cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În concluzie, Curtea a constatat că legiuitorul constituant a avut în vedere, cu prilejul reglementării art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, limitarea oricărei privări de libertate, cu excepţia reţinerii, care beneficiază de o reglementare separată prin alin. (3) al aceluiaşi art. 23, la 180 de zile. A permite ca prin cumularea duratei celor două măsuri preventive privative de libertate să se depăşească limita maximă de 180 de zile înseamnă a înfrânge exigenţele normei constituţionale prevăzute la art. 23 alin. (5).
    46. În paragrafele 22-25 ale Deciziei nr. 740/2015, Curtea Constituţională a mai reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsură privativă de libertate, în accepţiunea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conţinutului (Hotărârea din 2 august 2001, pronunţată în Cauza Mancini împotriva Italiei, paragraful 17; Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 63, Hotărârea din 8 iulie 2004, pronunţată în Cauza Vachev împotriva Bulgariei, paragraful 64; Hotărârea din 30 martie 2006, pronunţată în Cauza Pekov împotriva Bulgariei, paragraful 73; Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Ermakov împotriva Rusiei, paragraful 238, Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunţată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei, paragrafele 93 şi 95).
    47. Curtea Constituţională a mai subliniat că, potrivit Recomandării nr. R (80) 11 a Comitetului de miniştri către statele membre privind detenţia provizorie, adoptată de către Comitetul de miniştri al Consiliului Europei în data de 27 iunie 1980, în lumina Convenţiei, statele membre trebuie să se asigure că legislaţia şi practica lor în cazuri care implică detenţiunea în aşteptarea procesului se călăuzesc după anumite principii, printre care şi cel statuat la art. II pct. 13, potrivit căruia „durata detenţiei provizorii nu trebuie să depăşească limitele care rezultă din obiectivele fixate de principiul 3, şi detenţia provizorie trebuie să înceteze în cazul în care durata sa ar fi disproporţionată în raport cu pedeapsa susceptibilă a fi impusă în cazul condamnării“, având în vedere că, în preambulul recomandării, se afirmă că „din motive umanitare şi sociale este de dorit reducerea aplicării detenţiei provizorii la minimul compatibil cu interesele justiţiei“.
    48. Prin urmare, în vederea garantării dreptului la libertate individuală, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că interpretarea potrivit căreia „legiuitorul constituant a avut în vedere, cu prilejul reglementării art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, limitarea oricărei privări de libertate, cu excepţia reţinerii“ trebuie să fie aplicată nu doar în cazul termenului de 180 de zile, ci şi al celui de 30 de zile prevăzut de norma constituţională. Astfel, considerentele deciziei Curţii Constituţionale trebuie avute în vedere, mutatis mutandis, în cazul ambelor termene prevăzute de art. 23 alin. (5) din Constituţie.
    49. În acest cadru, sesizat cu o propunere de luare a măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă prin încheiere, putând dispune admiterea propunerii şi luarea măsurii arestării preventive pe o durată de cel mult 30 de zile. Completul de judecători de drepturi şi libertăţi care soluţionează contestaţia formulată împotriva acestei încheieri poate menţine soluţia pronunţată în primă instanţă, dar şi, în urma reevaluării condiţiilor de subsidiaritate şi proporţionalitate specifice măsurilor preventive, poate respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive şi lua măsura arestului la domiciliu.
    50. În această din urmă ipoteză Completul de judecători de drepturi şi libertăţi care soluţionează contestaţia, verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe, trebuie să aibă în vedere limita constituţională de privare de libertate instituită de art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, cum judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat cu propunerea de arestare preventivă nu putea dispune luarea unei măsuri preventive privative de libertate pe o durată mai mare de 30 de zile, nici Completul de judecători de drepturi şi libertăţi care soluţionează contestaţia nu poate dispune o măsură preventivă privativă de libertate prin care privarea de libertate să depăşească limita constituţională de 30 de zile, trebuind să aibă în vedere că, în ipoteza luării măsurii arestării preventive în primă instanţă, dispoziţia acesteia este executorie de la data pronunţării.
    51. Dacă s-ar considera că în ipoteza menţionată completul de judecători de drepturi şi libertăţi care soluţionează contestaţia ar putea dispune arestul la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, s-ar ajunge la situaţia în care inculpatul ar fi privat de libertate ab initio pe o perioadă mai mare decât maximul prevăzut de Constituţie, în absenţa unei dispoziţii de prelungire a privării de libertate în condiţiile legii. Or, Curtea Constituţională a precizat explicit în paragraful 27 al Deciziei nr. 740/2015 că legiuitorul constituant a avut în vedere, cu prilejul reglementării art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, limitarea oricărei privări de libertate, care beneficiază de o reglementare separată prin alin. (3) al aceluiaşi art. 23.
    52. Privarea de libertate, indiferent de modalitatea concretă, arestare preventivă sau arest la domiciliu, este parte integrantă a aceluiaşi regim de restrângere a libertăţii, astfel încât termenul maxim nu poate fi reiniţiat la momentul soluţionării contestaţiei.
    53. În consecinţă, în cazul admiterii contestaţiei, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control judiciar va putea dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pentru durata de timp rămasă până la împlinirea termenului substanţial de 30 de zile calculat de la momentul arestării preventive a inculpatului în temeiul dispoziţiei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 473 şi 474 din Codul procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) cu referire la art. 227 alin. (2) şi art. 204 alin. (12) teza I din Codul de procedură penală, stabileşte următoarele:
    În cazul admiterii contestaţiei, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control judiciar va putea dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pentru durata de timp rămasă până la împlinirea termenului substanţial de 30 de zile calculat de la momentul arestării preventive a inculpatului, în temeiul dispoziţiei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    LIA SAVONEA
                    Magistrat-asistent,
                    Adina Andreea Ciuhan-Teodoru

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 17 din 29 septembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 17 din 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) cu referire la art. 227 alin. (2) şi art. 204 alin. (12) teza I din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 17 din 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) cu referire la art. 227 alin. (2) şi art. 204 alin. (12) teza I din Codul de procedură penală