Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 17 din 24 septembrie 2019  referitoare la interpretarea art. 336 alin. (1) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 17 din 24 septembrie 2019 referitoare la interpretarea art. 336 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 875 din 30 octombrie 2019
    Dosar nr. 1.816/1/2019

┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie, │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală│
│Burnel │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Andrei │ │
│Claudiu │- judecător la Secţia penală│
│Rus │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │ │
│Alina │- judecător la Secţia penală│
│Ilie │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ionuţ │ │
│Mihai │- judecător la Secţia penală│
│Matei │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Aida Popa│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia penală│
│Şerban │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Francisca│ │
│Maria │- judecător la Secţia penală│
│Vasile │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Cosma │ │
└─────────┴────────────────────────────┘


    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 9.338/315/2018, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal este obligatoriu, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 732/2014, să se stabilească îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
    În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, dacă în faţa primei instanţe s-a urmat procedura simplificată, poate fi administrată direct în apel expertiza având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei.“
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, a procesului-verbal din data de 18 septembrie 2019 prin care s-a dispus înlocuirea doamnei judecător Silvia Cerbu cu doamna judecător Ioana Alina Ilie şi a procesului-verbal din data de 20 septembrie 2019 prin care s-a dispus înlocuirea doamnei judecător Simona Elena Cîrnaru cu domnul judecător Ionuţ Mihai Matei.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Mirela Cojocaru, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Judecător-raportor a fost desemnată, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Oana Burnel, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.816/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    A mai referat că, ulterior depunerii raportului, a fost înaintat şi punctul de vedere al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat procurorului să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 9.338/315/2018 este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege, respectiv condiţia ca de lămurirea problemei de drept în discuţie să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, şi a considerat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost sesizată cu o veritabilă chestiune de drept, aşa cum s-a conturat progresiv în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    În argumentarea acestei opinii a susţinut că demersul de a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o rezolvare de principiu asupra unei chestiuni de drept este incident doar în măsura în care se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii neclare, susceptibile de mai multe soluţii, nu şi când aplicarea corectă a acestora rezultă în mod evident.
    Problema de drept pusă în discuţie a fost lămurită de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 732/2014, ale cărei considerente au fost reluate ulterior în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, în sensul că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, se consumă la momentul depistării conducătorului auto în trafic; pe cale de consecinţă, valoarea alcoolemiei trebuie stabilită la acel moment.
    A susţinut că obligativitatea stabilirii îmbibaţiei alcoolice de la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, respectiv de la momentul depistării în trafic a conducătorului auto, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 732/2014, echivalează cu obligativitatea administrării probatoriului necesar să dovedească tipicitatea faptei şi nu constituie o chestiune teoretică ce ar putea să genereze dificultăţi de aplicare.
    Totodată, a menţionat că administrarea de probe în vederea lămuririi cauzei şi în scopul aflării adevărului reprezintă o obligaţie a instanţei, prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 349 din Codul de procedură penală. Din încheierea de sesizare rezultă că instanţa de trimitere are dubii cu privire la valoarea probatorie a probelor administrate în cauza dedusă judecăţii, iar chestiunea supusă dezlegării, respectiv dacă pentru statuarea realizării elementului material al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, este obligatorie sau nu administrarea unui mijloc de probă, nu este o problemă de drept care să facă obiectul unei întrebări preliminare, ci vizează exclusiv aprecieri asupra utilităţii, pertinenţei şi necesităţii administrării unui anumit mijloc de probă, analiză ce poate fi efectuată doar de judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei pendinte.
    În concluzie, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 9.338/315/2018.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 9.338/315/2018, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal este obligatoriu, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014, să se stabilească îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
    În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, dacă în faţa primei instanţe s-a urmat procedura simplificată, poate fi administrată direct în apel expertiza având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei."


    II. Expunerea succintă a cauzei
    Prin Rechizitoriul nr. 995/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte a fost trimis în judecată inculpatul D.I.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, faptă constând în aceea că, în data de 10 februarie 2018, în jurul orei 23,00, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Land Rover, înmatriculat sub numărul DB-17-LES, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge.
    Prima instanţă, Judecătoria Târgovişte, a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, prevăzută de art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală şi, prin Sentinţa penală nr. 76 din data de 2 aprilie 2019, l-a condamnat pe inculpatul D.I.L. la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal.
    A reţinut că la data de 10 februarie 2018, în jurul orei 23,00, inculpatul D.I.L. a condus, pe strada Calea Domnească din municipiul Târgovişte, autoturismul marca Land Rover, înmatriculat sub numărul DB-17-LES. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest la ora 23,14, rezultatul fiind de 0,86 grame/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde i-au fost prelevate două probe biologice.
    Conform Buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. A12/117 din 13.02.2018, la ora 23,32 concentraţia alcoolului în sânge a fost de 1,70 grame/litru alcool pur în sânge, iar la ora 00,23 de 1,50 grame/litru alcool pur în sânge.
    Aşadar, prima instanţă a constatat, ca fiind dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, situaţia de fapt fiind probată cu declaraţiile acestuia, testarea etilotest şi Buletinul de analiză toxicologică nr. A12/117 din 13.02.2018.
    Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei, prin dispunerea amânării aplicării acesteia, iar, în subsidiar, modificarea pedepsei principale, în sensul stabilirii unei amenzi penale.

    III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea
    Cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a apreciat că, pentru a stabili dacă o faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, este esenţial ca organele judiciare să determine, pe bază de probe, concentraţia alcoolului pur în sânge la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, date fiind considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015.
    S-a mai arătat în cuprinsul sesizării că, chiar dacă pe baza concentraţiei stabilite prin buletinul de analiză toxicologică s-ar putea deduce că la momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice concentraţia alcoolului pur în sânge depăşeşte, în mod evident, plafonul de 0,80 grame/litru alcool pur în sânge, efectuarea expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei este obligatorie, faţă de obligaţia ce revine instanţei de a lămuri complet împrejurările cauzei în scopul aflării adevărului [art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală], cât şi pentru că nivelul alcoolemiei este un criteriu esenţial în procesul de individualizare a tratamentului sancţionator.
    În ceea ce priveşte a doua chestiune de drept pusă în discuţie, instanţa de trimitere a arătat că, în vederea efectuării expertizei medico-legale necesare determinării îmbibaţiei alcoolice la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, se impune rejudecarea cauzei potrivit procedurii obişnuite de către prima instanţă, întrucât judecarea cauzei a avut loc potrivit procedurii simplificate, procedură ce permite exclusiv administrarea probei cu înscrisuri.

    IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, deoarece chestiunile supuse dezlegării nu vizează interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, ci sunt în strânsă legătură cu datele cauzei judecate.
    Din modalitatea în care au fost formulate întrebările reiese că instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se statueze asupra obligativităţii administrării mijlocului de probă al expertizei medico-legale privind estimarea calculului retroactiv al alcoolemiei, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014. Or, analiza necesităţii administrării acestei probe presupune examinarea elementelor faptice ce rezultă din celelalte mijloace de probă, respectiv dacă au fost recoltate două mostre de sânge, la ce interval de timp şi dacă prima recoltare s-a realizat la scurt timp după momentul depistării în trafic a conducătorului auto. Prin urmare, admiterea probei cu expertiză medico-legală este, în exclusivitate, la aprecierea judecătorului fondului.
    În opinia parchetului, inadmisibilitatea primei întrebări determină aceeaşi concluzie şi în privinţa celei de-a doua probleme de drept.

    V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere Curtea de Apel Bacău, Curtea de
    Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.
    Asupra chestiunii privind momentul la care concentraţia alcoolică este relevantă pentru a statua asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, punctul de vedere al instanţelor este în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014, în sensul că trebuie avut în vedere momentul săvârşirii infracţiunii, iar nu cel al prelevării mostrelor biologice. În consecinţă, instanţele consideră necesară stabilirea gradului de intoxicaţie alcoolică la momentul opririi în trafic, moment la care infracţiunea se epuizează.
    Se remarcă faptul că, în privinţa probaţiunii şi a necesităţii administrării unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, majoritatea instanţelor au apreciat utilă această probă.
    Totodată, s-a menţionat că şi în ipoteza efectuării unei expertize medico-legale de stabilire retroactivă a nivelului îmbibaţiei alcoolice în sânge, valoarea alcoolemiei este estimativă, fiind imposibilă determinarea acesteia cu exactitate.
    Opinia minoritară susţine obligativitatea efectuării expertizei pentru stabilirea îmbibaţiei alcoolice de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul, în considerarea Deciziei nr. 732/2014 pronunţate de Curtea Constituţională.
    De asemenea, s-a arătat că această concluzie se degajă şi din adoptarea subsecventă a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 277 din 11 martie 2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015, în conformitate cu care, „Pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două mostre de sânge la interval de o oră una faţă de cealaltă, fiecare mostră fiind reprezentată de o cantitate de 10 ml“.
    În ceea ce priveşte administrarea probei cu expertiza medico-legală în calea de atac a apelului în situaţia în care judecata în primă instanţă s-a efectuat în procedura simplificată, punctul de vedere exprimat de majoritatea instanţelor este în sensul că nu este posibilă, deoarece, potrivit art. 377 alin. (1) din Codul de procedură penală, este admisibilă doar proba cu înscrisuri. Dacă instanţa de control judiciar apreciază că este necesară administrarea altor probe, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în faţa primei instanţe.
    Opinia minoritară este în sensul admisibilităţii probei cu expertiză medico-legală având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei în calea de atac a apelului, chiar şi în situaţia în care judecata în primă instanţă s-a efectuat în procedura simplificată.

    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
    Universitatea de Vest din Timişoara a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    S-a arătat că problema ce face obiectul primei întrebări vizează momentul în care îmbibaţia alcoolică trebuie să se constate în fluxul sanguin al conducătorului auto pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, chestiune ce a fost tranşată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 732/2014, şi că, în esenţă, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească efectele unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională.
    S-a menţionat că în situaţia în care judecata cauzei în primul grad de jurisdicţie a avut loc în condiţiile prevăzute de art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere limitele căii de atac a apelului, instanţa de control judiciar nu poate dispune administrarea altor probe în afara înscrisurilor, aşa cum stabileşte art. 377 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Referitor la a doua întrebare s-a opinat că efectul devolutiv al apelului nu poate legitima efectuarea întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, deoarece ar însemna ca instanţa de control judiciar să interpreteze probele noi pentru întâia oară, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea de a contesta această interpretare, fiind privaţi de dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept garantat de prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
    Universitatea Bucureşti a apreciat că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, este obligatoriu să se stabilească îmbibaţia alcoolică la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, respectiv la momentul opririi în trafic, conform dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014.
    În ceea ce priveşte administrarea direct în apel a unei expertize având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei a considerat că nu reprezintă o problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
    Din formularea celei de-a doua întrebări şi din opinia oferită de către instanţa de sesizare a concluzionat că adevărata problemă supusă dezlegării este aceea dacă pentru stabilirea valorii îmbibaţiei alcoolice este necesar un calcul retroactiv al alcoolemiei la momentul depistării în trafic a conducătorului auto sau dacă este suficientă recoltarea unei singure mostre biologice, urmând ca instanţa, pe baza recunoaşterii inculpatului sau coroborând rezultatul analizei cu alte probe, să stabilească valoarea alcoolemiei.
    Sub acest aspect a menţionat că, deşi modalitatea în care se stabileşte îmbibaţia alcoolică nu este un element de tipicitate a infracţiunii, dată fiind demarcaţia fragilă între contravenţie şi infracţiune, aceasta poate fi determinată doar printr-o probă ştiinţifică. Recunoaşterea făptuitorului nu poate suplini o astfel de probă, întrucât acesta confirmă că a consumat băuturi alcoolice, faptă ce nu reprezintă infracţiune, nu că îmbibaţia alcoolică are o anumită valoare.

    VII. Jurisprudenţa naţională în materie
    VII.1. Jurisprudenţa curţilor de apel şi a instanţelor arondate acestora
    În materialul transmis de curţile de apel se regăsesc numeroase hotărâri judecătoreşti ce conturează modalitatea în care au procedat instanţele în cauzele având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, practica judiciară ataşată fiind în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014.
    Este necesar a fi subliniat faptul că în privinţa probaţiunii şi a necesităţii administrării unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, majoritatea covârşitoare a instanţelor au procedat de la caz la caz, prin evaluarea celorlalte probe.
    În acest sens au fost considerate relevante mai multe criterii obiective, respectiv intervalul de timp dintre momentul opririi în trafic şi cel al prelevării primei mostre biologice, care, de regulă, nu depăşeşte o oră, nivelul alcoolemiei stabilit în urma prelevării probelor biologice, care este posibil să depăşească cu mult limita legală de 0,80 grame/litru alcool pur în sânge, rezultatele etilotestului, precum şi menţiunile din buletinul de examinare clinică, însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică, întocmit de către medicii specialişti.
    Astfel, unele instanţe au pronunţat o soluţie în procedura abreviată, fără să administreze expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei: deciziile penale nr. 739/A din 18 iunie 2019 şi nr. 17/A din 9 ianuarie 2018 ale Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, sentinţele penale nr. 161 din 27 septembrie 2017 şi nr. 97 din 16 mai 2018 ale Judecătoriei Şimleu Silvaniei - mixtă, deciziile penale nr. 392/P din 5 mai 2015 şi nr. 334/P din 5 aprilie 2019 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Decizia penală nr. 634 din 20 aprilie 2016 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Sentinţa penală nr. 583 din 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Sentinţa penală nr. 60 din 12 martie 2019 a Judecătoriei Costeşti, deciziile penale nr. 96/A din 4 februarie 2019 şi nr. 165/A din 20 februarie 2019 ale Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, deciziile penale nr. 381 din 8 aprilie 2019 şi nr. 744 din 14 septembrie 2016 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi deciziile penale nr. 546/Ap din 28 iunie 2019 şi nr. 154/Ap din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Braşov - Secţia penală.
    În cazul în care instanţele de apel au apreciat necesară efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, unele au dispus desfiinţarea sentinţei apelate şi au trimis cauza spre rejudecare (Decizia penală nr. 78/A din 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori), iar altele au procedat la administrarea probei în apel (Decizia penală nr. 381 din 8 aprilie 2019 a Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori).

    VII.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, relevantă este Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 28 mai 2014, prin care s-a statuat că „În aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare.“
    În considerentele deciziei menţionate au fost analizate comparativ normele incriminatoare succesive şi s-a arătat că „Recoltarea a două probe de sânge, în vederea determinării alcoolemiei, a făcut parte din metodologia de stabilire a intoxicaţiei etilice şi a fost utilă pentru stabilirea fazei intoxicaţiei (absorbţie sau eliminare) şi a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei, în cazul soluţiei legislative adoptate în vechile dispoziţii ale art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002.
    Or, prin modificarea conţinutului infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, legiuitorul a urmărit, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a noului Cod penal, eliminarea posibilităţii unei recalculări ulterioare a îmbibaţiei de alcool în sânge, în scopul eliminării inconvenientelor create de această recalculare.
    În noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanţă penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, care, referindu-se la recoltarea de probe biologice, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) din Codul penal, utilizează sintagma: «în cel mai scurt timp.»“
    De asemenea, sunt elocvente considerentele Deciziei nr. 24 din 8 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la „conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal“.
    Astfel, în cuprinsul deciziei s-a reţinut că „sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti s-a grefat, în mod evident, doar pe dubiile instanţei cu privire la efectele Deciziei de neconstituţionalitate nr. 732 din 16 decembrie 2014 asupra incriminării faptei analizate, precum şi cu privire la raportul dintre această decizie şi Decizia nr. 3 din 2014 a instanţei supreme.
    Or, efectele unei decizii prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ele «sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor». În plus, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, dar şi considerentelor pe care se sprijină acesta (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări.
    Cât timp, în prezentarea raţionamentului său juridic (paragraful 26 al deciziei), Curtea Constituţională a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul «săvârşirii infracţiunii» ca fiind «cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului», ea a furnizat, astfel, atât autorităţilor cu competenţe în procesul de legiferare, cât şi instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale. Din perspectiva întinderii acestor efecte, Curtea Constituţională a precizat, de asemenea, că doar sintagma declarată neconstituţională lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, fără a formula o concluzie similară şi cu privire la celelalte componente ale normei penale criticate, examinate detaliat.
    În acest context argumentativ neechivoc, a solicita instanţei supreme clarificări suplimentare cu privire la momentul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul cu o îmbibaţie alcoolică superioară limitei legale echivalează, pe de o parte, cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în domeniul controlului de neconstituţionalitate.
    Efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii, demers pe deplin posibil şi în speţa de faţă.“
    În legătură cu posibilitatea administrării expertizei medico-legale privind calculul retroactiv în procedura simplificată reglementată de art. 375 din Codul procedură penală amintim Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 iulie 2019, prin care s-a statuat că „în ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din Codul de procedură penală.“
    În cuprinsul hotărârii s-a argumentat astfel: „În situaţia în care, în pofida atitudinii inculpatului de asumare integrală şi necondiţionată a învinuirii, se apreciază că mijloacele de probă din faza anchetei penale nu oferă informaţii satisfăcătoare, îndestulătoare, pentru corecta soluţionare a conflictului de drept penal şi aflarea adevărului în speţă, existând dubii/îndoieli că acesta ar fi autorul faptelor, instanţa, aşa cum s-a arătat şi anterior, are obligaţia legală de a respinge cererea de judecată în procedura abreviată şi de a aplica dispoziţiile privind procedura de drept comun sau, după caz, de a repune cauza pe rol şi a efectua cercetarea judecătorească, în condiţiile art. 395 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care, anterior, încuviinţase solicitarea de aplicare a prevederilor art. 374 alin. (4) din acelaşi cod, urmând ca, în final, raportat la probele administrate cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi oralităţii, să dispună fie achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, fie una dintre celelalte soluţii reglementate de art. 396 din acelaşi cod, iar, în caz de condamnare, aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de alin. (10) al textului de lege menţionat, dacă situaţia de fapt reţinută este aceeaşi cu cea recunoscută de către inculpat.“
    În ceea ce priveşte deciziile de speţă, practica instanţei supreme este unitară sub aspectul momentului la care concentraţia alcoolică este relevantă pentru a statua asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, în consens cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014.
    Sub aspectul celei de-a doua chestiuni supuse analizei, documentarea prealabilă întocmirii prezentului raport nu a permis identificarea unor hotărâri judecătoreşti în care instanţa supremă să fi examinat explicit problematica.

    VIII. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale
    Hotărârea relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că sintagma „la momentul prelevării probelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională.
    În argumentarea acestei decizii s-a arătat: „Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale (...)“

    IX. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    X. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în accepţiunea conferită acestei sintagme de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la condiţiile de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.
    S-a arătat că răspunsul la prima chestiune se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor nr. 732/2014,nr. 317/2017 şi nr. 819/2017 indicând în mod clar că infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal presupune existenţa îmbibaţiei alcoolice de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge la momentul conducerii pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere şi implică stabilirea îmbibaţiei alcoolice prin efectuarea analizei toxicologice şi calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.
    S-a argumentat că răspunsul la a doua chestiune rezultă cu claritate din coroborarea dispoziţiilor art. 349 alin. (2),art. 374 alin. (4),art. 375,art. 377 alin. (1)-(3) şi art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală şi nu implică dificultăţi rezonabile de interpretare.

    XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Judecătorul-raportor a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 9.338/315/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept:
    "Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, este obligatoriu, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 732/2014, să se stabilească îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
    În cazul unui răspuns afirmativ, dacă în faţa primei instanţe s-a urmat procedura simplificată, poate fi administrată direct în apel expertiza având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei."


    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Cu privire la admisibilitatea sesizării:
    În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

    Ca atare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor exigenţe:
    - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;
    – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

    Examinând admisibilitatea sesizării prin prisma criteriilor sus-menţionate, se constată următoarele:
    Prima condiţie analizată, referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, este îndeplinită, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie fiind învestită, în Dosarul nr. 9.338/315/2018, cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul D.I.L. împotriva Sentinţei penale nr. 76 din 2 aprilie 2019 a Judecătoriei Târgovişte.
    De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
    În schimb, nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în accepţiunea conferită de practica judiciară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    Astfel, în jurisprudenţa anterioară în materie s-a statuat, în mod progresiv, asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală.
    S-a subliniat, sub un prim aspect, că sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce şi care ar putea da naştere mai multor soluţii. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018).
    În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluţionarea propriu-zisă a unor chestiuni ce ţin de fondul cauzei, la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile speţei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, şi Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2017).
    Mai mult, se reţine că, fiind învestit cu dezlegarea unor chestiuni de drept prin care instanţele de trimitere au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească natura, caracterul şi efectele unei decizii a Curţii Constituţionale, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 24 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016, Decizia nr. 1 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 16 aprilie 2018, şi Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019), a statuat, pe de o parte, că efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale, la cazul dedus judecăţii.
    În sensul celor statuate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, în paragraful nr. 62, reţine: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013 (...).“
    În plus, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care aceasta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări.
    Având în vedere aceste consideraţii teoretice, se observă că prin intermediul primei chestiuni supuse dezlegării instanţa de trimitere tinde la obţinerea unor clarificări suplimentare cu privire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, respectiv a implicaţiilor acesteia sub aspectul probator în cauzele având ca obiect infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, chestiune ce excedează mecanismului de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 din Codul de procedură penală.
    Pentru edificarea asupra problematicii se impune o scurtă incursiune în privinţa modificărilor intervenite în norma de incriminare.
    Astfel, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal nu au preluat incriminarea anterioară a faptei în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Se observă, din confruntarea celor două norme, că în reglementarea anterioară, art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, se desprindea cerinţa ca îmbibaţia alcoolică în sânge peste limita prevăzută de lege să existe la momentul conducerii autovehiculului, în timp ce noua reglementare prevede ca această condiţie să existe la momentul prelevării mostrelor biologice.
    Din expunerea de motive a noului Cod penal rezultă că, prin modificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilităţii unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare.
    Modificarea incriminării a fost dublată de introducerea unei prevederi procedurale cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice, dispoziţiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală stabilind că „în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale“.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare, moment situat în timp imediat, consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul.
    În opinia înaintată de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru a fi avută în vedere în cadrul sesizării soluţionate prin decizia menţionată şi cuprinsă ca atare în considerente acesteia, s-au subliniat următoarele: „Alcoolul ingerat de către o persoană intră într-un proces dinamic în organism, numit metabolism. Concentraţia alcoolului în diversele componente ale organismului va fi diferită de la un moment la altul, până la eliminarea totală din organism. În metabolismul alcoolului intervin mecanisme complexe, guvernate de zeci de factori individuali, generali şi particulari. Astfel, fiecare persoană reacţionează în mod propriu, atât în ceea ce priveşte modalitatea de metabolizare, cât, mai ales, în ceea ce priveşte manifestările clinice traduse prin comportament.
    Deşi mecanismele fiziopatologice sunt bine cunoscute, nu s-a găsit până în prezent niciun model acceptabil în baza căruia să se poată reconstitui cu fidelitate traseul alcoolului în dinamica proceselor de absorbţie şi eliminare din organism. În acest sens, s-au elaborat multiple modele ale evoluţiei concentraţiei alcoolului în organism, cel mai apropiat de realitate fiind cel imaginat de Widmark.
    S-a arătat că singura modalitate ştiinţifică de stabilire a gradului unei intoxicaţii etilice este cea prin analiza sângelui din proba prelevată, iar valoarea probatorie a expertizei privind estimarea retroactivă a alcoolemiei a fost mult exagerată, interpretarea retroactivă a alcoolului nefiind o expertiză uzuală în ţările europene şi fiind admisă foarte rar.
    Deoarece este imposibil de cuantificat toţi factorii ce contribuie în metabolism, se aplică modele de calcul şi de exprimare grafică simplificate, estimative sau rezultate din medii statistice. Acesta reprezintă, în opinia transmisă, un prim argument pentru caracterul relativ al unei interpretări retroactive a alcoolemiei.
    Argumentul principal este dat de caracterul speculativ al acestui tip de expertiză. Pentru a reconstitui metabolismul unei anumite cantităţi de băutură, aceasta trebuie cunoscută în mod obiectiv, precum şi toate circumstanţele consumului de alcool respectiv. Dar, în toate aceste cazuri, informaţiile sunt furnizate de către inculpat. Trebuie ştiut că la o anumită alcoolemie, stabilită indubitabil prin analiza de laborator, se poate ajunge printr-o infinitate de variante de consum. În mod implicit, într-un moment anterior, vor exista o infinitate de posibile concentraţii. Aşadar, prin acest tip de expertiză se concluzionează că, dacă persoana ar fi consumat băuturile alcoolice declarate, ar fi putut avea o anumită alcoolemie în momentul incriminat. Alcoolemia recalculată nu reflectă valoarea reală, ci doar una teoretic posibilă, rezultată numai din acel consum declarat.
    Veridicitatea declaraţiei de consum nu poate fi verificată ştiinţific, neexistând criterii certe în acest sens. Datele din declaraţiile de consum sunt subiective şi pot fi mai mult sau mai puţin reale, indiferent de buna-credinţă a făptuitorului, mai ales datorită faptului că sunt precizate după o lungă perioadă de timp (luni sau chiar ani), în majoritatea cazurilor declaraţiile fiind incomplete, improbabile, nereale sau uneori de-a dreptul aberante.
    Invocând experienţa de zeci de ani, Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» precizează că, în aproape toate cazurile în care s-au obţinut rezultate sub limita de infracţiune prin recalculare, declaraţiile de consum au fost nereale, dar nu au existat argumente ştiinţifice pentru a menţiona acest lucru. Or, aceste cazuri nu sunt izolate, reprezentând între 1/2 până la 1/3 din totalul acestor expertize, în ultimii ani.“
    Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, s-a stabilit că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională.
    S-a reţinut de către instanţa de contencios constituţional că îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului şi astfel condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor.
    Se constată că obligativitatea „stabilirii“ îmbibaţiei alcoolice de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul, în pofida formulării ambigue a instanţei de trimitere, echivalează cu obligativitatea administrării probatoriului necesar pentru a statua asupra tipicităţii faptei şi nu constituie o chestiune teoretică ce comportă dificultăţi.
    Astfel, administrarea de probe pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului este obligaţia instanţei expres prevăzută de art. 349 din Codul de procedură penală, condamnarea urmând a fi pronunţată dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
    Pe de altă parte, se remarcă faptul că statuarea asupra întrunirii elementelor constitutive la momentul consumării infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal constituie o chestiune de drept ce a cunoscut o interpretare unitară în practica instanţelor ulterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, de o manieră ce reflectă considerentele acesteia. De altfel, prin Decizia nr. 6 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii Militare de Apel privind stabilirea întinderii efectelor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, tocmai în considerarea faptului că problema de drept nu a primit interpretări diferite în practica judiciară. Astfel, instanţele judecătoreşti au reţinut momentul depistării în trafic ca moment al săvârşirii (mai exact al epuizării) infracţiunii continue analizate, cu toate consecinţele ce decurg din această interpretare, neconstatându-se controverse reale sub acest aspect.
    De altfel, se remarcă că aceeaşi curte de apel a formulat o sesizare similară, care a fost respinsă ca inadmisibilă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 24/2015 a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală. Astfel, sesizarea în cauză a avut ca obiect lămurirea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal în considerarea evoluţiei prezentate în cele ce precedă, distincţia între cererea anterioară şi prezenta sesizare fiind una pur formală, instanţa de trimitere solicitând, în esenţă, lămurirea asupra efectelor deciziei instanţei de contencios constituţional. Or, astfel cum s-a statuat în precedent „Cât timp, în prezentarea raţionamentului său juridic (paragraful 26 al deciziei), Curtea Constituţională a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul «săvârşirii infracţiunii» ca fiind «cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului», ea a furnizat, astfel, atât autorităţilor cu competenţe în procesul de legiferare, cât şi instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale.
    [...]
    Efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii, demers pe deplin posibil şi în speţa de faţă.
    [....]
    Din perspectiva tuturor acestor considerente, Înalta Curte concluzionează că formularea actuală a art. 336 alin. (1) din Codul penal are, în lumina considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 2014, un conţinut cvasiidentic celui regăsit în art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind, prin urmare, suficient de clară pentru a exclude veritabile probleme de interpretare.“
    În al doilea rând, în pofida formulării ambigue a problemei de drept, din conţinutul încheierii de sesizare se poate constata că, în concret, dubiile instanţei de trimitere vizează valoarea probatorie a probelor administrate în cauza dedusă judecăţii. Or, aprecierea probelor are ca scop stabilirea situaţiei de fapt şi constituie, în mod esenţial, atributul instanţei de judecată. Astfel, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.“
    Din această perspectivă, chestiunea supusă implicit dezlegării, respectiv dacă pentru statuarea asupra realizării elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal este obligatorie administrarea unui anumit mijloc de probă, nu poate face obiectul unei întrebări preliminare, deoarece nu tinde la dezlegarea unei chestiuni de drept, ci la soluţionarea cauzei cu care instanţa de trimitere a fost învestită.
    Astfel, administrarea probelor nu poate fi cenzurată de instanţa supremă în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, aceasta fiind în competenţa exclusivă a instanţei de trimitere, nefiind permis Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală să intervină în aprecierea caracterului pertinent şi util al probelor. O atare problemă nu poate primi o rezolvare de principiu, ci presupune evaluarea elementelor de fapt relevante în fiecare cauză în parte.
    Inadmisibilitatea primei întrebări determină aceeaşi concluzie şi în privinţa celei de-a doua probleme de drept formulate de instanţa de trimitere, în considerarea subsidiarităţii acesteia, dar şi pentru aceea că, în raport cu particularităţile cauzei, chestiunea supusă dezlegării nu are consecinţe directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, atât timp cât chiar instanţa de trimitere menţionează că probele administrate permit statuarea asupra elementului material al infracţiunii.

    Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 9.338/315/2018, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal este obligatoriu, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 732/2014, să se stabilească îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
    În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, dacă în faţa primei instanţe s-a urmat procedura simplificată, poate fi administrată direct în apel expertiza având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei.“
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.



                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Mirela Cojocaru

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice