Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 168 din 27 martie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 168 din 27 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "asigurări sociale" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 536 din 28 iunie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sintagmei „asigurări sociale“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Stelian Andrei Ungur, prin curator Ezechel Ungur, în Dosarul nr. 3.722/111/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.825D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat este o normă de procedură, a cărei reglementare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 din Constituţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.722/111/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „asigurări sociale“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Stelian Andrei Ungur, prin curator Ezechel Ungur, într-o cauză având ca obiect anularea hotărârii emise de Casa Naţională de Pensii Publice prin care sa respins o cerere de acordare a pensiei de invaliditate.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt discriminatorii şi limitează accesul liber la justiţie, deoarece nu permit exercitarea căii extraordinare a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cererile privitoare la asigurări sociale. Se mai arată că, în acest mod, este încălcat şi dreptul constituţional la asigurări sociale.
    6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că prevederile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Or, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care poate institui reguli speciale de procedură, atât timp cât asigură posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate. Mai mult, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, cât timp se asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Invocă cele statuate în acest sens prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 500 din 30 iunie 2015 şi nr. 350 din 7 mai 2015. Se mai apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a avut posibilitatea de a se adresa justiţiei, în fond, şi de a exercita apel la instanţa ierarhic superioară, iar împrejurarea că decizia dată în soluţionarea apelului nu este susceptibilă de recurs nu poate constitui o încălcare a principiului constituţional al accesului liber la justiţie.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, în virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul având competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Iar, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Se mai susţine că noul Cod a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume aceea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al degrevării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului.
    9. Dreptul de acces la justiţie, ca drept fundamental convenţional şi constituţional, nu conferă tuturor sine modo şi dreptul de acces la toate „gradele de jurisdicţie“, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Soluţia legislativă criticată de autorii excepţiei trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului. Astfel, apelul este calea de atac obişnuită, de drept comun, care se poate exercita în legătură cu orice nemulţumire referitoare la hotărârea de primă instanţă, fie că este de fapt sau de drept, asigurând două judecăţi de fond, deci dublul grad de jurisdicţie; spre deosebire de reglementarea anterioară, când excepţiile erau nejustificat de numeroase, noul Cod a restrâns considerabil aceste excepţii şi a dat prioritate exercitării apelului. În sistemul noului Cod, apelul este singura cale ordinară de atac, calea de atac obişnuită, care a fost suprimată în puţine cazuri faţă de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanţa de apel, care asigură o nouă judecată de fond şi deci dublul grad de jurisdicţie, recursul intervenind într-adevăr, în mod excepţional, în condiţii restrictive şi exclusiv pentru motive de legalitate. Se arată că recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate; recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată [art. 483 alin. (3) şi alin. (4) teza I]; „recursul hibrid“, prevăzut de art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă nu se mai regăseşte în noul Cod şi că necesitatea acestui recurs, ca substitut (imperfect) al apelului, a fost generată de suprimarea discutabilă a apelului într-un număr mare de cauze, în vechea reglementare. Se mai invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 226 din 18 mai 2004, nr. 350 din 7 mai 2015, nr. 517 din 7 iulie 2015 şi nr. 500 din 30 iunie 2015.
    10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 279 şi nr. 292 din 4 mai 2017, nr. 625 şi nr. 630 din 17 octombrie 2017.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă sintagma „asigurări sociale“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, potrivit cărora: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile […] privind [...] conflictele de muncă şi de asigurări sociale, [...].“
    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 47 alin. (2) privind dreptul la asigurări sociale şi la măsuri de asistenţă socială şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, sau Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16).
    16. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, sau Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39).
    17. În prezenta cauză, Curtea reţine că autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, beneficiind, aşadar, de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Mai mult, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, menţionată şi în deciziile Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau nr. 25 din 3 februarie 2015, paragraful 16). Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.
    18. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare a recursului în această materie, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea reţine că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în prezenta cauză, textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, în măsura în care se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normativă, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar regimul juridic diferit, constând în faptul că împotriva hotărârilor pronunţate în cererile privitoare la asigurări sociale nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, este determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
    19. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, prin suprimarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cererile privitoare la asigurări sociale, este încălcat dreptul constituţional la asigurări sociale, Curtea reţine că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, dat fiind faptul că prevederile legale criticate se referă la o configurare a accesului la justiţie şi nu vizează conţinutul dreptului constituţional la asigurări sociale. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa pronunţată în această materie, legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, paragraful 24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017).
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stelian Andrei Ungur, prin curator Ezechel Ungur, în Dosarul nr. 3.722/111/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că sintagma „asigurări sociale“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este constituţională, în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018.


                    PREŞEDINTE,
                    PETRE LĂZĂROIU
                    Magistrat-asistent,
                    Irina-Loredana Gulie


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice