Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Silvia Petruşcă-Nicolau în Dosarul nr. 26.527/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.411D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prin mandatar Marius Cristescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.756D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (8) şi (9) şi art. 22 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Maria Ileana Mătuşoiu, Maria Pia Urdea, Pia Anca Nica în Dosarul nr. 16.402/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.756D/2017. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.756D/2017 la Dosarul nr. 2.411D/2017. Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.756D/2017 la Dosarul nr. 2.411D/2017, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate Silvia Petruşcă-Nicolau, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esenţă, că Legea nr. 165/2013 nu ar trebui să se aplice cauzei sale, în temeiul art. 4 teza întâi din acest act normativ, dat fiind faptul că cererea sa a fost soluţionată printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în anul 2006, care a stabilit şi întinderea dreptului de proprietate, în condiţiile art. 13 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Se mai arată că lipsa de punere în aplicare a acestei sentinţe din 2006, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, creează o stare de inechitate şi consideră că acest act normativ nu este aplicabil pentru situaţia autoarei excepţiei. Se mai arată că prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 încalcă raporturile constituţionale dintre puterea legislativă şi cea judecătorească, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, privind separaţia puterilor în stat, principiului constituţional al securităţii juridice, concretizat în principiul respectării drepturilor câştigate, precum şi principiului neretroactivităţii legii civile. Invocă şi Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2006. De asemenea, mai arată că, pentru aceleaşi motive, sunt neconstituţionale şi prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 165/2013, în egală măsură acestea lipsind de efecte juridice hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea autoarei excepţiei. Se mai arată că, prin această decizie, a fost stabilită întinderea dreptului de proprietate, fiind determinată modalitatea de calcul a despăgubirilor, contrar celor motivate de instanţa de judecată care a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, în măsura în care situaţia autoarei excepţiei este similară cu situaţia de fapt reţinută în Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014. În subsidiar, solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 10 din 17 ianuarie 2017 şi nr. 245 din 25 aprilie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 26 iunie 2017 şi Decizia civilă nr. 499 din 17 octombrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 26.527/3/2016 şi nr. 16.402/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IIIa civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, şi cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (8) şi (9) şi art. 22 din Legea nr. 165/2013. Excepţia a fost ridicată de Silvia Petruşcă-Nicolau şi, respectiv, de Maria Ileana Mătuşoiu, Maria Pia Urdea şi Pia Anca Nica, în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni privind anularea unei decizii de compensare, şi, respectiv, a unei decizii de invalidare, emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 2.411D/2017, se arată că unele dintre decizii/dispoziţii/hotărâri au fost emise, de către entităţile învestite de lege, în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Dispoziţiile de lege criticate permit Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor cenzurarea tuturor actelor care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, emise de entităţile învestite, fără ca legiuitorul să fi prevăzut vreo distincţie în sensul exceptării de la această verificare a acelor acte (decizii/dispoziţii/hotărâri) la baza emiterii cărora a stat o hotărâre judecătorească. Se ajunge, astfel, ca un organ fără activitate jurisdicţională, ce nu face parte dintre instanţele judecătoreşti enumerate la art. 126 alin. (1) din Constituţie, să cenzureze conţinutul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Această posibilitate conferită de dispoziţiile de lege criticate Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor este neconstituţională, încălcând principiul separaţiei puterilor stipulat de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. De asemenea, prin posibilitatea validării/invalidării acelor acte (decizii/dispoziţii/hotărâri) la baza emiterii cărora a stat o hotărâre judecătorească se încalcă şi prevederile art. 44 din Constituţie, dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi convertit într-un drept de creanţă riscând să fie invalidat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. În continuare, arată că dispoziţiile criticate creează o situaţie de extracontrol jurisdicţional administrativ, obligatoriu prin prisma legii, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (4), care dispun asupra caracterului facultativ al acestei proceduri. 10. În concluzie, se arată că aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013, în temeiul art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, în privinţa stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită şi a modului de calcul a măsurilor reparatorii, prin decizie a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în condiţiile în care o instanţă de judecată s-a pronunţat irevocabil asupra acestor aspecte, este de natură să contravină principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. În acest mod este încălcată şi obligaţia convenţională a statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile judecătoreşti irevocabile. 11. În Dosarul nr. 2.756D/2017 se arată că prevederile legale criticate instituie o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, în funcţie de modalitatea de despăgubire, respectiv fie în natură, fie prin acordarea de măsuri compensatorii. În acest sens, se arată că, în privinţa cererilor de restituire care nu sunt soluţionate prin restituire în natură, la nivelul entităţilor învestite de lege, este instituit un control suplimentar, exercitat de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului la despăgubire, şi poate invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Se arată că, în acest mod, instituirea unei jurisdicţii administrative suplimentare, numai în cazul propunerilor de acordare de măsuri compensatorii, nu şi în privinţa restituirii în natură, încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. 12. Se mai arată că atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a invalida deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, încalcă principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate şi principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, fiind încălcat dreptul de creanţă recunoscut prin deciziile entităţilor administrative cu atribuţii în procesul de restituire al imobilelor preluate în mod abuziv, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens se arată că numai prin hotărâre judecătorească poate fi desfiinţat un drept de proprietate dobândit în temeiul legislaţiei reparatoare anterioare. 13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că modalitatea de reglementare a cadrului legal de stabilire a mecanismului intern de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 intră în marja de apreciere a statului. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a condamnării sistematice a statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legea amintită constituind un ansamblu de măsuri eficace, atât substanţiale, cât şi administrative şi procesuale, menite să asigure o despăgubire eficientă şi într-un termen rezonabil, a celor prejudiciaţi. Se mai apreciază că prevederile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile, fără deosebire, tuturor cererilor de acordare a măsurilor reparatorii care nu erau soluţionate la data intrării în vigoare a acestui act normativ. De asemenea, reiterează cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, arătând că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. Mai mult, deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. 15. Se mai arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, a validat măsurile instituite prin textele de lege criticate, arătând că statul a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă şi a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicţional care permite instanţelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci şi să se subroge autorităţilor administrative, prin pronunţarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensaţii (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor de despăgubire. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. 18. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere formulat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 764 din 18 decembrie 2014 şi nr. 112 din 3 martie 2016. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6), (8) şi (9) şi art. 22 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul cuprins: - Art. 4 teza întâi: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).“ – Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;" – Art. 21 alin. (5), (6), (8) şi (9): "(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (...)(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.“" – Art. 22: „Prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege.“ 22. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (4) referitor la jurisdicţiile speciale administrative, art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a unor libertăţi fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în temeiul Deciziei nr. 7.122 din 15 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 4.024/1/2006, în favoarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate Silvia Petruşcă-Nicolau a fost emisă, în anul 2004, o dispoziţie prin care primarul municipiului Botoşani a propus acordarea de despăgubiri în echivalent, constând în titluri cu valoare nominală, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, înainte de modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a contestat în justiţie dispoziţia emisă de primar, în ceea ce priveşte cuantumul şi natura despăgubirilor acordate, iar, prin decizie irevocabilă, instanţa de recurs a reţinut că, date fiind modificările legislative intervenite, titlurile de valoare nominală au fost înlocuite cu titluri de despăgubire, acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la propunerea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 247/2005. 24. În continuare, Curtea reţine că, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, urmare a deciziei irevocabile a instanţei de judecată, anterior menţionate, s-a procedat la numirea unui evaluator, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, însă, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia de despăgubire, atribuţiile acesteia fiind preluate de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul Legii nr. 165/2013. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării cererii de anulare a deciziei de compensare emise de către Comisia Naţională. 25. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi, raportată la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că aceste dispoziţii legale sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. 26. Or, analizând prezenta excepţie de neconstituţionalitate, raportat la circumstanţele specifice litigiului, Curtea reţine că, în speţa dedusă soluţionării instanţei de fond, în Dosarul nr. 2.411D/2017, decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu a fost emisă ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti prin care o instanţă de judecată a statuat în mod irevocabil sau definitiv asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii dreptului de proprietate. În acest sens, Curtea reţine că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs, urmată de emiterea, de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a deciziei contestate, nu a avut în vedere aspectele menţionate, ci a instituit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o obligaţie de a face, respectiv de a soluţiona dosarul de despăgubire, în temeiul art. 13 din titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprins în Legea nr. 247/2005. Cu alte cuvinte, situaţia din cauză nu a implicat exercitarea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a competenţei de a invalida o decizie administrativă emisă în considerarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit deja calitatea de titular al dreptului la despăgubire al unei persoane, precum şi cuantumul despăgubirilor cuvenite. 27. În situaţii similare, Curtea, analizând excepţia prin prisma unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de faţă, a respins-o ca neîntemeiată. În acest sens, Curtea reţine, exemplificativ, Decizia nr. 110 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 mai 2015, sau Decizia nr. 291 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 7 iulie 2015, sau Decizia nr. 112 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016. 28. În jurisprudenţa menţionată, Curtea a observat că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, iar scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. Curtea a mai reţinut că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, Curtea a precizat că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. 29. Curtea a mai remarcat, în deciziile menţionate, că verificarea existenţei dreptului echivalează, practic, cu examinarea aceloraşi condiţii ce era necesar a fi realizate şi la momentul iniţial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerinţe în această privinţă. Această atribuţie asigură un filtru suplimentar, prin respectarea aceloraşi condiţii legale ce era necesar a fi întrunite şi la momentul emiterii dispoziţiei, pentru asigurarea legalităţii dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine că această atribuţie afectează în mod real dreptul de proprietate decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerinţele stabilite de legea atunci în vigoare. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, sau Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014. 30. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) şi (9), Curtea reţine că acestea se referă la modalitatea de evaluare a imobilului ce face obiectul deciziei Comisiei Naţionale, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi respectiv, dispun asupra obligaţiei Comisiei Naţionale de a emite decizia de compensare prin puncte, în cazul validării deciziei entităţii învestite de lege. 31. Curtea reţine că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Având în vedere că soluţia legislativă este, în esenţă, aceeaşi cu cea existentă înaintea modificării, Curtea reţine, în prezenta cauză, aplicabilitatea jurisprudenţei sale anterioare, pronunţate în legătură cu acest text de lege. 32. Astfel, prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 17, Curtea a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, statuând că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. Astfel, s-a reţinut în decizia menţionată, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. 33. De asemenea, prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut că, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a urmărit să introducă un sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât, atât imobilele din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, cât şi imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate să fie evaluate prin raportare la acelaşi sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Prin introducerea acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Însă, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, care să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără şi plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând, însă, doar sistemul de referinţă al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obţinute de către persoanele îndreptăţite, aceasta este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit (constând în menţinerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecinţelor produse, valenţele unei plafonări. Prin decizia menţionată, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie. 34. Totodată, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 cu privire la pretinsa neconstituţionalitate izvorâtă din lipsa posibilităţii de actualizare cu indicele de inflaţie a sumei stabilite drept despăgubire. În acest sens, Curtea a reţinut, în esenţă (paragraful 31), că, prin neactualizarea sumelor aferente punctajului, legiuitorul a implementat o măsură echivalentă unei plafonări a valorii despăgubirilor stabilite în condiţii Legii nr. 165/2013, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a considerentelor de principiu rezultate din Hotărârea-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost acordată o largă marjă de apreciere în privinţa modului de configurare şi executare a creanţelor statului în materia restituirii imobilelor. În acest sens, prin aceeaşi hotărâre, s-a statuat că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare (paragraful 233), iar plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii (paragraful 235). Ţinând cont de numărul mare de persoane vizate şi de consecinţele importante ale hotărârii, al cărui impact asupra întregii ţări este considerabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că autorităţile naţionale rămân suverane pentru a alege [...] măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte (paragraful 236). 35. Curtea Constituţională a mai observat că un asemenea tratament juridic constituie, într-adevăr, prin natura sa, o limitare a dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie, dar, procedând la efectuarea testului de proporţionalitate conturat în jurisprudenţa sa, a conchis că limitarea este justificată. În acest sens, a reţinut că măsura criticată urmăreşte un scop legitim, şi anume executarea obligaţiilor statului rezultate din legislaţia adoptată în materia restituirilor bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, obligaţii afectate de problemele sistemice constatate chiar în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului; că este o măsură adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit; că este necesară, statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul şi valoarea cererilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013; că păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la funcţionalitatea sistemului de despăgubire şi protecţia dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv, în consecinţă, Curtea a statuat că dispoziţia legală criticată nu consacră un dezechilibru între cele două interese concurente, ci, dimpotrivă, reconciliază cele două interese, grav afectate în perioada anterioară adoptării Legii nr. 165/2013. 36. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 165/2013, care instituie o excepţie de la procedura de evaluare a imobilului ce face obiectul deciziei care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în acest caz fiind emisă de către Comisia Naţională o decizie de validare sau invalidare a măsurilor reparatorii, la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că autoarele acesteia solicită extinderea sferei de aplicare a acestui text de lege şi la imobilele ce intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (6) din acelaşi act normativ, dispoziţii legale în legătură cu care sunt formulate aceleaşi motive de neconstituţionalitate. Or, reţinerea concomitentă a acestor critici de neconstituţionalitate echivalează cu o veritabilă antinomie juridică, din moment ce ipotezele normative ale prevederilor art. 21 alin. (6) şi art. 22 se exclud reciproc, astfel încât Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Silvia Petruşcă-Nicolau în Dosarul nr. 26.527/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, de Maria Ileana Mătuşoiu, Maria Pia Urdea şi Pia Anca Nica în Dosarul nr. 16.402/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6), (8) şi (9) şi art. 22 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
