Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 162 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 162 din 26 mai 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 162 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 701 din 5 august 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Fediuc în Dosarul nr. 7.028/86/2014/a16 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 702D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci critică modul de aplicare a legii de către organele judiciare. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 24 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.028/86/2014/a16, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Fediuc, cu ocazia soluţionării apelului.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că hotărârea de condamnare s-a întemeiat în mod determinant pe denunţurile unor martori cu identitate cunoscută, precum şi pe denunţul unui martor cu identitate protejată. Apreciază că astfel au fost încălcate principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil. Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar determina înlăturarea din categoria mijloacelor de probă a declaraţiilor denunţătorilor sau a martorilor cu identitate protejată (în măsura în care există o dublă calitate). Dispoziţiile criticate nu sunt clare în ceea ce priveşte semnificaţia şi cuprinderea termenului de „martor“, ceea ce conduce la transformarea denunţătorului în martor sau martor cu identitate protejată şi calificarea declaraţiilor acestuia drept mijloace de probă. Lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor criticate determină şi încălcarea principiului legalităţii şi a dreptului la un proces echitabil.
    6. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa judecătorească reţine că audierea martorilor cu identitate protejată este o procedură prevăzută de lege, recunoscută de cvasimajoritatea legislaţiilor penale moderne, iar înlăturarea acestui procedeu probatoriu nu este posibilă printr-o decizie a Curţii Constituţionale, ci doar prin intervenţia legiuitorului. Dacă declaraţia martorului protejat a fost avută în vedere în măsură determinantă la condamnarea inculpatului sau dacă acest martor protejat mai are şi altă calitate în dosar reprezintă chestiuni de legalitate, şi nu de constituţionalitate, ce urmează a fi examinate de către instanţa de apel. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa judecătorească apreciază că nu există impedimente de ordin constituţional în audierea persoanei care a formulat denunţul în calitate de martor, în acest sens fiind unanime jurisprudenţa şi doctrina. Doar legiuitorul poate redefini noţiunile de parte în procesul penal sau de interes în cauză, însă în contextul procedurii penale actuale şi anterioare şi al dispoziţiilor constituţionale relevante, denunţătorul nu poate fi considerat parte în proces, astfel că singura calitate în care poate fi audiat este cea de martor.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 103 alin. (3): „Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.“;
    – Art. 114 alin. (1): „Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.“;
    – Art. 115 alin. (1): „Orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali.“

    11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate, prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că o primă critică a autorului se referă la faptul că hotărârea de condamnare s-a întemeiat în mod determinant pe denunţurile unor martori cu identitate cunoscută, precum şi pe denunţul unui martor cu identitate protejată, încălcându-se principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil.
    13. Curtea apreciază că susţinerea autorului excepţiei nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci acesta este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a dispoziţiilor criticate şi de soluţia pronunţată de instanţa judecătorească în cadrul procesului penal. Or, modul de aplicare a dispoziţiilor criticate şi soluţia pronunţată de instanţa judecătorească, la care face referire autorul excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestuia nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.
    14. Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii, aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a apreciat că a răspunde unor atare critici ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 octombrie 2019).
    15. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia termenul „martor“ este lipsit de claritate, ceea ce conduce la transformarea denunţătorului în martor sau martor cu identitate protejată şi calificarea declaraţiilor acestora drept mijloace de probă, Curtea observă că, prin Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, şi Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, s-a pronunţat asupra unor critici similare, respingând excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.
    16. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat expres, prin art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă procesuală, şi anume martor este persoana care nu are calitatea de subiect procesual principal sau parte, constituite ca atare în proces.
    17. Din perspectivă convenţională, Curtea a observat că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; acesta constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil. Referitor la art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009, pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69 şi 70, că „admisibilitatea probelor ţine în primul rând de regulile de drept intern şi că, în principiu, instanţelor naţionale le revine obligaţia de a aprecia elementele adunate de ele. Cerinţele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepţii, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, paragrafele 1 şi 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate şi suficiente de a contesta o mărturie a acuzării şi de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziţiei sau mai târziu. Aşa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanţe poate fi necesar ca autorităţile judiciare să recurgă la depoziţii ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta aceste depoziţii, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d). Totuşi, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depoziţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, rezultă că aceste drepturi de apărare sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6“.
    18. Totodată, Curtea Constituţională, având în vedere cele statuate de instanţa europeană, a reţinut că noţiunea de „martor“ are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41) (a se vedea Decizia nr. 463 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, paragrafele 16 şi 17; Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragrafele 19-21, şi Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 27 şi 28).
    19. Plecând de la aceste premise, Curtea a reţinut că ideea de bază a reglementării instituţiei denunţătorului este că persoana fizică/juridică ce realizează denunţul are cunoştinţă de săvârşirea unor fapte care pot constitui infracţiune. Mai mult, Curtea a observat că, în totalitatea cazurilor, denunţul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, Curtea a apreciat că denunţul poate constitui o „mărturie în acuzare“, cu consecinţa dobândirii de către denunţător a calităţii de „martor“.
    20. În ceea ce priveşte forţa probantă a declaraţiei de martor dată de denunţător - critica ce vizează art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală -, Curtea a observat că, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, „probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză“.
    21. Curtea a reţinut că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.
    22. Luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a apreciat că, reglementând dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenţei unor situaţii în care persoanele anterior menţionate nu sunt prezente pentru a fi audiate într-un proces public şi contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanţiile procedurale, iar nu faptul că aceste persoane au anumite interese legate de tragerea la răspundere penală a propriei persoane.
    23. Or, din perspectiva denunţătorului, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi acesta dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor.
    24. În acest din urmă caz, Curtea a distins două situaţii, după cum există sau nu există un interes în obţinerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunţătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declaraţia sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declaraţia oricărui alt martor, beneficiind de acelaşi tratament.
    25. În cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, reiese că, din această perspectivă, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente.
    26. Or, astfel cum s-a arătat, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declaraţiilor făcute de martori.
    27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nelu Fediuc în Dosarul nr. 7.028/86/2014/a16 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016